Duminică, 11 Septembrie 2016 11:06

Corbean Adela Ana - Cucu Aurelia Gabriela

Şcoala, familia și comunitatea - parteneri în educație profesor pentru învăţământ primar Corbean Adela Ana Şcoala Gimnazială,,Toma Cocişiu” Blaj - Alba Procesul de construire a unei educaţii în şi pentru democraţie e complex şi trebuie să angajeze nu numai grupul de educatori din sistemul naţional de învăţământ, ci şi părinţii, instituţiile culturale, mijloacele de comunicare în masă, adică societatea în ansamblul său. Scopul final al educaţiei îl constituie dezvoltarea copilului pentru a se putea manifesta ca subiect social activ. Acest lucru este posibil doar dacă familia în care trăieşte şi se formează copilul, şcoala la care învaţă şi comunitatea, prin acţiunile sale, îl fac să se simtă protejat şi să-şi dezvolte personalitatea. În condiţiile în care societatea românească se confruntă cu o serie de probleme greu rezolvabile (venituri insuficiente, somaj, delicvenţă, droguri, trafic de persoane etc.), familia a devenit tot mai fragilă şi vulnerabilă. Prin urmare, şcolii îi revine tot mai mult rolul de a întări educaţia copiilor şi tinerilor, de a susţine familia şi implicit de a contribui la îmbunătăţirea climatului social al comunităţii. Ca principal factor de cultură şi civilizaţie, şcoala îşi centrează învăţarea pe elev, care devine subiect activ al propriei deveniri. Teoretic, fiecare copil tebuie să aibă şanse egale la educaţie. Considerând şcoala ca principalul loc de socializare a copilului, integrarea şcolară reprezintă o particularizare a procesului de integrare socială a copiilor prin formarea unor conduite şi atitudini, a unor aptitudini şi calităţi favorabile acestui proces. În acest sens cadrele didactice sunt sunt cele care veghează asupra diferenţelor, pentru a învăţa, a cunoaşte şi a înţelege ceea ce ne leagă, ceea ce ne face asemănători, ceea ce ne apropie. Deseori ne punem întrebarea cum îi putem stimula pe copii, cum îi putem motiva pentru a deveni cetăţeni responsabili şi creativi dacă nu tocmai prin calitatea relaţiei pedgogice a cărei bogăţie este dimensiunea ei interculturală. Pentru cadrele didactice este esenţial să creeze relaţii pozitive în interacţiunea dintre semeni, să favorizeze dezvoltarea persoanei cât şi a relaţiilor constructive în grup, pentru a trăi sentimentul propriei identităţi. În ideea de a obişnui copiii să trăiască în relaţie cu cei din jur, să-şi dezvolte stări afective pozitive, să manifeste interes, să-şi formeze atitudini, să-şi completeze aria de preocupare, miam propus să lărgesc sfera noastră de activităţi prin proiecte educaţionale desfăşurate la nivelul comunităţii locale, cât şi prin implicarea în proiecte pe plan naţional şi internaţional. Proiectul este un complex de activităţi specifice noi, programate în conformitate cu un plan de activităţi, în scopul realizării unor obiective, într-un interval de timp definit, cu ajutorul unor resurse umane, tehnice şi financiare, identificate ca atare la momentul elaborării propunerii de proiect. Proiectele derulate în anul şcolar 2015-2016 şi anume: Petrecere de Halloween, serbările şcolare, Porni Luceafărul, Cântecele pădurii, din cadrul programului internaţional Să învăţăm despre pădure, au vizat următoarele obiective: dobândirea de către şcolari de noi cunoştinţe cu privire la originea unor sărbători româneşti sau specifice altor popoare (vechi legende, simboluri, culori, tradiţii şi obiceiuri ale copiilor, costumaţii, jocuri şi cântece specifice); formarea abilităţii de a intra în relaţie cu ceilalţi, a deprinderilor de cooperare între parteneri, stimulându-le talentul şi aptitudinile. dezvoltarea unor atitudini/comportamente favorabile ameliorării relaţiilor dintre om şi mediu. Parteneriatul educaţional este o atitudine abordată în sprijinul dezvoltării societăţii prin prisma educativă şi presupune participare la o acţiune educativă comună, interacţiuni constructive acceptate de către toţi partenerii, comunicare eficientă între participanţi, acţiuni comune cu respectarea rolului fiecărui participant, interrelaţionare. Parteneriatul educaţional mai presupune, unitate de cerinţe, de opţiuni, decizii şi acţiuni educative, subordonate actului educativ propriu-zis care vine în sprijinul dezvoltării personalităţii copiilor, asigurându-le acestora realizarea autonomiei personale, prin valorizarea socială a fiecăruia dintre ei. Proiectul de parteneriat, formă modernă şi complexă de învăţare-evaluare, se bazează pe toate formele de organizare a activităţilor - individual, pe perechi, pe grupe, frontal - grupele participante devenind o comunitate de învăţare, în care fiecare contribuie atât la propria formare, cât şi la procesul de învăţare colectiv. Dintre parteneriatele educaţionale cu instituţii locale, derulate în acest an şcolar, se pot aminti următoarele: Hai la drum mici pietoni, parteneriat educaţional cu Poliţia municipiului Blaj, Un secol şi jumătate de la Mica Unire, parteneriat educaţional cu Asociaţiunea ASTRA - Despărţământul Timotei Cipariu, Primăvara în sărbătoare, parteneriat educaţional cu Căminul de vârstnici Blaj, Un copil informat - o viaţă salvată, parteneriat educaţional cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă UNIREA al judeţului Alba, Poveşti noi pentru voi, parteneriat educaţional cu Teatrul Radiofonic Bucureşti. Prin organizarea şi desfăşurarea acestora am vizat următoarele obiective: protejarea copiilor de accidente, prin educarea lor în spiritul cunoaşterii şi respectării regulilor de circulaţie şi de conduită preventivă; dezvoltarea şi consolidarea sentimentului patriotic şi îmbogăţirea cunoştinţelor istorice; valorificarea potenţialului creativ al elevilor prin confecţionarea de felicitări cu ocazia sărbătorilor creştine de primăvară şi exprimarea compasiunii şi spiritului civic faţă de persoanele vârstnice din comunitatea locală; educarea şi informarea copiilor cu privire la tipurile de risc generatoare de situaţii de urgenţă şi formarea unui comportament adecvat în cazul producerii situaţiilor de urgenţă, atât în cazul elevilor, al cadrelor didactice şi a personalului auxiliar; dobândirea de competenţe şi abilităţi de participare creativă prin desen, pictură, creaţie literară, care să apropie mintea şi sufletul micului ascultător de lumea fascinantă a teatrului radiofonic. Învăţarea bazată pe proiect este o abordare instrucţională care angajează elevii într-o investigaţie bazată pe cooperare-comunicare-colaborare. Prin realizarea Revistei clasei I C - Poveşti fără pereche, copiii află soluţiile problemelor prin: formularea şi rezolvarea întrebărilor; dezbateri de idei; proiectarea de planuri sau experimente; comunicarea ideilor şi a rezultatelor unii altora; adresarea de noi întrebări; crearea de produse noi; extragerea concluziilor; formularea de predicţii. Această abordare are o eficienţă crescută în creşterea motivaţiei copiilor şi în stimularea operaţiilor superioare ale gândirii. Învăţarea bazată pe proiect este o acţiune de cercetare şi acţiune practică în acelaşi timp. BIBLIOGRAFIE: Adina Băran-Pescaru, ,,Parteneriat în educaţie”, Ed. Aramis Print, Bucureşti, 2004, cap. 2.  EDUCAŢIE FĂRĂ FRONTIERE IMPORTANŢA PARTENERIATELOR ŞCOALĂ - FAMILIE Prof. Corbescu Loredana Şcoala Gimnazială Mircea Eliade Piteşti Crearea unor parteneriate cu familia este un proces care necesita coalizarea energiilor si unirea efortului tuturor partenerilor si care trebuie considerat un element legitim al procesului educativ, element care influenteaza dezvoltarea si activitatea de invatare a elevilor. Parteneriatele cu familia ating un maxim de eficienta si contribuie la obtinerea unor beneficii pe termen lung atunci cand sunt comprehensive si bine planificate. Multă vreme s-a considerat că şcoala joacă rolul central şi că forme diferite de acţiuni organizate ar putea înlocui familia, care de multe ori nu are aspiraţiile sau resursele culturale pentru ceea ce propune societatea. În rezolvarea multiplelor probleme de dezvoltare şi învăţare, şcoala dezvoltă o serie de structuri de sprijin în favoarea copilului şi a familiei. În acelaşi timp este nevoie de activităţi de susţinere în afara clasei şide activităţi de sprijin atât a copilului aflat în situaţii dificile sau de risc, cât şi a familiei şi a cadrelor didactice. Structurile de sprijin ale şcolii merg pe linia cabinetelor de asistenţă psihopedagogică, de consiliere, de rezolvare a unor probleme specifice(cabinete de logopedie şi orientare profesională) şi a centrelor de resurse pentru familie sau pentru profesori. Au fost identificate două dimensiuni principale ale implicării părinţilor în activitatea şcolară a copiilor: dimensiunea relaţiei părinte-copil, vizând controlul frecvenţei, al rezultatelor şcolare, al temelor, ajutorul acordat de părinţi în rezolvarea temelor şi, în general, în îndeplinirea sarcinilor şi suportul, respectiv susţinerea morală şi materială a activităţii şcolare acopilului; dimensiunea relaţiei familie-şcoală - care se referă, în principal, la alegerea filierei şi unităţii şcolare şi la contactele directe ale părinţilor cu reprezentanţii instituţiei şcolare, cadre didactice şi administratori. Aceste contacte pot îmbrăca forma unor întâlniri colective desfăşurate în cadrul formal al negocierilor dintre administraţia şcolară şi asociaţiilor părinţilor, al reuniunilor de informare a părinţilor cu privire la conţinuturile şi metodele şcolare, orarelor, exigenţelor cadrelor didactice sau în cadrul informal alunor excursii, vizite, ieşiri ale elevilor la diferite activităţi sportive serbări,aniversări etc. Ele îmbracă, însă, şi forma unor întâlniri interindividuale, în cadrul formal al unor întâlniri programate la iniţiativa cadrului didactic sau a părintelui ori în cadrul informal al întâlnirilor, mai mult sau mai puţinîntâmplătoare, la ieşirea din şcoală sau în diferita spaţii publice, al telefoanelor şi scrisorilor, al vizitelor la domiciliul elevilor. Şcoala eficientă realizează un parteneriat cu elevul, prin valorizarea şi respectarea identităţii sale cu familia, prin recunoaşterea importanţei acesteiaşi atragerea în procesul didactic şi cu toate resursele educative ale societăţii, pe care le identifică, le implică şi le foloseşte active. Identificând şi valorizând dimensiunea personală a individului, realizăm însă nevoia valorizării şi aprecierii familiei ca mediu primordial şi afectiv necesar formării individuale. Dacă familia este mediul de dezvoltarea primelor vârste ale copilului, vârste pe care cercetările le dovedesc fundamentale dezvoltării personalităţii, devine clar că aceasta trebuie sprijinită, şi nu înlocuită în educaţia tinerei generaţii. Şi pe parcursul vârstelor şcolare, familia rămâne mediul afectiv cel mai viabil de securitateşi stimulare. Şcoala, singura instituţie care îşi propune planificat şi organizat să sprijine dezvoltarea individului prin procesele de instrucţie şi educaţie,concentrate în procesul de învăţământ, simte tot mai mult nevoia să realizeze un parteneriat activ cu familia şi comunitatea în care se dezvoltă copilul. Există o reţea complexă de relaţii în cadrul unei şcoli, care au un potenţial important de influenţare a educaţiei copiilor, atât în sens pozitiv,cât şi în sens negativ. Cele mai importante relaţii sunt:relaţiile dintre profesor şi elev; relaţiile interindividuale (dintre elevi, dintre profesori, dintre profesori şi specialişti care sprijină şcoala, dintre profesori şi personalul administrativ al şcolii); relaţiile dintre profesori şi părinţi;relaţiile dintre profesioniştii care sprijină dezvoltarea copilului cu părinţii şi profesorii (lucrul în echipă pentru a lua decizii şi a întreprinde acţiuni în favoarea copilului. Colaborarea dintre şcoală şi familie presupune o comunicare efectivă şi eficientă, o unitate de cerinţe şi o unitate de acţiune când este vorba de interesul copilului. Ea concepe cele două instituţii sociale exprimându-se înschimburi de opinii şi în discuţii, iar atunci când este vorba de decizii, păstrându-şi fiecare identitatea şi aportul specific. Raporturile active ale familiei cu şcoala sunt stimulate de apariţia unor importante mize familiale ale şcolarităţii: instrumentale, statutare, afective şi culturale. Numeroase cercetări pun în evidenţă preocuparea părinţilor pentru viitorul economic al copiilor lor, pentru plasarea acestora în câmpul muncii pe o poziţie convenabilă din punctul de vedere al stabilităţii şi nivelului veniturilor ori a condiţiilor de muncă. Majoritatea părinţilor,inclusiv cei aparţinând claselor sociale defavorizate, se dovedesc a fi departe de a accepta ideea lipsei lor de competenţă şi de a ceda integral prerogativele lor educative şcolii. Părinţii pot fi parteneri în educaţie pentru că deţin cele mai multe informaţii despre copiii lor. Ei pot da informaţii preţioase despre problemele, crizele de creştere, dorinţele, aşteptările, neîncrederile, pasiunile elevilor. Relaţia dintre părinţi şi profesori implică ieşirea din frontierele şcolii şi determină o altă abordare a profesiei didactice. În pedagogia tradiţională această temă era tratată sub denumirea de „colaborarea dintre şcoală şi familie”. Actualmente, dimensiunile acestei relaţii sunt mult mai cuprinzătoare datorită lărgirii conceptului de colaborare spre cel decomunicare prin cooperare şi, mai nou, prin conceptul de parteneriat care le cuprinde pe toate şi, în plus, exprimă şi o anumită abordare pozitivă şi democratică a relaţiilor educative. Bibliografie: 1. Agabrian, Mircea, Scoala, familia, comunitatea, Institutul European, Iasi, 2006. 2. Baban, Adriana, „Consiliere educationala”, Editura Psinet, Cluj-Napoca, 2003. 3. Cerghit, Ioan, Neacşu, Ioan, Negreţ Dobridor Ioan, „Prelegeri pedagogice”, Editura Polirom, Iaşi, 2001 4. Pescaru, Băran, Adina, „Parteneriat în educaţie”, Editura Aramis Print, Bucureşti, 2004 5. Nicola, Ioan, „Tratat de pedagogie şcolară”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2000.  RELAȚIA GRĂDINIȚĂ-ȘCOALĂ-FAMILIE-SOCIETATE Prof. Radu Corina Şcoala Gimnazială Sadova, Dolj Sistemul de învățământ ca produs al dezvoltării sociale, a reflectat întotdeauna cerințele și posibilitățile oferite de societate, afirmându-se, la rândul său, ca factor al dezvoltării sociale. Sub impulsul cerințelor dezvoltării sociale, sistemele de învățământ se modifică, ținzându-se spre modernizarea metodelor de predare, a conținutului, a formelor de organizare, precum și a formelor de colaborare, de cooperare dintre diferitele instituții educative. Relaţia pedagogică este o variabilă de relaţie umană cu înţelesul de interacţiune pentru atingerea scopurilor educaţiei, ca interacţiune ea funcţionează într-o situaţie pedagogică, aceasta fiindu-i suport, în care se întâlnesc şi se confruntă mai multe „forţe” rezultate din comportamentul profesorilor şi al elevilor, precum şi din condiţiile generale şi specifice ale acţiunii educative. Necesitatea abordării parteneriatului dintre cele trei mari „instituţii”: şcoală, familie şi societate atrage după sine o mare colaborare şi responsabilitate din partea fiecăreia dar ceea ce e important e că toate sunt direcţionate şi canalizate asupra COPILULUI. Faptul că micul preşcolar intră în contact cu mediul în care trăieşte este ceva normal, însă faptul că în dezvoltarea lui sunt antrenaţi alţi factori care au rolul de a-l stimula este un lucru deosebit. Cei trei termeni:grădinița, familie, societate defalcaţi ar arăta aşa: Grădiniţa este spaţiul modern pentru satisfacerea nevoilor de comunitate ale copilului orăşean. Aici fiind foarte importantă funcţia de socializare, de ieşire în lume de stabilire a apartenenţei la un grup de congeneri. Pentru mediul sătesc, grădiniţa nu îndeplineşte aceeaşi funcţie, deoarece aici copilul dispune de o comunitate închegată, dar ea are un important rol de asigurare a unui start şcolar bun. Totuşi şi la sat, acolo unde copilul petrece foarte mult timp în grădiniţă, funcţia de socializare este foarte importantă. Grădiniţa răspunde deci unor funcţii educative foarte diferite în funcţie de mediul în care ea se află, de aceea poate că şi curriculum educativ ar trebui să poată ţine seama de aceasta. “Acasă” la grădiniţă! Şcoala este o instituţie care oferă servicii educaţionale, transmite cunoştinţe, dezvoltă abilităţi, formează competenţe, norme, valori recunoscute şi acceptate social. Ea funcţionează într-o comunitate alcătuită din mai mulţi factori de educaţie, care au la rândul lor o ofertă educaţională: familia, autorităţile, organizaţiile guvernamentale şi neguvernamentale, poliţie, biserică etc. În familie, fiecare membru este special, are rolul său şi în raport cu ceilalţi îşi constituie o identitate specifică. Aici sunt valorizate diferenţele pentru că fiecare este important şi indispensabil. Familia însăşi există şi se structurează prin caracteristicile membrilor ei, ea evoluează împreună cu aceştia, integrează schimbările din viaţa lor şi se lasă modificată de fiecare membru al ei. Familia, pentru copil, este reprezentată de acei oameni cu care locuieşte în acelaşi spaţiu şi care participă la satisfacerea nevoilor lui, dar şi de oamenii importanţipentru părinţi în al căror spaţiu copilul merge des şi unde are tabieturile sale. Casa copilului este mediul în care copilul creşte şi se dezvoltă în siguranţă, este locul de odihnă şi retragere, locul explorării şi al construcţiei de sine. Prin participarea în societate copilul reuşeşte să păşească dincolo de „pragul casei” în condiţii de siguranţă. El se află printre semeni, dar care nu sunt şi intimi. Aici relaţiile sunt mai puţin afectivizate şi au detaşarea unei comunicări sociale. Este un spaţiu unde copilul poate experimenta o imagine de sine mai realistă (care nu este prea încărcatăde afectiv) şi poate stabili relaţii pe care el însuşi să legestioneze. Tot prin societate, copilul poate adera la un model de grup, poate obţine opusul individualităţii: starea de apartenenţă. Comuniunea cu ceilalţi asemenea, colectivitatea îi oferă omului forţă, stabilitate, siguranţă. Parteneriatul grădiniţă - familie - societate se referă la construirea unor relaţii pozitive între familie, grădiniţă şi comunitate, la o unificare a sistemului de valori care poate avea un efect benefic asupra copiilor atunci când aceştia văd educatoarea sfătuindu-se cu părinţii şi membrii comunităţii. Activitatea cu părinţii ca parteneri, pentru a asigura dezvoltarea copiilor în programul educativ din grădiniţă, poate deveni un start bun pentru a crea părinţilor respectul de sine, încredere în competenţele lor, făcându-i mai buni. Copiii caută modele în părinţii lor şi în membrii societăţii (actori, sportivi, etc), iar aceştia, la rândul lor vor să crească mici genii. O bună colaborare şi comunicare între familie şi grădiniţă este necesară, dar nu este suficientă pentru buna dezvoltare a copilului în acest mediu. Este nevoie ca această colaborare să se poarte în jurul nevoii pe care o are copilul de a fi în societate. Bibliografie: ŞINCAN E., ALEXANDRU GH., Şcoala şi familia, Ed. „Gheorghe - Cârţu Alexandru”, Craiova, 1993; BUNESCU GH. “Democratizarea educaţiei şi educaţia părinţilor”, Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei; www.1educat.ro  Educaţie fără frontiere! Corla Ancuţa Iuliana Şcoala Gimnazială Horea, Cloşca şi Crişan, Turda, Jud. Cluj Motto: “O comunitate este asemenea unei corăbii, oricine trebuie să fie pregătit să preia cârma” H. Ibsen Clasa -un grup de egali Şcoala reprezintă, prin excelenţă, mediul formativ în care copiii deprind atitudinile şi normele comportamentale pe care le vor deţine de-a lungul întregii vieţi. De aceea, activităţile educative specifice trebuie deseori însoţite de intervenţii şi activităţi care să asigure omogenitate acestui grup specific, clasa de elevi. Potrivit definiţiilor acceptate de sociologi, grupul de egali - “peer group” asigură caracterul de egalitate a şanselor şi de reuşită pentru toţi membrii săi. Clasa de elevi este un grup convenţional specific, care are drept scop instruirea şi educarea copiilor. Deseori, în cadrul clasei calitatea grupului de egali este ameninţată de factori cum ar fi: compoziţia etnică multiplă, statutul socio-economic diferit, nivelul de dotare intelectuală. O clasă de elevi are atributele semnalate de sociologul G. Johns, caracteristice unui grup: „- oportunităţi de interacţiune: indivizii sunt capabili să relaţioneze, să comunice unii cu alţii în derularea unor obiective comune şi conştientizează că atingerea obiectivelor necesită asociere, voinţă colectivă şi încredere rediprocă; - potenţial de realizare a obiectivelor: în funcţie de amploarea scopurilor, de mărimea riscurilor acţionale, de imprevizibilitatea situaţiilor existenţiale, de garanţiile vizate în privinţa conservării stimei şi securităţii etc., indivizii se adună pentru a lua decizii şi, implicit, pentru a-şi mări forţa de punere în aplicare a conţinutului deciziilor;” (G. Johns, 1998, cf. G, Neamţu, D. Stan, coord., 2005). Potenţialul de realizare a obiectivelor în cadrul clasei presupune integrarea tuturor elevilor în grupul de egali. Caracterul omogen al clasei poate fi mărit de către intervenţia cadrului didactic, această intervenţie fiind pusă în slujba asigurării unei atmosfere în care să se manifeste atât stima de sine, în cadrul celor defavorizaţi, cât şi stima faţă de ceilalţi. Grupurile se formează din nevoia de afiliere şi apartenenţă a membrilor lor, nevoia de comparaţie socială, atracţie interpersonală şi atingerea unor scopuri comune. În cadrul unui grup membrii grupului se angajează în interacţiuni frecvente. Ei se definesc, se percep şi sunt percepuţi de ceilalţi ca membrii ai grupului, care are un sistem de roluri aflate în interacţiune şi care se supun unui set de norme formale şi informale care le ghidează comportamentul. Comunicarea în cadrul grupului este influenţată de elementele de dinamică a grupului. Coeziunea grupului, definită ca dorinţa membrilor grupului de a fi împreună are o relaţie proporţională şi o influenţă reciprocă asupra comunicării: pe de o parte, o bună comunicare în grup creşte coeziunea grupului respectiv, iar pe de alta un grup coeziv facilitează procesele de comunicare între membrii săi. Creşterea coeziunii grupului se datorează atât factorilor interni ca norme, dimensiune, compoziţie, similaritate, cât şi factorilor externi cum sunt recompensele sau ameninţările. De asemenea fenomenul conducerii influenţează modul de comunicare. Calitatea relaţiilor interpersonale depind de calitatea comunicării. Conduitele de refugiu din partea copiilor rromi sunt dictate şi de specificul cultural al etniei, cât şi de atitudini şi stereotipuri cu privire la propriul statut. După cum au observat mulţi specialişti, în urma unor studii sociologice de anvergură (cum ar fi Barometrul MMT 2001), rromii sunt singura minoritate care uneori îşi refuză propria sa identitate, căutând să se recunoască şi să se includă etnic în rîndurile etniei majoritare, superioară economic şi social. Bibliografie Albulescu, Ion, Albulescu,Mirela 1999, Didactica disciplinelor socio-umane Cluj-Napoca: Napoca Star, Gal, Denizia, 2003, Educaţia şcolară şi mizele ei sociale, Cluj, Editura Dacia G. Johns, 1998, cf. G, Neamţu, D. Stan, coord., 2005.  ROLUL JOCULUI ÎN DEZVOLTAREA COPILULUI PROF. ÎNV. PREŞC. CORNEA IRINA LIC. TEHN.,,I.C.PETRESCU” STÎLPENI G.P.P. STÎLPENI Jocul are o putere imensă în viaţa copiilor. Există o strânsă interdependenţă între evenimentele de la începuturile învăţăturii copilului şi succesele şi insuccesele din viitoarea activitate educaţională. Jocul reprezintă un ansamblu de acţiuni şi de operaţiuni care urmăresc obiective de pregătire intelectuală, tehnică, morală, fizică a corpului. Elementul de joc imprimă acestuia un caracter mai viu şi mai atrăgător, aduce varietate şi o stare de bună dispoziţie funcţională, de veselie şi de bucurie, de destindere, ceea ce previne apariţia monotoniei şi a plictiselii, a oboselii. Copiii prin naştere au tendinţa de a învata şi a descoperi, de a şti şi de a cerceta. În joc există libertatea spiritului care permite copilului să caute şi să descopere noi idei. Există o tendinţă de implicare personală, de control şi dirijare. Jocul este un mod natural care determină copilul să lucreze în grup. Copiii, majoritatea timpului liber şi nu numai, şi-l petrec jucându-se. Jocul reprezintă pentru copii o modalitate de a-şi exprima propriile capacităţi. Prin joc, copilul capătă informaţii despre lumea în care trăieşte, intră în contact cu oamenii şi cu obiectele din mediul înconjurător şi învaţă să se orienteze în timp şi spaţiu. Putem spune că jocul este "munca copilului". O perioadă mai lungă de joc pregăteşte copilul pentru intrarea cu succes într-o lume din ce in ce mai complexă de cuvinte şi simboluri. Jocul copiilor constituie un teren important de descifrare a capacităţilor psihologice, inclusiv a celor intelectuale şi a trăsăturilor de personalitate. După modul cum se joacă, observăm dacă un copil este mai inventiv, mai activ în joc, dacă poate sau nu surprinde soluţii noi, ingenioase, dacă dispune de claritate de idei, coerenţă în rolul ce şi l-a asumat. Jocul oferă posibilitatea cunoaşterii nivelului dezvoltării intelectuale a copiilor la un moment dat, fapt ce va permite aplicarea unor metode pedagogice optime fiecărui caz în parte. Prin activitatea de joc copiii dobândesc cunoştinţe, li se formează variate acţiuni mintale care influenţează dezvoltarea proceselor psihice, se face trecerea, în etape, de la acţiunile practice, materiale de joc spre acţiuni mintale, în planul reprezentărilor. Jocul are un rol formativ şi, prin intermediul lui, copilul are posibilitatea de a reconstitui, de a reproduce într-o formă intuitiv-activă o arie cuprinzătoare din realitatea obiectivă. Astfel, prin joc, copiii acţionând cu diferite materiale, prin jocurile de creaţie şi de construcţie, reproduc în mod activ activitatea oamenilor, reflectând relaţiile sociale ale diferitelor profesiuni. Jocul favorizează dezvoltarea aptitudinii imaginative la copii, a capacităţii de a crea sisteme de imagini generalizate despre obiecte şi fenomene, precum şi de a efectua diverse combinări mentale cu imaginile respective. Prin joc, copilul dobândeşte numeroase şi variate cunoştinte despre mediul înconjurător prin care i se dezvoltă procesele psihice de reflectare directă şi nemijlocită a realităţii. Prin joc copilul este un iniţiator în propria sa lume. Jocul determină creşterea încrederii în sine a copilului, cât şi dorinţa de autodepăşire lăsându-i libertatea de a-şi folosi fantezia şi imaginaţia pentru propria sa plăcere şi a altora. Jocul îl ajută să-şi dezvolte acuitatea observativ-motrică să-şi coordoneze mişcările. Prin joc, copilul îşi câstigă încrederea în sine pentru integrarea în societate, se dezvoltă şi învaţă amuzându-se. Pentru el, nu există diferenţe între a se juca şi a învăţa. Copilul învaţă, de asemenea, prin manevrarea obiectelor sau ideilor pe care vrea să le cunoască. Din acest motiv, el are nevoie şi doreşte să fie activ. Inteligenţa se construieşte plecând de la coordonarea şi de la repetarea acestor acţiuni, fizice sau mentale. Jocul are un rol fundamental în dezvoltarea copilului. Este dovada bunei sale sănătăţi fizice, psihice şi intelectuale. El permite crearea unor conexiuni importante şi dezvoltă simţul umorului. Este cel mai bun mijloc pentru învăţare, căci prin joc, copilul învaţă uşor, fără să-şi dea seama. Pe lângă plăcere, jocul îi permite copilului mic să-şi stimuleze corpul şi organele de simţ. Îi dă ocazia să parcurgă un mare număr de informaţii şi are o formidabilă valoare de antrenament. Prin joc, copilul învaţă să se concentreze, să-şi respecte partenerul de joacă, să construiască, să-şi dezvolte şi să-şi structureze imaginaţia. Părinţii trebuie să creeze o ambianţă specifică jocului, să-i favorizeze copilului posibilitatea de a experimenta şi să petreacă împreună cu el cât mai mult timp posibil. Jocul este activitatea cea mai firească, care corespunde cerinţelor de dezvoltare a copiilor, tendinţei lor de a fi în contact cu adulţii şi cu alti copii, de a precepe activ, de a înţelege şi a oglindi lumea înconjurătoare, de a-şi exprima gândurile.Acţiunea jocului didactic asupra comportamentului copiilor, asupra disciplinei, asupra caracterului şi voinţei este permanentă, directă şi de o intensitate mare, ceea ce-i măreşte considerabil valoarea instructivă şi educativă. BIBLIOGRAFIE: "Jocuri pentru copii de la o zi la şase ani" Anne Bacus, Ed. Teora "Didactica preşcolară" Elinor Schulman Kolumbus, Ed.Integral Bucureşti 1998 "Revista învăţământului preşcolar" Nr.1-2/1992  Sistemul educaţional din Franţa Cornea Luminita-Elena Sistemul educaţional francez are la bază mari principii inspirate din cele care au stat la baza Revoluţiei de la 1789, din legile votate între 1881 şi 1889 şi din Constituţia din 4 octombrie 1958: “organizarea învăţământului public obligatoriu gratuit şi laic, la toate nivelurile este o datorie a statului”. Preambulul din Constituţia franceză din 1946 stabileşte că: “Statul garantează acces egal pentru copii şi adulţi la educaţie, formare profesională şi cultură”. Asigurarea egalităţii de şanse şi de succes pentru toţi elevii, prin stabilirea unei baze de cunoştinţe comune (stăpânirea limbii franceze, matematică, o limba străină, tehnologia informaţiei şi comunicării şi cultură) aparţine statului francez şi de asemenea se interesează de integrarea tinerilor pe piaţă muncii. Sistemul de învăţământ francez este foarte bine centralizat, organizat şi ramificat. El este divizat în trei stadii diferite: învăţământul primar, învăţământul secundar şi învăţământul superior. Pre-învăţământul primar (grădiniţă) - a fost creat în 1881 este pentru copii cu vârste cuprinseintre 3 şi 6 ani. Astfel în Franţa copiii încep şcoală foarte timpuriu, la vârstă de 3 ani cand majoritatea părinţilor îşi trimit copiii la grădiniţă (maternelle), unde aceştia petrec 2 sau 3 ani. Ultimul an de grădiniţă (grupa mare - grande section) reprezintă un pas important în procesuleducational, deoarece este anul în care copiii încep să înveţe să citească. Există şi un program de creşă pentru copiii cu vârste cuprinse între 2 luni şi 3 ani, furnizat încondiţiile în care ambii părinţi lucrează. Sunt 4 tipuri de creşe: creşă colectivă, condusă decomunitatea locală. Este cea mai populară şi locuri disponibile se găsesc foarte greu. Mini-creşă,care este tot o creşă colectivă,dar mai mică. Creşă parentală,formată din grupuri de părinţi, unde se acceptă până la 16 copii. Şi creşe familiale,unde poate fi lăsat copilul unui asistent maternal,însă trebuie verificat dacă acesta este acreditat de Protecţia Maternală şi Infantilă. Programul creşelor se desfăşoară între orele 7:00 şi 19:00, iar costurile variază în funcţie deveniturile părinţilor,şi costul unei asistente maternale este de 22 euro pe zi. După grădiniţă, copiii merg la... Şcoală primară -care durează 5 ani (de la 6-7 ani până la 10-11 ani). Aici, în primul an numit curs pregătitor (cours préparatoire) ei învaţă să scrie şi îşi dezvolta abilitatile de citire. Că şi în alte sisteme educaţionale asemănătoare celui francez, în şcoală primară elevii au de obicei un singur învăţător care preda întregul curriculum. În limba franceză,învăţătorul din şcoală primară este numit professeur sau instituteur/ institutrice. Predarea religiei nu este furnizată de şcolile publice, secularismul este unul dintre preceptele principale ale republicii franceze. În schimb,elevii au parte de cursuri de educaţie civică,unde învaţă despre replublica, funcţionarea şi organizarea să şi despre faimosul motto - Liberté, Égalité, Fraternité Sistemul de învăţământ este organizat în mare parte că şi în România. Pornind de la creşe şi şcoli de stat sau private până la facultăţi de stat dar şi universităţi de renume internaţional. Depinde doar de fiecare părinte, ce buget are şi unde doreşte să îşi înscrie copilul. În Franţa toate legile şi modificările aduse sistemului de învăţământ sunt adoptate riguros de către Ministerul Educaţiei, Şcolarizarea în Franţa este gratuită şi obligatorie pentru vârstele cuprinse între 6 şi 16 ani. Ultimii doi ani de pregătire sunt optionali, iar dacă elevul decide să îi urmeze, la final trebuie să susţină proba de Bacalaureat în franceză tradus "Le Bac". După absolvirea celor 12 ani de studii şi trecerea cu brio a exemenelor finale, elevul poate opta pentru a merge la facultate. Şcolile private din Franţa sunt contra cost şi se împart în două categorii: cu contract Sous sau contract Hors. Diferenţa dintre ele fiind, că cele cu contract Hors au un nivel de invataman mai ridicat şi nu sunt subordonate Ministerului Educaţiei. Cheltuielile unui an şcolar încadrându-se între 1500Euro şi 4000Euro. Şcolile cu predare bilingvă sunt în marea lor parte private. Calendarul Şcolar Programul de învăţământ este împărţit în 158 de zile şcolare pe an şi în 26 de ore pe săptămâna, pentru ultimii 2 ani de studii adauganduse până la 40 de ore pe săptămâna; ore ce sunt introduse pentru pregătirea elevilor pentru bacalaureat. Elevii trebuie să vină la şcoală de Luni până Vineri, cu o zi pauză Miercuri, iar în multe şcoli elevii sunt chemaţi şi Sâmbătă pentru o jumătate de zi. Şcoală începe pe dată de 2 septembrie deobicei, dar poate varia uşor. Orele de studii sunt inpartite în 3 ore de curs dimineatza şi 3 ore de curs după amiază, elevii având 2 ore pauză de masă, pauză în care pot opta pentru cantină şcolii sau pot să plece acasă. Vacanţă şcolară în Franţa este împărţită în 4 perioade a câte 2 săptămâni fiecare şi vacanţă de vara. Lunile de vacanţă fiind: Octombrie-Noiembrie, Decembrie, Februarie-Martie şi Aprilie-Mai. Înscrierea la şcoală în Franţa Că să va înscrieţi copilul la o şcoală publică în Franţa, trebuie să va adresaţi "service des ecoles" la primăria sau arondismentul de care aparţineţi. Dacă doriţi să va înscrieţi copilul la un colegiu sau la un liceu, trebuie să va adresaţi mai întâi la Ministerul Educaţie din Franţa, pentru a primi mai multe informaţii, pentru fiecare caz în parte. Creşă şi Grădiniţă - Ecole Maternelle (Petite, Moyenne, Grande Section) Orice copil poate fi înscris de la vârstă de 2 ani la o creşă, aceastea fiind finanţate de către statul francez. Insecrierea este opţională iar locurile nu sunt garantate. De aceea marea majoritate a părinţilor aleg creşă şi şcoală copilului înainte de a se naşte. La creşe pot fi aduşi şi copii care nu au împlinit vârstă de 2 ani, dar în aceste cazuri copilul trebuie să fi deprins încă de acasă anumite abilităţi pentru a fi acceptat. Grădiniţă durează 3 ani, prima etapă numindu-se "des apprentissages premiers" unde copilul va învaţă cum să se integreze în societate. Urmând că la pragul denumit "Grande Section" să prindă abilităţile necesare începerii şcolii primare "Ecole Primaire" (citire, scris şi noţiuni elementare de matematică). Mai aveţi prezentat denumirea şi prescurtarea anilor de grădiniţă: PS (petite section de maternelle) MS (moyenne section de maternelle) GS (grande section de maternelle) L'ecole elementaire (aici se încadrează cele 12 clase de învăţământ pe care le găsim în sistemul de învăţământ românesc) Şcoală Primară - Ecole Primaire (CP-CM2) La fel că şi în România, şcoală începe la vârstă de 6 ani, fiind împărţită după cum urmează: CP (cours preparatoire) - Clasa a I-a; CE1 (cours elementaire 1re annee) - Clasa a ÎI-a - copiii în acest an având prima lor evaluare; CE2 (cours elementaire 2e annee) - Clasele a III-a - se mai numeşte etapă "des approfondissements" CM1 (cours moyen 1re annee) - Clasa a IV-a CM2 (cours moyen 2e annee) - Clasa a V-a Colegiu - College (6em-3em) În general copilul este înscris la colegiul de care aparţine, indicat de adresa părinţilor, dar dacă se doreşte, părinţii pot cere o derogare de la prefectura, în care se specifică motivul şi colegiul la care doresc să îşi mute copilul. Mai jos aveţi etapele colegiului francez: 6eme - Clasa aIV-a 5eme - Clasa a VII-a 4eme - Clasa a VIII-a 3eme - Clasa a IX-a În etapă 6eme (clasa a IV-a) este obligatorie studierea unei limbi străine, de obicei fiind aleasă limba engleză. A două limba obligatorie este indtrodusa în programul de studii în etapă a 4eme (clasa aVIII-a). La finalul etapei 3em (clasa a IX-a), elevii susţin examenele naţionale, unde obţin diplomă de "Brevet des colleges". Tot la această etapă, "Conseil de classe" decide pe baza notelor obţinute, dacă elevul va urmă un liceu normal "Lycee Baccalaureat" sau o şcoală profesională "Lycee Professionelle". Liceu - Lycee (seconde-terminale) - Dacă elevul a trecut de etapă examenelor naţionale, Această etapă a studiilor se mai numeşte şi "Cycle de determination". La liceu studentul are aceeaşi materie că la colegiu (8materii obligatorii), dar posibilitatea să îşi aleagă încă 3 materii după preferinţele lui şi un curs artistic. Există 3 tipuri de specializări: limba şi literatură (L), informatică şi matematică (S) şi economie şi educaţie socială (ES). Mai există şi licee de profil: tehnologie muzică, dans etc... Mai jos aveţi explicit numerotarea anilor de liceu: 2nde - Clasa a X-a 1re - Clasa a XI-a Terminale - Clasa a XII-a Examenul de bacalaureat începe încă din clasa a XI-a "Premiere" unde se susţine testul la limba şi literauta Franceză, examenul fiind scris şi oral. Ultimele examene se susţin în Clasa a XII-a "Terminale" unde studenţii sunt supuşi mai multor materii, bazate pe specializarea pe care au următo. Un examen pe care trebuie să îl susţină toţi elevii la toate specializările fiind filozofie, dacă elevul nu ea o notă satisfăcătoare la acest examen, poate opta pentru încă 2 materii prin care să îşi ridice notă finală. După absolvirea bacalaureatului elevul are dreptul să între la o facultate de stat sau privată. Facultate - Universite sau Grande Ecole La acest capitol situaţia diferă de la o facultate la altă. Gradul de dificultate creşte exponenţial cu renumele fiecărei universităţi. În general la facultate în Franţa se intră pe baza unor examene, stabilite de către fiecare entitate în parte, examen oral şi examen scris, admiterea fiind prin concurs. Admiterea la o universitate se susţine de maxim 2 ori, dacă persoană nu reuşeşte să treacă de examene nu mai poate participa niciodată la ele. Orele de studii într-o universitate din Franţa sunt între 60-70 de ore pe săptămâna. Grande Ecole - Sunt anumite universităţi din Franţa, care au o reputaţie foarte ridicată, iar absolvirea unei asemenea instituţii, îţi garantează un viitor strălucit în tată ţară. Marea majoritate a politicienilor, administratorilor de firme sau managerii din marile companii din Franţa, deţin o astfel diplomă.  