Sâmbătă, 10 Septembrie 2016 08:39

Borandel Anda - Bugiu Anca

GRĂDINIȚA, FAMILIA ȘI COMUNITATEA - PARTENERI ÎN EDUCAȚIE Prof. învăţămant prescolar Borandel Anda Grădinița cu P.P.,,Bobocei din Micro III”, Buzău Funcţia centrală a educaţiei este aceea de formare şi dezvoltare permanentă a personalităţii individului cu scopul integrării sociale optime. Omul este în permanentă interacţiune cu factorii sociali ai existenţei sale. În această interacţiune, el asimilează normele şi valorile societăţii, modelele sociale de comportament, mijloacele sociale de comunicare umană. Prin aceasta, el este pregătit pentru viaţa socială, pentru asumarea unor roluri şi responsabilităţi. Acest proces se realizează de-a lungul diferitelor etape de viaţă, în cadrul unor forme specifice de activitate socială şi în cadrul specific al unor instituţii sociale: familia, grădiniţa, şcoala, instituţiile culturale, dar şi împreună cu întregul sistem al mijloacelor moderne de informare şi influenţare. Procesul de integrare în societate începe în familie din timpul copilăriei mici, când intervin primele contacte sociale şi experienţe de viaţă (socializarea primară sau socializare de bază), şi continuă de-a lungul vieţii omului, odată cu dobândirea unor statusuri şi roluri succesive (socializare continuă sau secundară). Primele deprinderi de viaţă sănătoasă ale copilului sunt dezvoltate în familie (deprinderi igienice, de alimentaţie sănătoasă), acestea constituie suportul dezvoltării ulterioare şi îşi pun amprenta asupra întregii personalităţi. Tot în familie, copilul îşi însuşeşte limbajul. Volumul, calitatea vocabularului, corectitudinea exprimării depinde de modelele oferite de părinţi, de felul în care aceştia interacţionează şi îi solicită pe copii. În familie se formează cele mai importante deprinderi de comportament: respectul, politeţea, cinstea, sinceritatea, ordinea, răbdarea etc. În realizarea acestor sarcini, modelul parental ajută cel mai mult, părinţii oferind copilului exemple de comportamente în diferite contexte. De la părinţi, cei mici vor învăţa să aprecieze ce e bine şi ce e rău, ce e drept şi ce e nedrept, ce e frumos şi ce e urât în comportamente. Activitatea educativă din grădiniţă nu poate fi izolată, separată de alte influenţe educative ce se exercită asupra copilului şi mai ales, de cea din familie. Educaţia trebuie să se manifeste permanent ca o acţiune coerentă, complexă şi unitară a grădiniţei şi familiei. La intrarea în grădiniţă, părinţii sunt cei care deţin toate informaţiile legate de copil: stare de sănătate, obiceiuri alimentare, particularităţi de învăţare, mod de comportare, probleme în dezvoltare etc. În acelaşi timp, grădiniţa, ca prima instituţie care se conduce după principii şi metode ştiinţifice, deţine mijloace specifice pentru valorificarea potenţialului fizic şi psihic al fiecărui copil. Îmbinarea în parteneriat a informaţiilor deţinute de părinţi cu cele ale grădiniţei trebuie să fie în beneficiul copilului. Termenul de parteneriat presupune realizarea unei alianţe pentru atingerea unor obiective comune. Pentru ca parteneriatul să funcţioneze este nevoie de respect, încredere reciprocă, consens cu privire la scopurile acţiunii şi strategiilor de atingere a acestora şi de asumarea în comun a drepturilor şi responsabilităţilor. Parteneriatul dintre grădiniţă şi familie reprezintă o primă experienţă relaţională şi de colaborare a părinţilor cu persoanele profesioniste în domeniul educaţiei. Cei mai mulţi părinţi manifestă deschidere, dorinţă de a colabora cu personalul grădiniţei, dar se poate întâmpla ca realizarea unui parteneriat să fie împiedicată de atitudini necorespunzătoare ale fiecăruia dintre cei implicaţi. În crearea parteneriatului între grădiniţă şi familie este bine să ne amintim că în viaţa copilului şi a familiei lui orice angajat al instituţiei este important: portarul poate fi ca vecinul care-i salută cu un zâmbet în fiecare dimineaţă, bucătăreasa, bunica ce pregăteşte cele mai grozave mâncăruri, îngrijitoarea, ca sora mai mare care-i ajută pe cei mici să-şi îmbrace pijamaua, iar educatoarea poate fi persoana care le este întotdeauna un sprijin. Fiecare, prin specificul muncii sale, prin felul îşi îndeplineşte atribuţiile şi prin modul în care colaborează cu familia, influenţează dezvoltarea copilului. Educaţia copilului este o acţiune care presupune schimb de experienţe, de competenţe şi valori între toţi adulţii care îl susţin în dezvoltare şi cu care acesta intră în contact. Acest lucru presupune ca parteneriatul educaţional dintre familie şi grădiniţă să se extindă şi către comunitatea care le include. Parteneriatul educaţional se realizează între: Agenţii educaţionali (copii, părinţi, personalul grădiniţei, specialişti în probleme de educaţie: psihologi, consilieri psiho-pedagogi, logopezi, terapeuţi etc.); Instituţii ale educaţiei (familie, grădiniţă, şcoală, centre comunitare, cluburi sportive, cluburi ale copiilor etc.); Membrii ai comunităţii cu influenţă asupra dezvoltării copilului (medici, reprezentanţii primăriilor, ai Poliţiei, ai bisericii, ai Direcţiilor regionale de protecţie a copilului etc.); În orice parteneriat educaţional este important să fie implicaţi copiii, iar activităţile desfăşurate să fie în beneficiul acestora. În funcţie de specificul comunităţii în care se află grădiniţa, se pot realiza parteneriate cu: instituţii sanitare, în susţinerea unor activităţi care au ca scop creşterea şi dezvoltarea tuturor membrilor comunităţii; asociaţiile nonguvernamentale, pentru rezolvarea unor probleme de ordin social; parteneri privaţi care pot sprijini grădiniţa cu fonduri materiale sau prin activităţi de voluntariat; mass-media, pentru promovarea imaginii grădiniţei, pentru promovarea ideilor noi, valorilor etc. Prin crearea parteneriatului grădiniţă - familie - comunitate copiii câştigă un mediu de dezvoltare mai bogat, între participanţi se creează relaţiile pozitive şi fiecare îşi va dezvolta sentimentul coeziunii sociale. Bibliografie:,, Educatia timpurie si specificul dezvoltarii copilului prescolar”- 2008.  FAMILIA ŞI ŞCOALA FACTORI DETERMINANŢI ÎN FORMAREA COPILULUI PENTRU VIAŢĂ Prof. inv. primar Bordan Ana Scoala Gimnaziala ,,Ioan Vladutiu,, Ludus-Mures ,,Şcoala, pentru a da roade, are nevoie de sprijinul conştient şi de colaborarea părinţilor. Educaţia dată în şcoală se dovedeşte a fi muncă irosită şi ineficace, dacă familia e ostilă şi indiferentă” Principalii factori care ajută copilul în desăvârşirea propriei educaţii sunt şcoala şi familia. Funcţia educativă a familiei constă în formarea priceperilor, deprinderilor de viaţă, transmiterea primelor cunoştinţe, sentimente, virtuţi. Rolul familiei este important în dezvoltarea copilului din punct de vedere fizic, intelectual, moral şi estetic. Copilul reprezintă elementul cenrtal în educaţie. Educaţia trebuie centrată pe elev, iar finalitatea ei să fie formarea capacităţii elevului de a se adapta la realitatea socială. Şcoala alături de familie influenţează prin condiţiile concrete în care se desfăşoară procesul de învăţământ, personalitatea copilului. Educarea elevului se situează în egală măsură, în familie şi şcoală. Meritul familiei îl reprezintă formarea temeliei individualităţii copilului,încă de la vârstă fragedă. Mediul familial oferă primele ocazii de stabilire a unor relaţii sociale, de comunicare afectivă şi verbală. Climatul familial îşi pune amprenta pe personalitatea sa. Odată cu intrarea copilului în şcoală, funcţiile educative ale familiei nu încetează, ci se amplifică, în sprijinirea rolului de elev. Profesorii trebuie să colaboreze cu familia, să facă în aşa fel încât să-l facă un aliat şi să se sprijine reciproc în munca de educaţie. Alături de şcoală, familia exercită cea mai mare influenţă asupra copilului, iar scopul acţiunilor lor trebuie să fie unitar. Familia, prin condiţiile oferite, prin înţelegerea corectă a manifestărilor copiilor, prin contribuţia în lărgirea orizontului profesional al acestora şi prin oferirea unor modele pozitive de convieţuire socială contribuie la păşirea corectă a tânărului în viaţă.Familia poate stimula elevul, îl poate mobiliza în acţiuni legate de un anumit domeniu de activitate faţă de care manifestă aderenţă şi pentru care prezintă mai multă garanţie, în valorificarea capacităţilor proprii. Părintele îşi poate da mai bine seama de toate acestea în colaborare cu şcoala. Învăţătorul/ dirigintele trebuie: Să cunoască bine elevul; Să asigure un climat de cooperare şi competiţie în colectivul de elevi; Să asigure o unitate de decizie, acţiune, control, reglare; Să precizeze clar sarcinile şi responsabilităţile elevilor; Să comunice deschis şi eficient cu elevii şi părinţii. Tipuri de părinţi: Cei care adaptează stilul lor de educaţie cu cel al şcolii; Cei care nu conştientizează efectele negative ale metodelor aplicate în educaţie; Cei care nu recunosc faptul că relaţiile cu copii sunt deficitare; Cei care nu acceptă rezultate slabe la învăţătură indiferent de motive; Cei care nu cunosc faptul că factorii care influenţeză rezltatele şcolare sunt:nivelul de inteligenţă, mediul, starea de sănătate. Familii care reprezintă un bun mediu educativ Existenţa relaţiilor de înţelegere, respect, întrajutorare între membrii; Autoritate exigentă a părinţilor îmbinată cu respect; Situaţie economică bună. Familia trebuie să se preocupe de asigurarea unui trai decent, să apere copilul de pericole, să le ofere condiţii de odihnă şi învăţătură, să se îngrijească de starea lor de sănătate, să le formeze deprinderi de igienă, să le dezvolte gustul lecturii. Copii îşi formează deprinderi de comportament civilizat tot în famile: respect, politeţe, cinste, decenţă. Părinţii reprezintă un exemplu pentru copil, tot ei trebuie să-l îndrume să fie sociabil, bun coleg şi prieten. Familia realizează contactul cu frumuseţile naturii şi se preocupă de cultura estetică. Copilul are nevoie să fie ajutat, apărat, călăuzit, să se simtă important pentru cei din jurul său. Într-o familie care îi asigură un echilibru, copilul se dezvoltă armonios, face eforturi de a învăţa pentru a răsplăti pe părinţii. Părinţii trebuie să le organizeze timpul astfel încât să îmbine orele de pregătire a lecţiilor cu ore de odihnă şi joacă. Trebuie să îmbine exigenţa cu indulgenţa, să-i ajute la realizarea temelor de casă dacă le este solicitat ajutorul, dar să nu minimalizeze controlarea acestora. Familia trebuie să asigure copilului bani de buzunar dar să nu exagereze.Încurajarea copilului de a fi ponderat în cheltuirea banilor îl va determina să-i preţuiască şi nu-l va expune în postura de,,copil de bani gata”. Familii care nu reprezintă un mediu de educaţie aproape de normal Familia descompusă în urma unui divorţ sau a unui deces, condiţiile de viaţă a copilului orfan de un părinte depinde de puterea de dragoste a acesteia; Familia reconstituită-recăsătorită; Violenţa în familie; Certuri şi neînţelegeri; Divergenţe între părinţi privitor la măsurile luate de un părinte asupra copilului; Părinţi care mint, fură, înjură, în această situaţie copilul imită comportamentul părinţilor. Într-o familie în care părinţii nu se înţeleg, copilul începe să se frământe, îşi pune întrebări fără a găsi răspunsuri, îşi simte sufletul încărcat, îşi pierde încrederea şi interesul pentru învăţătură. Condiţiile ţinând de starea economică precară a familiei asociate cu factori ce ţin de o moralitate scăzută, conduc la insucces sau chiar la abandon şcolar pecum şi conduite antisociale. Părinţii trebuie să nu minimalizeze şcoala şi să vadă în copil doar un ajutor permanent în gospodărie. În aceste condiţii copilul nu mai are timp să se pregătescă pentru lecţii, le este frică pentru notele mici şi le este teamă să meargă la şcoală.Neînţelegerile dintre părinţi, dintre părinţi şi bunici, unii încurajează copilul să înveţe celălalt îl lasă în voia sorţii fac să apară note mici, copilul va pendula spre cel care îl lasă să facă ce vrea. În aceste situaţii apare cu siguranţă eşecul şcolar.Interesul excesiv al părinţilor pentru buna pregătire a lecţiilor de către copil are ca efect o continuă stare de tensiune şi oboseală, care influenţează negativ munca sa şcolară. Preocuparea excesivă a părinţilor pentru o situaţie strălucită la învăţătură, alimentată de orgoliul lor îi determină să-l constrângă la o muncă şcolară care îl depăşeşte uneori şi creează o continuă stare de nelinişte şi tensiune. Alţi părinţi le cer copiilor să facă multe ore de pregătire suplimentară, ore de dans, muzică, sport, fără a ţine cont de părerea copilului. Rezultatele sunt de cele mai multe ori contrar celor scontate. Aceasta duce la o suprasaturare de informaţii, la plictiseală, oboseală şi nu în ultimul rând la surmenaj. Forme de colaborare a învăţătorului/dirigintelui cu familia: Şedinţele cu părinţii; Convorbiri individuale; Vizite la domiciliul elevului; Corespondenţa (rezultate la învăţătură, invitaţii la şedinţe, scrisori de felicitare sau mulţumire); Antrenarea părinţilor în activităţi şcolare şi extraşcolare; Consultaţii pedagogice; Informarea reciprocă; Şedinţe comune cu elevi şi părinţi; Vizitarea şcolii de către părinţi. Forme de colaborare a părinţilor cu şcoala Prezenţa la şedinţe şi lectorate; Asistarea elevilor în efectuarea temelor; Participarea la activităţi cultural-artistice şi sportive; Oferte de sponsorizare; Organizarea unor serbări, excursii; Participarea la decorarea clasei, Stabilirea de contacte cu alte organizaţii în scopul unor schimburi de experienţă; Atragerea unor fonduri pentru şcoală; Comunicarea învăţător/diriginte-familie O comunicare optimă învăţător/ diriginte-familie are rolul de a acţiona în mod pozitiv asupra copilului şi de a stopa comportamente negative. De multe ori apar dificultăţi de comunicare şi dezvoltare a releţiei şcolă-familie. De aceea trebui cunoscuţi factorii care favorizează dar şi blochează o comunicarea eficientă. Lipsa de comunicare din partea uneia dintre ele afectează evoluţia elevului, rezultatele şcolare şi natura comportamentului. Factori care favorizează comunicarea: Transmiterea informaţiilor de către învăţător/ diriginte într-o formă accesibilă părinţilor; Alegerea unei teme de discuţie interesantă care să incite curiozitatea părinţilor; Mediul ambiant de discuţie să fie plăcut; Capacitatea învăţătorului/dirigintelui de a mobiliza părinţii să comunice şi să le asculte problemele; Evitarea subiectelor care privesc elevii problemă, se fac discuţii individuale cu părinţi acestora; Rezolvarea problemelor elevilor, implicarea în găsirea unor soluţii; Sprijinirea, încurajarea părinţilor pentru a schimba atitudinea negativă a elevului. Factori care blochează comunicarea Utilizarea unui limbaj neaccesibil părinţilor; Evidenţierea doar a aspectelor negative ale comportamentului elevului; Alegerea de teme neadecvate lectoratului; Judecarea, ridicularizarea, moralizarea părinţilor; Transmiterea unui volum mare de informaţii; Oferirea sfatului necerut. Timpul liber şi familia Unii părinţi consideră că este suficient să asigure copilului hrana, îmbrăcămintea, încălţămintea şi supravegherea pregătirii temelor. Cei mai mulţi cred că un copil îşi găseşte uşor ocupaţie pentru timpul liber, dar de la monotonie la nechibzuinţă nu este decât un pas. Acestea duc la apatie, lene, boli psihice. Televizorul înlocuieşte de cele mai multe ori deplasarea la un spectacol, internetul ia locul lecturări unei cărţi, jocurile pe calculator iau locul jocului cu alţi copii unde are posibilitatea să socializeze. Petrecerea timpului liber în faţa calculatorului şi televizorului duce la sedentarism şi crează dependenţă. Organizarea raţională a timpului liber acţionează benefic asupra organismului şi dezvoltării armonioase a personalităţii copilului.Părinţii trebuie să-şi facă timp pentru a se juca cu copilul, să facă drumeţii, excursii pentru al apropia de beneficiile naturii, să pregătească împreună o prăjitură, să-l antreneze în aranjarea unei mese festive, în alegerea cadourilor pentru diferite evenimente. Rolul şcolii şi familiei în orientarea şcolară şi profesională a copilului Şcoala şi familia trebuie să sprijine copilul în luarea deciziilor privitoare la orientarea spre o treaptă superioară de învăţământ şi spre o carieră. Ele facilitează luarea unor decizii în concordanţă cu cerinţele personale şi realităţile sociale. Familia reprezintă un exemplu pentru copil, ea influenţează opţiunea pentru o anumită profesie. Şcoala trebuie să deruleze acţiuni comune elevi-părinţi pentru conturarea dorinţei profesionale. Dirigintele dezbate cu elevii avantajele şi dezavantajele unei profesi, reţeaua şcolară, metodologiile de organizare a examenelor şi admiterea în învăţământul liceal, şcoli de arte şi meseri, învăţământul superior. Rezultatul sau evaluarea acţiunilor de orientare consau în curajul deciziei, degajarea de prejudecăţi sociale, obiectivitatea lor, încrederea în valoarea anumitor forme de educaţie. Perioada de asimilare sau de pregătire pentru viaţă se încheie prin decizia persoanei de a se integra în activitatea dorită.  Simpozion Internațional Relația grădiniță-școală-familie-societate PROF. BORDEA IOANA CAMELIA C. T. “TRAIAN VUIA”, ORADEA/BIHOR Procesul de integrare în societate începe în familie din timpul copilăriei mici, când intervin primele contacte sociale şi experienţe de viaţă şi continuă de-a lungul vieţii omului, odată cu dobândirea unor statusuri şi roluri succesive. Primele deprinderi de viaţă sănătoasă ale copilului sunt dezvoltate în familie (deprinderi igienice, de alimentaţie sănătoasă), acestea constituind suportul dezvoltării ulterioare ce îşi pun amprenta asupra întregii personalităţi. Tot în familie, copilul îşi însuşeşte limbajul. Volumul, calitatea vocabularului, corectitudinea exprimării depinde de modelele oferite de părinţi, de felul în care aceştia interacţionează şi îi solicită pe copii. În familie se formează cele mai importante deprinderi de comportament: respectul, politeţea, cinstea, sinceritatea, ordinea, răbdarea etc. În realizarea acestor sarcini, modelul parental ajută cel mai mult, părinţii oferind copilului exemple de comportamente în diferite contexte. De la părinţi, cei mici vor învăţa să aprecieze ce e bine şi ce e rău, ce e drept şi ce e nedrept, ce e frumos şi ce e urât, aceștia reprezentând mereu un model pentru copii. Activitatea educativă din grădiniţă și mai târziu școală nu poate fi izolată, separată de alte influenţe educative ce se exercită asupra copilului şi mai ales, de cea din familie. Educaţia trebuie să se manifeste permanent ca o acţiune coerentă, complexă şi unitară a instituției cu familia. La intrarea în grădiniţă, părinţii sunt cei care deţin toate informaţiile legate de copil: stare de sănătate, obiceiuri alimentare, particularităţi de învăţare, mod de comportare, probleme în dezvoltare etc, acesta fiind prea mic pentru a se putea exprima. În acelaşi timp, grădiniţa, ca prima instituţie care se conduce după principii şi metode ştiinţifice, deţine mijloace specifice pentru valorificarea potenţialului fizic şi psihic al fiecărui copil. Îmbinarea în parteneriat a informaţiilor deţinute de părinţi cu cele ale grădiniţei trebuie să fie în beneficiul copilului. Termenul de parteneriat presupune realizarea unei alianţe pentru atingerea unor obiective comune. Pentru ca parteneriatul să funcţioneze este nevoie de respect, încredere reciprocă, consens cu privire la scopurile acţiunii şi strategiilor de atingere a acestora şi de asumarea în comun a drepturilor şi responsabilităţilor. Parteneriatul dintre grădiniţă, mai târziu școală şi familie reprezintă relaţia de colaborare a părinţilor cu persoanele profesioniste în domeniul educaţiei. Cei mai mulţi părinţi manifestă deschidere, dorinţă de a colabora cu personalul grădiniţei - școlii, dar se poate întâmpla ca realizarea unui parteneriat să fie împiedicată de atitudini necorespunzătoare ale fiecăruia dintre cei implicaţi. În crearea parteneriatului grădiniţă - școală - familie - societate este bine să ne amintim că în viaţa copilului şi a familiei orice angajat al instituţiei este important: bunica ce pregăteşte cele mai grozave mâncăruri, îngrijitoarea, ca sora mai mare care-i ajută pe cei mici, educatoarea-persoana care le este întotdeauna un sprijin, învățătoarea carei îndrumă și-i pregătește pentru experiențele vieții viitoare, astfel, fiecare, prin specificul muncii sale, prin felul său îndeplinindu-și atribuţiile şi influenţeazând dezvoltarea copilului. Relația dintre toți acești factori externi poate influența pozitiv sau negativ educaţia copilului care trebuie să fie o acţiune ce presupune schimb de experienţe, de competenţe şi de valori între toţi adulţii ce îl susţin în dezvoltare şi cu care acesta intră în contact. Acest lucru presupune ca parteneriatul educaţional dintre familie şi instituție să se extindă şi către comunitatea care le include. Comportamentele cadrelor didactice au un mare rol în crearea acestor punți între instituții și familia copilului, atitudinea cestora și poziția adoptată reprezentând cheia succesului.  “VALORILE EUROPENE ALE EDUCATIEI” Prof. înv. primar Bordei Nicoleta Şcoala Gimnazială Nr. 150, Sect. 3, Bucureşti Dimensiunea europeană a educaţiei este reflectarea unei realităţi care exercită presiuni, determinându-ne să întreprindem măsuri pentru a-i sprijini pe tineri să găsească modalităţi de răspuns la provocările lumii contemporane. Proiectele Şcolare Comenius au ca scop îmbunătăţirea calităţii şi consolidarea dimensiunii europene în educaţie, încurajarea învăţării limbilor străine şi a cooperării transnaţionale între şcoli, promovarea conştiinţei interculturale şi a inovaţiei în ceea ce priveşte metodele pedagogice şi tehnicile informaţionale. Aceste proiecte sunt promovate şi susţinute financiar de către Comisia Europeana prin Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale, se derulează în învăţământul preuniversitar şi implică un număr mare de persoane: elevi, părinti, toate categoriile de personal didactic, precum şi comunitatea locală asociaţii non guvernamentale s.a. Scopul principal al colaborării în cadrul acestui tip proiect a fost introducerea dimensiunii europene şi promovarea multiculturalismului, iar obiectivele generale au vizat: îmbunătăţirea calităţii învăţământului prin realizarea unor schimburi de experienţă şi bune practici cu profesori şi elevi din instituţii similare din străinătate, formarea şi dezvoltarea unui spirit de respect faţă de valorile europene prin încurajarea toleranţei şi a dialogului intercultural, implicarea activă a partenerilor sociali la viaţa şcolară prin stabilirea unor relaţii de parteneriat cu părinţii elevilor şi cu comunitatea locală. În fiecare an, mii de şcoli colaborează la diverse proiecte. Cadrele didactice şi elevii călătoresc în şcolile partenere sau participă la conferinţe video şi sesiuni de chat, creează lucrări de artă, filme şi publicaţii, fac schimb de informaţii despre ţările lor şi descoperă varietatea culturală şi peisagistică a Europei. Fiecare ţară are sistemul ei de învăţământ. E important ca într-o Europă atât de diversificată, prin felul în care aceasta înţelege să-şi pregăteasca noile generaţii, schimbul de experienţă între profesori să aducă noi abordări prin care beneficiile tuturor ţărilor europene să fie deosebite. De curând m-am întors cu experienţe noi dintr-o mobilitate individuală de tip LLP - Comenius. Cursul pe care l-am parcurs la Berlin în perioada 20-25 octombrie 2013 s-a numit “Video Production and Web 2.0 - New media to support lifelong learning” (Course Reference DE-2011-1145-003 SESSION ID: 38089) Obiectivele vizate au fost: -Sa informeze profesorii despre felul in care se pot aplica in procesul instructiv-educativ instrumentele video ale platformei educationale web 2.0; -Initiere in folosirea diferitelor tehnologii de inregistrare si editare a unui material video sau audio; -Tehnologii web20 relevante si aplicabile in procesul educational; -Idei specifice despre cum productia video web 2.0 poate fi integrata in curriculum sau alte medii educationale. Am participat la 6 workshop-uri paralele: introducere în video editare, video producţii, social media, music clip production, animation, stop motion, smartphone movies şi film clips. Am realizat că astfel de filmuleţe pot fi folosite la orice disciplină şcolară, dar şi în proiectele educaţionale. Am vizitat o şcoală din Berlin, am facut echipe mixte cu elevii de aici, realizând o poveste utilizând programul stop motion. S-au lansat idei despre platformele networking şi conexiunea acestora cu proiectele educaţionale europene, dar am discutat împreuna cu ceilalţi 12 participanţi la curs din alte ţări ale Europei despre posibilităţile de colaborare pe termen lung. Cele mai importante aspecte au fost cele legate de aplicarea abilităţilor dobândite aici, atât la clasa pe care o conducem, cât şi îndrumarea colegilor pentru a beneficia la rândul lor de experienţa noastră. Prin activităţile care se pot desfăşura s-a urmărit ca elevii să-si însuşească informaţii despre Uniunea Europeană: întindere, ţări membre, mod de administrare şi de conducere, simboluri, monedă, istoric, organizaţii proprii, să descopere lucruri noi despre viaţa şi activităţile oamenilor din ţările Uniunii Europene, despre nivelul lor de civilizație,să conştientizeze apartenenţa românilor la marea familie europeană, drepturile şi îndatoririle ce decurg din aceasta,să se informeze din diverse surse pentru întocmirea portofoliilor, să înţeleagă că trebuie să se pregăteascş din copilărie pentru a ajunge adevărați cetațeni adulți europeni,să-şi exerseze deprinderile artistice,să participe la munca în echipă,să-şi petreacă timpul liber in mod plăcut. Participarea la aceste activităţi a presupus pe lângă dorinţa de implicare si abilităţi de utilizare a computerului, dar şi un bagaj minimal de cunoaştere a limbii engleze, acest lucru impunând un proces constant de perfecţionare a abilităţilor lingvistice ale elevilor şi ale dascălilor. Aceasta a fost o rezultantă extrem de importantă a parteneriatelor, ştiut fiind faptul că, într-o societate multilingvă, învăţarea limbilor străine deschide numeroase oportunităţi către o carieră mai bună, şansa de a lucra sau studia în altă ţară sau pur şi simplu plăcerea de a descoperi noi orizonturi. Tematica generoasă a proiectului duce la realizarea unor produse finale de calitate, având o aplicabilitate internaţională, fiind capabile să suscite interesele educaţionale ale elevilor, dezvoltându-le iniţiativa şi creând premisele formării unei personalităţi lipsite de complexe sociale, cu o atitudine de respect faţă de valorile europene.  Simpozion Internațional: “Educație fără frontiere!”: Relația grădiniță-școală-familie-societate “Educaţia interculturală - o provocare continuă!” Prof.înv.preşcolar: Boriceanu Aurelia Grădiniţa P.P.Nr.5 Săcele/ Braşov „Natura ne aseamănă. Educaţia ne deosebeşte.” (Confucius) Mileniul care a început este un timp al copiilor şi al educaţiei în spiritul responsabilităţii faţă de cei şi ceea ce ne înconjoară. Lumea în care trăim acum este din ce în ce mai fragilă şi mai complicată şi viitorul nostru, al tuturor, depinde mai mult ca oricând de învăţare şi inovaţie. Adesea se spune că tinerii sunt viitorul. Dar viitorul începe acum! Şcoala este sinonim cu a învăţa. Dar a învăţa mecanic şi a acumula o înşiriure de informaţii nu este suficient dacă acestea nu au aplicabilitate în viaţa de zi cu zi a elevilor. Cu toate acestea, a învăţa un copil toate acele lucruri pe care adulţii le consideră de la sine înţelese este esenţial să se întâmple de la o vârstă cât mai fragedă. Şi aici şcoala nu poate să ignore rolul pe care îl are. Pentru că dacă nu o face ea, copiii vor învăţa din altă parte, din medii în care procesul de educare nu poate fi controlat şi poate duce la experienţe de învăţare cu final neaşteptat şi nu întotdeauna fericit. Prin educaţie, omul evoluează de la starea de natură biologică la cea de fiinţă culturală, asimilând cultura şi uneori fiind capabil să o creeze. De aceea, educaţia reprezintă o funcţie esenţială şi permanentă a societăţii, care asigură transmiterea eredităţii sociale a culturii şi civilizaţiei, fiind în acelaşi timp un instrument fundamental pentru formarea individului ca personalitate. De la o generaţie la alta, cultura se propagă prin intermediul educaţiei, diversificându-se şi dezvoltându-se continuu. În contextul societăţii actuale, se impune din ce în ce mai mult educaţia în perspectiva deschiderii către valori multiple, venind astfel în întâmpinarea fenomenului de globalizare a lumii contemporane. Astfel, educaţia interculturală vine în sprijinul individului, ajutându-l să perceapă, să accepte, să respecte şi să experimenteze alteritatea. În România există un cadru legislativ care conţine prevederi ce interzic discriminarea pe criterii de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, apartenenţă la o categorie defavorizată sau orice alt criteriu care are ca scop restrângerea drepturilor şi libertăţii fundamentale ale omului. Şcoala acceptă şi dezvoltă concepţii precum toleranţă, respectul mutual, egalitatea sau complementaritatea dintre valori, explorează diferenţele spirituale şi valorile locale, ataşându-le la valorile generale ale umanităţii. Educaţia interculturală este o componentă a noilor educaţii şi nu o putem lăsa în afara activităţilor ce se desfăşoară în grădiniţă, îndeosebi cele opţionale. Educaţia interculturală se poate realiza prin activităţile curriculare şi extracurriculare care ne dau posibilitatea să facem primii paşi în atingerea obiectivelor interculturale, astfel oferind copiilor prilejul de a se manifesta liber şi de a se cunoaşte între ei. În ţara noastră există zone unde convieţuiesc de veacuri mai multe naţionalităţi. Astfel, Dobrogea, prin specificul ei geografic reuneşte mai multe etnii cum ar fi: aromâni, turci, tătari, lipoveni. Încă de la grădiniţă se cultivă respectul faţă de obiceiurile şi tradiţiile poporului nostru şi al altor popoare şi etnii conlocuitoare. Pentru că la vârsta preşcolară trebuie să formăm comportamente sociale şi moral-civice adecvate unei convieţuiri paşnice, să cultivăm prietenia şi respectul reciproc între copii şi respectul pentru valorile culturale ale tuturor etniilor convieţuitoare, nouă, cadrelor didactice ne revine sarcina să apelăm, de câte ori este ocazia, la acţiuni care se subordonează principiului interculturalităţii. Aceste activităţi cu specific intercultural se pot aborda cu preşcolarii deoarece fiecare dintre ei doreşte să fie valorizat, să iasă în evidenţă cu ce are el mai valoros şi interesant. Copiii participă cu toată plăcerea la activităţi deoarece se creează o atmosferă de lucru prin cooperare, în care copiii sunt încurajaţi să se exprime şi să se exteriorizeze într-o manieră liberă. În acest gen de activităţi copiii se implică, antrenându-şi familia, realizând astfel şi un fructuos parteneriat între grădiniţă şi familie. Acţionând în acest mod, copiii, printr-o conlucrare armonioasă îşi formează deprinderi, comportamente adecvate unei relaţii de respect şi toleranţă. Din cele mai vechi timpuri oamenii şi-au dorit să zboare, să plutească. Artiştii au dat viaţă lucrărilor imaginându-şi zborul în fel şi chip, asemeni lui Brâncuşi. Inginerii au construit aripi cu care au încercat să zboare, pictorii au creat lumi diferite prin tablourile lor. Pentru a putea zbura ai nevoie de aripi, de orice fel de aripi… deşi nu se văd, fiecare dintre noi putem avea şi putem dărui aripi. Sigur, toţi oamenii au simţit că plutesc atunci când şi-au îndeplinit o dorinţă sau când au atins fericirea. În meseria mea dau aripi copiilor în fiecare zi, prin informaţii, noutăţi şi idei. Cunoştinţele dobândite de copii sunt de fapt aripi ce îi vor purta în universul cunoaşterii. Aripile dăruite de noi nu se văd, dar se simt şi cu fiecare zi ele cresc şi iau forme diferite.  RELAȚIA PĂRINTE- COPIL- EDUCATOARE PENTRU REALIZAREA UNEI EDUCAȚII DE CALITATE Prof. Boroș Anuța G.P.P. NR. 53/G.P.P. NR. 19 ORADEA Învățământul preșcolar urmărește abordarea integrală a copilului si a educației sale, nediscriminarea educației, implicarea familiei și a comunității în educația copilului, să shimbe mentalitățile, să ajute la formarea unor relații de tip democratic referitor la copil, familie, comunitate, grădiniță. După introducerea prin lege, a învățământului obligatoriu,instituțiile școlare au preluat atribuțiile de educație si pregătire a copiilor pentru școală, viață. Însă fără sprijinul activ al părinților, grădinița nu poate realiza obiectivele educationale stabilite,ori cât de competente ar fi educatoarele. Lipsa colaborării dintre familie si grădiniță are consecințe grave: scăderea prestigiului instituției de învățământ; risipa de energie bilaterală, educator-educat; În scopul demonstrării importanței familiei în educația preșcolarilor, am investigat familiile copiilor de la grupa mare, simultan făcând observații și asupra comportamentului copiilor acasă și la grădiniță . Am ajuns la urmatoarele concluzii: contrast mare între conduita copiilor proveniți din familii dezorganizate si cele organizate; diferențe de conduită adaptivă între copii din familii normale și cei crescuți în case familiale; diferențe între copiii din aceeași instituție antepreșcolară, fapt ce confirmă teoria particularitaților individuale si stilul pedagogic diferit al adulților. Educatoarea are sarcina de a asigura transparența necesară în cunoașterea de către familie a nivelului de dezvoltare al copilului, dar și a căilor ce sunt de urmat, a priorităților educaționale din familie. Grădiniței îi revine rolul de coordonator în cadrul relațiilor ei cu familia, acest rol derivând din faptul că grădinița este instituție de învățământ specializată, cu cadre didactice pregătite pentru realizarea sarcinilor educației preșcolare . Relația grădiniță-familie nu se poate constitui fără asigurarea unei condiții de bază: cunoașterea familiei de către educatoare a caracteristicilor și potențialului ei educative. Educatoarea trebuie să cunoască mai multe aspecte din viața de familie, pentru a o ajuta în cunoașterea preșcolarului. Pe langă cunoașterea familiei, educatoarei îi revine sarcina de a stabili un program comun de educație in grădiniță și familie. Fără stabilirea unui sistem unitar de cerințe colaborarea dintre grădiniță și familie rămâne fără rezultate. Familia trebuie convinsă că o educație bună în familie, depinde de stilul de viață al acestuia. Întotdeauna ambianța,climatul de familie, prin elementele sale concrete, componente, influentează personalitatea copilului. O deosebită importanță în ,,educarea părinților“ o are propaganda pedagogică; aceste forme sunt multiple: ședințele cu părinții,în care sunt prezentate aspectele principale ale activității din grădiniță, propaganda vizuală care presupune afișarea multor materiale pe teme de educație, vizitarea grădiniței de către părinți ,,Ziua porților deschise“, activități comune cu părinții, serbări,excursii școlare. Grădinița nu poate face minuni dacă nu se va sprijini și colabora cu familiile copiilor, iar educația dată în grădiniță nu va avea rezultatele scontate.  