Duminică, 11 Septembrie 2016 11:46

Cucută Monica - Dicu Elena Liana

ALTERNATIVE EDUCAŢIONALE PEDAGOGIA WALDORF - caracteristici generale PROF. ÎNV. PRIMAR: CUCUTĂ MONICA ȘCOALA GIMNAZIALĂ VIZANTEA - RĂZĂȘEASCĂ Fiecare dintre noi a asistat în secolul XXI, mai mult ca oricând la o „punere sub lupă” a sistemului educaţional, determinat atât de noile schimbări ale societăţii cât şi de impregnarea valorilor aduse din vest în ceea ce priveşte sistemul educaţional. Alternativele educaţionale reprezintă variante de organizare şcolară, care propun modificări ale anumitor aspecte legate de formele oficiale de organizare a activităţii instructiv-educative. Proiectarea şi realizarea alternativelor educaţionale reprezintă acţiuni care se realizează prin raportare la finalităţile educaţionale formulate la nivelul idealului, al scopurilor educaţionale şi la nivelul obiectivelor educaţionale care direcţionează procesul de învăţământ. Această tendinţă s-a concretizat în România prin introducerea alternativelor educaţionale, cele mai multe având la bază iniţiative private. Privite la început cu reticenţă, aceste iniţiative private au ajuns astăzi a fi apreciate de cei mai mulţi dintre cei implicaţi în actul educaţional. Dacă până mai ieri, societatea românească se ferea a aminti de alternativele educaţionale care existau în vest astăzi observăm o preferinţă către aceste sisteme-lucru deloc neglijabil pentru cei interesaţi a introduce reforma în învăţământ. În comunicatul de presă al M.E.C şi C.N.A.E din 31.03.2004 sunt precizate cele 5 forme de educaţii alternative existente în România: Pedagogia Waldorf (1990), Pedagogia Montessori (1993), Pedagogia Freinet (1995), Alternativa Step by Step (1996), Planul Jena (1996). Educaţia promovată în pedagogia Waldorf se desfăsoară prin aplicarea pedagogiei întemeiate de Rudorf Steiner care îşi orientează demersul după evoluţia copilului - fizică, sufletească şi spirituală. Educaţia preşcolară Waldorf se distinge de cea clasică prin urmatoarele elemente şi caracteristici: - Viziunea antropologică asupra copilului; - Educaţia preşcolară nu este supusă unor cerinţe intelectuale inadecvate vârste; - Abordarea diferentiată a posibilităţilor de initiativă ale copilului; - De regulă, un cadru didactic conduce clasa ca învăţător-diriginte până la clasa a VIII-a; - Programul zilnic specific al grupelor; - Predarea euritmiei; - Predarea în epoci, predarea orelor de specialitate şi alte forme de predare, predarea modulara, în etape de 2-4 săptămâni; - Predarea limbilor moderne începând din clasa I; - Orare alcătuite pe cât posibil în funcţie de criterii psihologico-igienice; - Conceptul ecologic asupra calităţii şi proprietăţii materiale didactice folosite; - Colectivul clasei este păstrat, indiferent de performanţele individuale ale elevilor; - Nu se fac evaluări exclusiv cantitative şi nu se dau teste de dragul testării; - Certificate şcolare care, pe lângă aprecierea performanţelor realizate, descriu şi apreciază mai ales evoluţia elevului şi îi oferă sugestii pentru activitatea ulterioară; - Conducerea colegială a instituţiei; - Soluţii pedagogice la probleme de disciplină; - Combinarea diferită a obiectivelor în activităţi; - Activităţi care formează şi întăresc comunitatea, cum ar fi serbările lunare, serbarea de an,excursiile, stagiile de practică, piesele de teatru etc; - La solicitarea părinţilor se pot organiza ore de educaţie religioasă confesională. În caz contrar, şcolile pot oferi ore de educaţie religioasă neconfesională. Scopurile activităţilor in gradiniţa Waldorf În întreaga activitate din grupa Waldorf se urmăreşte: 1. Dezvoltarea sănătoasă, armonioasă şi plenară - în voinţa, simţire, gândire - a copilului vazut ca individualitate în formare, prin crearea posibilitatii de afirmare a forţelor înnascute din el. 2. Asigurarea premiselor dezvoltării pentru întreaga viaţă a copilului. 3. Crearea unui înveliş, protector prin ambianţa în care se desfăşoară activităţile, prin oferirea unui mod de viaţă sănătos şi prin modelul demn de urmat al educatoarei. 4. Realizarea unei siguranţe interioare prin imprimarea obiceiurilor, ritmurilor şi prin repetare. 5. Crearea unei comunităţi educaţionale complexe prin organizarea grupei cu copii de vârste diferite. 6. Realizarea unui mediu de activităţi stimulatoare, cu sens, pornind de la nivelul realităţii imediate. 7. Oferirea de modele comportamentale şi de gândire, pe care copiii să le poata imita pe baza motivaţiei interioare, în funcţie de stadiul de dezvoltare la care se află. 8. Încurajarea cunoaşterii, prin crearea de situaţii pedagogice inedite. 9. Trezirea sentimentelor de iubire şi respect pentru om şi mediu. Organizarea şcolilor şi grădiniţelor Waldorf. În domeniul pedagogic, grădiniţele şi şcolile Waldorf sunt administrate şi conduse de consiliul profesoral al acestora. În domeniul economic şi juridic, grădiniţele şi şcolile sunt administrate şi conduse, conform cadrului juridic al organizaţiei respective, de către părinţi şi cadre didactice, iar forma şi structura acestora depind de opţiunile persoanelor implicate, de cadrul cultural şi de posibilităţile juridice existente. Această formă de autoadministrare a grădiniţelor şi şcolilor Waldorf include şi delegarea sarcinilor, pe perioadă determinată, către persoane şi/sau grupuri mici de persoane. Concentrarea conducerii grădiniţei sau şcolii în mâinile unei singure persoane ar trebui evitată, cel puţin în ceea ce priveşte conducerea internă (pedagogică) a şcolii. Relaţia părinţi-şcoală. Latura părinţi-şcoală este deseori neglijată, odată cu trecerea copilului de ciclul primar. Participarea la şedinţele cu părinţii scade sub jumătate, mulţi părinţi aducându-şi aminte de şcoală doar dacă copilul lor rămâne corigent. În Şcoala Waldorf se pune un mare accent pe această colaborare, armonia şi constanţa relaţiei dintre profesori şi părinţi răsfrângându-se pozitiv asupra elevilor. Cel mai evident aspect al acestei colaborări este faptul că cele două lumi ale elevului, şcoala şi familia, ştiu tot timpul una de cealaltă, formează de fapt un întreg sănătos. Pe lângă obişnuitele şedinţe cu părinţii, elevii, părinţii şi profesorii se întâlnesc şi colaborează în multe alte ocazii: tabere, spectacole şi serbări, bazare şi carnavaluri. La acestea muncesc toţi, cot la cot, pregătind împreună acţiunea respectivă. Şi această muncă în colectiv este deosebit de educativă, puterea exemplului celor din jur influenţându-l pozitiv pe copil. Dar, poate cel mai puternic argument al acestei colaborări îl reprezintă însăşi şcolile Waldorf din lume. Acestea nu sunt înfiinţate de ministerele învăţământului din ţara respectivă, ci iau naştere din iniţiativa părinţilor care, nemulţumiţi de oferta publică, îşi doresc această alternativă, luptându-se pentru ea. Părinţii sunt astfel inima oricărei Şcoli Waldorf. BIBLIOGRAFIE Frans Carlgren, "Educație pentru libertate" (Cluj-Napoca: Triade, 1994) Rudolf Steiner, "Antropologia generală ca bază a pedagogiei" (Cluj-Napoca: Triade, 1998).  COLABORAREA GRĂDINIŢĂ-FAMILIE Prof. înv. primar CUMPANASOIU LAVINIA ELENA LICEUL PREDA BUZESCU Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din grădiniţă şi din şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin colaborarea educatoare-învăţătoare. Întrebări pe care şi le pun atât părinţii cât şi educatorii sunt,,De ce se manifestă chiar din primele zile de şcoală unele forme de inadaptare?”, ,,De ce unii elevi din clasa I-a nu fac faţă cerinţelor şcolare?”. Răspunsurile la aceste întrebări trebuie căutate în mediile în care se asigură pregătirea copilului pentru şcoală. Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului,nu doar prin conţinutul ştiinţific al procesului instructiv-educativ,ci şi prin libertatea de acţiune oferită preşcolarului care-i stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale. Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind,,statutul” şi,,rolul” de elev, natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii, noutatea condiţiilor de activitate,şi mai ale,specificul învăţării-act complex care angajează dintr-o nouă întreaga sferă a vieţii sale psihice,diferitele structuri anatomo-fiziologice, toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior. În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă,afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade psihogenetice,datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special, în sfera sentimentelor şi a personalităţii copilului. Evident că nici ,,inteligenţa şcolară”, de care depinde în mare măsură succesul la învăţătură şi care,în concepţia lui J.Piaget desemnează echilibrul dinamic dintre asimilarea cerinţelor şcolare şi acomodarea la acestea,nu poate fi structurată ca atare înainte de intrarea copilului în clasa I. Ca un scop final important al învăţământului preşcolar,pregătirea copilului pentru startul şcolar este unanim acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se află într-un accelerat proces de modernizare. În ceea ce priveşte însă conţinutul propriu-zis al pregătirii respective şi modalităţile de realizare a acesteia, se constată mari deosebiri şi se poartă vii discuţii bazate pe argumente ce ţin nu numai de vârsta la care începe şcolarizarea, ci şi de locul pe care îl ocupă învăţământul preşcolar în structura de ansamblu a învăţământului, de funcţiile dominante ale grădiniţei, de legătura acesteia cu ciclul şcolar elementar. În condiţiile societăţii contemporane şi,mai ales în perspectivă, se manifestă tendinţa de creştere apreciabilă a rolului formativ al grădiniţei, funcţia pedagogică devenind net preponderentă în raport cu sarcinile de îngrijire, de asistenţă socială şi medicală, de supraveghere, suplinind în parte sarcinile părinţilor angajaţi în activitatea profesională. Grădiniţa are rolul de a sistematiza şi de a integra cunoştinţele, experienţele şi influenţele dobândite de copii în primii ani de viaţă, de a lărgi contactele cu lumea exterioară, de a dezvolta capacitatea şi modalităţile de receptare şi comunicare a informaţiei,de a realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice, estetice, etice şi afective, de a contribui la socializarea copiilor, la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi de activitate. În cadrul colaborării educator-învăţător aceştia trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de observaţie, a independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul matematic,cu limbajul artei şi cu limbajul muncii, constituirea premiselor proceselor cognitive, afective şi voliţionale,dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru scris-citit, dezvoltarea deprinderilor de integrare în colectivitate,de adaptare la mediul social şi înconjurător. Educaţia preşcolară este considerată tot mai frecvent ca o treaptă distinctă şi necesară a procesului de învăţământ, dar şi parte integrantă a structurilor educative globale, ca primă fază a educaţiei permanente, astfel învăţământul preşcolar îşi reevaluează obiectivele, conţinutul şi tehnologia didactică în perspectiva noii concepţii. În perspectiva pregătirii preşcolarului pentru şcoală trebuie avută în vedere eficientizarea procesului de învăţare prin pregătirea terenului psihologic pe care se grefează cunoştinţele şi modul cum este acesta pregătit. Investigaţiile ştiinţifice întreprinse pe copiii din grădiniţă şi din clasa I, susţinute şi de experienţa cadrelor didactice -educatoare şi învăţători - impun concluzia ca în momentul intrării în şcoală, copilul de 6-7 ani trebuie să aibă o serie de însuşiri psihofiziologice structurate în ceea ce se numeşte ,,capacitatea complexă de învăţare”, ,,maturitate şcolară”, ,,starea de pregătire pentru şcoală”, echilibru care nu se poate realiza fără o bună colaborare între grădiniţă şi şcoală. Pregătirea copiilor din grădiniţă în vederea integrării cu succes în clasa I necesită o muncă stăruitoare din partea educatoarelor, deoarece acestea trebuie să insiste mai mult asupra unor procedee care pregătesc copilul pentru şcoală. Ponderea activităţii din grădiniţă cade pe latura formativă, pe exersarea proceselor psihice de cunoaştere pentru a realiza procesul optim de integrare şcolară sau maturitatea şcolară. Deci grupa pregătitoare constituie o verigă de legătură firească între grădiniţă şi şcoala primară. Ea trebuie înţeleasă prin funcţia mixtă pe care o îndeplineşte, concomitent, ea îl tratează pe copil atât ca preşcolar, cât şi şcolar începător. RELAȚIA ȘCOALĂ-FAMILIE Prof. Cupar Norina Școala gimnazială ,,Nichita Stănescu” Baia Mare Școala și familia urmăresc același scop educativ formarea copiilor spre a deveni oameni multilateral dezvoltați. Pentru realizarea acestui scop unic este necesară unitatea de acțiune, concordanța dintre mijloacele specifice de influențare folosite de aceste două instituții sociale. Școala este interesată să colaboreze cu familia, să-și facă din ea un aliat, pentru ca acțiunea sa educativă să fie mai profundă și de durată. Colaborarea școlii cu familia este necesară și în vederea unei informări reciproce cu privire la dezvoltarea copilului, la comportarea lui. În convorbirea cu părinții, profesorul trebuie să dovedească mult tact. Să aibă atitudinea unui prieten, nu a unui șef care dă ordine. Să fie apropiat, să găsească argumente potrivite și temeinice, ca părinții să le accepte fiind convinși de utilitatea lor, dar să nu renunțe la convingerile sale dacă acestea sunt bine întemeiate. Accelerarea transformărilor sociale, democratice, emanciparea femeii, modificarea statutului copilului, dispersia familiei, încercarea de a restitui prestigiul educației familiale, progresele sociologiei și psihologiei, precum și alte cauze au dus la înțelegerea faptului că orice sistem de educație rămâne neputincios dacă se izbește de indiferența sau de opoziția părinților. Școala capată astfel o misiune suplimentară. Pentru a valorifica avantajul mass-mediei de a se adresa unui public larg, care are libertatea de a alege dacă își însușește sau nu experiența propusă, în majoritatea țărilor occidentale există reviste și programe radio-TV destinate educației părinților. Se consideră că punctul cheie îl constituie programele de pregătire a formatorilor, a celor care vor îndruma autoeducația părinților. Toate persoanele care prin profesia lor sunt în relație cu copiii și familia (profesori, medici, juriști, preoți, etc.) au nevoie de o pregătire pe probleme ale educării familiei. Anumite categorii de părinți pot fi folosite ca "formatori voluntari". Un raport asupra relațiilor dintre școală și familie în țările comunității europene, bazat pe cercetări comparative, documentare și empirice enumeră trei motive pentru care școala și familia se străduiesc să stabilească legături între ele: - părinții sunt juridic responsabili de educația copiilor lor, - învățamântul nu este decât o parte din educația copilului, iar o bună parte a educației se petrece în afara școlii, - grupurile sociale implicate în instituția școlară (în special părinții și profesorii) au dreptul să influențeze gestiunea școlară. Un rol deosebit, atât pentru colaborarea familie-școală și participarea la gestiunea școlii, cât și pentru educația părinților îl au asociațiile de părinți, a căror finalitate este, în principiu, protecția copilului prin educație. Se pot deosebi asociațiile de părinti și după scopurile lor, astfel: ca grup de susținere a școlii, în probleme needucaționale; ca grup de cooperare care consideră educația ca un proces comun în care părinții și profesorii sunt parteneri, care decid împreună viitoarele programe. Se prevede ca în țările comunității europene să se treacă la o nouă etapă a colaborării școlii cu familia în care accentul este pus pe un angajament mutual clar stabilit între părinți și profesori, pe un "contract parental" privind copilul individual, contractul între familie și școală nu se mai consideră doar ca un "drept opțional", ci ca un sistem de obligații reciproce în cooperarea părinților cu profesorii.  ROLUL FAMILIEI ÎN RELAŢIA ŞCOALĂ - COMUNITATE Prof. înv. primar Lăcrămioara Cupșan Educaţia este o acţiune la care îşi dau concursul şcoala, familia, întreaga societate. Colaborarea între toţi factorii educaţionali, dar mai ales între şcoală şi familie, este deosebit de importantă, deoarece aceşti doi factori reprezintă adevăraţii piloni ai educaţiei. În familie, copilul găseşte modele de comportament pe care, de obicei, le imită, deci se pun bazele unor deprinderi şi obişnuinţe elementare de comportare morală. Este evident faptul că numai printr-o strânsă colaborare, fluentă şi susţinută între şcoală şi familie, cele două medii pot face eficient procesul de educare a fiinţei umane în devenire. Important este ca cei doi factori să vizeze un scop comun pentru ceea ce fac, urmărind acelaşi deziderat: formarea acelui tip de personalitate potrivit cu lumea modernă. Şcoala este organizaţia socială special creată pentru educarea tinerei generaţii. În mediul şcolar, educaţia şi instrucţia se împletesc armonios, într-o formă optimă, în mod gradat, conform unor standarde şi finalităţi propuse. Pentru ca elevul să se bucure de performanţe superioare pe toate planurile este nevoie de o punte de comunicare, o conexiune reală între cei doi factori. Încă din primele zile, şcoala trebuie să găsească modalităţile cele mai potrivite pentru atragerea părinţilor de partea ei, pentru a-i face să conştientizeze rolul deosebit pe care îl au în educaţia copilului şi că doar colaborând şi comunicând vor duce la îndeplinire obiectivele comune propuse. Am vorbit întotdeauna deschis cu părinţii despre modul în care ei îşi pot ajuta copiii în diferite ocazii şi momente, chiar şi la învăţarea lecţiilor şi în controlul temelor de casă. Am considerat că ei trebuie să cunoască, şi, dacă copilul lor are o atitudine corectă faţă de învăţătoare şi celelalte cadre didactice, faţă de colegii de clasă şi din şcoală, dacă se comportă civilizat pe stradă sau în alte locuri, pentru ca părinţii să ştie cum şi unde pot să ajute în prevenirea şi corectarea unor comportamente necorespunzătoare, căci „a-ţi învăţa copiii să facă binele înseamnă a le lăsa moştenirea cea mai preţioasă” (Mantegazza). Pentru ca relaţia dintre şcoală şi familie să fie cât mai strânsă, deschisă şi cu bune roade, i-am implicat pe părinţi ori de câte ori s-a ivit ocazia în diverse activităţi ca cele de consiliere şi orientare a elevilor, le-am cerut părerea în organizarea unor activităţi extraşcolare, au fost organizate concursuri la care au participat şi părinţii sau chiar bunicii, au fost implicaţi în realizarea decorului şi a costumaţiilor pentru diferite spectacole artistice şi de carnaval, au asistat la multe spectacole ale copiilor lor, ocazie cu care au văzut modul de manifestare al acestora, trăirile emoţionale, comportamentul şi atitudinea în colectiv. Alte forme de colaborare ale şcolii şi implicit a mea ca şi cadru didactic cu familiile elevilor au fost vizitele la domiciliul elevilor, adunările şi şedinţele cu părinţii, uneori împreună cu elevii, lecţiile susţinute în faţa părinţilor, prin care se produce o vie interacţiune a acestora cu activitatea de educare şi autoeducare. Am susţinut lectorate pentru părinţi, la care au fost invitaţi şi unii specialişti din domeniul psihopedagogiei sau reprezentanţi ai unor instituţii cu care şcoala colaborează prin diferite programe de parteneriat (poliţia, spitalul, biblioteca, primăria, biserica etc.). La aceste întâlniri au fost discutate teme referitoare la rolul familiei în educaţia şcolarului ca: „Relaţia copii-părinţi”, „Programul zilnic al elevului”, „Cum învăţăm?”, „Cum pot fi un bun părinte?”, „Influenţa televizorului şi calculatorului asupra personalităţii copilului”, „Să am întotdeauna o carte alături!”. An de an am derulat parteneriate şcoală-familie, ca de altfel şi anul acesta şcolar, având propuse următoarele activităţi: “Să ne cunoaştem copii!”, “Ce nu ne place la copilul nostru”, “Ne pregătim de serbare”, “Familia şi copilul”, “Drepturile copilului”, “De ziua copiilor”, “Cum reacţionăm când ne supără copilul?” Factorii de modelare a personalităţii umane trebuie să interacţioneze ca un tot unitar, ca un sistem bine închegat, pentru atingerea ţelului comun: educarea copilului. Pentru acest lucru este nevoie de un schimb permanent de informaţii, de completare şi valorificare a influenţei dirijate spre unicul învăţăcel. Nu uităm niciodată că a educa este mai greu decât a instrui. Tocmai în acest sens este nevoie de colaborare între familie, şcoală şi comunitate. Bibliografie: 1. Revista Învăţământul primar, nr. 2-4, Editura Miniped, Bucureşti, 2002; 2. Ioan Dacian, Dorin Dolean, Meseria de părinte, Editura Aramis, Bucureşti, 2009.  RELATIA ŞCOALĂ - FAMILIE - COMUNITATE Prof. înv. primar Dadulescu Monica Maria Colegiul National Ionita Asan,Caracal O problemă stringentă pentru România o reprezintă responsabilitatea locală pentru calitatea educaţiei şi succesul şcolar, care reclamă căi diferite de stabilire a relaţiilor de colaborare între şcoli, familii şi comunităţi. Avem în vedere că şcolile de toate gradele sunt organizaţii responsabile pentru educaţia formală a copiilor şi adolescenţilor. Şcolile care duc la bun sfârşit mult mai eficient această responsabilitate se consideră pe ele însele şi elevii lor ca parte a sistemului social ce include familiile şi comunităţile. Cercetările desfăşurate în Statele Unite şi în unele ţări din Europa arată că atunci când şcolile, familiile şi comunităţile lucrează împreună ca parteneri, beneficiari sunt elevii. Motivul principal pentru crearea unor astfel de parteneriate este dorinţa de a ajuta elevii să aibă succes la şcoală şi mai târziu, în viaţă. Atunci când părinţii, elevii şi ceilalţi membrii ai comunităţii se consideră unii pe alţii parteneri în educaţie, se creează în jurul elevilor o comunitate de suport care începe să funcţioneze. Parteneriatele trebuie văzute ca o componentă esenţială în organizarea şcolii şi a clasei de elevi. Ele nu mai sunt de mult considerate doar o simplă activitate cu caracter opţional sau o problemă de natura relaţiilor publice. În ţările dezvoltate, cu deosebire pe continentul nord - american, parteneriatele şcoală - familie - comunitate sunt esenţiale în procesul de educaţie a elevilor şi în succesul lor la şcoală. Alături de şcoală care asigură maxima comunicare între generaţii, familia şi comunitatea au o deosebită valoare în formarea personalităţii copilului. Fiecare om vine pe lume cu o anumită zestre nativă, apoi graţie climatului afectiv din familie, copilul cunoaşte lumea din jur printr-un permanent dialog cu cei mari, învaţă şi poate să iubească, comunică, se ghidează după anumite modele, imită diferite acţiuni până îşi formează propriile valori, propriile principii despre lume, despre viaţă. În relaţia şcoală - familie - comunitate trebuie să existe relaţii de respect, de acceptare reciprocă, de simpatie şi admiraţie, nu de suspiciune, nedumerire sau iritare şi provocare. Relaţiile dintre şcoală, elevi, familiile acestora şi comunitate trebuie să fie bazate pe contact şi colaborare, pe transmitere de informaţii şi prezentare a unor stări de lucruri, de influenţe pozitive asupra comportamentelor elevilor, pe trăiri afective şi emoţionale reciproce în diferite forme de manifestare. Pentru atingerea unui nivel de calitate ridicat în eficientizarea relaţiei şcoală - elev - familie -comunitate, este necesar de abordat un stil empatic de comunicare între părţi ce trebuie transpus în psihologia mentală a elevului astfel încât să se producă o apropiere între părţi, păstrând însă o neutralitate necesară şi un echilibru constant şi permisiv. Au existat întotdeauna educatori excelenţi şi părinţi iubitori, care nu şi-au pus probabil atâtea probleme şi totuşi au reuşit foarte bine; dar poate că acest lucru era mai uşor într-o lume foarte statornică, în care tradiţia avea ultimul cuvânt. În cadrul abordărilor contemporane ale fenomenului educaţional se impune tot mai mult implicarea cadrelor didactice în relaţii de cooperare cu părinţii copiilor şi cu alţi factori sociali interesaţi de educaţie. Rolul cadrelor didactice nu se reduce doar la educaţia la catedră sau în clasă, ci presupune o astfel activitate în fiecare relaţie cu elevii şi familiile acestora, desfăşurând o muncă de dezvoltare, de conducere şi de îndrumare. Cooperarea activă a şcolii şi a învăţătorilor cu ceilalţi factori educaţionali - familia, comunitatea locală, mass-media, biserica, organizaţii nonguvernamentale - trebuie să conducă la realizarea unor parteneriate viabile, de natură să permită o abordare pozitivă a problemelor diverse ale tinerilor elevi. Şcoala trebuie să găsească formele optime prin care cei implicaţi în acest proces de educare să poată gestiona resursele umane, să aibă cunoştinţe de psihologie şi pedagogie, să se poată adapta rapid la managementul schimbărilor din societatea actuală. Totuşi, rolul important, cel puţin acum, îl are şcoala, cadrele didactice, învăţătorul care, prin activităţile elaborate, pot dezvolta la elevi norme