Relația grădiniță-școală-familie-societate Tehnici de lucru cu copiii Secretar: ec. Cornelia Bălan Școala Gimnazială nr. 1 Rieni Centrarea pe soluţii este în mare măsură aplicabilă de la vârste fragede, din momentul în care copiii pot susţine o conversaţie. Copiii comunică prin acţiuni, imagini, jocuri şi alte activităţi creative, de aceea e important să ştim cum putem să le stimulăm potenţialul. Vom prezenta câteva modalităţi de lucru cu copiii destinate să îi ajute să îşi construiască o imagine de sine mai pozitivă, să îşi exprime voinţa, care să le ofere opţiuni şi, cel mai important, să le dea impresia că deţin controlul în diferite împrejurări. Scopul ultim este să îi ajutăm să se simtă puternici, încrezători, ca să îşi poată controla propria viaţă. Voi descrie în cele ce urmează câteva modalităţi de comunicare cu copiii care, în urma testării, au înregistrat rezultate optime. Folosirea păpuşilor este utilă pentru iniţierea şi continuarea unei conversaţii cu copiii. Când se lucrează cu păpuşi, acestea devin partenere de conversaţie şi trebuie să vă concentraţi atenţia asupra lor, nu asupra copilului. În felul acesta, copilul poate „juca” rolul păpuşii distanţându-se de sine, şi poate explora anumite laturi ale personalităţii sale pe care le va putea dezvolta în viitor. Iată câteva întrebări utile pentru iniţierea unei conversaţii cu păpuşa, întrebări care îi vor permite copilului să se proiecteze în situaţia păpuşii: Cum te cheamă? Câţi ani ai? Ai prieteni? Cum îi cheamă? Ce îţi place să faci? Care e jocul tău preferat? Care e locul în care îţi place cel mai mult să stai? Ce ştii să faci cel mai bine? Care e mâncarea ta preferată? Păpuşa aleasă pentru jocul cu copilul poate fi o broască ţestoasă; în acest caz, puteţi întreba: „din ce motiv te ascunzi sub carapace? Cum ştii când să ieşi de acolo? Cum ştii că e timpul să te ascunzi iar sub carapace?” Cei mai mulţi copii iubesc poveştile şi le place să li se povestească despre persoane sau animale aflate în aceleaşi situaţii ca şi ei. Copiilor le face plăcere să audă prin câte greutăţi a trecut eroul poveştii până a găsit soluţia, pentru că pot să se identifice cu eroii fără să fie în pericol real. Prin intermediul poveştilor ei pot împărtăşi din sentimentele, visele şi fanteziile lor şi pot învăţa lucruri utile despre viaţă. Puteţi utiliza cărţile ilustrate ca să vă inspire în descrierea personajelor; puteţi construi o poveste care să se potrivească în cazul copilului; puteţi construi o poveste împreună cu copilul. Mulţi copii sunt familiarizaţi cu desenul, pentru că este o activitate pe care o fac intuitiv. Iată câteva sugestii de teme: o activitate la care sunt pricepuţi; locurile şi personajele lor preferate, câinele, familia, prietenii etc.; ce vor ei să fie când cresc mari; ceva care este important pentru ei; ce înseamnă să fie totul bine pentru ei; un animal care îi face să se simtă bine sau fericiţi. Jocurile care presupun creativitate şi necesită anumite abilităţi sunt foarte utile. Jocurile sugerate copiilor vor trebui să fie atente la nevoile acestuia. Unui copil cu o stimă de sine scăzută nu îi vom sugera un joc care solicită capacitatea de planificare şi un nivel intelectual ridicat, în care şansele ca el să simtă depăşit sunt mari (de ex., joc de sah). Putem să îi sugerăm un joc în care poate să câştige cu o mai mare probabilitate. În lucrul cu copiii, centrarea pe soluţii subliniază importanţa activităţilor noi, deosebite de rutina de zi cu zi (Berg, Dolan, 2001). Când copiii nu mai vor să participe la activităţi (cum ar fi investigaţiile de protecţie a copiilor şi nu mai ascultă de adulţi) trebuie procedat într-un mod nou. Copiii ignoră cu uşurinţă ceea ce aud de prea multe ori, de aceea atenţia lor trebuie captată prin lucruri noi, folosind modalităţi variate: sarcinile pot fi cântate, desenate pe o bucată mare de hârtie, şoptite ca şi cum ar fi un mare secret. Indiferent că este vorba de copii sau de adulţi, metoda centrării pe soluţii pune accentul pe participarea beneficiarilor la propria schimbare. Calea urmată este aceea a respectului pentru client şi recunoaşterea competenţelor sale. Tehnicile folosite cer creativitate din partea profesioniştilor, pentru a deveni instrumente de motivare a beneficiarilor în vederea găsirii soluţiilor proprii la rezolvarea problemelor lor.  PARTENERIATUL EDUCAŢIONAL- PUNTE DE LEGĂTURĂ ÎNTRE GRĂDINIŢĂ FAMILIE PROF. ALINA OANA CORNESCU GRĂDINIŢA P.P.”MIHAI EMINESCU”TG-JIU Parteneriatul reprezintă procesul de colaborare dintre două sau mai multe părți care acționează împreună pentru realizarea unor interese sau scopuri comune. Este forma de comunicare, cooperare și colaborare în sprijinul copilului la nivelul procesului educațional. El presupune o unitate de cerințe, opțiuni, decizii și acțiuni educative între factorii educaționali. Parteneriatul educațional este unul dintre conceptele cheie ale pedagogiei contemporane, un concept central pentru abordarea de tip curricular, flexibilă și deschisă, a problemelor educative și anume, nevoia de cunoaștere, respectare și valorizare a diversității. Ca atitudine, parteneriatul educațional presupune: acceptarea diferențelor și toleranța opțiunilor diferite; egalizarea șanselor de participare la o acțiune educativă comună; interacțiuni acceptate de toți partenerii; comunicarea eficientă între participanți; colaborarea (acțiune comună în care, fiecare are rolul său diferit); cooperare (acțiune în care se petrec interrelații și roluri comune). Parteneriatele educaționale pot fi clasificate după anumite criterii care se referă la: forma parteneriatului stabilit; obiectivul parteneriatului stabilit; modul de finanțare, durata parteneriatului. Indiferent de forma pe care o îmbracă, colaborarea dintre familie şi grădiniţă trebuie să respecte anumite principii deontologice care au darul apropierii dintre cei doi factori decisivi în educarea preşcolarului: Asigurarea unei comunicări eficiente, constructive şi bazată pe confidenţialitatea asigurată de către educatoare; Să fie o comunicare bilaterală clară, sinceră şi consistentă care să urmărească binele copilului şi să abordeze cât mai realist situaţiile; Nediscriminarea asigurată de respectarea identităţii culturale,sociale, etnice şi religioase a tuturor partenerilor. Acceptarea fiecărui părinte şi considerarea lui ca un partener important în formarea copilului; Parteneriatul educațional poate fi realizat între: părinți, asociații ale părinților; instituții de educație: grădinițe, școli, licee, colegii, universități, palate ale copiilor, Centre de resurse educaționale sau de asistență psihopedagogică etc.; agenți educaționali:cadre didactice, specialiști (psiholog, consilier școlar, logoped, psihopedagog, kinetoterapeut, bibliotecari, muzeografi, organizații nonguvernamentale care acționează în domeniul educației și protecției copilului etc.; membrii ai comunității cu influență asupra creșterii, educării și dezvoltării copilului (medici,reprezentanți ai bisericii, ai poliției, ai Consiliilor locale, mediatorul școlar, mediatorul sanitar etc.); reprezentanți ai unor instituții: Primărie, dispensar, instituții de cultură (teatru, muzeu,bibliotecă, etc.), instituții religioase, pompieri, Poliție, agenți de protecție a mediului, fundații, organizații nonguvernamentale, agenți economici. Parteneriatul educațional poate fi considerat și un factor motivant: pentru unii, satisfacția constă în faptul că au idei care sunt puse în valoare și sunt apreciate de ceilalți, iar pentru alții, în faptul că au putut fi utili cu ceva comunității din care fac parte. Parteneriatele au menirea de a îmbunătăți relațiile de colaborare între grădiniță - familie - comunitate. Pentru realizarea unui parteneriat durabil și eficient și în care partenerii conștientizează importanța contribuției fiecăruia dintre ei, trebuie să respectăm câteva principii: principiul indispensabilității, principiul egalității, principiul responsabilității, principiul flexibilității. În cadrul unui parteneriat se impune o bună cooperare și o permanentă comunicare. Este bine, ca pe parcursul desfășurării activității din cadrul parteneriatului, să se manifeste flexibilitate și înțelegere. Pentru o reușită a parteneriatului, nu trebuie să se manifeste nici un fel de comportamente rigide. Parteneriatele pot fi considerate benefice deoarece: dialogul și conlucrarea facilitează schimbul de idei între părți, anticipează și previne unele problem, oferă alternative, încurajează inovația, stimulează participarea activă și responsabilă a tuturor la viața comunității Pentru a putea să răspundă nevoii de schimbare, astăzi, mai mult ca oricând, se simte nevoia de deschidere spre mediul familial și comunitar. Acest lucru se poate face numai prin crearea și dezvoltarea legăturilor intra și intercomunitare, prin apelarea la un dialog social, bazat pe principiul coresponsabilității. Putem spune că, acțiunile și rezultatele educației, nu mai pot fi realizate decât împreună cu toate mediile responsabile: familie, grădiniță și comunitate, iar pentru aceasta, este nevoie de un nou concept care să întărească această relație, și anume,,, parteneriatul educațional „. BIBLIOGRAFIE: Alexandra Mateiaş, (2003) "Copiii preşcolari, educatoarele şi părinţii", "Ghid de parteneriat şi consiliere", Ed. Didactică şi Pedagogică, R.A., Bucureşti; „Creativitatea în învăţământ:,,Şcoală-familie-comunitate”(2004)", Ed. Terra, Focşani; Elivira Creţu, (2002) "Psihopedagogia şcolara pentru învăţământul primar", ED. ARAMIS, Bucureşti; Revista - „Învăţământul preşcolar", nr. 3-4, 2006 (M.E.C.T); Revista - „Învăţământul preşcolar”, nr. 1 - 2, 2008 (M.E.C.T.).  Educație fără frontiere: relația grădiniță -școală –societate Şc. Gimnazială Bălcescu Petofi, Satu Mare Înv. Coşarcă Maria Camelia A educa un copil înseamnă a-i lua sufletul în mâini şi a merge împreună pe cărarea cunoaşterii. Înseamnă a-i ţine destinul în mâini cu conştiinţa că poţi determina, în mare măsură, reuşita sau eşecul în viaţă. Implicarea celor trei factori esenţiali, familia-grădiniţa-şcoală, în asigurarea calităţii demersului didactic, este o prioritate a învăţământului secolului XXI; dorinţa noastră este de a dezvălui premisele motivaţionale şi a incita la implicarea activă. Prin colaborarea grădiniţă-şcoală se încearcă găsirea unor lucruri care să îndrepte copilul spre fericire, educându-l astfel încât să poată deveni o „binecuvântare” pentru lume. Importanţa unei astfel de colaborări constă în dezvăluirea frumuseţii vieţii, copiilor, prin implicarea în activităţi comune plăcute şi formarea deprinderilor de colaborare între şcolari şi preşcolari care se pot concretiza în pregătirea preşcolarului pentru şcoala. Pregătirea copilului pentru şcoală este considerată tot mai mult „funcţia majoră”, obiectivul final al activităţilor instructiv-educative din grădiniţă care vizează comportamente psiho-sociale ale personalităţii copilui contribuind la integrarea şi adaptarea copilului la viaţa de şcolar. Prin desfăşurarea activităţilor comune grădiniţă-şcoală se urmăreşte orientarea părinţilor în ceea ce priveşte cerinţele şcolii, cunoşterea prevederilor celor două programe. O astfel de colaborare oferă învăţătoarei prilejul de a cunoaşte specificul activităţilor organizate cu preşcolarii şi performanţele copiilor pentru a şti de unde porneşte, de a dezvolta valenţele morale şi artistice ale preşcolarilor şi şcolarilor. Atât elevii cât şi preşcolarii îşi formează deprinderi de colaborare educându-şi sentimentul de prietenie şi aplicând cunoştinţele dobândite în activităţile comune. Activităţiile contribuie la gândirea şi completarea procesului de învăţare, la dezvoltarea înclinaţiilor şi aptitudinilor elevilor, la organizarea raţională şi plăcută a timpului lor liber. Având un caracter atractiv, copiii participă într-o atmosferă relaxantă, cu însufleţire şi dăruire, la astfel de activităţi. Potenţialul larg al colaborării grădiniţei cu şcoala este generator de căutări şi soluţii variate. Succesul este garantat dacă ai încredere în imaginaţia, bucuria şi în dragostea din sufletul copiilor, dar să îi laşi pe ei să te conducă spre acţiuni frumoase şi valoroase. Scopul unor astfel de activităţi este dezvoltarea unor aptitudini speciale, antrenarea elevilor în activităţi cât mai variate şi bogate în conţinut, cultivarea interesului pentru activităţi socio-culturale, facilitarea integrării în mediul şcolar, oferirea de suport pentru reuşita şcolară în ansamblul ei, fructificarea talentelor personale şi corelarea aptitudinilor cu atitudinile caracteriale. Activităţile se desfăşoară într-un cadru nonformal, ce permite elevilor cu dificultăţi de afirmare în mediul şcolar să reducă nivelul anxietăţii şi să-şi maximizeze potenţialul intelectual. Oricât ar fi de importantă educaţia curriculară realizată prin procesul de învăţământ, ea nu epuizează sfera influenţelor formative exercitate asupra copilului. Rămâne cadrul larg al timpului liber al copilului, în care viaţa capătă alte aspecte decât cele din procesul de învăţare şcolară. O trecere eficientă de la grădiniță la școală se poate realiza printr-o serie de măsuri ce implică, în primul rând, stabilirea unui parteneriat permanent grădiniță-școală. Colaborarea poate lua mai multe forme: colaborarea între cadrele didactice: discuții, schimburi de opinii, studierea reciprocă a documentelor oficiale, analiza componentelor educaționale ale acestor două trepte obiective, conținuturi, strategii didactice; desfășurarea unor activități comune grădiniță-școală: jocuri distractive, de mișcare, dramatizări, jocuri didactice, vizite, activități practice etc. Un sistem national de învățământ este eficient dacă este unitar și încurajează continuitatea între treptele de învățământ. H. Wallon spunea: ”Este împotriva naturii să tratăm copilul în mod fragmentar. Cu fiecare perioadă el constituie un ansamblu indisolubil și original. În succesiunea perioadelor, copilul rămâne una și aceeași ființă în curs de metamorfozare.”  ”Colaborarea grădiniță-școală! Importanța activităților educative” DE LA ACTIVITĂȚI COMUNE, LA PRIETENIE Prof. înv. preșc., Cosău Claudia Grădinița Putna Loc. Tulgheș, Jud. Harghita Moto: ”O călătorie de o mie de kilometri începe cu primul pas!” (Lao-Tzu) E cunoscut faptul că, la intrarea în grădiniță, unii preșcolari se adaptează greu mediului educațional, fiindu-le grea despărțirea de familie, ruperea de mediul familiar de până atunci cauzându-le comportamente emoționale diferite de ale altora. Eșecul poate surveni datorită faptului că părinții nu s-au aplecat suficient asupra nevoilor de cunoaștere ale copilului, povestindu-i de grădiniță ca de un loc în care va cunoaște copii noi și va avea multe jucării, poate diferite de cele de acasă, că, timp de câteva ore va rămâne cu doamna educatoare, că vor vedea multe lucruri noi și interesante. Vizitele la grădiniță, înainte de înscrierea și frecvența efectivă îl vor familiariza cu sala de grupă, cu alți copii, cu locurile special amenajate din centrele de activitate, având un rol esențial în acceptarea noului. De aceeași preocupare trebuie să dăm dovadă și la intrarea în clasa pregătitoare, atât în calitate de părinți cât și de educatori, cu atât mai mult cu cât preșcolarii parcurg doar trei ani de grădiniță și nu patru, așa cum era în urmă cu câțiva ani. Obișnuința cu regimul zilnic al grădiniței nu are continuitate cu programul riguros de la școală (chiar dacă, teoretic, elevii își pot petrece câteva minute din oră la Ludotecă), căldura primită din partea educatoarei nu întotdeauna se regăsește la școală. Unii preșcolari neintegrați își pot amâna sosirea la grădiniță iar un școlar neadaptat se poate întoarce în mediul grădiniței, din diferite motive, la sugestia învățătorului, la cererea părinților sau a consilierului școlar. De aceea, o relație strânsă educatoare-învățător-părinți nu poate fi decât fructuoasă. Personal, ascult doleanțele părinților (unii dintre ei nu doresc să-și înscrie copilul la un învățător anume sau îl văd nedezvoltat fizic și emoțional), mă implic în buna desfășurare a înscrierii copiilor la școală, îi pregătesc pentru acest drum pe care pășesc cu timiditate. Activitățile desfășurate în parteneriat cu școala primară au adus, de fiecare dată, un plus pentru o relație menită să aducă satisfacții deopotrivă părinților și cadrelor didactice. Realizarea unui mic parc în curtea școlii, comună cu cea a grădiniței, a spectacolelor prezentate părinților cu ocazia unor evenimente caritabile (ex: Dăruind, vei dobândi), a sosirii lui Moș Nicolae (foc de tabără și mini-serbare), implicarea comună în desfășurarea unor excursii tematice (vizită la salinele Praid și Turda, la Castelul Bran și Biserica Neagră din Brașov, la Cetatea Neamț, la Casa memorială Ion Creangă- Humulești și Mihai Eminescu-Ipotești) au încheiat relații de prietenie care au fost întreținute de vizitele destul de dese ale preșcolarilor la școală și a școlarilor la grădiniță, de jocurile de mișcare și întrecere organizate, de acțiuni comune caritabile, de picnicuri și jocuri în aer liber, în parcul realizat de noi, prietenii unora devenind și ai altor copii. E socializare, e un moment de satisfacție, de învingere a timidității, de dobândire de cunoștințe, de schimb de păreri. Școala altfel, săptămâna dedicată activităților extrașcolare s-a dovedit a fi un bun prilej de a desfășura activități comune, în incinta și în afara școlii și a grădiniței iar ajutorul nemijlocit al părinților a făcut ca toate demersurile noastre să se încheie cu succes. Bineînțeles că apar și obstacole în relația școală-grădiniță-familie, acestea datorându-se ideilor divergente, apatiei unora dintre părinți (participarea/ absența acestora la procesul decizional din instituția școlară), dificultăților de stabilire a unor relații cu părinții, de către cadrele didactice. Teme dezbătute precum: Cum să fii un părinte mai bun? Cum să învingi stresul şi furia? Cum să comunici eficient cu copilul tău? Cum însoţeşti copilul pe calea dezvoltării sale? Cum să fii un partener de încredere în relaţia cu copilul tău? Cum abordezi pozitiv disciplinarea copilului? Cum prevenim abuzul şi efectele lui asupra copilului? Încheiere: ce facem în continuare? pot duce la o relație eficientă părinte-copil, asemănătoare cu cea dintre maestru și discipolul său. Școala părinților a fost unul dintre cursurile desfășurate în colaborare cu învățătoarea claselor primare, ocazie cu care s-au legat cunoștințe și chiar prietenii, părinții însușindu-și modalități diferite de a-și educa propriii copii, învățând că orice comportament pe care și-l formează copiii în urma oferirii modelului nostru are antecedente dar și consecințe. Activitățile și lecțiile demonstrative desfășurate periodic au îmbogățit cunoștințele preșcolarilor care se pregătesc de școală, i-a apropiat de învățătoare iar pe elevi i-a adus, pentru câteva clipe, în lumea mirifică a locului de unde și-au luat zborul. Aceste realizări sunt doar primul pas cu care începem noi, educatorii, călătoria noastră de o mie de kilometri în educația pe care o oferim învățăceilor noștri.  FAMILIA- FACTOR EDUCATIV Înv. Costea Anişoara Şcoala Gimnazială Nr. 1 Dobîrceni, Jud. Botoşani În societate, şi mai ales în România, familia de bază este familia oficială, familia formată din soţ şi soţie, legală şi completă. Statul român sprijină şi ocroteşte familia şi copiii prin punerea la dispoziţie a creşelor, caselor, căminelor şi grădiniţelor de copii, prin alocaţii băneşti pentru copii, prin tabere şi alte activităţi extracurriculare, prin concedii pre şi postnatale, prin participarea unor părinţi - delegaţi în conducerea şcolii. Părinţii se pot organiza în organizaţii, consilii şi societăţi şi pot delega reprezentanţi în consiliile de administraţie. Funcţiile familiei Familia, ca nucleu fundamental, îndeplineşte un sistem important de funcţii: Funcţia naturală, biologică. Familia asigură perpetuarea(reproducerea) speciei umane, prin aceasta rezolvându-se problema demografică. Funcţia economică. În condiţiile economiei de astăzi, mai ales cu privatizările diferitor societăţi, funcţia economică a familiei creşte, trebuie să asigure baza materială a tuturor membrilor - alimente, îmbrăcăminte, încălţăminte, vacanţe, etc. Funcţia de socializare. Familia contribuie în mod firesc la socializarea membrilor ei, a copiilor în mod special, dezvoltând relaţii de înţelegere, cooperare, respect şi ajutor reciproc, de rezolvare în comun a unor trebuinţe materiale, spirituale, sociale, etc. Funcţia educativă. Creşterea şi educarea copiilor reprezintă îndatoriri şi responsabilităţi foarte importante ale familiei. Mediul educogen familial are influenţe deosebit de puternice asupra formării personalităţii copilului, a comportamentului său, care-şi menţin forţa educativă de multe ori toată viaţa. Cândva erau,,cei şapte ani de acasă,, - acum sunt,,cei şase ani,, de acasă. După intrarea copilului într-o formă organizată de învăţământ, funcţia educativă a familiei nu încetează, ci are aceeaşi importanţă, acum se face interacţiunea familiei cu instituţiile de învăţământ. Funcţia socio-educativă nu încetează toată viaţa. Abandonarea sau diminuarea funcţiei educative constituie cauza principală a neîndeplinirii copiilor şi adolescenţilor, a amplificării delincvenţei juvenile, a deviaţiilor şi infracţiunilor făcute de copii şi adolescenţi. Cerinţe socio-educaţionale ale familiei Îndeplinirea cu succes a funcţiilor familiei implică respectarea unui sistem de cerinţe: Preocuparea permanentă a părinţilor de a-şi ridica nivelul pregătirii culturale şi profesionale pentru a deveni model şi pentru a sprijini copiii în formarea şi dezvoltarea personalităţii lot; Realizarea unui colectiv familial închegat, unit, care să aibă forţa socio-educativă corespunzătoare; Cunoaşterea de către părinţi şi de către alţi adulţi din familie, cum ar fi bunicii, a obligaţiilor socio-educative ce le revin în educarea copiilor; Contribuţia părinţilor, în funcţie de posibilităţile lor de pregătire, la realizarea obiectivelor tuturor dimensiunilor educaţiei - intelectuală, profesională, moral-civică, estetică, fizică etc.; Antrenarea copiilor, după posibilităţile lor, la viaţa şi munca variată a familiei, e bine să nu li se ofere totul de-a gata; Sprijinirea copiilor la învăţătură, după posibilităţile părinţilor, trebuie evitate situaţiile ca părinţii să le facă temele sau alte lucrări şcolare; Să nu se condiţioneze obţinerea de rezultate de acordarea de recompense, ci acestea să se dea ca o urmare firească după rezultatele bune obţinute; Copiii să primească mijloace materiale şi financiare în limita necesităţilor fireşti, evitându-se exagerările; Să se manifeste o autoritate părintească raţională, umană şi justă; nici dragoste şi nici exigenţă exagerată, nici părinţi toleranţi şi indulgenţi sau tirani sau brutali cu copiii lor; Dragostea părintească să nu fie părtinitoare, indiferent de vârstă sau sex; Copiii trebuie învăţaţi să stabilească relaţii doar cu persoane cunoscute, pentru a nu risca să intre în medii infracţionale; Orice situaţie nouă, de orice fel, apărută în viaţa copiilor trebuie sesizată imediat şi luate măsurile corespunzătoare. Părinţii au datoria ca, începând cu cea mai fragedă vârstă, să înlăture orice fel de abatere din partea copiilor. Lipsa de preocupare educativă sau,,cicălirea,, educativă trebuie evitată de către părinţi. Ecuaţia părintească bazată pe convingere este mau grea şi de lungă durată, însă este mai fiabilă, mai plină de satisfacţii. Părinţii trebuie să colaboreze cu şcoala, atât direct cât şi prin consiliile de părinţi sau alte organizaţii pentru educaţia copiilor. Părinţii trebuie să înţeleagă că au datoria sacră de creştere şi educare, însă fără a deveni supuşii acestora. Copiii au la rândul lor datoria de a-şi iubi şi respecta părinţii, iar când vor ajunge mari să-i ajute. Colaborarea şcolii cu familia este o condiţie importantă pentru educarea copiilor. Dintre acţiunile pe care le poate face şcoala în rândul părinţilor amintim: Consultaţii pentru părinţi; Discuţii individuale cu părinţii; Şedinţele cu părinţii, însoţite de diverse teme psihopedagogice; Lectorate cu părinţii, susţinute de specialişti; Adunări pe diverse teme; Activităţi extracurriculare împreună cu familia; Implicarea în diverse proiecte educative; Discuţiile cu părinţii în comitetul de părinţi; Vizitele cadrelor didactice în familie ş.a. Pentru familie se pot organiza activităţi la nivel naţional: Emisiuni educative; Cărţi, broşuri şi reviste cu caracter educativ: Filme şi piese de teatru cu specific educativ; Conferinţe şi dezbateri pe teme educative ş.a. Familia este primul factor educativ, iar influenţa sa lasă urme foarte importante, hotărâtoare în evoluţia tânărului. Având în vedere influenţa puternică a familiei, şcoala, profesorii şi ceilalţi factori educativi trebuie să îndrume şi să coopereze cu multă măiestrie cu familia, pentru ca acesta să se implice activ în formarea şi dezvoltarea noii generaţii de mâine. Bibliografie: Bontaş, Ioan -Pedagogie, Tratat,Editura All, Bucureşti,2001.  SISTEME ŞI ALTE FORME DE ÎNVĂŢĂMÂNT DIN ALTE TĂRI Prof.înv.preşcolar Costea Marieta Grădiniţa „Floarea-Soarelui“, Sector 5, Bucureşti Când discuți despre învățământul din România şi posibila sa reformă, e firesc să te raportezi şi la alte țări. Ce fac state precum Coreea de Sud, Japonia, Singapore, Finlanda, Marea Britanie sau Canada pentru a ocupa locurile fruntașe în clasamentul celor mai performante sisteme de învățământ din lume și, mai ales, ce și cum învață elevii Pentru a răspunde la întrebări, haideți să aruncăm o privire mai atentă în ograda celor care au înțeles mai bine cum stă treaba cu educația și ce ar trebui să învețe elevii pentru a avea succes dincolo de ușa unității de învățământ. Începem cu premianta de pe bătrânul continent - Finlanda. În cifre, Finlanda iese în evidență prin rezultate peste medie la nivel global - are una dintre cele mai ridicate rate de participare la învățământul superior (42%), o rată de promovare a învățământului secundar de 87% (cea mai ridicată din lume), se numără printre primele 3 țări în ceea ce privește competențele ITC (Information and Communication Technologies) și este țara în care elevii au cele mai bune rezultate la citit și științe și cunoștințe peste medie la matematică (PISA 2012), potrivit datelor furnizate de raportul Education at a Glance 2015 emis de OECD pentru anul 2014. În lumina acestor cifre care vorbesc de la sine, e normal să ne întrebăm ce face ca modelul finlandez să fie atât de performant și care sunt diferențele care separă Finlanda de România, o țară cu rezultate extrem de slabe la capitolul educație Primul lucru pe care finlandezii l-au înțeles în urmă cu câteva decenii, într-o perioadă destul de dificilă pentru ei, a fost faptul că accesul egal la educație pentru toți copiii stă la baza construirii unui viitor mai bun. Pornind de la premisa că școala ar trebui să ofere mai mult decât informații și că obiectivul suprem este bunăstarea copiilor (well-being), finlandezii au luat câteva măsuri concrete: - au introdus învățământul gratuit la toate nivelurile, de la cel ciclul preșcolar la cel universitar; - au oferit transport și mese gratuite până la absolvirea liceului; - asigură manuale gratuite până la vârsta de 16 ani și subvenții pentru cei care nu pot suporta costul manualelor după această vârstă; - acordă o atenție specială integrării copiilor care provin din minorități etnice și religioase și a copiilor cu dizabilități. Toate acestea sunt subiecte tabu în țara în care microbuzele școlare depind de bunăvoința autorităților, cornul și laptele asigură necesarul caloric pentru copiii din clasele primare, iar părinții plătesc pentru manuale și materiale auxiliare chiar și din ciclul primar. Mai mult, dacă la noi e ceva obișnuit ca un elev să repete clasa, Finlanda preferă să acorde consiliere individuală și gratuită celor care nu țin pasul cu restul, considerând că acest lucru îi va ajuta mai mult decât rușinea și stigmatizarea care vin la pachet cu repetarea clasei. Finlanda acordă toate aceste facilități în contextul în care educația este finanțată în proporție de 100% de Guvern și autoritățile locale. Doar că ei alocă 6,5 % din PIB pentru educație, în timp ce noi ne situăm pe ultimul loc în Europa la acest capitol, cu un procent de doar 2,8% (cifre valabile pentru 2013, potrivit Education and Training Monitor 2015). Spre deosebire de România, Finlanda are o atitudine complet diferită față de profesori, recrutarea și remunerarea lor. Astfel, finlandezii au introdus un sistem riguros de selecție a candidaților pentru postul de dascăl - toți trebuie să fie absolvenți ai unui program de master și să urmeze cursuri anuale de perfecționare. La noi, o diplomă de licență este suficientă, iar printre învățători se pot număra și absolvenți ai liceului pedagogic. În schimb, profesorii finlandezi primesc un salariu pe măsură (mai mare decât media globală), între 31.900$ (ciclul preșcolar) și 54.100$ (liceu) (salariu mediu anual, OECD 2015), dar și o recunoaștere similară cu cea pe care o au doctorii sau avocații, lucruri care fac ca meseria de dascăl să fie una foarte dorită - doar unul din 10 candidați ajung să ocupe un post de profesor. În România, salariul unui profesor debutant nu depășește 1500 RON, adică nici 350$, în timp ce în Finlanda salariul unui profesor începător din ciclul preșcolar ar fi de 2250$. Ne-am obișnuit deja cu profesorii care dau vina pe programă pentru orele stufoase și ritmul foarte alert de predare a materiei. Ei bine, finlandezii, care mizează pe excelența dascălilor, au decis ca programa să aibă doar rol orientativ - prezintă conținutul de bază al materiilor și principii generale de evaluare a elevilor. Sistemul finlandez încearcă să îmbine materiile teoretice cu deprinderile practice și aptitudinile artistice și, judecând după performanțele sale, face asta cu succes. BIBLIOGRAFIE: http://www.oph.fi/english http://www.minedu.fi/ OECD (2015), Education at a Glance 2015, http://www.oecd-ilibrary.org/education/education-at-a-glance_19991487 OECD (2015), "Finland", în Education at a Glance 2015: OECD Indicators, http://www.keepeek.com/Digital-Asset-Management/oecd/education/education-at-a-glance-2015/finland_eag-2015-55-en#page1 Ministry of Education and Culture, Finnish Education in a Shell, http://www.oph.fi/download/146428_Finnish_Education_in_a_Nutshell.pdf Ministry of Education and Culture, Distribution of Lesson Hours in Basic Education Ministry of Education and Culture, National Core Curriculum for Basic Education 2004 Samuel E. Abrams, The Children Must Play, https://newrepublic.com/article/82329/education-reform-finland-us  Relația dintre grădiniță - școală -familie - societate Prof. Costescu Amalia Atât grădinița cât și școala sunt instituții care aparțin Sistemului de învățământ. Acesta vine în ajutorul părinților, deoarece urmărește să dezvolte într-un mod pozitiv personalitatea copiilor și să descopere cât mai multe aptitudini și calități ale acestora pentru ca beneficiarii acestui sistem să evolueze de la stadiul de tineri neofiți la acela de adulți integri și responsabili, care știu care este scopul lor în viață. Desigur că totul este posibil doar dacă grădinița, școala și părinții se află într-o permanentă relație de colaborare pentru a împiedica orice obstacol care poate interveni în evoluția prosperă și înfloritoare a copilului. Familia este elementul constitutiv primar al societății și îndeplinește diferite funcții: biologice, economice, culturale, educative etc. De asemenea familia reprezintă un factor și un mediu educațional fundamental în devenirea ființei umane. Aceasta reprezintă mediul natural al copilului, mediul cel mai apropiat și adecvat de structurare intelectuală, afectivă și volitivă a personalității copilului. În familie se realizează, treptat, procesul de dobândire a identității personale. În acest mediu familial, încă de la o vârstă fragedă, copilul își creează o imagine de sine și anume o copie fidelă a imaginii care se construiește pe baza spuselor celor din jur. Climatul familial este conturat de relațiile care se stabilesc între membrii familiei și sistemul de valori pe care acesta îl promovează. Casa copilului este mediul în care acesta creşte şi se dezvoltă simțindu-se în siguranţă, este locul de odihnă şi retragere, primul loc în care putem spune că începe explorarea şi construcția de sine. Odată cu intrarea în societate copilul părăsește casa - acest spațiu al siguranței. Intră în contact cu diferite categorii de oameni de care nu mai este la fel de apropiat. În acest fel își va crea o imagine mai realistă despre sine, nu doar cea plină de afecțiune din mediul familial. Copilul va fi capabil să stabilească și să gestioneze relații cu cei din jurul lui. Prin intermediul societății copilul poate intra într-un anumit grup, care va fi un model demn de urmat pentru acesta. Tocmai din acest motiv părinții trebuie să fie foarte atenți în ce fel de grupuri aderă copiii lor și care sunt modele pe care aceștia au ales să le urmeze. Grădinița reprezintă spațiul care dispune de multe mijloace moderne prin intermediul cărora copilul învață sau aprofundează lucruri primordiale vieții de zi cu zi și are ocazia să interacționeze, să socializeze cu alți copii de vârsta lui, să se integreze într-un anumit grup. Mediul grădiniței structurează viața cotidiană a copiilor, ordonează comportamentele individuale și colective și stabilește norme de interacțiune, reglementează performanțele și instituie recompense. Școala este instituția care se ocupă în mod oficial cu formarea generațiilor de elevi, iar învățătorii sau profesorii sunt cadre pregătite pentru a realiza diferite tipuri de activități educaționale adaptate particularităților de elevi. Școala instruiește și formează diferite structuri cognitive, afectiv-motivaționale, atitudinale și comportamentale ale personalității elevilor. În concluzie, consider că relația grădiniță - școală - familie - societate trebuie să fie permanentă deoarece singurii beneficiari din acest parteneriat sunt elevii. Motivul principal în crearea acestor parteneriate este acela de a-i ajuta pe elevi să aibă succes la școală sau pentru a-și îmbunătăți rezultatele școlare. Toate acestea îl vor ajuta să fie un adult sigur pe cunoștințele și capacitățile sale, astfel ajutându-l să facă cele mai bune alegeri în viața. Bibliografie: Sas Cecilia, Fundamentele pedagogiei, ed. Universității din Oradea, 2005.  