Educatie fără frontiere! RELAȚIA GRĂDINIȚĂ-ȘCOALĂ-FAMILIE-SOCIETATE! Educatoare: Bosânceanu Petronela Grădinița P.N. Văliug FORME DE COLABORARE ÎNTRE GRĂDINIŢĂ - FAMILIE Colaborarea grădiniţei cu familia se realizează în diferite forme: a) Comitetul de părinţi se alege în fiecare an înadunarea generală a părinţilor preşcolarilor clasei, convocată de educator, care prezidează şedinţa. Comform articolului 46 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, comitetul de părinţi al clasei se compun din trei persoane: un preşedinte şi doi membrii. (art. 46, al. 3). Educatorul clasei convoacă adunarea generală a părinţilor la începutul fiecărui semestru şi la încheierea anului şcolar. De asemenea, educatorul sau preşedintele comitetului de părinţi al clasei pot convoca adunarea generală a părinţilor ori de câte ori este necesar. (art. 46, al. 4) În articolul 47 al acestui regulament se stipulează şi atribuţiile pe care le îndeplineşte Comitetul de părinţi. Printre acestea enumerăm: sprijinirea educatorului în organizarea şi desfăşurarea unor activităţi extraşcolare; atragerea persoanelor fizice sau juridice care, prin contribuţii financiare sau materiale, susţin programe de modernizare a activităţii educative şi a bazei materiale din clasă şi din grădiniţă; sprijinirea conducerii unităţii de învăţământ şi cadrului didactic în întreţinerea, dezvoltarea şi modernizarea bazei materiale a clasei şi a unităţii de învăţământ. Comitetul de părinţi al clasei ţine legătura cu unitatea de învăţământ, prin educatorul clasei.şi poate propune, în adunarea generală, daca se consideră necesar, o sumă minimă prin care părinţii preşcolarilor clasei să contribuie la întreţinerea, dezvoltarea şi modernizarea bazei materiale a clasei sau a unităţii de învăţământ. Această contribuţie nu este obligatorie şi se colectează şi se administrează numai de către comitetul de părinţi, fără implicarea cadrelor didactice. Aceste şedinţe sunt organizate într-un cadru formal şi presupun participarea tuturor părinţilor. Din acest motiv în cadrul şedinţelor nu se discută problemele care presupun respectarea confidenţialităţii şi care ar putea pune părinţii în situaţii jenante şi totodată nu se fac comparaţii între familii sau între copiii diferitelor familii. b) Lectoratele cu părinţii în care se dezbat anumite teme educaţionale de interes pentru părinţi. Aceste activităţi se desfăşoară la iniţiativa educatoarei, a personalului medical al grădiniţei sau a consilierului şi presupun implicarea activă şi directă a adulţilor, cu scopul formării şi dezvoltării competenţelor parentale ale acestora. Aceste lectorate se pot realiza şi sub formă de jocuri, iar alături de părinţi pot participa şi copiii. Este important ca aceste grupuri să fie mai restrânse, iar participarea să fie la libera alegera a adulţilor, deoarece acest tip de activitate necesită o mare disponibilitate din partea părinţilor. c) Vizitele la domiciliul copiilor pentru a cunoaşte programul şi activitatea copilului sunt un bun prilej de discuţie între educatoare şi părinţi. Astfel educatoarea cunoaşte condiţiile de viaţă din familia copilului şi află mai multe detalii despre regimul alimentar, programul de somn, dar şi de joacă şi plimbare a copilului. Totodată educatoarea primeşte informaţii despre implicarea copiilor în treburile gospodăreşti, dar şi despre implicarea părinţilor în jocul copilului sau în alte activităţi educative precum lectura, vizitarea muzeelor sau a teatrului de păpuşi. În cadrul acestor vizite educatoarea poate observa natura relaţiilor părinţi - copii şi a relaţiilor cu fraţii, precum şi relaţiile între părinţi sau atmosfera familială precum şi modul de comunicare între părinţi, dar şi cu copilul. În acest context informal, educatoarea poate afla concepţia părinţilor despre grădiniţă şi aşteptările acestora în ceea ce priveşte dezvoltarea şi educarea copilului lor în cadrul grădiniţei. O mare parte din viaţa copilului se va desfăşura în grădiniţă, iar dezvoltarea viitoare a copilului depinde şi de armonia dintre cele două medii educaţionale, de cel de acasă, respectiv de cel din grădiniţă Aceste vizite au ca scop întărirea legăturii cu familia şi cunoaşterea particularităţilor acesteia. Cadrul mai puţin formal permite părintelui să se simtă mai în largul său şi să consolideze relaţia părinte-cadru didactic. Vizitele trebuie făcute numai cu acordul părinţilor şi nu trebuie percepute de aceştia ca fiind intruzive. d) Consultaţiile pedagogice individuale sau colective cu părinţii au un rol important în colaborarea dintre grădiniţă şi părinţi şi se desfăşoară spre binele şi folosul copilului, dar şi a părinţilor sau a cadrului didactic. În cadrul consultaţiilor educatoarea discută concret cu părinţii (sau bunicii) copilului despre dezvoltarea copilului, despre eventualele probleme comportamentale sau situaţii conflictuale ale acestuia, dar şi despre progresele şi regresele copilului. Este esenţial ca părinţii să fie implicaţi în căutarea soluţiilor în rezolvarea unor anumite probleme a copilului şi ca aceste soluţii să fie aplicate atât la grădiniţă cât şi acasă. Este indicat ca aceste consultaţii pedagogice să aibă loc cel puţin de 2 ori pe an şi ca ele să fie programate din timp, lăsând posibilitate părinţilor, dar mai ales educatoarei să se pregătească în prealabil pentru această discuţie cu părinţii. Această pregătire se referă la o observare mai atentă a copilului respectiv, şi adunarea de informaţii sau materiale, dacă părinţii au cerut informaţii suplimentare asupra unei situaţii. Totodată nu trebuie neglijată şi alegerea locului unde va avea loc discuţia cu părinţii. Este preferabil să se aleagă o încăpere luminoasă, curată, cu o temperatură adecvată şi în prealabil aerisită, unde educatoarea poate purta o discuţie liniştită cu părinţii fără a fi deranjaţi sau întrerupţi. Aceste consultaţii sunt de o importanţă majoră, deoarece sub forma acestui parteneriat educaţional se realizează colaborarea de care beneficiază atât copilul, dar şi părintele acestuia şi nu în ultimul rând şi cadrul didactic. e) Corespondenţa cu părinţii se referă atât la informarea părinţilor pe cale scrisă a progreselor copiilor, dar şi la afişarea diferitelor teme educaţionale. În ceea ce priveşte grădiniţele urbane, datorită dezvoltării tehnologice, multe dintre acestea au propria pagină de internet, pe care aceastea afişează ultimele noutăţi legate de activităţile educaţionale şi cele adresate părinţilor, poze şi altele, iar corespondenţa cu părinţii se face prin diferitele canale electronice de comunicare. Scrisorile de intenţie sunt de asemenea un bun prilej de comunicare între părinţi şi educatoare. Prin acestea părinţilor nu li se comunică doar informaţii privind temele care urmează a fi abordate, ci totodată aceştia sunt încurajaţi să participe prin pregătirea unor materiale reprezentateive de exemplu. f) Voluntariatul se referă la faptul că, „părinţii îşi pot folosi cunoştinţele şi abilităţile pentru sprijinirea grădiniţei în asigurarea condiţiilor optime de desfăşurare a activităţilor educative precum şi în elaborarea unor direcţii de organizare şi sprijin financiar al grădiniţei”. Câteva dintre sarcinile pe care le pot avea părinţii voluntari sunt: Coordonarea şi colaborarea în cadrul unor evenimente speciale. Aceştia caută resurse pentru desfăşurarea unor activităţi sau proiecte, ajută la desfăşurarea acestora, pot participa şi ajuta la organizarea excursiilor sau a vizitării unor obiective turistice; Desfăşurarea unor acţiuni de reparare şi îmbunătăţirea a bazei materiale a grădiniţei. Părinţii pot ajuta la zugrăvirea unor spaţii, vopsirea jucăriilor din curtea grădiniţei, amenajarea spaţiului de joacă sau repararea aparaturii electrice; Supravegherea pe terenul de joacă. Alături de educatori, părinţii pot supraveghea copiii în curtea grădiniţei sau pot ajuta la organizarea jocurilor; Colectarea de fonduri. Folosindu-şi talentele, părinţii pot organiza, în cadrul unor proiecte speciale, acţiuni de colectare a fondurilor. De exemplu, organizarea unei tombole cu obiecte confecţionate de părinţi (jucării, picturi etc.), a unei expoziţii cu vânzare, identificarea şi contactarea unor sponsori din comunitate sau altele. g) Serbări, excursii, expoziţii cu lucrările copiilor. De cele mai mai multe ori, părinţii participă doar ca spectatori la serbările copiilor, nefiind implicaţă direct în munca copilului şi a educatorului din spatele acestor reprezentaţii, ci văzând doar rezultatul final ale acestora. Prin crearea parteneriatelor familie-grădiniţă în cadrul acestor serbări se poate introduce de exemplu şi un dans, un cântec sau o scenetă pregătită şi interpretată doar de către părinţi sau chiar de către părinte alături de copil. Prin implicarea părinţilor în astfel de activităţi, aceştia au posibilitatea să descopere şi să cunoască inclinaţiile artistice ale copilului, să-şi aprecieze obiectiv copiii şi chiar să-şi însuşească unele metode educative noi. h) Sărbătorirea în comun a unor evenimente deosebite precum participarea la o slujbă religioasă la sărbătoarea Sfântului Nicolae a copiilor alături de părinţii lor.  PARTENERIATUL GRĂDINIŢĂ - FAMILIE Prof. Înv. Preșcolar. Bosȋnceanu Ionela G.P.N. Casuța Poveștilor, Vatra Dornei „Familia este cea mai elementară formă de organizare. Fiind prima comunitate de care se atașează un individ cât și prima autoritate sub care acesta învață să trăiască, familia este cea care stabilește valorile cele mai fundamentale ale unei societăți” - Charles Colson Psihopedagogia modernă, centrată pe copil se bazează pe convingerea că familia este primul educator al copilului şi cu cel mai mare potenţial modelator. În România, ca şi în întreaga lume angrenarea familiei şi responsabilizarea ei în educarea copilului este fundamentală pentru reuşita oricărui program educativ. Activitatea derulată de un program de educaţie, oricât ar fi de bine gândită şi sprijinită de mijloace bogate, nu este eficientă dacă nu este cunoscută de către pă-rinţi. Pe de altă parte, ceea ce învaţă copilul în grădiniţă pierde din importanţă şi eficienţă dacă părinţii nu întăresc şi nu valorifică programul educativ desfăşurat în grădiniţă. S-a constatat în ultimii ani că, de cele mai multe ori, gradul de interes şi implicare a părinţilor în activitatea instituţiei de învăţământ este direct proporţională cu rezultatele obţinute de către copii în procesul didactic. Există un raport strâns între capacitatea de adaptare a copilului la progra-mul grădiniţei şi educaţia primită de copil în familie. Aspectele evidenţiate constituie doar câteva argumente care impun ca educaţia preşcolară să aibă la bază un parteneriat activ şi eficient între părinţi şi instituţia preşcolară - cai doi poli de rezistenţă ai educaţiei preşcolare . Parteneriatul constituie o formă de colaborare şi cooperare între instituţii şi persoane care urmăresc realizarea aceluiaşi scop, o încercare de sincronizare şi armonizare a cerinţelor mai mul-tor factori educativi în vederea realizării unor interese comune. Instituţiei preşcolare îi revine rolul coordonator în cadrul relaţiei de parteneriat cu familia. Acest rol derivă din faptul că grădiniţa este o instituţie specializată, cu cadre didactice pregătite pentru realizarea sarcinilor educaţiei preşcolare. Reuşita activităţii instructiv-educative din grădiniţă este condiţionată de cunoaşterea, susţinerea şi întărirea venită din partea familiei. Activităţile extracurriculare sunt deosebit de importante în educarea copiilor preşcolari. Antrenând părinţii în pregătirea şi desfăşurarea unor astfel de activităţi munca educatoarei va fi substanţial diminuată, iar părinţii se vor simţi valorificaţi, talentele şi cunoştinţele lor fiind fructi-ficate. Urmărindu-şi propriu copil în timpul unor situaţii variate de interacţiune zilnică, părinţii au posibilitatea de a cunoaşte unele dificultăţi de integrare a copiilor în colectivul grupei sau în programul grădiniţei. Indiferent de forma pe care o îmbracă, colaborarea dintre familie şi grădiniţă trebuie să respecte anumite principii deontologice care au darul apropierii dintre cei doi factori decisivi în educarea preşcolarului: Să fie o comunicare bilaterală clară, sinceră şi consistentă care să urmărească binele copilului şi să abordeze cât mai realist situaţiile; Acceptarea fiecărui părinte şi considerarea lui ca un partener important în formarea copilului; Asigurarea unei comunicări eficiente, constructive şi bazată pe confidenţialitatea asigurată de către educatoare; Nediscriminarea asigurată de respectarea identităţii culturale,sociale, etnice şi religioase a tuturor partenerilor. Toţi copiii beneficiază de pe urma unei relaţii parteneriale pozitive dintre familie şi grădiniţă. Colaborările cu părinţii, indiferent de forma pe care o îmbracă, au darul de a asigura succesul fiecărui copil, de a ajuta copiii să se integreze mai uşor într-o comunitate de orice fel. Din implicarea părinţilor în activităţile derulate în grădiniţă au de câştigat, în egală măsură, părinţii, copiii şi educatoarea. Avantajele copilului: interesul pe care părinţii îl acordă realizărilor pe care copilul le are în grădiniţă este o confirmare a dragostei şi aprecierii de care se bucură din partea părinţilor; copilul se va simţi mai sigur pe sine atunci când va trăi mândria de a-şi vedea părinţii în spaţiul grădiniţei, atunci când munca şi reuşitele sale de zi cu zi vor fi apreciate de cei dragi; Avantajele părinţilor care decurg din implicarea acestora în activitatea grădiniţei: părinţii se pot bucura de şansa de a fi aproape de proprii copii, de a-i înţelege mai bine, de a-i cunoaşte mai bine şi de afla modul în care se comportă proprii copii într-un mediu diferit de cel din familie; se iveşte oportunitatea cunoaşterii altor părinţi care au copii de aceeaşi vârstă, care au aceleaşi preocupări şi care întâmpină aceleaşi probleme; părinţii au prilejul să cunoască munca educatoarei, achiziţiile acumulate de copil în grădiniţă; Avantajele educatoarei: apropiindu-ne de părinţi, colaborând cu ei vom cunoaşte mai bine familia de provenienţă a copilului, vom cunoaşte mai bine copiii şi relaţiile dintre copii şi părinţi, nevoile, preocupările, tradiţiile şi obiceiurile acestora; numai apropiind părinţii de activitatea din grădiniţă putem aştepta sprijin şi înţelegere în rezolvarea unor probleme ale grădiniţei; educatoarea are prilejul realizării unor dialoguri familiale, deschise, bazate pe încredere, respect şi confidenţialitate; Copilul aparţine familiei şi activităţile educative desfăşurate de preşcolari în grădiniţă devin eficiente numai în măsura în care familia cunoaşte şi sprijină aceste activităţi care vizează dezvoltarea copilului sub toate aspectele personalităţii sale. Grădiniţa este o instituţie care are rolul de a oferi sprijin educativ pentru copii şi părinţi, ea este terenul unor demersuri educative din care are de învăţat şi trebuie să se simtă valorizat fiecare beneficiar - copil, părinte şi educatoare. Cultivarea unor relaţii parteneriale între grădiniţă şi familie, în sprijinul educării copilului preşcolar constituie cheia succesului viitor în adaptarea şcolară, este un salt important către o educaţie modernă, deschisă şi flexibilă. Conceperea şi realizarea proiectelor de parteneriat educaţional cu familia este o nouă provocare la care noi, educatoarele trebuie să răspundem demonstrând competenţe specifice managementului de proiect. O relaţie eficientă grădiniţa -părinte poate fi realizată în principal pe două căi: -o comunicare bilaterală clară şi consistentă; -variate mijloace de implicare. O grădiniţa prietenoasă creează climatul tuturor implicărilor părinţilor, care înseamnă toate activităţile care cuprind asigurarea necesităţilor fundamentale şi a siguranţei de sine a copilului ca şi elaborarea direcţiilor de organizare şi sprijin financiar a grădiniţei. BIBLIOGRAFIE: Alexandra Mateiaş, (2003) "Copiii preşcolari, educatoarele şi părinţii", "Ghid de parteneriat şi consiliere", Ed. Didactică şi Pedagogică, R.A., Bucureşti; „Creativitatea în învăţământ: ,,Şcoală-familie-comunitate”(2004)", Ed. Terra, Focşani; Revista - „Învăţământul preşcolar", nr. 3-4, 2006 (M.E.C.T); Revista - „Învăţământul preşcolar”, nr. 1 - 2, 2008 (M.E.C.T.).  Şcoala şi familia - factori importanţi în educarea copilului prof. Boşca Marinela Nicoleta Şcoala Gimnazială ,,Anghel Saligny,, Banloc Încă din secolul trecut, Kant scria că „părinţii care au primit ei înşişi o educaţie sunt deja modele după care se îndreaptă copiii. Dar pentru a-i face pe aceştia mai buni, este necesar să facem din pedagogie un studiu; altfel nu este nimic de sperat de la dânsa, iar educaţia este încredinţată unor oameni cu pregătire rea”. Aşadar educaţia este o activitate la care îşi dau concursul familia, şcoala şi întreaga societate. Între toţi factorii educaţionali trebuie să existe o foarte bună colaborare, dar mai ales între şcoală şi familie. Au existat întotdeauna educatori excelenţi şi părinţi iubitori, care nu şi-au pus probabil atâtea probleme şi totuşi au reuşit foarte bine, dar poate că acest lucru a fost mai uşor într-o lume foarte statornică, în care tradiţia avea ultimul cuvânt. Odată cu trecerea timpului lumea a evoluat foarte mult, iar relaţiile dintre părinţi şi copii, dintre adulţi şi tineri, apare mai vădită pentru copilul ce are semnificaţia de recunoaştere intimă şi profundă a valorilor personale. Familia este factorul cel mai important din viaţa copilului. Legătura acestuia cu familia este extrem de puternică şi de neînlocuit. Familia exercită o influenţă deosebit de adâncă asupra copilului. Primele cunoştinţe despre natură, societate, deprinderile igienice, obişnuinţele de comportament, copilul le datorează educaţiei primite în familie. Totodată dezvoltarea acestuia din punct de vedere fizic, intelectual, moral-estetic ş.a. se datorează tot educaţiei din cadrul familiei. Al doilea factor din cadrul educaţiei unui copil este şcoala, mediul în care el trebuie să-şi dezvolte anumite deprinderi şi valori pe care le-a dobândit în cadrul familiei. Astfel perioada preşcolarităţii reprezintă fundamentul personalităţii copilului. Dacă în cadrul familiei copilul primeşte aproximativ 90% din cunoştinţele uzuale (despre plante, animale, ocupaţiile oamenilor, obiectele casnice etc.), la grădiniţă, copilul trebuie să intre în contact cu ceea ce înseamnă bazele unei educaţii diverse şi care se va desfăşura pe tot parcursul vieţii. Problema apropierii copilului de cunoaşterea normelor, regulilor de bază şi convieţuire, trebuie văzută prin prisma jocului şi amenajării adecvate a spaţiilor locative. Educatorul intervine la această vârstă, în realizarea educaţiei moral-civile şi sociale a copilului. Educaţia morală formează copiilor o conduită morală bazată pe cunoaşterea cotidiană a regulilor vieţii sociale, urmăreşte iniţierea copiilor în practicarea unui comportament activ, responsabil, capabil de toleranţă şi respect faţă de sine şi faţă de ceilalţi, conştient de drepturi şi datorii, liber şi deschis spre alte culturi. Faptul că unii copii prezintă trăsături morale ca cele ale părinţilor (bunătate, răutate, altruism, egoism etc.), nu se explică prin ereditate, ci mai degrabă prin infuienţa exemplului exercitat de mediul familial asupra copilului, care la vârstă mică are tendinţa de a imita. Toate acestea reprezintă de fapt ilustrarea cunoscutei expresii „a avea cei şapte ani de acasă”. Un elev fără „cei şapte ani de acasă” va creea mereu probleme şi ca viitor adult. Din cele 24 de ore ale zilei, elevul este la şcoală 5-6 ore, de restul timpului fiind responsabilă familia elevului. Astfel părinţii trebuie să comunice mereu cu profesorii pentru dezvoltarea armonioasă a elevului, educarea şi îmbogăţirea cunoştinţelor acestuia. Şcoala nu-şi poate realiza pe deplin sarcinile, dacă nu cunoaşte condiţiile de trai ale familiei elevului. De aceea trebuie să existe un parteneriat între şcoală şi familie. Acesta şi-a demonstrat eficienţa pretutindeni unde a fost aplicat, dacă s-au respectat anumite condiţii de realizare a acestuia, precum: cadrele didactice trebuie să perceapă întotdeauna părinţii ca persoane active şi valoroase în educarea copiilor, care trebuie să se implice în mod concret în luarea de decizii referitoare la activităţile extraşcolare, la stabilirea disciplinelor opţionale etc. Părinţii nu pot cunoaşte pe deplin psihologia copilului lor, dacă nu află şi modul lui de comportare în condiţiile şcolare. Activitatea de acasă este o continuare a activităţii pedagogice de la şcoală şi invers. De aceea părinţii trebuie coordonaţi de către profesori în ceea ce priveşte modul în care aceştia pot să-şi ajute copii la învăţarea lecţiilor, dar mai ales la controlul temelor pentru acasă. Totodată părinţii trebuie să cunoască dacă copilul lor are o comportare corectă faţă de cadrele didactice şi faţă de colegii de clasă, dacă purtarea lui pe stradă sau în alte locuri, în afara şcolii este corespunzătoare. Acest lucru se poate realiza doar printr-o bună colaborare între şcoală şi familie. Așadar familia și școala sunt agenți educativi cu o influență deosebită asupra formării și dezvoltării personalității copilului, un factor important constituindu-l raporturile dintre cei doi factori educativi, relațiile reciproce pe care le dezvoltă, poziția pe care o adoptă fiecare în relația școală - familie. Bibliografie: Cosma, T.,Ședințele cu părinții în gimnaziu, Ed. Polirom, 2001 Jinga, I., Negreț, I., Învățarea eficientă, Ed. Aldin, 1999 Cristea, S., Fundamentele pedagogiei, ed. Polirom, 2010, Vințanu, N., Educația adulților. Idei pedagogice contemporane., Ed. Didactică și pedagogică, București, 1998  RELAȚIA GRĂDINIȚĂ - ȘCOALĂ - FAMILIE - SOCIETATE ED. BOȘTENARU MIHAELA GRĂDINIȚA UNGURENI JUDEȚUL DÂMBOVIȚA MOTTO: "Educatia nu este o pregatire pentru viata, ci insasi viata." (John Dewey) Sistemul de învățământ ca produs al dezvoltării sociale, a reflectat întotdeauna cerințele și posibilitățile oferite de societate, afirmându-se, la rândul său, ca factor al dezvoltării sociale. Sub impulsul cerințelor dezvoltării sociale, sistemele de învățământ se modifică, ținzându-se spre modernizarea metodelor de predare, a conținutului, a formelor de organizare, precum și a formelor de colaborare, de cooperare dintre diferitele instituții educative. Învățământul preșcolar trebuie să realizeze educația preșcolară având ca funcție majoră formarea și dezvoltarea personalității copilului în raport cu nevoile specifice vârstei, cu posibilitățile și dotările sale, în interesul său și al comunității sociale. Relaţia pedagogică este o variabilă de relaţie umană cu înţelesul de interacţiune pentru atingerea scopurilor educaţiei, ca interacţiune ea funcţionează într-o situaţie pedagogică, aceasta fiindu-i suport, în care se întâlnesc şi se confruntă mai multe „forţe” rezultate din comportamentul profesorilor şi al elevilor, precum şi din condiţiile generale şi specifice ale acţiunii educative. Necesitatea abordării parteneriatului dintre cele trei mari „instituţii”: şcoală, familie şi societate atrage după sine o mare colaborare şi responsabilitate din partea fiecăreia dar ceea ce e important e că toate sunt direcţionate şi canalizate asupra COPILULUI. Faptul că micul preşcolar intră în contact cu mediul în care trăieşte este ceva normal, însă faptul că în dezvoltarea lui sunt antrenaţi alţi factori care au rolul de a-l stimula este un lucru deosebit. Cei trei termeni:grădinița, familie, societate defalcaţi ar arăta aşa: GRĂDINIȚA Grădiniţa este spaţiul modern pentru satisfacerea nevoilor de comunitate ale copilului orăşean. Aici fiind foarte importantă funcţia de socializare, de ieşire în lume de stabilire a apartenenţei la un grup de congeneri. Pentru mediul sătesc, grădiniţa nu îndeplineşte aceeaşi funcţie, deoarece aici copilul dispune de o comunitate închegată, dar ea are un important rol de asigurare a unui start şcolar bun.Totuşi şi la sat, acolo unde copilul petrece foarte mult timp în grădiniţă, funcţia de socializare este foarte importantă. Grădiniţa răspunde deci unor funcţii educative foarte diferite în funcţie de mediul în care ea se află, de aceea poate că şi curriculum educativ ar trebui să poată ţine seama de aceasta. “Acasă” la grădiniţă! ȘCOALA Este o instituţie care oferă servicii educaţionale, transmite cunoştinţe, dezvoltă abilităţi, formează competenţe, norme, valori recunoscute şi acceptate social. Ea funcţionează într-o comunitate alcătuită din mai mulţi factori de educaţie, care au la rândul lor o ofertă educaţională: familia, autorităţile, organizaţiile guvernamentale şi neguvernamentale, poliţie, biserică etc. FAMILIA În familie, fiecare membru este special, are rolul său şi în raport cu ceilalţi îşi constituie o identitate specifică. Aici sunt valorizate diferenţele pentru că fiecare este important şi indispensabil. Familia însăşi există şi se structurează prin caracteristicile membrilor ei, ea evoluează împreună cu aceştia, integrează schimbările din viaţa lor şi se lasă modificată de fiecare membru al ei. Familia, pentru copil, este reprezentată de acei oameni cu care locuieşte în acelaşi spaţiu şi care participă la satisfacerea nevoilor lui, dar şi de oamenii importanţi pentru părinţi în al căror spaţiu copilul merge des şi unde are tabieturile sale. Casa copilului este mediul în care copilul creşte şi se dezvoltă în siguranţă, este locul de odihnă şi retragere, locul explorării şi al construcţiei de sine. Casa este un „corp matern”, un spaţiuintim pe care copilul nu-l împarte decât cu oameni foarte apropiaţi afectiv, care îşi lasă amprenta asupra devenirii lui: părinţii, fraţii şi bunicii. Toţi ceilalţi vin şi pleacă străduindu-se să deranjeze cât mai puţin. Copilul însă nu ezită să-şi aproprie spaţii şi să-şi creeze obiceiuri în casele oamenilor apropiaţi cu care el stabileşte legături afective: aşa se întâmplă cu casa bunicilor,mătuşilor şi a altor rude. SOCIETATEA Prin participarea în societate copilul reuşeşte să păşească dincolo de „pragul casei” în condiţii de siguranţă. El se află printre semeni, dar care nu sunt şi intimi. Aici relaţiile sunt mai puţin afectivizate şi au detaşarea unei comunicări sociale. Este un spaţiu unde copilul poate experimenta o imagine de sine mai realistă (care nu este prea încărcată de afectiv) şi poate stabili relaţii pe care el însuşi să le gestioneze. Tot prin societate, copilul poate adera la un model de grup, poate obţine opusul individualităţii: starea de apartenenţă. Comuniunea cu ceilalţi asemenea, colectivitatea îi oferă omului forţă, stabilitate, siguranţă. Parteneriatul grădiniţă - familie - societate se referă la construirea unor relaţii pozitive între familie, grădiniţă şi comunitate, la o unificare a sistemului de valori care poate avea un efect benefic asupra copiilor atunci când aceştia văd educatoarea sfătuindu-se cu părinţii şi membrii comunităţii. Activitatea cu părinţii ca parteneri, pentru a asigura dezvoltarea copiilor în programul educativ din grădiniţă, poate deveni un start bun pentru a crea părinţilor respectul de sine, încredere în competenţele lor, făcându-i mai buni. Copiii caută modele în părinţii lor şi în membrii societăţii (actori, sportivi, etc), iar aceştia, la rândul lor vor să crească mici genii. O bună colaborare şi comunicare între familie şi grădiniţă este necesară, dar nu este suficientă pentru buna dezvoltare a copilului în acest mediu. Este nevoie ca această colaborare să se poarte în jurul nevoii pe care o are copilul de a fi în societate. BIBLIOGRAFIE: 1.Cerghit, Ioan, Neacşu, Ioan,Negreţ Dobridor Ioan, „Prelegeri pedagogice”, Editura Polirom, Iaşi, 2001 2. Nicola, Ioan, „Tratat de pedagogie şcolară”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2000.  COLABORAREA GRĂDINIȚĂ - ȘCOALĂ Prof. înv. preșc. BOTA DANIELA ELENA G.P.P. „PITICOT” CÎMPENI Un sistem national de învățământ este eficient dacă este unitar și încurajează continuitatea între treptele de învățământ, inclusiv între cel preșcolar și primar. O trecere eficientă de la grădiniță la școală se poate realiza printr-o serie de măsuri ce implică, în primul rând, stabilirea unui parteneriat permanent grădiniță-școală: discuții, schimburi de opinii, studierea reciprocă a documentelor oficiale, desfășurarea unor activități comune: jocuri distractive, de mișcare, dramatizări, jocuri didactice, vizite, activități practice etc. Denumită şi „vârsta de aur a copilăriei”, vârsta preşcolară se caracterizează prin multiple achiziţii pe plan intelectual, fizic și comportamental. Odată cu intrarea în grădiniţă, copilul vine în contact cu o multitudine de necunoscute, el deschide un cufăr al comorilor, pe care, plin de curiozitate, îl cercetează şi şi-l însușește. Sub îndrumarea atentă a educatoarei, copilul îşi satisface curiozitatea prin joc, prin acţiunea directă cu obiectele. În această perioadă are loc dezvoltarea puternică a limbajului, se pun bazele operaţiilor gândirii (sinteză, analiză, abstractizare, generalizare, comparație) prin acţiune nemijlocită cu obiectele se dezvoltă memoria, atenţia, imaginaţia și, în același timp, copilul, prin faptul că intră într-o colectivitate, își dezvoltă abilități și atitudini care îi vor fi utile mai târziu, la școală: sentimente de prietenie, respect, atitudinea de cooperare, de apartenență la un grup, spiritul de învingător. Unul dintre scopurile educației preșcolare, începând mai ales cu nivelul II de vârstă (grupa mare), este pregătirea copilului pentru cea de-a doua treaptă a sistemului național de învățământ, școala primară. Educatoarea planifică activități (în principal jocuri) prin care urmărește formarea și dezvoltarea unor abilități, capacități, cunostințe utile în clasa I (clasa pregătitoare): recunoașterea și scrierea cifrelor, recunoașterea unor sunete, dezvoltarea motrică-trasarea corectă a unor semne grafice, dezvoltarea atenției, memoriei, limbajului, etc. Un sistem national de învățământ este eficient dacă este unitar și încurajează continuitatea între treptele de învățământ. H. Wallon spunea: ”Este împotriva naturii să tratăm copilul în mod fragmentar. Cu fiecare perioadă el constituie un ansamblu indisolubil și original. În succesiunea perioadelor, copilul rămâne una și aceeași ființă în curs de metamorfozare.” O trecere eficientă de la grădiniță la școală se poate realiza printr-o serie de măsuri ce implică, în primul rând, stabilirea unui parteneriat permanent grădiniță-școală. Colaborarea poate lua mai multe forme: colaborarea între cadrele didactice: discuții, schimburi de opinii, studierea reciprocă a documentelor oficiale, analiza componentelor educaționale ale acestor două trepte obiective, conținuturi, strategii didactice; desfășurarea unor activități comune grădiniță-școală: jocuri distractive, de mișcare, dramatizări, jocuri didactice, vizite, activități practice etc. Exemple de activități care se pot desfășura în parteneriat: 1. Joc didactic-concurs: ”Descifrează codul”- preșcolarii vor alcătui propoziții despre obiecte, ființe, fenomene și le vor reprezenta grafic, fără să le pronunțe cu voce tare. Școlarii vor scrie și ei, propria propoziție - prin trasarea de linii, respectând numărul de cuvinte din cea alcătuită de preșcolari. Vor câștiga cei care ”ghicesc” propozițiile colegilor; 2. Joc didactic: ”Sunete, litere, cuvinte”: copiii denumesc cuvinte care încep cu un anumit sunet, iar elevii le scriu pe tablă. 3. Povestea copiilor -”Eu povestesc, tu scrii!”: preșcolarii le vor dicta elevilor propoziții, iar aceștia le vor scrie pe tablă (în caiete); 4. Joc didactic:”Probleme distractive”: copiii formează câte 2 mulțimi de elemente, indicând cifra corespunzătoare. Elevii vor compune o problemă simplă utilizând mulțimile formate de preșcolari; 5. Activitate practică: ”Un dar pentru prieteni” - se poate organiza cu ocazia diferitelor evenimente și sărbători: începutul și sfârșitul anului școlar, ziua prieteniei, ziua copilului, Crăciun, Paște. Elevii și preșcolarii colaborează pentru a confecționa felicitări, mărțișoare, obiecte, pe care și le dăruiesc. 6. Joc didactic interdisciplinar: ”Răspunde și scrie”: elevii le citesc celor mici întrebările, preșcolarii răspund, iar elevii vor scrie pe tablă răspunsurile acestora. Se pot utiliza metode active precum - diagrama Venn, metoda cubului, metoda exploziei stelare, se vor adresa întrebări din sfera de cunoștințe comune: povești cunoscute, anotimpuri, elemente din natură (plante, animale, păsări); 7. Activitate interdisciplinară: ”O poveste în culori”- elevii crează o poveste, iar preșcolarii desenează personajele poveștii, realizând împreună o carte. 8. Vizite la școală - preșcolarii vor observa sala de clasă, cum sunt așezate băncile, conținutul ghiozdanelor, manualele, penarul, tabla, vor intra în contact cu elevii și învățătoarea și se vor familiariza puțin cu orarul și cu regulile clasei. Se pot organiza și vizite ale școlarilor la grădiniță, prilej pentru aceștia de a rememora clipele petrecute aici, de a se recrea împreună cu cei mici, care vor lua contact cu școala fără a ieși din mediul familiar al grădiniței. 9. Alte activități comune grădiniță-școală pot lua forma spectacolelor, a unor dramatizări și scenete. 10. Excursiile și jocurile de mișcare, activități cu un caracter antrenant și distractiv, contribuie și ele la crearea unei punți de legătură între grădiniță și școală. Planificate să se desfășoare în grupuri eterogene, preșcolari și școlari, aceste activități au rol instuctiv- educativ, dezvoltă spiritul de echipă și perseverența, încurajează comunicativitatea și reușesc să construiască o legătură afectivă puternică între copii. Bibliografie: Păuna, Adriana Camelia. ”Rolul jocului în asigurarea continuității între activitatea din grădiniță și cea din școală”. Editura Sfântul Ierarh Nicolae, 2010. Wallon, Henri. ”Evoluția psihică a copilului”. București, E.D.P. 1975.  PROIECT DE PARTENERIAT CU PĂRINŢII ÎMPREUNĂ PENTRU COPIII NOŞTRI Prof.înv.preşc. Bota Delia Mariana Grădiniţa cu P.P.Step by Step Nr.12 Alba Iulia ARGUMENT Grădiniţa şi familia sunt doi factori primordiali în educaţia copiilor când se fac primii paşi în viaţă. Acum se pun bazele unei personalităţi care mai târziu va fi parte integrantă a unei societăţi a cărei cerinţe se diversifică în permanenţă. Grădiniţa trebuie să găsească o punte de legătură cu familia, prezentând părinţilor noi căi spre educaţie în beneficiul familiei. Parteneriatul dintre grădiniţă şi familie organizat corect duce la o educaţie solidă, fără pericolul de eşec şcolar de mai târziu. Preşcolaritatea reprezintă piatra de temelie a personalităţii în formare a copilului, iar prezenţa familiei în cadrul grădiniţei va fi liantul între copil şi mediul necunoscut iniţial. Cunoscând faptul că fiecare persoană este unică în felul ei, că fiecare părinte are stilul propriu de educaţie, convingerile şi valorile sale personale, grădiniţa încearcă să stabilească o mai bună comunicare, pentru a educa cât mai bine împreună. Perioada copilăriei este unică şi fiecare clipă pierdută ne trimite uneori mai departe de ei scăpând din vedere esenţialul, şi anume responsabilitatea de a fi părinte. În urma consultării părinţilor am constatat necesitatea propunerii şi derulării unui Proiect de Parteneriat Grădiniţă - Familie ,,Împreună pentru copiii noştri” stabilind calendarul activităţilor pe un an şcolar. SCOPUL: Eficientizarea relaţiei familie-grădiniţă prin sprijinirea părinţilor în vederea înțelegerii responsabilitaţii de a fi părinte. OBIECTIVE SPECIFICE: să conştientizeze necesitatea derulării acestui proiect de parteneriat; să participe activ în cadrul parteneriatului familie-grădiniţă la activităţile organizate; să stabilească reguli pentru activitatea zilnică a copilului ce vor fi respectate de ambele părţi; realizarea schimbului de opinii în ceea ce priveşte necesitatea unui mediu educativ sănătos; existenţa unui consens între părinţi referitor la stabilirea, aplicarea şi respectarea unor reguli de comportament ale copilului. Durata proiectului: 1 an şcolar Grupul ţintă: părinţii şi bunicii copiilor din grupa,,Licurici”, copiii preşcolari, educatoarele grupei, prof.consilier, directorul unităţii Parteneri: Grupa,,Licurici” a Grădiniţei cu P.P.Step by Step Nr.12 Alba Iulia Familiile preşcolarilor grupei Educatoarele MODALITĂŢI DE REALIZARE Şedinţe cu părinţii Lectorate pe diverse teme Vizite, excursii, plimbări Activităţi realizate împreună cu părinţii Sărbătorirea zilei de naştere a copiilor Expoziţii cu lucrări ale copiilor Serbări realizate în diferite momente ale anului BIBLIOGRAFIE: Curriculum pentru educaţia timpurie a copiilor de la 6-7 ani, MECT, 2008 Vrăşmaş, Ecaterina Adina, Consilierea şi educaţia părinţilor, Bucureşti, Editura "Aramis", 2002 Vrăşmaş, Ecaterina Adina, Educaţia copilului preşcolar, Bucureşti, Ed.Pro Humanitate, 1999.  