şi conduite sociomorale, pot dezvolta abilităţi şi conduite morale şi civice, în contextul european actual. În acest sens, şcoala poate participa şi interacţiona dezinteresată cu familiile elevilor, poate iniţia activităţi utile în şcoală sau în afara acesteia, sprijină actorii implicaţi pentru a se cunoaşte pe sine şi pentru a înţelege normele moral - civice, poate îmbunătăţi calitatea vieţii şi performanţele elevilor, poate forma abilităţi de gândire independentă şi critică etc. Familia reprezintă elementul cheie în socializarea copilului cu ceilalţi copii din clasă fiind consultată cu privire la activităţile educative (extracurriculare) şi cu privire la activităţile opţionale pe care doresc să le desfăşoare copiii. Lecţiile cu accentuat caracter practic, care obligă la observaţie, la intervenţie personală, dar şi la cooperare plac şi descătuşează energiile mintale şi sufleteşti. Limbile se dezleagă cu uşurinţă şi bucuriile reuşitelor vor fi evidente. Prin prezentarea unor modele comportamentale, pe cât posibil într-o comunitate, veţi observa îmbunătăţirea rezultatelor şcolare şi o însuşire mai bună a valorilor morale. Una este să le vorbeşti despre cele mai importante funcţii în comunitate (primar, preot, poliţist etc.) şi alta este să vorbească ei însuşi cu oamenii care reprezintă aceste funcţii. Degeaba povestiţi despre obiceiuri şi tradiţii elevilor dumneavoastră dacă nu luaţi parte împreună cu ei şi oamenii din comunitatea locală la şezători, clăci, la slujbele de la biserică. Veţi vedea ce mult se mândresc şi nu vor mai conteni povestind despre ce-au realizat. Pentru consolidarea unui set de valori stabil şi coerent care sprijină şcoala în formarea la copii a conduitei favorabile, a unui stil de viaţă sănătos mintal, emoţional, fizic şi socio - moral am urmărit implicarea familiei şi a comunităţii printr-un parteneriat. Activităţile desfăşurate au avut tocmai rolul apropierii de aceste instituţii, a comunicării directe şi a unui schimb de impresii şi păreri. Elevii au participat cu interes şi chiar s-au pus în situaţii de viaţă adevărate fiind primar, poliţist, preot, doctor, etc. Concluziile întâlnirilor, aprecierile făcute de participanţi în timpul evaluării finale a activităţilor, ecourile parteneriatului au dovedit că acţiunile de sensibilizare comunitară desfăşurate au reprezentat un important cadru organizat de dialog şi comunicare, aşteptat de mult şi resimţit ca necesar de toţi participanţii. S-a constatat o dorinţă de colaborare, conştientizându-se importanţa şcolii pentru comunitate şi necesitatea sprijinirii şcolii de către aceasta. Valoarea educaţiei creşte într-o lume în care schimbările s-au accelerat simţitor, într-o societate a opţiunilor individuale şi sociale multiple, marcată de o multitudine de tranziţii, de naturi diferite. Educaţia este somată să răspundă provocărilor unei lumi a societăţilor şi indivizilor în derută, o lume în care s-au pierdut şi se pierd repere, sisteme de referinţă, iar sistemele etice se află în criză. Ea trebuie să construiască drumuri noi pentru speranţă, prin formarea unor cadre cât mai flexibile, a unor capacităţi şi comportamente capabile să facă faţă schimbării permanente şi să adapteze elevul la incertitudine şi complexitate. Şcoala este chemată să contribuie decisiv la reconstrucţia spirituală, la redefinirea unor noi sisteme de valori. Bibliografie: Agabrian Mircea, „Parteneriate familie - şcoală - comunitate”, Editura Institutul European, Iaşi, 2005; Baran Pescaru Adina, „Parteneriat în educaţie: şcoală - familie - comunitate”, Editura Aramis, Bucureşti, 2004; Chiru Mihaela, „Cu părinţii la şcoală - ghid pentru profesori”, Editura Humanitas Educaţional, Bucureşti, 2003.  Colaborarea dintre grădiniţă, şcoală, familie,comunitate Prof. înv. primar Damaschin Elena Şcoala Gimnazială Nr.1 Lereşti Sistemul de învăţământ ca produs al dezvoltării sociale, a reflectat întotdeauna cerinţele şi posibilităţile oferite de societate, afirmându-se, la rândul său, ca factor al dezvoltării sociale. Sub impulsul cerinţelor dezvoltării sociale, sistemele de învăţământ se modifică, tinzându-se spre modernizarea metodelor de predare, a conţinutului, a formelor de organizare, precum şi a formelor de colaborare, de cooperare dintre diferitele instituţii educative. Una dintre sarcinile grădiniţei, este pregătirea copilului pentru şcoală, prin intermediul a două forme specifice, jocul şi învăţarea. Învăţământul preşcolar trebuie să realizeze educaţia preşcolară având că funcţie majoră formarea şi dezvoltarea personalităţii copilului în raport cu nevoile specifice vârstei, cu posibilităţile şi dotările sale, în interesul sau şi al comunităţii sociale. Cu toate acestea, complexitatea actului educaţional, a realităţii umane şi sociale contemporane şi sarcinile tot mai dificile cărora trebuie să le facă faţă procesul educaţional fac să se identifice tot mai multe fisuri în relaţia amintită. Se recunoaşte faptul că deciziile, acţiunile şi rezultatele educaţiei nu mai pot fi realizate decât în comunitatea de opţiuni dintre mediile responsabile - familie, şcoală şi comunitate. Mai mult, se dezvoltă concepte că: opinia copilului, participarea lui la deciziile care-l privesc, opţiunea personală, implicarea acestuia de la vârstele cele mai mici în responsabilitatea şi drepturile pe care societatea le identifică şi recunoaşte. Este nevoie a se dezvolta un nou concept care să întărească schimbarea în relaţiile şcoală - familie. Acest concept este parteneriatul eductional: este unul dintre cuvintele cheie ale pedagogiei contemporane. Este un concept şi o atitudine în câmpul educaţiei. Parteneriatul educaţional este formă de comunicare, cooperare şi colaborare în sprijinul copilului la nivelul procesului educaţional. El presupune o unitate de cerinţe, opţiuni, decizii şi acţiuni educative între factorii educaţionali. Parteneriatul educaţional se desfăşoară permanent şi împreună cu actul educaţional propriu-zis. El se referă la cerinţă că proiectarea, decizia, acţiunea şi evaluarea în educaţie să fie realizate în cooperarea şi colaborarea dintre instituţii, influenţe şi agenţi educaţionali. Parteneriatul educaţional se realizează între: instituţiile educaţiei: familie, şcoală şi comunitate; agenţi educaţionali: copil, părinţi, cadre didactice, specialişti în rezolvarea unor probleme educaţionale (psihologi, consilieri, psiho-pedagogi, terapeuţi, etc.); membri ai comunităţii cu influenţă asupra creşterii, educării şi dezvoltării copilului (medici, factori de decizie, reprezentanţii bisericii, ai poliţiei, etc.); influenţe educative exercitate la anumite momente asupra copilului; programe de creştere, îngrijire şi educare a copilului; forme de educaţie în anumite perioade. Conceptul se adresează în principal părinţilor şi cadrelor didactice şi se referă la acţiunea în acelaşi sens. Ceea ce hotărăşte familia, să fie în acord cu măsurile şcolare şi ceea ce un părinte face să nu fie legat de celălalt. Actual, relaţia educator - copil are sensuri noi, este o relaţie de colaborare, datorită aspectelor ei de conducere democratică şi flexibilităţii în luare deciziilor. Nu numai copilul învaţă şi se dezvoltă sub influenţa educatorului, ci acesta se formează şi se transformă prin relaţie educativă. Rezolvarea fiecărei probleme educative adaugă competenţe noi cadrului didactic. Numai un cadru didactic de tip reflexiv, creator şi dinamic care acceptă schimbarea în raport cu fiecare generaţie, va găsi răspuns la noile întrebări. Părinţii, copiii şi comunităţile se influenţează puternic unii pe alţii. Mediul în care trăiesc părinţii poate sprijini sau devia vieţile lor, poate determina unele dintre valorile lor, poate să se comporte că o sursă de forţă şi siguranţă sau că o relaţie a dezvoltării. Părinţii pot influenţa comunitatea ca idivizi sau ca membrii ai unui grup. Ei pot contribui la dezvoltarea comunităţii şi la fixarea priorităţilor sociale. La educarea copilului contribuie deci, ca instituţii bine determinate ale societăţii - familia, şcoală şi comunitatea. În momentele diferite ale creşterii, dezvoltării şi devenirii fiinţei umane, fiecare dintre aceste instituţii sociale are rol important. Mai mult, azi, este determinată nevoia unui parteneriat educaţional între acestea, în favoarea unei educaţii eficiente pentru individ şi societate. În rezolvarea multiplelor probleme de dezvoltare şi învăţare, instituţia şcolară dezvoltă o serie de structuri de sprijin în favoarea copilului şi a familiei. În acelaşi timp este nevoie de activităţi de susţinere în afara grupei şi de activităţi de sprijin atât a copilului aflat în situaţii dificile sau de risc, cât şi a familiei şi a cadrelor didactice. Structurile de sprijin ale instituţiei şcolare merg pe linia cabinetelor de asistenţă psihopedagogică, de consiliere, de rezolvarea unor probleme specifice (cabinete de logopedie şi orientare profesională) şi a centrelor de resurse pentru familie sau cadre didactice. Se dezvoltă astfel la acest nivel, programe specifice de sprijin individualizat şi de grup pentru copii, părinţi şi cadre didactice. Grădiniţa eficientă realizează un parteneriat cu copiii, prin valorizarea şi respectarea identităţii sale, cu familia - prin cunoaşterea importanţei acesteia şi atragerea în procesul didactic cu toate resursele educative ale societăţii, pe care le identifică, le implică şi le foloseşte activ. Identificând şi valorizând dimensiunea personală a individului, realizăm însă, nevoia valorizării şi aprecierii familiei ca un mediu primordial şi afectiv necesar formării individuale. Familia trebuie sprijinită şi nu înlocuită în educaţia tinerei generaţii. Şi pe parcursul vârstelor şcolare familia rămâne mediul afectiv cel mai viabil de securitate şi stimulare. Se recunoaşte tot mai mult influenţa şi a altor instituţii din comunitate asupra informării şi formării copilului. Astfel la nivelul grădiniţelor au loc activităţi de religie, concepute de cadre didactice cu avizul specializat al preoţilor din parohie. Copiii participa de sărbători la slujbele religioase, împărtăşindu-se. Se subliniază dorinţa copiilor de a fi în legătură permanentă cu obiceiurile sfinte de-a lungul anului. Ei sunt entuziasmaţi şi participa cu plăcere la sărbătorile prilejuite de Crăciun şi Sfintele Paşti. De asemenea, colaborarea cu poliţia, este marcată prin activităţi susţinute de poliţişti, prin educaţia rutieră, comportament civic etc. Brigada de pompieri se implică în informarea şi îndrumarea cadrelor didactice şi a copiilor. Primăria este principalul factor al comunităţii locale, care sprijină instituţiile şcolare. Astăzi se cere tot mai mult înţelegerea parteneriatului educativ, ca formă de unificare, sprijin şi asistenţă a influenţelor educativ-formale. Experienţa dovedeşte că o atmosferă destinsă între agenţii educaţionali facilitează învăţarea. Există o reţea complexă de relaţii în cadrul unei instituţii şcolare, care are un potenţial în influenţarea educaţiei copiilor. Cele mai importante relaţii sunt: relaţiile dintre cadru didactic şi elev; relaţiile interindividuale (dintre elevi, dintre cadre didactice, dintre cadre didactice şi specialiştii care sprijină şcoala, dintre cadre didactice şi personalul administrativ al şcolii etc.); relaţiile dintre cadre didactice şi părinţi. Colaborarea dintre instituţia de învăţământ şi familie presupune o comunicare efectivă şi eficientă, o unitate de cerinţe şi o unitate de acţiune când este vorba de interesul copilului. H. Henripise şi V. Ross (1976) identifica două dimensiuni principale ale implicării reciproce a instituţiei de învăţământ şi familiei în favoarea copilului: 1. dimensiunea relaţiei copil-părinte, vizând controlul frecvenţei, al rezultatelor şcolare, în general îndeplinirea sarcinilor şi susţinerea materială şi spirituală a activităţii didactice a copilului; 2. dimensiunea relaţiei familie-grădiniţă care se referă la alegerea unităţii de învăţământ, la contactele directe ale părinţilor cu reprezentanţii instituţiei- cadre didactice, administratori. Aceste contacte pot fi întâlniri colective dintre admistratia şcolară şi asociaţiile părinţilor, reuniunile de informare a părinţilor cu privire la conţinuturile şi metodele şcolare, exigenţele cadrelor didactice etc., a lecţiilor deschise pentru părinţi, atelierelor de lucrări practice cu părinţii. Părinţii mai pot colabora şi cu prilejul excursiilor, serbărilor, vizitelor, meselor comune etc. La aceste forme de colaborare adăugăm astăzi: şcoala părinţilor; consilierea psiho-pedagogică; orientarea familiei în funcţie de nevoile individuale sau de grup într-o manieră profesională de către specialiştii pregătiţi anume. Colaborarea şi cooperarea părinţilor cu instituţia de învăţământ sunt eficiente şi benefice ambilor factori, în condiţiile în care comunicarea este reală, în funcţie de dimensiunea sa umană. În încheiere iată câteva sugestii pentru a sprijini familia şi a lua împreună decizii eficiente: Fiţi pozitivi, aveţi deschidere către opiniile părinţilor. Nu refuzaţi dialogul când e vorba de a lua o decizie. Armonizaţi punctele de vedere ale familiei cu ale dumneavoastră şi cu ale specialiştilor, dacă e nevoie de opinie avizată. Explicaţi deciziile luate. Sintetizaţi discuţiile referitoare la luarea unor decizii. Decideţi numai când v-aţi sfătuit cu familia. Centraţi-va deciziile pe o viziune cât mai adecvată despre copil şi căutaţi să aveţi obiective comune cu familia.  