Relaţia grădiniţă-şcoală-familie-societate Prof. înv. Primar Costescu Mirela LICEUL TEHNOLOGIC BUCECEA – BOTOSANI ,,Cine-l vede pe copil cum creşte? Nimeni ! Numai cei ce vin din altă parte spun: ,,Vai, ce-a crescut!” Dar nici mama, nici tata nu l-au văzut cum creşte.El a devenit în timp. Şi în fiecare clipă a fost ceea ce urma să fie.(Antone de Saint -Exupery) Sistemul de învăţământ,ca produs al dezvoltării sociale, a reflectat întotdeauna cerinţele şi posibilităţile oferite de societate, afirmându-se, la rândul său, ca factor al dezvoltării sociale. Sub impulsul dezvoltării sociale sistemele de învăţămînt se modifică, tinzându-se spre modernizarea metodelor de predare, a conţinutului, a formelor de organizare precum şi a formelor de colaborare, de cooperare dintre diferitele instituţii educative.Una dintre sarcinile grădiniţei este pregătirea pentru şcoală, prin intermediul a două forme specifice: jocul şi învăţarea.Învăţământul preşcolar trebuie să realizeze educaţia preşcolară având ca funcţie majoră formarea şi dezvoltarea personalităţii copilului în raport cu nevoile specifice vârstei, cu posibilităţile şi dotările sale, în interesul său sau a comunităţii sociale. Cu toate acestea, complexitatea actului educaţional, a realităţii umane şi sociale contemporane şi sarcinile tot mai dificile cărora trebuie să le facă faţă procesul educaţional să se identifice tot mai multe fisuri în relaţia amintită. Se recunoaşte faptul că deciziile, acţiunile şi rezultatele educaţiei nu mai pot fi realizate decât în comunitatea de opţiuni dintre mediile responsabile - familie, grădiniţă, şcoală şi comunitate.Mai mult, se dezvoltă concepte ca: opinia copilului, participarea lui la deciziile care-l privesc, opţiunea personală, implicarea acestuia de la vârstele cele mai mici în responsabilităţile şi drepturile pe care societatea le identifică şi le recunoaşte. Este nevoie de a se dezvolta un nou concept care să întărească schimbarea în relaţiile dintre instituţiile de învăţare şi familie.Acest concept este parteneriatul educaţional, unul dintre cuvintele cheie ale pedagogiei contemporane. Este un concept şi o atitudine în câmpul educaţiei. Parteneriatul educaţional este forma de comunicare, cooperare şi colaborare în sprijinul copilului la nivelul procesului educaţional.El presupune o unitate de cerinţe, opţiuni, deciziişi acţiuni educative între factorii educaţionali. Parteneriatul educaţional se desfăşoară permanent şi împreunăcu actul educaţional propriu-zis.El se referă la cerinţa că proiectarea, decizia, acţiunea şi evaluarea în educaţie să fie realizate în cooperarea şi colaborarea dintre instituţii, influienţe şi agenţi educaţionali. Parteneriatul educaţional se realizează între: - instituţiile educaţiei: familie, grădiniţă, şcoală şi comunitate; - agenţii educaţionali: copii, părinţi, cadre didactice, specialişti în rezolvarea unor probleme educaţionale (psihologi, consilieri, psiho-pedagogi, terapeuţi, etc.); - membrii comunităţii cu influienţă asupra creşterii, educării şi dezvoltării copilului (medici, factori de decizie, reprezentanţi ai bisericii, ai poliţiei, etc.); -influienţe educative exercitate la anumite momente asupra copilului; - programe de creştere, îngrijire şi educare a copilului; - forme de educaţie în anumite perioade. Conceptul se adresează în special părinţilor şi cadrelor didactice şi se referă la acţiunea în acelaşi sens. Ceea ce hotărăşte familia să fie în acord cu măsurile şcolare şi ceea ce face ca un părinte să nu fie legat de celălalt. Actual, relaţia educator-copil are sensuri noi, este o relaţie de colaborare, datorită aspectelor ei de conducere democratică şi flexibilităţii în luarea deciziilor.Nu numai copilul învaţă şi se dezvoltă sub influienţa educatorului, ci şi acesta se formează şi se transformă prin relaţia educativă. Rezolvarea fiecărei probleme educative adaugă competenţe noi cadrului didactic. Numai un cadru didactic de tip reflexiv, creator şi dinamic care acceptă schimbarea în raport cu fiecare generaţie, va găsi răspuns la noile întrebări.Părinţii şi comunitatea se influienţează puternic unii pe alţii. Mediul în care trăiesc părinţii poate sprijini sau devia vieţile lor, poate determina unele dintre valorile lor, poate să se comporte ca o sursă de forţă şi siguranţă sau ca o relaţie a dezvoltării. Părinţii pot influienţa comunitatea ca indivizi sau ca membri ai unui grup.Ei pot contribui la dezvoltarea comunităţii şi la fixarea prioritătilor sociale. La educarea copilului contribuie deci, ca instituţii bine determinate ale societăţii, familia, grădiniţa, şcoala şi comunitatea. În momentele diferite ale creşterii, dezvoltării, devenirii fiinţei umane, fiecare dintre aceste instituţii sociale are rol important. Mai mult, astăzi este determinată nevoia unui parteneriat educaţional între acestea, în favoarea unei educaţii eficiente pentru individ şi societate. În rezolvarea multiplelor probleme de dezvoltare şi învăţare, instituţia şcolară dezvoltă o serie de structuri de sprijin în favoarea copilului şi a familiei. În acest timp este nevoie de activităţi de susţinere în afara grupei şi de activităţi de sprijin atât a copilului aflat în situaţii dificile, cât şi familiei şi cadrelor didactice. Structurile de sprijin ale instituţiilor şcolare merg pe linia cabinetelor de asistenţă psihopedagogică, de consiliere, de rezolvarea unor probleme specifice (cabinete de logopedie şi orientate profesională) şi a centrelor de resurse pentru familie sau cadre didactice. Se dezvoltă astfel la acest nivel programe specifice de sprijin individualizat şi de grup pentru copii, părinţi şi cadre didactice. Grădiniţa eficientizează realizarea unui parteneriat cu copiii prin valorizarea şi respectarea identităţii sale cu familia, prin recunoaşterea importanţei acesteia şi atragerea în procesul didactic cu toate resursele educative ale societăţii, pe cere le identifică, le implică şi le foloseşte în activitatea educativă. Identificând şi valorificând dimensiunea personală a individului, realizăm însă nevoia valorizării şi aprecierii familiei ca un mediu primordial şi afectiv necesar familiei individuale. Familia trebuie sprijinită şi nu înlocuită în educarea tinerei generaţii. Şi pe parcursul vârstelor şcolare familia rămâne mediul afectiv cel mai viabil de securitate şi stimulare. Se recunoaşte tot mai mult influienţa şi altor instituţii din comunitate asupra informării şi formării copilului. Astfel, la nivelul grădiniţelor au loc activităţi de religie, concepute de cadrul didactic cu avizul specializat al preoţilor din parohie. Copiii participă de sărbători la slujbe religioase, împărtăşindu-se. Se subliniază dorinţa copiilor de a fi în legătură permanentă cu obiceiurile sfinte de-a lungul anului. Ei sunt entuziasmaţi şi participă cu plăcere la sărbătorile prilejuite de Crăciun şi Paşti. De asemenea, colaborarea cu poliţia este marcată prin activităţi susţinute de poliţişti, prin educaţie rutieră, comportament civic, etc. Brigada de pompieri se implică în informarea şi îndrumarea cadrelor didactice şi a copiilor. Primăria este principalul factor al comunităţii locale care sprijină instituţiile şcolare. Astăzi se cere tot mai mult înţelegerea parteneriatului educativ ca formă de unificare, sprijin, asistenţă a influienţelor educativ-formative. Experienţa dovedeşte că o atmosferă destinsă între agenţii educativi facilitează învăţarea. Există o reţea complexă de relaţii în cadrul unei instituţii şcolare care are un potenţial în influenţarea potenţialului copiilor. Cele mai importante relaţii sunt: - relaţia dintre cadru didactic şi elev; - relaţii interindividuale (dintre elevi, dintre cadrele didactice, dintre cadrele didactice şi specialişti care sprijină şcoala, dintre cadre didactice şi personalul administrativ al şcolii, etc.); - relaţia dintre cadrele didactice şi părinţi; Colaborarea dintre instituţia de învăţământ şi familie presupune o comunicare efectivă ţi eficientă, o unitate de cerinţe şi o unitate de acţiune când este vorba despre interesul copilului. Colaborarea şi cooperarea părinţilor cu instituţiile de învăţământ sunt eficiente şi benefice ambilor factori în condiţiile în care comunicarea este reală, în funcţie de dimensiunea sa umană. Din relaţia grădiniţă-şcoală-familie-comunitate copiii cîştigă un mediu de dezvoltare mai bogat, iar între participanţi se crează relaţii pozitive şi fiecare îşi va dezvolta sentimentul coeziunii sociale.  Comunicarea şcolii cu familia Înv.COŞARCĂ MARIA ŞCOALA GIMNAZIALĂ VETIŞ JUD. SATU MARE Odată cu intrarea copilului în şcoală, acţiunea educativă a fam­iliei se diversifică devenind mai complexă. Rezultatele educaţiei şcolare sunt dependente şi de modul în care se realizează colabo­rarea dintre şcoală şi familie. Ca instituţie care dispune de cadre pregătite în acest sens şcoala poate asigura această coor­donare, tematica abordată fiind concentrată cu precădere asupra activităţii de învăţare şi a randamentului şcolar. O primă consecinţă ce rezultă de aici se referă la cunoaşterea de către învăţător, respectiv profesor sau diriginte a trăsăturilor şi potenţialului educativ al familiei. Ce trebuie să ştim despre familia elevului? De un real folos pentru valorificarea influenţelor familiei şi îndrumarea ei sunt informaţiile ce se referă la: încadrarea părin­ţilor în procesul muncii, structura şi tipul familiei, relaţiile interpersonale dintre membrii săi, climatul educativ din fami­lie, responsabilităţile pe care copilul le îndeplineşte în familie, autoritatea părinţilor şi metodele educative pe care aceştia le folosesc. Cunoscând asemenea aspecte, dascălul poate trece la stabilirea unui program comun de educaţie în care acţiunile ce se întreprind în şcoală şi familie să se completeze reciproc. Numai in acest fel se poate contura un sistem unitar de cerinţe. Odată stabilite aces­te lucruri urmează aplicarea lor. Şi în acest proces dascălului îi revine sarcina să îndrume şi să orienteze modalităţile de aplicare şi mai ales să urmărească rezultatele. În acest sens el trebuie să-i familiarizeze pe părinţi cu anumite cunoştinţe psihopedagogice şi să-i iniţieze în folosirea unor metode şi procedee de educaţie în concordanţă cu particularităţile de vârstă şi individuale ale copilului. Care sunt principalele aspecte asupra cărora şcoala trebuie să insiste? În ansamblu, ele se referă la regimul zilnic din familie, la relaţi­ile dintre părinţi şi la unitatea de cerinţe dintre ei, la importanţa cli­matului afectiv pentru dezvoltarea personalităţii copilului, la necesi­tatea cunoaşterii copilului, la semnificaţia stilului de viaţă care tre­buie să domine în familie, toate acestea ducând mai apoi şi la o reuşită şcolară. Şcoala a avut şi are un rol primordial în a colabora cu părinţii copiilor pentru asigurarea educaţiei acestora. Educaţia este o acţiune la care îşi dau concursul şcoala, familia, comunitatea locală, întreaga societate şi colaborarea între ele este absolut necesară. După cum se ştie, colaborarea presupune pe lângă o unitate de vederi şi o coordonare a acţiunilor în vederea realizării unităţii - factorul coordonator al colaborării fiind învăţătorul. Acest lucru decurge din logica lucrurilor, şcoala având rolul de a coordona colaborarea tuturor factorilor educativi, deoarece dintre toţi, doar ea este singurul calificat pentru asemenea acţiune. Şcoala trebuie înţeleasă ca o instituţie unde se comunică prin toate mijloacele, se învaţă şi se realizează comunicarea, pentru orice nivel şi orice context social sau tematic. Scopul comunicării în şcoală nu se rezumă la reuşita şcolară, ci urmăreşte reuşita umană în toate condiţiile şi în toate momentele vieţii. Educatorul este un arbitru care promovează şi corectează în acelaşi timp comunicarea, modelul de orator este impus de context, de temă, de auditoriu, de parteneri. Dascălul este acela care declanşează cu pricepere şi abilitate anumite motivaţii de trecere de la starea de absenţă la cea de prezenţă în viaţa grupului, a societăţii. Comunicarea devine astfel eficientă, iar manifestarea elevului devine liberă şi este favorizată de forţa lui de a comunica, de încrederea că este capabil să dea limpezime şi frumuseţe unei idei, unei trăiri. Învăţătorul trebuie să cunoască câteva cerinţe care să-i faciliteze munca în parteneriatul cu părinţii şi să-i sporească eficienţa.În ciuda unor diferenţe de ordin economic, sociocultural sau de altă natură, familia ca instituţie socială, prezintă anumite însuşiri comune. Una dintre acestea este năzuinţa părinţilor de a-şi vedea copiii mari, bine instruiţi şi bine formaţi pentru viaţă. Deşi în ţara noastră educaţia părinţilor nu a fost integrată în sistemul naţional de educaţie, cum se întâmplă în multe ţări, au existat totuşi preocupări pentru înfiinţarea unor posturi de consilieri educaţionali, dezvoltarea unor proiecte naţionale cum ar fi proiectul „Educaţia părinţilor”. Lucrul acesta a cerut şcolii, prin dascălii ei, să impulsioneze interesul şi bunăvoinţa de a învăţa, de a se informa, pentru ca atitudinea lor să fie cu adevărat eficientă. În mod logic, obiectivele educaţionale ale familiei sunt integrate obiectivelor sistemului educaţional. În continuare aş vrea să pun mai mult accentul pe dificultăţile pe care le întâmpinăm în comunicarea cu părinţii şi ce ar trebui să facem pentru a le preveni.Comunicarea cu părinţii reprezintă una din componentele extrem de importante ale managementului şcolar, domeniu în care, cadrul didactic îşi exprimă cel mai elocvent competenţele sale sociale, psihopedagogice şi manageriale. Cercetările sociologice arată că cele mai multe cadre didactice nu sunt prea optimiste atunci când sunt rugate să aprecieze eficienţa comunicării cu părinţii. Barierele în calea unei comunicări eficiente cu părinţii sunt mult mai mari decât şi le închipuie marea masă a cadrelor didactice şi, mai cu seamă, a cadrelor didactice tinere. Regulile cunoscute, acceptate, preluate şi exersate în relaţionarea cu părinţii, sunt cu preponderenţă cele clasice; multe însă dintre acestea rămân actualmente depăşite de cercetările educaţionale moderne. În calitatea sa nouă, de manager, cadrul didactic trebuie să gestioneze, cu maximum de eficienţă, relaţiile cu părinţii, transformându-şi prezumtivii "inamici" în aliaţi şi în parteneri. Din această perspectivă, orice cadru didactic este bine să cunoască şi să conştientizeze principalele bariere ale comunicării cu părinţii, în scopul evitării lor, pentru eficientizarea relaţionării cu aceştia. Obstacolele unei comunicări eficiente cu părinţii sunt: 1. problemele de ascultare cauzate de dorinţa cadrului didactic de a avea numai el iniţiativa (fapt de altfel conferit prin statutul instituţional al funcţiei), fapt ce conduce la o falsă impresie, potrivit căreia comunicarea cu părinţii este nevoia sa de a-i informa pe părinţi despre diverse probleme. În realitate, cadrul didactic ar trebui să-şi consacre cea mai mare parte din timpul relaţiilor cu părinţii receptării şi primirii de mesaje din partea acestora. Ascultarea activă reprezintă în acest sens o bună modalitate de relaţionare a managerului şcolar cu părinţii. 2. falsa / lipsa conexiunii inverse se referă la faptul că, în relaţia cu părinţii, cadrul didactic porneşte de la premisa unei comunicări incorecte cu aceştia, considerând că numai ei au datoria de a asculta orice fel de mesaj din partea educatorului. Sunt mulţi părinţi inhibaţi în a pune întrebări, chiar dacă nu au înţeles mesajul cadrului didactic, după cum şi părinţi care, din motive lesne de ghicit, lasă prin tăcere ori prin semnale nonverbale impresia că au înţeles şi că sunt de acord cu tot ce a transmis cadrul didactic; disimularea este atât de convingătoare încât poate prejudicia o comunicare eficientă şi performantă. Un cadru didactic eficient nu numai că lasă spaţiu întrebărilor, ci şi îi provoacă pe părinţi să pună întrebări sau, ştiind faptul că părintele are interesul de a nu-l contrazice, trebuie să se asigure că părintele este în posesia informaţiilor corecte. 3. rezistenţa la critică constituie unul dintre blocajele cele mai frecvente şi greu de depăşit. Controlul mândriei personale şi al prestigiului solicitate de anumite situaţii manageriale foarte dificile, când acţiunile noastre sunt criticate de unul sau mai mulţi părinţi, trebuie să se constituie ca elemente normale ale unei relaţii corecte cu părinţii. Dezvoltarea relaţiilor cu părinţii nu se poate construi pe duplicitate ori linguşiri, ci pe adevăr, bun-simţ şi profesionalism. 4. percepţia selectivă şi subiectivă vizează faptul că, din volumul mare de informaţii transmise părinţilor, cadrul didactic are tendinţa de a le vedea numai pe acelea pe care doreşte el să le vadă, ignorând faptul că, în rolul său de manager şcolar, trebuie să aibă o oarecare bază pentru a decide ce mai trebuie să caute şi la ce să reacţioneze. Abilităţile cadrului didactic în relaţionarea cu părinţii trebuie să constea şi în a recunoaşte zonele incerte ale unei abordări subiective a problematicii şcolare în care devine necesar obiectivismul colaboratorilor săi. 5. ascultarea afectivă este o altă barieră în comunicare şi se exprimă prin gradul de impresionabilitate al unui mesaj, transmis de un părinte, care, formulat într-o maniera afectivă, poate vicia recepţia ideilor esenţiale, în favoarea părintelui şi în defavoarea cadrului didactic. 6. obţinerea informaţiei prin manipulare discretă are în vedere necesitatea cunoaşterii cât mai complete a unei situaţii ori a unui caz, obţinută mai ales prin discuţii cu părinţii inhibaţi, fapt ce reclamă din partea cadrului didactic ca, atunci când este pus în faţa unei probleme de interes general, acesta să aibă o conduită informaţională mai atentă în viitor. 7. inadvertenţele de limbaj şi barierele culturale reprezintă factori frecvenţi ai neînţelegerilor cu părinţii, cu atât mai mult cu cât aceştia se consideră inferiori la acest capitol cadrului didactic. Un limbaj elevat, plin de termeni psihopedagogici, neologisme, de preţiozitate, poate fi un factor de blocaj al comunicării cu părinţii. Un limbaj simplu, direct, adaptat interlocutorului reprezintă soluţia acestui blocaj. Ascendentul de cultură constituie un factor de asimetrie normală a relaţiei cadru didactic-părinte, fapt ce îi conferă cadrului didactic autoritate, dar şi responsabilitate în transformarea acestui dezechilibru de cultură, printr-o chibzuită cumpătare, într-un raport echitabil. Principiul elementar în vederea eficientizării comunicării cu părinţii este stabilirea unei relaţii de grijă şi preocupare între cadru didactic - elevi - părinţi. În sens larg, tocmai schimbul de idei dintre învăţător şi părinţi poate fi echivalat cu educaţia părinţilor, iar produsul educaţional este avantajos, atât pentru şcoală, cât şi pentru elevi.Şi părinţii trebuie să se implice în procesul educaţional ca profesori, elevi, susţinători şi avocaţi ai copiilor lor. Bibliografie: Walsh Bruke, Kate - Crearea claselor orientate după necesităţile copiilor de 8, 9 şi 10 ani, C.E.D.P. Step by Step - România, Bucureşti,1999. Walsh Bruke, Kate - Predarea orientată după necesităţile copiilor, C.E.D.P. Step by Step - România, Bucureşti, 1999.  Implicarea părinților în activitatea școlară prof. Coșereanu Mihaiela - Doina Școala Gimnazială,,Ioan Slavici”, Oradea ,,Fiecare elev este un diamant care, bine șlefuit, va străluci pentru totdeauna.“ (Augusto Cury) Activitatea școlară aduce cu sine cel puțin trei factori implicați: școala, elevul și familia sa. Nu este deloc suficient a trimite copilul la școală și acesta să ,,iasă” o minune de elev, plin de medalii și de diplome! Este nevoie de sprijin reciproc, în beneficiul copilului! Altminteri, obiectivele riscă să nu fie atinse din diverse motive, iar reproșurile să curgă din ambele direcții. Implicarea părinților în educaţia copilului, la şcoală şi acasă, are un impact semnificativ asupra succesului copilului şi a vieţii sale, în general. Conform cercetărilor recente, copiii ai căror părinţi sunt cu adevărat implicaţi în activitatea școlară vor absenta mai rar, se vor purta civilizat, vor învăța mai bine. Prin urmare, atunci când un cadru didactic are șansa de a avea întregul sprijin al părinților elevilor, activitatea școlară dă roade frumoase. Elevul este sprijinit și îndrumat din ambele direcții, iar rezultatele lui vor da semne de înaintare, de progres, chiar performanță! Ce se întâmplă atunci când unii părinți nu știu sau nu vor să se implice în a sprijini școala, elevul, se poate deduce, sau, unii chiar cunoaștem consecințele. De aceea, trebuie să căutăm modalități de a reuși să-i motivăm pe părinți în a se implica, la modul serios și onest, în activitatea școlară. Printre activitățile ce vin în ajutorul acestei idei sunt ședințele și lectoratele cu părinții, unde le pot fi prezentate și discutate materiale informative despre modul și timpul acordat în a-și ajuta copilul la efectuarea temelor pentru acasă, felul și durata acordării unui moment de lectură acasă, metode de dezvoltare a stimei de sine la unii copii, sau de temperare a unor stări irascibile, la alții. De un sprijin real sunt cărțile: ,,Părinți străluciți, profesori fascinanți”, de Augusto Cury, ,,Parenting necondiționat”, de Alfie Kohn, ,,Cele 100 de reguli ale educării copilului”, de Richard Templar, ,,Profesorul eficient” și ,,Părintele eficient”, scrise de Thomas Gordon, ș.a. În activitățile mele la clasă am utilizat astfel de materiale ca punct de plecare pentru discuțiile de grup, dar, în mod deosebit, ne-au ajutat informațiile Uraniei Cremene, care, prin cursul ,,18 tehnici de Fundamentale de Parenting pentru copii echilibrați și părinți împliniți”, a reușit să apropie mai mult părintele de copil, să-l înțeleagă mai bine, să își crească ai lor copii într-o atmosferă pozitivă și echilibrată. Părinții mai pot fi implicați în a alcătui un program zilnic al școlarului, în dozarea corespunzătoare a activităților lui extrașcolare, sfătuiți să încurajeze copilul în a comunica evenimentele de la școală, încurajarea permanentă a copilului, pentru a preveni sau combate teama de eșec, care nu este altceva decât o problemă nerezolvată pe moment, dar care se poate rezolva ulterior, prin muncă susținută, perseverență, antrenament. Am invitat părinții să asiste la ore, cu ocazia împlinirii a 50, apoi 100 de zile de școală, pentru a vedea personal cum se manifestă copilul lor la clasă. Unii părinți s-au implicat activ, chiar au participat la unele activități extrașcolare și extracurriculare. Ne-au însoțit în vizita la Biblioteca Județeană ,,Gheorghe Șincai”, din Oradea, au participat la activitățile din săptămâna Școala Altfel, contribuind la realizarea unor produse culinare de Ziua Școlii, sau, acordând timp de calitate cu copiii, jucând cu ei jocurile ,,MindLab”: ,,Quarto!” și ,,Broscuțele”. Părinții s-au mai implicat în activitatea școlară și atunci când elevii au avut de efectuat unele proiecte: ,,Viața la Poli”, ,,Deșertul”, ,,Arborele genealogic”, etc. Au participat la decorarea sălii de clasă cu ocazia serbărilor de Crăciun sau de final de an școlar, etc. Chiar dacă reorganizarea rechizitelor și evaluarea periodică a necesarului de cărți și caiete intră într-un ritual obligatoriu al părintelui, nu fiecare familie și-a îndeplinit acest rol. O altă latură importantă a implicării părinților în activitatea școlară a copilului său este și stimularea interesului pentru lectură. Acest aspect nu trebuie forțat, ci trebuie sprijinit cu răbdare, în timp, cu atât mai mult cu cât cititul este o abilitate esențială pentru întreg procesul de învățare. De aceea, plăcerea de a citi se construiește împreună, de către părinte cu copilul său, prin joc și alte activități distractive. Ora de consiliere cu părinții, programată din timp, contribuie la îmbunătățirea relației școlii cu familia elevului. Părintele poate afla informaţii despre comportamentul copilului său și despre modul în care se descurcă la învățătură, după cum se pot stabili de comun acord și modalități de optimizare a rezultatelor, atunci când e cazul. Părintele poate astfel să îl ajute pe copil în activitățile școlare, dar, în același timp, se creează un context adecvat pentru discutarea unor probleme delicate. Toate activităţile amintite mai sus reprezintă oportunități pentru părinţi de a interacţiona cu personalul şcolii şi cu ceilalţi părinţi. Ei pot afla despre activităţile zilnice şi despre climatul şcolii, ceea ce îi ajută să înţeleagă cum este şcoala unde învaţă copilul lor. Bibliografie: Kohn, Alfie: ,,Parenting necondiționat - de la recompense și pedepse la iubire și înțelegere”, Multi Media Est Publishing, 2013; Iacob, Adelina, Pop, Daniela, Groza, M.: ,,Educator fără diplomă”, Ed. Universității Oradea, 2003.  SISTEMUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT DIN FINLANDA Prof. înv. primar Coşteanţ Loredana Şcoala Gimnazială ,,Sorin Titel” Margina,,Un sistem bine gândit poate face dintr-un elev obișnuit, unul excepțional.” Finlanda are cel mai ridicat nivel de trai din lume și cel mai evaluat sistem educativ. Finlanda atrage atenția lumii atunci când se constată că elevii săi obțin constant poziții de top la testele PISA - teste internaționale menite să verifice nu atât cunoștințele tinerilor, cât mai ales modul cum aceștia gândesc. Pe la mijlocul secolului al XIX-lea, filosoful finlandez John Vilheln Snellman mobiliza masele în jurul unei idei că numai educația poate duce la bunăstare și punea bazele a ceea ce avea să devină cel mai performant sistem educațional din lume. Ideile acestuia au prins rapid și populația finlandeză a început să investească, mai întâi efort și apoi bani în educație. În prezent, învățământului îi revine nu mai puțin de 14% din bugetul de stat. 7-16 ani - 0 bani Secretul stă în importantele reforme educaționale, implementate în urmă cu 40 de ani. Guvernul a hotărât să „reseteze” sistemul și să abordeze o altă direcție, dedicând astfel fonduri importante educației, cercetării și tehnologiei. Atunci a fost adoptat un nou sistem educațional. Iar acest sistem se referă de fapt la egalitate de șanse pentru toți copiii, indiferent de mediul socio-economic din care aceștia provin. Conceptul este „peruskoulu” și el desemnează o școală „comprehensivă” pentru toți elevii între 7 și 16 ani. Primul lucru care s-a decis a fost ca școala elementară să fie formată din nouă clase. Este o școală finanțată de stat și care oferă tuturor copiilor educație gratuită, o școală obligatorie și disponibilă pentru toți, dar și o școală fără examene de admitere și fără taxe. Egalité, Fraternité Sistemul este unul egalitarist, oferind şanse egale pentru oricine, indiferent de mediul socio-economic din care provin, sau de zona în care locuiesc, au același potențial de a învăța și trebuie să aibă aceleași șanse la o educație de calitate. În Finlanda nu există școli mai bune și școli mai proaste. Nu există învățământ privat. Întregul sistem universitar este de stat. Sunt permise liceele private, dar perceperea de taxe de studiu este interzisă. Această țară consideră pur și simplu că absolut toți copiii trebuie să beneficieze de același tratament. Copiii cu dizabilități învață în școlile normale. Copiii cu cerințe educaționale speciale nu studiază la domiciliu, nu sunt excluși sau izolați în școli speciale, ci participă la ore în clase normale, indiferent dacă au handicapuri grave. În Finlanda, școala pune preț pe calitatea profesorilor, investind doar în cei care realizează performanțe. Calitatea profesorilor finlandezi este, pur și simplu, exemplară. În Finlanda trebuie să ai facultate ca să predai la grădiniţă şi masterat ca să predai la şcoală. Astfel, legea impune fiecărui cadru didactic să aibă la bază cinci ani de facultate și un masterat în pedagogie. Poziția de profesor este drept una cu o mare responsabilitate și, în consecință, nu oricine poate intra în sistem. În Finlanda este mai ușor să devii medic sau avocat decât profesor. Salariile pe care le primesc sunt printre cele mai mari din Europa, alături de Germania, Marea Britanie și Franța. Profesorilor care nu își dovedesc competența nu li se prelungește contractul de angajare. În Finlanda nu trebuie să plăteşti nimic pentru serviciile educaţionale nici măcar când faci o facultate, masterat sau doctorat. În plus, elevilor li se asigură un prânz gratuit şi transport gratuit dacă locuiesc la mai mult de 5 km de şcoală. Legea finlandeză obligă ca meniul să fie gratuit, nutritiv, și cu multe feluri de salate și fructe. Dacă orele se prelungesc până după-amiază, școala are obligația de a oferi o gustare elevilor. Copiii încep școala la 7 ani şi nu se confruntă cu examene până la vârsta de 16 ani, când susțin singurul examen important în sistemul lor educațional. Orele sunt scurte (45 min), intense și, mai ales, foarte participative. Au foarte puţine teme pentru acasă, se stimulează raționamentul critic înaintea memorizării mecanice. Învăţământul finlandez pune mare preţ pe ştiinţe şi pe practică, de aceea cele mai multe cursuri de ştiinţe au loc în laboratoare, în grupuri de maximum 16 elevi şi se concentrează pe experimente ştiinţifice. În urma evaluărilor internaţionale, elevii finlandezi s-au dovedit a fi cei mai inteligenţi. Ei au obţinut cele mai bune rezultate la cunoaştere ştiinţifică şi s-au clasat printre primii la matematică şi apetitul pentru lectură. Statul finlandez e preocupat de asigurarea unui învățământ viabil, capabil să motiveze elevii. Sistemul educativ este foarte bine gândit și făcut în sprijinul elevilor. Finlanda are cel mai mare procent, din Europa, al elevilor care ajung la facultate, 66%, iar 93% dintre finlandezi promovează liceul. În același timp, diferența dintre cei mai slabi și cei mai buni elevi este cea mai mică din lume. Sistemul de valori al finlandezilor are la bază educația nu acumularea de bunuri. Acest lucru este valabil pe tot parcursul vieții, când, arată statisticile, adulții preferă să dea bani pe un program de educație continuă decât pe ultimul telefon scos pe piață. Este un sistem de valori format în familie, consolidat în școală, pus apoi în slujba țării.  