Educație fără frontiere!: Relația grădiniță-școală-familie-societate! Analiza SWOT a parteneriatului școala-agent economic Prof. Botezatu Mărioara Colegiul Economic “Mihail Kogălniceanu” Focșani Vrancea Puncte tari:-existenţa unei reţele de învăţământ tehnic şi profesional (mai ales în mediul urban) acoperitoare pentru majoritatea domeniilor şi sectoarelor economice - cadre didactice calificate cu experienţă didactică; - experienţa predării curriculumului de specialitate; - existenţa parteneriatului cu agenţii economici privind practica elevilor; - dotările şcolilor; - dotare cu tehnică de calcul în toate unitățile şcolare; - capacitatea mare a internatelor şi cantinelor din unitățile şcolare; - existenţa transportului şcolar; - existenţa unui număr de directori de unităţi şcolare care au competenţe superioare în domeniul managementului educaţional în urma programelor de formare. Puncte slabe:- reţeaua unităţilor şcolare nu este suficient adaptată la cerinţele manifestate pe piaţa muncii; - reţeaua unităţilor şcolare din mediul rural nu răspunde în suficientă măsură nevoilor elevilor, mai cu seamă pentru nivelul 4 de calificare; - lipsa personalului calificat pentru activităţi de orientare şi consiliere profesională; - insuficienta pregătire a profesorilor pentru învăţarea centrată pe elev; - lipsa unei activităţi structurate şi permanente privind informarea şi consilierea profesională a elevilor - tinerii nu sunt educaţi în şcoală pentru “schimbare”; - insuficienta pregătire a elevilor în vederea formării competenţelor generale (comunicare, lucru în echipă, limbi moderne, competenţe digitale, etc.); - insuficienta dezvoltare la elevi a capacităţii de adaptare şi învăţare de-a lungul vieţii; - instruirea insuficientă în şcoală pentru învăţarea tehnicilor de căutare, ocupare şi menţinere a locului de muncă; - instruirea practică efectuată cu grupe mari de elevi; - condiţii neadecvate de efectuare a practicii în cadrul agenţilor economici din mediul rural; - lipsa dotărilor specifice (materiale didactice, echipamente, auxiliare curriculare, etc.) în raport cu standardele UE; - accesul limitat al populaţiei şcolare din mediul rural la forme de învăţământ profesional şi tehnic; - utilizarea redusă a soft-ului educaţional; - sistemul de evaluare şi perfecţionare a cadrelor didactice nu răspunde integral cerinţelor introduse de noua structură curriculară; - competenţele manageriale ale directorilor şi şefilor de catedră nu răspund nevoilor de exercitare a unui management strategic şi dezvoltării culturii parteneriatului; - educaţia antreprenorială insuficient dezvoltată; - sistemul de evaluare instituţională a unităţilor şcolare este deficitar; - insuficienta experienţă şi expertiză a şcolilor pentru formarea adulţilor, mai ales în meserii care nu pot fi acoperite prin formarea iniţială; Oportunităţi: - Prevederile referitoare la învăţământul profesional si tehnic cuprinse in legislatia actuala, in programele de dezvoltare si modernizare a invatamantului profesional si tehnic; - programe cu finanţare externă; - programe care vizeaza mediul rural, zone defavorizate, zone izolate; - existenţa unui cadru legislativ pentru stimularea deschiderii unei afaceri de catre tineri; - existenta subvenţiilor acordate angajatorilor care angajează absolvenţi - preferinţa angajatorilor pentru forţa de muncă cu vârsta cuprinsă între 18-30 ani. Ameninţări: - părăsirea ţării de către tineri care au calificări cerute pe piaţa muncii europene; - lipsa cadrului care să stimuleze implicarea angajatorilor în formarea profesională iniţială; - inexistenţa unui sistem unitar de colectare a datelor privind piaţa muncii şi situaţia absolvenţilor; - lipsa de mobilitate a forţei de muncă; - lipsa prognozelor privind evoluţia pe piaţa muncii; - existenţa unor resurse limitate ale comunităţilor locale, mai cu seamă în mediul rural; - capacitate de şcolarizare redusă în domeniile identificate ca prioritare şi cu creştere a ponderii nevoilor de formare iniţială (construcţii, servicii, turism).   COLABORAREA GRADINITA - SCOALA Prof. BOTORCU LUCIA G.P.P. ,,FANTEZIA” COSTESTI Copilul este un mic univers, iar creșterea și devenirea lui ca adult reprezintă un drum lung și sinuos, plin de urcușuri și coborâșuri, al cărui aspect central îl reprezintă personalitatea, în toate aspectele ei. Pasul către școlaritate reprezintă un prag ce implică o serie de aspecte psihologice specifice adaptării școlare, iar acest lucru imprimă o direcție generală a întregii perioade pe care copilul o va petrece în școală. În ideea de a obişnui copiii să trăiască în relaţie cu cei din jur, să-şi dezvolte stări afective pozitive, să manifeste prietenie, armonie, ne-am propus să lărgim sfera noastră de prietenie prin încheierea unui parteneriat educaţional între preşcolari şi şcolari. Şcoala şi grădiniţa sunt instituţii care deşi se găsesc pe trepte diferite trebuie să aibă o relaţie de colaborare. Necesitatea colaborării dintre grădiniţă şi şcoală rezultă din obiectivul comun pe care-l urmărim - dezvoltarea personalităţii copilului. Realizând diverse activitati cu copiii şi cadrele didactice din cele doua unităţi am reuşit să formăm o punte de legătură între gradinita si scoala, iar copiii au fost îndrumaţi să înţeleagă prietenia, normele de convieţuire socială, precum şi adaptarea comportamentului propriu la cerinţele grupului cu care vin în contact. Colaborarea dintre grădiniţa şi şcoala a devenit astfel, o condiţie a realizării dezideratelor idealului educativ. Educaţia actuală se adresează, in mod special, intelectului copilului şi într-o măsură mult prea mică sensibilităţii acestuia. Fără sensibilitate ştim că omul nu poate înţelege semnificaţia vieţii ca intreg. Suntem mult prea ocupaţi cu activităţile minţii şi acordăm tot mai puţin timp elanurilor inimii. Prin educaţie copilul trebuie să se descopere şi să se creeze pe sine ca fiinţă umană capabilă să primească şi să dăruiască iubire, idee care a stat la baza iniţierii şi derulării proiectului”Ghiozdănelul cu suflete”. Scopul acestui proiect educaţional este pregătirea preşcolarilor în vederea integrării cu succes în clasa pregătitoare. Această pregătire a copilului, pentru un debut şcolar optim, reprezintă o preocupare atât pentru educatoare şi învăţătoare cât şi pentru părinţii acestora. Integrarea cu succes a copilului în clasa pregătitoare depinde, în mare măsură, de pregătirea lor, atât sub aspect cognitiv, cât şi socio-afectiv. Parteneriatul dintre grădiniţă, şcoală şi familie, încă din perioada premergătoare intrării copilului în şcoală, se impune ca o necesitate de asigurare a continuităţii funcţionale între cele două trepte de învăţământ - premisă esenţială a succesului şcolar. Dialogul permanent care se naşte în acţiunile educative, între cadrele didactice şi elevi/preşcolari, nu este un simplu act de comunicare, ci de cunoaştere şi căutare de soluţii la problemele ridicate. Pentru a realiza acest dialog vom coopera, în permanenţă, toţi cei implicaţi în acest proiect. Prin modul cum organizăm şi desfăşurăm întreaga paletă de activităţi, vom reuşi să dezvăluim copiilor frumuseţea vieţii, prin implicarea în activităţi comune plăcute. Vom realiza pe deplin obiectivele propuse folosind mijloace educative şi de învăţare moderne, care să fie acceptate de către copii. Plăcerea şi bucuria de a rezolva o situaţie, o problemă, de a stabili relaţii de prietenie şi colaborare, vor face ca efortul depus pentru rezolvarea lor să nu fie o povară. Desigur, lăsăm loc spontaneităţii şi actului liber, valorificăm fiecare moment, ţinem cont de faptul că „fiecare învaţă de la fiecare” şi că schimbul de idei sau sentimente antrenează întreaga personalitate a protagoniştilor. Numai acţionând unitar vom asigura caracterul de continuitate al conţinutului, formelor şi mijloacelor de instruire şi educare a copiilor, facilitând în mod evident condiţiile de adaptare şi integrare a lor la noile cerinţe impuse de noul curriculum, la realitatea contemporană. Raportul dintre grădiniţă şi şcoală trebuie să fie un raport de continuitate ce vizează: planificarea, organizarea, obiectivele, conţinutul, metodele, mijloacele, relaţia cadrul didactic-copil. Din păcate în momentul de faţă în cele mai multe cazuri, el este însă discontinuu. Există încă un prag între cele două instituţii, în cadrul cărora se practică, în bună măsură, o pedagogie diferită. Climatul grădiniţei este mai non-directiv, bazat pe ponderea evidentă a activităţilor libere, a jocurilor, a relaţiilor cu un plus de afectivitate între educatoare şi copil. Dacă de la acest climat se trece apoi brusc la un climat directiv, bazat pe o disciplină fermă, care solicită îndeplinirea cu regularitate şi conştiinciozitate a sarcinilor activităţilor de învăţare, copilul va fi destabilizat. În aceste condiţii rolul grădiniţei nu este să-şi şcolarizeze copiii, ci să-i „socializeze“ şi să le asigure achiziţii educativ-instructive, să ofere copilului o anumită experienţă şi activităţi care favorizează accesul la învăţământul primar fără a se substitui şcolii. Realizarea unui învăţământ unitar necesita respectarea unui obiectiv major, continuitatea în întreaga activitate educationala în special la nivelul claselor,,praguri“. Aceasta condiţie este valabila şi pentru primele doua trepte ale învăţământului: învăţământul preşcolar şi învăţământul primar. In succesiunea perioadelor copilul rămâne una şi aceeaşi fiinţa in curs de metamorfozare. Aptitudinea de şcolaritate este o problemă a educaţiei preşcolare instituţionalizate, deci a gradiniţei. Condiţia esenţiala a atingerii de catre toţi copiii a gradului de dezvoltare şi adaptare cerut de o eficientă activitate scolară, o reprezintă realizarea unei legăturii funcţionale de continuitate între activitatea din grupa mare a gradiniţei şi clasa pregătitoare, prima clasă a şcolii primare. Aceasta presupune analiza atentă a principalelor componente ale procesului de educaţie din aceste două trepte de învăţământ: obictive pedagogice, conţinut, forme de organizare a activităţii, metode, relaţia pedagogică. Astfel, educatoarele care lucrează cu grupa preşcolară mare trebuie să cunoască cerinţele programei pentru clasa pregatitoare spre a-i asigura baza care să-i permită preşcolarului însusirea cunoştinţelor clasei pregatitoare, iar învăţătorul care va prelua clasa pregatitoare trebuie sa cunoasca programa grupei prescolare mari pentru a şti pe ce elemente se poate sprijini în procesul de instruire şi educare. Preşcolaritatea înregistrează ritmurile cele mai pregnante în dezvoltarea individualităţii umane şi unele din cele mai semnificative achiziţii cu ecouri evidente pentru etapele ulterioare ale dezvoltării sale în ciclul primar şi chiar mai departe. Colaborând cu şcoala, educatoarea va putea să-şi analizeze mai profund şi mai obiectiv munca instructiv-educativă sub aspectele ei pozitive şi negative cunoscând rezultatele la invatatura si purtare a fostilor,,elevi “, iar invatatorul va cauta sa nu piarda pe parcurs cunoştintele însuşite în grădiniţa. Bibliografie: Şchiopu, U., Verza, E.: Psihologia vârstelor - Ciclurile vieţii, Editura didactică şi pedagogică, 1997 Noul Curriculum pentru invatamant prescolar 3-6/7 ani E.Paun, R. Iucu, Educatia prescolara in Romania, Editura Polirom 2002  RELAȚIA GRĂDINIȚĂ-ȘCOALĂ-FAMILIE-SOCIETATE Prof. înv.primar Botoş Veronica Lic. Teoretic „ George Moroianu”, Săcele / Braşov Încă din primii ani de viaţă, copilul (antepreşcolarul şi preşcolarul), este pus în situaţia de a interacţiona cu diferiţi factori ai mediului în vederea integrării sale în societate conform unor norme şi reguli bine stabilite. Principalul factor şi cel determinant în buna sa integrare în mediul instituţional îl reprezintă - familia, ca partener care pune bazele unei dezvoltări armonioase multilaterale a celui implicat în procesul instructiv-educativ. În acest sens, sistemul de învățământ ca produs al dezvoltării sociale, a reflectat întotdeauna cerințele și posibilitățile oferite de societate, afirmându-se, la rândul său, ca factor al dezvoltării sociale. Sub impulsul cerințelor dezvoltării sociale, sistemele de învățământ se modifică, ținzându-se spre modernizarea metodelor de predare, a conținutului, a formelor de organizare, precum și a formelor de colaborare, de cooperare dintre diferitele instituții educative. Învățământul preșcolar trebuie să realizeze educația preșcolară având ca funcție majoră formarea și dezvoltarea personalității copilului în raport cu nevoile specifice vârstei, cu posibilitățile și dotările sale, în interesul său și al comunității sociale. Relaţia pedagogică este o variabilă de relaţie umană cu înţelesul de interacţiune pentru atingerea scopurilor educaţiei, ca interacţiune ea funcţionează într-o situaţie pedagogică, aceasta fiindu-i suport, în care se întâlnesc şi se confruntă mai multe „forţe” rezultate din comportamentul profesorilor şi al elevilor, precum şi din condiţiile generale şi specifice ale acţiunii educative. Necesitatea abordării parteneriatului dintre cele trei mari „instituţii”: şcoală, familie şi societate atrage după sine o mare colaborare şi responsabilitate din partea fiecăreia dar ceea ce e important e că toate sunt direcţionate şi canalizate asupra copilului. Faptul că preşcolarul mic intră în contact cu mediul în care trăieşte este ceva normal, însă faptul că în dezvoltarea lui sunt antrenaţi alţi factori care au rolul de a-l stimula este un lucru deosebit. Cei trei termeni sau factori educaţionali: grădinița, familie, societate separaţi ca şi entităţi de sine stătătoare ar arăta aşa: Grădiniţa Grădiniţa este spaţiul modern pentru satisfacerea nevoilor de comunitate ale copilului. Aici fiind foarte importantă funcţia de socializare, de ieşire în lume de stabilire a apartenenţei la un grup. Pentru mediul rural, grădiniţa nu îndeplineşte aceeaşi funcţie de cele mai multe ori, deoarece aici copilul dispune de o comunitate închegată, dar ea are un important rol de asigurare a unui start şcolar bun. Totuşi şi la sat, acolo unde copilul petrece foarte mult timp în grădiniţă, funcţia de socializare este foarte importantă. Grădiniţa răspunde deci unor funcţii educative foarte diferite în funcţie de mediul în care ea se află, de aceea poate că şi curriculum educativ ar trebui să poată ţine seama de aceasta. “Acasă” la grădiniţă! Şcoala Este o instituţie care oferă servicii educaţionale, transmite cunoştinţe, dezvoltă abilităţi, formează competenţe, norme, valori recunoscute şi acceptate social. Ea funcţionează într-o comunitate alcătuită din mai mulţi factori de educaţie, care au la rândul lor o ofertă educaţională: familia, autorităţile, organizaţiile guvernamentale şi neguvernamentale, poliţie, biserică etc. Familia În familie, fiecare membru este special, are rolul său şi în raport cu ceilalţi îşi constituie o identitate specifică. Aici sunt valorizate diferenţele pentru că fiecare este important şi indispensabil. Familia însăşi există şi se structurează prin caracteristicile membrilor ei, ea evoluează împreună cu aceştia, integrează schimbările din viaţa lor şi se lasă modificată de fiecare membru al ei. Familia, pentru copil, este reprezentată de acei oameni cu care locuieşte în acelaşi spaţiu şi care participă la satisfacerea nevoilor lui, dar şi de oamenii importanţipentru părinţi în al căror spaţiu copilul merge des şi unde are tabieturile sale. Casa copilului este mediul în care copilul creşte şi se dezvoltă în siguranţă, este locul de odihnă şi retragere, locul explorării şi al construcţiei de sine. Casa este un „corp matern”, un spaţiuintim pe care copilul nu-l împarte decât cu oameni foarte apropiaţi afectiv, care îşi lasă amprenta asupra devenirii lui: părinţii, fraţii şi bunicii. Toţi ceilalţi vin şi pleacă străduindu-se să deranjeze cât mai puţin. Copilul însă nu ezită să-şi aproprie spaţii şi să-şi creeze obiceiuri în casele oamenilor apropiaţi cu care el stabileşte legături afective: aşa se întâmplă cu casa bunicilor,mătuşilor şi a altor rude. Societatea Prin participarea în societate copilul reuşeşte să păşească dincolo de „pragul casei” în condiţii de siguranţă. El se află printre semeni, dar care nu sunt şi intimi. Aici relaţiile sunt mai puţin afectivizate şi au detaşarea unei comunicări sociale. Este un spaţiu unde copilul poate experimenta o imagine de sine mai realistă (care nu este prea încărcatăde afectiv) şi poate stabili relaţii pe care el însuşi să legestioneze. Tot prin societate, copilul poate adera la un model de grup, poate obţine opusul individualităţii: starea de apartenenţă. Comuniunea cu ceilalţi asemenea, colectivitatea îi oferă omului forţă, stabilitate, siguranţă. Parteneriatul grădiniţă - familie - societate se referă la construirea unor relaţii pozitive între familie, grădiniţă şi comunitate, la o unificare a sistemului de valori care poate avea un efect benefic asupra copiilor atunci când aceştia văd educatoarea sfătuindu-se cu părinţii şi membrii comunităţii. Activitatea cu părinţii ca parteneri, pentru a asigura dezvoltarea copiilor în programul educativ din grădiniţă, poate deveni un start bun pentru a crea părinţilor respectul de sine, încredere în competenţele lor, făcându-i mai buni. Copiii caută modele în părinţii lor şi în membrii societăţii (actori, sportivi, etc), iar aceştia, la rândul lor vor să crească mici genii. O bună colaborare şi comunicare între familie şi grădiniţă este necesară, dar nu este suficientă pentru buna dezvoltare a copilului în acest mediu. Este nevoie ca această colaborare să se desfăşoare în jurul nevoii pe care o are copilul de a fi în societate şi de a rezona cu necesităţile acesteia de integrare.  IMPORTANŢA PROIECTELOR DE PARTENERIAT DINTRE GRĂDINIŢĂ ŞI COMUNITATE PROF. BOUREANU MARIANA SEMINARUL TEOLOGIC,,SF. IOAN IACOB” DOROHOI Parteneriatul educaţional este una dintre sintagmele cheie ale pedagogiei contemporane. Este o formă de comunicare, cooperare şi colaborare în sprijinul copilului şi presupune unitate de cerinţe, opţiuni, decizii şi acţiuni educative între factorii educaţionali. A gândi şi dezvolta proiecte educaţionale pornind de la preocupǎrile copiilor, reprezintǎ un mijloc şi o metodǎ eficientǎ prin care cunoştinţe, priceperi sau deprinderi absolut necesare unei evoluţii ascendente din sfera cognitivǎ sunt transpuse într-o formǎ accesibilǎ şi atractivǎ, ceea ce ne permite sǎ deschidem larg uşa lumii prin care ei, copiii, sub îndrumarea noastră, sǎ pătrundǎ dezinhibaţi de formalismul care încǎ se mai si mte în învǎţǎmântul tradiţional şi sǎ porneascǎ încrezǎtori pe drumul cunoaşterii. Construirea unui parteneriat educativ în comunitatea în care creşte, se dezvoltă şi este educat copilul constituie o cerinţă a educaţiei de azi. Se recunoaşte faptul că deciziile, acţiunile şi rezultatele educaţiei nu mai pot fi realizate decât în comunitatea de opţiune dintre mediile responsabile: familie-grădiniţă-comunitate. Proiectele de parteneriat educaţional cu Comunitatea Locală au ca argument educaţia preşcolarilor pentru cetăţenie democratică în vederea formării viitorilor cetăţeni activi si responsabili. Prin acţiunile desfăşurate în acest sens copiii cunosc modul de funcţionare a instituţiilor democratice, sunt puşi în diferite situaţii de a respecta pe cei de lângă ei, îşi formează deprinderi de a-şi proteja propria persoană şi pe ceilalţi. Încheierea unui parteneriat între grădiniţă şi comunitate înseamnă participarea activă a copilului la viaţa comunităţii. Prin unicitatea şi farmecul lor, copiii aduc în viaţa noastră bucurie, prospeţime, inocentă. Noi, în schimb, avem datoria de a le oferi oportunităţi de dezvoltare şi formare. Astfel, crearea ocaziilor prin care copiii sunt puşi în situaţii prin care să-şi exprime emotiile, trăirile, sentimentele pozitive fată de covârstnici aflaţi în situaţii dificile, indiferent de vârstă, sex, etnie, apartenentă culturală, stare de sănătate, statut social, dar şi crearea unor situaţii practice prin care copiii pot fi iniţiaţi în practici ce-i ajută să înteleagă, să exerseze, apoi să interiorizeze atitudini şi comportamente dezirabile îndreptate înspre alţi copii, spre om în general, aceaste sunt argumentele care stau la baza iniţierii unor proiecte de voluntariat. Acesta constituie obiectul demersului proiectului nostru- „ O jucărie - o bucurie pentru fiecare copil”- proiect derulat de preşcolarii de la Grădiniţa cu P.P . Nr 6 şi Grădiniţa Nr.4 Dorohoi, structuri ale Seminarului Teologic Liceal ,,Sfântul Ioan Iacob” Dorohoi, ,,Şi eu sunt prietenu tău” - parteneriat cu Grădiniţa Specială Fălticeni, ,,Şi noi suntem la fel” - parteneriat cu Centrul de Zi Jurjac sunt alte proiecte ce au la bază activităţi de voluntariat. Chiar dacă rezultatele materiale ale proiectelor de acest fel nu sunt spectaculoase, prin simpla implicare a copiilor în activităţile cu caracter umanitar, ne dorim să-i semsibilizăm, să-i facem mai buni, să-i determinăm să înţeleagă situaţia dificilă prin care trec alţi copii sau unii dintre semenii noştri adulţi şi să-i determinăm să accepte cu uşurinţă să renunţe la o jucărie pentru a le face o bucurie acestor celor aflaţi într-un impas. Educaţia ecologică este o preocupare, specifică lumii contemporane, care urmăreşte să optimizeze relaţia dintre om şi mediul înconjurător. Este foarte important, ca încă din preşcolaritate, copiii să fie învăţaţi să respecte şi să protejeze natura, convinşi fiind că numai astfel se vor putea bucura de frumuseţile ei. Nu este suficientă doar dobândirea de cunoştinţe, ci este necesară formarea deprinderilor copiilor de a îngriji şi ocroti natura. Urmărind aceste obiective majore am aderat la Programul naţional de educaţie ecologică «Ecogrădiniţa» şi am derulat proiectele: «Grădiniţa mea râde sub soare»; «Ecoprichindeii iubesc şi ocrotesc natura», «Să salvăm un copac» şi «Astăzi ecoprichindei- mâine ecoamici». Pe parcursul derulării tuturor proiectelor educaţionale am stimulat pǎrinţii sǎ participe la activitǎţile noastre, iar experienţa personalǎ cu care au venit a completat şi a îmbogǎţit de fiecare datǎ acţiunile proiectate. Experienţa acumulatǎ în timp ne permite sǎ apreciem faptul cǎ în majoritatea cazurilor pǎrinţii sunt dornici sǎ se implice în tot ce ţine de preocupǎrile copilului şi o fac cu responsabilitate şi seriozitate. Implicarea lor este beneficǎ. Sprijinul conducerii unitǎţii şi al comunitǎţii locale este esenţial pentru ca un parteneriat sǎ aibǎ succes.Acest sprijin trebuie sǎ se materializeze în primul rând prin aprobarea şi susţinerea (dacǎ se poate chiar şi financiarǎ) a acţiunilor pe care educatoarea le proiecteazǎ, dar şi prin participare efectivǎ, prin oferirea de sugestii sau alternative la planul propus. Toate activtăţile proiectelor au avut drept rezultate: promovarea imaginii instituţiei în comunitate, popularizarea experienţelor educative pozitive, atragerea interesului părinţilor pentru acticităţile derulate în grădiniţă dorinţa acestora de a participa şi de a sprijini activităţile derulate în cadrul proiectelor educative.  Promovarea competenţelor cheie în Educaţie fizică şi Sport Prof. Nicoleta Boureanu Liceul Teoretic „Henri Coandă” Craiova La nivelul UE au fost definite opt competenţe cheie, reprezentând o combinaţie de cunoştinţe, abilităţi şi atitudini care sunt considerate necesare pentru împlinirea şi dezvoltarea personală, cetăţenia activă, incluziunea socială şi ocuparea forţei de muncă. Majoritatea ţărilor europene au o strategie naţională în vigoare pentru a încuraja dezvoltatea competenţelor cheie care au ca scop îmbunătăţirea calităţii educaţiei şi dezvoltarea unei societăţi creative şi care includ activităţi tematice intrdisciplinare. Iniţiativele pentru promovarea competenţelor cheie specifice se realizează prin campanii naţionale, parteneriate şcolare, cooperări dintre şcoală şi întreprinderi, remodelarea curriculum-ului sau a programei şcolare. La fel de importantă în contextul societăţii bazate pe cunoaştere, educaţia fizică şi sportul- competenţă transversală - poate fi integrată în curricula naţională cu statut cross- curricular. În acest caz, obiectivele asociate învăţării sunt încorporate în disciplinele existente curriculum-ului în secţiuni introductive dedicate obiectivelor generale sau este desemnată o zonă de invătământ cross- curriculară distinctă care contribuie la dobândirea de competenţe aflate în relaţie. Aria curriculară educaţie fizică şi sport are contribuţii specifice, în mare măsură, la realizarea domeniilor de competenţă cheie ”A învaţa să înveţi”, ”Competenţe interpersonale, interculturale, sociale şi civice” şi “Sensibilitate la cultură”. Analiza acestora a condus la determinarea cunoştinţelor care se pot transmite prin contribuţia disciplinei educaţie fizică: Competenţa cheie - “a învăţa să înveţi” Cunoştinţe: - modelul bio-psiho-motric specific vârstei şi sexului - tehnici de determinare a potenţialului biomotric personal - metode şi mijloace specifice dezvoltării capacităţii motrice şi a instruirii sportive - tehnici de evaluare - funcţiile organismului şi unităţile de măsurare (cardio-respiratorii) Competenţa cheie - “ competenţe interpersonale, interculturale, sociale şi civice” Cunoştinţe: - Charta olimpica - Comportamentele acceptate şi interzise în diferite ramuri de sport - Fair-play - Starea de sănatate personală - Igiena ed.fizice şi sportului - Alimentaţia sănătoasa a persoanei care practică sistematic ex.fizice şi sportul - Educaţia fizică şi sportul în familie şi în timpul liber -Instituţiile specifice domeniului Competenţa cheie - “sensibilitate la cultură” Cunoştinţe: - Cultura fizică, domeniu al culturii universale - Interferenţe între sport şi artă (patinaj artistic, înot sincron, dans sportiv, gimnastica ritmică sportivă, etc.) - Criterii de ierarhizare în sport - Reflectarea sportului în creaţiile artistice universale Revizuirea noilor programe şcolare din ciclul liceal au fost concepute, aşadar, având în vedere pregătirea elevilor pe linia competenţelor cheie europene şi au ca obiectiv general al disciplinei, “dezvoltarea aptitudinilor bio-psiho-motrice şi formarea capacităţii elevilor de a acţiona asupra acestora, în vederea menţinerii permanente a stării optime de sănătate, asigurării unei dezvoltări fizice armonioase şi manifestării unei capacităţi motrice favorabile inserţiei profesionale şi sociale”. Vizând acest obiectiv, în structura acestora sunt cuprinse competenţe specifice şi conţinuturi care asigură nu numai utilizarea adecvată a metodelor şi mijloacelor specifice dezvoltării fizice, dar şi un bagaj de cunoştinţe teoretice, cu scopul de a determina elevii să înţeleagă importanţa practicării exerciţiului fizic pentru sănătatea lor, de a forma oameni integri din punct de vedere intelectual şi moral, dar şi cu scopul de a atrage cât mai mulţi elevi în practicarea exerciţiilor fizice. Cele mai potrivite momente pentru transmiterea informaţiilor teoretice sunt lecţiile de început şi sfârşit de semestru, şedinţele organizate cu prilejul unor activităţi extraşcolare, înainte de evaluările sumative, etc. În cadrul fiecarei lecţii, teoretic, fiecare din verigile lecţiei se pretează la transmiterea acestor informaţii: anunţarea temelor, explicaţiile care preced şi însoţesc demonstrarea unor exerciţii, procedee tehnice, activităţi globale, indicaţiile, comenzile, aprecierile şi recomandările de la sfârşitul lecţiei. Pentru fiecare din situaţiile amintite, în funcţie de particularităţile colectivului, se va folosi unul sau altul dintre procedeele metodice consacrate: la anunţarea temelor se va utiliza expunerea concisă, demonstrarea exerciţiilor va fi precedată şi însoţită de explicaţii ştiinţific motivate, exersarea va fi coordonată prin intervenţii însoţite de indicaţii, recomandări, aprecieri ale execuţiei. Dezvoltarea CM şi dezvoltarea fizică armonioasă sunt insoţite de explicaţii şi indicaţii metodice care vor evidenţia şi vor motiva ştiinţific influenţele exerciţiilor utilizate, furnizând şi datele necesare înţelegerii şi însuşirii metodologiei folosite pentru dozarea corectă a efortului. În concluzie, cu toate că lecţia de educaţie fizică are un caracter predominant practic - exersarea constituind condiţia de bază pentru realizarea obiectivelor propuse - nu trebuie neglijat rolul cunoştinţelor teoretice în formarea convingerilor şi a motivaţiei despre necesitatea şi utilitatea acestei activităţi şi în înarmarea elevilor cu instrumentele metodologice necesare organizării şi practicării activităţilor independente. Bibliografie: Dragnea, Adrian, Educatie fizica şi sport: Teorie şi didactică, FEST, 2006 Dragomir, Petrică, Educaţie fizică şcolară, Ed. Didactică şi Pedagogică, Buc., 2004 Mitra, Gheorghe, Metodica educaţiei fizice, Ed. Sport-Turism, 1975, Programe Şcolare, 2009 Comisia Europeană/EACEA/Eurydice, 2012. Dezvoltarea competenţelor cheie în şcolile din Europa: Provocări şi Oportunităţi pentru Politică. Raport Eurydice. Luxemburg: Oficiul pentru Publicaţii al Uniunii Europene.  Relaţia şcoală-familie, un parteneriat real în beneficiul copilului Prof. înv. primar Brad Dorina-Victoria Şcoala Gimnazială Radu Popa, Sighişoara Definită în termeni foarte generali, educaţia este un proces al cărui scop esenţial este de a uşura o anumită modificare de comportament. Primii profesori ai copilului sunt părinţii, aceştia începând educarea lui în mediul familial. Împreună cu părinţii, şcoala îşi are rolul bine stabilit, intervenind în dezvoltarea primară a copilului şi în acest context, educarea părinţilor după principii ştiinţifice de psihopedagogie devine o necesitate. Copilul din ziua de azi simte nevoia de adulţi disponibili pentru a-i respecta ritmul de viaţă, de adulţi care să participe la jocurile sale şi care să-i transmită zilei de mâine un om care nu poate proveni dintr-un sistem de învatământ clasic şi dintr-o familie care nu-şi asumă toate rolurile. Informarea şi formarea părinţilor în ceea ce priveşte şcolaritatea copilului presupune, ca fiecare părinte să cunoască: obligaţiile legale privind educaţia copilului, importanţa atitudinii lui pentru reuşita şcolară a copilului, metodele de colaborare cu şcoala. În acest scop este necesar un dialog între profesori şi părinţi, profesorii trebuie să fie pregătiţi în materie de relaţie cu părinţii, iar competenţa lor în aceast sens trebuie considerată ca o aptitudine profesională. Părinţii trebuie să fie pregătiţi pentru a juca rolul lor educativ în cooperare cu profesorii, dar totodadă şcolile trebuie să asigure părinţilor asistenţa necesară. Consider că şcoala trebuie să-şi deschidă porţile pentru ca familia să cunoască şi să participe la activităţile ce se desfăşoară în incinta şi în exteriorul şcolii, dar organizate de aceasta. Cadrele didactice trebuie să iniţieze activităţi care să ofere familiei oportunităţi de a participa alături de copil, de a cunoaşte copilul în situaţii diverse, de a se bucura alături şi cu copilul de realizările lui, de a lucra împreună părinte-copil la diferite proiecte. Voi trece în revistă câteva dintre activităţile care pot contribui la formarea părinţilor: Lecţia - ca principală formă de organizare a procesului didactic creează variate situaţii de învăţare pentru copil prin: multitudinea obiectivelor pe care le vizează, strategiile didactice utilizate, materialele didactice folosite. Profesorii pot desfăşura lecţii la care să participe părinţii copiilor. Astfel familia se va simţi ca parte a şcolii, va avea posibilitate să vadă copilul în acel context educaţional, să-i vadă comportamentul, ce atitudine are faţă de activitatea de învăţare, faţă de profesor, de ceilalţi colegi. Copilul va simţi permanent că părinţii înţeleg efortul lui, că îi are alături nu numai acasă. Excursia - este o deplasare pe parcursul unei sau mai multor zile care are ca scop recreerea şi refacerea psihofizică a elevilor dar şi a părinţilor acestora, culegerea de informaţii prin observarea directă a evenimentelor, proceselor fenomenelor, realităţii. Este o oportunitate pentru părinţi de a cunoaşte propriul copil în alte situaţii decât cele de acasă, de a cunoaşte grupul din care face parte copilul, de a se simţi bine alături de propriul copil, de a înţelege mai bine caracteristicile vârstei fiului/fiicei, de a relaţiona cu ceilalţi părinţi din grup şi de a găsi puncte comune, de a relaţiona cu profesorii care însoţesc copiii. Este o ocazie de a cunoaşte viaţa şcolii. Serbările şcolare - reprezintă evenimente de o importanţă deosebită în activitatea elevilor şi în viaţa familiilor acestora-atât din punct de vedere afectiv, cât şi cognitiv, dând ocazia elevilor de a prezenta, într-o manieră personală şi originală, tot ce au învăţat pe parcursul unui semestru sau an şcolar. Acest tip de activităţi extracurriculare au reprezentat întotdeauna un prilej de manifestare inedită al talentului nativ al copilului. Este o ocazie în care copilul îşi poate pune în valoare inteligenţa dominantă descoperită şi valorificată de cadrul didactic. De multe ori familia este surprinsă de potenţialul propriului copil. Şedinţele cu părinţii - sunt întâlniri tematice organizate de către cadrul didactic. Au durata de două ore, timp în care se lucrează: exerciţii de intercunoaştere, de autocunoaştere, de cunoaştere a copilului, se dezbat diverse probleme de interes general, studii de caz, se generează situaţii în care părinţii trebuie să dea soluţii. Aceste întâlniri sunt de fapt adevărate sesiuni de formare pentru părinţi. Ele oferă ocazii ca grupul de adulţi să se sudeze, să discute unii cu ceilalţi, să-şi împărtăşească din experienţă unii altora, dar mai ales să afle noutăţi legate de psihologia copilului, procesul de învăţare, instituţia şcolară unde învaţă copilul. Sunt ocazii unde se pot proiecta activităţi dorite de părinţi, pentru viitor. Lectoratul cu părinţii, vizita la domiciliul elevului, masa rotundă, discuţiile individuale oferă şi ele ocazii în care părinţii pot afla, pot găsi soluţii potrivite la diferite probleme apărute în relaţia cu copilul. Pot fi consiliaţi de către profesor, iar profesorul poate afla multe aspecte din viaţa copilului şi a familiei sale, care îl pot ajuta să înţeleagă mai bine fiecare situaţie în parte. Fiecare ocazie trebuie valorificată ca situaţie de învăţare pentru părinte. Ea trebuie gândită, organizată cu atenţie şi competenţă de către cadrul didactic, cu un scop bine definit astfel încât şi rezultatele să fie pe măsura aşteptărilor, în beneficiul copilului şi al şcolii. Concluzionând, un real parteneriat între şcoală şi familie reprezintă relaţia activă, de implicare şi de o parte şi de cealaltă, este bucuria şi tristeţea, este succesul şi eşecul, este zbaterea şi rezultatul din care beneficiarul este copilul. Dacă noi îl înţelegem, el va reuşi să se înţeleagă pe sine şi lumea în care trăieşte.  