ROLUL FAMILIEI ÎN ADAPTAREA ŞCOLARĂ A COPILULUI Damaschin Claudia Loredana Profesor învăţământul primar şi preşcolar Grădiniţa cu P.P, nr. 17, Focşani, Judeţul Vrancea Termenul de adaptare şcolară este un termen care în general este perceput în limite restrictive şi chiar negativiste (din punctul de vedere al opusului problemei, respectiv inadaptarea şcolară). Cu alte cuvinte, studiem problema adaptării şcolare mai puţin din perspectiva aspectelor pozitive (ne interesează mai mult elevii care au probleme de adaptare, tinzând să neglijăm pe aceia care s-au adaptat cu succes la cerinţele şcolii şi, mai mult, au fost capabili şi de performanţă şcolară şi uitând, probabil, să-i oferim drept exemple demne de urmat). Iată, prin urmare, limitele între care este perceput în general fenomenul adaptării şcolare, după Aurelia Coaşan şi Anton Vasilescu: integrarea copilului într-un grup nou (grupă preşcolară, clasă de elevi etc.); acomodarea copilului de vârstă şcolară cu o disciplină de studiu nouă; integrarea copilului cu C.E.S. în mediul şcolar; adaptarea copilului cu dificultăţi de învăţare la cerinţele mediului şcolar. Adaptarea şcolară are astăzi ca finalitate: succesul /reuşita şcolară (care serveşte totodată şi drept premisă a procesului de adaptare şcolară); acomodarea la clasă, şcoală, microgrupuri formate cu ocazia activităţilor extracurriculare (prin asimilarea şi promovarea de norme şi valori); maturizarea şcolară - manifestarea elevului conform standardelor ciclului de învăţământ, dezvoltarea sa psiho-intelectuală şi dezvoltarea deprinderilor, abilităţilor, competenţelor individuale; orientarea şcolară; orientarea şcolară specială (elevii cu deficienţe mai uşoare sau mai severe, inclusiv cei ce se vor integraţi în învăţământul de masă). Familiei îi revine un rol covârşitor, în calitate de factor microsocial de bază în influenţarea adaptării şcolare a copilului. Copilul face primii paşi în acest proces cu sprijinul aproape exclusiv al familiei. Dacă dascălul este considerat „al doilea părinte” al copilului, putem afirma că este valabilă şi vice-versa, aceea că părintele este „primul dascăl” al copilului, aspect asupra căruia vom reveni. În familie trebuie să existe un mediu propice dezvoltării şi educaţiei copilului, membrii familiei trebuie să confere echilibru, siguranţă şi afecţiune. Ambianţa familială va avea o influenţă hotărâtoare asupra viitorului copilului, a percepţiei asupra lumii şi societăţii pe care acesta o va manifesta. Adaptarea depinde foarte mult de autocontrolul membrilor familiei (în speţă, al părinţilor) şi de modul cum aceştia gestionează relaţia cu copilul. Specialiştii ţin însă să atragă atenţia asupra tipului nou de familie cu care se confruntă societatea actuală, aflată într-o criză tot mai acută. Prioritare pentru familia actuală nu mai sunt educaţia şi promovarea valorilor pozitive, ci bunăstarea materială, interesele personale egoiste. Tot mai des ne întâlnim de cazuri de familii cu părinţi consideraţi normali, dar cu copii care prezintă tulburări de comportament, hiperactivitate şi AD/HD, autism, deficienţe mentale şi locomotorii etc. Copii diferiţi se manifestă diferit în situaţii de criză privind dinamica familială (separarea părinţilor, divorţul, abandonarea familiei, decesul unuia sau ambilor părinţi etc.) la care se adaugă şi diferitele abuzuri (viol, incest etc.). Chiar dacă pe unii copii pare să îi afecteze mai puţin aceste fenomene, totuşi s-ar putea ca acestea să lase sechele profunde în psihicul şi sănătatea emoţională, iar consecinţele consecinţele vor fi vizibile mai devreme sau mai târziu. O familie destrămată, chiar dacă se reface, va afecta copilul, care va fi nevoit să se adapteze noului climat familial, afectându-i implicit viaţa de şcolar. O consiliere psihopedagogică, psihologică şi chiar psihiatrică (dacă este cazul) poate depista din timp eventualele probleme şi le poate cel puţin ameliora, dacă nu le poate rezolva. Trebuie mai mult ca oricând pus accentul şi pe educaţia şi formarea adulţilor, care de multe ori, chiar dorind să procedeze „ca la carte”, dau ei înşişi dovadă de o atare formă de inadaptare, comiţând greşeli în educarea copiilor, pe care o lasă pe seama şcolii, a bunicilor, rudelor, cunoştinţelor etc. conştienţi sau nu, la un moment dat, de propria limită sau incompetenţă. Bibliografie: Béliveau Marie-Claude - Necazurile micului şcolar - Tulbuările afective şi dificultăţile şcolare, Ed. House of Guides, 2005 Bordeaut Chris, Ghidul părinţilor, Ed. Karo Tour, Bucureşti, 2006 Coaºan Aurelia, Vasilescu Anton, Adaptarea şcolară, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1988; Duclos Germaine, Laporte Danielle, Ross Jacques, Încrederea în sine a adolescentului - copilul la vârsta ingrată, Ed. House of Guides, Bucureşti. 2006 Faber Adele, Mazlish Elaine, Comnicarea eficientă cu copiii acasă şi la şcoală, Ed. Curtea Veche, Bucureşti, 2002 Gilbert Patricia - Cum să-i ajutăm pe copiii hiperactivi cu deficit de atenţie. Ed.Polimark, Bucureşti, 2000.  PARTENERIATUL GRĂDINIȚĂ- FAMILIE Profesor învățământ preșcolar: DAMIAN DIANA-MARIA GPP ”Benedek Elek”, Sfântu Gheorghe, Covasna Parteneriatul grădiniță - familie este un deziderat major ce ar trebui să aibă loc încă de la prima intrare a copilului în mediul educațional. Acest parteneriat se referă la construirea unor relații pozitive între grădiniță - familie, la unificarea sistemului de valori care poate avea efect benefic asupra copiilor, atunci când aceștia văd educatorul sfătuindu-se cu părinții. Părinții au nevoie de sprijin în educarea propriului copil, au nevoie de informații referitoare la copiii lor. Aceștia trebuie informați cu privire la scopul de bază al programului educativ la care copiii participă și implicați în luarea deciziilor. Sunt copii care vin în grădiniță și au dificultăți de adaptare, atât în sensul socializării, cât și din punct de vedere intelectual, estetic, fizic. Astfel sunt identificate cauzele acestora de către educatoare împreună cu părinții. Parteneriatul grădiniță - familie cunoaște diferite forme în care activitățile propuse conduc la creșterea și educarea copiilor prin armonizarea celor doi factori educativi: ședințe cu părinții, mese rotunde, propagande vizuale, vizitarea grădiniței de către părinți, participarea la activități, excursii, serbări, toate acestea alături de copiii lor. Colaborarea grădiniței cu familia prin intermediul derulării unor parteneriate, presupune respectarea unor principii fundamentale, cum ar fi: Oferirea de oportunități tuturor părinților de a participa activ la experiențele educaționale ale copiilor; Participarea activă a copiilor în interacțiunile familie - grădiniță - comunitate; Colaborarea familie - grădiniță să constituie atât mijloc pentru rezolvarea problemelor dificile, cât și cadrul de sărbătorire a realizărilor și performanțelor deosebite; Relația dintre cele două instituții să constituie fundamentul restructurării educaționale și al reînnoirii comunității. Inițierea de către educatoare a unor parteneriate de colaborare între grădiniță și familie are darul de a crește implicarea conștientă și interesantă a comunității în educația copilului. Depinde de fiecare cadru didactic, ca prin felul prin care se implică în derularea parteneriatului, să convingă că activitățile desfășurate au avut eficiență și și-au atins obiectivele propuse. Prin parteneriatul grădiniță-familie se urmărește ca obiectiv general inițierea părinților în cunoașterea comportamentului propriilor copii, aplicarea strategiilor educaționale eficiente, care să conducă la socializarea acestora și o promovarea a calității în educație. Modalitățile de colaborare cu familia ar putea fi: Dezbateri pe teme de interes comun, cu participarea unor invitați de competențe diferite; Activități demonstrative desfășurate cu copiii, asistate de părinți; Seminarii de informare, noutăți în domeniul legislativ; Solicitarea și implicarea în acțiuni extracurriculare (concursuri, vizionare de expoziții, spectacole de teatru, etc.); Acțiuni de consiliere individuală și în grup privind evoluția copilului preșcolar. Parteneriatul grădiniță - familie, acțiunile desfășurate de cele două părți, continuarea activităților desfășurate în grădiniță, etc. conduc la o mai bună formare a celui ce urmează a se forma pentru viața ce o va avea, preșcolarul.  IMPORTANTA RELATIEI GRADINITA - SCOALA - FAMILIE - SOCIETATE Prof.inv. prescolar. Damian Mioara Grădinita cu PP „Piticot” Craiova Sistemul de învățământ ca produs al dezvoltării sociale, a reflectat întotdeauna cerințele și posibilitățile oferite de societate, afirmându-se, la rândul său, ca factor al dezvoltării sociale. Sub impulsul cerințelor dezvoltării sociale, sistemele de învățământ se modifică, ținzând spre modernizarea metodelor de predare, a conținutului, a formelor de organizare, precum și a formelor de colaborare, de cooperare dintre diferitele instituții educative. Învățământul preșcolar trebuie să realizeze educația preșcolară având ca funcție majoră formarea și dezvoltarea personalității copilului în raport cu nevoile specifice vârstei, cu posibilitățile și dotările sale, în interesul său și al comunității sociale. Necesitatea abordării parteneriatului dintre cele trei mari „instituţii”: şcoală, familie şi societate atrage după sine o mare colaborare şi responsabilitate din partea fiecăreia dar ceea ce e important e că toate sunt direcţionate şi canalizate asupra copilului. Faptul că micul preşcolar intră în contact cu mediul în care trăieşte este ceva normal, însă faptul că în dezvoltarea lui sunt antrenaţi alţi factori care au rolul de a-l stimula este un lucru deosebit. Funcţia centrală a educaţiei este aceea de formare şi dezvoltare permanentă a personalităţii individului cu scopul integrării sociale optime. Omul este în permanentă interacţiune cu factorii sociali ai existenţei sale. Acest proces se realizează de-a lungul diferitelor etape de viaţă, în cadrul unor forme specifice de activitate socială şi în cadrul specific al unor instituţii sociale: familia, grădiniţa, şcoala, instituţiile culturale, dar şi împreună cu întregul sistem al mijloacelor moderne de informare şi influenţare. Procesul de integrare în societate începe în familie din timpul copilăriei mici, când (deprinderi igienice, de alimentaţie sănătoasă), acestea constituie suportul dezvoltării ulterioare şi îşi pun amprenta asupra întregii personalităţi. În familie se formează cele mai importante deprinderi de comportament: respectul, politeţea, cinstea, sinceritatea, ordinea, răbdarea etc. În realizarea acestor sarcini, modelul parental ajută cel mai mult, părinţii oferind copilului exemple de comportamente în diferite contexte. De la părinţi, cei mici vor învăţa să aprecieze ce e bine şi ce e rău, ce e drept şi ce e nedrept, ce e frumos şi ce e urât în comportamente. Activitatea educativă din grădiniţă nu poate fi izolată, separată de alte influte edu-cative ce se exercită asupra copilului şi mai ales, de cea din familie. Educaţia trebuie să se manifeste permanent ca o acţiune coerentă, complexă şi unitară a grădiniţei şi familiei. Grădiniţa este spaţiul modern pentru satisfacerea nevoilor de comunitate ale copilului orăşean. Aici fiind foarte importantă funcţia de socializare, de ieşire în lume de stabilire a apartenenţei la un grup de congeneri. Pentru mediul sătesc, grădiniţa nu îndeplineşte aceeaşi funcţie, deoarece aici copilul dispune de o comunitate închegată, dar ea are un important rol de asigurare a unui start şcolar bun.Totuşi şi la sat, acolo unde copilul petrece foarte mult timp în grădiniţă, funcţia de socializare este foarte importantă. Grădiniţa răspunde deci unor funcţii educative foarte diferite în funcţie de mediul în care ea se află, de aceea poate că şi curriculum educativ ar trebui să poată ţine seama de aceasta. “Acasă” la grădiniţă! Prin participarea în societate copilul reuşeşte să păşească dincolo de „pragul casei” în condiţii de siguranţă. El se află printre semeni, dar care nu sunt şi intimi. Aici relaţiile sunt mai puţin afectivizate şi au detaşarea unei comunicări sociale. Este un spaţiu unde copilul poate experimenta o imagine de sine mai realistă (care nu este prea încărcată de afectiv) şi poate stabili relaţii pe care el însuşi să le gestioneze. Tot prin societate, copilul poate adera la un model de grup, poate obţine opusul individualităţii: starea de apartenenţă. Comuniunea cu ceilalţi asemenea, colectivitatea îi oferă omului forţă, stabilitate, siguranţă. Parteneriatul grădiniţă - familie - societate se referă la construirea unor relaţii pozitive între familie, grădiniţă şi comunitate, la o unificare a sistemului de valori care poate avea un efect benefic asupra copiilor atunci când aceştia văd educatoarea sfătuindu-se cu părinţii şi membrii comunităţii. Activitatea cu părinţii ca parteneri, pentru a asigura dezvoltarea copiilor în programul educativ din grădiniţă, poate deveni un start bun pentru a crea părinţilor respectul de sine, încredere în competenţele lor, făcându-i mai buni. Copiii caută modele în părinţii lor şi în membrii societăţii (actori, sportivi, etc), iar aceştia, la rândul lor vor să crească mici genii. O bună colaborare şi comunicare între familie şi grădiniţă este necesară, dar nu este suficientă pentru buna dezvoltare a copilului în acest mediu. Este nevoie ca această colaborare să se poarte în jurul nevoii pe care o are copilul de a fi în societate.  