ZÂMBETUL, JOCUL, VESELIA … ÎMI COLOREAZĂ COPILĂRIA! Şcoala Gimnaziala Nr. 9 ,,Nicolae Orghidan”, Brașov Coordonator: prof. inv. primar Coteanu Maria Protocol de activitate Denumirea activităţii: 1 Iunie, ZÂMBETUL, JOCUL, VESELIA … ÎMI COLOREAZĂ COPILĂRIA! Participanţi: elevii clasei a II -a D Locul desfăşurării: sala de clasă Forma de desfăşurare: concurs (pe grupe), jocuri distractive, întreceri Obiective: Educarea atitudinilor şi comportamentelor copiilor în vederea acceptării diversităţii, a toleranţei şi nediscriminării în cadrul grupului; Cunoaşterea şi respectarea normelor de comportament în societate; Educarea abilităţii de a intra în relaţie cu ceilalţi; Desfăşurarea unor activităţi menite să sărbătorească copiii şi afirmarea lor prin limbajul universal al artei: muzică, dans, creaţie plastică; Dezvoltarea creativităţii; Realizarea unei atmosfere de sărbătoare pentru copii. Desfăşurarea activităţii 1 iunie - ziua în care se celebrează miracolul naşterii, miracolul purităţii, dar şi întoarcerea la inocenţă. Nu există limite de vârstă când vine vorba de a sarbatori Ziua Copilului. Oricare dintre noi, pitic sau voinic, are voie să se simta copil… şi chiar este necesar ca măcar o data pe an să lăsăm în urmă problemele de zi cu zi, să zâmbim curat, să ne aducem aminte de părinţi şi să simţim că ludicul înfloreşte in inimile noastre. Pregătind ediţia din acest an, ne face o deosebită plăcere să ne aducem aminte cum am sărbătorit anul trecut copilăria. Pentru ediţia din acest an, pregătirile au început cu alegerea jocurilor si concursurilor: “Plimbatul cartofului” Copiii sunt asezati in echipe egale ca numar, aliniati in flanc cate unul in spatele unei linii de plecare. Fiecare echipa are o lingura de lemn si un cartof. La comanda conducatorului de joc, primii din fiecare echipa, cu lingura intr-o mana si cartoful pe lingura, pornesc pe traseul marcat, avand grija sa nu scape cartoful, se intorc pe acelasi traseu si predau lingura urmatorului coechipier. Castiga echipa ai carei participanti parcurg traseul mai repede si cu mai putine ratari. “Golirea bazinului” Copiii sunt asezati in echipe egale ca numar, aliniati in flanc cate unul, in spatele unei linii de plecare. Fiecare echipa are o galeata goala, iar fiecare participant un pahar de plastic. In fata fiecarei echipe la o distanta de 15 m se afla a galeata plina cu apa. La semnalul conducatorului de joc, primii concurenti din fiecare echipa alearga cu paharul in mana, ajung la galeata cu apa, umplu paharul si se intorc pe acelasi traseu, avand grija sa nu verse apa, golesc apa in galeata pregatita. Castiga echipa care reuseste prima sa umple cu apa galeata goala. “Gaseste pantoful” Copiii sunt asezati in echipe egale ca numar, aliniati in flanc cate unul, in spatele unei linii de plecare, dupa ce fiecare si-a dat jos pantoful de la un picior. La comanda conducatorului de joc, fiecare participant va sari intr-un picior, cel incaltat, ajunge la capatul traseului isi cauta pantoful aflat la gramada cu ceilalti pantofi ai coechipierilor, se incalta si se intoarce alergand pe acelasi traseu. Castiga echipa ai carei participanti au fost mai indemanatici si au reusit sa parcurga mai repede traseul. “Cursa broscutelor” Copiii sunt asezati in echipe egale ca numar, aliniati in flanc cate unul, in spatele unei linii de plecare. La comanda conducatorului de joc, primii din fiecare echipa intra in sac si sarind ca broscutele, pe un traseu de 10 - 15 m, ocolesc un obstacol si pe acelasi traseu se intorc predand sacul urmatorilor concurenti. Castigatoare este echipa ai carei participanti au reusit sa parcurga traseul mai repede. Distractia a continuat cu: - Concursul - „Cel mai bun desenator” - Fiecare grupă primeşte două fişe. După rezolvarea corectă a cerinţelor, trebuie să deseneze sau să coloreze figurile, obiectele rezultate. După evaluarea fişelor, grupele primesc punctele sub formă de „creioane”, care se afişează pe panou, pentru scorul final. - Interpretarea unor cantece despre copii si copilarie Evaluare Acordarea de diplome şi mici premii elevilor, după discutarea reuşitei activităţii.  PARTENERIATUL EDUCATIV ŞCOALĂ - FAMILIE - UN SUCCES AL PROCESULUI EDUCAŢIONAL Prof. înv. primar Cotet Gheorghita Colegiul National,,Ionita Asan” Caracal, jud.Olt ,,A-ţi învăţa copiii să facă bine, înseamnă a le lăsa moştenirea cea mai preţioasă”. Reforma învăţământului aduce o schimbare semnificativă în ceea ce priveşte relaţia învăţătorului cu ceilalţi factori implicaţi în educarea elevului, îndeosebi cu familia. Poziţia familiei este aceea de partener într-un proces de dezvoltare, de conturare a drumului şi rolului social pe care îl va alege copilul. Familia are dreptul de a se implica în alegerea ofertei educaţionale, a carierei de mai târziu, dar şi obligaţia de a urmări şi sprijini eforturile copilului şi ale şcolii. Expresia parteneriat cu familia nu înseamnă doar o altă denumire a unei relaţii mai vechi în care familia era informată periodic ori la cerere, asupra evoluţiei copilului în activitatea şcolară. Este vorba de o schimbare de statut a familiei în raport cu şcoala. Familiei îi revin acum mai multe drepturi- pe care noi trebuie să-i ajutăm, să-i conştientizăm şi să beneficieze de ele -dar şi sarcini sporite. Schimbările în plan socio-economic exprimă necesitatea reală a colaborării între şcoală şi familie atât în rezolvarea unor sarcini de susţinere materială, precum şi în cooperarea în alegerea programelor de instruire şi educare (curriculum la decizia şcolii), pentru cunoaşterea personalităţii copiilor, pentru orientarea şcolară şi profesională. Parteneriatul cu familia înseamnă şi o reconsiderare a atitudinii învăţătorului faţă de aceasta. Îndatoririle învăţătorului faţă de familie sunt: mai multă transparenţă, acceptarea observaţiilor pertinente şi promovarea sugestiilor privind obiectivele şi priorităţile educaţionale, informarea corectă şi operativă. Familia are cea mai mare influenţă asupra copilului, iar trăirile afective reprezintă suportul absolut necesar susţinerii efortului de învăţare. Rolul părinţilor faţă de copilul devenit elev se schimbă. Părinţii au nevoie de instruire în ceea ce priveşte modul de urmărire al îndeplinirii sarcinilor şcolare şi controlul conduitei copilului. Sunt părinţi care intervin în activitatea de învăţare a copilului în mod necorespunzător, fie având tendinţa de a se substitui copilului în efectuarea unor teme, prin alte metode decât cele indicate, fie manifestând exigenţe nerealiste faţă de acesta. Activitatea de îndrumare a părinţilor de către învăţător este evident necesară. Unitatea de opinii dintre cele două instituţii - şcoală, familie - trebuie realizată doar în strânsă colaborare. Sunt părinţi care îşi propun să ajute şcoala, cu condiţia ca ei să cunoască obiectivele educaţionale. Pe aceştia trebuie să-i informăm, descriindu-le tipurile de comportamente realizabile, explicarea modalităţii de acţiune, pentru ca metodele de influenţare să nu fie în contradicţie cu cerinţele pedagogice. Alţi părinţi nu manifestă interesul necesar faţă de evoluţia copilului şi, ca atare lasă şcolii toată grija. Prin metode pedagogice pot fi atraşi alături de şcoală, determinându-i să adere la ideea de colaborare activă. Părinţii sunt cei care trebuie să înveţe de la educatorul copilului pentru a cunoaşte direcţia şi ritmul la care trebuie să se alinieze. Schimbul de idei este profitabil atât pentru şcoală cât şi pentru elev şi părinţii săi. În lectoratul ,,Şcoala părinţilor” am urmărit ca aceştia: Să cunoască specificul activităţii şcolii, obiectele de studiu, orarul, tipul de manuale şi rechizite, alte materiale necesare elevului/clasei; Să cunoască în mod curent rezultatele şcolare ale elevului; Să cunoască schimbările survenite în evoluţia copilului, înregistrate sistematic de către învăţător; Să li se creeze condiţiile pentru a-şi exprima nemulţumirile, părerile, îngrijorările; Să li se creeze condiţii pentru a-şi cunoaşte învăţătorul şi învăţătorul să-i cunoască pe părinţi; Părinţii să se cunoască între ei, să acţioneze în spirit de echipă pe frontul educaţional. Colaborarea dintre şcoală şi familie - o reuşită a procesului educaţional Educaţia este o acţiune la care îşi dau concursul şcoala, familia, întreaga societate, iar colaborarea este absolut necesară. Şcoala trebuie să colaboreze cu familia în domeniul învăţării elevului, în domeniul comportamentului, în domeniul dezvoltării fizice, intelectuale, morale şi estetice, în domeniul deprinderilor şi priceperilor de muncă, igienico-sanitare, în domeniul activităţilor libere, angajării copilului în diferite domenii de activitate în afară de clasă şi şcoală. La şedinţele cu părinţii am dezbătut pe larg modul cum îşi pot ajuta copiii în învăţarea lecţiilor precum şi în controlul temelor pentru acasă. Părinţii trebuie să cunoască modul în care se controlează şi cum poate fi ajutat copilul în cazul în care întâmpină unele greutăţi în realizarea lor. Părinţii trebuie să cunoască felul în care elevul se comportă faţă de învăţătoare şi faţă de colegii de clasă, dacă purtarea lui pe stradă şi în alte locuri este corespunzătoare. Şcoala şi învăţătorul nu poate suplini cu totul lipsa de preocupare a unui părinte. Efortul educativ îşi găseşte eficienţa atunci când între cei doi factori, şcoală şi familie există o conlucrare în interesul comun al educării copilului. Din experienţa celor 18 ani la catedră am întâlnit diferite feluri de părinţi care ,,se mândresc” cu atitudinea severă faţă de copii (copilul plângea când lua calificativul Suficient sau Bine, spunând că va fi bătut sau certat), ,,familii severe”, ,,familii permisive”, familii în care toţi se învârt în jurul poftelor copilului. În nici unul dintre cazurile enumerate mai sus nu se realizează o educaţie sănătoasă. Mediul influenţează, iar educaţia acţionează nu însă independent ci corelativ. Din diferite chestionare administrate în diverse perioade ale anului şcolar mi-am dat seama de fel de fel de părinţi interesaţi sau nu de şcoală şi de viitorul copilului său. Am reuşit să cunosc atmosfera şi climatul educativ din familie, structura familiei, condiţiile materiale, comportamentul părinţilor faţă de elevi, dezvoltarea fizică, starea sănătăţii şi dezvoltarea psihică. Punctajul obţinut după interpretarea răspunsurilor m-a ajutat să trag concluzia că există o relaţie fructuoasă între şcoală şi familie cu unii părinţi, dar şi o relaţie bună, care poate şi trebuie îmbunătăţită cu cealaltă parte a lor. Părinţii au venit cu idei de rezolvare a unor activităţi extraşcolare: concursuri de ,,Muncă şi creaţie”, (materiale refolosibile), ,,Parada costumelor ciudate”, permiţând părinţilor să vadă manifestările elevilor, rezultatul muncii lor, trăirile şi comportamentul acestora. Pentru cunoaşterea amănunţită a împrejurărilor de viaţă pe care le trăieşte elevul am efectuat vizite la domiciliul lor. În cadrul lectoratelor cu părinţii am prezentat teme axate pe rolul familiei în educaţia şcolarului mic: ,,Ce trebuie să ştie părinţii?”, ,,Cum învăţăm mai uşor?”, ,,Modelul familial”, ,,Condiţiile de mediu pentru pregătirea lecţiilor”, ,,Cunoaşterea anturajului copiilor”, ,,Îndrumarea şi verificarea lecturii particulare”, ,,Pregătirea psihologică a copiilor în vederea integrării lor în ciclul gimnazial”, etc. De un real folos a fost auxiliarul ,,Meseria de părinte”, Ed. Aramis. Noi învăţătorii, trebuie să fim deschişi spre trebuinţa de a afla, de a cunoaşte, pentru a le cultiva ataşamentul faţă de şcoală şi învăţătură, dragostea şi interesul pentru cunoaştere. ,,Educaţia este un proces al vieţii şi nu o pregătire pentru viaţă. Cred că, şcoala trebuie să reprezinte viaţa actuală, viaţă tot atât de reală şi de vitală pentru copil ca aceea pe care el o duce în familia sa, cu vecinii săi, pe locurile lui de joacă.” (John Dewey) Părinţii trebuie conştientizaţi, că singura investiţie de valoare pe care o familie o poate face pentru copil este investiţia pentru mintea şi sufletul acestuia. Bibliografie: Stănciulescu, E., Sociologia educaţiei familiale, Ed. Polirom, Iaşi, 2003; Sterm, H.H., Educaţia părinţilor în lume, Institutul pentru Educaţie al UNESCO, E.D.P., Bucureşti, 1972; Vrasmas, E., Educaţia şi consilierea părinţilor, Ed. Aramis, Bucureşti, 2004.  Modalităţi de dezvoltare a personalităţii preşcolarilo şi de integrare în mediul social Educatoare: COTÎRLEŢ GABRIELA Grădiniţa cu P.N. Valea Voievozilor Jud. Dâmboviţa Didactica epocii moderne promovează idei şi atitudini educaţionale noi, menite să determine forme variate de comunicare, cooperare şi colaborare în sprijinul copiilor. În această direcţie se desfăşoară parteneriatele educaţionale care au rolul de a îmbunătăţi relaţiile între diferite părţi ale comunităţii. Pentru optimizarea colaborării între copii, educatoare, părinţi şi comunitate am organizat acţiuni în cadrul mai multor parteneriate educaţionale, urmărind îmbunătăţirea calităţii procesului didactic şi îmbunătăţirea cadrului de colaborare între grădiniţă şi comunitatea din care facem parte. „Caravana prieteniei” - parteneriatul cu Şcoala Gimnazială Valea Voievozilor, s-a născut din necesitatea adaptării mai uşor a preşcolarilor în următoarea treaptă de învăţământ - şcoala. Activităţile desfăşurate împreună au urmărit educarea abilităţilor de relaţionare socială (comunicare, cooperare); respectarea regulilor şi normelor de conduită, formarea unor atitudini pozitive faţă de sine şi faţă de ceilalţi, educarea trăsăturilor pozitive de voinţă şi caracter etc. „Învăţăm să dăruim” - parteneriatul cu Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Valea Voievozilor, l-am iniţiat deoarece educaţia religioasă ajută copilul să cunoască îndatoririle pe care le are faţă de el însuşi, faţă de oameni şi faţă de tot ce-l înconjoară, pentru a deveni un bun creştin. În perioada preşcolară copiii trebuie să fie educaţi ca să-l iubească pe Dumnezeu şi să creadă în El, să fie învăţaţi să deosebească binele de rău, să ştie ce nu trebuie să facă pentru a trăi creştineşte, curaţi ca îngerii la trup şi la suflet. Educarea preşcolarilor în spiritul valorilor moral - creştine, (iubrea de aproape, împlinirea de fapte bune, respectarea părinţilor şi a celorlalţi) se realizează urmărind obiectivele ce vizează educarea conştiinţei şi conduitei morale propuse: formarea virtuţilor creştine şi cultivarea comportamentului moral-religios; cultivarea dorinţei de a face fapte bune şi de a fi cinstit; înţelegerea mesajului ortodox: „să fim buni şi iertători!” „Punţile prieteniei” - parteneriat între grădiniţele din cadrul Comisiei Metodice a educatoarelor din comuna Răzvad, realizat pentru a stimula curiozitatea şi interesul copiilor faţă de preocupările şi activităţile celor de vârsta lor de la alte grădiniţe, cu atât mai mult cu cât locuiesc în aceeaşi comună, în sate vecine. Acest parteneriat a urmărit să deschidă un câmp mult mai larg de observare, de cunoaştere şi dezvoltare a sociabilităţii copiilor. „Împreună, pentru copii fericiţi” - proiect de parteneriat între grădiniţă şi familie. În cadrul meselor rotunde, am organizat întâlniri între părinţi, educatoare şi specialişti, unde am dezbătut probleme importante referitoare la modul de creştere şi îndrumare a copiilor. Prin organizarea periodică a unor expoziţii cu lucrările copiilor, prin organizarea unor şezători sau serbări, am făcut cunoscute părinţilor realizările copiilor. Scopul programelor de parteneriat a fost armonizarea relaţiilor în cadrul grupurilor, formarea deprinderii de a fi cooperanţi, toleranţi, de a avea iniţiativă şi de a-şi creea relaţii de prietenie, colaborare şi competiţie. Succesul educării conştiinţei şi conduitei morale la vârsta preşcolară, nu vine de la sine, ci este rezultatul muncii stăruitoare, migăloase, desfăşurată cu pasiune şi responsabilitate de către educatoare.  Colaborarea dintre gradinita, scoala, familie,comunitate Profesor invatamant prescolar: Cotolan Tania Gr. PP „Dumbrava Minunata” structura „Floarea soarelui” - Hunedoara Sistemul de invatamant ca produs al dezvoltarii sociale, a reflectat intotdeauna cerintele si posibilitatile oferite de societate, afirmandu-se, la randul sau, ca factor al dezvoltarii sociale. Sub impulsul cerintelor dezvoltarii sociale, sistemele de invatamant se modifica, tinzandu-se spre modernizarea metodelor de predare, a continutului, a formelor de organizare, precum si a formelor de colaborare, de cooperare dintre diferitele institutii educative. Una dintre sarcinile gradinitei, este pregatirea copilului pentru scoala, prin intermediul a doua forme specifice, jocul si invatarea. Invatamantul prescolar trebuie sa realizeze educatia prescolara avand ca functie majora formarea si dezvoltarea personalitatii copilului in raport cu nevoile specifice varstei, cu posibilitatile si dotarile sale, in interesul sau si al comunitatii sociale. Cu toate acestea, complexitatea actului educational, a realitatii umane si sociale contemporane si sarcinile tot mai dificile carora trebuie sa le faca fata procesul educational fac sa se identifice tot mai multe fisuri in relatia amintita. Se recunoaste faptul ca deciziile, actiunile si rezultatele educatiei nu mai pot fi realizate decat in comunitatea de optiuni dintre mediile responsabile - familie, scoala si comunitate. Mai mult, se dezvolta concepte ca: opinia copilului, participarea lui la deciziile care-l privesc, optiunea personala, implicarea acestuia de la varstele cele mai mici in responsabilitatea si drepturile pe care societatea le identifica si recunoaste. Este nevoie a se dezvolta un nou concept care sa intareasca schimbarea in relatiile scoala - familie. Acest concept este parteneriatul eductional: este unul dintre cuvintele cheie ale pedagogiei contemporane. Este un concept si o atitudine in campul educatiei. Parteneriatul educational este forma de comunicare, cooperare si colaborare in sprijinul copilului la nivelul procesului educational. El presupune o unitate de cerinte, optiuni, decizii si actiuni educative intre factorii educationali. Parteneriatul educational se desfasoara permanent si impreuna cu actul educational propriu-zis. El se refera la cerinta ca proiectarea, decizia, actiunea si evaluarea in educatie sa fie realizate in cooperarea si colaborarea dintre institutii, influente si agenti educationali. Parteneriatul educational se realizeaza intre: - institutiile educatiei: familia, scoala si comunitate; - agenti educationali: copil, parinti, cadre didactice, specialisti in rezolvarea unor probleme educationale (psihologi, consilieri, psiho-pedagogi, terapeuti, etc.); - membrii ai comunitatii cu influenta asupra cresterii, educarii si dezvoltarii copilului (medici, factori de decizie, reprezentantii bisericii, ai politiei, etc.); - influente educative exercitate exercitate la anumite momente asupra copilului; - programe de crestere, ingrijire si educare a copilului; - forme de educatie in anumite perioade. Conceptul se adreseaza in principal parintilor si cadrelor didactice si se refera la actiunea in acelasi sens. Ceea ce hotaraste familia, sa fie in acord cu masurile scolare si ceea ce un parinte face sa nu fie legat de celalalt. Actual, relatia educator - copil are sensuri noi, este o relatie de colaborare, datorita aspectelor ei de conducere democratica si flexibilitatii in luare deciziilor. Nu numai copilul invata si se dezvolta sub influenta educatorului, ci acesta se formeaza si se transforma prin relatie educativa. Rezolvarea fiecarei probleme educative adauga competente noi cadrului didactic. Numai un cadru didactic de tip reflexiv, creator si dinamic care accepta schimbarea in raport cu fiecare generatie, va gasi raspuns la noile intrebari. Parintii, copiii si comunitatile se influenteaza puternic unii pe altii. Mediul in care traiesc parintii poate sprijini sau devia vietile lor, poate determina unele dintre valorile lor, poate sa se comporte ca o sursa de forta si siguranta sau ca o relatie a dezvoltarii. Parintii pot influenta comunitatea ca idivizi sau ca membrii ai unui grup. Ei pot contribui la dezvoltarea comunitatii si la fixarea prioritatilor sociale. La educarea copilului contribuie deci, ca institutii bine determinate ale societatii - familia, scoala si comunitatea. In momentele diferite ale cresterii, dezvoltarii si devenirii fiintei umane, fiecare dintre aceste institutii sociale are rol important. Mai mult, azi, este determinata nevoia unui parteneriat educational intre acestea, in favoarea unei educatii eficiente pentru individ si societate. In rezolvarea multiplelor probleme de dezvoltare si invatare, institutia scolara dezvolta o serie de structuri de sprijin in favoarea copilului si a familiei. In acelasi timp este nevoie de activitati de sustinere in afara grupei si de activitati de sprijin atat a copilului aflat in situatii dificile sau de risc, cat si a familiei si a cadrelor didactice. Structurile de sprijin ale institutiei scolare merg pe linia cabinetelor de asistenta psihopedagogica, de consiliere, de rezolvarea unor probleme specifice (cabinete de logopedie si orientare profesionala) si a centrelor de resurse pentru familie sau cadre didactice. Se dezvolta astfel la acest nivel, programe specifice de sprijin individualizat si de grup pentru copii, parinti si cadre didactice. Gradinita eficienta realizeaza un parteneriat cu copiii, prin valorizarea si respectarea identitatii sale, cu familia- prin cunoasterea importantei acesteia si atragerea in procesul didactic cu toate resursele educative ale societatii, pe care le identifica, le implica si le foloseste activ. Identificand si valorizand dimensiunea personala a individului, realizam insa, nevoia valorizarii si aprecierii familiei ca un mediu primordial si afectiv necesar formarii individuale. Familia trebuie sprijinita si nu inlocuita in educatia tinerei generatii. Si pe parcursul varstelor scolare familia ramane mediul afectiv cel mai viabil de securitate si stimulare. Se recunoaste tot mai mult influenta si a altor institutii din comunitate asupra informarii si formarii copilului. Astfel la nivelul gradinitelor au loc activitati de religie, concepute de cadre didactice cu avizul specializat al preotilor din parohie. Copiii participa de sarbatori la slujbele religioase, impartasindu-se. Se subliniaza dorinta copiilor de a fi in legatura permanenta cu obiceiurile sfinte de-a lungul anului. Ei sunt entuziasmati si participa cu placere la sarbatorile prilejuite de Craciun si Sfintele Pasti. De asemenea, colaborarea cu politia, este marcata prin activitati sustinute de politisti, prin educatia rutiera, comportament civic etc. Brigada de pompieri se implica in informarea si indrumarea cadrelor didactice si a copiilor. Primaria este principalul factor al comunitatii locale, care sprijina institutiile scolare. Astazi se cere tot mai mult intelegerea parteneriatului educativ, ca forma de unificare, sprijin si asistenta a influentelor educativ-formale. Experienta dovedeste ca o atmosfera destinsa intre agentii educationali faciliteaza invatarea. Exista o retea complexa de relatii in cadrul unei institutii scolare, care are un potential in influentarea educatiei copiilor. Cele mai importante relatii sunt: - relatiile dintre cadru didactic si elev; - relatiile interindividuale (dintre elevi, dintre cadre didactice, dintre cadre didactice si specialistii care sprijina scoala, dintre cadre didactice si personalul administrativ al scolii etc.); - relatiile dintre cadre didactice si parinti. Colaborarea dintre institutia de invatamant si familie presupune o comunicare efectiva si eficienta, o unitate de cerinte si o unitate de actiune cand este vorba de interesul copilului. H. Henripise si V. Ross (1976) identifica doua dimensiuni principale ale implicarii reciproce a institutiei de invatamant si familiei in favoarea copilului: 1. dimensiunea relatiei copil-parinte, vizand controlul frecventei, al rezultatelor scolare, in general indeplinirea sarcinilor si sustinerea materiala si spirituala a activitatii didactice a copilului; 2. dimensiunea relatiei familie-gradinita care se refera la alegerea unitatii de invatamant, la contactele directe ale parintilor cu reprezentantii institutiei- cadre didactice, administratori. Aceste contacte pot fi intalniri colective dintre admistratia scolara si asociatiile parintilor, reuniunile de informare a parintilor cu privire la continuturile si metodele scolare, exigentele cadrelor didactice etc., a lectiilor deschise pentru parinti, atelierelor de lucrari practice cu parintii. Parintii mai pot colabora si cu prilejul excursiilor, serbarilor, vizitelor, meselor comune etc. La aceste forme de colaborare adaugam astazi: - scoala parintilor; - consilierea psiho-pedagogica; - orientarea familiei in functie de nevoile individuale sau de grup intr-o maniera profesionala de catre specialistii pregatiti anume. Colaborarea si cooperarea parintilor cu institutia de invatamant sunt eficiente si benefice ambilor factori, in conditiile in care comunicarea este reala, in functie de dimensiunea sa umana.In incheiere iata cateva sugestii pentru a sprijini familia si a lua impreuna decizii eficiente: Fiti pozitivi, aveti deschidere catre opiniile parintilor. Nu refuzati dialogul cand e vorba de a lua o decizie. Armonizati punctele de vedere ale familiei cu ale dumneavoastra si cu ale specialistilor, daca e nevoie de opinie avizata. Explicati deciziile luate . Sintetizati discutiile referitoare la luarea unor decizii. Decideti numai cand v-ati sfatuit cu familia. Centrati-va deciziile pe o viziune cat mai adecvata despre copil si cautati sa aveti obiective comune cu familia. Împreună vom reușii relația grădiniță- familie- societate Educatoare, Cotro Mihaela -Ioana ” Faptele copiilor sunt un testament pe care îl primesc la maturitate de la părinții lor„ Grădiniţă - familie - societate este un parteneriat care ne duce cu gândul la construirea unor relaţii pozitive, între familie, grădiniţă şi comunitate, la o unificare a sistemului de valori care poate avea un efect benefic asupra copiilor atunci când aceştia simt armonia in acest parteneriat. Grădinița și familia urmăresc același scop educativ, formarea copiilor pentru a deveni oameni multilateral dezvoltați intr-o societate plină de entuziasm si aspirație pentru progres și schimbare. Pentru realizarea acestui scop unic este necesară unitatea de acțiune, concordanța dintre mijloacele de influiențare. Interesul grădiniței de a colabora cu familia este acela e a-si face un aliat pentru ca acțiunea educativă pe care o exercită să fie mai profundă și de durată. Necesitatea abordării parteneriatului dintre cele trei mari „instituţii”: grădiniță, familie şi societate atrage după sine o mare colaborare şi responsabilitate din partea fiecăreia dar ceea ce e important e că toate sunt direcţionate şi canalizate asupra COPILULUI. Faptul că micul preşcolar intră în contact cu mediul în care trăieşte este ceva normal, însă faptul că în dezvoltarea lui sunt antrenaţi alţi factori care au rolul de a-l stimula, antrena, dezvolta este un lucru deosebit. Grădiniţa- instituţia care oferă servicii educaţionale, transmite cunoştinţe, dezvoltă abilităţi, formează competenţe, norme, valori recunoscute şi acceptate social. Este spaţiul modern pentru satisfacerea nevoilor de comunitate ale copilului, aici fiind foarte importantă funcţia de socializare, de ieşire în lume de stabilire a apartenenţei la un grup, ea are un important rol de asigurare a unui start şcolar bun. Familia- este mediul educogen primar, cu valențe formative esențiale pentru dezvoltarea normală a copilului. Este cel mai adecvat mediu de structurare intelectuală, afectivă și volitivă a personalității copilului; primul mediu în care copilul experimentează relații, dezvoltând la rândul lui noi relații pornind de la modelele pe care le- a preluat din familie. Aceasta rămâne grupul social vital în asigurarea îngrijirii, protecției și educației coplului. Societatea - prin participarea în societate copilul reuşeşte să păşească dincolo de „pragul casei” în condiţii de siguranţă. Este un spaţiu unde copilul poate experimenta o imagine de sine mai realistă şi poate stabili relaţii pe care el însuşi să le gestioneze. Tot prin societate, copilul poate adera la un model de grup, poate obţine opusul individualităţii: starea de apartenenţă. Comuniunea cu ceilalţi asemenea, colectivitatea îi oferă omului forţă, stabilitate, siguranţă. Dialogul cu familia este unul din elementele indispensabile ale reușiei școlare. O bună colaborare şi comunicare între familie şi grădiniţă este necesară, dar nu este suficientă pentru buna dezvoltare a copilului în acest mediu. Este nevoie ca această colaborare să se poarte în jurul nevoii pe care o are copilul de a fi în societate. ”Cei care educă copiii sunt demni de mai multă onoare decât cei care le dau viață; pe lângă viață, dăruiți copiilor și arta de a trăii bine, educându-i” (Aristotel).  COLABORAREA GRADINITA - FAMILIE EDUC: COVACI ELENA-ONITA CHENDE RAMONA ANAMARIA GRAD. CU P.P. ,,PITICOT”, CEHU SILVANIEI Activitatea educativa din gradinita nu poate fi izolata, separata de alte influente educative ce se exercita asupra copilului si mai ales de cea din familie. Educatia trebuie sa se manifeste permanent ca o actiune coerenta, complexa si unitara a gradinitei si familiei. Preşcolarul ar trebui să aibă toate condiţiile unui cadru optim în care să se dezvolte şi această răspundere revine în mare măsură familiei care poate îndeplini această sarcină doar printr-o colaborare eficientă cu grădiniţa. Familia oferă copilului un mediu afectiv, social şi cultural. Mediul familial, sub aspect afectiv, este o şcoală a sentimentelor deoarece copilul trăieşte în familia sa o gamă variată de relaţii interindividuale, copiindu-le prin joc în propria conduită. Cu triplă funcţie, reglatoare, socializatoare şi individualizatoare, familia contribuie în mare măsură la definirea personalităţii şi conturarea individualităţii fiecărui copil. La intrarea in gradinita, parintii sunt cei care detin toate informatiile legate de copil, in acelasi timp gradinita, ca prima institutie care se conduce dupa principii si metode stiintifice, detine mijloace specifice pentru valorificarea potentialului fizic si psihic al fiecarui copil. Unitatea de acţiune a celor doi factori (grădiniţă şi familie) în vederea formării copiilor este condiţionată de un mod comun de lucru şi de o bună cunoaştere reciprocă, iar începutul este dat de cunoaşterea familiei de către educatoare, a caracteristicilor şi potenţialului ei educativ. Familia este o sursă principală de informaţii privind relaţiile interpersonale dintre membrii acesteia, aşteptările privind educaţia copilului, stilul educaţional, autoritatea părinţilor şi metodele educative folosite, valorile promovate, climatul educaţional, responsabilităţile pe care copilul le îndeplineşte. Educatoarele trebuie să asigure părinţilor numeroase ocazii de a se implica în programul grădiniţei, comunicând în fiecare zi, povestindu-le despre cum şi-a petrecut copilul lor timpul, ce activităţi de învăţare a desfăşurat, ce progres sau regres a realizat copilul sau anunţându-i ce activităţi sau întâlniri au planificat. Ele trebuie să ajungă să cunoască bine familiile şi copiii de aceea vor folosi toate ocaziile pentru a comunica cu părinţii şi a schimba informaţii. Parteneriatul dintre gradinita si familie reprezinta o prima experienta relationara si de colaborare a parintilor cu persoanele profesioniste in domeniul educatiei. Cei mai multi parinti manifesta deschidere, dorinta de a colabora cu personalul gradinitei, dar se poate intampla ca realizarea unui parteneriat s fie impiedicata de atitudini necorespunzatoare ale fiecaruia dintre cei implicate. Pareneriatul presupune existenta unui obiectiv comun. Acesta este, in cazul parteneriatului gradinita-familie ,dezvoltarea globala a copilului in raport cu particularitatile sale individuale. El se poate realiza doar printr-o apropiere in dublu sens, in vederea unei suficiente cunoasteri de ambele parti. In cadrul parteneriatului cu parintii am planificat si organizat diferite activitati comune prin care am informat parintii despre oferta educationala a gradinitei, regulamentul de ordine interioara,aspectele legate de programul desfasurarii activitatii in gradinita etc. Educatoarele au responsabilitatea de a programa întâlnirile de consiliere cu părinţii săptămânal pentru a discuta despre proiectele tematice desfăşurate şi despre alte probleme care preocupă ambele părţi. Pentru că aceste întruniri sunt destinate părinţilor subiectele alese trebuie să fie de interes pentru aceştia. Întrunirile vor fi benefice numai dacă se axează pe problemele care îi preocupă pe părinţi care nu vor participa dacă nu le vor găsi interesante şi utile. De aceea este necesar ca educatoarea împreună cu familiile să descopere care aspecte îi interesează şi vor stabili data întâlnirii. Educatoarea va concepe o planificare a activităţilor de consiliere şi sprijin pentru părinţi incluzând teme generale dar şi particulare la sugestia părinţilor.Educatoarea poate să propună părinţilor un program de vizite la domiciliu, dar acestea trebuie să apară în plan doar după consolidarea relaţiei de încredere dintre părinte şi educator.Vizitele la domiciliu permit comunicarea dintre educatoare si parinti intr-un cadru mai putin formal, care-l poate face pe parinte sa se simta mai in largul sau.Scopul acestor vizite este intarirea legaturii cu familia,cunoasterea particularitatilor acesteia.De asemenea am propus parintilor sa participe la acivitatile desfasurate la grupa ca simpli observatori sau sa se implice in activitati alaturi de copii si educatoare, in acest fel parintii pot observa comportamentul copiilor in gadinita. Educatoarea va concepe o planificare a activităţilor de consiliere şi sprijin pentru părinţi incluzând teme generale dar şi particulare la sugestia părinţilor. Educatoarea poate să propună părinţilor un program de vizite la domiciliu, dar acestea trebuie să apară în plan doar după consolidarea relaţiei de încredere dintre părinte şi educator . Prin programul de formare ,,Educati asa” am desfasurat cu parintii intalniri prin care acestia s-au familiarizat cu diferite metode si tehnici de interventie educationala prin care sa dezvolte personalitatea copilului,armonizarea comportamentelor acestuia. Atelierele de lucru cu parintii au devenit activitati de interes pentru acestia. Acestea presupun implicarea activa si directa a adultilor si au ca scop formarea si dezvoltarea competentelor parentale ale acestora. Ele au fost organizate sub forma de jocuri, activitati pe centre etc. Meseria de părinte se învaţă în timp şi cu sprijinul educatoarei în perioada preşcolarităţii, iar de buna colaborare a familiei cu grădiniţa depinde dezvoltarea armonioasă şi unitară a copilului. Bibliografie: Dumitrana, Magdalena, 2000, ,,Copilul, familia si gradinita” Editura Compania, Bucuresti.  Forme de colaborare între grădiniță și școală Prof. înv. primar Covaciu Ana Școala Gimnazială Vad, jud. Cluj Copilul este un mic univers, iar creșterea și devenirea lui ca adult reprezintă un drum lung și sinuos, plin de urcușuri și coborâșuri, al cărui aspect central îl reprezintă personalitatea, în toate aspectele ei. Pasul către școlaritate reprezintă un prag ce implică o serie de aspecte psihologice specifice adaptării școlare, iar acest lucru imprimă o direcție generală a întregii perioade pe care copilul o va petrece în școală. Grădinița și școala reprezintă două trasee eduvative succesive, dar părți ale unui proces care trebuie să rămână un ansamblu unitar, legătura dintre respectivele instituții se cere întărită pentru ca trecerea dintr-una într-alta să asigure continuitatea proiectelor și finalizarea lor adecvată. Copilul trebuie învățat că școala nu este o modalitate de constrângere, de încetare a jocului, de îngrădire a activităților libere din cadrul grădiniței, ci reprezintă o continuare absolut normală a activității copilului, care este în continuă evoluție, fiind capabil să realizeze jocuri mult mai complexe decât în grădiniță. Personalul didactic din cele două instituții urmează să caute împreună aceele prilejuri de colaborare care să faciliteze integrarea copilului în mediul înalt formalizat al școlii. Formele de colaborare dintre grădiniță și școală sunt numeroase, variate și se asigură prin măsuri de ordin psihopedagogic. Mă voi opri la câteva aspecte a căror eficiență s-a reflectat în rezultatele la învățătură ale copiilor și care se sunt valorificate superior de către ambii parteneri din școala noastră. Vizitarea unei școli cu grupa pregătitoare în vederea cunoașterii de către copiii preșcolari a acestei instituții. Cu acest prilej se poate realiza prezentarea în detaliu a școlii: sălile de clasă, laboratoarele, sala profesorală, spațiile de joacă, terenul de sport, punctelesanitare. Vizitarea unei grădinițe de către școlarii din clasa I pentru a le împărtăși copiilor din grupa pregătitoare primele experiențe de tip școlar. Organizarea unor ședințe cu părinții din grupa pregătitoare la care sunt invitați câțiva dintre viitorii învățători, ce vor informa părinții asupra modului de pregătire a copiilor pentru școală. Urmărirea de către educatoare a copiilor deveniți școlari pentru sesizarea progreselor lor în dezvoltare sau, dimpotrivă, a dificultăților pe care ei le întâmpină sub efectul noilor solicitări. Organizarea unor serbări comune care să le ofere copiilor din gradiniță și școlarilor din clasa I posibilitatea stabilirii unor legături interpersonale capabile să-i ajute pe cei dintâi să se integreze mai ușor. Realizarea unor activițăți metodice și cercuri pedagogice comune pentru educatoare și învățătoatr ori de câte ori se ivesc probleme și solicitări care interesează ambele instituții. Asigurarea continuității între cele două medii educaționale, este necesar ca învățătoarele să cunoască pregătirea ce se realizează în grădinițe, iar educatoarele trebuie să se informeze asupra dinamicii cerințelor ce se formulează în mediul școlar. Prin stabilirea primelor contacte cu școala și cu învățătorii, copiii se vor familiariza din timp cu instituția, dar și cu cele mai importante personaje ale ei. Realizarea cu succes a obiectivelor necesare pregătirii copilului preșcolar pentru integrarea în învățământul școlar este posibilă în condițiile cunoașterii temeinice a fiecarui copil și respectarea particularităților de vârstă și individuale, precum spunea Seneca: ,,Nu pentru școală învățăm, ci pentru viață”. BIBLIOGRAFIE: Tomșa, Gh.,(2005). Psihopedagogie preșcolară și școlară, București: C.N.I ,,Coresi”S.A. Ezechil, L., Lăzărescu, Păieși, M., Laborator preșcolar. Ghid metodologic, Editura V & Integral, București, 2001 M.Ed.C., Psihopedagogie preșcolară și școlară, București, 2005.  “Colaborarea gradinita -scoala! Importanta activitatilor educative“ COZMA LORENA PROF. INVAT. PRESCOLAR G.P.P. NR.13 SATU MARE Săptămâna altfel este un spaţiu al dialogului între şcoală şi lume, între meserii şi arte, între generaţii şi comunităţi. Spătămâna altfel va demonstra că nu există ziduri între ştiinţe şi arte, că realul şi umanul fac parte din aceeaşi aventură a cunoaşterii, că economia şi societatea sunt parte din acelaşi întreg“. Rostul activităţilor este acela de a realizat tipuri de activităţi de educaţie complementară - ateliere, competiţii, campanii de prevenire, proiecte de voluntariat, dezbateri, schimburi de experienţă, vizite de studiu, excursii sau tabere. «Scoala altfel» e o idee excelenta, atat din perspectiva parintelui dornic sa-si vada copilul atras de scoala, cat si din cea a dascalulului care simte nevoia sa deschida drumuri elevilor sai in cat mai multe moduri - o saptamana in care sa scoti copiii din rutina invatatului si a predatului, a temelor, o saptamana in care scoala are sansa sa devina ceva realmente placut si sa nu mai fie considerata de elevi acel “ceva” care trebuie facut dintr-un fel de obligatie fata de societatea in care traiesc, in fine, o saptamana altfel decat tot restul anului scolar, in care, cel mai important, libertatea de creatie este practic nelimitata. “Scopul acestui program este implicarea tuturor copiilor preșcolari/ elevilor și a cadrelor didactice în activități care să răspundă intereselor și preocupărilor diverse ale copiilor preșcolari/elevilor, să pună în valoare talentele și capacitățile acestora în diferite domenii, nu neapărat în cele prezente în curriculumul național, și să stimuleze participarea lor la acțiuni variate, în contexte nonformale.” Lumea în care se nasc copiii de astăzi este una complexă, într-o permanentă schimbare, iar aceştia trebuie pregătiţi să înţeleagă şi să accepte provocările, să devină ei înşişi factori ai schimbărilor viitoare, acest lucru se realizează în cadrul activităţilor/ orelor din grădinţă/ şcoli, dar programul „şcoala altfel” propune un alt mod de a pregăti copiii pentru această lume, într-un mod practic, creativ, inovator, care să-i implice pe copii în activităţi deosebite şi interesante pentru ei. Educaţia unui copil nu se realizează doar într-un cadru formal, în cadrul grădiniţelor şi a şcolilor, ci şi prin activităţi extracurriculare şi extraşcolare. Acest lucru îşi propune şi programul de o săptămână „şcoala altfel”.  Rolul parteneriatului gradinita-scoala-familie-comunitate Prof.psihopedagogie speciala, Craciun Roxana-Mihaela CSEI NR 2 COMANESTI Educatia copilului impune schimb de experiente, de competente si valori intre toti adultii cu care acestia intra in contact si care il sustin in dezvoltarea sa pe toate planurile. Tranzitia dintre familie si scoala este gradinita. Aici este primul mediu educativ si de socializare pe care il cunoaste copilul. Avem în vedere ca scolile de toate gradele sunt organizatii responsabile pentru educatia formala a copiilor şi adolescentilor. Scolile care duc la bun sfirsit mult mai eficient aceasta responsabilitate se considera pe ele insele şi elevii lor ca parte a sistemului social ce include familiile şi comunitatile. Cercetarile desfasurate în Statele Unite şi în unele tari din Europa arata ca atunci cind scolile, familiile şi comunitatile lucreaza impreuna ca parteneri, beneficiari sint elevii. Parteneriatele dintre scoli, familii şi comunităţi pot ajuta: profesorii in activitatea desfasurata cu copii, elevii la perfectionarea abilitatilor scolare ale elevilor; la imbunatatirea programelor de studiu si climatului scolar; la imbunatatirea abilitatilor educationale ale parintilor; la dezvoltarea abilitatilor de lideri ale parintilor; la conectarea familiilor cu membrii scolii si ai comunitatii; la stimularea serviciului comunitatii in folosul scolilor; la oferirea de servicii si suport familiilor; la creearea unui mediu mai sigur in scoli. Motivul principal pentru crearea unor astfel de parteneriate este dorinta de a ajuta elevii sa aiba succes la scoala şi mai tirziu, în viata. Atunci cind parintii, elevii şi ceilalti membri ai comunitatii se considera unii pe altii parteneri în educatie, se creeaza în jurul elevilor o comunitate de suport care incepe sa functioneze. Parteneriatele trebuie vazute ca o componenta esentiala în organizarea scolii şi a clasei de elevi. Ele nu mai sint de mult considerate doar o simpla activitate cu caracter optional sau o problema de natura relatiilor publice. In tarile dezvoltate, cu deosebire pe continentul nord-american, parteneriatele scoala-familie-comunitate sint esentiale în procesul de educatie a elevilor şi în succesul lor la scoala. Dovada o reprezinta faptul ca Departamentul de Educatie al SUA are un subsecretar de stat pentru servicii comunitare şi parteneriate şi un director pentru parteneriate educationale şi implicare a familiei. De asemenea, la nivelul fiecarui stat şi district al organizarii administrative americane se gasesc responsabili oficiali care se ocupa de servicii educationale comunitare. In fiecare tara din Uniunea Europeana exista structuri formale organizate de participare a parintilor în sistemul educational. Legislatiile şi proiectele de reforma educationala ale anilor 90 au definit în majoritatea tarilor noi legi referitoare la participarea parentala în sistemele educationale. Autonomia scolilor şi participarea parintilor la gestiunea lor se afla în centrul dezbaterilor şi legislatiilor actuale. Ridicarea calităţii moral civice poate fi văzută ca un copac alimentat din mai multe direcţii (rădăcini). Una din aceste rădăcini poate fi educaţia adulţilor. Deoarece educatia adultilor (cu exceptia unor programe de promovare profesionala) nu poate deveni obligatorie, ea trebuie sa fie adaptata nevoilor acestora şi sa acorde celor ce studiaza conditii liberale (de autoeducatie şi autoevaloare, de alegere a continuturilor şi metodelor, a locului şi timpului de învatare). Un sistem de educatie pentru adulti este bine organizat, functional atunci când este întemeiat pe motivatii şi centrat pe obiective care rezolva problemele indivizilor sau grupurilor de adulti. Nu putem stimula motivatiile lor de învatare şi de participare la programe educationale fara strategii care sa se intemeieze pe cunoasterea nevoilor lor reale, specifice, de educatie. Asemenea strategii presupun şi un sistem de "auto-purtare" a învatarii - specific educatiei adultilor - care sa se realizeze atât prin apelul la educatori (formatori) specializati (profesori. medici, juristi etc.), cât şi prin apelul la formatori formati dintre adultii cuprinsi în programele educationale şi care actioneaza ca "relee" într-o retea. Prin crearea parteneriatului gradinita-scoala-familie-comunitate copiii vor obtine un mediu de dezvoltare mai bofat, in care se creeaza relatii pozitive intre participanti si fiecare isi va dezvolta un sentiment de coeziune sociala. IMPORTANȚA RELAȚIEI GRĂDINIȚĂ - ȘCOALĂ - FAMILIE - SOCIETATE Prof. înv. preșc. Crăciun Roxana Alina Grădinița cu P.P. “Căsuța din povești” Tg.Mureș, Jud.Mureș Ce este un copil? O împlinire, o speranță, o bucurie, o regăsire, o grijă (sau toate la un loc) un efort de a ne prelungi viața sau poate… un dar divin-o posibilitate de a crea veșnicia sufletului nostru. Cu certitudine, copilul este un moment de turnură, nu doar în viața unui individ, ci și în cea a societății. În condițiile, în care schimbările din viața socială sunt foarte rapide, educația trebuie să devină prioritară nu prin volumul de cunoștințe dobândite de copii, ci prin abilitățile pe care aceștia și le dezvoltă, prin ceea ce stiu să facă, cum pot să aplice ce au învățat. Familia ocroteşte copilul şi are dreptul la ocrotire din partea societăţii. Obiectivul principal al acţiunii educative este formarea personalităţii copilului, care este urmărit atât în familie, cât şi în şcoală, astfel încât sarcinile şcolii şi ale familiei în materie de educaţie şi instrucţie se împletesc şi se sprijină reciproc. Parteneriatul grădiniţă- familie are rol în dezvoltarea personalităţii copilului. Organizarea consultaţiilor săptămânale cu părinţii pe teme educaţionale are un rol important în procesul de educaţie. În cadrul abordărilor contemporane ale fenomenului educaţional se impune tot mai mult implicarea cadrelor didactice în relaţii de cooperare cu părinţii copiilor şi cu alţi factori sociali interesaţi de educaţie . Rolul cadrelor didactice nu se mai reduce doar la educaţia la catedră sau în clasă. Partener principal al şcolii, familia se defineşte ca instituţie socială şi ca grup specific care dispune de o influenţă considerabilă în raport cu membrii săi. Aşadar comunitatea are un rol important alături de şcoală şi familie în educaţia elevului. Şcoala trebuie sa devină nucleul parteneriatului educaţional. Incercarea unităţilor şcolare de a atrage in diferite tipuri de parteneriat, diferite categorii şi instituţii, se va bucura de succes doar in măsura în care şcoala va veni în intâmpinarea cerinţelor sociale şi comunitare. Valoarea educaţiei creşte într-o lume în care schimbările s-au accelerat simţitor, într-o societate a opţiunilor individuale şi sociale multiple, marcată de o multitudine de tranziţii, de naturi diferite. Educaţia este solicitată să răspundă provocărilor unei lumi a societăţilor şi indivizilor în derută, o lume în care s-au pierdut şi se pierd repere, sisteme de referinţă, iar sistemele etice se află în criză. Şcoala este chemată să contribuie la redefinirea unor noi sisteme de valori, la reconstrucţia spirituală a omului. Şcoala şi familia sunt cei doi piloni de rezistenţă ai educaţiei, iar între aceştia şi comunitate, mediul extraşcolar şi extrafamilial, activează elevul, obiect şi subiect al educaţiei. Dacă aceste medii educaţionale se completează şi se susţin, ele asigură într-o mare măsură buna integrare a elevului în activitatea şcolară şi pe plan general în viaţa socială. Şcoala trebuie să aibă contacte cu toate instituţiile sociale interesate direct sau tangenţial de domeniul educaţiei copilului de vârstă şcolară şi să stabilească relaţii de cooperare şi colaborare. Ea contribuie la transmiterea moştenirii culturale şi facilitează învăţarea individuală şi colectivă. Totodată şcoala face posibilă participarea grupurilor şi colectivităţilor la viaţa publică, elaborarea şi luarea deciziilor. În această lume în permanentă schimbare - aflată sub presiunea competițiilor de orice fel - părinții, educatorii, oamenii de afaceri, comunitățile locale, statele si guvernele naționale se străduiesc împreună să încurajeze sistemele de îmbunătățire a educației. Unul dintre mijloacele de îndeplinire a acestui scop - implicarea familiei în educație - a existat de generații. Familiile trebuie sa fie implicate în îmbunătățirea procesului educațional atât acasă, cât și la scoală. Educația nu este numai pregătirea școlară, ci este înțeleasă tot mai mult ca un flux continuu de influențe modelatoare și transformatoare exercitate pe tot parcursul vieții individului. Ele construiesc, modelează și transformă personalitatea, dar e necesară corespondența cu nevoile și cerințele individuale. Educația este eficientă atunci când consideră copilul în centrul ei ca parte activă și motivată la propria devenire. Scoala este factorul primordial și extrem de important, dar ea nu este totul, ea are nevoie de familie, de comunitate,de întreaga societate pentru a sprijini și îndruma omul în devenire. Totuși rolul familiei nu trebuie diminuat, el este leagănul social al copilului și sprijinul său pe aproape toată viața. Copiii nu trebuie priviți ca simpli beneficiari ai acțiunilor de caritate și asistentă-acesta a fost și continuă să fie crezul nostru, al tuturor. Vreau sa inchei cu sloganul latin:,,Tres facium colegium”/,,Trei fac o uniune”-adică familia, școala și comunitatea. Această uniune este pentru interesul copilului. RELAȚIA GRĂDINIȚĂ-ȘCOALĂ-FAMILIE-SOCIETATE Prof. înv.preșc. Cretescu Elena-Simona Sistemul de învățământ ca produs al dezvoltării sociale, a reflectat întotdeauna cerințele și posibilitățile oferite de societate, afirmându-se, la rândul său, ca factor al dezvoltării sociale. Sub impulsul cerințelor dezvoltării sociale, sistemele de învățământ se modifică, ținzându-se spre modernizarea metodelor de predare, a conținutului, a formelor de organizare, precum și a formelor de colaborare, de cooperare dintre diferitele instituții educative. Învățământul preșcolar trebuie să realizeze educația preșcolară având ca funcție majoră formarea și dezvoltarea personalității copilului în raport cu nevoile specifice vârstei, cu posibilitățile și dotările sale, în interesul său și al comunității sociale. Relaţia pedagogică este o variabilă de relaţie umană cu înţelesul de interacţiune pentru atingerea scopurilor educaţiei, ca interacţiune ea funcţionează într-o situaţie pedagogică, aceasta fiindu-i suport, în care se întâlnesc şi se confruntă mai multe „forţe” rezultate din comportamentul profesorilor şi al elevilor, precum şi din condiţiile generale şi specifice ale acţiunii educative. Necesitatea abordării parteneriatului dintre cele trei mari „instituţii”: şcoală, familie şi societate atrage după sine o mare colaborare şi responsabilitate din partea fiecăreia dar ceea ce e important e că toate sunt direcţionate şi canalizate asupra COPILULUI. Faptul că micul preşcolar intră în contact cu mediul în care trăieşte este ceva normal, însă faptul că în dezvoltarea lui sunt antrenaţi alţi factori care au rolul de a-l stimula este un lucru deosebit. Cei trei termeni:grădinița, familie, societate defalcaţi ar arăta aşa: Grădiniţa Grădiniţa este spaţiul modern pentru satisfacerea nevoilor de comunitate ale copilului orăşean. Aici fiind foarte importantă funcţia de socializare, de ieşire în lume de stabilire a apartenenţei la un grup de congeneri. Pentru mediul sătesc, grădiniţa nu îndeplineşte aceeaşi funcţie, deoarece aici copilul dispune de o comunitate închegată, dar ea are un important rol de asigurare a unui start şcolar bun.Totuşi şi la sat, acolo unde copilul petrece foarte mult timp în grădiniţă, funcţia de socializare este foarte importantă. Grădiniţa răspunde deci unor funcţii educative foarte diferite în funcţie de mediul în care ea se află, de aceea poate că şi curriculum educativ ar trebui să poată ţine seama de aceasta. “Acasă” la grădiniţă! Şcoala Este o instituţie care oferă servicii educaţionale, transmite cunoştinţe, dezvoltă abilităţi, formează competenţe, norme, valori recunoscute şi acceptate social. Ea funcţionează într-o comunitate alcătuită din mai mulţi factori de educaţie, care au la rândul lor o ofertă educaţională: familia, autorităţile, organizaţiile guvernamentale şi neguvernamentale, poliţie, biserică etc. Familia În familie, fiecare membru este special, are rolul său şi în raport cu ceilalţi îşi constituie o identitate specifică. Aici sunt valorizate diferenţele pentru că fiecare este important şi indispensabil. Familia însăşi există şi se structurează prin caracteristicile membrilor ei, ea evoluează împreună cu aceştia, integrează schimbările din viaţa lor şi se lasă modificată de fiecare membru al ei. Familia, pentru copil, este reprezentată de acei oameni cu care locuieşte în acelaşi spaţiu şi care participă la satisfacerea nevoilor lui, dar şi de oamenii importanţi pentru părinţi în al căror spaţiu copilul merge des şi unde are tabieturile sale. Casa copilului este mediul în care copilul creşte şi se dezvoltă în siguranţă, este locul de odihnă şi retragere, locul explorării şi al construcţiei de sine. Casa este un „corp matern”, un spaţiuintim pe care copilul nu-l împarte decât cu oameni foarte apropiaţi afectiv, care îşi lasă amprenta asupra devenirii lui: părinţii, fraţii şi bunicii. Toţi ceilalţi vin şi pleacă străduindu-se să deranjeze cât mai puţin. Copilul însă nu ezită să-şi aproprie spaţii şi să-şi creeze obiceiuri în casele oamenilor apropiaţi cu care el stabileşte legături afective: aşa se întâmplă cu casa bunicilor,mătuşilor şi a altor rude. Societatea Prin participarea în societate copilul reuşeşte să păşească dincolo de „pragul casei” în condiţii de siguranţă. El se află printre semeni, dar care nu sunt şi intimi. Aici relaţiile sunt mai puţin afectivizate şi au detaşarea unei comunicări sociale. Este un spaţiu unde copilul poate experimenta o imagine de sine mai realistă (care nu este prea încărcată de afectiv) şi poate stabili relaţii pe care el însuşi să le gestioneze. Tot prin societate, copilul poate adera la un model de grup, poate obţine opusul individualităţii: starea de apartenenţă. Comuniunea cu ceilalţi asemenea, colectivitatea îi oferă omului forţă, stabilitate, siguranţă. Parteneriatul grădiniţă - familie - societate se referă la construirea unor relaţii pozitive între familie, grădiniţă şi comunitate, la o unificare a sistemului de valori care poate avea un efect benefic asupra copiilor atunci când aceştia văd educatoarea sfătuindu-se cu părinţii şi membrii comunităţii. Activitatea cu părinţii ca parteneri, pentru a asigura dezvoltarea copiilor în programul educativ din grădiniţă, poate deveni un start bun pentru a crea părinţilor respectul de sine, încredere în competenţele lor, făcându-i mai buni. Copiii caută modele în părinţii lor şi în membrii societăţii (actori, sportivi, etc), iar aceştia, la rândul lor vor să crească mici genii. O bună colaborare şi comunicare între familie şi grădiniţă este necesară, dar nu este suficientă pentru buna dezvoltare a copilului în acest mediu. Este nevoie ca această colaborare să se poarte în jurul nevoii pe care o are copilul de a fi în societate.  Profesorul diriginte- factor decisiv în orientarea şi consilierea elevilor Prof. Creţu Cristiana Colegiul Tehnic,,Costin D. Neniţescu” Piteşti Consilierea si orientarea şcolară şi profesională, ca fenomen social, şi-a reliefat importanţa la începutul secolului XX, cu prilejul modificării semnificative atât a raportului între cererea şi oferta de locuri de muncă, dezvoltării industriale, cât şi a sporirii nivelului competenţelor cerute de utilizarea noilor tehnologii. În logica lucrurilor, consilierea profesională este precedata de consilierea şi orientarea scolară. Cariera acoperă şi identifică diferite roluri în care individul este implicat: elev, angajat, membru al comunităţii, părinte etc., modul în care acţionează în familie, şcoală şi societate. Dezvoltarea carierei semnifică toate aspectele vieţii umane aflate în devenire şi cu o dinamică specifică în diferite planuri, adică: autocunoaşterea şi formarea deprinderilor de relaţionare interpersonală; educaţia şi formarea profesională initială; asumarea de diferite roluri în viaţă; modul de integrare, trăire şi planificare a diferitelor evenimente ale vieţii. Aceste direcţii ale dezvoltării particularizate în context şcolar semnifică: comportarea responsabilă în familie, şcoală, societate; efectuarea de alegeri şcolar - profesionale raţionale, justificate, motivate; utilizarea deplină a oportunităţilor oferite de şcoală şi comunitate pentru integrarea personală socio -profesională; înţelegerea şi respectul altora şi a sinelui; ameliorarea continuă a comunicării cu ceilalţi. Actul consilierii si orientăriii şcolare şi profesionale a avut din totdeauna ca obiectiv,,persoanele ca obiectiv cu slujbele lor” în cadrul unui model liberal al economiei de piaţă, simultan cu luarea în considerare a indivizilor cu competenţele, abilităţile şi concepţiile lor despre sine şi muncă, cu toată diversitatea psihologică individuală, diferită în funcţie de structurile şi ierarhia socială în care trăiesc şi cu modul particular de interpretare a lumii prin prisma imaginilor, informaţiilor, mesajelor care le sunt oferite şi interpretate de persoane şi instituţii care au autoritatea socială să o facă: şcoala, instituţii ale administraţiei publice, organizaţii, partide, etc. Consilierea si orientarea şcolară şi profesională aspiră să-l facă pe elev coparticipant la propriul destin (prin informare, educare, autoformare, autoorientare), dacă nu în mod integral chiar autorul acestui demers de alegere si dezvoltare a carierei. Consilierea şi orientarea scolară si profesională tinde să rezolve, simultan, două aspecte extrem de importante în prezent: asigurarea echităţii sociale prin democratizarea permanentă a accesului la educaţie şi formarea profesională; ameliorarea continuă a bunei utilizări a resurselor umane de care dispune societatea. Educaţia pentru carieră include, adesea, şi subiecte care nu sunt, aparent, direct legate de exercitarea unei profesii, precum: viaţa de familie, petrecerea timpului liber, creşterea şi educarea copiilor, economie familială, chestiuni legate de valori şi calitatea vieţii, modul de a face faţă situaţiilor dramatice din viaţă: deces, divorţ, cataclisme naturale, şomaj. Consilierea este şi o formă de socializare şi / sau învaţare socială prin faptul că oferă indivizilor noi experienţe şi informaţii prin care aceştia pot să-şi contureze mai bine şi să-şi dezvolte identitatea şi imaginea de sine, să se integreze cu succes şi într-un mod care să le aducă satisfacţii sau să le faciliteze depăşirea anumitor contexte critice ale vieţii. Profesorul are un rol deosebit de important în orientarea şi consilierea elevilor în vederea alegerii viitoarei lor cariere. Orientarea şi consilierea elevilor este un proces complex de pregătire şi îndrumare a elevilor, în funcţie de aptitudinile şi interesele lor, spre acele forme de activitate şcolară sau academice, care să le permită să opteze spre anumite domenii profesionale. Este necesar să se cunoască personalitatea elevului, să se realizeze educarea sa în vederea alegerii carierei, să fie informat cu privire la reţeaua şcolară, la profesiile existente, să se consolideze şi să se îndrume efectiv. Educarea elevilor în vederea alegerii carierei, astfel încat acesta să efectueze optiuni şcolare şi profesionale realiste, presupune transmiterea şi însuşirea unor informaţii despre diferitele domenii ale realităţii, formare de priceperi şi deprinderi, dezvoltarea intereselor, a aptitudinilor generale şi speciale, formarea unor trăsături de caracter, volitive pozitive solicitat îin profesia pentru care optează elevul. Această activitate are un caracter permanent şi vizează echilibrul între ceea ce vrea, ceea ce poate şi ceea ce trebuie să facă elevul. Cunoaşterea, informarea şi educarea elevilor constituie un sistem a cărui rezultantă este consilierea şi îndrumarea. Direcţiile de evoluţie vizează orientarea educativă, legătura dintre orientarea şcolară şi orientarea profesională şi integrarea lor în învăţământ, caracterul permanent al orientării condiţionat de conturarea orientării şcolare şi profesionale, mobilitatea profesiunilor pe verticală - cronologic şi pe orizontală - în conţinut, de posibilitatea apariţiei unor modificări în structura persoanei, de erorile posibile în procesul orientării, de extinderea aţiunilor de orientare la nivelul întregului sistem de invăţământ, de urmărirea subiecţilor orientaţi, de reorientarea şcolară şi profesională. Activitatea de orientare a carierei elevilor include o serie de metode specifice de cunoaştere a personalităţii elevilor. Privită dintr-o perspectivă mai amplă, acţiunea de consiliere şi orientare a carierei cuprinde patru activităţi de bază, şi anume: cunoaşterea personalităţii elevilor; educarea elevului spre alegerea carierei din punct de vedere al aptitudinilor o bună cunoaştere a reţelei şcolare şi a tuturor profesiilor din cadrul pieţei muncii actul propriu zis de consiliere şi îndrumare a elevilor spre scopul propus. Cunoaşterea personalităţii elevilor se efectuează prin intermediul unei conlucrări cu profesorii diriginţi, cu familia şi chiar cu colectivul clasei din care face parte elevul. Activitaea necesită un anumit timp şi se apelează la metodele aşa-zis clasice de cunoaştere, cum sunt: observaţia, analiza rezultatelor activităţii elevilor, convorbirea, teste psihologice, eşantionatul, analiza datelor biografice, autocaracterizarea şi alte metode în funcţie de fiecare caz în parte. Principalele mijloace utilizate in orientarea scolara si profesionala, modernizate, actualizate si integrate in noile continuturi ale invatamantului sunt: vizitarea altor scoli, universitati, intreprinderi si institutii in scopul cunoasterii, informarii, orientarii; efectuarea de exerciţii de autocunoaştere si interevaluare desfăşurate în clasă; discutarea preocupărilor de timp liber, a hobby-urilor, pasiunilor personale; prezentarea profesiilor părinţilor, invitarea în şcoală a personalităţilor, oamenilor de diferite profesii şi prezentarea activităţii lor; analizarea diferitelor lucrări, cărţi, articole, emisiuni de radio şi televiziune, filme documentare, ziare specializate în reportaje economice şi despre muncă, a ziarelor de reclamă şi a rubricilor de anunţuri etc. care au conţinuturi ajutătoare Consilierii şi Orientării; încurajarea participării elevilor la cercurile de specialitate organizate în şcoală şi/sau în afara acesteia; invitarea de directori de şcoli profesionale, de licee, rectori din instituţiile de învăţamânt superior; organizarea de întâlniri cu foşti elevi ai şcolii şi care au realizări profesionale remarcabile; simularea în clasă a diferitelor contexte de viaţă şi profesionale; organizarea de întâlniri comune elevi - părinţi - profesori pe teme de Consiliere şi Orientare. BIBLIOGRAFIE: Mihai Jigău - Consilierea carierei, 2001 www.referate.ro.  Cooperare, nu competiție Secretar, Cretu-Ostafe Maria Liceul “Demostene Botez” Trusesti Cu toții ne întrebăm adesea ce reforme ar trebui aplicate în sistemul de învățământ românesc astfel încât să reușim sa creștem calitatea acestuia, ca produsul acestuia, elevul, sa aibă parte de egalitate la șansă în momentul în care intră în câmpul muncii fie el românesc sau european. De-a lungul anilor sistemul nostru a trecut printr-o multitudine de schimbări, reforme, modificări menite să îmbunătățească calitatea actului de predare, să crească atractivitatea orelor de curs, să scadă abandonul școlar și să ofere fiecărui elev dreptul la educație. Cu ajutorul mass-media am reușit să arunc un ochi și asupra celorlalte sisteme de învățământ, să înțeleg de ce la unii funcționează lucrurile într-o direcție pozitivă. Și ca mai toți cei curioși am ales să înțeleg sistemul finlandez care, se presupune, ca este cel mai eficient. Citind mai multe articole, vizionând mai multe emisiuni în care acesta era prezentat, mi s-a întipărit o singură expresie în memorie: ”cooperare, nu competiție”. Elevii români reușesc să obțină în mod constant rezultate deosebite la olimpiade internaționale, premii I, medalii de aur cu toate hibele întâlnite în cadrul sistemului nostru, iar noi, mândri, afirmăm că se poate. Finlandezii, în schimb, mizează pe cu totul altceva. Copilul, elevul este cel mai important element al societății de mâine. Copilul, elevul finlandez are parte de învățământ gratuit începând cu grădinița și încheind cu doctoratul, învață în școli normale indiferent de handicapul pe care îl are sau de mediul socio-economic din care provine. Finlandezii aleg să integreze fiecare membru al societății în activitățile zilnice, normale, oferă egalitate de șanse, investesc în educație și nu doar în elev ci și în cel ce-l pregătește. Se spune ca în Finlanda este mai greu să devii profesor decât să devii medic, iar selecția și evaluarea celor dintâi se face drastic și corect astfel încât elevii să primească o educație de calitate. Diferențele dintre sisteme sunt destul de mari. Noi mizăm pe obținerea de vârfuri, ei pe incluziune, noi mizăm pe achiziții intelectuale, învățare mecanică, ei pe stimularea raționamentului critic, noi avem școli de top, mediocre și proaste, ei au doar școli și exemplele ar putea continua. Mai auzeam uneori ca românii sunt foarte buni teoreticieni, dar că stau mai prost la partea practică. Lipsa laboratoarelor dotate din școlile românești impun cumva elevului să devina foarte bun la partea teoretică. În Finlanda lucrează grupuri de cate 16 elevi într-un singur laborator, orele durează 45 de minute, activitățile sunt atractive, incitante și foarte participative. Ajungem să tragem o concluzie și să observăm că Finlanda are cel mai mare procent de elevi care merg la universități (66%) din Europa, că aceeași țară are 93% procent de elevi absolvenți de liceu, ca adulții preferă să plătească pentru un curs de formare personală sau profesională decât să cumpere ultimul gadget apărut pe piață. Soluția stă de fapt în schimbarea mentalității, în creșterea nivelului de toleranță și în acceptarea faptului ca elementul primordial al societății, omul, trebuie educat corespunzător pentru ca rezultatele sa fie pe măsură.  EDUCAȚIE FĂRĂ FRONTIERE: RELAȚIA - GRĂDINIȚA - ȘCOALĂ - FAMILIE - SOCIETATE Prof. înv. primar: CRICLEVIȚ MIRELA Școala Gimnazială ”Leon Dănăilă„ DARABANI Plecând de la funcţia centrală a educaţiei de formare şi dezvoltare permanentă a personalităţii individului tot timpul urmărim scopul principal și anume cel al integrării sociale optime, deoarece copilul, mai apoi adultul se află într-o permanentă interacţiune cu factorii sociali ai existenţei sale. Acesta asimilează normele şi valorile societăţii, modelele sociale de comportament, mijloacele sociale de comunicare umană, o interacțiune permanentă fiind astfel pregătit pentru viaţa socială, pentru asumarea unor roluri şi responsabilităţi. Acest proces se realizează de-a lungul diferitelor etape de viaţă, în cadrul unor forme specifice de activitate socială şi în cadrul specific al unor instituţii sociale: familia, grădiniţa, şcoala, instituţiile culturale, dar şi împreună cu întregul sistem al mijloacelor moderne de informare şi influenţare. Procesul de integrare în societate începe în familie din timpul copilăriei mici, când intervin primele contacte sociale şi experienţe de viaţă şi continuă de-a lungul vieţii omului, odată cu dobândirea unor statusuri şi roluri succesive. Primele deprinderi de viaţă sănătoasă ale copilului sunt dezvoltate în familie (deprinderi igienice, de alimentaţie sănătoasă), acestea constituind suportul dezvoltării ulterioare ce îşi pun amprenta asupra întregii personalităţi. Tot în familie, copilul îşi însuşeşte limbajul. Volumul, calitatea vocabularului, corectitudinea exprimării depinde de modelele oferite de părinţi, de felul în care aceştia interacţionează şi îi solicită pe copii. În familie se formează cele mai importante deprinderi de comportament: respectul, politeţea, cinstea, sinceritatea, ordinea, răbdarea etc. În realizarea acestor sarcini, modelul parental ajută cel mai mult, părinţii oferind copilului exemple de comportamente în diferite contexte. De la părinţi, cei mici vor învăţa să aprecieze ce e bine şi ce e rău, ce e drept şi ce e nedrept, ce e frumos şi ce e urât, aceștia reprezentând mereu un model pentru copii. Activitatea educativă din grădiniţă și mai târziu școală nu poate fi izolată, separată de alte influenţe educative ce se exercită asupra copilului şi mai ales, de cea din familie. Educaţia trebuie să se manifeste permanent ca o acţiune coerentă, complexă şi unitară a instituției cu familia. La intrarea în grădiniţă, părinţii sunt cei care deţin toate informaţiile legate de copil: stare de sănătate, obiceiuri alimentare, particularităţi de învăţare, mod de comportare, probleme în dezvoltare etc, acesta fiind prea mic pentru a se putea exprima. În acelaşi timp, grădiniţa, ca prima instituţie care se conduce după principii şi metode ştiinţifice, deţine mijloace specifice pentru valorificarea potenţialului fizic şi psihic al fiecărui copil. Îmbinarea în parteneriat a informaţiilor deţinute de părinţi cu cele ale grădiniţei trebuie să fie în beneficiul copilului. Termenul de parteneriat presupune realizarea unei alianţe pentru atingerea unor obiective comune. Pentru ca parteneriatul să funcţioneze este nevoie de respect, încredere reciprocă, consens cu privire la scopurile acţiunii şi strategiilor de atingere a acestora şi de asumarea în comun a drepturilor şi responsabilităţilor. Parteneriatul dintre grădiniţă, mai târziu școală şi familie reprezintă relaţia de colaborare a părinţilor cu persoanele profesioniste în domeniul educaţiei. Cei mai mulţi părinţi manifestă deschidere, dorinţă de a colabora cu personalul grădiniţei - școlii, dar se poate întâmpla ca realizarea unui parteneriat să fie împiedicată de atitudini necorespunzătoare ale fiecăruia dintre cei implicaţi. În crearea parteneriatului grădiniţă - școală - familie - societate este bine să ne amintim că în viaţa copilului şi a familiei orice angajat al instituţiei este important: bunica ce pregăteşte cele mai grozave mâncăruri, îngrijitoarea, ca sora mai mare care-i ajută pe cei mici, educatoarea-persoana care le este întotdeauna un sprijin, învățătoarea carei îndrumă și-i pregătește pentru experiențele vieții viitoare, astfel, fiecare, prin specificul muncii sale, prin felul său îndeplinindu-și atribuţiile şi influenţeazând dezvoltarea copilului. Relația dintre toți acești factori externi poate influența pozitiv sau negativ educaţia copilului care trebuie să fie o acţiune ce presupune schimb de experienţe, de competenţe şi de valori între toţi adulţii ce îl susţin în dezvoltare şi cu care acesta intră în contact. Acest lucru presupune ca parteneriatul educaţional dintre familie şi instituție să se extindă şi către comunitatea care le include. Prin crearea unor relații corecte de bază, parteneriatului grădiniţă-școală-familie- comunitate câştigă un mediu de dezvoltare mai bogat, între participanţi creându-se relații pozitive ce fac posibilă dezvoltarea sentimentului de coeziune socială. Comportamentele cadrelor didactice au un mare rol în crearea acestor punți între instituții și familia copilului, atitudinea cestora și poziția adoptată reprezentând cheia succesului.  