Relatia grădiniță-școală-familie-societate Prof. Bradea Cristea Maria Angela Prof. Fenesan Teodeora Şcoala Gimnazială “Avram Iancu” Unirea Realizarea unui învăţământ unitar necesita respectarea unui obiectiv major, continuitatea în întreaga activitate educaţională în special la nivelul claselor « praguri ».Această condiţie este valabilă şi pentru primele două trepte ale învăţământului: învăţământul preşcolar şi învăţământul primar. Mai precis, legătura reciprocă şi continuitatea trebuie să fie asigurate între grupa preşcolară şi clasa I. O asemenea continuitate va asigura o mai rapidă adaptare a copiilor din clasa I la particularităţile muncii de învăţare . H. Wallon sublinia acest lucru arătând: »Este împotriva naturii sa tratăm copilul în mod fragmentar. Cu fiecare perioada el constituie un ansamblu indisolubil şi original. În succesiunea perioadelor copilul rămâne una şi aceeaşi fiinţa în curs de metamorfozare. Aptitudinea de şcolaritate este o problema a educatiei prescolare instituţionalizate, deci a grădiniţei. Condiţia esentială a atingerii de către toţi copiii a gradului de dezvoltare şi adaptare cerut de o eficienţă activitate şcolară, o reprezintă realizarea unei legăturii funcţionale de continuitate între activitatea din grupa mare a grădiniţei şi prima clasa a şcolii primare. Aceasta presupune analiza atentă a principalelor componente ale procesului de educaţie din aceste două trepte de învăţământ: obictive pedagogice,conţinut, forme de organizare a activităţii, metode, relatia pedagogica. Grădiniţa îi oferă copilului preşcolar un mediu plăcut, săli cu poveşti, jocuri, cântece. Educatoarea deşi se străduieşte să preia rolul mamei, nu-şi dăruieşte dragostea şi căldura numai la 1-2 copii, ca în familie ci şi le împarte la 20-25 de copii. În grădiniţă copiii sunt încurajaţi să se manifeste liber, se respectă plăcerea copilului pentru ceea ce face, educatoarea fiind mai atentă cu fiecare. Pentru a continua fără dificultate procesul de dobândire a cunoştinţelor şi de formare a priceperilor şi deprinderilor începute în grădiniţă la vârsta de 3 ani, este necesară o legătură foarte strânsă între grădiniţă şi şcoală. Cum aceste deprinderi nu se formează la întâmplare ci gradat, sistematic, educatoarei îi revine sarcina de a-i pregăti pe copii să înţeleagă de ce este nevoie ca ei să fie informaţi, să cunoască aspecte diferite despre lume, despre mediul înconjurător, despre ţară, despre păstrarea sănătăţii. Desigur, pregătirea intelectuală a copilului pentru şcoală începe de la grupa mică, continuă la grupa mijlocie şi se sfârşeşte la grupa mare-pregătitoare. Dascălul este acel, “personaj” care îi sădeşte la copil stima, încrederea, respectul faţă de propria persoană, calităţi evidente la această vârstă. Rolul grupei pregătitoare pentru şcoală instituită în cadrul grădiniţei, grupa de pregătire pentru şcoală, care cuprinde copiii de 5-6/7 ani ulterior devenita clasa zero din cadrul şcolii. Activităţile organizate în aceste grupuri constituie modalităşi eficiente de pregătire pentru şcoală, condiţie necesară pentru succesul în clasa I. Menirea acestora este de a da posibilitatea şcolarilor să dobândească pregătirea necesară pentru începerea activităşii şcolare, iar sub aspect formativ, pentru a ajunge la dezvoltarea optimă a proceselor psihice de cunoaştere (memorie, gândire, imaginaţie).Vocabularul copilului şcolar trebuie să fie suficient de bogat. Pe lângă cunoştinţe, reprezentări, noţiuni, preşcolarii trebuie sa aibă dezvoltate şi anumite deprinderi: de a ţine creionul în mână, de a număra, de a compara mulţimile, de a rezolva o problemă, o sarcină, de a desena, picta, modela. La intrarea în şcoală, organismul copilului trebuie să fie clădit sănătos, rezistent la eforturi, îndeajuns de bine călit, ca să reziste la intemperii, capabil să desfăşoare o muncă susţinută (accesibilă vârstei) fără a obosi uşor. De asemenea, este necesar ca şcolarul să fie stăpân pe mişcările fundamentale: mersul, alergare, căţăratul, aruncarea, târâtul. Dacă toate aceste condiţii sunt îndeplinite înseamnă că, scopul educaţiei psihomotrice în grădiniţă a fost atins, iar sarcinile educaţiei fizice au fost realizate. Pregătirea pentru şcoală ridică şi unele cerinţe în ce priveşte dezvoltarea morală. Copilului i se formează aici diferite emoţii şi sentimente morale, sentimente de prietenie, de ajutor reciproc. Copiilor li se formează şi unele deprinderi de comportare civilizată: să salute, să fie politicosi, sa-i ajute şi să-i respecte pe cei în vârstă. Sunt situaţii când, sub aspectul dezvoltării intelectuale, unii dintre copii nu au formate într-o măsură corespunzătoare vârstei lor, priceperile şi deprinderile, nu posedă toate cunoştinţele necesare pentru şcolarizare. De exemplu: unii nu stau liniştiţi în bancă, ceea ce dovedeşte că mecanismele sunt slab dezvoltate; nu se pot concentra în mod susţinut la lecţii, lăsându-se uşor distraşi; nu sunt în stare să desfăşoare o activitate mintală de mai lungă durată, deoarece obosesc repede. De asemenea, limbajul unor copii nu este dezvoltat la nivelul cerut, fac greşeli în pronunţare, înţeleg denaturat cuvintele uzuale, auzul lor fonematic este slab dezvoltat ceea ce îngreunează însuşirea citirii în perioada abecedarului. Şi sub aspectul dezvoltării morale unii copii se pot prezenta nesatisfăcător: sunt nedisciplinaţi, nu pot depune eforturi voluntare accesibile vârstei; reprezentările lor morale sunt imprecise. Toate acestea constituie un indiciu sigur al nepregătirii lor pentru şcoală. Cunoaşterea acestor lipsuri reale şi posibile în dezvoltarea fizică, intelectuală şi morală a copilului preşcolar prezintă o mare importanţă. Atentă la posibilitatea apariţiei lor, educatoarea va şti în ce direcţie să acţioneze pentru a le preveni. Nivelul de dezvoltare intelectuală al preşcolarului se evaluează nu după volumul de cunoştinţe pe care el le deţine cât după nivelul operaţional al proceselor lui de cunoaştere. Grupei pregătitoare, clasei zero îi revine sarcina de a dezvolta prin exersare, procesele psihice de cunoaştere ale copiilor până la nivelul maturităţii şcolare. Debutul şcolar presupune un anumit nivel de dezvoltare psihică intelectuală şi morală a copilului, iar aptitudinea de şcolaritate sau maturitate şcolară solicită dobândirea unor priceperi, deprinderi, şi capacităţi necesare activităţii şcolare bazată pe învătare. Grădiniţa trebuie să creeze premize favorabile pentru realizarea continuităţii învăţământului preşcolar cu cel primar. Bibliografie: Gheorghe Tomşa, Nicolae Oprescu,, Bazele teoretice ale psihopedagogiei preşcolare” Magdalena Dumitrana,, Educarea limbajului în învăţământul preşcolar”, Revista Invăţământului Preşcolar Nr 1-2/2005.  TEMA ACASĂ, ÎNTRE CERINȚĂ DIDACTICĂ, NECESITATE ȘI ABUZ Angela Brahariu, Şcoala Primară Cumpărătura-Bosanci, jud. Suceava Tema pentru acasă favorizează însușiirea tehnicilor de informare și de studiu, devoltarea creativității, cultivarea unui stil de muncă intelectuală independentă, îl învață pe elev să îmbine cunoștințele generale sau specifice disciplinei acumulate până atunci, cu informațiile primite în timpul orei. Principalul obiectiv al temelor este de a le da copiilor ocazia să fixeze în memorie informaţiile şi deprinderile nou învăţate. Unul din modurile prin care învăţăm sau ne perfecţionăm este să tot exersăm. Când îşi fac lecţiile copiii îşi dau seama cât de mult au înţeles din ceea ce le-a fost predat la clasă. Revenind asupra materiei predate ei pot depista dacă există lacune sau neînţelegeri pe care trebuie să le lămurească zilele următoare. Pentru unii copii temele sunt momentele în care pot relua pe îndelete informaţiile învăţate în clasă. Mulţi copii nu se pot concentra în clasă (fie din cauza zgomotului, fie din cauza ritmului rapid de lucru, fie din cauza atmosferei stresante) şi au nevoie să prelucreze informaţiile într-un mediu liniştit şi relaxat. Pentru ei temele sunt ca o re-învățare a celor aflate la şcoală. Temele pot creşte stima de sine a copiilor. Lucrând singuri ei devin tot mai stăpâni pe sine şi mai încrezători în forţele proprii.Copiii care au temele făcute își asigură o poziție bună în colectivul de copii. Temele reuşite au efectul de a-i linişti pe copii şi de a-i asigura că pot ține pasul cu cerințele școlii.Privite ca sarcini de lucru pe care trebuie să le îndeplinească singuri, temele îi ajută pe copii să devină mai autonomi şi mai responsabili. Temele sunt ocazii prin care copiii să aprofundeze subiectele care le plac mai mult. Cea mai mare parte din timpul petrecut de elevi în afara programului școlar este dedicată temelor. Inclusiv în vacanțe și la sfârșit de săptămână, “tema pentru acasă” este, în general, un subiect omniprezent în familiile cu școlari din România. Așa cum se poate observa, extremitățile acestei ierarhii sunt marcate de unele țări care se înregistrează scoruri de top la testele PISA, dar care, în ceea ce privește numărul de ore alocat temelor pentru acasă, sunt la poluri opuse. Fără însă a ne propune să tragem vreo concluzie în ceea ce privește legătura (în caz că aceasta există) între timpul petrecut acasă cu temele primite la școală și performanța la testul PISA, nu putem să nu remarcăm discrepanța dintre scorul mic obținut de elevii români la testele PISA și numărul de ore pe care aceștia le dedică temelor pentru acasă. Oare scopul acestor teme nu ar trebui să fie tocmai acela de a contribui la îmbunătățirea performanței școlare? Nu este, în acest sens, numărul de ore alocat temelor prea mare în cazul elevilor români? Există un număr optim de ore ce trebuie alocat temelor pentru acasă? Sau, mai important, oare prea multe teme nu pot să afecteze negativ performanța elevului? Pentru România însă, datele din ultimul studiu PISA arată că o alocare de timp mai mare pentru efectuarea temelor acasă este slab corelată cu o performanță mai bună la matematică (OECD, 2014). Rezultatele cele mai interesante și importante, pe care decidenții din domeniul educației ar trebui să le aibă în vedere, sunt cele care arată că un număr mare de teme poate avea inclusiv un impact negativ asupra lor. Bunăoară, s-a arătat că temele pentru acasă pot contribui doar la îmbunătățirea rezultatelor elevilor care provin dintr-un mediu socio-economic favorabil, în timp ce pentru elevii din familii dezavantaje din punct de vedere socio-economic, nu este în niciun fel afectată performanța școlară (Rønning, 2011). Astfel, prin faptul că elevii beneficiază diferit de un volum mare de teme, decalajele între elevii care provin din medii familiale diferite se măresc, potențând dezavantajele care deja există la începutul școlarizării (Cunha și Heckman, 2007). Prin urmare, școala, în loc să contribuie la atenuarea inegalităților care există între copii, dimpotrivă, le poate accentua. Acest aspect este deosebit de important pentru România, unde, așa cum arată datele de la PISA 2012, elevii care provin din medii socio-economice defavorabile petrec mult mai puțin timp cu temele pentru acasă decât cei din familii avantajate socio-economic (OECD, 2014). Pe de altă parte, studii recente, cum este cel al lui Galloway, Conner și Pope (2013), arată că, de la un anumit punct, până și elevii ce provin din medii privilegiate socio-economic pot fi afectați negativ de un volum mare de teme. Elevii din școlile care promovează un mediu de învățare competitiv, cu standarde înalte de performanță și implicare, au un risc mai mare de a fi afectați de un volum mare de teme, acestea constituind o sursă de stres, de epuizare și de izolare față de prieteni și familie. Conform acestui studiu, care analizează efectele temelor asupra elevilor de liceu, o alocare mai mare de 2 ore pe zi pentru teme poate fi contraproductivă, cu efecte negative pe termen mediu și lung. În România, au existat unele inițiative, mai ales din partea părinților, prin care s-a solicitat Ministerului Educației ca elevii să nu mai primească teme pentru acasă. În răspunsul oficial se sublinia faptul că: “Potrivit metodologiilor de predare, timpul alocat efectuării temelor pentru ziua următoare nu trebuie să depășească 2 ore (ritm normal/mediu de lucru) la clasele primare și 3 ore la clasele gimnaziale”. Definite drept” sarcini încredinţate elevilor de profesorii de la şcoală spre a fi îndeplinite în timpul orelor din afara şcolii”(Cooper), temele de acasă, ca parte a curriculum-ului, declanşează percepţii şi atitudini variate la elevi, părinţi sau învăţători: unii le supraapreciază, alţii le resping, unora le provoacă fericire, altora le provoacă lacrimi. Ca principiu, acestea reprezintă o exersare a celor pe care copilul- elev le învaţă în timpul orelor de curs, de data aceasta fiind o activitate independentă. În acest fel, se doreşte ca rezultat final, consolidarea informaţiilor achiziţionate la şcoală şi dobândirea abilităţilor necesare pentru satisfacerea unor sarcini, care presupun reguli, utilizarea cunoştinţelor şi a altor instrumente care vin să îl susţină în satisfacerea sarcinii(căutarea unor cuvinte în dicţionare, folosirea calculatorului). Temele pentru acasă contribuie la educarea voinţei şi atenţiei, a ordinii şi punctualităţii, a perseverenţei şi capacităţii de a învinge greutăţile. Un studiu realizat de H. Cooper asupra temelor pentru acasă în America relevă efectele potenţial pozitive asupra succesului şcolar, fiind văzute ca un auxiliar al instruirii, un mijloc de formare al tehnicilor de studiu independent de educarea personalităţiisau un factor care influenţează relaţiile copil- părinţi sau părinţi- şcoală. La ciclul primar, tema pentru acasă are efecte potenţiale pe termen lung, fiind un mijloc de dezvoltare a deprinderilor de scris, citit, socotit care în final pot influenţa notele sau evoluţia şcolară a elevilor. Dat fiind rolul formator al temei pentru acasă, este ncesar ca tema să fie inteligibilă pentru elevi, să fie accesibilă pentru a putea să fie realizată de elevul însusi, dimensionată ca volum ţinând cont de particularităţile de vârstă sau individuale ale elevilor, în clasă să fie pregătită temeinic, învăţătorul să explice fiecare sarcină de lucru pentru a se asigura că elevii le-au înţeles.  Învățământul românesc vs. Învățământul european Înv. Brânzaru Sabina Școala Gimnazială Șelaru-Fierbinți Localitatea Șelaru Județ Dâmbovița Comparativ cu ţările europene, sistemul de învăţământ din România are atât avantaje cât şi dezavantaje. Avantajele sunt începând de la gratuitatea învăţământului obligatoriu şi asigurarea manualelor în această perioadă, până la sistemul de burse acordate, sistemul de notare şi de examinare finală dar şi organizarea orelor de curs. Astfel dacă în România, pe tot parcursul perioadei de învăţământ obligatoriu resursele bibliografice sunt distribuite gratuit, în Italia nici în învăţământul primar nu sunt asigurate manualele şcolare, astfel încât achiziţionarea acestora revine în sarcina părinţilor. O diferenţă mare între sistemul de organizare a orelor de curs în România şi în Italia este aceea că deşi elevii pot avea şi şapte ore aceştia au o singură recreaţie de20 de minute, iar ora de curs durează 55 de minute, în condiţiile în care în România orele de curs durează 50 de minute urmate de pauze de 10 minute. Un mic avantaj îl constituie pentru România şi Examenul de Bacalaureat, întrucât comparativ cu celelalte ţări, are un grad de dificultate al subiectelor crescător, astfel încât să poată fi luat nu doar de cei cu performanţe şcolare ridicate. Comparativ cu celelalte ţări europene, sistemul de notare al României este mai permisiv, nota de trecere fiind 5, atât la materiile din timpul anului, cât şi la examene, exceptând Examenul de Bacalaureat a cărei medie trebuie să fie peste 6. (în Italia este 6) De asemenea sistemul nostru de învăţământ prezintă şi dezavantaje. Un astfel de exemplu este că în Portugalia la universităţi îţi sunt oferite atât resursele informatice cu mult mai multe decât în România cât şi instrumentele necesare, respectiv laptop-uri cu conexiune la internet pe tot parcursul cursurilor. Pentru sistemul de învăţământ din România un alt dezavantaj îl reprezintă metodele de predare aplicate în şcoli, întrucât de cele mai multe ori ele se bazează pe multe informaţii teoretice prezentate doar de profesor, comparativ cu celelalte ţări în care sunt folosite pentru predare: videoproiectoare, table inteligente şi se bazează foarte mult pe formarea spiritului de lucru în echipă, de competenţe în ceea ce priveşte prezentările publice, în faţa colegilor, deformare a unei gândiri mai mult practice şi mai puţin teoretice ca în cazul României. BIBLIOGRAFIE: http://eacea.ec.europa.eu/education/eurypedia http://www.eurydice.org/  Relaţia grădiniţă-şcoală-familie-societate Educatoare BRAȘOVEANU AURORA GRETA Grădinița Nr. 24 BOTOȘANI ,,Cine-l vede pe copil cum creşte? Nimeni ! Numai cei ce vin din altă parte spun:,,Vai, ce-a crescut !” Dar nici mama, nici tata nu l-au văzut cum creşte.El a devenit în timp. Şi în fiecare clipă a fost ceea ce urma să fie.(Antone de Saint -Exupery) Sistemul de învăţământ,ca produs al dezvoltării sociale, a reflectat întotdeauna cerinţele şi posibilităţile oferite de societate, afirmându-se, la rândul său, ca factor al dezvoltării sociale. Sub impulsul dezvoltării sociale sistemele de învăţămînt se modifică, tinzându-se spre modernizarea metodelor de predare, a conţinutului, a formelor de organizare precum şi a formelor de colaborare, de cooperare dintre diferitele instituţii educative.Una dintre sarcinile grădiniţei este pregătirea pentru şcoală, prin intermediul a două forme specifice: jocul şi învăţarea.Învăţământul preşcolar trebuie să realizeze educaţia preşcolară având ca funcţie majoră formarea şi dezvoltarea personalităţii copilului în raport cu nevoile specifice vârstei, cu posibilităţile şi dotările sale, în interesul său sau a comunităţii sociale. Cu toate acestea, complexitatea actului educaţional, a realităţii umane şi sociale contemporane şi sarcinile tot mai dificile cărora trebuie să le facă faţă procesul educaţional să se identifice tot mai multe fisuri în relaţia amintită. Se recunoaşte faptul că deciziile, acţiunile şi rezultatele educaţiei nu mai pot fi realizate decât în comunitatea de opţiuni dintre mediile responsabile - familie, grădiniţă, şcoală şi comunitate.Mai mult, se dezvoltă concepte ca: opinia copilului, participarea lui la deciziile care-l privesc, opţiunea personală, implicarea acestuia de la vârstele cele mai mici în responsabilităţile şi drepturile pe care societatea le identifică şi le recunoaşte. Este nevoie de a se dezvolta un nou concept care să întărească schimbarea în relaţiile dintre instituţiile de învăţare şi familie.Acest concept este parteneriatul educaţional, unul dintre cuvintele cheie ale pedagogiei contemporane. Este un concept şi o atitudine în câmpul educaţiei. Parteneriatul educaţional este forma de comunicare, cooperare şi colaborare în sprijinul copilului la nivelul procesului educaţional.El presupune o unitate de cerinţe, opţiuni, deciziişi acţiuni educative între factorii educaţionali. Parteneriatul educaţional se desfăşoară permanent şi împreunăcu actul educaţional propriu-zis.El se referă la cerinţa că proiectarea, decizia, acţiunea şi evaluarea în educaţie să fie realizate în cooperarea şi colaborarea dintre instituţii, influienţe şi agenţi educaţionali. Parteneriatul educaţional se realizează între: - instituţiile educaţiei: familie, grădiniţă, şcoală şi comunitate; - agenţii educaţionali: copii, părinţi, cadre didactice, specialişti în rezolvarea unor probleme educaţionale (psihologi, consilieri, psiho-pedagogi, terapeuţi, etc.); - membrii comunităţii cu influienţă asupra creşterii, educării şi dezvoltării copilului (medici, factori de decizie, reprezentanţi ai bisericii, ai poliţiei, etc.); -influienţe educative exercitate la anumite momente asupra copilului; - programe de creştere, îngrijire şi educare a copilului; - forme de educaţie în anumite perioade. Conceptul se adresează în special părinţilor şi cadrelor didactice şi se referă la acţiunea în acelaşi sens. Ceea ce hotărăşte familia să fie în acord cu măsurile şcolare şi ceea ce face ca un părinte să nu fie legat de celălalt. Actual, relaţia educator-copil are sensuri noi, este o relaţie de colaborare, datorită aspectelor ei de conducere democratică şi flexibilităţii în luarea deciziilor.Nu numai copilul învaţă şi se dezvoltă sub influienţa educatorului, ci şi acesta se formează şi se transformă prin relaţia educativă. Rezolvarea fiecărei probleme educative adaugă competenţe noi cadrului didactic. Numai un cadru didactic de tip reflexiv, creator şi dinamic care acceptă schimbarea în raport cu fiecare generaţie, va găsi răspuns la noile întrebări.Părinţii şi comunitatea se influienţează puternic unii pe alţii. Mediul în care trăiesc părinţii poate sprijini sau devia vieţile lor, poate determina unele dintre valorile lor, poate să se comporte ca o sursă de forţă şi siguranţă sau ca o relaţie a dezvoltării. Părinţii pot influienţa comunitatea ca indivizi sau ca membri ai unui grup.Ei pot contribui la dezvoltarea comunităţii şi la fixarea prioritătilor sociale. La educarea copilului contribuie deci, ca instituţii bine determinate ale societăţii, familia, grădiniţa, şcoala şi comunitatea. În momentele diferite ale creşterii, dezvoltării, devenirii fiinţei umane, fiecare dintre aceste instituţii sociale are rol important. Mai mult, astăzi este determinată nevoia unui parteneriat educaţional între acestea, în favoarea unei educaţii eficiente pentru individ şi societate. În rezolvarea multiplelor probleme de dezvoltare şi învăţare, instituţia şcolară dezvoltă o serie de structuri de sprijin în favoarea copilului şi a familiei. În acest timp este nevoie de activităţi de susţinere în afara grupei şi de activităţi de sprijin atât a copilului aflat în situaţii dificile, cât şi familiei şi cadrelor didactice. Structurile de sprijin ale instituţiilor şcolare merg pe linia cabinetelor de asistenţă psihopedagogică, de consiliere, de rezolvarea unor probleme specifice (cabinete de logopedie şi orientate profesională) şi a centrelor de resurse pentru familie sau cadre didactice. Se dezvoltă astfel la acest nivel programe specifice de sprijin individualizat şi de grup pentru copii, părinţi şi cadre didactice. Grădiniţa eficientizează realizarea unui parteneriat cu copiii prin valorizarea şi respectarea identităţii sale cu familia, prin recunoaşterea importanţei acesteia şi atragerea în procesul didactic cu toate resursele educative ale societăţii, pe cere le identifică, le implică şi le foloseşte în activitatea educativă. Identificând şi valorificând dimensiunea personală a individului, realizăm însă nevoia valorizării şi aprecierii familiei ca un mediu primordial şi afectiv necesar familiei individuale. Familia trebuie sprijinită şi nu înlocuită în educarea tinerei generaţii. Şi pe parcursul vârstelor şcolare familia rămâne mediul afectiv cel mai viabil de securitate şi stimulare. Se recunoaşte tot mai mult influienţa şi altor instituţii din comunitate asupra informării şi formării copilului. Astfel, la nivelul grădiniţelor au loc activităţi de religie, concepute de cadrul didactic cu avizul specializat al preoţilor din parohie. Copiii participă de sărbători la slujbe religioase, împărtăşindu-se. Se subliniază dorinţa copiilor de a fi în legătură permanentă cu obiceiurile sfinte de -a lungul anului. Ei sunt entuziasmaţi şi participă cu plăcere la sărbătorile prilejuite de Crăciun şi Paşti. De asemenea, colaborarea cu poliţia este marcată prin activităţi susţinute de poliţişti, prin educaţie rutieră, comportament civic, etc. Brigada de pompieri se implică în informarea şi îndrumarea cadrelor didactice şi a copiilor. Primăria este principalul factor al comunităţii locale care sprijină instituţiile şcolare. Astăzi se cere tot mai mult înţelegerea parteneriatului educativ ca formă de unificare, sprijin, asistenţă a influienţelor educativ-formative. Experienţa dovedeşte că o atmosferă destinsă între agenţii educativi facilitează învăţarea. Există o reţea complexă de relaţii în cadrul unei instituţii şcolare care are un potenţial în influenţarea potenţialului copiilor. Cele mai importante relaţii sunt: - relaţia dintre cadru didactic şi elev; - relaţii interindividuale (dintre elevi, dintre cadrele didactice, dintre cadrele didactice şi specialişti care sprijină şcoala, dintre cadre didactice şi personalul administrativ al şcolii, etc.); - relaţia dintre cadrele didactice şi părinţi; Colaborarea dintre instituţia de învăţământ şi familie presupune o comunicare efectivă ţi eficientă, o unitate de cerinţe şi o unitate de acţiune când este vorba despre interesul copilului. Colaborarea şi cooperarea părinţilor cu instituţiile de învăţământ sunt eficiente şi benefice ambilor factori în condiţiile în care comunicarea este reală, în funcţie de dimensiunea sa umană. Din relaţia grădiniţă-şcoală-familie-comunitate copiii cîştigă un mediu de dezvoltare mai bogat, iar între participanţi se crează relaţii pozitive şi fiecare îşi va dezvolta sentimentul coeziunii sociale.  ROLUL PARTENERIATULUI GRĂDINIȚĂ- FAMILIE - COMUNITATE ÎN SOLUŢIONAREA PROBLEMELOR PREŞCOLARE PROF. ÎNV. PREȘ. BRAȘOVEANU ELENA LILIANA LICEUL TEHNOLOGIC TODIRENI, JUDEȚUL BOTOȘANI Relaţia pedagogică este o variabilă de relaţie umană cu înţelesul de interacţiune pentru atingerea scopurilor educaţiei, ca interacţiune ea funcţionează într-o situaţie pedagogică, aceasta fiindu-i suport, în care se întâlnesc şi se confruntă mai multe „forţe” rezultate din comportamentul profesorilor şi al elevilor, precum şi din condiţiile generale şi specifice ale acţiunii educative. Necesitatea abordării parteneriatului dintre cele trei mari „instituţii”: şcoală, familie şi comunitate atrage după sine o mare colaborare şi responsabilitate din partea fiecăreia dar ceea ce e important e că toate sunt direcţionate şi canalizate asupra COPILULUI. Faptul că micul preşcolar intră în contact cu mediul în care trăieşte este ceva normal, însă faptul că în dezvoltarea lui sunt antrenaţi alţi factori care au rolul de a-l stimula este un lucru deosebit. Cei trei termeni:grădinița, familie, comunitate defalcaţi ar arăta aşa: I.Grădinița se conduce după reguli scrise unanim acceptate de societate şi avizate de specialişti în educaţie: programe, curriculum, manuale şcolare, auxiliare didactice, materiale didactice, etc. Prin instituţionalizarea copilului nu se neglijează rolul părinţilor, de aceea în condiţiile actuale, rolul familiei în activitatea grădiniţei este major. Părinţii sunt cei care vor sta alături de educatoare la formarea şi dezvoltarea copiilor lor, rolul lor nu va fi înlocuit de educatoare, ci aceasta va completa ştiinţific ceea ce părintele nu poate sau nu are abilitatea respectivă de a putea asigura copiilor ceea ce au nevoie. II.Familia Părintele pentru copil constituie primul lui contact cu lumea înconjurătoare, reprezentând modelul de viaţă şi conduită. El influenţându-i dezvoltarea psihică în mod decisiv în primii ani de viaţă ai copilului. S-a crezut multă vreme că instituţiile de învăţământ poartă întreaga responsabilitate a educării copilului, familia fiind doar beneficiarul acestei acţiuni. Familia nu poate fi parte separată în acest context, rolul părinţilor nu încetează odată cu intrarea copilului în instituţia de învăţământ, se schimbă doar modalitatea de abordare a copilului, în raport cu noul său statul şi în deplină concordanţă cu ceea ce se întâmplă în mediul educaţional. Relaţiile dintre părinţi se răsfrâng asupra copilului şi involuntar el este cel care are de câştigat sau de pierdut în formarea sa. III.Comunitatea reprezintă o potenţialitate virtuală pentru dezvoltarea personalităţii individului. Mediul social oferă posibilităţi nelimitate în vederea valorificării predispoziţiilor native ale individului; putem spune că unei diversităţi genetice îi corespunde o infinitate de posibilităţi oferite de mediu. Comportamentul este o activitate observabilă a unui organism, o interacţiune cu mediul său; termenul se referă la activitate în general sau la o anumită activitate, deci un caz particular. Comportamentul copiilor se defineşte prin ceea ce copilul face sau spune şi poate fi observat în mod obiectiv. Anumite comportamente considerate a fi negative sunt observate de familie şi dacă nu pot fi rezolvare în interiorul acesteia prin următorii paşi: aprecierea şi acordarea atenţiei; stabilirea limitelor şi a regulilor; a spune Nu şi a interzice; ignorarea; izolarea; recompensarea. pedepsirea. Parteneriatul grădiniţă - familie - comunitate se referă la construirea unor relaţii pozitive între familie, grădiniţă şi comunitate, la o unificare a sistemului de valori care poate avea un efect benefic asupra copiilor atunci când aceştia văd educatoarea sfătuindu-se cu părinţii şi membrii comunităţii. Activitatea cu părinţii ca parteneri, pentru a asigura dezvoltarea copiilor în programul educativ din grădiniţă, poate deveni un start bun pentru a crea părinţilor respectul de sine, încredere în competenţele lor, făcându-i mai buni. Copiii caută modele în părinţii lor şi în membrii societăţii (actori, sportivi, etc), iar aceştia, la rândul lor vor să crească mici genii. Părintele în vede pe copilul său ca şi un bulgăre de aur: frumos, deştept, bun, pentru că l-a urmărit cum a crescut, cunoaşte detalii la perioadele copilăriei mici şi ştie prin câte momente dificile a trecut împreună cu acesta.  CLASA PREGĂTITOARE- punte spre viaţa de şcolar Prof. Psihopedagog Zonica-Cristina Brătilă, C.S.E.I.,,Elena Doamna”, Focșani, Vrancea Motto: ,,Lăsaţi jocul copiilor, poveştile, florile, surâsul. Nu le aglomeraţi bulevardele copilăriei cu semafoare de direcţie.” (Valeriu Sârbu -,,Poeme banale”) Anul şcolar 2012-2013 a implementat clasa pregătitoare ca etapă care face trecerea de la grădiniţă la şcoală. Raţiunea acestei măsuri de introducere a clasei pregătitoare în ciclul primar e simplă: socializarea mai timpurie într-un mediu organizat este benefică pentru dezvoltarea personalităţii copilului. Trecerea bruscă de la jocurile copilăriei la activităţile şcolare poate fi uneori traumatizantă pentru copil. Primul contact cu şcoala trebuie să fie natural şi plăcut. Introducerea clasei pregătitoare îşi propune să asigure trecerea treptată a copiilor de la grădiniţă (pentru cei care au urmat-o) sau de la viaţa exclusiv de familie (pentru cei care nu au mers la grădiniţă) la viaţa şcolară. În această clasă, adesea sub formă ludică, copilul este pregătit pentru cerinţele mediului şcolar şi învaţă să fie responsabil. Prin această tranziţie au loc schimbări importante, unele care sunt caracteristice trecerii de la grădiniţă la şcoală în general (schimbări generale), iar altele care sunt proprii acestei etape (schimbări specifice). De ce clasa pregătitoare? Clasa pregătitoare are un dublu rol: pe de o parte de consolidare a cunoştinţelor deja dobândite şi, pe de altă parte, de socializare şi adaptare la schimbare. În plus, clasa pregătitoare oferă tuturor copiilor un start mai bun în viaţa şcolară. Activităţile organizate în clasa pregătitoare constituie modalităţi eficiente de pregătire pentru şcoală, condiţie necesară pentru succesul în clasa I. Menirea acestei clase este de a da posibilitatea copiilor să dobândească pregătirea necesară pentru începerea activităţii şcolare, iar sub aspect formativ, pentru a ajunge la dezvoltarea optimă a proceselor psihice de cunoaştere. Unii părinţi doresc să îşi înscrie copiii la şcoală mai devreme (la 6 ani), deoarece consideră că aceştia sunt pregătiţi pentru acest pas. Alteori însă, părinţii preferă să amâne acest moment din motive cum ar fi: nevoia pentru maturizarea emoţională a copilului, probleme de comportament la grădiniţă  nefrecventarea grădiniţei  programul părintelui care nu permite adaptarea la programul de la şcoală al copilului etc. Concluzii Ceea ce trebuie să înveţe micii şcolari sunt bazele indispensabile ale unei eficiente învăţări viitoare. Aceste baze sunt deopotrivă de natură cognitivă, afectivă şi motivaţională. Elevii trebuie să devină capabili să-şi organizeze şi să-şi ordoneze propria lor învăţare, să înveţe singuri sau în grup şi să surmonteze dificultăţile pe care le întâlnesc în cursul proceselor de învăţare. Desfăşurând activităţi integrate, copilul are posibilitatea de a-şi exprima păreri personale, de a coopera cu ceilalţi în elaborarea de idei noi, în rezolvarea sarcinilor, în argumentare, devenind mai activ şi câştigând mai multă încredere în sine. În ce priveşte rolul cadrului didactic, acesta devine un „facilitator”, mai mult decât o sursă de informaţii. Din perspectiva învăţământului modern în educaţie accentul trebuie pus pe stăpânirea de către elevi a proceselor, înţelegerea conceptelor şi pe capacitatea de a le folosi în diverse situaţii încă de la debutul şcolarităţii. BIBLIOGRAFIE 1. Bocoş, Muşata- Instruirea interactivă, Presa Universitară Clujeană, 2002; 2. Ciolan, Lucian- Învăţarea integrată, Editura Polirom, Iaşi, 2008; 3. Crişan, Al. (coord.)- Curriculum şcolar. Ghid metodologic, M.E.I.-I.S.E, Bucureşti, 1996; 4. Cucoş, Constantin- Pedagogie, Polirom, Iaşi, 2002; 5. Ionescu, Miron, Radu, Ion- Didactica modernă, Editura Dacia, Cluj-Napoca 1995; 6. Manolescu, Marin, Potolea Dan- Teoria curriculumului, MEN, 2006; 7. Legea Educaţiei Nationale, 2011. 8.,,Organizarea interdisciplinară a ofertelor de învăţare pentru formarea competenţelor cheie la şcolarii mici”- program de formare continuă de tip,, blended learning” pentru cadrele didactice din învăţământul primar, 2012.  SISTEMUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT DIN GERMANIA ED.BRATOSIN ŞTIRBU ANNA G.P.N. „PETRU RAREŞ „COMUNA FRUMUŞIŢA Învăţământul vocaţional din Germania este considerat cel mai bine dezvoltat din lume, dar, în acelaşi timp, diferenţiază foarte mult între copiii cu o pregătire slabă, cei de nivel mediu şi elitele. Diferenţierea această a dus la un sistem educaţional segregat în funcţie de abilităţile copiilor: o şcoală pentru cei mai slabi (Hauptschule), o şcoală pentru elevii de nivel mediu (Realschule) şi una pentru elite (Gymnasium), special creată pentru a facilita accesul la o facultate. Şcoală de baza, numită Grundschule este corespondenţă şcolii primare din România. Ea are o durata de 4 ani în toate landurile şi este obligatorie pentru toţi copiii. La terminarea ei, profesorii hotărăsc, în funcţie de rezultate - note sau calificative - ce tip de şcoală pot urmă elevii. Aceste tipuri de şcoală sunt: -Hauptschule - „şcoală principala”; -Realschule - „şcoală reală”; -Gymnasium - „gimnaziul”. Împărţirea de mai sus nu are caracter ultimativ, aşa cum cred mulţi părinţi. Elevi buni la învăţătură se pot mută de la şcoală reală la gimnaziu sau chiar de la şcoală principala la gimnaziu. Sau gimnazişti pot trece la şcoală reală. După absolvirea şcolii principale sau a celei reale, există posibilităţi multiple de a urmă alte şcoli pentru a obţine maturitatea generală - Abitur. Aceste posibilităţi variază de la land la land. Există landuri care au un tip de şcoală numită Gesamtschule - „şcoală generală”. Aici sistemul nu desparte elevii după clasa a 4-a în 3 tipuri de şcoală diferite, ci elevii urmează aceeaşi şcoală. Şcolile generale oferă doar în anumite obiecte de învăţământ diferite nivele de pregătire. Unui străin sistemul de învăţământ german îi apare că un nod constituit din mai multe fire. Descrierea sistemului de învăţământ german este aproape imposibilă, fiecare dintre cele 16 landuri având sistemul sau propriu. Trecerea de la un tip de şcoală la altă se face la vârste diferite, în funcţie de legislaţia landului respectiv. Şcolarizarea are caracter obligatoriu de la vârstă de 6 ani până la 18 ani. În medie la 6 ani încep copiii şcoală de baza care are o durata de 4 ani şi o termină, dacă nu rămân repetenţi, la 10 ani. Apoi, împreună cu părinţii, hotărăsc ce formă de şcoală vor urmă: şcoală de baza, cea reală, gimnaziul sau şcoală generală, obţinând certificate de absolvire ale acestor forme de şcoală. Până cel puţin la vârstă de 15 sau 16 ani, copiii urmează şcoală, deci până la terminarea clasei a 9-a sau a 10-a. După clasa a 9-a sau a 10-a elevii, se pot hotărî pentru meserie sau pentru frecventarea în continuare a gimnaziului sau a şcolii generale, pentru a obţine diplomă de maturitate (Abitur). Aici frecventează treaptă superioară. Elevii sunt obligaţi până la 18 ani să urmeze o calificare profesională. Ei trebuie deci să se decidă, după terminarea clasei a 9-a sau a 10-a, ori pentru calificare profesională, ori pentru frecventarea gimnaziului sau a şcolii generale, pentru a obţine maturitatea. Dacă s-au decis pentru învăţarea unei meserii, trebuie să frecventeze după clasa a 10-a, paralel cu şcolarizarea în firma, şi o şcoală de meserii (aşa-numită calificare în sistem dual). Sau pot urmă, în vederea obţinerii unei calificări, cursurile unei şcoli de specialitate. Treptele secundare Clasa a 5-a până a 10-a poartă denumirea de treaptă secundară I sau treaptă mijlocie. Clasele 11-13 se numesc treaptă secundară ÎI sau treaptă superioară. La sfârşitul treptei superioare se obţine de obicei maturitatea (Abitur). Universităţile şi şcolile superioare pot fi urmate numai cu Abitur.  IMPORTANȚA RELAȚIEI DINTRE GRĂDINIȚĂ-ȘCOALĂ-FAMILIE-SOCIETATE PROF. BRÂNZAN MARIA-DANIELA - GRĂDINIȚA P.P. NR. 5 CARANSEBEȘ Idealul educaţional constă în formarea şi dezvoltarea integrală a personalităţii din perspectiva exigenţelor culturale, axiologice, social-economice, ştiinţifice şi politice ale societăţii democratice pentru asumarea unui ansamblu de valori necesare propriei dezvoltări, realizării personale şi integrării sociale şi profesionale într-o societate a cunoaşterii, în contextul valorilor europene şi general-umane. Realizarea acestui ideal nu poate fi concepută fără o legătură strânsă între cei trei piloni, care stau la baza educaţiei permanente, de calitate. Aceşti piloni sunt: şcoala, familia, comunitatea - trei surse principale pentru dezvoltarea şi educarea personalităţii umane. Un rol anume în stabilirea relaţiilor de colaborare îi revine managerului instituţiei şcolare, care asigură o implicare activă în lansarea proiectelor de parteneriat educaţional, care vizează întărirea relaţiilor dintre părinţi, elevi, profesori şi comunitate, care contribuie la creşterea gradului de implicare a tuturor factorilor educaţionali. De faptul cum managerul instituţiei a reuşit să formeze o relaţie de comunicare, relaţionare, cooperare între părţile implicate depinde reuşita parteneriatului educaţional şcoală-familie-comunitate. La naşterea copilului, fiecare părinte visează la fericirea copilului său, speră sa-i asigure o educaţie, tinde să-i ofere ceea ce e mai frumos şi mai bun. Este un fapt cert că sunt din ce în ce mai mulţi părinţi care plasează problemele legate de buna educaţie a copiilor printre cele mai importante preocupări ale lor. Sunt părinţi care ştiu că visurile lor frumoase privitoare la viitorul copiilor nu se înfăptuiesc de la sine. Printre ei sunt părinţi care ţin o strânsă şi permanentă legătură cu şcoala. Ei se străduiesc, îndrumaţi de cadrele didactice, să creeze în mediul familial o ambianţă prielnică unei dezvoltări sănătoase a copilului. În felul acesta, influenţa favorabilă exercitată de şcoală asupra elevului continuă şi acasă. Şcoala oferă acestor părinţi prin intermediul diriginţilor, psihologului, administraţiei, sfaturi preţioase privitor la modul în care trebuie să rezolve probleme educative specifice vârstei. Cu părere de rău, există şi alt tip de părinţi, care consideră că nu în toate cazurile este necesară menţinerea unei legături permanente cu şcoala. Este o abordare incorectă. Ajutorul calificat al cadrelor didactice este de neînlocuit, fiindcă ei sunt acei a căror profesie este tocmai de educator. De aceea menirea şcolii este de a găsi cât mai multe şi eficiente forme de colaborare, de atragere a părinţilor într-un dialog eficace spre formarea unui cetăţean activ. În acest context de idei distingem următoarele forme de colaborare: - Prin intermediul comitetelor de părinţi, format din 3-5 membri, care are menirea  să asigure o influenţă educativă asupra părinţilor, să sprijine informarea şi pregătirea pedagogică a părinţilor pentru participarea eficientă a acestora la activitatea de educaţie;  să implice restul părinţilor la soluţionarea unor probleme ale clasei, cum ar fi: probleme de tip gospodăresc; susţinerea morală şi materială a familiilor social-vulnerabile; organizarea şi desfăşurarea unor activităţi comune cu elevii; etc. - Adunările cu părinţii. Prin intermediul adunărilor cu părinţii dirigintele asigură o legătură continuă pe parcursul întregului an şcolar. Este foarte important ca adunările cu părinţii să aibă o tematică psiho-pedagogică orientată spre realizarea schimbului de experienţă, confruntarea opiniilor şi elaborarea soluţiilor pentru rezolvarea situaţiilor de conflict. În cadrul acestor adunări părinţii contribuie la elaborarea şi realizarea unor activităţi care favorizează relaţiile interpersonale armonioase. - Ore de conciliere a psihologului şcolar, oferite atât părinţilor, elevilor cât şi cadrelor didactice, care au ca scop să depisteze problemele, să elucideze motivele, să ajute la soluţionarea lor. - Pedagogizarea părinţilor în cadrul adunărilor generale monitorizate de administraţia instituţiei, care ţin de realităţile şi specificul fiecărei şcoli. - Vizitele la domiciliul elevilor atât a dirigintelui, psihologului şcolar cât şi a directorului adjunct educaţie, care asigură contactul nemijlocit al şcolii cu condiţiile concrete de viaţă şi educaţie a copilului în familie. - Corespondenţa cu părinţii poate suplini uneori vizitele la domiciliu. Prin această formă atât dirigintele cât şi directorul instituţiei poate comunica părinţilor despre reuşita şcolară, să-i felicite pentru rezultatele deosebite obţinute de elev, să-i invite la şcoală pentru diverse situaţii. Colaborarea cu familia reprezintă o verigă esenţială în faptul acţiunilor întreprinse în educarea tânărului cetăţean, rolul conducător îi revine totuşi şcolii. Nu mai puţin importantă este şi colaborarea cu comunitatea şi anume: - Alte instituţii care oferă servicii educaţionale; - ONG-uri; - Administraţia Publică Locală; - Organele de drept; - Agenţi economici; - Mass media; etc. În acest context comunitatea reprezintă cadrul cultural, spiritual şi geografic de dezvoltare a elevului. Activitatea în parteneriat are nenumărate avantaje: - Creează relaţii de colaborare; - Clarifică diverse probleme educative; - Oferă un nou cadru de dezvoltare a personalităţii elevului; - Sporeşte conştientizarea din partea tuturor actorilor implicaţi în educaţie. Colaborarea dintre şcoală şi familie într-un mediu favorizat de comunitatea locală va atinge scopul educaţional propus, printr-o relaţie de echivalenţă dintre şcoala în comunitate şi comunitatea în şcoală. În concluzie, pot afirma că numai printr-o colaborare strânsă, susţinută, familia şi şcoala pot pune în aplicare procesul de educare a copilului, că numai aşa se pot forma copii calmi, într-o viaţă zbuciumată, copii fericiţi, într-o societate în permanentă schimbare.  RELAŢIA ŞCOALᾸ-FAMILIE Prof.înv.primar BREBAN RAMONA Ṣcoala Gimnazială Darova Unitatea de acṭiune a ṣcolii ṣi a familiei este o cerinṭӑ de bazӑ pentru buna educaṭie a copiilor. Familia este ṣcoala ȋn care eṣti deopotrivằ profesor ṣi elev.Ȋntre sarcinile pe care le pune ṣcoala ȋn faṭa copiilor ṣi cele pe care le pune familia trebuie sӑ existe consecvenṭӑ ṣi unitate. Rolul conducӑtor ȋn educaṭia elevilor ȋl are ṣcoala. Familia trebuie sӑ sprijine ȋnsӑ, permanent, activitatea educativӑ a ṣcolii. Ȋn timpul cȃt copilul este elev, deci atȃta timp cȃt copilul aparṭine colectivului ṣcolii, familia trebuie sӑ ṭinӑ legӑtura directӑ cu ṣcoala ṣi sub ȋndrumarea acesteia va organiza activitatea lui acasӑ. Ṣcoala este interesatӑ sӑ colaboreze cu familia, sӑ-ṣi facӑ din ea un aliat, pentru ca acṭiunea sa educativӑ sặ fie mai profundӑ ṣi de duratӑ. Colaborarea ṣcolii cu familia este necesarӑ ṣi ȋn vederea unei informӑri reciproce cu privire la dezvoltarea copilului, la comportarea lui, pentru cunoaṣterea lui din toate punctele de vedere. Cadrele didactice organizeazӑ ṣi conduc activitatea instructiv-educativӑ din ṣcoalӑ, prelucreazӑ ṣi transmit cunoṣtinṭele prevӑzute de programele ṣcolare, modeleazӑ personalitatea copilului, desfӑṣoarӑ activitӑṭi extracurriculare ṣi extraṣcolare. Ele sunt responsabile de aspectele organizӑrii ṣcolare, de atmosfera generalӑ. Ȋn funcṭie de personalitatea acestora ṣi de stilul didactic ṣi pedagogic se instaleazӑ un anumit climat ȋn grupul celor pe care ȋi educӑ. Unul din cele mai importante obiective educative ale ṣcolii ṣi familiei este formarea la elevi a unei atitudini pozitive, conṣtiente faṭӑ de ȋnvӑṭӑturӑ. Aceasta reprezintӑ condiṭia ȋnsuṣirii temeinice a cunoṣtințelor prevӑzute ȋn programele ṣcolare ṣi, ȋn acelaṣi timp, garanṭia continuӑrii acestei activitӑṭi ṣi dupӑ absolvirea ṣcolii. De aceea, ȋncặ de la debutul ṣcolaritӑṭii, copiii trebuie deprinṣi treptat sӑ ȋnveṭe din convingere, din proprie iniṭiativӑ, independent. Sub ȋndrumarea școlii, familia stabilește regimul de viațӑ al copilului și vegheazӑ la respectarea lui.Ținȃnd seama de condițiile concrete, fiecare familie stabilește orarul de muncӑ și de odihnӑ al elevului, timpul cȃnd sӑ ȋnceapӑ pregӑtirea temelor, cel destinat pentru joc și ocupații recreative alese ȋn mod liber de cӑtre copii, timpul cȃnd sӑ presteze anumite servicii pentru familie. Atunci cȃnd prin repetare un asemenea regim devine obișnuințӑ pentru școlar, controlul pӑrinților va fi din ce ȋn ce mai redus. De o mare importanțӑ pentru ca elevul sӑ obținӑ succese la școalӑ este modul cum pӑrinții ȋși ajutӑ copiii la ȋnvӑțӑturӑ. Ei ȋi vor sprijini sӑ ȋnvingӑ primele dificultӑți și ȋi vor ȋncuraja pentru primele succese. Alarmați de situația școlarӑ precarӑ, unii pӑrinți recurg la “ajutorarea” copiilor prin meditații, fӑrӑ sӑ realizeze cӑ prin acestea ȋncurajeazӑ lenea, nepӑsarea, dezinteresul elevilor fațӑ de munca de ȋnvӑțare. Ȋn acest sens, cuvintele lui Jan Amos Comenius sunt pe deplin edificatoare:”A reuși la ȋnvӑțӑturӑ și a rӑmȃne ȋn urmӑ din punct de vedere moral ȋnseamnӑ mai curȃnd a rӑmȃne ȋn urmӑ decȃt a reuși”. Este bine cȃnd copilului i se asigurӑ tot ceea ce are nevoie pentru dezvoltarea sa fizicӑ și psihicӑ, dar este rӑu cȃnd nu se pӑstreazӑ mӑsura ȋn aceastӑ direcție. Obținerea unor rezultate bune la ȋnvӑțӑturӑ este condiționatӑ și de ținerea de cӑtre pӑrinți a legӑturii cu școala. Aceștia trebuie sӑ știe necontenit care este situația la ȋnvӑțӑturӑ a copilului, la care obiecte de ȋnvӑțӑmȃnt obține succese, la care ȋntȃmpinӑ dificultӑți, cum se comportӑ cu colegii, ce atitudine are fațӑ de muncӑ. Pentru realizarea acestui obiectiv familia poate folosi și informațiile pe care copilul le dӑ despre activitatea lui la școalӑ: cum a fost apreciatӑ munca lui și cea a colegilor, ce a lucrat,ce greutӑți a ȋntȃmpinat. Dar mult mai valoroase sunt informațiile pe care pӑrinții le pot primi de la cadrele didactice. Acestea nu numai cӑ aratӑ ȋn ce direcție ȋntȃmpinӑ copilul greutӑți, dar oferӑ și ȋndrumӑri corecte și competente pӑrinților. Colaborarea școlii cu familia este necesarӑ ȋn vederea unei informӑri reciproce cu privire la dezvoltarea copilului, la comportarea lui, la cunoașterea lui multilateralӑ. Cele mai ȋnsemnate forme de colaborare dintre școalӑ și familie sunt: vizitarea familiei elevilor de cӑtre cadrele didactice, vizitarea școlii de cӑtre pӑrinți pentru ședințele și lectoratele lunare cu aceștia, sau ore de convorbiri cu pӑrinții de cȃte ori este necesar. Școala mai poate folosi și alte forme de ȋndrumare pedagogicӑ a pӑrinților, cum ar fi organizarea unui colț cu articole din presӑ, broșuri și cӑrți care trateazӑ despre educația copilului ȋn familie, sau folosind corespondența cu pӑrinții. Familia și școala sunt instituții ce au un rol esențial ȋn crearea spiritului social al copilului. Acestea ȋl pregӑtesc pentru o integrare optimӑ ȋn viața socialӑ. O bunӑ colaborare ȋntre școalӑ și familie este posibilӑ numai atunci cȃnd familia ȋnțelege menirea școlii: aceea de a fi principalul izvor de culturӑ și factor de civilizație, iar școala vede ȋn familie un aliat, un colaborator sincer, permanent și direct interesat de ȋntregul proces instructiv-educativ. Ca orice relație partenerialӑ, relația școalӑ-familie trebuie construitӑ cu migalӑ și cu mӑiestrie. O concluzie care se impune este aceea cӑ atitudinea elevului fațӑ de muncӑ și fațӑ de ȋnvӑțӑturӑ este rezultatul influențelor educative exercitate de familie și școalӑ asupra lui. Dacӑ pӑrinții și cadrele didactice se preocupӑ nu numai de suma cunoștințelor pe care și le ȋnsușește școlarul, ci și de atitudinea lui fațӑ de munca educativӑ, dacӑ elevul ȋși pregӑtește lecțiile din proprie inițiativӑ, ȋn baza unor deprinderi de muncӑ bine consolidate și a obișnuinței de a munci sistematic, se poate afirma cu certitudine cӑ activitatea educativӑ a școlii și a familiei a fost ȋncununatӑ de succes. Este bine ca elevii sӑ ȋnvețe ȋncӑ de mici, cӑ „Ȋn cӑminul familiei, copiii trebuie sӑ-i respecte pe pӑrinți, ȋn afara cӑminului pe toatӑ lumea, iar ȋn singurӑtate pe ei ȋnșiși”, dupӑ cum spunea regele grec Demetrius. Bibliografie: -Tircovnicu V.-„Pedagogie generalӑ”-Editura Facla-1975; -Baran Pescaru A.-„Parteneriat ȋn educație familie-școalӑ-comunitate”-Editura Aramis-București,2004; -Bunescu G.-„Educația pӑrinților:strategii și programe”-Editura Didacticӑ și Pedagogicӑ-București,1997 -Kulcsar T.-„Factorii psihologici ai reușitei școlare”-Editura Didacticӑ și Pedagogicӑ-București,1978; -Revista de pedagogie (Ȋnvӑțӑmȃnt primar)-nr.2-București-1992.  Școlile Steve Jobs Brebeanu Cristina Iulia Școala, Gimnazială, sat Tăriceni Comuna Șirna, județul Prahova Este binecunoscut faptul că azi avem de a face cu o nouă generație de elevi/ copii, generația pentru care tehnologia primeaza, generația pentru care gadgeturile și aplicațiile au devenit un mod de viață. Ca atare și învățământul, respectiv școala,trebuie să facă față transformărilor pentru a fi una de succes. Olandezii au înțeles necesitatea transformarii tehnologiei în partener și în 2013 au dat drumul unor școli pilot, școlile Steve Jobs. Ce sunt aceste școli? Pot fi definite printr-un singur cuvânt: i-padi­za­rea învățământului. Așadar școala digitalizează tot, inclusiv programa școlară. Noile școli se caracterizează prin formula gândirii diferite. Se renunță la metoda tradițională de învățare, în favoarea unei linii educaționale centrate pe Ipad și pe individ. Astfel fiecare, elev și profesror, va avea un iPad și se lucrează atât cu documente create în prelabil cât și cu aplicații special create pentru acest tip de școli. Elevii lucrează în ritmul propriu și studiază ceea ce îi interesează. Deci educația se bazează pe responsabilitatea elevului. Profesorii au rolul mai mult al unor consilieri, și împreună cu părinții, monitorizează elevii prin intermediul tehnologiei. Programul școlii este de la 7:30-18:30, iar elevi sunt prezenți la cursuri între 10:30-15:00. Scolile funcționează pe tot parcursul anului și doar în perioada Crăciunului și a Anului Nou este o vacanță unică. Temele sunt la latitudinea elevului și a părinților, însă există suportul necesar pentru că elevii au acces la tehnologie în permanență, adică iau iPadurile acasă. Există, insă, și activități care nu implică utilizarea tabletelor, și anume pictura, desnul și sportul. Nu există sistemul de notare tradițional. Inițial proiectul a pornit cu 11 școli, în prezent sunt 20 de școli în Olanda și din ianuarie 2016 s-au deschis 2 școli în Africa de Sud. Atât europenii cât și sud africanii au înțeles necesitate pregătirii generațiilor de astăzi pentru anul 2025. Până în momentul de față se poate vorbi de școlile Steve Jobs ca fiind școli de succes, dar ce s-ar întâmpla dacă nu vor mai fi școli pilot, și ar deveni școli de masă, în care elevii nu mai sunt selecționați, vor mai avea același succes? Sistemul de învățământ românesc a pășit timid, în implementarea tehnologiei digitale în învățare, prin adoptarea manualelor digitale și introducerea lor în învățământul de masă. Totodată dotarea școlilor cu table interactive a făcut ca orele de curs să fie mai atrăgătoare și mai motivante pentru elevi. Rezultatele introducerii manualelor digitale nu este vizibil încă, pentru că procesul nu s-a încheiat (manuale digitale există doar pâna la clasa a treia), este unul destul de complex și de durată, iar lipsa infrastructurii în unele școli nu permite utilizarea lor la capacitate maximă.  Relația grădiniță-școală-familie-societate Profesor Brenoaia Aurora Grădinița cu Program Normal Nr.2 Rm Vâlcea În contextul actual,politicile educaționale se centrează pe realizarea echității în educație,pe creșterea calității procesului instructiv-educativ și a serviciilor educaționale, pe fundamentarea actului educațional pornind de la nevoile de dezvoltare personală a elevilor și de dezvoltare a comunității.Aceste priorități strategice sunt susținute de transformările survenite la toate palierele sistemului de învățamânt, de la cel preșcolar la cel universitar.Teoria și practica educației trebuie să își asume problematica interferenței dintre influențele pe care le exercită școala și influențele pe care le exercită familia asupra dezvoltării copilului. Creșterea eficienței procesului instructiv-educativ se poate realiza cu ajutorul familiei; tendința părinților de a încredința în exclusivitate școlii educația copiilor fără a fi și personal implicați într-un ,,proces de participare activ și constructiv, în momentele cele mai semnificative,riscă să creeze o ruptură între generații,care ulterior poate fi greu de înlăturat,, (Telleri,1996) Modalitatea de a crea o relație constructivă în interesul copiilor,sunt parteneriatele educaționale,care stabilesc comunicare, cooperare și colaborare între grădiniță-școală-familie-societate, mai precis o alianță pentru atingerea unor obiective comune. Părinții pot fi implicați în programe de voluntariat, în stabilirea obiectivelor școlare, colaborarea cu comunitatea prin identificarea și integrarea resurselor și a serviciilor din partea comunității, informații despre activitățile comunității, despre programele culturale, suport social și alte tipuri de programe și servicii; informații despre activitățile comunității legate de dezvoltarea abilităților de învățare și a talentelor. Părinții pot influența comunitatea,ei contribuind la fixarea priorităților sociale. Părinții/parteneri poate deveni un start bun pentru crearea unor relații pozitive între grădiniță-școală-familie-comunitate. Participarea părinților la acțiuni educative ale copiilor devine astfel mijloc de formare a lor în spiritul unei educații mai eficiente. Parteneriatul educațional poate fi desfășurat între: -personalul grădiniței, consilieri psihologi, logopezi; -școală, teatru, cluburi sportive, cluburi ale copiilor, bibliotecă; -membrii comunității care au influență asupra dezvoltării copiilor(polițiști,medici,pompieri); Copiii trebuie implicați pentru ca activitățile parteneriatului să fie benefice. În comunitate,se pot realiza parteneriate cu: -agenți economici sau firme care pot sprijini grădinița material; -fundații,asociații,instituții; Mediul social oferă posibilități nenumărate pentru valorificarea predispozițiilor native.Parteneriatul grădiniță-familie-comunitate creează un mediu eficient pentru dezvoltarea copiilor. BIBLIOGRAFIE: 1.Telleri, F.(2003), Pedagogia familiei, Editura Didactică și Pedagogică,R,A,,București; 2.Șoitu,L.(1997), Pedagogia comunicării, E.D.P.R.A., București.  FORME ALE RAPORTURILOR FAMILIE - GRĂDINIŢĂ Carmen Bretan Pregătirea pentru viaţă a omului de mâine începe din primele luni de experienţă, iar cei care pun bazele educaţiei sale sunt părinţii, familia. Aceştia îşi pun amprenta asupra copilului în primii 6-7 ani, bazele educaţiei primilor ani în familie constituind factorul hotărâtor în ceea ce priveşte viitorul matur. Familia reprezintă pentru copil un organism reglator, ea oferă copilului un mediu afectiv, social, cultural. După vârsta de 3-4 ani grădiniţa, şcoala şi societatea intervin, contribuie la educaţia copilului, dar factorul hotărâtor rămâne educaţia din familie. În formarea copilului trebuie să existe o unitate de acţiune, de vederi şi un mod comun de lucru între cei doi factorii: familia, grădiniţa. Literatura de specialitate a evidenţiat faptul că societatea actuală, eterogenă şi complexă, reglată de o morală universalistă şi raţională, impune declasarea familiei ca instanţă educativă şi subordonarea ei faţă de şcoală, singura capabilă să îndeplinească funcţiile de transmitere a cunoaşterii şi moralei sociale, de alocare a forţei de muncă, de alocare a status-urilor în funcţie de axa performanţei. Această gândire sociologică a coincis cu o gândire politică centrată pe conceptele „statului - providenţă” şi „familiei - ţintă”, potrivit cărora părinţii dau sau nu dovadă de competenţă în educarea copiilor, iar cadrele didactice reprezintă principala categorie de specialişti, prin intermediul cărora statul instruieşte tânăra generaţie, modelând, în acelaşi timp, viaţa familială (condiţiile de igienă, alimentaţia, moravurile) în conformitate cu valorile sociale. Raporturile active ale familiei cu unitatea de învăţământ sunt stimulate, în ultima perioadă, de apariţia unor importante mize familiale ale şcolarităţii: instrumentale - şcoala reprezintă instrumentul, cel mai la îndemână, pentru părinţii din clasele sociale lipsite de resurse economice şi culturale, de a asigura securitatea profesională a copiilor statutare - şcoala este o instanţă a alocării statutelor sociale. În familiile aparţinând clasei mijlocii, poziţia socială se datorează şcolii. Familiile din categoriile superioare au nevoie de capitalul şcolar pentru a-şi conserva prerogativele afective - în societatea în care raporturile părinţi - copii au o puternică încărcătură afectivă, şcoala se orientează, în special la nivelul preşcolar şi primar către obiective vizând dimensiunea emoţională culturale - în societatea actuală există, tot mai frecvent, grupuri sociale care susţin unele idealuri colective (ex. - mişcarea ecologistă), iar şcoala reprezintă un câmp privilegiat sub acest aspect. Apariţia acestor mize, precum şi resemnificarea raporturilor familie - şcoală, au condus la o implicare mai profundă a părinţilor în activitatea şcolară şi la multiplicarea interacţiunilor personale între reprezentanţii şcolii şi membrii familiei. Aceste contacte contribuie la cunoaşterea familiei copilului. Sarcina fiecărui cadru didactic este de a stabili un program comun de educaţie în grădiniţă şi familie. Trebuie să existe un sistem unitar de cerinţe şi o colaborare permanentă între membrii parteneriatului pentru a obţine rezultatele scontate. În acest context educatoarea trebuie să-i conştientizeze pe părinţi de faptul că cerinţele grădiniţei trebuie continuate şi în familie de către toţi membrii acesteia. În munca de educaţie contează: climatul familial, conţinutul activităţilor şi al tuturor acţiunilor desfăşurate în familie şi mai puţin numărul cadourilor primite sau orele de prezenţă fizică alături de copil. Un bun parteneriat grădiniţă - familie se va putea realiza în condiţiile existenţei unei competenţe profesionale din partea cadrelor didactice care au menirea de a atrage părinţii în viaţa şcolară, determinându-i să conştientizeze importanţa acestei implicări, cât şi de dorinţa părinţilor de a se autoeduca permanent. GRĂDINIŢA, O COMPONENTĂ A VIEŢII COTIDIENE A FAMILIEI În societatea contemporană grădiniţa a devenit o prezenţă tot mai importantă în viaţa fiecărei familii cu copii. Mai devreme sau mai târziu fiecare părinte devine preocupat de pregătirea copilului pentru şcoală, iar grădiniţei îi revine, în mod expres, acest rol. Înscrierea şi frecventarea grădiniţei de către copil are foarte multe implicaţii asupra desfăşurării vieţii cotidiene a familiei. Şcolarizarea impune: ritmicitate, stabilitate, o ordine în viaţa familiei din punct de vedere al timpului modificare a raportului familiilor cu spaţiul: familia poate opta pentru o grădiniţă aproape de domiciliu, de locul de muncă al unui dintre părinţi sau să convină aspiraţiilor privind viitoarea carieră şcolară a copilului afectarea bugetului familial: sume de bani trebuie cheltuite pentru asigurarea mesei copilului (în cazul grădiniţelor cu program prelungit), achiziţionarea de rechizite, plata unor lecţii specializate (arte, dans, limbi străine, sport, etc.), cheltuieli curente (transport, îmbrăcăminte, sănătate, igienă) volumul şi distribuţia sarcinilor între membrii familiei: sarcini menajere, sarcini de supraveghere, asistare şi susţinere a copilului în activitatea şcolară. exercitarea unui control accentuat al părinţilor asupra copiilor: controlul conduitei modificarea formelor şi conţinuturilor educaţiei familiale modificarea climatului emoţional al familiei prin crearea unor stări de satisfacţie sau/şi de tensiune, oferind în acelaşi timp teme de conversaţie între membrii familiei evaluare permanentă a activităţii parentale introducerea familiei într-o reţea de sociabilitate ai cărei poli sunt: colegi ai copilului, părinţi ai acestora, cadre didactice, conferind adulţilor un rol şi o identitate socială particulară şi anume, acela de părinte al unui copil. Aceste aspecte determină o mai bună integrare în viaţa comunităţii şi putere mai multă în raporturile cu sistemul instituţional, ţinând cont de forţa socială generată de numărul contactelor cu cadrele didactice, cu părinţii, cu administraţia grădiniţei.  GRĂDINIȚA-ȘCOALA-COMUNITATEA LOCALĂ, PARTENERI ÎN ATINGEREA OBICTIVELOR UNEI ȘCOLI MODERNE prof. Cornelia Bribete Colegiul Național ,,Mircea Eliade” Reșița Grădinița și școala sunt instituţii care funcţionează într-o comunitate alcătuită din mai mulţi factori de educaţie: familie, autorităţi, organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale, agenţi economici, biserică, poliţie, unităţi sanitare etc. Pentru ca parteneriatul gradiniță-şcoală-comunitate locală să funcţioneze adecvat, descentralizarea este absolut necesară. În esenţă, descentralizarea învăţământului preuniversitar reprezintă transferul de autoritate, responsabilitate şi resurse în privinţa luării deciziilor şi a managementului general şi financiar către unităţile de învăţământ şi comunitatea locală. Se crează, astfel, cadrul unei colaborări eficiente între instituțiile furnizoare de educație şi comunitate. Activitatea din grădiniță și școală, alături de alte instituţii care funcţionează în comunitate, sunt direct influenţate de nivelul de dezvoltare comunitară, dezvoltarea comunităţii vizează evoluţia acestora, un proces de intervenţie complexă, planificată, care are ca scop creşterea capacităţii comunităţii de a-şi pune în practică propria viziune de dezvoltare. Dezvoltarea comunitară urmăreşte, promovarea,,binelui comun”, încurajează sentimentul de apartenenţă al individului la aceasta şi-l face responsabil de dezvoltare. În această perspectivă ,,dezvoltarea comunitară” poate fi definită ca un proces social prin care indivizii dintr-o comunitate controlează tot mai bine şi se adaptează tot mai bine la aspectele specifice ale unei lumi în permanentă schimbare. Pe de altă parte, grădinița și şcoala funcţionează într-un context social imediat, într-o comunitate locală şi zonală, care furnizează preșcolari și elevi, dar care are un set de aşteptări cărora instituţiile de învățământ trebuie să le răspundă. Din punctul de vedere al beneficiilor pe care le aduce, parteneriatul poate fi definit ca o modalitate eficientă în realizarea reformei managementului, fie prin schimbarea practicilor manageriale, fie prin schimbarea modului în care sunt abordate problemele publice, astfel încât soluţionarea lor să devină fezabilă prin parteneriat. Parteneriatul poate fi o soluţie pentru alocarea şi folosirea resurselor locale la nivel comunitar, pentru atragerea altor resurse externe pentru rezolvarea problemelor comunitare. Ideea de parteneriat între grădiniță, şcoală şi comunitate trebuie să se bazeze pe principiul complementarităţii serviciilor sociale oferite de către diversele organizaţii care activează în comunitate. Construirea parteneriatului este un proces deliberat ce implică aptitudini specifice, strategii şi cunoştinţe pe care părţile implicate trebuie să le cunoscă şi să le folosească. Succesul parteneriatului grădința-şcoală-comunitate locală este bazat pe legătura permanentă, constantă între agenţii comunitari şi reprezentanţii instituțiilor educaționale. Se realizează astfel un echilibru între schimbare şi continuitate, între specific şi global, între împlinirea individuală şi exigenţele de ordin social. Grădinița și școala, ca şi organizaţie, pentru a-şi atinge obiectivele, are nevoie de un sistem managerial adecvat definit prin funcţii specifice: proiectare, decizie, organizare, coordonare, evaluare etc. Managementul acestora trebuie să asigure funcţionarea şi dezvoltarea celor două instituții ca sistem deschis, aflat în relaţie permanentă cu mediul său exterior, cu comunitatea în care funcţionează, şi nu numai. Pentru a-şi realiza obiectivele propuse grădinița și şcoala sunt nevoite să atragă, să aloce, să folosească o gamă diversă de resurse: materiale, financiare, umane, informaţionale şi de timp. Iniţiativa parteneriatului, deschiderea unor canale de comunicare între reprezentanţii instituțiilor de învățământ şi ai autorităţilor locale sunt de cele mai multe ori abordate de către primele. Se constată o situaţie bună în grădinițele și şcolile care şi-au formulat direcţii clare de dezvoltare, ai căror reprezentanţi (directori, cadre didactice) au luat iniţiative de comunicare, de iniţiere de parteneriate. Resursele sunt astfel orientate spre cei care îşi ştiu nevoile şi îşi promovează interesele. Grădinițele și școlile, aflate în concurenţă pentru furnizarea de servicii educaţionale de calitate, pentru a-şi atrage resursa umană vor fi nevoite, din ce în ce mai mult, să dezvolte relaţii de colaborare cu autorităţile, cu părinţii, cu organizaţiile neguvernamentale, cu unităţile medicale şi alte entităţi reprezentative de la nivel local. În ce priveşte parteneriatul grădinița-şcoală-agenţi economici, acesta are efecte pe termen lung, în funcţie de forma pe care o îmbracă astfel: o mai bună corelaţie dintre oferta şi cererea pe piaţa muncii (corelarea reţelei şcolare: structurată pe filiere, profiluri, specializări şi calificări profesionale în funcţie de nevoile educaţionale locale şi naţionale), integrarea socială prin diferenţiere a absolvenţilor, în funcţie de competenţe şi opţiuni, transmiterea unor valori precum responsabilitatea, respectul pentru muncă şi valorile produse de către aceasta etc. Toate acestea se pot realiza printr-o bună corelare între sistemul economic şi social la nivelul macrosistemului şi a microsistemului. Grădinița și școala sunt instituţii care funcţionează într-o comunitate, la intersecţia dintre o multitudine de alte organizaţii, influenţele acestora putând fi directe sau indirecte. Unele dintre organizaţiile care-şi manifestă cel mai activ influenţa asupra grădinițelor și şcolilor sunt organizaţiile neguvernamentale. Parteneriatul cu acestea impune o schimbare managerială, o redefinire a rolurilor, adoptarea unor noi tipuri de servicii și pot fi legitimate de mai multe motive: complementaritatea serviciilor oferite copiilor şi familiilor acestora, crearea unei reţele de servicii care să răspundă nevoilor reale, dezvoltarea profesională a celor implicaţi, satisfacţia beneficiarilor: preșcolari, elevi, părinţi, comunitatea în ansamblu. ,,Şcolile să fie nimic altceva, decât ateliere pline de activitate. Numai astfel vor putea să probeze toţi, în propria lor practică, adevărul că: învăţând pe alţii ne învăţăm pe noi înşine.” Jan Amos Comenius Bibliografie: Stăiculescu, Camelia, Premise teoretice şi practice ale descentralizării sistemului de învăţământ în Lefter V., Râpan F., Maloş G., Ciobanu O (coord.), Educaţie şi instruire - calitate, etică, descentralizare, Editura Universităţii Naţionale de Apărare "Carol I", Bucureşti, 2006 Stăiculescu, Camelia - Managementul parteneriatului şcoală - familie în Jinga I., Ciobanu O., Managementul grupului educat, Editura ASE, Bucureşti, 2006.  Perspectivele educației multiculturale Prof. Briciu Daniela Rodica, Școala Gimnazială „Gheorghe Șincai” Florești Multiculturalitatea, în definiția ei din dicționar, primește sensul „existenței mai multor culturi în cadrul aceleiași țări” - însă, atunci, cum putem caracteriza educația multiculturală? În cadrul căror termeni o putem încadra, respectiv conform căror principii se modelează? Acest eseu își propune oferirea unui răspuns acestor întrebări prin contextualizarea multiculturalității în cadrul relației dintre grădiniță-școală-familie-societate și prezentarea unor perspective viabile ale educației în acest context. În primul rând, esența multiculturalității, chiar în această definiție rigidă menționată în paragraful de început, este conexiunea aparent paradoxală între similaritate, respectiv deosebire în cadrul aceluiași teritoriu geografic. Ca ființe umane, formarea obiceiului instinctual de a forma categorii, de a înțelege și a încadra într-un șablon bine determinat orice obiect sau ființă ce ne înconjoară este un proces de lungă durată, ce prezintă avantaje și dezavantaje. Dacă valoarea sa rezidă în rațiunea găsirii sensurilor amalgamului de obiecte și ființe ce ne înconjoară prin experiență și învățare, dezavantajele sale constă într-o înțelegere superficială a lumii. Spre exemplu, este deosebit de important să etichetăm un tip de ciupercă otrăvitoare după caracteristicile ei fizice, de aparență, astfel consolidând instinctul de supraviețuire și accentuând însemnătatea unor judecate simple într-un anumit set de circumstanțe. Totuși, orice societate, ca întreg, este incomparabilă ca și complexitate, debordând de nuanțe culturale și sensuri profunde, care pot fi limitate de astfel de simplificări. Astfel, se conturează ideea unei necesități sporite de instituire a educației multiculturale ca fundament al adaptării individului în mediul său înconjurător. Această adaptare nu are ca principiu o trăsătură înnăscută, sau o calitate ușor dezvoltabilă, ci, mai degrabă, este un rezultat al unor condiții create în timp de formatorii de opinie din viața unui individ. Într-o exprimare plastică, clauza acestei integrări este un cerc al deprinderilor timpurii - prin formarea unor copii care înțeleg sensul multiculturalității într-o manieră corectă, se vor crea bazele unei societăți ai cărei constituenți lucrează conștient înspre perpetuarea acestei calități și în viitor. Însă acest cerc este, deocamdată, unul vicios, a cărui întrerupere se realizează pe scară mică, și cu inconsecvență generată de împrejurări - schimbarea reală nu poate proveni doar dintr-o educație academică, ci pe bazele unor principii solide stabilite de părinți. În acest punct, se conturează importanța familiei în acest lanț al multiculturalității, a puterii exemplului ca și unealtă crucială în educația copilului. În primele etape de înțelegere ale vieții sale, copilul își va însuși valori pe care le percepe în jurul său - dacă în contextul unei Românii multiculturale, el învață de timpuriu cum să accepte diversitatea, sentimentul identității și apartenenței va fi consolidat într-un mod statornic tocmai prin evidențierea valorii unicității într-un context de tipizare al societății actuale. Pornind de la o atitudine de empatie, respect și cooperare în familie, grădinița, respectiv școala, pot veni în sprijinului consolidării acestor principii prin exemplificarea interacțiunilor pe plan mai larg, într-o micro-societate, prima experiență pregătitoare pentru adultul cu calități pronunțate de adaptabilitate. Înțeleasă deseori ca gesturi sau atitudini cu caracter major de schimbare, experiența multiculturalității este de fapt o încercare de fluidizare a relațiilor într-un mod unitar, care să găsească echilibrul între conștientizarea diferențelor culturale și acceptarea lor, focusarea înspre trăsăturile comune, respectiv perspectivele integrante ale unui astfel de grup.