ȘCOALA -FACTORI EDUCAȚIONALI Prof.Dan Mihaela Școala Gimnazială “N.B. Locusteanu “ Leu Județul Dolj Şcoala este parte a unui sistem social, cultural şi economic. Dar nu poate de una singură să garanteze realizarea cerinţelor instruirii şi educării elevilor la nivelul superior aşteptat. Ea nu poate fi considerată un panaceu pentru refacerea eventualelor dezechilibre care pot apărea în societate. Dintotdeauna s-a pus problema colaborării şcolii cu ceilalţi factori educaţionali (familia, comunitatea locală, agenţi economici, biserica, organizaţii non-guvernamentale, mass-media etc.) pentru asigurarea reuşitei. În limbajul pedagogic actual, această colaborare se traduce prin sintagma parteneriat educaţional. Acest sistem educaţional, care se desfăşoară împreună cu actul educaţional propriu-zis, pune însă un accent mai mare pe transformarea elevului în actor principal pentru propria instruire, prin conştientizarea rolului său şi, respectiv, prin stimularea implicării directe. Dincolo de cunoştinţele însuşite prin obiectele de învăţământ prevăzute sub raport curricular specific tipului de şcoală, parteneriatele şcolare urmăresc să ajute elevii să aibă succes în perioada şcolarităţii, dar şi mai târziu în viaţă, să se poată adapta la schimbările din societate, în contextul european actual. Într-o societate cu opţiuni individuale şi sociale diferite, într-o lume a societăţilor şi indivizilor în derută, cu sisteme etice aflate în criză, valoarea educaţiei creşte. Se înţelege că în asemenea condiţii, instituţiile de învăţământ au rol prioritar şi sunt interesate de organizarea şi funcţionarea parteneriatelor. După părerea mea, strategia colectivelor didactice trebuie fundamentată pe principiul asigurării şanselor egale. Trebuie creat impulsul curiozităţii, care să-l determine pe elev să poată progresa în activitatea de învăţare. El trebuie să ştie că oricine poate progresa în activitatea de învăţare, în raport cu propriile motivaţii, interese şi capacităţi intelectuale. Aşadar,elevul trebuie sprijinit în însușirea tehnicilor de învăţare, a dezvoltării autocontrolului. Acceptăm ideea trecerii de la un învățământ pentru toţi la un învățământ pentru fiecare. Avem obligaţia să facilităm dobândirea de competenţe minime necesare unui loc de muncă. Învăţarea la şcoală şi acasă, activitatea continuă, evaluarea periodică a elevilor şi stabilirea măsurilor de recuperare, încurajarea oricărei forme de progres şcolar, perfecţionarea permanentă a cadrelor didactice, asigurarea unui climat pozitiv de muncă sunt câteva trăsături care pot defini personalitatea unei şcoli şi pot constitui obiective ale unor parteneriate educaţionale. Orice reformă în învățământ a avut şi va avea ca principală dimensiune limitarea eşecului şcolar, a abandonului. Există riscul marginalizării neştiutorilor de carte şi ei pot cădea mai uşor victime ale anturajelor dubioase şi nocive. Comportamentul lor social va umbri noţiunea de educaţie. Marginalizarea nu este o soluţie. Şcoala are de înfruntat uneori şi efectul unor fenomene sociale. Realitatea ne oferă o dezarticulare a relaţiei dintre şcoală şi viaţa activă sub forma lipsei de solicitare de către societate a cunoştinţelor acumulate în şcoală, negarantând integrarea în producţie a tuturor absolvenţilor. Dacă vorbim de motivaţie, e uşor de înţeles că interesul manifestat pentru plecarea în străinătate este asigurarea unui câştig financiar. Din păcate școala nu produce locuri de muncă, ea doar asigură pregătirea necesară. Interesul manifestat de către diriginte/profesor de specialitate pentru a afla cum s-a integrat fostul elev în societate, ce greutăţi a avut sau are din acest punct de vedere, comunicarea şi după absolvire, transmiterea unui mesaj de încurajare că nu este posesorul unei diplome inutile sunt posibilităţi prin care se pot gândi obiective pentru activitatea cu elevii care continuă încă studiile şi pentru seriile care vor veni. Sărăcia are efecte negative şi asupra unor cazuri de parteneriat cu familia. Este greu de crezut că cineva ar vrea să înveţe, dar nu este lăsat să facă acest lucru. Şi totuşi sunt cazuri în care nevoile materiale duc la această traumă morală. Ce este de făcut? Iată o întrebare cu răspuns mereu amânat. Familia însă trebuie atrasă alături de alţi colaboratori pentru un eficient parteneriat în privinţa comportamentului copiilor în şcoală şi în societate. Nu putem ascunde faptul că tentaţiile pe care le trăiesc elevii noştri dincolo de perimetrul şcolii sunt mult mai puternice decât învățământul instituţionalizat. Necontrolată şi nedirijată, libertatea adusă de împrejurări favorabile poate deveni anarhie. Libertatea elevului trebuie guvernată prin binomul familie - şcoală în condiţiile unor principii constructive, nu doar invocată. Democraţia şcolară înseamnă înlocuirea disciplinei prin constrângere cu disciplina conştientă, cea care asigură rolul de participant activ al elevului la propria educaţie. Eficient este să-i obişnuim, să-i formăm pe elevi cu priceperea de a fi capabili să discearnă între bine şi rău, să aleagă din jur numai comportamentele şi reacţiile pozitive, în felul acesta să-şi protejeze propria persoană, sănătatea lor şi a celorlalţi. Vindecarea de rău a societăţii trece şi prin însănătoșirea şcolii şi a familiei, ca factori educativi. Dar, aşa cum spuneam la început, nu sunt singurii răspunzători. Aici nu există exclusivitate. Asanarea de relele care pot apărea la fiecare pas este un obiectiv comun, nimeni nu poate fi ocolit în responsabilitatea sa. În școala generală, aveam un coleg, Radu. Încă din clasa întâi, era abonat la ultima bancă, aia a codașilor. Deși era o școală din provincie, cu copii de muncitori, era mai zdrențăros decât restul. Cu școala se descurca slab, părea că nimic nu se lipește de el. Învățătoarea nu-l înghițea deloc. Obișnuia să-i rupă paginile de câte ori făcea vreo boacănă sau să-l trimită la colț când nu știa lecția. Nici acasă nu se ocupa nimeni de el. Tatăl lui obișnuia să bea zdravăn, iar maică-sa lucra în schimburi în două locuri. N-a trecut mult până ce Radu a început să chiulească. Deși avea 9 ani, fugea în spatele școlii, să tragă o țigară sau chiar un păhărel de bere. În a doua zi dintr-a cincea, directoarea l-a mutat pe Radu într-o altă clasă, una cu caracter special. Acolo fuseseră deportați și alți elevi recrutați din băncile din spate. Un fel de ghetou gimnazial în care fuseseră decantați corijenții, elevii romi și copiii neastâmpărați. Clasa de „codași" avea să-și confirme renumele. Radu și colegii lui au devenit bătăuși; nu trecea anul fără ca măcar unul sau doi din clasă să fie scoși în careu și beșteliți public. La sfârșitul clasei a opta, doar unul dintre ei a ajuns la un liceu acătării. Radu nici nu și-a dat examenul de capacitate. Din clasa din care fusese Radu exilat, am ajuns la facultate aproape toți. Nu poți să nu te întrebi dacă nu cumva ar fi avut și el o șansă în plus dacă n-ar fi fost ghetoizat. Situații ca ale lui Radu, ajuns între timp ziler în Spania, nu sunt excepționale în sistemul românesc de învățământ primar. Tipul de discriminare și izolare care i-au retezat lui aripile nu s-a evaporat. Foarte probabil, discriminarea s-a redus sau a căpătat alte forme de la mijlocul anilor 90 până acum, dar intrarea în UE n-a transformat școlile românești în paradisuri incluzive ale egalității de șanse. Un studiu realizat în 2008 de Societatea de Analize Feministe și de Institutul Național de Cercetare Științifică în Domeniul Muncii și Protecției Sociale, relevă că elevii săraci și romii sunt frecvent ținta discriminării la școală atât din partea colegilor cât și a unor profesori. Cum sărăcia și apartenența la etnia romă au obiceiul statistic de-a umbla în tandem, în școlile unde numărul elevilor romi e substanțial, șansele elevilor de-a ieși din mocirlă sunt reduse simțitor. Sărăcia, lipsa condițiilor, problemele familiale, discriminarea și sistemul educațional strict și nemotivant sunt ingredientele care alimentează abandonul școlar timpuriu în rândul elevilor din zonă. O analiză a sistemului autohton de învățământ gimnazial ar putea scoate la iveală o mulțime de neajunsuri. De la dezinteresul profesorilor care nu sunt motivați să-și facă meseria, la metodele pedagogice prăfuite, la lipsa de conștientizare a discriminării, la supușenia față de structurile ierarhice și până la neadaptarea materiei și a interacțiunii la clasă la particularitățile și nevoile fiecărui elev în parte. Copiii care au pe cineva care să se ocupe de educația lor în afara școlii sau cei care nu au dificultăți mari în a înțelege lecția, aceste probleme pot fi minore. Pentru elevii care nu fac parte din aceste categorii, efectele acestor tare sunt mult mai pronunțate. Bibliografie: 1. Maria Eliza Dulamă, Practica pedagogică - teorie si metodologie, Ed. Clusium, Cluj-Napoca, 2005. 2. Potolea, D. Toma, S.,Borzea, A., Coordonate ale unui nou cadru de de referinţă al curriculumului naţional, Ed.Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,2012. 3. Radu,Ion T., Didactica. Moduri şi forme de organizare a procesului de învăţământ,1995.  ,,RELAŢIA FAMILIE-GRĂDINIŢĂ-ŞCOALĂ-COMUNITATE” Profesor învăţământ preşcolar-DANA HOŢOIU Grădiniţa nr.2 -Brăila Familia reprezintă primul contact al copilului cu lumea înconjurătoare.Ea constituie modelul de viaţă şi conduită, influenţându-i dezvoltarea psihică în mod decisiv în primii ani de viaţă ai copilului.Rolul părinţilor nu încetează odată cu intrarea copilului în instituţia de învăţământ, se schimbă doar modalitatea de abordare a copilului, în raport cu noul său statul şi în deplină concordanţă cu ceea ce se întâmplă în mediul educaţional respectiv. Grădinița este prima experienţă de viaţă a copilului în societate.Ea completează ştiinţific, formarea şi dezvoltarea personalităţii copilului. Mediul social oferă posibilităţi nelimitate pentru valorificarea predispoziţiilor native ale copilului. Parteneriatul grădiniţă - familie - comunitate se referă la construirea unor relaţii pozitive, de colaborare, de respect între familie, grădiniţă-şcoală şi comunitate. Cooperarea între părinţi şi grădiniţă-şcoală ar avea efecte vizibile în rezultatele (pre)şcolarilor, pentru că implicarea şi aşteptările părinţilor influenţează succesul şcolar. Grădiniţa poate dezvolta strategii corespunzătoare fiecărui tip de părinte, pentru realizarea unor parteneriate eficiente grădiniţă - familie. Părinţii şi cadrele didactice sunt parteneri cu aşteptări diferite.De aceea, se pot contura câteva direcţii de urmat: valorizare şi atenţie la cerinţele părinţilor, conectare la aspecte considerate importante de către părinţi şi cu care aceştia au afinităţi, grijă pentru calitatea comunicării dintre grădiniţă şi părinţi (abordarea copiilor şi părinţilor ca participanţi responsabili ), acordare de timp şi spaţiu părinţilor pentru a participa la activităţile şcolii (se recomandă planificarea activităţilor, ţinându-se cont de orarul acestora de lucru, de timpul disponibil sau de anumite condiţii speciale). Misiunea grădiniţei este de a facilita implicarea părinţilor prin înlăturarea barierelor ce ţin de: timp, angajamente profesionale, sarcini domestice, limbaj. Atât familia, cât şi grădiniţa doresc dezvoltarea globala a copilului în raport cu particularităţile sale individuale.