ZĂMBET DE COPIL prof. înv. primar CRISTEA GEORGETA C.N.I.TRAIAN LALESCU-HUNEDOARA Copiii sunt viitorul omenirii. De felul în care ne creştem şi educăm urmaşii depinde lumea de mâine. Poate fi o lume a progresului, a păcii sau o lume măcinată de conflicte, de ură şi distrugeri. Copilăria este comoara dăruită de părinţii noştri. Şi, când noi apărem pe lume,părinţii nostril au dobândit o comoară. Avem noroc cu părinţii care ne scutesc de griji şi avem într-adevăr o copilărie liniştită. Copilul e ca o floare gingaşă şi la fiecare petală căzută, el creşte încă un an. Mă bucur că pot alerga, că pot zâmbi, că pot vorbi, astea sunt culorile petalei copilăriei mele. Nu există zile din copilăria mea pe care să nu le fi trăit din plin, zile de care să nu mă bucur aşa ca orice copil. Noi, copiii, înflorim pământul cu zâmbetul curat, cu taina visului. Noi aducem bucurii şi prin zâmbetele şi inocenţa noastră putem clădi o lume a păcii. Într-o lume tot mai izolată, mai puţin dispusă pentru socializare (din motive de timp sau preocupări) cooperarea între factorii educaţionali: şcoală -familie -comunitate devine necesară şi se impune şi ca obligaţie morală din partea acestora, pentru a favoriza socializarea copiilor, pentru a-i familiariza prin exemple şi modele cu adevăratele valori ale spiritualităţii. La vârsta şcolară un factor important este şcoala care desfăşoară un amplu proces instructiv-educativ aplicând metode şi procedee ştiinţifice. Pentru reuşita actului educaţional munca depusă de cadrele didactice din şcoală trebuie continuată, susţinută şi întărită de familie. Unitatea de acţiune a celor doi factori (şcoală-familie) în opera de formare a copilului este condiţionată de unitatea de vederi, de un front comun de lucru şi o bună cunoaştere reciprocă. Interesul comun al celor două instituţii trebuie să determine o mişcare cu dublu sens, familie-şcoală, şcoală-familie, în vederea unei suficiente cunoaşteri a ambelor părţi. Din punct de vedere pedagogic coordonarea presupune, pe de o parte, selectarea si valorificarea influenţelor pozitive ce se exercită în familie, iar pe de alta, îndrumarea familiei în vederea exercitării unor acţiuni educative care să fie in concordanţă cu idealul educativ. Familia reprezintă un element cheie în dezvoltarea sanătaţii, competenţei şi activităţii copilului însa ea nu poate exercita această funcţie fără colaborarea cu şcoala, care asigură resurse suplimentare. Fiecare părinte este unic, cum de altfel unică este fiecare familie. De aceea, pentru găsirea unor soluţii optime la problemele educative ale familiei, părintele trebuie văzut mai ales ca un colaborator, ca un partener care se implică activ în aceste forme de intervenţie socio-educaţională. Una dintre formele cele mai dezvoltate în ultima vreme este intervenţia socio-educativă bazată pe şcoală.Parteneriatul între şcoală şi familie şi-a demonstrat eficienţa pretutindeni unde a fost implicat, dacă s-au respectat anumite condiţii de realizare a acestuia: -părinţii să fie percepuţi de către cadrele didactice ca persoane active şi valoroase pentru educarea copiilor; -părinţii să se implice în mod concret în luarea de decizii referitoare la activităţi extraşcolare, la modificarea orarului, la stabilirea disciplinelor opţionale; -responsabilitatea pentru evoluţia copilului să fie împărţită între şcoală şi părinţi. Şcoala colaborează cu familia în domeniul învăţării elevului, în domeniul comportamentului, în domeniul dezvoltării lui fizice, intelectuale, estetice, în domeniul deprinderilor şi priceperilor de muncă, igienico-sanitare, în domeniul activităţilor recreative, angajării copilului în domenii de activitate extracuricculare. Ea trebuie să identifice situaţiile problematice, să dirijeze strategiile educative ale familiei în favoarea elevului şi mai ales să conştientizeze faptul că relaţia de colaborare şcoală - familie este determinantă în obţinerea performanţelor şcolare. Motivul principal pentru crearea parteneriatului a fost dorinţa de a ajuta elevii sa aibă succes la şcoală şi mai târziu, în viaţă. Atunci când părinţii, elevii şi ceilalţi membri ai comunităţii se consideră unii pe alţii parteneri în educaţie, se creează în jurul elevilor o comunitate de suport care începe să funcţioneze. Încă de la începutul venirii copilului în şcoală am încercat să cunosc situaţia familială a acestuia, ocupaţia şi preocupările părinţilor, unele date medicale despre copil, manifestările acestuia în familie, lucruri pe care le-am aflat din discuţiile cu părinţii şi vizite la domiciliul copiilor. Am organizat „Zilele porţilor deschise” desfăşurând cu copiii lecţii deschise la care am invitat să asiste părinţii pentru a vedea modul cum se lucrează cu copiii şi nivelul cerinţelor. Aceste activităţi au impresionat plăcut părinţii, le-au întărit încrederea în rolul şcolii, făcându-i mai interesaţi de procesul instructiv -educativ. În cadrul lectoratelor cu părinţii am abordat teme care au venit în ajutorul acestora, privind educarea propriilor copii. Temele propuse au fost: Învăţ să fiu părinte de şcolar Îmbunătăţirea relaţiei părinte-copil Cum să am un copil sănătos? Climatul afectiv al familiei şi personalitatea copilului Efectele micului ecran asupra minţii copilului etc. În concluzie, nu putem preamări rolul uneia din cele două instituţii partenere, în detrimentul celeilalte, dar cadrul social în care educaţia este la ea acasă este şi va rămâne şcoala, această instituţie din care îşi iau zborul spre alte trepte şcolare şi, în final spre viaţa adultă, toţi tinerii, însă să nu uităm că bucuriile şi eşecurile primelor experienţe şcolare sau a celor de mai târziu se raportează şi se rezolvă în cadrul familiei. Locul în care copilul învaţă să fie iubit şi să iubească, cu mult înainte ca el să fie în stare să facă această distincţie, este cadrul familial. Cadrul didactic trebuie să încurajeze familia în relaţia cu şcoala,să acorde părinţilor dreptul de a lua decizii,să colaboreze,să coopereze cu părinţii,să nu critice,ci să sugereze cu delicateţe,să facă recomandări,să-i facă să înţeleagă că cea mai dificilă,dar şi cea mai uşoară meserie din lume este cea de părinte:este uşoară pentru că se face cu iubire şi este dificilă pentru marea-i responsabilitate. Având în vedere că, în condiţiile economice actuale, eşecul şcolar depăşeşte cadrul strict al învăţământului şi se impune ca o problemă stringentă a societăţii, cele două instituţii fundamentale pentru educarea copilului- ŞCOALA ŞI FAMILIA- trebuie să-şi concentreze eforturile, acordând astfel copilului interesul pe care acesta îl merită, ştiut fiind faptul că „cine începe bine, sfârşeşte frumos!”, acolo în comunitatea din care face parte. Bibliografie: 1. Bătrânu, Emilia, “Educaţia în familie”, Ed. Politică, Bucureşti, 1980; 2. Stănciulescu, Elisabeta, „Sociologia educaţiei familiale”, vol. I, Ed. Polirom.  PREGĂTIREA COPILULUI PENTRU VIAŢA DE ŞCOLAR Prof. înv. primar: Ileana Cristea Şcoala Gimnazială „Grigore Sialşi”, Beclean Jud. Bistriţa-Năsăud Este septembrie şi băiatul lor, (a familiei X), va merge la şcoală în clasa pregătitoare. Toată familia se agită. Copilul e plin de emoţii. Se pregătesc toate cele necesare după o listă întocmită din timp. Au încercat să-l înveţe din timp să scrie, să citească sau să socotească tocmai crezând că asta îi va face viaţa de şcolar mai uşoară. Au făcut bine... au greşit... ei voiau ce-i mai bine pentru fiul lor. Însă pregătirea copilului pentru viaţă de viitor şcolar presupune şi o altă faţă a lucrurilor, şi anume: să-l ajute să atingă o stare de disponibilitate perntru activitatea de învăţare, să-l facă să acceadă spre o nouă modalitate de dobândite a unor cunoştinţe şi experienţe, să aibă o stare psihologică pozitivă necesară momentului de debut şcolar. Copiii, în general, sunt nerăbdători să meargă la şcoală, pentru simplu motiv că, „a fi şcolar” înseamnă să fi mai mare şi, nu mai eşti „copil de grădiniţă”. Nu acelaşi lucru însă îl simt părinţii. Teama că cel mic nu se va putea adapta uşor, cum va fi oare doamna învăţătoare, cu cine îl voi lăsă după şcoală... sunt întrebări şi frământări ale părinţilor. Pentru a pătrunde cu optimism în viaţa de şcolar, copilul trebuie ajutat de triada grădiniţă-familie-şcoală. El trebuie să pornească cu încredere în sine şi în ceea ce îi poate oferi mediul şcolar şi mai ales să fie dornic să întâlnescă învăţătorul/învăţătoarea. De aceea, este indicat ca să existe o legătura între grădiniţă - şcoală - familie, cei trei factori-cheie, care pot netezi drumul copilul spre şcoală. O strânsă colaborare între grădiniţă şi şcoală este impusă de faptul că acestea sunt incluse în acelaşi ciclu curricular, numit ciclul achiziţiilor fundamentale. Finalităţile educaţiei învăţământului preşcolar şi ale primelor clase de şcoală primară, sunt commune; abilităţile formate deja în învăţământul preşcolar sunt reluate în clasele I şi a II-a şi exersate în contexte noi mai complexe. Grădiniţă şi şcoală se află în raportul privilegiat de continuitate care implică în mod obligatoriu necesitatea colaborării dintre educatoare şi învăţători, respectiv dintre preşcolari şi şcolarii mici. Frecventarea grădiniței de către copil alături de crearea unei imagini pozitive a şcolii în ochii micului om, au un rol important în adaptarea cu succes a copilului în școală. Copilul trebuie învățat că școala nu este o modalitate de constrângere, de încetare a jocului, de îngrădire a activităților libere din cadrul grădiniței ci reprezintă o continuare absolut normală a activității copilului, care este în continuă evoluție, fiind capabil să realizeze jocuri mult mai complexe decât cele din grădiniță. Momentul intrării în şcoală presupune un anumit nivel de dezvoltare fizică, intelectuală şi morală a copilului, capacităţi, abilităţi, priceperi şi deprinderi absolut necesare şcolarităţii. Accentul cade pe dezvoltarea dimensiunii formative a pregătirii, deoarece nu însuşirea unui volum mare de cunoştinţe îl face pe copil apt pentru şcoală ci mai ales, dobândirea unor capacităţi, abilităţi şioperaţii necesare actului de cunoaştere A-l pregăti pe copil pentru şcoală înseamnă, după cum am văzut, a-i asigura nivelul de dezvoltare intelectuală, motivaţională, afectiv-auditivă, pe care îl reclamă învăţătura. În ceea ce priveşte pregătirea fizică a preşcolarului pentru şcoală, grădiniţa, printr-o muncă educativă corespunzătoare, trebuie să satisfacă mai multe cerinţe. La intrarea în şcoală, organismul copilului trebuie să fie clădit sănătos, rezistent la eforturi, îndeajuns de bine călit, ca să reziste la intemperii, capabil să desfăşoare o activitate susţinută. Copiii sunt şi trebuie trataţi ca nişte fiinţe egale cu noi, care au şanse să se adapteze foarte uşor în noua lor societate. Copilul trebuie să înţeleagă că, trebuie să aibă o relaţie socială bună cu ceilalţi colegi. Acestui fapt îi vine în întâmpinare grădiniţa, unde educatoarea îi face să înţeleagă că sunt ca ceilalţi semeni ai lor, le dezvoltă capacitatea de comunicare cu ceilalţi. Grădiniţa este o prelungire a familiei. Tot ceea ce a dobândit copilul pană la intrarea în grădiniţă se poate continua şi îmbogăţii în cadrul acivităţilor din grădiniţa. Curajul şi optimismul sunt funcţii sociale. Succesul ulterior al micului şcolar se va baza pe aceste funcţii, permiţându-i să devină un garantat învingător . Pentru a face cât mai uşoară trecerea de la şcoală la grădiniţă, este bine venită iniţierea unor proiecte de parteneriat Grădiniţă-Şcoală, prin activităţile cărora să se urmărească dezvăluirea frumuseţii vieţii de şcolar, implicându-i în activităţi comune plăcute, formându-le reprezentări corecte despre şcoală şi despre activitatea de tip şcolar. Activităţile proiectelor de parteneriat pot fi derulate lunar, acestea având rolul de maturizare a preşcolarului pe plan afectiv, motivaţional şi relaţional, având ca rezultat final uşurarea demersului de integrare socială şi şcolară. Pentru a stabilii cât mai bine temele activităţilor care s-au impune este necesară o analiză SWOT care să stabilească punctele tari şi slabe. Posibile puncte slabe: relaţia sporadică dintre şcoală şi grădiniţă, dezorientarea părinţilor referitoare la cerinţele şcolii, teama preşcolarilor din grupa mare faţă de şcoală, etc. În acest sens, activităţile se pot proiecta şi derula avându-se în vedere aducerea copilului în mediul şcolar, familiarizarea cu sala de clasă, cu ambientul, cu învăţătoarea în scopul integrării lui cu succes în viaţa de şcolar. Pentru adulţi parteneriatele vin în întâmpinarea problemelor cu care se confruntă la începutul şcolarităţii copilului: au posibilitatea de a cunoaşte învăţătoarea, află cum îşi pot pregăti copiii pentru viaţa de şcolar, care sunt aşteptările şcolii faţă de copil şi faţă de părinţi, au posibilitatea să-şi exprime aşteptările faţă de şcoală. Trecerea de la grădiniţă la şcoală ar trebui să fie astăzi, una uşoară, lentă, facilitată fiind de asemănările care există între activităţile pe care preşcolarii le desfăşoară în grădiniţă şi cele pe care şcolarii le realizează la şcoală, în mod special în clasa pregătitoare. Bibliografie: Revista Didactica, Metoda proiectelor în învăţământul primar, 2010 E.Paun, R. Iucu, Educaţia preşcolară în România, Editura Polirom 2002.  EDUCAŢIE FĂRĂ FRONTIERE! Relaţia grădiniţă - şcoală - familie - societate! Cristea Maria Manuela, Grădiniţa cu P. P. Pinochio Zalău “Omul poate deveni om numai prin educaţie. El nu e nimic decât ceea ce face educaţia din el” (Immanuel Kant) Sistemul de învăţământ, ca produs al dezvoltării sociale, a reflectat întotdeauna cerinţele şi posibilităţile oferite de societate. Datorită dezvoltării sociale sistemele de învăţământ se modifică, tinzând spre modernizarea metodelor de predare, a conţinutului, a formelor de organizare precum şi a formelor de colaborare şi cooperare dintre diferite instituţii educative. Funcţia centrală a educaţiei este aceea de formare şi dezvoltare permanentă a personalităţii individului cu scopul integrării sociale optime. Omul este în permanentă interacţiune cu factorii sociali ai existenţei sale. Procesul de integrare în societate începe în familie din timpul copilăriei mici, când intervin primele contacte sociale şi experienţe de viaţă şi continuă de-a lungul vieţii omului, odată cu dobândirea unor statuturi şi roluri succesive. În familie, fiecare membru este special, are rolul său şi în raport cu ceilalţi îşi constituie o identitate specifică. Aici sunt valorizate diferenţele pentru că fiecare este important şi indispensabil. Familia, pentru copil, este reprezentată de acei oameni cu care locuieşte în acelaşi spaţiu şi care participă la satisfacerea nevoilor lui, dar şi de oamenii importanţi pentru părinţi, în al căror spaţiu copilul merge des şi unde are tabieturile sale. Casa copilului este mediul în care acesta creşte şi se dezvoltă în siguranţă, este locul de odihnă şi retragere, locul explorării şi al construcţiei de sine, un spaţiu intim pe care copilul nu-l împarte decât cu oameni foarte apropiaţi afectiv, care îşi lasă amprenta asupra devenirii lui: părinţii, fraţii şi bunicii. Toţi ceilalţi vin şi pleacă străduindu-se să deranjeze cât mai puţin. Primele deprinderi de viaţă sănătoasă ale copilului sunt dezvoltate în familie (deprinderi igienice, de alimentaţie sănătoasă), acestea constituind suportul dezvoltării ulterioare, ele punându-şi amprenta asupra întregii personalităţi. Tot în familie, copilul îşi însuşeşte limbajul. Volumul, calitatea vocabularului, corectitudinea exprimării depinde de modelele oferite de părinţi, de felul în care aceştia interacţionează şi îi solicită pe copii. În familie se formează cele mai importante deprinderi de comportament: respectul, politeţea, cinstea, sinceritatea, ordinea, răbdarea etc. În realizarea acestor sarcini, modelul parental ajută cel mai mult, părinţii oferind copilului exemple de comportamente în diferite contexte. De la părinţi, cei mici vor învăţa să aprecieze ce e bine şi ce e rău, ce e drept şi ce e nedrept, ce e frumos şi ce e urât în comportamente. Activitatea educativă din grădiniţă nu poate fi izolată, separată de alte influenţe educative ce se exercită asupra copilului şi mai ales, de cea din familie. Educaţia trebuie să se manifeste permanent ca o acţiune coerentă, complexă şi unitară a grădiniţei şi familiei. La intrarea în grădiniţă, părinţii sunt cei care deţin toate informaţiile legate de copil: stare de sănătate, obiceiuri alimentare, particularităţi de învăţare, mod de comportare, probleme în dezvoltare etc. În acelaşi timp, grădiniţa, ca primă instituţie care se conduce după principii şi metode ştiinţifice, deţine mijloace specifice pentru valorificarea potenţialului fizic şi psihic al fiecărui copil. Îmbinarea în parteneriat a informaţiilor deţinute de părinţi cu cele ale grădiniţei trebuie să fie în beneficiul copilului. Termenul de parteneriat presupune realizarea unei alianţe pentru atingerea unor obiective comune. Pentru ca parteneriatul să funcţioneze este nevoie de respect, încredere reciprocă, consens cu privire la scopurile acţiunii şi strategiilor de atingere a acestora şi de asumarea în comun a drepturilor şi responsabilităţilor. Parteneriatul dintre grădiniţă şi familie reprezintă o primă experienţă relaţională şi de colaborare a părinţilor cu persoanele profesioniste în domeniul educaţiei. Cei mai mulţi părinţi manifestă deschidere, dorinţă de a colabora cu personalul grădiniţei, dar se poate întâmpla ca realizarea unui parteneriat să fie împiedicată de atitudini necorespunzătoare ale fiecăruia dintre cei implicaţi. În crearea parteneriatului între grădiniţă şi familie este bine să ne amintim că în viaţa copilului şi a familiei lui orice angajat al instituţiei este important: portarul poate fi ca vecinul care-i salută cu un zâmbet în fiecare dimineaţă, bucătăreasa, bunica ce pregăteşte cele mai grozave mâncăruri, îngrijitoarea, ca sora mai mare care-i ajută pe cei mici să-şi îmbrace pijamaua, iar educatoarea poate fi persoana care le este întotdeauna un sprijin. Fiecare, prin specificul muncii sale, prin felul în care îşi îndeplineşte atribuţiile şi prin modul în care colaborează cu familia, influenţează dezvoltarea copilului. Grădiniţa este spaţiul special creeat pentru satisfacerea nevoilor de comunitate ale copilului, fiind foarte importantă funcţia de socializare, de ieşire în lume, de stabilire a apartenenţei la un grup. Este o instituţie care oferă servicii educaţionale, transmite cunoştinţe, dezvoltă abilităţi, formează competenţe, norme, valori recunoscute şi acceptate social. Ea funcţionează într-o comunitate alcătuită din mai mulţi factori de educaţie, care au la rândul lor o ofertă educaţională: familia, autorităţile, organizaţiile guvernamentale şi neguvernamentale, poliţie, pompieri, biserică, medic etc. Prin participarea la acţiuni propuse spre desfăşurare în cadrul unor parteneriate cu diverşi parteneri educaţionali ai comunităţii, copilul reuşeşte să păşească dincolo de „pragul casei” în condiţii de siguranţă. El se află printre semeni, dar care nu sunt şi intimi. Aici relaţiile sunt mai puţin afectivizate şi au detaşarea unei comunicări sociale. Este un spaţiu unde copilul poate experimenta o imagine de sine mai realistă şi poate stabili relaţii pe care el însuşi să le gestioneze. Tot prin societate, copilul poate adera la un model de grup, poate obţine opusul individualităţii: starea de apartenenţă. Comuniunea cu ceilalţi, asemenea colectivitatea îi oferă omului forţă, stabilitate, siguranţă. Parteneriatul grădiniţă/şcoală - familie - societate se referă la construirea unor relaţii pozitive între familie, grădiniţă, şcoală şi comunitate, la o unificare a sistemului de valori care poate avea un efect benefic asupra copiilor atunci când aceştia văd educatoarea sfătuindu-se cu părinţii şi membrii comunităţii. Activitatea cu părinţii ca parteneri, pentru a asigura dezvoltarea copiilor în programul educativ din grădiniţă, poate deveni un start bun pentru a crea părinţilor respectul de sine, încredere în competenţele lor, făcându-i mai buni. Copiii caută modele în părinţii lor şi în membrii societăţii (actori, sportivi, etc), iar aceştia, la rândul lor vor să crească mici genii. O bună colaborare şi comunicare între familie şi grădiniţă sau şcoală este necesară, dar nu este suficientă pentru buna dezvoltare a copilului în acest mediu. Este nevoie ca această colaborare să se poarte în jurul nevoii pe care o are copilul de a fi în societate. Bibliografie: Cucoş, Constantin, Pedagogie, Editura Polirom, Iaşi, 2001; Ciofu, Carmen, Interacţiunea părinţi-copii, Editura Medicală Amaltea, 1998 www.copilul.ro www.didactic.ro.  Importanţa colaborării dintre grădiniţă şi şcoală Prof. înv. preşc. CRISTEA MIHAELA G.P.P. Nr. 3, Tg. Secuiesc Datorită vârstei mici, educaţia preşcolară capătă un caracter specific. Această perioadă, ca îngrijire şi educaţie, formează temelia întregii vieţi de mai târziu. Grădiniţei, ca primă verigă a sistemului de învăţământ, trebuie să i se acorde o mare atenţie. Învăţământul preşcolar a dobândit un conţinut instructiv-educativ cu discipline care se desfăşoară după o programă minuţioasă şi care urmăreşte realizarea unor obiective precise privind pregătirea copilului preşcolar pentru integrarea uşoară şi rapidă în activitatea de învăţare. Şi copilul preşcolar învaţă dar, pentru el, învăţarea este un joc Pregătirea copilului pentru şcoală este considerat obiectivul final al activităţilor instructiv-educative din grădiniţă. Un rol important în pregătirea copilului pentru şcoală revine atingerii obiectivelor ce vizează comportamente psiho-sociale ale personalităţii copilului care contribuie la integrarea şi adaptarea copilului la viaţa şcolară. Pentru asigurarea continuităţii între cele două medii educaţionale, cadrele didactice din şcoală trebuie să cunoască pregătirea ce se realizează în grădiniţe, iar educatoarele trebuie să se informeze asupra dinamicii cerinţelor ce se formulează în mediul şcolar. Colaborând cu şcoala, educatoarea va putea să-şi analizeze mai profund şi mai obiectiv munca instructiv-educativă sub aspectele ei pozitive şi negative cunoscând rezultatele la învăţătură şi purtare a „foştilor preşcolari”, iar învăţătorul va căuta să nu piardă pe parcurs cunoştinţele însuşite în grădiniţă. Colaborarea dintre educatoare şi învăţătoare se constituie într-o premisă a reuşitei. Astfel, am încheiat cu şcoala un proiect de parteneriat educaţional pentru un an şcolar. Proiectul se derulează sub numele de „Azi preşcolar, mâine şcolar”. Am încheiat acest parteneriat cu şcoala din dorinţa de a-i ajuta pe cei mici să se familiarizeze cu şcoala, cu programul şcolarului Activităţile cuprinse în proiect nu-i ajută doar pe cei mici, ci şi pe şcolari. Implicându-se în activităţi, se cunosc mai bine, relaţiile grupului sudându-se. În cadrul acestor activităţi se dezvoltă spiritul de echipă, încrederea în sine şi în ceilalţi, creativitatea, imaginaţia. Activităţile sunt organizate sub forma unor concursuri, jocuri, vizite, drumeţii, momente artistice la care participă copiii. Programul de parteneriat armonizează relaţiile în cadrul grupurilor, le formează copiilor deprinderea de a fi cooperanţi, toleranţi, de a avea iniţiativa şi de a-şi crea relaţii de prietenie, colaborare şi competiţie. Acest parteneriat urmăreşte de asemenea strângerea legăturilor dintre instituţii. Prin stabilirea primelor contacte cu școala și cu învățătorii, copiii se vor familiariza în timp cu instituția, dar și cu celelalte personaje importante ale ei: directorul școlii, personalul didactic, școlarii, asistente…, ceea ce va contribui la reducerea neliniștilor și a stărilor afective negative pe care le generează prima zi de școală. Copilul trebuie ajutat să pătrundă în școală cu optimism, cu încredere în sine și în ceea ce îi poate oferi mediul școlar și, mai ales, dornic să întâlnească ÎNVĂȚĂTORUL. Succesul acestei întâlniri depinde de multe alte experiențe anterioare.  Sisteme și forme de învățământ din alte țări P.I.P. Cristea Petrea Aura Florina Sistemul de învăţământ finlandez, recunoscut ca fiind cel mai bun din lume, va cunoaşte în următorii ani una dintre cele mai radicale reforme prin care materii clasice precum matematica sau istoria vor fi eliminate şi înlocuite cu studiul unor teme sau fenomene. Promotorii acestei idei spun că schimbarea reprezintă de fapt o adaptare a educaţiei la felul în care a evoluat lumea în care trăim, în condiţiile în care pentru finlandezi principala menire a şcolii este de a-i pregăti pe copii pentru viitor. Asta în timp ce în România, educaţia rămâne un domeniu subfinanţat, în care nu s-a găsit încă o strategie coerentă pentru simplificarea programelor şi în care manualele digitale, impuse de noile realităţi sociale, au reprezentat o adevărată piatră de moară pentru oficialii de la minister. Cu un sistem de învăţământ în care 93% dintre absolvenţii de liceu promovează examenul de bacalaureat, în care peste 65% dintre liceeni ajung la facultate şi în care doar 10% dintre cei care îşi doresc să devină profesori ajung la catedră, Finlanda nu se culcă pe lauri şi devine prima ţară care face pasul următor: adaptează educaţia la realităţile lumii în care trăim. Astfel, în anii următori, în orarul elevilor din Finlanda nu vor mai apărea materii precum literatură, geografie, matematică sau istorie, ci teme sau fenomene. Sistemul de educaţie de la care toate ţările europene, inclusiv România, vrea să înveţe a început deja aceste schimbări şi le aplică progresiv pentru ultimele clase de liceu, în Helsinki. “Ceea ce tocmai am început va fi o schimbare radicală a sistemului de învăţământ din Finlanda”, spune Liisa Pohjolainen, una dintre coordonatoarele acestui proiect de reformă. Şcoliile din Finlanda au fost obligate să introducă cel puţin o dată pe an o perioadă în care să fie aplicată noua metodă de predare, lucru care în şcolile din Helsinki s-a întâmplat chiar de două ori pe an. Proiectul reformei va fi publicat până la sfârşitul acestei luni, iar până în 2020, în toate şcolile din Finlanda maniera de predare va fi schimbată.  Relația grădiniță - școală - familie - societate CRISTIAN LUMINITA Familia reprezintă primul mediu în care copilul este educat şi învăţat să socializeze, influenţa acesteia asupra lui având un rol deosebit de important în dezvoltarea sa ca individ. Nimic nu poate înlocui legătura copilului cu familia, aceasta creând o dependenţă psihică, fizică şi materială, un impact emoţional puternic. Familia oferă primele modele de comportament, primele deprinderi şi obişnuinţe ce vor fi parte integrantă din viaţa copilului. Grădiniţa oferă copilului posibilitatea de a socializa, însă, spre deosebire de familie, într-un cadru organizat. Grădinita, prin statutul său, îl determină pe copil să păstreze o anumită distanţă faţă de adult (educatoare), să respecte anumite reguli, să se compare cu cei mai mari decât el, creându-şi astfel o imagine de sine, să devină partener în micro-grupul social şi să joace unele roluri sociale, să respecte un program şi îl stimulează în descoperirea şi dezvoltarea propriei autonomii. Şcoala este mediul organizat, mult mai explicit decât grădiniţa. În cadrul şcolii, copilul îşi creează diverse relaţii interpersonale în cadrul cărora are ocazia să descopere un mod de viaţă mai ferm, mai riguros trebuie să respecte reguli de convieţuire cu ceilalti elevi, roluri sociale, responsabilităţi. În cadrul şcolii copilul îşi modelează comportamentul în funcţie de cerintele şi aşteptările persoanei de la catedră, îşi asumă şi rezolvă sarcini de învăţare impuse de şcoală. Societatea reprezintă locul unde se realizează învăţarea, se explorează potenţialul, se capătă şi dezvoltă cunoştinţe şi abilităţi şi se însuşesc valori. Colaborarea între toţi aceşti factori educaţionali implicaţi în procesul formării şi dezvoltării personalităţii copilului este foarte importantă. Dacă familia este influenţată de motivaţia pentru care a a ales gradiniţa şi şcoala copilului său, va exista întotdeauna o bună colaborare. Familia este aceea care îşi cunoaşte copilul cel mai bine şi de aceea, colaborarea continuă cu gradiniţa, apoi cu şcoala, va înlesni drumul copilului pentru o integrare cât mai eficientă în societate. În toate aceste medii educative, copilul caută modele, le gaseşte şi şi le însuşeşte, depinzând de factorii educaţionali ceea ce va deveni el ca adult. Un lucru foarte important îl reprezintă prezentarea modelelor de comportament de către factorii educaţionali, modelatorii de suflete, de aceea trebuie neapărat să existe acea dorinţă de a crea comuniunea familie-grădiniţă-şcoala-societate, în primul rând prin ceea ce se oferă, prin sinceritate, dar şi prin ceea ce copilul este dispus să înveţe, alergând alături într-o cursă pentru cunoaştere către un ţel.  COLABORAREA GRADINITA-FAMILIE-COMUNITATE PENTRU ASIGURAREA SUCCESULUI SCOLAR CRISTIAN MIHAELA GRADINITA NR. 94, BUCURESTI Şcoala trebuie să promoveze o educaţie desfăşurată cu tehnici ştiinţifice, care să poată asigura o dezvoltare rapida ferma a şcolarului, iar mai târziu, un om modern caracterizat printr-o ştiinţă vastă şi orientare realist practică, inteligenţă vie, elasticitate spirituală, capacitate de adaptare la medii sociale şi la profesiuni noi şi variate, voinţă şi optimism. Finalitatea şcolii constă în transformarea adevărurilor deja cucerite de ştiinţă în bunuri ale elevilor, capabile să satisfacă trebuinţele lor spiritual, interesele şi nevoile lor. Finalitatea de perspectivă rezidă în procesul de transformare a elevilor în oameni capabili să se adapteze ambientei sociale, să se integreze în ea să se adapteze creator la trebuinţele şi cerinţele lor prezente şi viitoare. Această finalitate creşte pe măsură ce copilul parcurge treptele procesului de învăţământ, începând cu cel preşcolar, pe măsură ce cunoştinţele pe care le implică activitatea sa de învăţare se constituie în plan pshic ca imagine ideală a scopului şi a desfăşurării procesului de învăţare în şcoală. Eficientă maximă a învăţării este condiţionată de potenţarea resurselor dinamogene şi directionarea activismului psihic al copilului. Accepţiunile termenului “a fi motivat la învăţătură” corelează şi exprimă în plan comportamental o stare prezenta dinamogenă, mobilizatoare şi dirijată spre atingerea unor scopuri. Este vorba de acele elemente stimulatoare pe care educatorii le numesc “impuls care”, “dorinţa”, “interesat de”. Elevul transferă în învăţare, în mod relativ constant pe o anumită perioadă de timp, potenţialul cognitiv, stările afective şi acţionale.experienţă de viaţă. etc. Motivarea pentru învăţare este o componentă importantă a dispoziţiei de muncă a elevului. Succesul unei acţiuni depinde de motivarea interioară, de sârguinţă, de constinciozitate, de capacitatea generală pentru învăţare, de aptitudinile personale. Elevii trebuie stimulati spre un anumit ritm de acumulare încă de la grădiniţă, spre a le facilita parcursul educaţional ulterior. Preşcolarii şi apoi şcolarii trebuie ajutaţi suplimentar prin individualizarea învăţării, prin şedinţe individuale, prin muncă independenţa să-şi poată însuşi noţiunile de baza absolute necesare în înţelegerea celor ce se vor preda ulterior. Motivarea elevilor pentru obţinerea performanţelor şcolare reprezintă una dintre problemele care îi frământă deopotrivă pe părinţi şip e profesori. Rolul şcolii şi al familiei în viaţă tinerilor este considerat essential în inserţia generaţiilor tinere în societate. Performanţa şcolară pare a fi legată de un control parental uneori omnipresent şi hiper-autoritar corelat cu autonomia instrumentală şi funcţională a copilului. Autoritatea parentală este indispensabilă unei şcolarităţi reuşite. În cadrul unei comunităţi, grădiniţa şi şcoala sunt instituţii care asigură educaţia copiilor, dar sprijină, în acelaşi timp preocuparea şi nevoia adulţilor pentru perfecţionare continuă şi învăţarea pe tot parcursul vieţii. Pentru realizarea unui parteneriat trebuie stabilite câteva forme de relaţionare necesare. Astfel, trebuie respectate cele patru condiţii de realizare ale acestui proces: comunicare, coordonare, cooperare şi în final, parteneriat. Aceste distincţii sunt importante pentru decizia privind tipul de relaţionare pe care se poate miza, pentru un anumit partener din cadrul comunităţii. Acţiunile în care autoritatea locală poate interveni sunt: asigurarea unor resurse materiale şi financiare pentru grădiniţe şi şcoli; asigurarea condiţiilor optime pentru desfăşurarea activităţilor într-un spaţiu sigur şi confortabil (utilităţi, amenajarea spaţiilor de joacă); facilitarea unor donaţii şi sponsorizări în bunuri materiale; alocarea unor spaţii la dispoziţia unităţilor de învăţământ din localitate; colaborare în organizarea de activităţi culturale şi sportive; acţiuni menite să conducă la îmbunătăţirea condiţiilor de învăţare din grădiniţă care vizează infrastructura şi dotarea. Este importantă atragerea instituţiilor culturale spre promovarea specificului comunităţii prin publicarea unor materiale didactice privitoare la istoria şi cultura grupului respectiv. Se pot organiza parteneriate cu centre culturale pentru copii şi familiile acestora, iar în cadrul acestora copiii pot studia şi îşi pot dezvolta abilităţile şi talentele, şi unde pot deveni conştienţi de drepturile lor. Colaborarea cu alte instituţii nu este întotdeauna uşoară, unii răspund pozitiv, alţii nu. Este parte a rolului şcolii să ajungă la comunitate, să încurajeze şi să convingă organizaţiile să se implice; uneori oamenii vor rezista din cauza a ceea ce văd ca graniţe profesionale. În devenirea personalităţii elevului, comunicarea permanentă, colaborarea şi cooperarea factorilor educaţionali reprezintă o prioritate, materializându-se în avantaje oferite de instituţii în formarea sa, în spiritul valorii societăţii în care trăieşte. ,,Succesul, în mare parte, stă în voinţa de a învinge; să ne străduim deci şi să stăruim.” (Seneca)  RELAȚIA PĂRINTE - COPIL realizat de Cristian Oana - Andreea, cadru didactic titular al Grădiniței Nr. 274, București Fundația căsătoriei și mai ales a familiei este iubirea, ce trebuie să se manifeste atât între cei doi membri ai cuplului, dar mai ales față de copii. Părintele are datoria morală de a-i purta copilului iubire înca dinainte să fie in planul conceperii. Atunci când o mama nu își arată toata dragostea față de copil, încă din momentul în care îl are în pântece și are un comportament respingător față de el, copilul va suferi toate repercusiunile, mai ales după naștere. Pentru o dezvoltare precisă și pentru o formare a unui comportament capabil de a se integra productiv în societate, copilul trebuie să crească într-un mediu familial, într-o atmosferă caldă, ce îi insuflă dragoste și înțelegere. Familia are rolul de a-l pregăti pentru mediul social, îndrumându-l spre însușirea unor valori morale de baza, ce își vor demonstra utilitatea pe parcursul întregului traseu al vieții. Părintele are obligația de-i forma copilului încrederea în sine, învățându-l să acționeze în diferite situații, să utilizeze anumite obiecte pentru a-și dezvolta îndemânarea, să fie capabil să aleagă în funcție de beneficii și consecinșe. Copiii au nevoie să fie ascultați de părinți și este absolut necesar ca părintele să își arate disponibilitatea spre acest lucru. După cum formulează autoarea Adina Băran-Pescaru în cartea “Familia azi. O perspectiva sociopedagogica”, încă nu s-au descoperit căi ușoare de a fi parinte. Copiii au nevoie de afecțiune, atenție, înțelegere, disciplină, aprobare, ghidare și nimic nu garanteaza o relație buna cu aceștia. Nu există nu model tipic de creștere, educare și formare a unui copil, tocmai în asta constând frumusețea și savoarea diferențelor dintr-un colectiv preșcolar, părintele având oportunitatea de a-și alege propriile metode. Copiii au un simț al adaptabilității foarte dezvoltat, iar cel mai rau ar fi să se acomodeze cu neglijența părintelui, deoarece consecințele sunt observabile de-abia în momentul în care aceștia cresc și nu mai poate fi nimic schimbat. Modelarea, finisarea comportamentului se realizează în perioada preșcolarității și persistă doar dacă părinții manifestă interes asupra implementării unor principii sănătoase. Un subiect delicat în ceea ce privește relația părinte-copil se referă la existența unor limite. Așa cum lumea se învarte în jurul soarelui, așa și fiecare proaspăt părinte consideră că lumea sa se învarte în jurul noului născut. Toți membrii familiei depun tot efortul pentru ca noul component să fie vesel în permanență. Nu este cea mai bună metoda de a gravita cu totul în jurul copilului și motivul este acela că va deveni din ce în ce mai pretențios în ceea ce privește cerințele față de părinții săi, aceștia simțindu-se incapabili la un moment dat de a-i mai satisface dorințele. De aceea, copilul are nevoie de limite, pentru a învăța să fie mulțumit cu ceea ce are și să valorifice acel lucru, iar adulții nu ar trebui să simtă vinovăție în momentul în care stabilesc reguli. Așa cum cei mici au drepturi, există și drepturi parentale, iar membrii familiei trebuie să dovedească respect și înțelegere, fie că sunt mici, fie că sunt adulți. Atunci când părintele îi explică celui mic faptul că este o persoană și are și el nevoi, copilul va învăța despre respectul de sine și despre drepturile celorlalți. Un proces foarte important în relația părinte-copil este comunicarea. Problemele legate de aceasta intervin în momentul în care părintele transmite un alt mesaj în detrimentul celui real (ex: părintele îi spune copilului “totul este in regula”, când, de fapt, situația e problematică). Aceasta nu este o variantă corectă de abordare, deoarece copilul vede adevărul, indiferent de ceea ce li se transmite prin cuvinte. Este mai bine să i se explice situația așa cum este, decât să fie lasat să presupună ce se întamplă cu adevărat, acest fapt ducând la nesiguranță. Cea mai bună cale de a educa un copil din punct de vedere moral este chiar modul în care familia din care provine trăiește. Copiii observă comportamentul, acest exemplu fiind cel mai consistent. Uneori trebuie să li se ofere șansa de a învăța din greșeli, deoarece acestea au fost, sunt și vor fi cele mai eficiente lecții. Este absolut necesar ca părinții să aibă răbdare atunci când cei mici se văd în situația de a experimenta situații dificile. Copilul nu vine la adult doar pentru ajutor, ci mai ales pentru sprijin moral, de aceea părintele trebuie să se abțină din a da sentințe, e bine să evite interogatoriul și ar fi foarte util să iși demonstreze încrederea în copil prin ascultare și sfătuire. În fiecare zi, părintele trebuie să îi ofere copilului său cei patru A: atenție, acceptare, aprobare și afecțiune. Primindu-le, copilul se va dezvolta armonios, va demonstra stimă de sine, încredere și stabilitate. Părinții ar trebui să se concentreze mai mult pe amplificarea acestor procese, în loc să critice/să ignore/să dea ordine. Recompensele vor fi considerabile.  