În cazul învățământului primar și al celui gimnazial, câteva metode care să vină în ajutorul unei abordări multiculturale sunt dezbaterile de idei, în care fiecare opinie este valorificată, crearea unor situații în care elevii, îndrumați de un cadru didactic, să lucreze în perechi sau în grup în vederea îndeplinirii unui scop comun, sau studiile de caz și lecturile informate, care ar spori capacitatea unei perspective obiective asupra acestui subiect. În concluzie, multiculturalitatea, rezumată la contextul grădiniță-școală-familie-societate, poate fi înțeleasă ca o strategie esențială de comunicare, integrare benefică individului și o condiție pentru o continuă dezvoltare a societății înspre prosperitate. Maniera de implementare a acesteia își creionează importanța în toate aspectele educației, devenind o necesitate într-un mediu de o diversitate culturală ridicată. RELAȚIA GRĂDINIȚĂ-ȘCOALĂ-FAMILIE-SOCIETATE! ,,Să ne cunoaștem mai bine“! Prof . Brînzei Păruța Școala Gimnazială ,,Romulus Fabian“ Vărădia Necesitatea abordării parteneriatului dintre cele trei mari „instituţii”: şcoală, familie şi societate atrage după sine o mare colaborare şi responsabilitate din partea fiecăreia dar ceea ce e important e că toate sunt direcţionate şi canalizate asupra COPILULUI. Faptul că micul preşcolar intră în contact cu mediul în care trăieşte este ceva normal, însă faptul că în dezvoltarea lui sunt antrenaţi alţi factori care au rolul de a-l stimula este un lucru deosebit. Procesul de integrare în societate începe în familie din timpul copilăriei mici, când intervin primele contacte sociale şi experienţe de viaţă (socializarea primară sau socializare de bază), şi continuă de a lungul vieţii omului, odată cu dobândire a unor statusuri şi roluri succesive (socializare continuă sau secundară). Primele deprinderi de viaţă sănătoasă ale copilului sunt dezvoltate în familie (deprinderi igienice, de alimentaţie sănătoasă), acestea constituie suportul dezvoltării ulterioare şi îşi pun amprenta asupra întregii personalităţi. Tot în familie, copilul îşi însuşeşte limbajul. Volumul, calitatea vocabularului, corectitudinea exprimării depinde de modelele oferite de părinţi, de felul în care aceştia interacţionează şi îi solicită pe copii. În familie se formează cele mai importante deprinderi de comportament: respectul, politeţea, cinstea, sinceritatea, ordinea, răbdarea etc. În realizarea acestor sarcini, modelul parental ajută cel mai mult, părinţii oferind copilului exemple de comportamente în diferite contexte. De la părinţi, cei mici vor învăţa să aprecieze ce e bine şi ce e rău, ce e drept şi ce e nedrept, ce e frumos şi ce e urât în comportamente. La intrarea în grădiniţă, părinţii sunt cei care deţin toate informaţiile legate de copil: stare de sănătate, obiceiuri alimentare, particularităţi de învăţare, mod de comportare, probleme în dezvoltare etc. În acelaşi timp, grădiniţa, ca prima instituţie care se conduce după principii şi metode ştiinţifice, deţine mijloace specifice pentru valorificarea potenţialului fizic şi psihic al fiecărui copil. Îmbinarea în parteneriat a informaţiilor deţinute de părinţi cu cele ale grădiniţei trebuie să fie în beneficiul copilului. Copiii nu sunt identici nici în ceea ce ştiu, nici în ceea ce simt, nici în felul cum vorbesc şi nici în felul cum se poartă, fiecare poate avea un loc, un rol şi o valoare. Fiecare dintre aceşti copii este imaginea vie a educaţiei primite acasă, educaţie a cărei amprentă se observă cu uşurinţă în comportamentul copilului în noul său mediu şcolar. Influenţa familiei în formarea şi dezvoltarea personalităţii umane nu reprezintă o noutate, dar se constată că această influenţă este mai mare decât ne-am imaginat. Nimic nu este mai important decât copilul!. Ceea ce cred părinţii despre viaţa şi împlinirea ei va determina felul în care îşi vor creşte copiii. Investigând univesul fiinţei umane profesorii se confruntă cu o mare diversitate, care constă în aceea că, sunt puși în situația de a căuta mereu noi soluţii la problemele ridicate de copiii care trec pragul grupelor/claselor din instituţiile de învăţământ. Dezvoltarea copilului începând din perioada preşcolară constituie o preocupare nu numai a familiei, ci şi a sistemului general de învăţământ, prin programele elaborate şi derulate . Ele au o influenţă determinantă asupra formării inteligenţei, personalităţii şi a comportamentelor sociale. Parteneriatul grădiniţă - familie - societate se referă la construirea unor relaţii pozitive între familie, grădiniţă şi comunitate, la o unificare a sistemului de valori care poate avea un efect benefic asupra copiilor atunci când aceştia văd educatoarea sfătuindu-se cu părinţii şi membrii comunităţii. Activitatea cu părinţii ca parteneri, pentru a asigura dezvoltarea copiilor în programul educativ, poate deveni un start bun pentru a crea părinţilor respectul de sine, încredere în competenţele lor, făcându-i mai buni. Copiii caută modele în părinţii lor şi în membrii societăţii (profesori, doctori, actori, sportivi, etc), iar aceştia, la rândul lor vor să crească mici genii. Societatea este instanţa superioară care imprimă un anumit format atât şcolii cât şi familiei iar prin idealul educaţional trasează liniile directorii pe care acestea trebuie să le urmeze. Pe de altă parte, familia şi şcoala sunt cele care îşi aduc aportul continuu la modelarea societăţii . Termenul de parteneriat presupune realizarea unei alianţe pentru atingerea unor obiective comune. Pentru ca parteneriatul să funcţioneze este nevoie de respect, încredere reciprocă, consens cu privire la scopurile acţiunii şi strategiilor de atingere a acestora şi de asumarea în comun a drepturilor şi responsabilităţilor. „Fiecare copil pe care îl instruim este un OM dăruit societăţii“(N. Iorga) BIBLIOGRAFIE: 1 .Nicola Ioan - „Tratat de pedagogie școlară“, Editura ARAMIS, 2003 2. Traian Vrasmas, Şcoala şi educaţia pentru toţi, Editura Miniped, Bucureşti, 2004.   FORME ALE COLABORĂRII FAMILIE-GRADINIȚĂ Prof.inv.prescolar Brinzucă Marcelica Școala Gimnazială Hangu Într-o lume tot mai izolată, mai puţin dispusă pentru socializare, cooperarea între factorii educaţionali - grădiniţă, şcoală, familie - devine necesară şi se impune şi ca obligaţie morală din partea acestora pentru a favoriza socializarea copiilor, pentru a-i familiariza, prin exemple şi modele, cu adevărate valori ale spiritualităţii umane. Educaţia şi-a multiplicat necontenit formele de organizare, odată cu evoluţia societăţii, în care rolul său a devenit din ce în ce mai important. Factorilor educativi tradiţionali, familia şi şcoala, li s-au adăugat alţii noi, precum biserica, instituţiile de cultură, mass-media, diferite centre de agrement, adică toţi aceia care asigură educaţia non-formală. Nu este posibilă în zilele noastre o existenţă izolată, în afara comunităţii, cu binele şi relele acesteia, deci o educaţie concepută şi derulată exclusiv în cadrul familiei, fără aportul calificat al şcolii. Acţiunea concentrată a factorilor educativi este un deziderat important, pe care şcoala şi grădiniţa trebuie să-l conştientizeze şi să-l concretizeze. Personalul specializat al grădiniţei şi al şcolii ar trebui să orienteze familia pentru ca aceasta să-şi sporească rolul în formarea personalităţii copilului. Are drept atu interesul celor mai multe familii pentru confortul material şi spiritual in care creşte copilul, nivelul cultural la care se prezintă astăzi cele mai multe familii din ţara noastră. Până la vârsta preşcolarităţii familia s-a îngrijit de nutriţia copilului, de condiţiile sale de trai, a imprimat copilului un program zilnic, s-a ocupat de sănătatea sa fizică şi morală, atribuţii pe care şi le îndeplineşte şi în continuare. În familie, s-au pus bazele comunicării prin limbaj, ale interrelaţionării cu semenii, s-au creat atitudini faţă de realitatea înconjurătoare. Drept factor care frânează relaţia este de luat în seamă neimplicarea multor părinţi în actul educaţiei din cauza programului de muncă prea complicat sau întreruperea pentru perioade mai mari sau mai mici, a contactului părinţilor cu copiii lor, adesea lăsaţi în grija bunicilor sau a unor persoane străine de familie. Este datoria oricărui cadru didactic să monitorizeze întregul sistem de factori care influenţează formarea copilului, să-i orienteze astfel încât acţiunea lor să fie pedagogică, mai aproape de şcoală. Acţiunea adulţilor ar trebui să fie orientată nu doar spre copilul de care sunt legaţi, ci către toţi copiii. În fond, îi pregătim pe copii pentru o societate mai bună, mai democratică, şi nu trebuie să ne fie indiferent cum se vor comporta copiii noştri peste 15-20 de ani. Grădiniţa tradiţională a folosit convorbirea zilnică a educatoarei cu părinţii care însoţesc copiii dimineaţa sau îi iau acasă la sfârşitul programului, serbarea şcolară, lecţia deschisă cu participarea părinţilor, lectoratul pentru părinţi, care şi-au dovedit eficienţa în timp. Putem găsi şi forme noi de colaborare, reciproc avantajoase. Relaţia părinte - şcoală / grădiniţă trebuie să se bazeze pe încredere. Încrederea înseamnă cunoaştere şi preţuire reciprocă, respect şi dorinţă de comunicare. Ascultarea părinţilor care povestesc mici întâmplări din familie în care e implicat copilul poate conduce la evaluarea mediului familial, pe baza căreia să ia decizii. Educatoarea trebuie să fie prietenoasă, să încurajeze, să aprecieze contribuţia familiei la educaţia copilului. La rândul său, educatoarea prezintă întâmplări din grădiniţă, dovedind familiei interesul faţă de evoluţia copilului, faptul că nu îi este indiferent cum se prezintă acesta. Educatoarei i se cere să fie relaxată, calmă şi atentă, să comunice expresiv, înţelegând prin aceasta nu numai limbajul adevărat, ci şi contactul vizual, expresia feţei, zâmbetul, gesturile. Misiunea învăţământului preşcolar, ca învăţământ public, nu poate fi realizată decât în interiorul spaţiului comunitar, ca rezultat al interacţiunii grădiniţei cu mediul social, cultural şi economic. Se impune, deci, realizarea unei comunicări eficiente cu exteriorul, realizarea de parteneriate autentice. Proiectul de parteneriat le foloseşte părinţilor pentru a cunoaşte şi respecta obligaţiile legale privind creşterea şi educarea copiilor, cadrelor didactice pentru perfecţionarea muncii in echipă, cunoaşterea copiilor ce vor fi preluaţi în clasa I, cunoaşterea cerinţelor şcolii. Oportunitatea parteneriatului educaţional familie - grădiniţă Educaţia vârstelor mici este considerată temelia personalităţii individului, de aceea educaţia trebuie să răspundă, în primul rând, nevoilor individuale şi să realizeze echilibrul între acestea şi dezvoltarea socială. Când copilul este mic influenţele sunt organizate şi structurate de adulţii ce îl înconjoară: mai întâi părinţii şi ceilalţi adulţi din familie, apoi educatoarea şi ceilalţi copii cu care relaţionează. Responsabilitatea dezvoltării copilului în primele etape ale vieţii sale, revine familiei şi nu întotdeauna influenţele sunt pozitive. Chiar şi atunci când grădiniţa oferă programe bune şi eficiente, experienţele negative acumulate de copil, uneori, în familie, nu pot fi contracarate. Mai mult, ceea ce asimilează copilul de la grădiniţă se poate pierde dacă familia nu întăreşte şi nu valorifică suficient aceste achiziţii. Prin urmare, pentru că activitatea desfăşurată în cadrul unui program de educaţie preşcolară să fie, realmente, pe termen lung, eficientă, este necesar ca specificul şi obiectivele acesteia să fie prezentate familiei, pentru ca ulterior, să se iniţieze o colaborare strânsă între aceasta şi grădiniţă. Relaţia dintre familie şi grădiniţă ar trebui să fie o prioritate pe lista parteneriatelor educaţionale. Dacă familia va fi implicată de la început în programul educativ, ea va percepe corect importanţa colaborării cu grădiniţa, beneficiile acestei colaborări, iar implicarea sa în activitatea grădiniţei va fi conştientă, interesată şi reciproc avantajoasă. Parteneriatul educativ grădiniţă - familie trebuie iniţiat de instituţia preşcolară, ce are autoritatea socială şi legală de a se ocupa de educarea copiilor, având în acelaşi timp, şi calitatea - dată de pregătirea psiho-pedagogică a personalului didactic - de a aprecia care sunt nevoile, posibilităţile copilului, raportate la cerinţele societăţii. Termenul de „parteneriat” se bazează pe premisa că partenerii au un fundament comun de acţiune şi un principiu al reciprocităţii, ceea ce le permite să-şi unească eforturile spre atingerea unui ţel comun. Colaborarea părinţi - educatoare presupune construirea unei relaţii clădite pe unificarea unui sistem de valori şi cerinţe adresate copilului. O astfel de relaţie impune respectarea unor condiţii: comunicarea între cei doi parteneri (educatoare - părinte); respect reciproc; implicarea partenerilor în identificarea şi promovarea intereselor copilului. Părinţii vor fi implicaţi permanent în activitatea grădiniţei, nu doar atunci când se ivesc probleme. Ei vor fi informaţi asupra politicilor educaţionale ale grădiniţei, vor cunoaşte scopul şi obiectivele programului educativ la care participă copilul lor. Pentru ca parteneriatul să fie eficient, nu doar formal, este esenţial să fie implicaţi în adoptarea deciziilor, să devină participanţi activi în derularea acţiunilor, să identifice în tematica acţiunilor, valorificarea informaţiilor pe care ei le-au oferit despre copiii lor. Părinţi şi educatori, cu tpo, vor cunoaşte scopul şi obiectivele programului educativ la care participă copilul lor. Pentru ca parteneriatul să fie eficient, nu doar formal, este esenţial să fie implicaţi în adoptarea deciziilor, să devină participanţi activi în derularea acţiunilor, să identifice în tematica acţiunilor, valorificarea informaţiilor pe care ei le-au oferit despre copiii lor. Părinţi şi educatori, cu toţii au, în egală măsură, răspunderea contribuţiei şi eforturilor comune pentru a construi o relaţie de bună colaborare în beneficiul copilului. Modalităţi de aplicare în practică a parteneriatului grădiniţă - familie Cele mai eficiente şi mai la îndemână modalităţi de concretizare a colaborării cu familia s-au dovedit a fi următoarele: şedinţele cu părinţii - oferă ocazia de a interacţiona, de a discuta şi a se pune de acord asupra programului, asupra progreselor copiilor, de a iniţia schimbări în derularea unor programe; lectoratele - pe teme propuse de educatoare sau sugerate de părinţi, cu scopul unei mai bune informări asupra problemelor ce vizează evoluţia cognitivă şo psiho-emoţională a copiilor; consultaţiile individuale - oferă posibilitatea informării individuale asupra unor probleme comportamentale ale copilului, a analizei cauzelor ce au generat aceste manifestări, a iniţierii unor măsuri educative a căror eficienţă este dată de consecvenţa aplicării acestora; participarea părinţilor la activităţile din grădiniţă - oferă părinţilor posibilitatea de a cunoaşte nivelul de pregătire al copilului, deprinderile însuşite, capacitatea sa de relaţionare cu copiii grupei, metodele şi procedeele specifice activităţii preşcolare; vizite, plimbări, excursii. Program de activităţi cu părinţii Parteneriatul educaţional este considerat în prezent la nivel mondial ca strategie aptă să rezolve unele dintre problemele complexe ale educaţiei. Familia este partenerul tradiţional al şcolii. Ea influenţează atitudinea copilului faţă de educaţie şi socializare. Activităţile propuse se vor desfăşura lunar cu întregul colectiv de părinţi in forme diferite: Prezentarea de către educatoare a unor referate, urmate de întrebările şi sugestiile părinţilor pe marginea temelor propuse; Susţinerea de miniactivităţi demonstrative, prin care părinţilor să li se prezinte moduri de interacţiune pozitivă cu copiii; Organizarea unor evenimente „Ziua toleranţei”, „Ziua păcii”; Crearea unui buletin informativ lunar care să conţină evenimente, date importante, practici de succes, dificultăţi; Realizarea unui jurnal şi notarea cerinţelor eficiente; Întâlniri cu specialiştii pe diverse teme: „Stilul de viaţă sănătos”, etc.; Iniţierea unor acţiuni: „Oscar pentru părintele anului”. Bibliografie Allport G. W., 1981, Structura şi dezvoltarea personalităţii, Bucureşti Alexandru Gh., Şincan E., 1989, Şcoala şi familia, Ed. Politică, Bucureşti Bătrânu E., 1989, Educaţia în familie, Ed. Politică, Bucureşti Berge A., 1967, Defectele părinţilor, E. D. P., Bucureşti Crofu Carmen, 1989, Interacţiunea părinţi - copil, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti Cătălin Zamfir, 2005, Spre o paradigmă a gândirii sociologice, Ed. Polirom Ioan Dacian, Dolean Dorin, 2002, Meseria de părinte, Ed. Motiv, Cluj - Napoca Debesse M., 1981, Etapele educaţiei, E. D. P., Bucureşti Dimitriu Cornelia, 1973, Constelaţia familială şi deformările ei, E. D. P., Bucureşti.   Implicarea familiei şi comunităţii ca partener activ în clasa Step by Step Prof. înv. primar: Brisc Delia Şerpe Adriana Colegiul Naţional „Traian Lalescu” Reşiţa Step by Step este o metodă alternativă de educaţie dezvoltată în SUA, care promovează metode de predare-învăţare centrate pe copil şi pe implicarea familiei. În România, sistemul de educaţie Step by Step este recunoscut de Ministerul Educaţiei, fiind aplicat din 1994 în grădiniţe şi şcoli publice, dar şi în câteva instituţii private de învăţământ. Programul Step by Step pentru învăţământul primar recunoaşte, respect şi sprijină rolul părintelui ca prim profesor şi expert asupra copilului său. Ca şi în programul pentru învăţământul preşcolar, programul pentru şcoala primară consideră părinţii ca parteneri în educaţia copiilor. Step by Step consideră părinţii ca primii învăţători ai copilului, parte din procesul de învăţământ. Părinţii sunt invitaţi să participe efectiv la clasă, la procesul de educaţie, bineînţeles sub auspiciile unei colaborări cu învăţătorul. Prezenţa unui părinte în clasă este un fapt firesc, nici festiv, nici perturbator. Poziţia “umăr la umăr” a învăţătoarelor cu copilul în centrele de activitate facilitează această participare. Lecţiile tematice unde un părinte poate aduce elemente din sfera lui de activitate îl pot transforma în personaj principal în educaţie. În comunicarea cu învăţătorul în clasa, se nuanţează specificul în dezvoltare al fiecărui copil, se găsesc modalităţi de cultivare a unor abilităţi în familie pentru a completa sau suplimenta procesul educativ. În alternativa Step by Step, comunicarea cu familia și comunitatea se bazează pe câteva principii importante: cadrul didactic promovează parteneriatul cu familiile și oferă o varietate de oportunități pentru ca familiile și membrii comunității să se implice în învățarea și dezvoltarea copiilor. cadrul didactic utilizează oportunități formale și informale de comunicare cu familiile și împărtășirea informațiilor către acestea. cadrul didactic utilizează resursele comunității și cultura familiei pentru a îmbogăți experiențele de învățare și dezvoltare ale copiilor. Accentul pus pe participarea familiei în cadrul programului Step by Step este și el o particularitate unică. Prin programul Step by Step se emite convingerea că familiile au cea mai mare influență asupra copiilor și că ele sunt educatorii lor primari. Familiile doresc binele copiilor lor, urmărind ca ei să devină cetățeni realizați și plini de succese. De aceea, familiei trebuie să-i fie permis să joace un rol indispensabil în procesul educațional și să ofere ajutor la dezvoltarea experiențelor de asimilare și învățare din cadrul programului. Programul Step by Step va promova participarea familiei în modalități variate. Într-o clasă Step by Step, părintele sau orice alt membru al comunității poate participa la desfășurarea centrelor de activitate, la organizarea diverselor activități extracurriculare. Familia este încurajată să se implice activ în demersul educativ.   Gradinita, familia si comunitatea Prof. Broicea Norica Scoala Gimnazială Dumbrava, Jud. Timiș Procesul de integrare în societate începe în familie din timpul copilăriei mici, când intervin primele contacte sociale şi experienţe de viaţă şi continuă de-a lungul vieţii omului. Primele deprinderi de viaţă sănătoasă ale copilului sunt dezvoltate în familie, acestea constituie suportul dezvoltării ulterioare şi îşi pun amprenta asupra întregii personalităţi. Familia reprezintă mediul în care copilul învaţă şi exersează comportamentele sociale, să se descopere pe sine şi pe cei din jur, se familiarizează cu sistemul valorilor sociale şi culturale. Educaţia din familie a copilului se va continuă cu cea din grădiniţă. Uneori, între cele două medii educative, există diferenţe majore de reguli, valori, cultură etc. În această situaţie, copilul este supus adaptărilor şi readaptărilor repetate, care îl marchează profund: se instalează o stare de confuzie internă, copilul neştiind ce reguli să-şi asume, care valori sunt acceptate social. Mai mult chiar, putem vorbi şi despre o trauma emoţională, copilul simţindu-se vinovat dacă va adera la valorile grădiniţei, în defavoarea valorilor familie (sau invers). Parteneriatul familie - grădiniţă Activitatea educativă din grădiniţă nu poate fi izolată, separată de alte influenţe educative ce se exercită asupra copilului şi mai ales, de cea din familie. Educaţia trebuie să se manifeste permanent că o acţiune coerentă, complexă şi unitară a grădiniţei şi familiei. La intrarea în grădiniţă, părinţii sunt cei care deţin toate informaţiile legate de copil: stare de sănătate, obiceiuri alimentare, particularităţi de învăţare, mod de comportare, probleme în dezvoltare etc. În acelaşi timp, grădiniţă, că prima instituţie care se conduce după principii şi metode ştiinţifice, deţine mijloace specifice pentru valorificarea potenţialului fizic şi psihic al fiecărui copil. Îmbinarea în parteneriat a informaţiilor deţinute de părinţi cu cele ale grădiniţei trebuie să fie în beneficiul copilului. Termenul de parteneriat presupune realizarea unei alianţe pentru atingerea unor obiective comune. Pentru că parteneriatul să funcţioneze este nevoie de respect, încredere reciprocă, consens cu privire la scopurile acţiunii şi strategiilor de atingere a acestora şi de asumarea în comun a drepturilor şi responsabilităţilor. Parteneriatul dintre grădiniţă şi familie reprezintă o prima experienţă relaţională şi de colaborare a părinţilor cu persoanele profesioniste în domeniul educaţiei. Cei mai mulţi părinţi manifestă deschidere, dorinţa de a colabora cu personalul grădiniţei, dar se poate întâmplă că realizarea unui parteneriat să fie împiedicată de atitudini necorespunzătoare ale fiecăruia dintre cei implicaţi. Colaborarea cu şcoală este foarte importantă întrucât în această instituţie va continuă educaţia copilului. Parteneriatul dintre cele două - şcoală şi grădiniţă - are că scop primordial identificarea celor mai eficiente cai de adaptare a copiilor la noul mediu educativ. Colaborarea cu Primăria este esenţială întrucât această instituţie se implică în dezvoltarea şi întreţinerea bazei materiale a grădiniţei, dar şi în derularea şi sprijinirea unor acţiuni sau proiecte educative. Primăria, în colaborare cu Inspectoratele Şcolare Judeţene şi cu alte instituţii, poate să iniţieze programe care vin în sprijinul îmbunătăţirii activităţii educative din grădiniţe (de exemplu: „Concurs de desene pe asfalt“, „Festivalul de teatru pentru copii“, „Expoziţie de carte pentru preşcolari“ etc.) Grădiniţă poate solicită ajutorul Primăriei în susţinerea unor proiecte, atât din punct de vedere material, cât şi pentru promovarea acestora în comunitate. Colaborarea cu Poliţia ajută în educaţia preventivă şi cultivarea comportamentelor prosociale. Această colaborare se poate concretiza în activităţi de informarea a copiilor asupra unor reguli care trebuie respectate astfel încât viaţă şi siguranţă lor să nu fie pusă în pericol. Exemple de proiecte: „A fost odată un poliţist“(transformarea derulării evenimentelor în poveşti cunoscute: „Capra cu trei iezi“, „Scufiţa Roşie“, dramatizări ale acestora); „Oraşul bicicletelor“ (pe teme de educaţie rutieră). Colaborarea cu biserica înlesneşte promovarea valorilor moral-religioase care sunt importante în educaţia morală şi comunitară a copilului. Această colaborare este foarte importantă în special în comunităţile multietnice, în care oamenii aparţin diferitelor culte religioase. Copiii trebuie să înveţe că, indiferent de religie, toţi suntem egali şi avem aceleaşi drepturi. Exemple de proiecte: „Crăciunul - sărbătoarea tuturor creştinilor“, „Bucate de sărbători“. În funcţie de specificul comunităţii în care se află grădiniţă, se pot realiza parteneriate cu: instituţii sanitare, în susţinerea unor activităţi care au că scop creşterea şi dezvoltarea tuturor membrilor comunităţii; asociaţiile nonguvernamental, pentru rezolvarea unor probleme de ordin social; parteneri privaţi, care pot sprijini grădiniţă cu fonduri materiale sau prin activităţi de voluntariat; mass-media, pentru promovarea imaginii grădiniţei, pentru promovarea ideilor noi, valorilor etc. Prin crearea parteneriatului grădiniţă-familie-comunitate copiii câştigă un mediu de dezvoltare mai bogat, între participanţi se creează relaţiile pozitive şi fiecare îşi va dezvoltă sentimentul coeziunii sociale. Bibilografie: - Băran- Pescaru, A.,,,Parteneriat în educaţie”, Bucureşti, Editura Aramis Print, 2004. - Cristiana Boca (coord.), Irinela Nicolae, Ana Secrieru, Doina-Olga Ştefănescu. - Bucureşti 2009: Educaţia 2000+, 2009,,,Împreună pentru copii: grădiniţa şi comunitatea”;   Implicarea părinților în educația copiilor Prof. Brotac Daniela Grădinița Nr. 168, Sector 5, București Evolutiile rapide din viața socială generează o cerere de continuare a proceselor de reînnoire a cunoștințelor, deprinderilor și valorilor pe durata vieții. Din perspectiva unei analize sistemice, educația părinților apare ca o dimensiune a educației permanente și desigur, a educației adulților. "Educația permanentă este un proces de perfecționare a dezvoltării personale, sociale și profesionale pe durata întregii vieți a indivizilor în scopul îmbunătățirii calității vieții, atât a indivizilor, cât și a colectivității lor. Aceasta este o idee comprehensivă și unificatoare care include învățarea formală, nonformală și informală pentru dobândirea și îmbogățirea unui orizont de cunoaștere care să permită atingerea celui mai înalt nivel de dezvoltare posibil în diferite stadii și domenii ale vieții" (Dave, R., H., 1991, p.47-48). Din această perspectivă, actualul sistem de învățământ apare ca inflexibil, prea formal și disfuncțional în contextul necesităților comunității sau al noilor evoluții, el izolează școala de familie și comunitate, având astfel o influență alienantă asupra elevului. Conceptul educației permanente este "în mod funcțional, bazat pe ideea că învățarea permanentă poate fi dobândită de către indivizi și societăți în moduri diferite și că aceste modalități alternative sunt în stare să conducă spre atingerea celui mai înalt și celui mai bun nivel al calității vieții de către toți" (Dave, R.,H., 1991. p.48). Majoritatea părinților nu mai au timp să-și ajute copiii la rezolvarea sarcinilor școlare, se arată în sondajele realizate în ultima perioadă. Cadrele didactice au semnalat în mod repetat această situație, precum și necesitatea elaborării de strategii și proiecte care să implice mai mult familia ca partener educativ. Familia trebuie să înțeleagă importanța rolului său în educația și viitorul copiilor, necesitatea unei implicări active în relația cu programele și activitățile școlare. Este recomandată menținerea vie și întărirea relației părinți-școală. Așa cum există școală pentru cei mici, este la fel de normal să existe o școală și pentru părinți, care să clarifice multe din aspectele legate de dezvoltarea copilului. Cei “șapte ani de acasă” nu mai sunt îndeajuns în condițiile schimbărilor și transformărilor majore din societatea contemporană în care se pune tot mai des întrebarea ”Ce se întâmplă cu noile generații?” Este necesară cunoașterea nevoilor tinerilor, a nevoilor pieței, pentru a oferii măsuri educative eficiente, ce ar asigura în felul acesta o șansă reală de integrare socio-profesională. Implicarea părinților în dezvoltarea copiilor pe termen lung trebuie făcută cu multă responsabilitate și în deplină conștiință de cauză a situației. Modul în care se realizează această relație poate fi un test atât pentru părinte cât și pentru copil. Este nevoie permanent de acțiune, de interacțiune, de adaptare, de schimbare și de disponibilitate către dialog între cele două părți. Succesul relației presupune un parteneriat real, o comunicare eficientă, și un mod adecvat de lucru în echipă. Efortul pe care îl depun părinții în acest sens este mai important decât prezența altor factori cum ar fi cei materiali. Lipsa dialogului părinte-copil este resimțită de către majoritatea cadrelor didactice; cu greu se pot stabili relații bazate pe încredere și respect în activitatea școlară dacă acest gen de relație nu este cultivat în mediul familal așa cum se întâmplă în majoritatea cazurilor. Există câteva modele ale relațiilor părinte-copil în care se reflectă gradul de angajare, sprijinul, timpul sau receptivitatea părinților în activitățile copiilor: - permisiv, caracterizat de un control scăzut al activității copiilor și prin urmare de lipsa unor norme sau reguli de conduită; - autoritar, ce impune reguli și norme rigide, dar care nu oferă nici un fel de susținere; - autorizat, în care se combină controlul cu acordarea de sprijin și care încurajează libertatea și autonomia de acțiune și gândire prin dialog deschis. Învățarea de roluri care să asigure o bună dezvoltare a copilului este un motiv în plus de stabilre a unei relații de reciprocitate între părinți și cadre didactice. Nimeni nu deține adevărul absolut la problemele celor tineri, dar calea spre rezolvarea lor se află în strânsă colaborare a celor două părți. Doar educarea părinților poate duce la o generație nouă, cu concepte și valori sănătoase, care să se bazeze pe un echilibru real. Bibliografie: Andrei, Cristian; Ciolompea, Teodora; Niculae, Ioana; Stoica, Denisa; Şerban, Mihai -„Manual pentru părinţi”, Bucureşti, 2002, broşură organizaţia „Salvaţi Copiii” Cosmovici, Andrei -„Psihologie şcolară”, Editura Polirom, Iaşi, 2000 DAVITZ, Joel; BALL, Samuel - Psihologia procesului educaţional- E. D. P., Bucureşti, 1978   Relația grădiniță-școală-familie-societate Prof. Bruda Anca Grădinița cu program prelungit nr.41, Sibiu Faptul că micul preşcolar intră în contact cu mediul în care trăieşte este ceva firesc, însă faptul că în dezvoltarea lui sunt implicați alţi factori care au rolul de a-l stimula este un lucru foarte interesant și deosebit. Relaţia şcoală - familie - societate, este una în care fiecare factor interrelaţionează cu ceilalţi. Societatea este instanţa superioară care imprimă un anumit format atât şcolii cât şi familiei iar prin idealul educaţional trasează liniile directorii pe care acestea trebuie să le urmeze. Pe de altă parte, familia şi şcoala sunt cele care îşi aduc aportul continuu la modelarea societăţii și a copilului. Colaborarea dintre şcoală şi familie este foarte importanta in educarea copilului. Aceasta presupune nu numai o informare reciprocă continuuă cu privire la tot ceea ce ţine de orientarea copilului ci şi înarmarea părinţilor cu toate problemele pe care le convoacă această acţiune. Referitor la importanța educativă a familiei, ea este eficientă numai atunci când scopul său se înscrie pe aceeaşi linie cu a şcolii sau a grădiniței, când între cei doi factori există o concordanţă în ceea ce priveşte obiectivele urmărite, subordonate idealului social şi educaţional.Astfel ca, educatoarea/învățătoarea trebuie sa mențină în permanență contactul cu părinții școlarului /preșcolarului pentru a putea stabili împreună reguli, idealuri și obiective pe care să le ducă la îndeplinire într-un mod echilibrat,strategic și care să ajute copilul să le urmeze fără obligații sau compromisuri În convorbirea cu părinții,învățătorul/educatorul trebuie să dea dovadă de mult tact,acesta trebuind să aibă atitudinea unui prieten și nu a unei persoane care dă ordine. El trebuie să fie apropiat,să găsească argumente potrivite și temeinice ca părinții să le accepte convinși fiind de utilitatea lor. Cadrul didactic trebuie să se intereseze de modul în care este respectat programul de zi cu zi al copilului, cum este ajutat la învățătură, dacă are create condiții bune de pregătire a temelor, modul de relaționare și comportare a copilului față de părinți, frați, surori, bunici, prieteni și necunoscuți, ce influențe pozitive și negative sunt exercitate asupra lui, ce hobby-uri are, care sunt prietenii lui,cum se odihnește și hrănește,care este starea lui de sănătate și ce interese manifestă. Informarea si formarea părinţilor în ceea ce priveşte şcolaritatea copilului presupune, ca fiecare părinte sa cunoască: -obligaţiile legale privind educaţia copilului; -drepturile de care dispune pentru educaţia copilului; -importanta atitudinii lui pentru reuşita și conduita şcolara a copilului; -metodele de colaborare cu şcoala/gradinița. În acest scop este necesar un dialog între educatori/învățători si părinţi, aceștia având nevoie de o pregătire în materie de relaţionare cu părinţii. Părinţii trebuie sa fie pregătiţi pentru a juca rolul lor educativ în cooperare cu profesorii iar pentru a duce la îndeplinire acest lucru şcolile trebuie sa asigure părinţilor asistența necesară. Implicarea părinților în viața micului școlar îl face pe acesta să fie mai ăncrezător în propriile forțe și mai puternic din punct de vedere psihologic, fizic și emoșional, putând astfel să depășească toate obstacolele care i se ivesc în cale nu doar la școală, ci și în viața de zi cu zi.   IMPORTAȚA RELAȚIEI GRĂDINIȚĂ-ȘCOALĂ-FAMILIE-SOCIETATE Prof.