În vederea unei cunoaşteri de ambele părţi, au loc diverse activităţi: şedinţele cu părinţii, unde se comunică regulamentul de ordine interioara al grădiniţei; oferta educaţională; obiectivele precizate în curriculum; programul desfăşurării activităţii în grădiniţă; ateliere de lucru cu părinţii, care presupun activităţi în echipă parinti-copii, pe teme diverse; participarea părinţilor la activităţile de la grupă. Astfel se creeaza părintelui posibilitatea de a-şi observa copilul în grupul de colegi, de a cunoaşte progrésele lui, modul în care se comportă, dar şi cadrul didactic are posibilitatea de a observa modul în care părinţii interacţionează, comunică cu proprii copii. Parteneriatul dintre şcoală şi grădiniţă este foarte important şi are ca scop principal identificarea celor mai eficiente căi de adaptare ale copiilor la noul mediu educativ. În cadrul parteneriatului se pot realiza schimburi de experienţă între învăţători şi educatori (lecţii deschise, mese rotunde, ateliere de lucru etc.), activităţi comune la care să participe copiii şi părinţii (vizite la şcoală, „Ziua portilor deschise“ etc.). Colaborarea grădiniţei cu Primăria este esenţială, pentru că poate susţine material unele proiecte demarcate de grădiniţa sau poate iniţia programe care să îmbunătăţească activitatea educativă din grădiniţă. Un parteneriat cu Biserica, prin activităţile derulate, promovează valorile moral-religioase, necesare în educaţia morală a copiilor.Copii învaţă că, indiferent de religie, toţi sunt la fel şi au aceleaşi drepturi. Parteneriatul grădiniţă -şcoală- familie - comunitate este tratat ca o relaţie bazată pe încredere şi respect reciproc, consens între parteneri cu privire la asumarea responsabilităţilor, dar şi a drepturilor, precum şi îndeplinirea scopurilor propuse. Prin intermediul acestuia, cadrele didactice implică familia şi alţi membri ai comunităţii în vederea susţinerii copiilor pentru a avea succes şcolar, prin implementarea de programe şi activităţi în beneficiul (pre)şcolarilor. BIBLIOGRAFIE 1. Robu, Maria, „Empatia în educaţie”, Didactica Publishing House, Bucureşti, 2008 2. Pescaru, Băran, Adina, „Parteneriat în educaţie”,Editura Aramis Print, Bucureşti, 2004.  Familie- şcoala-societate= triunghi conjugal Propunator: Danciu Daniela-Dumitrita Scoala Gimnaziala nr.1 Poarta Alba, jud. Constanta In orele pe care le desfăşuram la clasă, noi, invătătorii ii intrebăm periodic pe elevii noştrii să ne spună pe inţelesul lor, sau să raspundă la intrebările`Ce este şcoala? `sau `De ce vii la şcoală?` Primim răspunsuri care mai de care, diverse sau idei commune… precum Şcoala ne invaşă să citim, să socotim….sau şcoala ne ajută să ne dezvoltăm intelectual, să fim mai buni….. sau şcoala este locul unde ne petrecem cel mai mult timp… Sau şcoala este locul unde mă distrez… sau şcoala este refugiul, speranţa, locul unde mă simt mai bine. Si uite aşa ne ascultăm elevii impărtăşindu-şi părerile despre ceea ce facem noi, dascălii, despre ce reprezintă activitatea noastră… plictiseală, obisnuinţă pentru unii placere şi de ce nu refugiu pentru alţii. Şi când mă gandesc la refugiu, mă refer şi la prezenţa fizică a copilului in clasă pe parcursul activităţilor dar şi prezenţa spirituală şi mentală. Da, vremurile pe care le trăim, modernitatea, tehnologia -toate acestea cu toate că sunt aproape la indemâna oricui, nu oricine şi le permite. Şi aici mă refer la copiii care provin din familii dezmembrate, sau fără posibilitătţi materiale sau ceea ce este mai tragic- lipsa prezenţei părinţilor in viaţa şcolară a copiilor. Este tragic ca in postura în care mă aflu, acela de cadru didactic la o clasă din ciclul primar, să constat că unii parinţi nu se ocupă de unii elevi/ copii. Şi când spun că nu au grijă de copii nu mă refer doar la actul invăţarii ci şi al ocrotirii, ingrijirii, igienei personale. Este inimaginabil cum apa şi sapunul prezente mai peste tot, lipsesc cu desăvârşire din igiena personal- dacă nu ai trasă apa in casă- măcar o ai in curte. Elevii primesc fel de fel de ajutoare sub diferite forme (de la donaţii, cadouri de Crăciun sau Paşti, cadouri de început de an şcolar, concursuri…si câte şi mai câte) nu se reuşeste ca copiii să aibă dreptul la o viaţă absolut normală. Şi atunci revin la intrebările puse anterior…Ce este şcoala? De ce venim la şcoală? Aceste intrebari ar trebui puse parinţilor, celor care au grijă de proprii copii, de viitorul nostrum, al societăţii noastre ca stat. Ar trebui să-I intrebăm, să vedem ce răspunsuri vom primi şi apoi ne intrebăm sau incercăm sa definim relatia dintre cei trei factori: scoala- familie- societate. Ce-am putea spune?! Că există o strânsă relaţie intre ele….Desigur acest triunghi nu s-ar putea realiza dacă ar lipsi o latură a sa, aşa şi in relaţia şcoală- familie societate nu s- ar sustţne dacă ar lipsi un pilon dintre ei. Primul pas către civilizaţie, educaţie porneşte din sânul familiei… de la mama şi tata, de la bunica şi sora, apoi se dezvoltă la gradinita/ şcoala indrumaţi de noi, invăţătorii ca apoi mai târziu, ajuns adolescent şi om de bază al societăţii copilul pe care l-am cizelat să dorească să devină autodidact şi pilon de baza pentru generaţiile următoare. Şi aici, vreau să aduc mulţumiri acelor părinţi care trudesc pentru copiii lor, işi peterec timpul lor cu copii in diverse şi prin diverse activităţi, sunt din nou şcolari pentru copii lor( ii ajută la lecţii; incep pentru a nu ştiu câta oară să facă liniuţe, bastonaşe, litere sau nu ştiu ce exerciţii ţi probleme; sunt cât se poate de activi in viaţa copiilor lor).Fără implicarea părinţilor nu am avea baza de de la care să plecăm noi, cadrele didactice spre actul invăţării. Din fericire, şcoala românească are dascăli experimentaţi, citiţi, cu experienţa profesională remarcabilă, inimoşi si mereu de sacrificiu. Parinţi, haideţi să profităm de prezenţa acestora in sistemul educaţional şi să construim prin copiii noştrii o societate durabilă, curaă şi emancipate. Si de aici din sânul familiei, de pe bancile şcolii şi de pe itinerariile societătii se desprind fel si fel de proverbe, zicale, motto-uri. Iar pentru cei care citesc acest articol….multe din ele sunt cunoscute, practicate…dar in speranţa că măcar unul este nou, am să menţionez cateva. Toate sunt semnificative, importatante şi cu un sâmbure de adevăr ….dar cine are ochi pentru citit si minte de gândit…tot respectul! `Familia este cea mai elementară formă de organizare. Fiind prima comunitate de care se atașează un individ cât și prima autoritate sub care acesta învață să trăiască, familia este cea care stabilește valorile cele mai fundamentale ale unei societății...` `Familia este un factor important și de răspundere al educației. Părinții o conduc și răspund de ea în fața societății, a fericirii lor și a vieții copiilor...` `E lege să dai parinților onoruri ca și zeilor...` `Asa cum îti tratezi parintii, o sa te trateze si pe tine copiii tai...` …Cei sapte ani de acasa…` `Educatia este painea sufletului…` `Educatia este un vaccin contra violentei…` `Educaţia este mişcarea din întuneric spre lumină...` `Educaţia... este cea mai puternică armă pe care voi o puteţi folosi pentru a schimba lumea.` `Educaţia este transmiterea civilizaţiei.` `Orice progers inseamna razboi cu societatea...` `Societatea are nevoie de poeti asa cum noaptea are nevoie de stele...`  Educație fără frontiere! Relația grădiniță-școală-familie-societate Profesor înv.primar: Buna Daniela Școala Gimnazială „Anton Pann” Ploiești, jud. Prahova Atunci când se adduce în discuție relația grădiniță-școală-familie-societate, aș așeza familia pe prima poziție. Acest lucru l-aș face din perspectiva ierarhiei mediilor sociale prin care un copil trece.Fiecare dintre cele trei instituții reprezintă trepte pe care un om trebuie să le urce spre a acesa podiumul „societate”. Pare simplu, la prima vedere, fiecare se naște într-o familie, orice copil poate urma o grădiniță și o școală, în secolul al XXI-lea, când în toate statetele învățământul este gratuit. Atunci când discutăm despre relație trebuie să avem în vedere că ceea ce unește cele patru concept este o activitate specific umană-EDUCAȚIA. Prin această amplă, migăloasă și trudnică acțiune familia, grădinița, școala și societatea sunt interdependete. Fluxul de influențe între cele patru se desfășoară pe vertical, dar în ambele sensuri, sau chiar ciclic. Dacă vorbim despre determinism putem afirma că societatea dictează, în linii mari, caracteristicile pe care trebuie să le dețină fiecare generație ce absolvă într-o perioadă temporală și spațială o instituție de învățământ. La fel putem afirma că familia, urmată de grădiniță și școală reprezintă factori obligatorii pentru integrarea socială a fiecărui individ. Adaptarea unui copil la grădiniță și școală reprezintă pașii necesari și obligatorii pentru accederea în societatea timpului său, prin activitatea profesională și personală. Cu toate acestea, consider că educaţia şi socializarea se diferenţiază prin aceea că: - educaţia nu se reduce doar la rezultatele socializării, ci ea urmăreşte în plus dezvoltarea optimă a individului în raport cu potenţialităţile sale, native sau dobândite (individul ca scop al educaţiei); - educaţia vizează mai multe laturi ale dezvoltării personalităţii, uneori mai puţin importante în planul dezvoltării sociale a indivizilor (de exemplu achiziţiile de cultură generală, datele factuale, cultivarea competenţelor de studiu independent, cultivarea gustului estetic etc.), în vreme ce socializarea vizează acele conţinuturi şi capacităţi cu relevanţă explicită în interacţiunile sociale. Din acest punct de vedere, instituţiei educaţiei îi este reproşat intelectualismul exagerat, cantonarea ei în zona instruirii exclusive, a informării, concomitent cu diminuarea laturii sale formative, mai ales la nivelul celorlalte paliere ale dezvoltării fiinţei umane (moral, estetic, fizic, social etc.). Aspectele punctate mai sus ne îndreptăţesc să concluzionăm că procesul socializării nu se identifică în mod absolut şi integral cu procesul educaţional, cu acele acţiuni explicite şi specifice întreprinse de părinţi, în scopul creşterii copiilor lor într-o anumită manieră, sau ale cadrelor didactice, în scopul dezvoltării personalităţii elevilor, în plan social şi individual. Există, pe lângă demersurile intenţionate şi rezultatele lor, şi o seamă de efecte neconştientizate, neintenţionate, de dispoziţii formate, de achiziţii indirect sesizabile. Prin socializare se urmărește formarea unei identități sociale. Aceasta nu poate deveni expresivă decât prin parcurgerea tuturor nivelurilor interrelaționiste, care au un element central, hotărâtor-subiectul social. Identitatea socială a unui individ se realizează numai prin interacțiunea cu celălalt, prin raportarea la celălalt, prin oglindirea comportamentului altuia în personalitatea sinelui și prin internalizarea acceptata a altor comportamnte. Reţinem faptul că interacţiunea socială de la nivelul familiei, grădiniței și școlii are un rol esenţial în formarea şi educarea copiilor, numai în contact cu alteritatea putându-se desfăşura orice proces de achiziţie a unor roluri sociale noi. Prin socializare, societatea se perpetuează, transmiţându-şi moştenirea culturală de la o generaţie la alta. Identitatea socială a individului, creşterea solidarităţii între membrii grupurilor datorită cristalizării sentimentului de apartenenţă la acel grup, se dobândesc prin socializare. Personalitatea apare din interacţiunea comunicaţională şi socială. Deşi socializarea este un proces global, ea se realizează în cadrul unor grupuri, în medii sociale diferenţiate. Una dintre cele mai importante funcţii ale familiei este funcţia de socializare a copiilor care are un rol important în formarea ierarhiei valorilor individuale. Astfel, părinţii trebuie să asigure condiţiile necesare pentru transmiterea limbii, a obiceiurilor, a valorilor şi normelor sociale, favorizând îndeplinirea unor roluri în familie şi