Medierea în şcoală - aspect relevante Educatoare Cristina Benedic Grădinița cu Program Prelungit Nr. 5 STEP BY STEP, Structură Școala Gimnazială „George Călinescu”, Onești, jud. Bacău Conflictul este o dimensiune inevitabilă a vieţii, atat la nivel intern cum ar fi aspiraţii antagoniste, ciocniri intre componentele identităţii noastre cat şi la nivel extern, făcand referire la viaţa socială, acest lucru poate exista ori de cate ori există o interacţiune între doi indivizi sau mai mulţi indivizi astfel conflictul devenind posibil pe o multitudine de probleme. Conflictul construieşte frustrare în faţa unor situaţii care de cele mai multe ori duce la distrugere în mediul exterior dar şi la nivel psihic (cognitiv, emoţional). Conflictul apare ca un efect al relaţiilor interumane manifestate în timpul procesului educaţional sau al activităţilor auxiliare ale acestuia, avand o evoluţie gradanta, de la starea germitiva la cea de maturitate cand, prin declanşarea sa, generează stări stresante, dereglări funcţionale cu efecte negative, iar în unele cazuri, cu efecte nebănuite asupra şcolii. După cum ştim în mediul educaţional apar deseori conflicte care conduc la degradarea şi apariţia unor tensiuni care se reflecta la nivel intern, respectiv spaţiul şcolar/ mediul şcolar cat şi înafară. Cauzele care stau la producerea conflictelor sunt legaţi de climatul educaţional, familial şi nu în ultimul rand cei de anturaj. Trebuie menţionat că orice conflict apare că urmare a acţiunii unui complex de cauze atat de natura interioară cat şi exterioară. Conflictele şcolare se pot ivi între elevii din cadrul unei instituţii de învăţămînt, între elevi şi profesori, între elevi şi alte persoane didactice auxiliare (este posibilă şi existenţa unui conflict cu mediatorul şcolar), chiar şi între profesori, cu condiţia ca respectivul conflict să vizeze activitatea din cadrul şi/sau din timpul programului şcolar. Depistarea, sesizarea, evitarea conflictelor este posibilă, pe cand eliminarea lor este practic imposibilă. Procesul de identificare a stărilor/ situaţiilor conflictuale potenţiale sau manifestate, de prevenire sau medierea acestora reprezintă gestionarea conflictelor. Medierea şcolară este o activitate reglementată încă din 2007 şi prevede o arie largă de activităţi şi atribuţii a mediatorului şcolar. Medierea şcolară consta în facilitarea dialogului scoala-familie-comunitate, îmbunătăţirea imaginii şi încrederii în instituţiile de învăţămînt, monitorizarea copiilor în ceea ce priveşte incluziunea şcolară, elaborarea şi implementareaprogramelor de incluziune şcolară, elaborarea de rapoarte în ceea ce priveşte situaţia copiilordefavorizaţi în scopul identificării soluţiilor optime pentru asigurarea accesului egal la educaţie al copiilor, informarea autorităţilorresponsabile în ceea ce priveşte eventualele încălcări ale drepturilor copilului şi sprijinirea în demersurile acestora pentru soluţionarea situaţiilor respective, etc. Legea Educaţiei prevede la art. 99 alin. 6 lit. d) ca toate Centrele Judeţene de Resurse şi Asistenta Educaţionala organizează, monitorizează şi coordonează, printre alte activităţi şi servicii educaţionale, şi servicii de mediere şcolară, furnizate de mediatorii şcolari. Aceeaşi lege prevede, la art. 249 alin.1 lit. i) ca mediatorul şcolar face parte din personalul didactic auxiliar, iar la art. 250 alin. 1 lit. i) prevede condiţiile dobîndirii calităţii de mediator şcolar. Luând în considerare cele de mai sus, medierea şcolară şi serviciile de mediere şcolară aşa cum sunt prevăzute în legislaţia educaţiei, reprezintă forme de incluziune şcolară şi socială, şi se adresează comunităţilor locale cu risc în ceea ce priveşte abandonul şcolar, diferenţele etnice, familiile defavorizate. Medierea conflictelor şcolare se impune acolo unde conflictele iau o amploare deosebită şi degenerează în alte conflicte. În micile neînţelegeri de zi cu zi „mediatorul de serviciu” este fiecare profesor ori diriginte. Pe langă funcţia reparatorie pe care o are medierea şcolară, funcţia preventivă devine mai consitenta în medierea unui conflict şcolar. Mai ales în ciclul primar şi gimnazial, dar şi în cel liceal, puterea exemplului pentru elevi este foarte mare. Încetarea conflictului şcolar printr-o soluţionare pe cale amiabilă şi paşnică în cadrul unui proces de mediere are un ecou răsunător printre colegii părţilor conflictului, dar şi în întreaga instituţie de învăţămînt. O reuşită a medierii în astfel de conflicte aduce elevii în terenul cooperării, înţelegerii, comunicării, relaţionării, dialogului, constituind un exemplu veritabil de colegialitate şi convieţuire în timpul petrecut la şcoală. Referințe bibliografice: Dolot, L., Bolbotina, M., Vancu, S., (2010), Managementul relatiilor din grupul scolar, Editura Neutrino, Resita, Elkiss, H. (1997), Alternatives to arbitration: Are unions ready for change? Labour Law Journal Messing, J.K., (1993) Mediaton: An intervention strategy for counselors. Journal of Counseling and Development Toca, I., (2002), Managementul educational, Editura Didactica, Bucuresti Wall, J.A., Blum, M.W., (1991), Negotiations. Journal of Management.  ÎMPREUNĂ PENTRU COPIII NOȘTRI Prof. Pt. Înv. preșc. Cristina Goicovici Educatoare Mirela Alexe Grădinița cu program prelungit nr. 1, Beiuș „Eu sunt copilul. Tu ții în mână destinul meu. Tu determini, în cea mai mare măsură, dacă voi reuși sau voi eșua în viață! Dă-mi, te rog, acele lucruri care să mă îndrepte spre fericire. Educă-mă, te rog, ca să pot fi o binecuvântare pentru lume.” Child*s Appeal În centrul actului educațional se află copilul. Toate demersurile care se fac în acest sens trebuie să fie făcute având în centru interesul copilulului, cel care are nevoie din partea adultului de îndrumare, atenție, orientare, dar și de înțelegere, de sprijin în manifestarea creativității, de aripi pentru zbor. În acest demers, rol la fel de important îl au atât părinții cât și grădinița, prin oamenii specializați în educarea copiilor. Colaborarea acestora trebuie să fie nu doar teoretică ci practică și vizibilă prin rezultatele produse. Preșcolaritatea este perioada formării inițiale a personalității, perioada apariției primelor relații și atitudini ce constituie un nivel superior de organizare a vieții psihice a copilului. Mediul familial ocupă un loc central în multitudinea factorilor determinanți ai evoluției individului. Copilul nu este un adult în miniatură, ci el este un „candidat la maturizare” (H. Pierot), deosebit de receptiv la influențele pozitive sau negative care se exercită asupra lui. Primul model oferit copilului este familia sa, iar calitatea și tipul relațiilor copil-părinți vor marca profund evoluția viitoare a copilului.(G.Mauco) După familie, grădinița constituie prima experiență de viață în societate a copilului. Această instituție îl așază într-un cadru nou prin dimensiunile și conținutul său. Aici copilul ia cunoștință cu activități și obiecte care-i stimulează gustul pentru investigație și acțiune, îl provoacă să se exprime și îi propune, incipient, angajarea în relații sociale de grup, având în vedere și particularitățile de vârstă și individuale. Educatoarea, cu tact și cu răbdare, treptat, cultivându-le încrederea în propriile personalități, folosind jocul și jucăria, participă la dezvoltarea personalității copiilor. Parteneriatul grădiniță-familie se referă la constituirea unor relații pozitive între familie și grădiniță, la o unificare a sistemului de valori care poate avea un efect benefic asupra copiilor, atunci când aceștia văd educatoarea sfătuindu-se cu părinții. Activitatea cu părinții, ca parteneri, pentru a asigura dezvoltarea copilului în programul educativ din grădiniță, poate deveni un start bun pentru a crea părinților respect de sine, încredere în competențele lor, făcându-i mai buni. Grădinița, ca primă treaptă a sistemului de învățământ, susține ideea de a implica părinții în programul educativ încă de la început, promovând parteneriatul părinți-grădiniță. Toți părinții au nevoie de informații de bază referitoare la copiii lor. Ei trebuie informați despre scopul de bază al programului educativ la care participă copiii lor și trebuie implicați în luarea deciziilor. Părinții trebuie să fie la curent cu progresele copilului lor, dar și cu percepția pe care o are grădinița despre calitățile și problemele copilului. Educatoarea le va sugera acestora modul în care își pot ajuta copiii acasă, găsind împreună cele mai bune procedee. Parteneriatul, asigurarea coerenței influențelor educative ale tuturor factorilor care acționează asupra copiilor, este un deziderat major și trebuie să se realizeze. Parteneriatul dintre grădiniță și familie cunoaște numeroase forme în care activitatea propusă conduce la creșterea și educarea copilului prin armonizarea celor doi factori educativi: ședințe cu părinții, în care sunt prezentate principalele aspecte ale activității grădiniței, mese rotunde, propaganda vizuală prin afișarea diverselor materiale pe teme de educație, în special materiale care arată activitatea copiilor, vizitarea grădiniței de către părinți, participarea la activități comune, cu tema anunțată (de exemplu confecționarea unor ornamente, excursii, drumeții, jocuri), serbări, chiar comunicarea prin intermediul mijloacelor moderne de comunicare ș.a. Grădinița nu poate face singura minuni, iar educația dată în această instituție nu va avea rezultate bune, dacă nu se va sprijini pe colaborarea cu familiile copiilor. În concluzie, putem spune că reușita privind devenirea umană a copilului depinde de o colaborare strânsă dintre doi factori educaționali de bază: grădinița și familia. De aceea, în cadrul acestui parteneriat coresponsabil este important să căutăm și să găsim cheia unității de acțiune ce deschide porțile succesului educațional care oferă societății indivizi pregătiți pentru a se adapta cerințelor și pentru a crea, a progresa.  Familie- grădiniță - școală, o legătură pe drumul spre succes! Înv. Cristina Morar Șc. Gim. Lunca Calnicului Jud. Brașov Realizarea unui învăţământ unitar necesită respectarea unui obiectiv major, continuitatea în întreaga activitate educaționala în special la nivelul claselor «praguri».Această condiţie este valabilă şi pentru primele doua trepte ale învăţământului: învăţământul preşcolar şi învăţământul primar. Mai precis, legătura reciprocă şi continuitatea trebuie sa fie asigurate între grupa preşcolară şi clasa pregătitoare. O asemenea continuitate va asigura o mai rapidă adaptare a copiilor din clasa pregătitoare la particularităţile muncii de învăţare . H. Wallon sublinia acest lucru arătând: »Este împotriva naturii să tratăm copilul în mod fragmentar. Cu fiecare perioadă el constituie un ansamblu indisolubil şi original. În succesiunea perioadelor copilul rămâne una şi aceeaşi fiinţa in curs de metamorfozare. Aptitudinea de școlaritate este o problemă a educației preșcolare instituționalizate, deci a grădiniței. Condiția esențiala a atingerii de către toți copiii a gradului de dezvoltare și adaptare cerut de o eficientă activitate școlară, o reprezintă realizarea legăturii funcționale de continuitate între activitatea din grupa mare a grădiniței și prima clasă a școlii primare.Aceasta presupune analiza atentă a principalelor componente ale procesului de educație din aceste două trepte de învățământ: obictive pedagogice, conținut, forme de organizare a activității, metode, relația pedagogică. Formele de colaborare dintre grădiniță și școală se asigură prin măsuri de ordin psihopedagogic. O primă măsură de natura psihopedagogică menită să contribuie la asigurarea continuității între gradiniță și școală este plasată la nivelul conținutului învățământului, oglindit în special în programele grădiniței și ale clasei pregătitoare. Este vorba de legatura indisolubilă între prevederile programelor respective. Pentru a fi însă operațională, corelația dintre programe se cere a fi riguros cunoscută atât de învățător, cât și de educatoare. Astfel, educatoarele care lucrează cu grupa preșcolară mare trebuie să cunoască cerințele programei pentru clasa pregătitoare spre a-i asigura baza care să-i permită preșcolarului însușirea cunoștintelor nou predate, iar învățătorul care va prelua clasa pregătitoare trebuie să cunoască programa grupei preșcolare mari pentru a ști pe ce elemente se poate sprijini în procesul de instruire și educare. O prima condiție pentru rezolvarea raportului de continuitate dintre educația prescolară și cea școlară o constituie analiza psihologică a activității școlare și determinarea acelor capacități intelectuale, afectiv-voliționale ce trebuie formate copiilor pentru a se adapta fără dificultăți activității școlare, deci trebuie să se stabilească capacitățile necesare pentru ca preșcolarul să asimileze cunoștințele prevăzute în clasa pregătitoare. Cercetările întreprinse în aceasta direcție ne oferă unele date deosebit de utile. N.Okon consideră că învățarea scrierii și citirii implică formarea unor capacități: a) vizuale - perceperea semnelor grafice, ceea ce presupune diferentierea semnelor grafice dupa forma lor, deci posibilitatea de a recunoaște și reproduce diverse simboluri; b) auditive -perceperea și identificarea sunetelor sau fenomenelor; c) semantice - stabilirea unei legături între simbolurile grafice și sensul cuvintelor ceea ce înseamnă însușirea limbajului și formarea conceptelor. În ceea ce priveste dezvoltarea gândirii matematice este necesar să fie formată capacitatea de a traduce în concepte însușirile cantitative ale mulțimilor, de a înțelege relațiile dintre multimi (superioritate, inferioritate, egalitate) de a le pune în corespondență, de a numara și de a efectua operații mentale de adunare și scădere cu o uniate . Legatura dintre grădinița și școală se realizează și prin măsuri de ordin pedagogic, care acționează în sfera tehnologiei didactice. Este vorba de asigurarea continuității în insăși folosirea metodelor si procedeelor didactice, în activitatea de învățare, precum și de intervenții în formele de organizare a procesului de învățământ în primul rând în lecții. Astfel, este bine știut, că învățătura, dominantă a vârstei școlare este prezentă în diferite forme și la vârsta preșcolară,c a izvorând din necesitatea de a satisface interesul, curiozitatea copilului pentru cunoaștere. În clasa pregătitoare învățătorul folosește jocul atât ca activitate de învățare, cât și ca mijloc de relaxare, de destindere pentru copii. Colaborând cu școala, educatoarea va putea să-și analizeze mai profund și mai obiectiv munca instructiv-educativă sub aspectele ei pozitive și negative cunoscând rezultatele la învățătură și purtare a foștilor »elevi», iar învățătorul va căuta să nu piardă pe parcurs cunoștintele insușite în grădiniță. În sfera acestor modalități de colaborare dintre gradinită și școală vor fi valorificate și alte forme de strângere a legaturilor dintre cele două instituții: participare reciprocă a educatoarelor și învățătorilor la consfătuirile anuale ale cadrelor didactice, la activitățile comisiilor metodice, la «lecții model», la sesiuni de comunicări.  RELAȚIA GRĂDINIȚĂ - ȘCOALĂ - FAMILIE - SOCIETATE Prof. înv. preșcolar Cristina Negoiță “Copilul are dreptul la educaţie, la cultură, la cunoaşterea tuturor valorilor umane şi a valorilor spirituale” - se precizează într-un articol în Declaraţia Universală a Drepturilor Copilului. Educaţia este cea care desăvârşeşte fiinţa umană: “omul nu poate deveni om decât prin educaţie”, spune Emanuel Kant, educaţie pe care o primeşte, desigur, în familie, în grădiniţă, în şcoală şi de la comunitate. În grădiniţă, actul educaţional are o eficienţă sporită, dacă este implicată şi familia, stabilindu-se un sistem unitar de cerinţe. Părinţii au posibilitatea să-şi cunoască mai bine copiii, modul lor de manifestare în viaţa de grup, de colectiv, în viaţa socială. Stabilindu-se relaţii mai apropiate şi mai deschise între educatoare, învăţătoare, părinţi, se poate colabora mai uşor în luarea unor decizii importante pentru copii, grădiniţă şi şcoală. Accentul pus pe participarea familiei în grădiniță are o particularitate aparte. Familiei îi revine de drept și de facto un rol indispensabil în procesul educațional, ea trebuie să ofere ajutor la dezvoltarea experiețelor de similare și învățare în cadrul programului. Familia reprezintă un element cheie în dezvoltarea sănătății, competenței și afectivității copilului. Dar familia nu poate exercita această funcție fără colaborarea cu grădinița care asigură resurse suplimentare. Bazele unei bune relații dintre părinți și educatori sunt puse de: implicarea acestora în căutarea și promovarea intereselor copilului; comunicarea dintre cei doi factori (părinte - educatori); acceptarea diferențelor sociale și materiale dintre diferiți părinți. Educatoarele îşi lărgesc sfera preocupărilor, îşi aprofundează cunoştinţele şi aplică metode noi care sunt continuate şi în şcoală . Părinţii s-au deprins să stimuleze şi să sprijine interesul copiilor pentru cunoaştere şi, totodată, să fie alături atât de grădiniţă cât şi de şcoală în demersul educational desfăşurat, iar grădiniţa şi şcoala reuşesc să realizeze obiectivele majore ale reformei actuale de integrare a unităţilor de învăţământ în viaţa comunităţii.  MODALITĂȚI DE COMUNICARE EFICIENTĂ A ȘCOLII CU FAMILIA, ÎN VEDEREA OBȚINERII UNUI FEEDBACK POZITIV Prof. înv. primar Cristurean Daniela Liceul Teoretic ,,Ana Ipătescu” Gherla, Jud. Cluj Școala și familia reprezintă pilonii de rezistență ai educației. Dacă aceste medii educaționale se completează și se susțin,ele asigură într-o mare măsură integrarea copilului în activitatea școlară și pe plan general în viața socială. Un dascăl poate să-și arate măiestria și atunci când e nevoit să ,,predea” părinților ,,lecția” privind rolul pe care pot și trebuie să-l aibă în dezvoltarea intelectuală și morală a copiilor lor. Nu este o lecție tocmai ușoară, dar merită încercat Comunicarea eficientă este piatra de temelie a educației,fiind una dintre caracteristicile obligatorii pentru a deveni director de şcoală/profesor /educator eficient şi de succes. O serie de studii de cercetare arată că implicarea părinților în activitățile de învățare ale copiilor influențează în mod pozitiv performanţele și motivația acestora de a învăța (Epstein, 1992) O colaborare reală, permanentă a învățătoarei cu familia presupune crearea unei punți de legătură între cei doi parteneri educaționali, în scopul realizării unei unități de cerințe în munca de educare a copiilor, a respectării unor principii unice de educație, a folosirii acelorași metode în procesul educativ, a adoptării acelorași atitudini față de comportamentul copiilor într-o situație sau alta Un prim pas într-o inițiativă de acest gen, de atragere efectivă a părinților în viața școlară a propriilor copii, a fost o mini-cercetare pe care am aplicat-o la nivelul clasei la care predau, cu date sintetizate pe unitatea școlară, care să surprindă cât mai real posibil situația implicării părinților. De aceea,încă din clasa pregătitoare, am prezentat părinților materiale de prezentare detaliată a școlii concomitent cu investigarea printr-un mic chestionar a așteptărilor pe care ei le au de la toți factorii educaționali din școală dar și asupra potențialului de implicare a unui părinte în viața școlii. În funcție de răspunsurile date și prelucrarea ulterioară a acestora, mi-am organizat și desfășurat întreg demersul didactic. Proiectul de parteneriat educațional ,,Împreună pentru copiii noștri”, derulat în acest an școlar la clasa pe care o conduc, are ca principal scop implicarea directă a unui număr cât mai mare de părinți în proiecte și activități concrete cu/pentru/împreună cu copiii. Activitățile au fost gândite, proiectate împreună cu părinții elevilor, în cadrul primei ședințe din anul școlar 2015-2016. Obiectivul tuturor și al fiecăreia în parte a fost concentrarea eforturilor școlii către intervenții care să conducă la o participare activă a părinților, care presupune integrarea feedback-ului părinților în procesul de dezvoltare. OBIECTIVE OPERAȚIONALE -construirea unui mesaj coerent și personalizat pentru fiecare părinte în parte cu privire la avantajele dezvoltării unei relații de parteneriat cu instituția școlară; -valorificarea potențialului fiecărui copil (părintele deținând o cunoaștere superioară în această privință); Avantajele copiilor -Simt dragostea și apropierea părinților; -Sunt mai siguri pe sine, sentimentul de siguranță fiindu-le atât de necesar dezvoltării și echilibrului interior; -Trăiesc mândria de a-și vedea părinții în situații apropiate lor responsabilitate și responsabilitate a ambilor actori (părinte/școală); Avantajele familiei -Au șansa de a deveni participanți activi la educație, prin implicarea afectivăși prin emoțiile trăite alături de copiii lor; -Au prilejul de a sta foarte aproape de copii, de a-i înțelege mai bine și a le observa comportamentul în colectivitate; -Părinții se cunosc mult mai bine între ei și pot colabora mai bine atunci când sunt solicitați, formând astfel o adevărată familie. Avantajele cadrelor didactice -Colaborarea cu părinții îi ajută să cunoască mai bine relațiile părinte-copil, psihologia părinților și mai ales cea a copiilor; -Comunicarea devine eficientă și constructivă; -Participând afectiv și efectiv la viața școlii, părinții nu vor mai vedea doar funcția socială a acesteia, de supraveghere a copiilor atunci cândei sunt la serviciu, ci vor conștientizacă ea desfășoară un proces instructiv-educativ bine fundamentat și organizat. Feeedback-ul comunicării eficiente Actul de comunicare nu este deplin, nu se realizează dacă nu se produce feedback-ul. Această componentă presupune „răspunsul”, reacţia la mesajul transmis/ receptat. Feedback-ul a fost definit ca fiind „toate mesajele verbale şi nonverbale pe care o persoană le transmite în mod conştient sau inconştientă ca răspuns la comunicarea altei persoane”. -Feedback-ul evaluativ -presupune formularea unei opinii despre o problemă- poate fi pozitiv, negativ sau formativ. -Feedback-ul pozitiv încearcă comunicarea în direcţia în care se petrece, cel negativ are o funcţie corectivă, ajutând la „ameliorarea” demersului comunicaţional. Cel formativ are un caracter aparte, fiind tot un tip de feedback negativ: el nu sancţionează imediat aspectul neconform („Nu e corect”), ci amână formularea unei opinii până în momentul când se poate remedia „Eu văd situaţia...” sau „ Poate ar fi bine”, decât „Este aşa”. Aflați în cea de-a doua parte a proiectului, am aplicat părinților un chestionar (urmare firească a celui dat la începutul anului școlar), sub forma unei scrisori din partea propriului copil, prin care acesta îi adresa întrebări referitoare la viața și activitatea școlară. Răspunsurile date au dovedit în mod cert tuturor (cadru didactic, părinți) gradul de implicare în viața și activitatea școlară, au incitat la,,teme de reflecție” pe unii dintre părinți, i-au sensibilizat și motivat pentru viitor. A fost poate o oportunitate pentru părinți de a se autosesiza asupra faptului că ei știu (sau cred că știu) ce facem/ce ar trebui să facem noi ca dascăli pentru copii, dar nu în aceeași măsură ce știu/ce fac/ce ar trebui să facă pentru proprii copii. M-am străduit (și sper că am reușit) să conștientizez părinții că în relația cu propriul copil e necesar să își manifeste toată disponibilitatea, receptivitatea și îngăduința, să-i ofere timp calitativ, să nu-i refuze sau condiționeze/ limiteze accesul la prezența sa. Desfășurând un astfel de parteneriat, pot concluziona că merită tot efortul depus numai să vezi pe fețele copiilor bucuria, fericirea că își împart timpul alături de părinții lor, atât de ocupați de viața lor cotidiană. Comunicarea face ca școala și familia să devină parteneri, să colaboreze pentru același obiectiv, să trudească și să se bucure împreună pentru că,,au pus în comun” competențele, efortul, energia, cunoștințele.  RELAŢIA DINTRE GRĂDINIŢĂ, ŞCOALĂ, FAMILIE ŞI SOCIETATE Ed. Prof. CROITORU GEORGIANA ERNESTINA G.P.N. FOTESTI, Școala Gimnazială Ioneşti, Vâlcea Fiind un produs al dezvoltării sociale sistemul de învăţământ s-a adaptat întotdeauna la cerinţele şi posibilităţile oferite de societate, afirmându-se, la rândul său, ca factor al dezvoltării sociale. Sub impulsul cerinţelor dezvoltării sociale, sistemele de învăţământ se află în permanentă modificare, ca necesitate a modernizării metodelor de predare, a conţinutului, a formelor de organizare, precum şi a formelor de colaborare, de cooperare dintre diferitele instituţii educative. Printre multele sarcini ale grădiniţei se regăseşte şi pregătirea copilului pentru şcoală, pregătire ce se realizează prin intermediul a două forme specifice, jocul şi învăţarea. Însă funcţia majoră a educaţiei preşcolare este aceea de a forma şi dezvolta personalitatea copilului în raport cu nevoile specifice vârstei, cu posibilităţile şi dotările sale, în interesul sau şi al comunităţii sociale. Actul educaţional în marea lui complexitate trebuie să ţină cont de cerinţele şi sarcinile tot mai diferite ale societăţii contemporane, şi ca urmare, în relaţia grădiniţă şi şcoala - familie - societate apar de multe ori discontinuităţi. Este cunoscut faptul că deciziile, acţiunile şi rezultatele educaţiei nu se mai pot realiza decât în comunitatea de opţiuni dintre mediile responsabile - familie, şcoală şi comunitate. Astfel, în ultimul timp au apărut concepte noi ca: opinia copilului, participarea lui la deciziile care-l privesc, opţiunea personală, implicarea acestuia de la vârstele cele mai mici în responsabilitatea şi drepturile pe care societatea le identifica şi recunoaşte. Este nevoie a se dezvolta un nou concept care să întărească schimbarea în relaţiile scoală - familie. Acest concept este parteneriatul eductional: este unul dintre cuvintele cheie ale pedagogiei contemporane. Este un concept şi o atitudine în câmpul educaţiei. Parteneriatul educaţional este formă de comunicare, cooperare şi colaborare în sprijinul copilului la nivelul procesului educaţional. El presupune o unitate de cerinţe, opţiuni, decizii şi acţiuni educative între factorii educaţionali. Parteneriatul educaţional se desfăşoară permanent şi împreună cu actul educaţional propriu-zis. El se referă la cerinţa că proiectarea, decizia, acţiunea şi evaluarea în educaţie să fie realizate în cooperarea şi colaborarea dintre instituţii, influenţe şi agenţi educaţionali. Parteneriatul educaţional se realizează între: instituţiile educaţiei: familia, şcoală şi comunitate; agenţi educaţionali: copil, părinţi, cadre didactice, specialişti în rezolvarea unor probleme educaţionale (psihologi, consilieri, psihopedagogi, terapeuţi, etc.); membrii ai comunităţii cu influenţa asupra creşterii, educării şi dezvoltării copilului (medici, factori de decizie, reprezentanţii bisericii, ai poliţiei, etc.); influenţe educative exercitate la anumite momente asupra copilului; programe de creştere, îngrijire şi educare a copilului; forme de educaţie în anumite perioade. Conceptul se adresează în principal părinţilor şi cadrelor didactice şi se referă la acţiunea în acelaşi sens. Ceea ce hotărăşte familia, să fie în acord cu măsurile şcolare şi ceea ce un părinte face să nu fie legat de celălalt. Actual, relaţia educator - copil are sensuri noi, este o relaţie de colaborare, datorită aspectelor ei de conducere democratică şi flexibilităţii în luare deciziilor. Nu numai copilul învaţă şi se dezvolta sub influenţa educatorului, ci acesta se formează şi se transformă prin relaţie educativă. Rezolvarea fiecărei probleme educative adaugă competente noi cadrului didactic. Numai un cadru didactic de tip reflexiv, creator şi dinamic care acceptă schimbarea în raport cu fiecare generaţie, va găsi răspuns la noile întrebări. Părinţii, copiii şi comunităţile se influenţează puternic unii pe alţii. Mediul în care trăiesc părinţii poate sprijini sau devia vieţile lor, poate determina unele dintre valorile lor, poate să se comporte ca o sursă de forţă şi siguranţă sau ca o relaţie a dezvoltării. Părinţii pot influenţa comunitatea ca indivizi sau ca membrii ai unui grup. Ei pot contribui la dezvoltarea comunităţii şi la fixarea priorităţilor sociale. La educarea copilului contribuie deci, ca instituţii bine determinate ale societăţii - familia, şcoală şi comunitatea. În momentele diferite ale creşterii, dezvoltării şi devenirii fiinţei umane, fiecare dintre aceste instituţii sociale are rol important. Mai mult, azi, este determinată nevoia unui parteneriat educaţional între acestea, în favoarea unei educaţii eficiente pentru individ şi societate. În rezolvarea multiplelor probleme de dezvoltare şi învăţare, instituţia şcolară dezvolta o serie de structuri de sprijin în favoarea copilului şi a familiei. În acelaşi timp este nevoie de activităţi de susţinere în afară grupei şi de activităţi de sprijin atât a copilului aflat în situaţii dificile sau de risc, cât şi a familiei şi a cadrelor didactice. Structurile de sprijin ale instituţiei şcolare merg pe linia cabinetelor de asistenta psihopedagogică, de consiliere, de rezolvarea unor probleme specifice (cabinete de logopedie şi orientare profesională) şi a centrelor de resurse pentru familie sau cadre didactice. Se dezvolta astfel la acest nivel, programe specifice de sprijin individualizat şi de grup pentru copii, părinţi şi cadre didactice. Grădiniţă eficienta realizează un parteneriat cu copiii, prin valorizarea şi respectarea identităţii sale, cu familia - prin cunoaşterea importanţei acesteia şi atragerea în procesul didactic cu toate resursele educative ale societăţii, pe care le identifica, le implică şi le foloseşte activ. Identificând şi valorizând dimensiunea personală a individului, realizăm însă, nevoia valorizării şi aprecierii familiei că un mediu primordial şi afectiv necesar formării individuale. Familia trebuie sprijinită şi nu înlocuită în educaţia tinerei generaţii. Şi pe parcursul vârstelor şcolare familia rămâne mediul afectiv cel mai viabil de securitate şi stimulare. BIBLIOGRAFIE: Băran-Pescaru, Adina, Familia azi. O perspectivă sociopedagogică,Bucureşti, Editura Aramis,2004 Cucoş, Constanţi (coord.), Psihopedagogie, Iaşi, Polirom, 1998 Dumitriu, Gheorghe,Comunicare şi învăţare, Bucureşti, Editura didactică şi pedagogică, 1998 Şincai Eugenia, Alexandru Gheorghe Şcoală Şi Familia - Editura Gheorghe Alexandru, Craiova, 1993 www.didactic.ro www.asociatia-profesorilor.ro.  