înv.preșc., BRUJA CARMEN-VASILICA Grădinița cu P.N. Frumoasa Loc. Frumoasa, jud. Bacău Învățământul din Româia a reflectat întotdeauna cerințele și posibilitățile oferite de societate, afirmându-se, la rândul său, ca factor al dezvoltării sociale. Sub impulsul cerințelor dezvoltării sociale, sistemele de învățământ se modifică, ținzându-se spre modernizarea metodelor de predare, a conținutului, a formelor de organizare, precum și a formelor de colaborare, de cooperare dintre diferitele instituții educative. Învățământul preșcolar trebuie să realizeze educația preșcolară având ca funcție majoră formarea și dezvoltarea personalității copilului în raport cu nevoile specifice vârstei, cu posibilitățile și dotările sale, în interesul său și al comunității sociale. Relaţia pedagogică este o variabilă de relaţie umană cu înţelesul de interacţiune pentru atingerea scopurilor educaţiei, ca interacţiune ea funcţionează într-o situaţie pedagogică, aceasta fiindu-i suport, în care se întâlnesc şi se confruntă mai multe „forţe” rezultate din comportamentul profesorilor şi al elevilor, precum şi din condiţiile generale şi specifice ale acţiunii educative. Necesitatea abordării parteneriatului dintre cele trei mari „instituţii”: şcoală, familie şi societate atrage după sine o mare colaborare şi responsabilitate din partea fiecăreia dar ceea ce e important e că toate sunt direcţionate şi canalizate asupra COPILULUI. Faptul că micul preşcolar intră în contact cu mediul în care trăieşte este ceva normal, însă faptul că în dezvoltarea lui sunt antrenaţi alţi factori care au rolul de a-l stimula este un lucru deosebit. Cei trei termeni:grădinița, familie, societate defalcaţi ar arăta aşa: Grădinița Grădiniţa este spaţiul modern pentru satisfacerea nevoilor de comunitate ale copilului orăşean. Aici fiind foarte importantă funcţia de socializare, de ieşire în lume de stabilire a apartenenţei la un grup de congeneri. Pentru mediul sătesc, grădiniţa nu îndeplineşte aceeaşi funcţie, deoarece aici copilul dispune de o comunitate închegată, dar ea are un important rol de asigurare a unui start şcolar bun.Totuşi şi la sat, acolo unde copilul petrece foarte mult timp în grădiniţă, funcţia de socializare este foarte importantă. Grădiniţa răspunde deci unor funcţii educative foarte diferite în funcţie de mediul în care ea se află, de aceea poate că şi curriculum educativ ar trebui să poată ţine seama de aceasta. “Acasă” la grădiniţă! Şcoala Este o instituţie care oferă servicii educaţionale, transmite cunoştinţe, dezvoltă abilităţi, formează competenţe, norme, valori recunoscute şi acceptate social. Ea funcţionează într-o comunitate alcătuită din mai mulţi factori de educaţie, care au la rândul lor o ofertă educaţională: familia, autorităţile, organizaţiile guvernamentale şi neguvernamentale, poliţie, biserică etc. Familia În familie, fiecare membru este special, are rolul său şi în raport cu ceilalţi îşi constituie o identitate specifică. Aici sunt valorizate diferenţele pentru că fiecare este important şi indispensabil. Familia însăşi există şi se structurează prin caracteristicile membrilor ei, ea evoluează împreună cu aceştia, integrează schimbările din viaţa lor şi se lasă modificată de fiecare membru al ei. Familia, pentru copil, este reprezentată de acei oameni cu care locuieşte în acelaşi spaţiu şi care participă la satisfacerea nevoilor lui, dar şi de oamenii importanţi pentru părinţi în al căror spaţiu copilul merge des şi unde are tabieturile sale. Casa copilului este mediul în care copilul creşte şi se dezvoltă în siguranţă, este locul de odihnă şi retragere, locul explorării şi al construcţiei de sine. Casa este un „corp matern”, un spaţiuintim pe care copilul nu-l împarte decât cu oameni foarte apropiaţi afectiv, care îşi lasă amprenta asupra devenirii lui: părinţii, fraţii şi bunicii. Toţi ceilalţi vin şi pleacă străduindu-se să deranjeze cât mai puţin. Copilul însă nu ezită să-şi aproprie spaţii şi să-şi creeze obiceiuri în casele oamenilor apropiaţi cu care el stabileşte legături afective: aşa se întâmplă cu casa bunicilor,mătuşilor şi a altor rude. Societatea Prin participarea în societate copilul reuşeşte să păşească dincolo de „pragul casei” în condiţii de siguranţă. El se află printre semeni, dar care nu sunt şi intimi. Aici relaţiile sunt mai puţin afectivizate şi au detaşarea unei comunicări sociale. Este un spaţiu unde copilul poate experimenta o imagine de sine mai realistă (care nu este prea încărcată de afectiv) şi poate stabili relaţii pe care el însuşi să le gestioneze. Tot prin societate, copilul poate adera la un model de grup, poate obţine opusul individualităţii: starea de apartenenţă. Comuniunea cu ceilalţi asemenea, colectivitatea îi oferă omului forţă, stabilitate, siguranţă. Parteneriatul grădiniţă - familie - societate se referă la construirea unor relaţii pozitive între familie, grădiniţă şi comunitate, la o unificare a sistemului de valori care poate avea un efect benefic asupra copiilor atunci când aceştia văd educatoarea sfătuindu-se cu părinţii şi membrii comunităţii. Activitatea cu părinţii ca parteneri, pentru a asigura dezvoltarea copiilor în programul educativ din grădiniţă, poate deveni un start bun pentru a crea părinţilor respectul de sine, încredere în competenţele lor, făcându-i mai buni. Copiii caută modele în părinţii lor şi în membrii societăţii (actori, sportivi, etc), iar aceştia, la rândul lor vor să crească mici genii. O bună colaborare şi comunicare între familie şi grădiniţă este necesară, dar nu este suficientă pentru buna dezvoltare a copilului în acest mediu. Este nevoie ca această colaborare să se poarte în jurul nevoii pe care o are copilul de a fi în societate.   Alternativa educaţională Waldorf Bucătaru Veronica, prof. înv. primar, Școala Gimnazială ”Costachi S. Ciocan”, Comănești, jud. Bacău Şcoala Waldorf a fost prima şcoală care a propus o alternativă sistemului educaţional clasic. A fost întemeiată de Rudolf Steiner la Stuttgart. În România după anul 1991 Ministerul Educaţiei şi Cercetării a aprobat introducerea pedagogiei Waldorf ca alternativă educaţională. Particularităţile învăţământului Waldorf sunt centrate pe următoarele domenii: o şcoală fără manuale; caietele şi instrumentele de scris; ponderea deosebită a cursurilor artistice şi practice; o şcoală fără note; conducerea clasei de către învăţător, dincolo de cls. a IV-a; conducere colegială; materii şi activităţi specifice, importanta ritmului- referindu- se la faptul că un curs de 2 ore, adică ritmul orei, se adresează voinţei, intelectului şi simţirii având o parte ritmică, o parte cognitivă şi o parte de poveste. Ritmul zilei presupune studierea materiilor cu caracter cognitiv în prima parte a acesteia şi a celor artistice şi practice în cea de a doua parte. Iar ritmul lunii se referă la existenţa unor module de 2-4 săptămâni în care zilnic între orele 8 şi 10 sunt studiate materiile principale. Învăţarea în epoci -materiile cognitive sunt studiate în epoci: o clasă studiază, de exemplu, fizică, zilnic, primele două ore fără pauză, timp de 2-4 săptămâni; Pedagogia Waldorf se bazează şi funcţionează pe baza unui număr de 7 principii pedagogice. Principiul fundamental este abordarea integrală a fiinţei umane conform cu specificul vârstei şi având ca ţel dezvoltarea personalităţii copilului. Principiul educaţiei permanente se referă la faptul că educaţia începe odată cu naşterea fiinţei umane şi devine o dimensiune a existenţei sale pe parcursul întregii vieţi. Principiul organizării ritmice a situaţiei educaţionale-aceasta organizare ritmică este reflectată în pedagogia Waldorf prin planificarea pe "epoci de studiu". Crearea unui ambient adecvat obiectivelor este cel de-al patrulea principiu, în timp ce principiul asigurării unui echilibru între teorie şi practica are în vedere obiectivul pedagogiei Waldorf de a forma şi dezvolta elevul nu doar din punct de vedere cognitiv, ci şi din punct de vedere volitiv. Principiul predării artistice se referă la faptul că predarea este considerată o artă şi este profesata ca atare, astfel încât în faza liceală elevul să fie apt de a dezvolta o gândire cu un înalt grad de abstractizare. Principiul predării în imagini care se referă la nevoia de "imagini vii" a copilului de vârsta şcolara mică. Conţinuturile predate se elaborează progresiv, acestea reflecta necesităţile elevilor fiind adaptate la cerinţele lor, deciziile sunt luate nu doar de profesor, nefiind doar ierarhica şi centralizata ca în învăţământul tradiţional, participanţii decid împreună. De asemenea nu există un manual unic, elevii au datoria să se documenteze din mai multe surse în studiul unei teme. Pentru a-i ajuta pe elevi în a concura într-o lume multiculturală, diferenţele de cultură şi individuale nu sunt ignorate, în acest sens, elevii sunt consideraţi individualităţi şi acceptaţi fără nici o prejudecată socială, religioasă, de sex, de rasă sau de orice alt fel. Clasa reprezintă unitatea funcţională, în care sunt reuniţi elevi de aceeaşi vârstă, componenţa unei clase nu se modifică în timp. Esenţa este considerată relaţia elev-profesor. Profesorul ţine legătura cu părinţii elevilor, astfel încât activitatea sa pedagogică are o caracteristică mai personală. Timp de 8 ani profesorul predă mai multe discipline şi transmite trăiri, pentru a descoperii vocaţiile şi slăbiciunile elevilor „scopul său nu este o materie, nici toate materiile, ci clasă”. Începând cu clasa IX -a toate materiile urmează să fie predate de profesori specialişti. Profesorul predă materia cu cuvinte proprii, fără a recurge la cărţi didactice, iar elevii îşi confecţionează propriile cărţi, adică nişte caiete bine alcătuite şi ilustrate, care conţin esenţialul lecţiei predate, redat pe baza memoriei, astfel fiecare caiet are amprenta personalităţii autorului. Evaluarea în şcolile Waldorf nu se bazează pe probe, teste sau examene, ci are în vedere toţi factorii ce permit să fie evaluată personalitatea elevului: scrisul, dedicaţia, forma, fantezia, logica şi flexibilitatea gândirii, stilul, ortografia, desigur, cunoştinţele reale, observând sistematic elevul, colectivul de elevi pe tot parcursul zilei. Cadrele didactice sunt ajutate să-şi dezvolte abilităţile de observare fină a fiecărui copil nu doar din punctul de vedere al volumului de cunoştinţe, priceperi şi deprinderi însuşit de acesta, ci şi din punct de vedere atitudinal şi comportamental. La cererea autorităţilor din învăţământ, şcoala face o evaluare cantitativă, pe care o menţine secretă şi o oferă elevului sau părinţilor numai în momentul în care se încheie studiile. Rezultatele la examenele naționale de capacitate și de bacalaureat confirmă performanțele acestui învățământ alternativ și îi conferă o poziție egală în sistemul național de învățământ. BIBLIOGRAFIE: 1. Bernat, E. S., (2003), Tehnica învăţării eficiente, Editura Presa Universitară Clujeană,Cluj-Napoca; 2. Cerghit, I., (2003), Sisteme de instruire alternative şi complementare, Editura Aramis, Bucureşti; 3. Eller, H., (2001), Învăţătorul de la şcoala Waldorf, Ed. Triade, Cluj; 4. Felea, Gh., (2002), Alternativele educaţionale din România, Editura Triade, Cluj- Napoca.  EDUCAŢIA FĂRĂ FRONTIERE - RELAŢIA GRĂDINIŢĂ - ŞCOALĂ - FAMILIE, SOCIETATE Educatoare: BUCŞĂ ANGEL A Grăd. „LIZUCA” Galaţi Relaţia grădiniţă- şcoală- familie - societate se referă la construirea unor relaţii pozitive între familie, grădiniţă, şcoală şi comunitate, la o unificare a sistemului de valori care poate avea un efect benefic asupra copiilor atunci când aceştia văd educatoarea/ învăţătoarea, sfătuindu-se cu părinţii şi membrii comunităţii. Conceptul de parteneriat educaţional presupune colaborare, cooperare, comunicare eficientă, în scopul optimizării rezultatelor educaţiei. Este necesar însă un parteneriat real, activ, cu implicare din partea familiei. Parteneriatul educaţional se realizează între toate aceste instituţii şi anume: familie, şcoală, comunitate -, agenţi educaţionali- elevi, părinţi, cadre didactice, instituţii de cultură-biblioteci, muzee, centre de cultură şi alţi factori interesaţi în dezvoltarea instituţională şi are ca scop implicarea şi participarea reală a părinţilor în activităţile de la grupă şi cele extracurriculare. Învățământul preșcolar trebuie să realizeze educația preșcolară având ca funcție majoră formarea și dezvoltarea personalității copilului în raport cu nevoile specifice vârstei, cu posibilitățile și dotările sale, în interesul său și al comunității sociale. Necesitatea abordării parteneriatului dintre cele trei mari „instituţii”: şcoală, familie şi societate atrage după sine o mare colaborare şi responsabilitate din partea fiecăreia dar ceea ce e important e că toate sunt direcţionate şi canalizate asupra copilului. La grădiniţa la care lucrez, an de an desfăşurăm acţiuni şi activităţi cu şcoala coordonatoare, dar şi cu altele din apropiere, cu grădiniţe din oraş şi din judeţ, cu instituţii culturale şi sociale(poliţie, pompieri, biserică, muzee, bibliotecă, Centrul Europe Directe, cămine de copii şi bătrâni,). Astfel de activităţi le dezvoltă copiilor dorinţa de a explora noi situaţii, capacitatea de a interacţiona cu alţi copii şi cu adulţi aflaţi în dificultate . Am participat de asemenea cu copiii din grupă şi la campania Lets’Do It Romania, pentru a-i conştientiza de necesitatea protejării mediului înconjurător. Grădiniţa este spaţiul modern pentru satisfacerea nevoilor de comunitate ale copilului orăşean. Aici fiind foarte importantă funcţia de socializare, de ieşire în lume de stabilire a apartenenţei la un grup . Pentru mediul sătesc, grădiniţa nu îndeplineşte aceeaşi funcţie, deoarece aici copilul dispune de o comunitate închegată, dar ea are un important rol de asigurare a unui start şcolar bun. Grădiniţa constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului, nu doar prin conţinutul ştiinţific al procesului instructiv-educativ, ci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale. Intrarea copilului în grădiniţă constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind “statutul” şi “rolul” de mic şcolar, natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii de grupă, noutatea condiţiilor de activitate şi mai ales specificul învăţării, act complex care angajează dintr-o nouă perspectivă întreaga sferă a vieţii sale psihice, diferitele structuri anatomo-fiziologice, toate cunoştinţele pe care le va dobândi în anii de grădiniţă. Şcoala este instituţia care oferă servicii educaţionale, transmite cunoştinţe, dezvoltă abilităţi, formează competenţe, norme, valori recunoscute şi acceptate social. Pregătirea copilului pentru şcoală este considerată tot mai mult “funcţia majoră”, obiectivul final al activităţilor instructiv-educative din grădiniţă. Un rol important în pregătirea copilului pentru şcoală revine atingerii obiectivelor ce vizează comportamente psiho-sociale ale personalităţii copilului care contribuie la integrarea şi adaptarea copilului la viaţa şcolară. Familia, pentru copil, este reprezentată părinţi, de acei oameni cu care locuieşte în acelaşi spaţiu şi care participă la satisfacerea nevoilor lui, dar şi de oamenii importanţi pentru părinţii săi în al căror spaţiu copilul merge des şi unde are tabieturile sale. Casa copilului este mediul în care el creşte şi se dezvoltă în siguranţă, este locul de odihnă şi retragere, locul explorării şi al construcţiei de sine. Unul din obiectivele prioritare ale grădiniţei şi familiei este educarea copiilor ȋn spiritul omeniei şi generozităţii. Atât bucuriile cât şi necazurile celor din jur, trebuie să ȋi facă să vibreze şi să reacţioneze corespunzător. Societatea este spaţiul unde copilul poate experimenta o imagine de sine mai realistă (care nu este prea încărcată de afectiv) şi poate stabili relaţii pe care el însuşi să le gestioneze. Tot prin societate, copilul poate adera la un model de grup, poate obţine opusul individualităţii: starea de apartenenţă. Comuniunea cu ceilalţi, colectivitatea îi oferă omului forţă, stabilitate, siguranţă .Prin participarea în societate copilul reuşeşte să păşească dincolo de „pragul casei” în condiţii de siguranţă. Prin crearea unor relații corecte, de bază, parteneriatul grădiniţă-școală-familie- comunitate câştigă un mediu de dezvoltare mai bogat, între participanţi creându-se relații pozitive ce fac posibilă dezvoltarea sentimentului de coeziune socială. Comportamentele cadrelor didactice au un mare rol în crearea acestor punți între instituții și familia copilului, atitudinea acestora și poziția adoptată reprezentând cheia succesului. Bibliografie: Alexandra Mateiaş (2003), ,,Copiii preşcolari, educatoarele şi părinţii'', Ghid de parteneriat şi consiliere, Ed. Didactică şi Pedagogică R.A., Bucureşti; Băran- Pescaru, A., ,,Parteneriat în educaţie'', Bucureşti, Ed. Aramis Print, 2004; Vrăşmaş, E.,A., ,,Consilierea şi educaţia părinţilor'', Bucureşti, Ed. Aramis, 2002.   „Educaţie fără frontiere! Relaţia grădiniţă-şcoală-familie-societate!” Prof. înv. preşc. BUCUR MIHAELA Grădiniţa Livezi Harghita Factorii de modelare a personalităţii umane trebuie să interacţioneze ca un tot unitar, sub forma unui sistem bine închegat, pentru atingerea ţelului comun: educarea copilului. Pentru aceasta, este nevoie de un schimb permanent de informaţii, de completare şi valorificare a influenţelor dirijate spre micul învăţăcel. Necesitatea abordării parteneriatului dintre cele trei mari „instituţii”: grădiniţă, şcoală - familie-societate atrage după sine o mare colaborare şi responsabilitate din partea fiecăreia, dar ceea ce e important e că toate sunt direcţionate şi canalizate asupra copilului. Funcţia centrală a educaţiei este aceea de formare şi dezvoltare permanentă a personalităţii individului cu scopul integrării sociale optime. La educarea şi formarea copilului preşcolar contribuie mai mulţi factori educaţionali: grădiniţă, familie, societate. Parteneriatul grădiniţă-şcoală-familie-societate se referă la construirea unor relaţii pozitive între aceste instituţii, la o unificare a sistemului de valori care poate avea un efect benefic asupra copiilor, atunci când aceştia văd educatoarea, profesorul sfătuindu-se cu părinţii şi de asemenea o bună colaborare cu comunitatea în care trăiesc. Pentru ca oamenii să se bucure de valori comune, să se implice activ pentru a se bucura împreună de bunăstare, este important de a determina şi alţi oameni care să contribuie la schimbarea situaţiei comunităţilor, începând de la şcolarii mici, de a-i implica în viaţa comunităţii atrăgând atenţia asupra lor. Într-o comunitate în care se doreşte binele, progresul, bunăstarea cetăţenilor ei, toate acţiunile sunt duse la îndeplinire printr-un efort unanim conjugat al factorilor care pot, trebuie şi vor să intervină. Acest aspect al colaborării, spre realizarea unui scop final şi pozitiv, nu ocoleşte nici învăţământul. Dacă la nivelul învăţământului mediu şi superior rezolvările s-ar putea găsi mai „la îndemână” sub aspectul utilitar-gospodăresc, în învăţământul preşcolar avem nevoie de mai mult ajutor şi implicarea din partea cetăţenilor, instituţiilor şi firmelor, şi, desigur, şi efortul nostru, al cadrelor didactice, va trebui să fie pe măsură şi să depăşească graniţele profesiunii. Parteneriatul activ între şcoală - familie - societate şi alţi factori educaţionali, are drept scop satisfacerea nevoii de formare a copilului, permite copiilor implicaţi să cunoască aspecte din mediul de viaţă al fiecărui grup, să stabilească relaţii de prietenie, să participe împreună la activităţi extracurriculare. În grădiniţă, actul educaţional are o eficienţă sporită, dacă este implicată şi familia, stabilindu-se un sistem unitar de cerinţe. În acest sens şi părinţii înţeleg mai bine rolul lor educativ şi îşi însuşesc procedee educative pe care să le aplice în educaţia copiilor lor. Familia reprezintă un element cheie în dezvoltarea sănătăţii, competenţei şi afectivităţii copilului. Dar familia nu poate exercita această funcţie fără colaborare cu grădiniţă, şcoala care asigură resurse suplimentare. Familia este factorul educativ prioritar, întrucât educaţia începe din familie, aceasta fiind modelul pe care copilul îl imită şi-l urmează. În familie copilul îşi face pregătirea pentru viaţă. Contribuţia familiei este cu atât mai mare cu cât copilul este mai mic şi scade pe măsură ce etapele de creştere înaintează pe treptele superioare ontogenezei. Familia oferă mediul în care copilul se naşte, trăieşte primii ani ai vieţii, se dezvoltă şi se formează pentru viaţă. Aceasta reprezintă primul instrument de reglare a interacţiunilor dintre copil şi mediul social. Are rolul central în asigurarea condiţiilor necesare trecerii prin stadiile de dezvoltare ale copilăriei, condiţii ce stau la baza structurării personalităţii individului. În relaţiile sale cu mama, cu tata şi cu fraţii, copilul se integrează în relaţiile sociale, se apropie de societate, îşi cunoaşte valorile şi începe să-şi formeze imaginea de sine. În familie se formează cele mai importante deprinderi de comportament: respectul, politeţea, cinstea, sinceritatea, ordinea, răbdarea. Activitatea educativă din grădiniţă nu poate fi izolată, separată de alte influenţe educative ce se exercită asupra copilului şi mai ales, de cea din familie. Educaţia trebuie să se manifeste permanent ca o acţiune coerentă, complexă şi unitară a grădiniţei şi familiei. O bună colaborare şi comunicare între familie şi grădiniţă este necesară, dar nu este suficientă pentru buna dezvoltare a copilului în acest mediu. Este nevoie ca această colaborare să se poarte în jurul nevoii pe care o are copilul de a fi în societate. Colaborarea grădiniţă-şcoală ar trebui să se bazeze pe continuitatea în obiectivele urmărite, în conţinuturi, în mijloacele de realizare a sarcinilor, la nivel instituţional. Pregătirea copilului pentru şcoală este considerată tot mai mult”funcţia majoră”, obiectivul formativ final al activităţilor instructiv-educative din grădiniţă. Un rol important în pregătirea copilului pentru şcoală revine îndeplinirii obiectivelor ce vizează componentele psihosociale ale personalităţii copilului şi care contribuie în mod direct la integrarea şi adaptarea sa optimă în raport cu mediul de viaţă şi activitatea specifică şcolară. Preocupările fireşti în acest sens impun a fi amplificate prin colaborare grădiniţei cu şcoala. Şcoala de astăzi are mai mult ca oricând nevoie să răspundă, printr-o largă deschidere spre mediul comunitar, nevoii de schimbare, prin crearea şi dezvoltarea legăturilor intercomunitare, prin apelarea la dialogul social bazat pe principiul coresponsabilităţii. Randamentul educaţiei depinde nu numai de parteneriatul şcoală-familie, dar şi de modul în care se realizează colaborarea între acestea şi comunitatea locală, care este considerată principalul garant al prevenirii unor neplăcute surprize sociale. Şcoala este una dintre instituţiile esenţiale ale societăţii ale cărei rezultate influenţează atât evoluţia beneficiarilor ei direcţi, cât şi pe cea a comunităţilor beneficiarii indirecţi. La educarea copilului contribuie deci, ca instituţii bine determinate ale societăţii, familia, grădiniţa, şcoala şi comunitatea. În momentele diferite ale creşterii, dezvoltării, devenirii fiinţei umane, fiecare dintre aceste instituţii sociale are rol important. Mai mult, astăzi este determinată nevoia unui parteneriat educaţional între acestea, în favoarea unei educaţii eficiente pentru individ şi societate. În această interacţiune, el asimilează normele şi valorile societăţii, modelele sociale de comportament, mijloacele sociale de comunicare umană. Prin aceasta, el este pregătit pentru viaţa socială, pentru asumarea unor roluri şi responsabilităţi. Acest proces se realizează de-a lungul diferitelor etape de viaţă, în cadrul unor forme specifice de activitate socială şi în cadrul specific al unor instituţii sociale: familia, grădiniţa, şcoala, instituţiile culturale, dar şi împreună cu întregul sistem al mijloacelor moderne de informare şi influenţare. Şcoala trebuie să fie deschisă la nevoile comunităţii, să identifice acele domenii în care poate dezvolta parteneriate comunitare: alternative de petrecere a timpului liber pentru copii şi tineri, activităţi de educaţie rutieră, educaţie pentru sănătate, ajutorarea vârstnicilor, a familiilor sărace etc. O şcoală dezvoltată este aceea care răspunde unei game cât mai largi de nevoi ale beneficiarilor săi, este deschisă la parteneriate, cu oameni pregătiţi şi motivaţi. Bibliografie: Dumitrana, Magdalena, 2000 „Copilul, familia şi grădiniţa”, Editura Compania, Bucureşti Voiculescu, Elisabeta, 2001 „Pedagogie preşcolară”, Editura Aramis, Bucureşti Popescu, Eugenia (coord.), 1995 „Pedagogie preşcolară. Didactica” E.D.P., Bucureşti.   IMPORTANȚA RELAȚIEI DINTRE GRĂDINIȚĂ - ȘCOALĂ - FAMILIE - SOCIETATE Prof. Bucureșteanu Luminița, Școala Gimnazială,,Mihai Viteazul” Călărași Educaţia este o acţiune la care îşi dau concursul şcoala, familia şi întreaga societate, iar colaborarea este absolut necesară. Pregătirea pentru viața omului de mâine începe din primele luni ale existenței și primii chemați să pună bazele educației sunt părinții - primii educatori ai copilului. Vine apoi rândul profesioniştilor din grădiniţe şi şcoli să se ocupe de educarea şi formarea copiilor printr-o metodologie şi un curriculum specific vârstei acestora. Familia este prima școală a copilului, este cea care oferă primele informaţii despre lumea care-l înconjoară, primele norme şi reguli de conduită, dar şi climatul socioafectiv necesar trebuinţelor şi dorinţelor sale. Grădinița constituie prima experiență de viață a copilului în societate. Aici copilul ia cunoștință cu activități și obiecte care îi stimulează gustul pentru investigație, îl provoacă să se exprime. Grădinița oferă un cadru organizat, instituționalizat în dezvoltarea generală polivalentă a copilului și în pregătirea specifică pentru școală. Anumite activități din grădiniță ca: dezvoltarea vorbirii, cunoștințe despre natură, activitatea matematică, educație fizică, educație muzicală vor fi continuate la alt nivel și în clasa pregătitoare, ajungându-se în clasa I la discipline școlare distincte. Implicarea părinţilor în cadrul unor domenii de activitate diferite: educarea limbajului, cunoaşterea mediului, abilităţi practice asigură creşterea eficienţei învăţării prin participarea activă a preşcolarului în activităţile didactice. După cei șase ani de-acasă, școala are un rol primordial în educația copiilor, alături de familie, dar și de întreaga societate, deoarece educația permanentă presupune o învățare pe tot parcursul vieții. Colaborarea între toți factorii educaționali, în primul rând între școală și familie, este stringentă. Școala nu-și poate realiza pe deplin sarcinile, mai ales cu elevii care rămân în urmă la învățătură, dacă nu cunoaște condițiile familiale de muncă și de viață ale copiilor. Apoi o serie de aspecte ale comportamentului elevilor, absențe, disciplină, mod de reușită la învățătură, nu se pot cunoaște și rezolva în modul cel mai eficient fără contactul cu familia. Părinții nu pot cunoaște pe deplin psihologia copilului lor dacă nu află și modul lui de comportare în condițiile școlare. Activitatea de acasă este o continuare a activității pedagogice de la școală și invers. Întregul proces de educație și mai ales de instrucție se realizează atât la școală, cât și acasă. În ultima perioadă majoritatea părinților nu mai au timp să-și ajute copiii la rezolvarea sarcinilor școlare și acest lucru este doar în defavoarea copilului. Există familii care consideră școala singura responsabilă de educația și viitorul copiilor. Având un dialog permanent cu părintele află comportamentul şi rezultatele copilului în acest mediu şi poate lua măsuri eficiente în cazul în care este nevoie. Această relaţie nu este univocă, pentru că şi profesorul poate afla care este cauza unui eventual eşec, datorat unor probleme în cadrul familiei. Implicarea scăzută a părinţilor este deja o problemă pentru şcoala românească, pentru că împiedică crearea parteneriatului prin care să se îmbine educaţia şcolară cu cea din familie. Şcoala trebuie să colaboreze cu familia în domeniul învăţării elevului, în domeniul comportamentului, în domeniul dezvoltării fizice, intelectuale, morale şi estetice, în domeniul activităţilor libere, în domeniul deprinderilor şi priceperilor de muncă, igienico-sanitare. Părinţii trebuie să cunoască felul în care elevul se comportă faţă de profesor şi faţă de colegii de clasă, dacă purtarea lui pe stradă şi în alte locuri este corespunzătoare. Rolul părintelui nu se încheie odată cu copilului în școală, în responsabilitatea acestuia intră: stabilirea programului de lucru al elevului şi locul pentru teme, cititul împreună cu copilul, convingerea că tema este înţeleasă şi terminată, discuţiile despre ceea ce s-a întâmplat la şcoală în timpul zilei. Şcoala şi profesorii nu pot suplini cu totul lipsa de preocupare a unui părinte. Oricâte eforturi am depune însă noi pentru a creşte eficienţa comunicării cu părinţii, există părinți care ne fac munca foarte dificilă: părinţi care nu se prezintă niciodată la ședinţe, nu pot fi găsiţi la telefon şi returnează foarte rar orice informaţie care le-a fost adusă la cunoștinţă. Școala trebuie să fie sprijinită permanent de familie pentru a-şi putea atinge obiectivele, deoarece copilul pleacă din familie şi, după orele petrecute la şcoală, se întoarce în familie, care trebuie să-i asigure un climat favorabil astfel încât elevul să se pregătească în mod constant pentru a face faţă mai târziu cerinţelor societăţii Numai o colaborare perfectă între cei doi factori este de natură să determine o eficienţă maximă a muncii educative. Mult timp, concepţia potrivit căreia şcolii îi revine sarcina instrucţiei, iar familiei, cea a educaţiei, a persistat, separând astfel rolurile celor doi agenţi educativi. Şcoala şi familia trebuie să colaboreze real, bazându-se pe încredere şi respect reciproc, pe grija faţă de elev, făcând loc unei relaţii deschise. Părinţilor le revine totuși rolul primordial în creşterea copiilor, asigurându-le acestora condițiile materiale, cât şi un climat afectiv şi moral. Școala, ca instituţie de educaţie, formare și orientare, are rolul de a crea premise favorabile pentru elevi pentru a le facilita integrarea socială, spirituală și economică. Cei doi piloni de rezistenţă ai educaţiei sunt şcoala şi familia, iar între aceştia şi comunitate, mediul extraşcolar şi extrafamilial, activează elevul, obiect şi subiect al educaţiei. Parteneriatele şcoală - familie - comunitate au la bază ideea că profesorii, elevii, părinţii şi ceilalţi membri ai comunităţii sunt parteneri în educaţie. Dacă în trecut aceste parteneriate erau activităţi cu caracter opţional şi ţineau mai mult de domeniul relaţiilor publice, în prezent ele au un rol esenţial în procesul de educaţie a elevilor, deoarece îi ajută să-şi dezvolte competenţe şi abilităţi sociale încă din primii ani ai copilăriei, pregătindu-i să aibă succes la şcoală şi, mai târziu, în viaţă şi în carieră. Alături de şcoală care asigură maxima comunicare între generaţii, familia şi comunitatea au o deosebită valoare în formarea personalităţii copilului. Fiecare om vine pe lume cu o anumită zestre nativă, apoi graţie climatului afectiv din familie, copilul cunoaşte lumea din jur printr-un permanent dialog cu cei mari, învaţă şi poate să iubească, comunică, se ghidează după anumite modele, imită diferite acţiuni până îşi formează propriile valori, propriile principii despre lume, despre viaţă. În relaţia şcoală - familie - comunitate trebuie să existe relaţii de respect, de acceptare reciprocă, de simpatie şi admiraţie, nu de suspiciune, nedumerire sau iritare şi provocare. Relaţiile dintre şcoală, elevi, familiile acestora şi comunitate trebuie să fie bazate pe contact şi colaborare, pe transmitere de informaţii şi prezentare a unor stări de lucruri, de influenţe pozitive asupra comportamentelor elevilor, pe trăiri afective şi emoţionale reciproce în diferite forme de manifestare. În concluzie, pentru a putea asigura educarea copiilor în cele mai bune condiţii şi, implicit, succesul în viaţă, e nevoie ca toţi factorii implicaţi în procesul educaţional să formeze o echipă în care fiecare ştie ce are de făcut şi îi acordă partenerului respectul şi încrederea cuvenită. Bibliografie Agabrian, M.,,,Şcoală - familie - comunitate”, Editura Institutul European, Bucureşti, 2005 Dumitrana M.,,,Copilul, familia şi grădiniţa”, Editura Compania, Bucureşti, 2000 Agabrian, M.,,,Şcoala, familia, comunitatea”, Institutul European, Iaşi, 2006 Vrasmaş E.,,,Educaţia şi consilierea părinţilor”, Editura Aramis, Bucureşti, 2004   Relatia gradinita-scoala-familie-societate Educatoare Bud Iuliana Gradinita Steaua Bucuresti Educaţia, ca proces orientat spre împlinirea spirituală a fiinţei şi a societăţii, propune odesfăşurare concretă, presupune participare, trăire, comunicare între indivizi concreţi, presupune o cunoaştere profundă a evoluţiilor ce au avut loc în ultima perioadă. Cei doi piloni de rezistenţă ai educaţiei sunt gradinita si scoala, iar între aceştia şicomunitate, mediul extraşcolar şi extrafamilial, activează elevul, obiect şi subiect al educaţiei.Dacă aceste medii educaţionale se completează şi se susţin, ele asigură într-o mare măsură buna integrare a elevului în activitatea şcolară şi pe plan general în viaţa socială. Şcoala trebuie să aibă contacte cu toate instituţiile sociale interesate direct sau tangenţial de domeniul educaţieicopilului de vârstă şcolară şi să stabilească relaţii de cooperare şi colaborare. Ea contribuie latransmiterea moştenirii culturale şi facilitează învăţarea individuală şi colectivă. Totodată şcoala face posibilă participarea grupurilor şi colectivităţilor la viaţa publică, elaborarea şi luareadeciziilor.Schimbul de informaţii favorizează interacţiunea socială şi permite unui număr mare deoameni să ia parte activă la soluţionarea problemelor care îi privesc. Valoarea educaţiei creşte într-o lume în care schimbările s-au accelerat simţitor, într-o societate a opţiunilor individuale ş isociale multiple, marcată de o multitudine de tranziţii, de naturi diferite. Educaţia este solicitată să răspundă provocărilor unei lumi a societăţilor şi indivizilor în derută, o lume în care s-au pierdut şi se pierd repere, sisteme de referinţă, iar sistemele etice se află în criză. Şcoala este chemată să contribuie la redefinirea unor noi sisteme de valori, la reconstrucţia spirituală a omului. Dar şcoala trebuie să fie sprijinită permanent de familie pentru a-şi putea atingeobiectivele, deoarece copilul pleacă din familie şi, după cele şase ore petrecute la şcoală, seîntoarce în famile, care trebuie să-I asigure un climat favorabil astfel încât elevul să se pregătească în mod constant pentru a face faţă mai târziu cerinţelor societăţii. În familie, copilul învaţă să se aprecieze pe sine şi pe ceilalţi, depinde de un anumit mod de viaţă, vine în contact cu valorile şi normele societăţii. Faptul că micul preşcolar intră în contact cu mediul în care trăieşte este ceva normal, însă faptul că în dezvoltarea lui sunt antrenaţi alţi factori care au rolul de a-l stimula este un lucru deosebit. Grădiniţa este spaţiul modern pentru satisfacerea nevoilor de comunitate ale copilului orăşean. Aici fiind foarte importantă funcţia de socializare, de ieşire în lume de stabilire a apartenenţei la un grup de congeneri. Pentru mediul sătesc, grădiniţa nu îndeplineşte aceeaşi funcţie, deoarece aici copilul dispune de o comunitate închegată, dar ea are un important rol de asigurare a unui start şcolar bun.Totuşi şi la sat, acolo unde copilul petrece foarte mult timp în grădiniţă, funcţia de socializare este foarte importantă. Grădiniţa răspunde deci unor funcţii educative foarte diferite în funcţie de mediul în care ea se află, de aceea poate că şi curriculum educativ ar trebui să poată ţine seama de aceasta. “Acasă” la grădiniţă! Prin participarea în societate copilul reuşeşte să păşească dincolo de „pragul casei” în condiţii de siguranţă. El se află printre semeni, dar care nu sunt şi intimi. Aici relaţiile sunt mai puţin afectivizate şi au detaşarea unei comunicări sociale. Este un spaţiu unde copilul poate experimenta o imagine de sine mai realistă (care nu este prea încărcată de afectiv) şi poate stabili relaţii pe care el însuşi să le gestioneze. Tot prin societate, copilul poate adera la un model de grup, poate obţine opusul individualităţii: starea de apartenenţă. Comuniunea cu ceilalţi asemenea, colectivitatea îi oferă omului forţă, stabilitate, siguranţă. Pregătirea pentru şcoală ridică şi unele cerinte în ceea ce priveşte dezvoltarea morală. Copilului i se formează aici diferite emotii şi sentimente morale, sentimente de prietenie, de ajutor reciproc. Copiilor li se formează şi unele deprinderi de comportare civilizată: să salute, să fie politicosi, sa-i ajute şi să-i respecte pe cei în vârstă. Sunt situatii când, sub aspectul dezvoltării intelectuale, unii dintre copii nu au formate într-o măsură corespunzătoare vârstei lor, priceperile şi deprinderile, nu posedă toate cunoştintele necesare pentru şcolarizare. Este o instituţie care oferă servicii educaţionale, transmite cunoştinţe, dezvoltă abilităţi, formează competenţe, norme, valori recunoscute şi acceptate social. Ea funcţionează într-o comunitate alcătuită din mai mulţi factori de educaţie, care au la rândul lor o ofertă educaţională: famili a, autorităţile, organizaţiile guvernamentale şi neguvernamentale, poliţie, biserică etc. Printre aspectele cotinuitatii gradinitei cu scoala nu sunt mai putin importante cele care privesc formele de organizare si desfasurare a activitatii. In acest sens,experienta dovedeste ca desfasurarea unor activitati comune cum ar fi:vizite la scoala,vizita scolarilor in gradinita, serbari comune,plimbari si programme distractive comune,contribuie la atenuarea distantei dintre gradinita si scoala.Vizitele prescolarilor in scoala trebuie sa fie bine organizate pentru a le produce o impresie placuta si puternica pentru a le stimula dorinta vie de a deveni scolari. Colaborand cu scoala,educatoarea va putea sa-si analizeze mai profund si mai obiectiv munca instructiv-educativa sub aspectele ei pozitive si negative cunoscand rezultatele la invatatura si purtare a fostilor »elevi »,iar invatatorul va cauta sa nu piarda pe parcurs cunostintele insusite in gradinita. Asadar,relatia gradinita-scoala-societata este indispensabila dezvoltarii unui copil, fiecare dintre acestea avand particularitati specifice.   