integrarea lor socială prin dezvoltarea unor relaţii de cooperare, înţelegere, respect, ajutor reciproc etc. Familia are o influenţă covărşitoare asupra copilului, ştiut fiind faptul că părinţii aleg tipul de şcoală pe care copilul o va urma, situţia financiară a familiei va influenţa şi ea evoluţia şcolară a copilului etc. Ea este cea care ne oferă o poziţie în societate; ea determină atribuirea de statusuri, cum ar fi rasa şi etnia, şi influenţează alte statusuri, cum ar fi religia şi clasa socială. Un alt agent al socializării este anturajul, care reprezintă grupul de prieteni de aceeaşi vârstă şi cu poziţii sociale similare. În grupul de prieteni, indivizii se află pe poziţii egale, deoarece niciunul dintre ei nu domină pe ceilalţi. Relaţiile interumane funcţionează pe principiul,,primeşti ceea ce oferi”. Familia poate fi suplinită de grupul de prieteni ca principală relaţie socială a tinerilor. În familie şi în grupurile lor de prieteni, copiii sunt implicaţi în relaţii personale intime bazate pe dragoste sau pe un alt tip de ataşament. Când intră în grădiniță și apoi în şcoală, copiii se lovesc pentru prima dată de impersonalitatea lumii. Şcolile completează familia în transmiterea componentelor culturii şi structurii sociale. Aici, copiii deprind scrisul şi cititul, elemente foarte necesare în societatea noastră, îşi antrenează abilităţile mult mai complexe pe care le vor folosi mai târziu, ca adulţi, la locul de munca şi în viaţa socială. Cel mai adesea, şcoala reprezintă primul contact major al copilului cu lumea din afara familiei. El învaţă despre noi statusuri şi roluri care nu există în cadrul familiei. Şcoala oferă copiilor posibilitatea contactului cu un numar de oameni cu care ei se pot împrieteni. Astfel, şcoala accentuează efectul socializator al grupului de prieteni şi reduce influenţa familiei. Integrarea în societate este urmarea lină și logică pe care individual o va parcurge și o va realiza conform filtrului propriu creat prin parcurgerea socializării primare și secundare. Putem, așadar, concluziona că nu se poate dezbate societatea fără a de discuta despre instituțiile creatoare ale acesteia-familie, grădiniță, școală-, iar despre școală și sisteme de învățământ fără a integra concepțiile societății în care se desfățoară. Vorbim, deci, despre o ciclicitate a interacțiunilor, determinărilor și dependențelor între grădiniță-școală-familie-societate.  PARTENERIATUL ȘCOALĂ - FAMILIE ÎNCOTRO? Profesor, Daniela Claudia Cazacu Colegiul Economic Mihail Kogălniceanu,Focșani,Vrancea În momentul actual, copilul este asaltat de influenţele exercitate de o multitudine de factori educativi formali, informali și nonformali. Pe lângă instituțiile consfințite (familia, şcoala, clubul copiilor, biblioteca, biserica, muzeul, casa de cultură, internetul, radioul, televiziunea, presa scrisă), sunt diverse organizaţii (ale copiilor, tinerilor, părinţilor, etc.) fundaţii, grupuri de similitudine (de vârstă, de sex, de categorie socială etc.) specialişti în intervenţia socio-educativă. Familia şi şcoala sunt agenţii educativi cu o influenţă deosebită asupra formării şi dezvoltării personalităţii copilului. Un factor important îl constituie raporturile dintre cei doi factori educativi, relațiile reciproce pe care le dezvoltă, poziţia pe care o adoptă fiecare în relaţia şcoală - familie. Mult timp, concepţia potrivit căreia şcolii îi revine sarcina instrucţiei, iar familiei, cea a educaţiei, a persistat, separând astfel rolurile celor doi agenţi educativi. Şcoala şi familia trebuie să colaboreze real, bazându-se pe încredere şi respect reciproc, pe grija faţă de elev, făcând loc unei relaţii deschise. Părinţilor le revine totuși rolul primordial în creşterea copiilor, asigurându-le acestora condițiile materiale, cât şi un climat afectiv şi moral. Școala, ca instituţie de educaţie, formare și orientare, are rolul de a crea premise favorabile pentru elevi pentru a le facilita integrarea socială, spirituală și economică. Şcoala trebuie să facă tot ce-i stă în putinţă pentru valorizarea maximă a fiecărui individ prin stimularea elevilor în ce privește aptitudinile, atitudinile și a trăsăturile lor de personalitate Până nu demult educația elevilor a fost considerată responsabilitatea şcolii. Noile orientări în educație aduc schimbări în sensul că familia trebuie implicată un numai sub aspect financiar, ciși sub aspect educațional și cultural. Factorul hotărâtor pentru succesul şcolar este colaborarea directă și activă în cadrul ecuației şcoală - familie. Efectul colaborării cu părinţii asigură reușita scopului educaţional. Pornind de la necesitatea cunoaşterii sociopsihopedagogice a adolescentului, şcoala stabilește colaborarea cu familia sub diverse forme. Urmărind formele comune, distincte şi diferenţiate pe care viaţa de elev o prezintă, părinţii pot completa, susține şi dezvolta personalitatea viitorului adult cu o singură condiţie - colaborarea cu şcoala. Parteneriatul şcoală - familie este o formulă pedagogică, noţiune relativ nouă înserată în domeniul educaţiei. Pedagogul Sorin Cristea (2000) consideră că acest parteneriat este de fapt un segment care „reflectă mutaţiile înregistrate la nivelul relaţiilor existente între instituţiile implicate direct şi/sau indirect în proiectarea şi realizarea obiectivelor sistemului de învăţământ: şcoala, familia, comunitatea locală, agenţii sociali (economici, culturali, politici, religioşi etc.), factori de asistenţă socială etc.”. Ca parteneri, atât şcoala cât şi familia au anumite cerinţe una faţă de cealaltă. Prin urmare, profesorii doresc din partea părinţilor: să ofere copiilor lor condiţii optime ca aceștia să se dezvolte, să le ofere un mediu sigur, liniştit şi prielnic pentru a învăța, să sugereze copiilor importanţa educaţiei pentru viaţa de adult, să-i îndrume pe copii să realizeze un echilibru între activităţile şcolare şi cele casnice, să comunice des şi deschis cu profesorii, să susţină acțiunile şcolii. De asemenea, părinţii au şi ei expectanțe privitoare la activitatea cadrelor didactice cum ar fi: să fie receptivi la nevoile, interesele şi abilitățile copiilor, să comunice des şi deschis cu părinţii, să stabilească cerinţe şcolare nepărtinitoare pentru toţi elevii. să manifeste dăruire în educarea copiilor, să trateze pe toţi elevii corect, să intensifice disciplina pozitivă a copiilor, să ofere indicaţii cu privire la modul în care părinţii îi pot ajuta pe copii să înveţe. Şcoala areresponsabilitatea cea mai importantă în procesul instructiv-educativ. Părintele este o persoană responsabilă pentru educarea şi comportamentul copilului şi pentru colaborarea cu şcoala spre beneficiul copilului. Elevul este și el responsabil pentru propria educaţie. Experienţa acumulată pe parcursul timpului la catedră a arătat că o relaţie de susţinere reciprocă şi o atmosferă binevoitoare a factorilor educaţionali favorizează educaţia de calitate şi sprijină formarea şi completarea culturii pedagogice a familiei. Bibliografie: Agabrian, M., Milea V., Parteneriate şcoală-familie-comunitate, Ed. Institutul European, Iaşi, 2005 Batrânu, E., Educația în familie, Ed. Politică, Bucuresti, 2005 Cristea S., Fundamentele pedagogiei, Ed. Polirom, Iași, 2010 Jinga, I., Negreț, I., Învățarea eficientă, Ed. Aldin, București, 1999 Vinţanu, N., Educaţia adulţilor. Idei pedagogice contemporane, Ed. Didactică și Pedagogică, Bucureşti, 1998 Vrasmaş, Ecaterina, Intervenţia socio-educaţională ca sprijin pentru părinţi, Ed. Aramis, București, 2008  ROLUL FAMILIEI ÎN CADRUL PARTENERIAT GRADINIȚĂ Profesor Daniela Ionela Dănilă Educ. Anișoara Capmare Grădinița cu Program Prelungit ”Pinocchio” -Structura ”Licurici”-Fălticeni Cercetările arată că ”în programele în care părinţii sunt implicaţi, copii au performanţe mai mari la şcoală decât aceleaşi programe, dar în care părinţii nu sunt implicaţi” (Henderson şi Nancy, 1995). Gradul de implicare a părinţilor în viaţa preşcolară a copiilor lor influenţează şi rezultatele acestora, în sens pozitiv: cu cât părinţii colaborează mai bine cu grădinița, cu atât rezultatele copiilor sunt mai mari. Educaţia nu este un proces de care este responsabilă în mod exclusiv grădinița, dar nici părinţii; este un proces al cărui succes depinde de colaborarea dintre cele două părţi implicate. Sunt situaţii în care apar bariere de comunicare între cadre didactice şi părinţi, fie din lipsa de experienţă, fie din lipsa spiritului de echipă. Pentru binele copilului este recomandabil ca, fie prin efortul părinţilor, fie prin cel al cadrelor didactice, astfel de bariere să fie îndepărtate. În multe cazuri profesorii cred că părinţii nu acordă suficientă atenţie copiilor lor sau părinţii consideră că profesorii sunt prea distanţi şi nu se implică suficient. Comunicarea eficientă dintre profesori şi părinţi se reflectă în dezvoltarea copiilor. Responsabilitatea educaţiei şi dezvoltării copiilor trebuie asumată în echipă: grădiniță - familie. Implicarea părinţilor ar putea aduce următoarele beneficii: Creşte stima de sine a copiilor. Îmbunătăţeşte relaţia părinte - copil. Părinţii înţeleg mai bine ce se întâmplă la grădiniță. Copii învaţă mai mult, indiferent de nivelul socioeconomic, etnie sau de nivelul de educaţie al părinţilor. Au mai puţine absenţe. Copiii şi părinţii dezvoltă atitudini pozitive faţă de grădiniță Câştigurile nu sunt evidente numai în primii ani de grădiniță, ci sunt semnificative și pe parcursul școlarității. În ciuda acestor beneficii, părinţii nu găsesc întotdeauna timp şi energie pentru a colabora cu grădinița la care se joacă/învață copiii lor. Pentru unii părinţi, mersul la grădiniță încă mai este o experienţă inconfortabilă. (ELENA CIOHONDARU, „Succesul relaţiei dintre părinţi şi copii, acasă şi la şcoală”, Humanitas, Bucureşti, 2004). Crearea unui mediu adecvat de învăţare este sarcina familiei şi a şcolii în egală măsură. Copilul are sarcini de învăţare diverse: unele sunt îndeplinite acasă, altele la şcoală, ceea ce asigura un grad similar de importanţă atât profesorilor şi şcolii în ansamblu, cât şi părinţilor şi mediului familial. Implicarea părinţilor poate preveni sau elimina dificultăţi inerente în viaţa unei şcoli. Împreună, părinţii, copiii şi profesorii pot face din şcoală un loc plăcut pentru toţi cei implicaţi în procesul educativ, un mediu bazat pe încredere, comunicare, respect şi flexibilitate. Aşteptările părinţilor şi atitudinile lor privind educaţia copilului sunt la fel de importante ca şi activităţile desfăşurate de cadrele didactice. Cei mai mulţi părinţi doresc să fie implicaţi în educaţia copiilor, dar mulţi nu ştiu cum să devină implicaţi. Cei mai mulţi profesori simt că implicarea părinţilor este esenţială, dar mulţi nu ştiu cum să facă acest lucru. Şcoala are nevoie să încurajeze şi să promoveze implicarea părinţilor ca parteneri. Tuturor ne este cunoscută expresia „Cei șapte ani de acasă”. Perioada optimă pentru educație și formarea caracterului psiho-social în viața fiecărui individ este reprezentată de copilărie. Copilul primește primele sfaturi și noțiuni educative, își dezvoltă aptitudinile și își formează primele deprinderi de viață sănătoasă, în familie. „Cei șapte ani de acasă”, ne arată familia, mediul în care s-a dezvoltat copilul, credința, toate acestea reprezentând bagajul lui educativ. Pentru fiecare individ, familia reprezintă rădăcina educației, părinții fiind primii „profesori” din viața copilului. Ei sunt cei care pun bazele în educația, formarea și dezvoltarea acestuia. Când copilul ajunge la grădiniță și apoi în școală, ei vor avea în continuare un rol foarte important în educația lui, de implicarea lor în acest proces depinzând reușita școlară a copilului. În perioada frecventării grădiniței, părinții se pot implica în educația propriului copil, exprimându-și dorința de a participa la diferite activități alături de acesta, cunoscându-i prietenii și preocupările, fiind atenți la nevoile copilului și păstrând un contact permanent cu educatoarea lui. Implicarea acestora și manifestarea interesului față de activitățile copilului, îl vor determina pe el să acorde o mai mare importanță procesului educativ. În funcție de particularitățile individuale ale fiecărui copil, părinții îl pot sprijini în mod eficient. Familia reprezintă mediul care influențează în mod direct dezvoltarea copilului. Părinții trebuie să știe că prin implicarea în educația și formarea copilului, pun bazele de care acesta are nevoie pentru a se dezvolta și a-și construi un viitor de succes.