Parteneri în educaţie: şcoală - familie - comunitate Prof. înv. primar: Croitoru Ionela Simona Şcoala Gimnazială Nr.13, Rm.Vâlcea Sub impulsul cerințelor dezvoltării sociale, sistemele de învățământ se modifică, tinzându-se spre modernizarea metodelor de predare, a conținutului, a formelor de organizare, precum și a formelor de colaborare, de cooperare dintre diferitele instituții educative. Educaţia este cea care desăvârşeşte fiinţa umană, educaţie pe care copilul o primeşte în familie, în şcoală şi de la comunitate. Relaţia şcoală-familie-comunitate este una în care fiecare factor interrelaţionează cu ceilalţi. Colaborarea dintre şcoală şi familie presupune nu numai o informare reciprocă cu privire la tot ceea ce ţine de orientarea copilului ci şi înarmarea părinţilor cu toate problemele pe care le comportă această acţiune. Motivul principal pentru crearea unor astfel de parteneriate este dorinţa de a ajuta elevii să aibă succes la şcoală şi, mai târziu, in viaţă. Atunci când părinţii, elevii si ceilalţi membri ai comunităţii se consideră unii pe alţii parteneri în educaţie, se creează în jurul elevilor o comunitate de suport care începe sa funcţioneze. Necesitatea abordării parteneriatului dintre cele trei mari „instituţii”: şcoală, familie şi societate atrage după sine o mare colaborare şi responsabilitate din partea fiecăreia dar ceea ce e important e că toate sunt direcţionate şi canalizate asupra copilului. Parteneriatele trebuie văzute ca o componentă esenţiala în organizarea şcolii şi a clasei de elevi. Informarea si formarea părinţilor în ceea ce priveşte şcolaritatea copilului presupune, cel puţin, ca fiecare părinte să cunoască: obligaţiile legale privind educaţia copilului; drepturile de care dispune pentru educaţia copilului; importanţa atitudinii lui pentru reuşita şcolară a copilului; metodele de colaborare cu şcoala. În acest scop este necesar un dialog între profesori si părinţi; profesorii trebuie să primească o pregătire în materie de relaţie cu părinţii iar competenta lor în această materie trebuie considerată ca o aptitudine profesională; părinţii trebuie să fie pregătiţi pentru a juca rolul lor educativ în cooperare cu profesorii; şcolile trebuie să asigure părinţilor asistenta necesară. Scopul creării unor astfel de parteneriate este dorinţa comună de a ajuta elevii să obţina rezultate foarte bune în acumularea cunoştinţelor la şcoală, ca să poată reuşi să paşească pe treptele superioare ale invaţării şi pentru pregătirea lor de viitori adulţi. Pentru consolidarea unui set de valori stabil şi coerent care sprijină şcoala în formarea la copii a conduitei favorabile, a unui stil de viaţă sănătos mintal, emoţional, fizic şi socio-moral am urmărit implicarea familiei şi a comunităţii printr-un parteneriat. Familia reprezintă elementul cheie în socializarea copilului cu ceilalţi copii din clasă fiind consultată cu privire la activităţile educative extracurriculare şi cu privire la activităţile opţionale pe care doresc să le desfăşoare copiii. Familia exercită o influenţă deosebit de adâncă asupra copiilor. In familie se conturează caractere. Îmbinarea eforturilor educative din familie şi din şcoala este nu numai recomandabilă ci şi obligatorie, pentru că de multe ori pe măsură ce copiii evoluează, părinţii au de infruntat alte şi alte probleme care se ivesc la o altă categorie de vârstă şi care se repetă la generaţiile următoare. Atunci când elevii, părinţii, comunitatea devin şi se considera parteneri in educaţie, in jurul elevilor se formează o comunitate de suport, care poate funcţiona ca un angrenaj bine pus la punct. Parteneriatele reprezintă o componentă esenţială in organizarea si desfaşurarea activităţii în şcoală şi in clasele de elevi. Dacă şcoala şi familia se completează şi se susţin, ele asigură într-o mare măsură bună integrare a copilului în activitatea şcolară şi pe plan general în viaţa socială. Binefacerile sunt numeroase, începând cu o mai bună cunoaştere reciprocă si depăşirea stereotipurilor şi continuând cu identificarea intereselor comune în beneficiul copiilor. Şcoala este factorul decisiv care contribuie pentru formarea unui om apt capabil sa participe la dezvoltarea societăţii, să ia parte activă la viata, să fie pregătit pentru muncă. Menirea şcolii este nu numai de a inzestra elevii cu un bagaj de cunoştinţe cât mai mare, ci şi de a stimula calitatea de om. Bibliografie: Cerghit, Ioan, Neacşu, Ioan, „Prelegeri pedagogice”, Editura Polirom, Iaşi, 2001 Pescaru, Băran, Adina, „Parteneriat în educaţie”, Editura Aramis Print, Bucureşti, 2004 Nicola, Ioan, „Tratat de pedagogie şcolară”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2000.  RELAȚIA GRĂDINIȚĂ-ȘCOALĂ-FAMILIE-SOCIETATE P.I.P.P. Croitoru-Pădureţu Camelia Maria Sistemul de învățământ ca produs al dezvoltării sociale, a reflectat întotdeauna cerințele și posibilitățile oferite de societate, afirmându-se, la rândul său, ca factor al dezvoltării sociale. Sub impulsul cerințelor dezvoltării sociale, sistemele de învățământ se modifică, ținzându-se spre modernizarea metodelor de predare, a conținutului, a formelor de organizare, precum și a formelor de colaborare, de cooperare dintre diferitele instituții educative. Învățământul preșcolar trebuie să realizeze educația preșcolară având ca funcție majoră formarea și dezvoltarea personalității copilului în raport cu nevoile specifice vârstei, cu posibilitățile și dotările sale, în interesul său și al comunității sociale. Cei patru termeni:grădinița, şcoală, familie, societate ar arăta aşa: Grădiniţa Grădiniţa este spaţiul modern pentru satisfacerea nevoilor de comunitate ale copilului orăşean. Aici fiind foarte importantă funcţia de socializare, de ieşire în lume de stabilire a apartenenţei la un grup de congeneri. Pentru mediul sătesc, grădiniţa nu îndeplineşte aceeaşi funcţie, deoarece aici copilul dispune de o comunitate închegată, dar ea are un important rol de asigurare a unui start şcolar bun.Totuşi şi la sat, acolo unde copilul petrece foarte mult timp în grădiniţă, funcţia de socializare este foarte importantă. Grădiniţa răspunde deci unor funcţii educative foarte diferite în funcţie de mediul în care ea se află, de aceea poate că şi curriculum educativ ar trebui să poată ţine seama de aceasta. “Acasă” la grădiniţă! Şcoala Este o instituţie care oferă servicii educaţionale, transmite cunoştinţe, dezvoltă abilităţi, formează competenţe, norme, valori recunoscute şi acceptate social. Ea funcţionează într-o comunitate alcătuită din mai mulţi factori de educaţie, care au la rândul lor o ofertă educaţională: familia, autorităţile, organizaţiile guvernamentale şi neguvernamentale, poliţie, biserică etc. Familia În familie, fiecare membru este special, are rolul său şi în raport cu ceilalţi îşi constituie o identitate specifică. Aici sunt valorizate diferenţele pentru că fiecare este important şi indispensabil. Familia însăşi există şi se structurează prin caracteristicile membrilor ei, ea evoluează împreună cu aceştia, integrează schimbările din viaţa lor şi se lasă modificată de fiecare membru al ei. Familia, pentru copil, este reprezentată de acei oameni cu care locuieşte în acelaşi spaţiu şi care participă la satisfacerea nevoilor lui, dar şi de oamenii importanţi pentru părinţi în al căror spaţiu copilul merge des şi unde are tabieturile sale. Casa copilului este mediul în care copilul creşte şi se dezvoltă în siguranţă, este locul de odihnă şi retragere, locul explorării şi al construcţiei de sine. Societatea Prin participarea în societate copilul reuşeşte să păşească dincolo de „pragul casei” în condiţii de siguranţă. El se află printre semeni, dar care nu sunt şi intimi. Aici relaţiile sunt mai puţin afectivizate şi au detaşarea unei comunicări sociale. Este un spaţiu unde copilul poate experimenta o imagine de sine mai realistă (care nu este prea încărcată de afectiv) şi poate stabili relaţii pe care el însuşi să le gestioneze. Tot prin societate, copilul poate adera la un model de grup, poate obţine opusul individualităţii: starea de apartenenţă. Comuniunea cu ceilalţi asemenea, colectivitatea îi oferă omului forţă, stabilitate, siguranţă. Parteneriatul grădiniţă - familie - societate se referă la construirea unor relaţii pozitive între familie, grădiniţă şi comunitate, la o unificare a sistemului de valori care poate avea un efect benefic asupra copiilor atunci când aceştia văd educatoarea sfătuindu-se cu părinţii şi membrii comunităţii. Activitatea cu părinţii ca parteneri, pentru a asigura dezvoltarea copiilor în programul educativ din grădiniţă, poate deveni un start bun pentru a crea părinţilor respectul de sine, încredere în competenţele lor, făcându-i mai buni. Copiii caută modele în părinţii lor şi în membrii societăţii (actori, sportivi, etc), iar aceştia, la rândul lor vor să crească mici genii. O bună colaborare şi comunicare între familie şi grădiniţă este necesară, dar nu este suficientă pentru buna dezvoltare a copilului în acest mediu. Este nevoie ca această colaborare să se poarte în jurul nevoii pe care o are copilul de a fi în societate. Sistemul de invatamant ca produs al dezvoltarii sociale, a reflectat intotdeauna cerintele si posibilitatile oferite de societate, afirmandu-se, la randul sau, ca factor al dezvoltarii sociale. Una dintre sarcinile gradinitei, este pregatirea copilului pentru scoala, prin intermediul a doua forme specifice, jocul si invatarea. Invatamantul prescolar trebuie sa realizeze educatia prescolara avand ca functie majora formarea si dezvoltarea personalitatii copilului in raport cu nevoile specifice varstei, cu posibilitatile si dotarile sale, in interesul sau si al comunitatii sociale. Vârsta preşcolara este, fără indoială, temelia educativă a intregii vieţi. Datorită vârstei mici, educaţia preşcolară capătă un caracter specific. Această perioadă, ca ingrijire şi educaţie, formează temelia intregii vieţi de mai ttârziu. La reuşita copilului in viaţa contribuie, in egală măsurâ, principalii factori educativi: familia, grădiniţa şi şcoala. Asigurarea unui parteneriat real intre aceştia, implicarea tuturor in realizarea unei unităţi de cerinţe va duce implicit la o educaţie corectă a copiilor, la evitarea erorilor in educaţie şi la soluţionarea problemelor inerente care apar. Grădiniţei, ca prima verigă a sistemului de invăţământ trebuie să i se acorde o mare atenţie. Educaţia in familie ocupă un loc important in formarea 'puiului de om' care trebuie să găsească aici condiţii de dezvoltare fizică, perceptivă, intetectuală, personaiă şi socială. Din primii ani de viaţă personalitatea 'adultului de mai tarziu' prinde contur şi se manifestă prin elemente concrete cum sunt:temperament, caracter, insuşiri, capacităţi, abilităţi şi aptitudini. „Cei 7 ani de acasa” sunt hotărâtori in procesul de adaptare şi integrare la viata socială şi aşa marcată de influenţele mediului socio-economic. Familia este instituţia primordială unde copilul dobăndeşte cea dintâi şcoală a vieţii. Familia exercită o influenţă deosebit de adâncă asupra copiilor. Primele noţiuni educative pe care copilul le primeşte sunt cele din familie. In familie se conturează caractere. Atât părinţii cât si educatorii in timpul procesului de invatământ trebuie să intervină in numeroase situaţii pentru a corecta comportamentul copilului. Îmbinarea eforturilor educative din familie şi din şcoala este nu numai recomandabilă ci şi obligatorie, pentru că de multe ori pe măsură ce copiii evoluează, părinţii au de infruntat alte şi alte probleme care se ivesc la o altă categorie de vârstă şi care se repetă la generaţiile următoare. Dacă cele două medii educaţionale - şcoala şi familia - se completează şi se susţin, ele asigură într-o mare măsură bună integrare a copilului în activitatea şcolară şi pe plan general în viaţa socială Bibliografie: 1. Robu, Maria, „Empatia în educaţie”, Didactica Publishing House, Bucureşti, 2008 2. Cerghit, Ioan, Neacşu, Ioan, Negreţ Dobridor Ioan, „Prelegeri pedagogice”, Editura Polirom, Iaşi, 2001 3. Pescaru, Băran, Adina, „Parteneriat în educaţie”, Editura Aramis Print, Bucureşti, 2004 4. Nicola, Ioan, „Tratat de pedagogie şcolară”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2000.  Rolul părinților și a cadrelor didactice în educația elevilor prof. înv. primar Csiszér Anna Scoala Gimnazială "Kádár Márton" Pănet „Fără școala să nu aștepte nimeni nici părinți buni, nici fii buni, și prin urmare nici stat bine organizat și bine cârmuit și păstorit." Ion Heliade Rădulescu La educarea copilului contribuie, ca instituții bine determinate ale societății - familia, școala și comunitatea. În momentele diferite ale creșterii, dezvoltării și devenirii ființei umane, fiecare dintre aceste instituții sociale are rol important. Mai mult, azi, este determinată nevoia unui parteneriat educațional între acestea, în favoarea unei educații eficiente pentru individ si societate. Cele mai importante relații sunt: relațiile dintre cadru didactic și elev; relațiile interindividuale (dintre elevi, dintre cadre didactice, dintre cadre didactice si specialiștii care sprijina școala, dintre cadre didactice și personalul administrativ al școlii etc.); relațiile dintre cadre didactice și părinți. În ceea ce priveşte relaţia dintre familie şi părinţi cele mai frecvente forme de organizare a acestei relaţii sunt: ședinţele cu părinţii, discuţii individuale între cadrele didactice şi părinţi, organizarea unor întâlniri cu părinţii, implicarea părinţilor în manifestări culturale ale şcolii şi activităţi recreative, voluntariat și asociaţiile de părinţi. Aşteptările părinților privind activitatea cadrelor didactice: să fie sensibili la nevoile, interesele şi talentele speciale ale copiilor; să stabilească cerinţe şcolare identice pentru toţi copiii; să manifeste entuziasm în educarea copiilor; să-i ajute pe copii să-şi sporească stima de sine; să întărească discipina copiilor; să comunice des şi deschis cu părinţii; să ofere recomandări privitoare la modul în care părinţii îi pot ajuta pe copii să înveţe. De asemenea, cadrele didactice au anumite aşteptări din partea părinţilor: să creeze copiilor oportunităţi de învăţare (un mediu sigur de dezvoltare fizică şi psihică); să susţină scopurile, regulile şi politica şcolii; să sublinieze în discuţiile cu copiii, importanţa educaţiei pentru viaţă; să-şi accepte responsabilitatea de părinte, fiind un bun exemplu; să-i ajute pe copii să realizeze un echilibru între activităţile şcolare şi cele extraşcolare; să-i înveţe pe copii auto-disciplina şi respectul pentru cei din jur; să-i încurajeze pe copii să fie cât mai buni (să se autodepăşească) şi să-şi stabileacă scopuri realiste; să comunice des şi deschis cu cadrele didactice (fără a jigni sau a critica competenţa profesională a acestora). Oricare ar fi aşteptările, esenţială este încrederea. Părinţii trebuie să aibă încredere în cadrele didactice, dar şi să aibă grijă să nu proiecteze asupra copiilor propriile amintiri neplăcute pe care le-ar putea avea din perioada şcolii. Ei trebuie să le recunoască cadrelor didactice un profesionalism pe care ei nu îl au, pedagogia fiind o adevărată meserie, nu doar o simplă ocupaţie. Familia, oricâte merite şi preocupări valoroase ar avea în legătura cu educaţia tinerilor, nu va obţine rezultate pozitive decât în condiţiile în care acţionează împreună cu şcoala. Procesul de colaborare se impune - amândoi factorii acţionează asupra aceloraşi persoane, urmăresc realizarea aceluiaşi obiectiv (evident cu mijloace specifice) şi deci, orice neconcordanţă, orice divergenţă, pot determina deficienţe în procesul dezvoltării tinerei generaţii. Bibliografie: http://www.scrigroup.com/ didactica-pedagogie/gradinita/Colaborarea-dintre-gradinita-s23359.php www.info-kids.ro/parteneriatul-scoala-familie-primul-pas-spre-reusita-scolara/ 02.06.2016 http://www.ccdcluj.ro/vechi/Preuniversitaria/ V52012/Plen/Relatia%20scoala%20familie%20-%20Marinela%20Marc.pdf 02.06.2016 http://comunitate.eduteca.ro/educator/ initiative-in-parteneriatul-familie-scoala/ 02.06.2016   ROLUL FAMILIEI ÎN EDUCAȚIE Cuciula Alina - prof.inv.primar Scoala Primară Nr.2 TASAD-GOILA BIHOR Educația este obiectul de studiu al pedagogiei, obiectul care circumscrie fenomenele și acțiunile legate de procsul de construcție al personalități umane. Termenul de educație dobândeșye o multitudine de sensuri, fie în perioada istorică la care ne raportam, fie în funcție de aspectele specifice pe care le poate îmbrăca procesul de stimulare /dezvoltare a ființei umane. Din punct de vedere al etimologic, conceptul de educație își are originile în rădăcinile latinești ,,educo-educare” (a crește, a îngriji, a cultiva - plante sau animale, adică ființe), resapectiv ,,educo-reducere”, etimon care sugerează mai accentuat ideea de acțiune ,,asupra” altuia, de transformare dirijată a personalității umane (a duce, a conduce, a scoate din, a înălța). Bogăția semantică a acestor derivate etimologice permite evidențierea a cel puțin două note definitorii ale conceptului de educație. Sintetizând modalitățile de definire a conceptului de educație (I. Cerghit,1988, I.Nicola,2003, M Ionescu,2000, I.Comănescu, C.Cucoș, 2002, C. Stan 2001, etc) vo prezenta cele mai semnificative note definitorii ale educației:  educația este o activitate socială;  educația este un proces;  educația este o relație interumană;  educația este o acțiune de conducere;  educația este un sistem de influențe;  educația este o (activitae de) transmisie socială;  educația este o activitae specific umană; Funcțiile educației Funcțiile educației cele mai frecvent menționate în literatura de specialitate (I. Nicola, C.Cucoș, E. Macavei, I.Cerghit, M.Ionescu, etc.) sunt:  selectarea, prelucrarea și transmiterea valorilor de la societate la individ;  dezvoltarea potențialului biopsihic al omului;  pregătirea individului pentru integrarea la nivel socoal; Formele educației:  educația informală;  educația nonformală;  educația formală;  autoeducația; Rolul familiei in educație Educația - ca activitae de transmitere/asimilare a valorilor ștințifice, tehnice, economice, etc. - este considerată pricipalul mijloc de pregătire a indivizilor în direcția formării capacității de adaptare a acestora la o dinamică socială extrem de accentuată. Familia este elementul constructiv primar al societății, îndeplinind în acest context funcții multiple: biologice, psihologice, economoce, culturale, educative, etc. De-a lungul evoluției sociale familia și rolurile sale au evoluat în funcție de condiile culturale și istorice concrete. Familia reprezintă un factor și un mediu educațional fundamental în devenirea ființei umane. În familie se cristalizează un stil caracteristic de viată pe baza raporturilor biologice,economice, juridice, morale, educașionale. Mediul educașional este determinat de condițiile materiale (locuință, buget), de modul în care s-a întemeiat familia (dragostea, interes, întâmplare), de calitatea conduitelor de parteneriat, grad de cultură, de afinitaea spirituală, atitudinea față de copii, etc. (E.Macavei, 1997). Familia reprezintă mediul natural al copilului, mediul cel mai apropiat șu adecvat structurarea intelectuală, afectivă și volitivă a personalității copilului. Familia exercită atât o actiune educativă explicită, prin informații,regului de conduită, diverse forme ale aprobării și dezvoltării, cât și influiențe educative implicite, concretizate în modelul oferit de părinți, în raporturile interpersonale. Mediul/climatul familial este conturat de multitudinea relatiilor care stabilesc între membrii familiei și sistemul de valori pe care aceștia le promovează. Membrii familiei (părinți, bunici,frați) oferă prin însuși existența lor modele de comportament care vor fi asimilate de copii în mod spontan prin imitație. Imitația este, de altfel, unul dintre mecanismele fundamentale prin care se realizează interorizarea unor comportamente de tip interpersonal. Este un mecanism al învățării, mai ales în forma sa primară, de învățare latentă și spontană. Astfel, copilul repoduce pin imitație mișcările, gesturile, postura vorbirea celor din jur, prin prelucrarea schemelor de acțiune oferite ca model. În copilăria timpurie, la nivelul familiei, imitația are loc în mod spontan, având la bază mecanismele afective. În familie se realizează, treptat, procesul de dobândire a indentității personale prin șiruri de inentificări succesive. Identificările familiale (cu părintele de același saex, cu părintele de sex opus, cu frații, cu surorile, cu alți membri ai familiei- bunici, mătuși, etc) au un rol foarte important în constituirea personalității. Imaginea de sine la vârstele antepreșcolarității și preșcolarității, vârta celor,,7 ani de acasă,, nu este altceva decât o copie fidelă a imaginii pe care i-o propun ceilalți despre sine: sunt drăguță/frumos ca mama/tata, sunt harnic/ă ca și mama/tata, am ochi albaștri ca și bunica/bunicul, etc. Astfel, stilurile comportamentale parentale sunt foarte importante în constituirea personalității copilului. Părinții pot fi calmi sau irascibili, permisivi/indulgenti, restrictivi/ punitivi. Ei se pot comporta într-un fel sau altul în funcțir de comportamentul copilului la un momrnt dat sau în funcție de situația concretă. În egală măsură, părinții pot manifesta atitudini și comportamente stabilizate, ,,cronicizate” și oarecum independente de acești factori situaționali. Stilul comportamental (parental) constă în maniera constantă, cronică, stabilă de a se raporta la altii - calm, detașat, anixios, indelungat, restrictiv, ostil, etc.- și care creează efecte diverse în raport cu cei asupra căror se manifestă. Stilul parental influiențează gradul de reținere sau agesivitatea al copilului, comportamentul său prosocial, facilitează sau perturbă elaborarea imaginii de sine, poate favoriza sau întârzia elaborarea valorilor morale sau dezvoltarea competenței sociale. Redăm în fig.1 un model al stilurilor parentale bazate pe trei dimensiuni polare modelul propus de W.C. Becker (1967, după M. Zlate,1996). Cele trei tipuri atitudinale sunt dispuse pe axele: perrmisivitate-restivitate, căldură-ostilitate, detașare calmă- implicare emoțională anxioasă. Mediul sugerează nu numai atitudinile ți comportamentele extreme ci și stiluri comportamentale intermediare. Este evidențiată și posibilitatea combinării în diverse moduri și proporții a celor trei dimensiuni, combinarea care derivă nu numai din multitudinea stilurilor comportamentale, ci și din multitudinea efectelor manifestării lor. Două mame permisive nu generează aceleași tipuri de efecte la nivelul personalității copiilor, pentru că una poate fi permisivă și calmă, cealaltă permisivă și anxioasă, rece, iar efectele pot fi complet diferite în planul reacțiilor copiilor. Influiențele educative ale familiei sunt, prin urmare, o expresie directă a relațiilor care stabilesc în interiorul familiei și a modelelor culturale pe care le oferă. Acșiunea educativă se exercită de către un subiect (membru al familiei) în mod intennționat, conform unui scop, utilizând anumite metode. Oricare din membrii familiei își poate exercita atribuțiile educative, în funcție de experiența sa, de posibilitățile, de concepția despre educație, de locul pe care îl ocupă în structura familiei, de autoritate pe care o are, etc. Autoritatea părinților este expresia manifestărilor atitudinale pe care părinții le promovează în relațiile cu copiii, conferindu-le acel ascendent generator de stimă, respect, admirație indinspensabil realizării acțiunilor educative. Autoritatea parentală este expresia întregului comportament al părinților, comportament manifestat în familie și în afara ei. Având în vedere rolul fundamental al familiei în dezvoltarea personalității copiilor, C. Cucoș subliniază faptul că,, la ora actuală multe familii au nevoie de o educație solidă dată fiind starea precară din punct de vedere material și spiritual,, (2002, p.49) BIBLIOGRAFIE Sas Cecilia - Fundamentele pedagogiei, Editura Universității din Oradea,2007; Cerghit I. - Determinațiile și determinările educației, Editura Universitatea București,1988; Stan C. - Educația, Editura Presa Universitară Clujeană,2001 Cucoș C.- Pedagogie, Editura Polirom Iași, 1996; Macavei E. - Pedagogie, Editura EDP București,1997.  Modelul comportamental - legătura familie, şcoală, comunitate Prof. CUCU AURELIA GABRIELA ȘCOALA GIMNAZIALĂ PRUNIȘOR Deschiderile oferite de transformările produse în societatea românească în procesul instructiv mi-au permis să iniţiez o serie de activităţi educaţionale ce depăşesc cu mult graniţele orelor de curs având convingerea că numai printr-o deschidere largă spre cunoaştere ne putem păstra şi conserva valorile, ne putem înţelege mai bine, ne putem numi “oameni ai planetei” şi mai ales ne putem cunoaşte şi ne putem îndeplini visurile şi aspiraţiile. Toate aceste convingeri le putem transmite copiilor, ajutându-i să înainteze folosindu-ne de experienţa profesională, tactul pedagogic, de creativitate şi chiar de îndrăzneală. Alături de şcoală, care asigură maxima comunicare între generaţii, familia şi comunitatea au o deosebită valoare în formarea personalităţii copilului. Fiecare om vine pe lume cu o anumită zestre nativă, apoi, graţie climatului afectiv din familie, copilul cunoaşte lumea din jur printr-un permanent dialog cu cei mari, învaţă şi poate să iubească, comunică, se ghidează după anumite modele, imită diferite acţiuni până îşi formează propriile valori, propriile principii despre lume, despre viaţă. Lecţiile cu accentuat caracter practic, care obligă la observaţie, la intervenţie personală, dar şi la cooperare plac şi descătuşează energiile mintale şi sufleteşti. Limbile se dezleagă cu uşurinţă şi bucuriile reuşitelor vor fi evidente. Întrebaţi la o oră de activitate educativă/dirigenţie: “Ce vreţi să deveniţi?” şi veţi primi răspunsuri ca: învăţător, primar, popă, doctor, poliţist dar şi domnişoară, mamă etc. Prin prezentarea unor modele comportamentale, pe cât posibil într-o comunitate se observă îmbunătăţirea rezultatelor şcolare şi o însuşire mai bună a valorilor morale. Exemple de prezentare a modelelor comportamentale sunt multe dar, în calitate de dascăl, modelator de suflete, trebuie să doreşti să creezi acea comuniune familie - şcoală - comunitate în primul rând fiind sincer cu tine însuţi şi cu ceilalţi în tot ce faci şi ce grăieşti, fiind dispus să înveţi mereu, alergând alături într-o cursă pentru cunoaştere către un ţel. Principalii factori care ajută copilul în desăvârşirea propriei educaţii sunt şcoala şi familia. Iar pentru o bună colaborare între aceşti doi factori este nevoie de multă comunicare din partea lor. Părinţii nu au doar rol biologic şi obligaţia de a-i hrăni sau îmbrăca pe copii, ci şi datoria morală de a contribui activ la educaţia acestora; această sarcină nu aparţine în exclusivitate şcolii. Părinţii trebuie sfătuiţi să acţioneze cu calm şi prudenţă când copilul are o anumită problemă, deoarece părintele îndeplineşte rolul de terapeut atunci când este cazul.Dacă apar conflicte, părinţii sunt cei care trebuie să depună eforturi pentru a stăpâni situaţia şi să o direcţioneze spre o rezolvare cu calm, cerând să fie respectaţi dar, în acelaşi timp, acordând copilului respectul pe care şi el îl solicită şi la care are tot dreptul. Şcoala şi familia sunt cei doi poli de rezistenţă ai educaţiei, care contribuie prin mijloace specifice la formarea tineretului. Bibliografie: Vrăşmaş, E. (2002) - Consilierea şi educaţia părinţilor, Editura Aramis, Bucureşti Mara, D. (2006) - Educaţie pentru educaţie, Editura ALMA MATER, Sibiu.
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Citit 1094 ori
louis vuitton outlet cheap louis vuitton cheap louis vuitton bags louis vuitton outlet online louis vuitton outlet store louis vuitton official outlet cheap louis vuitton handbags louis vuitton handbags outlet louis vuitton outlet cheap louis vuitton cheap louis vuitton bags louis vuitton outlet online louis vuitton outlet store louis vuitton official outlet cheap louis vuitton handbags louis vuitton handbags outlet louis vuitton outlet cheap louis vuitton cheap louis vuitton bags louis vuitton outlet online louis vuitton outlet store louis vuitton official outlet cheap louis vuitton handbags louis vuitton handbags outlet louis vuitton outlet cheap louis vuitton cheap louis vuitton bags louis vuitton outlet online louis vuitton outlet store louis vuitton official outlet cheap louis vuitton handbags louis vuitton handbags outlet louis vuitton outlet cheap louis vuitton cheap louis vuitton bags louis vuitton outlet online louis vuitton outlet store louis vuitton official outlet cheap louis vuitton handbags louis vuitton handbags outlet louis vuitton outlet cheap louis vuitton cheap louis vuitton bags louis vuitton outlet online louis vuitton outlet store louis vuitton official outlet cheap louis vuitton handbags louis vuitton handbags outlet louis vuitton outlet cheap louis vuitton cheap louis vuitton bags louis vuitton outlet online louis vuitton outlet store louis vuitton official outlet cheap louis vuitton handbags louis vuitton handbags outlet louis vuitton outlet cheap louis vuitton cheap louis vuitton bags louis vuitton outlet online louis vuitton outlet store louis vuitton official outlet cheap louis vuitton handbags louis vuitton handbags outlet louis vuitton outlet cheap louis vuitton cheap louis vuitton bags louis vuitton outlet online louis vuitton outlet store louis vuitton official outlet cheap louis vuitton handbags louis vuitton handbags outlet louis vuitton outlet cheap louis vuitton cheap louis vuitton bags louis vuitton outlet online louis vuitton outlet store louis vuitton official outlet cheap louis vuitton handbags louis vuitton handbags outlet louis vuitton outlet cheap louis vuitton cheap louis vuitton bags louis vuitton outlet online louis vuitton outlet store louis vuitton official outlet cheap louis vuitton handbags louis vuitton handbags outlet cheap michael kors michael kors outlet cheap michael kors outlet michael kors outlet online cheap michael kors handbags cheap michael kors bags michael kors outlet store michael kors cheap cheap michael kors purses michael kors handbags outlet cheap michael kors michael kors outlet cheap michael kors outlet michael kors outlet online cheap michael kors handbags cheap michael kors bags michael kors outlet store michael kors cheap cheap michael kors purses michael kors handbags outlet cheap michael kors michael kors outlet cheap michael kors outlet michael kors outlet online cheap michael kors handbags cheap michael kors bags michael kors outlet store michael kors cheap cheap michael kors purses michael kors handbags outlet ugg outlet uggs outlet cheap uggs cheap ugg boots ugg outlet sale uggs outlet online uggs outlet store cheap ugg cheap uggs outlet ugg boots cheap ugg outlet uggs outlet cheap uggs cheap ugg boots ugg outlet sale uggs outlet online uggs outlet store cheap ugg cheap uggs outlet ugg boots cheap ugg outlet uggs outlet cheap uggs cheap ugg boots ugg outlet sale uggs outlet online uggs outlet store cheap ugg cheap uggs outlet ugg boots cheap ugg outlet uggs outlet cheap uggs cheap ugg boots ugg outlet sale uggs outlet online uggs outlet store cheap ugg cheap uggs outlet ugg boots cheap ugg outlet uggs outlet cheap uggs cheap ugg boots ugg outlet sale uggs outlet online uggs outlet store cheap ugg cheap uggs outlet ugg boots cheap ugg outlet uggs outlet cheap uggs cheap ugg boots ugg outlet sale uggs outlet online uggs outlet store cheap ugg cheap uggs outlet ugg boots cheap ugg outlet uggs outlet cheap uggs cheap ugg boots ugg outlet sale uggs outlet online uggs outlet store cheap ugg cheap uggs outlet ugg boots cheap ugg outlet uggs outlet cheap uggs cheap ugg boots ugg outlet sale uggs outlet online uggs outlet store cheap ugg cheap uggs outlet ugg boots cheap ugg outlet uggs outlet cheap uggs cheap ugg boots ugg outlet sale uggs outlet online uggs outlet store cheap ugg cheap uggs outlet ugg boots cheap ugg outlet uggs outlet cheap uggs cheap ugg boots ugg outlet sale uggs outlet online uggs outlet store cheap ugg cheap uggs outlet ugg boots cheap canada goose outlet cheap canada goose canada goose outlet store canada goose jacket canada goose jackets canada goose jacket outlet cheap canada goose jackets discount canada goose jackets canada goose outlet cheap canada goose canada goose outlet store canada goose jacket canada goose jackets canada goose jacket outlet cheap canada goose jackets discount canada goose jackets canada goose outlet cheap canada goose canada goose outlet store canada goose jacket canada goose jackets canada goose jacket outlet cheap canada goose jackets discount canada goose jackets canada goose outlet cheap canada goose canada goose outlet store canada goose jacket canada goose jackets canada goose jacket outlet cheap canada goose jackets discount canada goose jackets canada goose outlet cheap canada goose canada goose outlet store canada goose jacket canada goose jackets canada goose jacket outlet cheap canada goose jackets discount canada goose jackets canada goose outlet cheap canada goose canada goose outlet store canada goose jacket canada goose jackets canada goose jacket outlet cheap canada goose jackets discount canada goose jackets moncler outlet cheap moncler moncler outlet store moncler jacket moncler jackets moncler jacket outlet cheap moncler jackets discount moncler jackets moncler outlet cheap moncler moncler outlet store moncler jacket moncler jackets moncler jacket outlet cheap moncler jackets discount moncler jackets moncler outlet cheap moncler moncler outlet store moncler jacket moncler jackets moncler jacket outlet cheap moncler jackets discount moncler jackets moncler outlet cheap moncler moncler outlet store moncler jacket moncler jackets moncler jacket outlet cheap moncler jackets discount moncler jackets moncler outlet cheap moncler moncler outlet store moncler jacket moncler jackets moncler jacket outlet cheap moncler jackets discount moncler jackets moncler outlet cheap moncler moncler outlet store moncler jacket moncler jackets moncler jacket outlet cheap moncler jackets discount moncler jackets moncler outlet cheap moncler moncler outlet store moncler jacket moncler jackets moncler jacket outlet cheap moncler jackets discount moncler jackets cheap christian louboutin shoes cheap christian louboutin cheap christian louboutin outlet christian louboutin outlet christian louboutin cheap christian louboutin shoes outlet discount christian louboutin Shoes discount christian louboutin nike free run cheap nike free run cheap nike shoes nike shoes canada nike free run 3 nike free run 5.0 nike free run womens Cheap ray bans Sunglasses ray ban australia ray ban sunglasses Cheap ray bans online Cheap Ray Ban Sunglasses Ray Ban outlet Ray Ban Sunglasses outlet discount Ray Ban Sunglasses