RELAȚIA GRĂDINIȚĂ-ȘCOALĂ-FAMILIE-SOCIETATE PROFESOR PENTRU ÎNVĂŢĂMÂNT PRIMAR, BUDESCU ANA GEANINA Sistemul de învățământ ca produs al dezvoltării sociale, a reflectat întotdeauna cerințele și posibilitățile oferite de societate, afirmându-se, la rândul său, ca factor al dezvoltării sociale. Sub impulsul cerințelor dezvoltării sociale, sistemele de învățământ se modifică, tinzând spre modernizarea metodelor de predare, a conținutului, a formelor de organizare, precum și a formelor de colaborare, de cooperare dintre diferitele instituții educative. Învățământul preșcolar trebuie să realizeze educația preșcolară având ca funcție majoră formarea și dezvoltarea personalității copilului în raport cu nevoile specifice vârstei, cu posibilitățile și dotările sale, în interesul său și al comunității sociale. Relaţia pedagogică este o variabilă de relaţie umană cu înţelesul de interacţiune pentru atingerea scopurilor educaţiei, ca interacţiune ea funcţionează într-o situaţie pedagogică, aceasta fiindu-i suport, în care se întâlnesc şi se confruntă mai multe „forţe” rezultate din comportamentul profesorilor şi al elevilor, precum şi din condiţiile generale şi specifice ale acţiunii educative. Necesitatea abordării parteneriatului dintre cele trei mari „instituţii”: şcoală, familie şi societate atrage după sine o mare colaborare şi responsabilitate din partea fiecăreia dar ceea ce e important e că toate sunt direcţionate şi canalizate asupra COPILULUI. Faptul că micul preşcolar intră în contact cu mediul în care trăieşte este ceva normal, însă faptul că în dezvoltarea lui sunt antrenaţi alţi factori care au rolul de a-l stimula este un lucru deosebit. Cei patru termeni: grădinița, şcoală, familie, societate defalcaţi ar arăta aşa: Grădiniţa Grădiniţa este spaţiul modern pentru satisfacerea nevoilor de comunitate ale copilului de la oraş. Aici fiind foarte importantă funcţia de socializare, de ieşire în lume de stabilire a apartenenţei la un grup. Pentru mediul sătesc, grădiniţa nu îndeplineşte aceeaşi funcţie, deoarece aici copilul dispune de o comunitate închegată, dar ea are un important rol de asigurare a unui start şcolar bun. Totuşi şi la sat, acolo unde copilul petrece foarte mult timp în grădiniţă, funcţia de socializare este foarte importantă. Grădiniţa răspunde deci unor funcţii educative foarte diferite în funcţie de mediul în care ea se află, de aceea poate că şi curriculum-ul educativ ar trebui să poată ţine seama de aceasta. “Acasă” la grădiniţă! Şcoala Este o instituţie care oferă servicii educaţionale, transmite cunoştinţe, dezvoltă abilităţi, formează competenţe, norme, valori recunoscute şi acceptate social. Ea funcţionează într-o comunitate alcătuită din mai mulţi factori de educaţie, care au la rândul lor o ofertă educaţională: familia, autorităţile, organizaţiile guvernamentale şi neguvernamentale, poliţie, biserică etc. Familia În familie, fiecare membru este special, are rolul său şi în raport cu ceilalţi îşi constituie o identitate specifică. Aici sunt valorizate diferenţele pentru că fiecare este important şi indispensabil. Familia însăşi există şi se structurează prin caracteristicile membrilor ei, ea evoluează împreună cu aceştia, integrează schimbările din viaţa lor şi se lasă modificată de fiecare membru al ei. Familia, pentru copil, este reprezentată de acei oameni cu care locuieşte în acelaşi spaţiu şi care participă la satisfacerea nevoilor lui, dar şi de oamenii importanţi pentru părinţi în al căror spaţiu copilul merge des şi unde are tabieturile sale. Casa copilului este mediul în care copilul creşte şi se dezvoltă în siguranţă, este locul de odihnă şi retragere, locul explorării şi al construcţiei de sine. Casa este un „corp matern”, un spaţiu intim pe care copilul nu-l împarte decât cu oameni foarte apropiaţi afectiv, care îşi lasă amprenta asupra devenirii lui: părinţii, fraţii şi bunicii. Toţi ceilalţi vin şi pleacă străduindu-se să „deranjeze” cât mai puţin. Copilul însă nu ezită să-şi aproprie spaţii şi să-şi creeze obiceiuri în casele oamenilor apropiaţi cu care el stabileşte legături afective: aşa se întâmplă cu casa bunicilor,mătuşilor şi a altor rude. Societatea Prin participarea în societate copilul reuşeşte să păşească dincolo de „pragul casei” în condiţii de siguranţă. El se află printre semeni, dar care nu sunt şi intimi. Aici relaţiile sunt mai puţin afectivizate şi au detaşarea unei comunicări sociale. Este un spaţiu unde copilul poate experimenta o imagine de sine mai realistă (care nu este prea încărcată de afectiv) şi poate stabili relaţii pe care el însuşi să le gestioneze. Tot prin societate, copilul poate adera la un model de grup, poate obţine opusul individualităţii: starea de apartenenţă. Comuniunea cu ceilalţi asemenea, colectivitatea îi oferă omului forţă, stabilitate, siguranţă. Parteneriatul grădiniţă - şcoală - familie - societate se referă la construirea unor relaţii pozitive între familie, grădiniţă, şcoală şi comunitate, la o unificare a sistemului de valori care poate avea un efect benefic asupra copiilor atunci când aceştia văd educatoarea / învăţătoarea / profesorul sfătuindu-se cu părinţii şi membrii comunităţii. Activitatea cu părinţii, ca parteneri, pentru a asigura dezvoltarea copiilor în programul educativ din grădiniţă, poate deveni un start bun pentru a crea părinţilor respectul de sine, încredere în competenţele lor, făcându-i mai buni. Copiii caută modele în părinţii lor şi în membrii societăţii (actori, sportivi, etc), iar aceştia, la rândul lor vor să crească mici genii. O bună colaborare şi comunicare între familie şi grădiniţă / şcoală este necesară, dar nu este suficientă pentru buna dezvoltare a copilului în acest mediu. Este nevoie ca această colaborare să se poarte în jurul nevoii pe care o are copilul de a fi în societate.   O POVESTE DE... TREZIT COPIII! Prof. Budişan Steluţa Şcoala Gimnazială Baciu O poveste care începe cu,, A fost odată…”. O poveste care începe demult, înainte de 1700, într- o zonă colinară de basm- satul Suceagu, a cărui vatră se întinde de- a lungul văii pârâului Boc, la 15 kilometri de municipiul Cluj Napoca. Începe de când Cronica Parohiei spune:,,... În veacul al XVI- XVII- lea vor fi fost foarte puţini români în Suciag, care se vor fi aşăzat aici ca păstori. În veacul al XVIII- lea, la anul 1733, Parohia aceasta număra 130 de suflete, după conscripţia lui Klain” (Cronica parohiei Suceagu- preot Beniamin Rusu). Suceagu- Harta Josefină a Transilvaniei(1769- 1773). Şi mai spune cronica:,, Înainte de 1865 se închiria o casă pentru şcoală, casă care semăna de multe ori cu o stână.” La iniţiativa unui proprietar funciar din localitate, Dumitru Berde, în 1881, s- a înfiinţat şcoala de stat.,,... În 1887 şcoala sunt 2(două): română grecocatolică cu un învăţător şi de stat cu trei puteri didactice: doi învăţători şi ovădăşiţă. Şcoala greco-catolică are quartirdiocentral constatator din două chilii şi culina sub acelaă acoperiş cu sala de învăţământ. Sfinţirea şcolii va fi fost făcută de Părintele George Pop, primul învăţător fiind George Colecu.” Sătenii şi-au dorit şcoală, au dorit o fereastră spre cunoaştere chiar în acele condiţii vitrege. A fost vatra satului- oamenii, a fost biserica pentu a aduce lumina sufletului şi şcoala pentru a lumina mintea micuţilor. O nevoie primordială de a şti, a cunoaşte, a înţelege. Prin colbul timpului se întrevăd oameni de seamă: Romul Ladea, sculptor, Alexandru Beldie, biolog, Alexandru Vlad, scriitor, PreaSfinţitul Dr. Visarion Aşchileanu, Episcop al Aradului, Ienopolei şi Hălmagiului. În vremuri tulburi, 14 martie 1914, într-o familie modestă, s-a născut Vasile Aşchileanu. A început calea educaţiei, cursurile şcolii primare la şcoala din Suceagu, apoi liceul la Cluj şi a devenit Doctor în Teologie la Facultatea Pontificală,, De propaganda fide” Roma, Magna cum laudae- 1942 Ambientul, tipologia umană atât de variată şi imprevizibilă, acea condiţie umană fascinantă prin logica şi sistemul argumentativ brut caracteristic ţăranului au influenţat fondul şi fundalul operei scriitorului Alexandru Vlad. ,, Şcoala ardeleană” Calmul foşnetului pădurii, seninul vieţii de la ţară, au fost martorii tăcuţi ai reprezentării robuste şi enigmatice a,, conversaţiei” om- piatră. Ajuns în Municipiul Cluj Napoca, la gară, te întâmpină statuia,, Horea”, altele, şi cel mai important pentru această tematică: ,, Şcoala ardeleană”, grup statuar amplasat în faţa sediului Universităţii Babeş- Bolyai, operele sculptorului Romul Ladea. Mama Natură- marele laborator de observare, investigaţie şi analiză pentru un biolog, a fost oferit de satul Suceagu şi împrejurimi pentru ornitologul profesor Miklos Beldi. Studiile s- au concretizat în cărţi de specialitate cu rol documentaristic educativ. În timp, educaţia, etosul comunitar, s-a accentuat, copii învaţă, se joacă, visează împreună în minunata lume a copilăriei, lume care din umbră este protejată de familie şi,, dirijată” de sistemul educaţional. Programul,, Fiecare copil în grădiniţă” îşi propune să asigure educaţia timpurie a copiilor realizând fundamentul propedeutic necesar eficientizării educaţionale. Educaţia modernă are ca start tradiţia. Cultura comunitară, evenimentele din viaţa satului se reflectă în serbările săteşti şi şcolare. Pe ea se clădeşte, dezvoltă şi de acolo îşi ia zborul tânăra generaţie. Alvin Tofler definea analfabetul actual:,,Analfabeţii secolului XXI nu vor fi cei care nu ştiu să scrie şi să citească, ci aceia care nu pot învăţa, care nu poate să uite ce a învățat în mod voit şi care nu poate reînvăţa.” Racordarea elementelor educative din rural la cerinţele educaţionale actuale, clasic şi modern, permit diminuarea diferenţelor de cultura si civilizatie urban- rural Că se poate au demonstrat cei care au pornit de la trinitatea Sat- Biserica- Şcoală. Un plus decizional în şcoala actuală revine Consiliului elevilor, vocea lor, glas care presupune cunoasterea nevoilor colectivului şi dorinţa de mai bine. Acest liant pentru un zâmbetul de copil- schiţat, tremurat printre lacrimi sau hohote de râs, obligatoriu sincer! Importanța dezvoltării abilităţilor socio-emoţionale la vârsta preşcolară Prof.înv.preşc. Bufnea Ana-Camelia Grădiniţa cu P.P. Step by Step nr. 12, Alba Iulia Emoţiile constituie factorii care influenţează cel mai mult modul în care reacţionăm, luăm decizii, ne raportăm la propriul sistem de valori şi, nu în ultimul rând, comunicăm cu ceilalţi. Astfel, dacă reuşim să ne controlăm emoţiile, putem avea lucrurile sub control. Până de curând emoţiile erau considerate ceva de care trebuie să scapi dacă vrei să nu ai neplăceri. Azi se ştie că emoţiile pot fi educate şi că beneficiile de pe urma acestui proces sunt enorme. Conceptul de inteligenţă emoţională a fost introdus relativ recent în vocabularul psihologilor desemnând o abilitate care implică o relaţionare creativă cu stările de teamă, durere, dorinţă. Inteligenţa emoţională nu se reduce la o performanţă academică, ci implică o serie de comportamente, altele decât cele raţionale, cum ar fi abilitatea de a înţelege şi de a stabili relaţii sociale. Ultimele cercetări au arătat că succesul nostru la locul de muncă sau în viaţă depinde în proporţie de 80% de inteligenţa emoţională şi doar 20% de intelect. În timp ce intelectul ne ajută să ne rezolvăm problemele, să facem calcule sau să procesăm informaţii, inteligenţa emoţională ne permite să fim mai creativi şi să ne implicăm emoţional în rezolvarea problemelor. Copiii realizează cunoaşterea lumii prin interacţiunea socială. Dezvoltarea socială şi emoţională reprezintă fundamentul relaţiilor şi interacţiunilor care dau semnificaţie experienţelor copiilor acasă, la grădiniţă, în comunitate. Ea influenţează decisiv succesul copiilor în viaţă. Relaţiile sociale se formează atunci când copiii înţeleg semnificaţia diferitelor comportamente, când sunt capabili să se adapteze diferitelor contexte sociale şi sunt implicaţi în activităţi de grup. Interacţiunile cu cei apropiaţi joacă un rol important în dezvoltarea socio-emoţională a copilului, oferind sentimentul de stabilitate, siguranţă, apartenenţă, hrănind astfel dorinţa de învăţare a copilului. La vârsta preşcolară se constituie structura de bază a personalităţii, care este alcătuită din următoarele componente: dominantele motivaţionale, conştiinţa morală primară, conştiinţa de sine, manifestarea aptitudinilor şi a capacităţilor, formarea bazelor caracterului. Alături de acestea inteligenţa emoţională şi abilităţile sociale ocupă un loc important în dezvoltarea personalităţii copilului. Procesul de dezvoltare al copilului este un proces unitar care se realizează pe mai multe niveluri: nivel cognitiv, nivel social, nivel motivaţional, nivel fiziologic. Atunci când competenţele socio-emoţionale sunt optim dezvoltate, toate aceste niveluri acţionează împreună într-un mod integrat. Dezvoltarea socială vizează debutul vieţii sociale a copilului, capacitatea lui de a stabili şi de a menţine interacţiuni cu adulţii şi copiii. Activităţile care vizează împărţirea de obiecte au avut un succes foarte mare. La această vârstă copiilor le face plăcere să împartă obiecte şi nu se mai ceartă atunci când trebuie să folosescă la comun anumite seturi de materiale. Copiii realizează împreună lucrări colective şi colaje, dezvoltându-şi spiritul de colaborare şi empatia pentru ceilalţi colegi, pentru ideile şi problemele lor. Jocul „Spune cum sunt?” are ca obiectiv denumirea aspectelor pozitive ale altor copii. Se aşează copiii în cerc şi se amestecă astfel încât să aibă lângă el copii cu care se înţelege mai puţin bine. Se ia o jucărie de pluş care se dă pe rând fiecărei persoane aflate în dreapta. În momentul în care un copil dă jucăria celuilalt va spune un lucru pozitiv despre acesta. Educatoarea va urmări atent lucrurile pe le spun copiii astfel încât acestea să fie doar aspecte pozitive şi va oferi sprijin acelor copii care nu pot să găsească un lucru care le place la colegul de lângă ei. În proporţie de 95%, copiii au reuşit să denumească aspectele pozitive în ceea ce priveşte colegul lor, chiar dacă acesta nu făcea parte dintre prietenii lor. Prin povestea „Copilul şi ciocanul” se urmăreşte modelarea comportamentelor de înţelegere şi flexibitate faţă de propriile greşeli. Copiii recunosc greşeala copilului din poveste şi îşi însuşesc mesajul educatoarei că oamenii nu sunt perfecţi, nu-i nimic dacă mai greşim din când în când, este ceva normal, important este să faci un lucru aşa cum poţi, nu să îl faci perfect, că niciodată nu vei reuşi, iar pentru a face un lucru bun trebuie să ai grijă de tine şi să te iubeşti. Prin povestea „Ciocănitoarea”, copiii au identificat consecinţele sociale ale criticării celorlalţi. La întrebarea „Cum vă simţiţi atunci când cineva vă cicăleşte tot timpul?”, majoritateaa copiilor au răspuns că se simt rău, supăraţi şi speriaţi. În proporţie de 99% copiii au afirmat că nu le place să fie tot timpul cicăliţi şi criticaţi atunci când fac ceva. De asemenea şi copiii care aveau obiceiul să critice tot timpul colegii pentru ceea ce realizau şi-au dat seama că acesta nu este un comportament folositor pentru ei şi pentru cei din jurul lor, iar pe parcusrsul mai multor activităţi de acest gen am observat o îmbunătăţire a acestor comportamente. Bibliografie: Bernard, E., M., (2009), Programul educaţional DA, POŢI!: Un curriculum preşcolar pentru dezvoltarea socio-emoţională, Editura RTS, Cluj-Napoca Botiş, A., Mihalca, L., (2007), Despre dezvoltarea abilităţilor emoţionale şi sociale ale copiilor, fete şi băieţi, cu vârsta până la 7 ani. Ghid pentru cadrele didactice din învăţământul preşcolar, Editura Alpha MDN, Buzău Cădariu, L., (2005), Dezvoltarea umană. Stadiile dezvoltării umane, Editura Pro Marketing, Reşiţa   PREGĂTIREA NOASTRĂ PENTRU VIITOR Prof. BUGA IONELA MĂDĂLINA COLEGIUL NAȚIONAL ,,IONIȚĂ ASAN”, CARACAL Pregătirea pentru viitor, pentru a deveni o verigă de bază a lanțului din care este alcătuită societatea noastră, începe de la vârste tot mai fragede și se poate continua, sau relua, la vârsta adultă sau cât mai înaintată. În prezent, societatea în care trăim, cere și ne solicită tot mai mult și tot mai bun. Anii de început, ai devenirii noastre ulterioare, ni-i petrecem în învățământul preșcolar, la cămin sau grădiniță, mai exact, unde deprindem, mai mult în joacă, cu răbdare, înțelegere și tact pedagogic, noțiuni elementare despre ce ne înconjoară, despre familie, ce suntem?, cine suntem? etc. Este un efor uriaș, cunoscut de cadrele didactice din ciclul preșcolar și, din păcate, prea puțin apreciat de cei din jur. În zilele noastre, tot mai mulți părinți, preocupați de asigurarea viitorului familiei, își lasă copiii, de foarte micuți în grijă doamnelor educatoare. Educația este continuată, în clasele primare, de doamnele sau domnii învățători, din clasa pregătitoare până la clasa a IV-a, unde cu migală și pricepere, din piesele unui puzzel, dascălii asamblează trăsături și aptitudini ale adultului de mâine. La gimnaziu, profesorii, fiecare cu specialitatea sa contribuie la ridicarea,,edificiului” numit elev, cărămidă cu cărămidă și pas cu pas. Sunt transmise și împărtășite elevilor, nu numai noțiuni științifice, ci și secvențe din experiența de viață a dascălilor, sentimente, trăiri, gesturi de solidaritate, simplitate și normalitate, siguranță și discernământ, într-o lume tot mai rece și dură. Bagajul de cunoștințe dobândite în gimnaziu va constitui baza, pentru totdeauna a viitorului adult, conturându-i dorințele, așteptările, aspirațiile, determinându-l să se autoevalueze, să se afirme și să se impună într-o lume în continuă schimbare. Liceul este prima piatră de încercare pentru viitorul adult. Confruntat cu realitatea, cu ce știe și ce nu știe, elevul de liceu trebuie să-și continue devenirea profesională, și nu numai, condiționat de un anumit profil. S-ar crede că, elevii știu în acest moment ce profesie vor alege, ce fac cu viața lor! Adevărul este undeva la mijloc: într-o lume tot mai stresantă și obositoare, care nu le oferă prea multe variante de reușită, unii fac față, alții mai puțin. Diferența o face însă, tot pregătirea profesională și științifică de până acum: ești bun, porțile instituțiilor de învățământ superior se deschid; nu ai pregătirea necesară, nu ai șansă! Sacrificiul tânărului de până acum, dar și al părinților, profesorilor poate fi continuat pe băncile facultăților și în domeniul studiilor post universitare. Lumea în care trăim își cere ,,tributul”! Tot ce ai parcurs și acumulat în atâția ani de studii, toate persoanele care au dat o mână de ajutor formării ca adult și, mai ales, ca profesionist vor dobândi o valoare inestimabilă, iar reușita prin forțele proprii va fi neprețuită. Societatea ne va modela și ne va șlefui până va scoate la iveală ,,piatra prețioasă” ascunsă în interiorul nostru, iar ceea ce ne va ajuta și susține sunt noțiunile, deprinderile și aptitudinile, comportamentul și bunul simț, transmise, în timp, de dascălii, părinții, prietenii și toți cei care ne iubesc și ne doresc binele. Cei care vor,,să știe”, nu termină,,învățătura” niciodată!   EDUCAŢIA INTERCULTURALĂ ÎN GRĂDINIŢĂ Inv Bugiu Anca Scoala Gimnaziala Păușești Otăsău, Jud Vâlcea Competenţa interculturală presupune atât din partea cadrului didactic,cât şi a copiilor, părinţilor un ansamblu de elemente interiorizate şi încadrate funcţional personalităţii,care să permită şi să susţină reacţii fireşti, adecvate în diferite contexte educaţionale, percepţii ale diversităţii culturale şi etnice fără etichetări categoriale nefondate, de tipul prejudecăţilor şi stereotipurilor sau tensionărilor. Dobândirea acestei capacităţi se realizează prin suprapunerea mai multor tipuri de influenţe grupate în trei dimensiuni: cognitivă - care cuprinde elemente simple, fundamentale din domeniul psihologiei sociale, antropologiei culturale, sociologiei etc. reînterpretate, adaptate şi armonizate în funcţie de necesităţile proprii; instrumental - metodologică - pedagogia interculturală apelează la acelaşi ansamblu de metode activ-participative, la aceleaşi strategii de învăţare prin cooperare,prin descoperire pe care le utilizează orice formă de pregătire modernă şi eficientă. Nu există o metodologie anume pentru a asigura o educaţie interculturală, ci doar mijloace care sunt capabile de a dezvolta o dinamică interculturală şi o înţelegere interculturală. Nu trebuie să înlăturăm tot ceea ce a fost până acum, ci trebuie să acordăm prioritate şi să dezvoltăm acele dimensiuni capabile să promoveze drepturile omului şi trebuie, totodată, să lărgim perspectivele solidarităţii, făcându-le mai concrete şi mai puţin limitate. expresivă (relaţional-comportamentală) - aceasta constând în efortul susţinut şi responsabil al nostru,al educatoarelor, de autoconstrucţie interioară şi în disponibilitatea transferării unor astfel de atitudini de deschidere către diversitate,către întregul spaţiu educaţional(preşcolari, părinţi, personal de sprijin etc). Formarea noastră pentru interculturalitate ne va ajuta: să răspundem nevoilor fiecărui copil,să le recunoaştem aptitudinile,să le asigurăm medierea de care aceştia au nevoie şi să veghem ca fiecare să fie recunoscut în cadrul grupului; să descoperim, să apreciem şi să ajutăm la valorificarea aptitudinilor copiilor născuţi în medii defavorizate. Este evident că interculturalismul devine o experienţă umană normală şi mai ales inevitabilă. Formarea şi educarea copiilor să nu fie lăsate să se deruleze de la sine, ci să constituie preocupări majore ale cadrelor didactice. Sentimentul apartenenţei la o comunitate multiculturală se formează din primii ani ai vieţii, altfel spus, în cei ,,şapte ani de acasă”, care includ, firesc, anii petrecuţi în grădiniţă. Iată de ce revine educatoarelor,în ansamblu, misiunea de a dezvolta în forme şi conţinut activităţi de educare şi formare multicul Cadrele didactice bine intenţionate,convinse pe drept că toţi copiii sunt egali, iar majoritarii nu sunt mai presus de ceilalţi, ignoră diferenţele dintre copii, stabilind perspectiva majoritară ca normă aplicabilă tuturor şi fără negociere. Vom considera interculturalitatea o parte componentă a realităţii zilnice din grădiniţă,şi nu o temă sau o activitate adăugată. De asemenea acordăm atenţie materialelor expuse, organizării spaţiului care să permită învăţarea prin colaborare, comunicarea, şi nicidecum marginalizarea unor copii. Am căutat să deschidem spaţiul grădiniţei către comunitate şi specificul ei organizând întâlniri, excursii, serbări cu specific intercultural. turală a copiilor. Educaţia interculturală derulată prin acţiuni la nivelul preşcolarilor au vizat următoarele obiective specifice: promovarea unei atitudini tolerante, deschise, de acceptare şi înţelegere firească între români şi alte etnii; transmiterea de cunoştinţe despre propria cultură şi despre alte culturi aparţinând altor etnii; formarea unor deprinderi legate de viaţa într-o societate multiculturală; formarea atitudinii de respect faţă de propria cultură şi a celorlalte etnii şi combaterea discriminării şi a intoleranţei; promovarea unor relaţii de prietenie şi de bună înţelegere între români şi celelalte naţionalităţi. învăţarea unor cuvinte, expresii, cântece şi dansuri în limba maghiară, romană, germană, rusă, respectiv română. La îndeplinirea acestor obiective au contribuit: copii, educatoare, părinţi,comunitatea. Acţiunile realizate în cadrul proiectului s-au desfăşurat în cadrul unor: vizite,,spectacole plimbări, concursuri tematice, jocuri, realizarea unor expoziţii cu lucrările copiilor, albume, casete video, activităţi specifice cu participarea ca invitaţi, a copiilor din grupa maghiară. De exemplu activitatea de observare a costumelor populare, de învăţare a unor cântece, dansuri populare. În cadrul proiectului,, Primăvara în Europa”  cu tema,, Prietenie fără frontiere”  am desfăşurat diferite activităţi educative prin care am urmărit următoarele obiective: să-şi formeze reprezentări despre Globul Pământesc, harta Europei, să intuiască locul central ocupat de România în acest spaţiu; să denumească câteva ţări despre care au auzit; să cunoască câteva steaguri reprezentative ale unor ţări mai cunoscute; stimularea copiilor în vederea definirii propriei identităţi ca parte integrantă a societăţii; cunoaşterea şi respectarea valorilor culturii naţionale şi a altor etnii; cultivarea capacităţii de comunicare, colaborare şi cooperare; să manifeste prietenie, toleranţă, armonie faţă de alte popoare; Considerăm că una dintre cele mai importante realizări în urma acestor acţiuni a fost prietenia stabilită între copii. Ei au trăit bucuria şi satisfacţia de a contribui la ceva ce este frumos şi aparţine tuturor, în continuare vor fi stimulaţi să-şi manifeste fantezia, spiritul creator, să colaboreze şi să coopereze depăşind barierele lingvistice sau de orice altă natură. Proiectul corespunde întocmai conceptului nostru privind educaţia tinerei generaţii, şi anume, formarea unei conştiinţe deschise care acceptă şi respectă diversitatea culturală şi socială. Într-o Europă unită deosebirea cuvintelor nu este o piedică în calea comunicării, căci există un limbaj comun: muzica, dansul, pictura respectul, iubirea, toleranţa.
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Citit 688 ori
louis vuitton outlet cheap louis vuitton cheap louis vuitton bags louis vuitton outlet online louis vuitton outlet store louis vuitton official outlet cheap louis vuitton handbags louis vuitton handbags outlet louis vuitton outlet cheap louis vuitton cheap louis vuitton bags louis vuitton outlet online louis vuitton outlet store louis vuitton official outlet cheap louis vuitton handbags louis vuitton handbags outlet louis vuitton outlet cheap louis vuitton cheap louis vuitton bags louis vuitton outlet online louis vuitton outlet store louis vuitton official outlet cheap louis vuitton handbags louis vuitton handbags outlet louis vuitton outlet cheap louis vuitton cheap louis vuitton bags louis vuitton outlet online louis vuitton outlet store louis vuitton official outlet cheap louis vuitton handbags louis vuitton handbags outlet louis vuitton outlet cheap louis vuitton cheap louis vuitton bags louis vuitton outlet online louis vuitton outlet store louis vuitton official outlet cheap louis vuitton handbags louis vuitton handbags outlet louis vuitton outlet cheap louis vuitton cheap louis vuitton bags louis vuitton outlet online louis vuitton outlet store louis vuitton official outlet cheap louis vuitton handbags louis vuitton handbags outlet louis vuitton outlet cheap louis vuitton cheap louis vuitton bags louis vuitton outlet online louis vuitton outlet store louis vuitton official outlet cheap louis vuitton handbags louis vuitton handbags outlet louis vuitton outlet cheap louis vuitton cheap louis vuitton bags louis vuitton outlet online louis vuitton outlet store louis vuitton official outlet cheap louis vuitton handbags louis vuitton handbags outlet louis vuitton outlet cheap louis vuitton cheap louis vuitton bags louis vuitton outlet online louis vuitton outlet store louis vuitton official outlet cheap louis vuitton handbags louis vuitton handbags outlet louis vuitton outlet cheap louis vuitton cheap louis vuitton bags louis vuitton outlet online louis vuitton outlet store louis vuitton official outlet cheap louis vuitton handbags louis vuitton handbags outlet louis vuitton outlet cheap louis vuitton cheap louis vuitton bags louis vuitton outlet online louis vuitton outlet store louis vuitton official outlet cheap louis vuitton handbags louis vuitton handbags outlet cheap michael kors michael kors outlet cheap michael kors outlet michael kors outlet online cheap michael kors handbags cheap michael kors bags michael kors outlet store michael kors cheap cheap michael kors purses michael kors handbags outlet cheap michael kors michael kors outlet cheap michael kors outlet michael kors outlet online cheap michael kors handbags cheap michael kors bags michael kors outlet store michael kors cheap cheap michael kors purses michael kors handbags outlet cheap michael kors michael kors outlet cheap michael kors outlet michael kors outlet online cheap michael kors handbags cheap michael kors bags michael kors outlet store michael kors cheap cheap michael kors purses michael kors handbags outlet ugg outlet uggs outlet cheap uggs cheap ugg boots ugg outlet sale uggs outlet online uggs outlet store cheap ugg cheap uggs outlet ugg boots cheap ugg outlet uggs outlet cheap uggs cheap ugg boots ugg outlet sale uggs outlet online uggs outlet store cheap ugg cheap uggs outlet ugg boots cheap ugg outlet uggs outlet cheap uggs cheap ugg boots ugg outlet sale uggs outlet online uggs outlet store cheap ugg cheap uggs outlet ugg boots cheap ugg outlet uggs outlet cheap uggs cheap ugg boots ugg outlet sale uggs outlet online uggs outlet store cheap ugg cheap uggs outlet ugg boots cheap ugg outlet uggs outlet cheap uggs cheap ugg boots ugg outlet sale uggs outlet online uggs outlet store cheap ugg cheap uggs outlet ugg boots cheap ugg outlet uggs outlet cheap uggs cheap ugg boots ugg outlet sale uggs outlet online uggs outlet store cheap ugg cheap uggs outlet ugg boots cheap ugg outlet uggs outlet cheap uggs cheap ugg boots ugg outlet sale uggs outlet online uggs outlet store cheap ugg cheap uggs outlet ugg boots cheap ugg outlet uggs outlet cheap uggs cheap ugg boots ugg outlet sale uggs outlet online uggs outlet store cheap ugg cheap uggs outlet ugg boots cheap ugg outlet uggs outlet cheap uggs cheap ugg boots ugg outlet sale uggs outlet online uggs outlet store cheap ugg cheap uggs outlet ugg boots cheap ugg outlet uggs outlet cheap uggs cheap ugg boots ugg outlet sale uggs outlet online uggs outlet store cheap ugg cheap uggs outlet ugg boots cheap canada goose outlet cheap canada goose canada goose outlet store canada goose jacket canada goose jackets canada goose jacket outlet cheap canada goose jackets discount canada goose jackets canada goose outlet cheap canada goose canada goose outlet store canada goose jacket canada goose jackets canada goose jacket outlet cheap canada goose jackets discount canada goose jackets canada goose outlet cheap canada goose canada goose outlet store canada goose jacket canada goose jackets canada goose jacket outlet cheap canada goose jackets discount canada goose jackets canada goose outlet cheap canada goose canada goose outlet store canada goose jacket canada goose jackets canada goose jacket outlet cheap canada goose jackets discount canada goose jackets canada goose outlet cheap canada goose canada goose outlet store canada goose jacket canada goose jackets canada goose jacket outlet cheap canada goose jackets discount canada goose jackets canada goose outlet cheap canada goose canada goose outlet store canada goose jacket canada goose jackets canada goose jacket outlet cheap canada goose jackets discount canada goose jackets moncler outlet cheap moncler moncler outlet store moncler jacket moncler jackets moncler jacket outlet cheap moncler jackets discount moncler jackets moncler outlet cheap moncler moncler outlet store moncler jacket moncler jackets moncler jacket outlet cheap moncler jackets discount moncler jackets moncler outlet cheap moncler moncler outlet store moncler jacket moncler jackets moncler jacket outlet cheap moncler jackets discount moncler jackets moncler outlet cheap moncler moncler outlet store moncler jacket moncler jackets moncler jacket outlet cheap moncler jackets discount moncler jackets moncler outlet cheap moncler moncler outlet store moncler jacket moncler jackets moncler jacket outlet cheap moncler jackets discount moncler jackets moncler outlet cheap moncler moncler outlet store moncler jacket moncler jackets moncler jacket outlet cheap moncler jackets discount moncler jackets moncler outlet cheap moncler moncler outlet store moncler jacket moncler jackets moncler jacket outlet cheap moncler jackets discount moncler jackets cheap christian louboutin shoes cheap christian louboutin cheap christian louboutin outlet christian louboutin outlet christian louboutin cheap christian louboutin shoes outlet discount christian louboutin Shoes discount christian louboutin nike free run cheap nike free run cheap nike shoes nike shoes canada nike free run 3 nike free run 5.0 nike free run womens Cheap ray bans Sunglasses ray ban australia ray ban sunglasses Cheap ray bans online Cheap Ray Ban Sunglasses Ray Ban outlet Ray Ban Sunglasses outlet discount Ray Ban Sunglasses