Întreaga dezvoltare, ca şi condiţia umană însăşi, sunt inundate şi stimulate de procesele de socializare prin care se constituie integrarea socială şi identitatea persoanei. Influenţele se exercită asupra copilului mai întâi prin familie şi mai ordonat şi sistematic cu ajutorul instituţiilor de învăţământ, prin viaţa socială, în ansamblu, ca factori ce concură în a-i oferi modele deconduită, clişee de apeciere şi reacţii, opinii şi cunoştinţe despre tot ceea ce îl inconjoară.Copilul, ca adult în devenire şi nu ca adult în miniatură, posedă însuşiri specifice datorate în primul rând vârstei şi apoi faptului că fiecare individ al speciei umane este unic, însuşiri care se vor transforma în comportamente adaptate sau inadaptate, în funcţie de calitatea influenţelor exercitate asupra lui. Deprinderile cu care copilul se naşte şi se dezvoltă sunt influenţate deanumite experienţe, pe măsură ce acesta se maturizează iar vulnerabilitatea sau vivacitatea înnăscută a lui interacţionează cu caracterul facilitator al mediului înconjurător.. Rolurile pe care le îndeplinesc părinţii, în principal afective şi comunicaţionale şi mai ales prin intermediul mamei, creează condiţiile ulterioare de acţiune ale educatorilor, ale celor cevor influenţa, la rândul lor, dezvoltarea ulterioară a copilului. Importanţa acestor roluri rezidă dinfaptul că fiinţa tânară îşi însuşeşte tot ceea ce observă în jurul său, manifestările sale decomportament fiind replici la modelele de comportare, tipurile de acţiune şi de comunicare realizate în familie astfel încât conduitele copilului vor fi dependente de valorile, trebuinţele şi normele pe care le manifestă părinţii, ca principali arhitecţi ai fiinţei sociale a copilului. Părinţii au rolul de a modela, pentru el, realitatea obiectivă, selectând aspectele care vor fi transmise, constituindu-se ca un filtru între copil şi realitate şi îi asigură, prin răspunsurile lor, cadrele optime pentru a se dezvolta şi învăţa. Modalităţi prin care se poate realiza parteneriatul dintre grădiniţă şi familie: - Întâlniri individuale periodice. Educatoarea va analiza evoluţia dezvoltării copilului, va identifica care sunt domeniile de dezvoltare care necesită o diversificare a activităţilor, care sunt activităţile care sunt realizate cu uşurinţă acasă, modul în care copilul reacţionează la diverse activităţi propuse. Educatoarea poate evalua dacă abilităţile parentale au nevoie de suport şi îi poate oferi diverse materiale pentru aşi îmbogăţi cunoştinţele şi dezvolta capacităţile parentale. - Părinţii în sala de grupă. Participarea părinţilor la activităţile copilului are un dublu câştig: pe de o parte, copilul se va simţi securizat de prezenţa părinţilor, astfel încât va fi mai deschis spre explorare; pe de altă parte, se va face un transfer de abilităţi practice şi cunoştinţe de la educator spre părinte, prin exersarea amenajării spaţiilor, a comunicării cu copilul, prin observarea atentă a acestuia într-un alt context decât cel de acasă. - Amenajarea unui colţ în care se pot afişa lucrările copiilor sau poze ale acestora din timpul activităţilor precum şi informaţii utile pentru educarea copiilor acasă, pliante despre cursuri şi concursuri pentru copii. Aici ei se pot întâlni cu alţi părinţi, analiza şi aprecia munca copiilor, pot citi informaţiile expuse la avizier. Acest spaţiu se poate amenaja și pe holul grădiniţei. Acest spaţiu poate conţine şi cărţi de specialitate despre dezvoltarea copiilor şi despre educaţia parentală pe care părinţii să aibă posibilitatea să le împrumute. - Întâlnirile de consiliere cu părinţii săptămânal sunt utile pentru a discuta despre proiectele tematice desfăşurate şi despre alte probleme care preocupă ambele părţi. Pentru că aceste întruniri sunt destinate părinţilor subiectele alese trebuie să fie de interes pentru aceştia. Întrunirile vor fi benefice numai dacă se axează pe problemele care îi preocupă pe părinţi care nu vor participa dacă nu le vor găsi interesante şi utile. Educatoarea află care sunt interesele familiei prin întâlnirile informale sau prin intermediul chestionarelor referitoare la interesele familiei. Anumite subiecte pot fi prezentate de o manieră mai formală, aşteptându-se şi o replică din partea părinţilor. Alte aspecte cer un mai mare grad de participare, familiile putând în acest caz să-şi practice abilităţile şi experienţa - Vizitele la domiciliu trebuie să apară în plan doar după consolidarea relaţiei de încredere dintre părinte şi educator. Vizita la domiciliu este investită adesea cu un puternic rol evaluativ, care se adresează părintelui şi este destul de dificil să accepte acest lucru. Important este ca părintele să nu resimtă aceste vizite ca abuzive, ci ca modalităţi de colaborare partenerială, pentru a determina un răspuns cât mai adecvat nevoilor de dezvoltare ale copilului lor. - Reuşitele copiilor trebuie sărbătorite de aceea cu diferite ocazii educatoarele organizează serbări care costituie un prilej de cunoaştere reciprocă şi de satisfacţie reciprocă pentru realizările copiilor. Părinţii se pot implica în desfăşurarea repetiţiilor, în confecţionarea costumelor sau a decorului, în organizarea unor mini petreceri pentru copii la sfârşitul acestor serbări. Grădiniţa asigură lărgirea experienţei personale dar mai ales condiţiile unei activităţi sociale bogate, variate, în care şi prin care copilulva reuşi să preia iniţiativa contactului social mai frecvent, poate, decât adultul, va elabora relaţiide încredere în ceilalţi şi va conştientiza locul şi rolul său în cadrul colectivităţii. De aceea, caracterul favorabil al condiţiilor mediului familial: educaţie, stimulare, preţuire şi valorificare, va influenţa decisiv structurarea şi manifestarea aptitudinilor. Stimulând permanent copilul, părinţii îi dezvoltă nu doar aptitudini senzorio-motorii astfel încât acesta să fie capabil să execute acţiuni directe cu şi asupra obiectelor, în vederea satisfacerii unor nevoi curente, ci şi aptitudini intelectuale - proprii tuturor oamenilor - care îi vor permite adaptări bune la universul caracteristic fiecarei vârste şi, pentru viitor îi vor forma capacitatea de a se descurca în situaţii sociale, de a se relaţiona şi întelege cu ceilalţi semeni. BIBLIOGRAFIE: -Elena Ciuhondaru,2004, „Succesul relaţiei dintre părinţi şi copii, acasă şi la şcoală”, Humanitas, Bucureşti, -Dumitrana, Magdalena, 2000 „Copilul,familia şi grădiniţa”, Editura Compania, Bucureşti - Mateiaş, Alexandra, 2003 „Copiii preşcolari,educatoarele şi părinţii. Ghid de parteneriat şi consiliere.” E.D.P. Bucureşti - Voiculescu, Elisabeta, 2001 „Pedagogie preşcolară”, Editura Aramis, Bucureşti -Popescu, Eugenia(coord), 1995 „Pedagogie preşcolară. Didactica”, E.D.P., Bucureşti.  ÎN AȘTEPTAREA UNEI REFORME REALE ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL ROMÂNESC Daniela Oțelariu, Prof. Lb. Engleză, Școala Gimnazială Nr.7 Reșița ,,Școala românească nu mă pregătește pentru viață” îmi scria într-un eseu, zilele trecute, un elev de clasa a VIII-a, nu cu amărăciune, pentru că generația tânără nu mai este o generație a resemnării, ci cu revolta tăioasă a celui ce nu mai are nimic de pierdut și, de aceea, e hotărât să înfrunte necunoscutul. Elevii noștri au deja suficiente informații despre alte sisteme educaționale, ca urmare percepția lor asupra învățământului românesc este cât se poate de realistă și critică. Nu numai beneficiarii direcți ai sistemului nostru de învățământ realizează deficiențele sale grave, ce afectează întreaga societate românească, dar mai toate statisticile referitoare la educație situează România la coada clasamentelor, iar rezultatele examenelor naţionale și mai ales lipsa de motivație, interes și respect față de școală a elevilor noștri vin mereu să întărească acest fapt. Recent, un amplu top mondial realizat de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică arăta chiar că ţara noastră are cel mai prost sistem de educaţie din Uniunea Europeană. Potrivit realizatorilor studiului, educaţia românească suferă din cauza lipsei de reforme radicale şi mai ales de finanţare, de investiţii în sistem. Ţări din Asia care au început mult mai târziu reformele decât noi, dar s-au organizat mai bine, se regăsesc acum pe primele locuri în clasamentele referitoare la educaţie. Un exemplu despre care auzim des este Singapore, o ţară cât un oraş, care a început reforma în urmă cu aproximativ 10 ani, iar acum e fruntaşă la acest capitol, ca şi la dezvoltarea economică. Singapore înregistra în 1960 cel mai ridicat nivel de analfabetism, iar învăţământul primar a devenit obligatoriu abia în anul 2000. Oraşul-stat din Asia are 4,3 milioane de locuitori, împrăştiaţi pe circa 700 de kilometri pătraţi, pe insule. Au ajuns, însă, la una dintre cele mai mari rate de alfabetizare din Asia: 95%. Cum au reuşit? Prin prioritizarea acestui sector - investiţii masive în învățământ, în infrastructură, şi o selectare foarte atentă a profesorilor, a educatorilor. Exact ceea ce nu s-a facut de 26 de ani în România. Reformă fără investiții? Performanță fără motivarea celor implicați? Educație în absența unui sprijin real din partea autorităților și a comunității? Nu poate fi. Oferim copiilor noștri și implicit societății românești doar un slab antidot împotriva haosului și confuziei generale, o moștenire culturală mult diluată, cu repercursiuni ireversibile asupra identității naționale. ,,Școala românească pune accentul numai pe memorarea mecanică, nu mă învață cum să învăț”, scria același elev, mărturisindu-mi totodată că nu simte că pregătirea școlară i-a folosit la ceva sau că îi va fi utilă de-acum încolo. Conceptul de,,Lifelong learning”, care stă la baza multor sisteme educaționale performante din întrega lume, este totalmente străin de sistemul actual educațional din România sau de reformele cu care se încearcă costumizarea,,bătrânei mașinării socialiste”, care încă se străduiește să producă cetățeni obedienți, fără o perspectivă clară, adecvată abilităților native. Școala românească nu facilitează exprimarea unui punct de vedere personal întrucât nu încurajează creativitatea. Dimpotrivă, sistemul britanic, de pildă, pune accent pe dezvoltarea creativității copiilor, pe formarea și exprimarea părerilor proprii - spre deosebire de școlile românești, care încă promovează predarea după dictare și memorarea lecțiilor. Atât la britanici, cât și la celelalte țări civilizate, din acest punct de vedere, teoria nu vine niciodată spre a fi memorată, ci este tot timpul pusă în practică. Elevii învață din exemple concrete și pot vedea imediat, în timpul lecției, în ce fel vor putea folosi mai târziu informațiile primite la școală. Astfel se evită situațiile în care un elev de nota 10 iese din școală fără nicio pregătire practică și incapabil să se descurce pe piața muncii și în societate, în general. În majoritatea țărilor copiii își pot alege materiile de studiu, nu sunt obligați să învețe o mulțime de lecții care nici nu îi interesează, nici nu le sunt utile. Acest lucru îi ajută să își dezvolte respectul pentru propria persoană și încrederea în capacitățile proprii. Trebuie precizat și faptul că materiile sunt mult mai puține decât în școala românească, unde elevii, se știe, își petrec majoritatea timpului la ore, meditații și făcând teme. În sistemele educaționale performante, elevii nu mai lucrează după ce vin acasă, de la școală, ci petrec timp de calitate în familie, se ocupă de sport și de hobby-uri. Nici notele nu sunt la fel de importante ca și în România, deci elevii britanici sunt mult mai relaxați din acest punct de vedere și, mai ales, mult mai pregătiți pentru a ști cum să învețe singuri pe tot parcursul vieții. ,,Pe lângă faptul că nu învăț ce mă interesează la școală, mai mult am învățat singur, școala mai îmi ia și din timpul de studiu și relaxare; am multe teme inutile, plictisitoare, chiar și în weekend, pe care le fac numai pentru a evita o notă mică. Nu mă duc la școală cu plăcere...” și-a încheiat eseul de opinie același elev de clasa a VIII-a, într-o notă dureroasă, care nouă, dascălilor, ar trebui să ne dea de gândit. România se află pe un prea puţin onorant loc 6 într-un clasament al ţărilor cu cele mai slabe rezultate şcolare ale elevilor şi cu cei mai nefericiţi elevi. La polul opus, cel mai eficient sistem educațional din lume, cel finlandez, se preocupă continuu de inovație în vederea adaptării educației la cerințele realităților actuale. Astfel, se încearcă înlocuirea materiilor clasice cu secvențe de învățare menite a-i pregăti pe copii pentru viață. Înlocuirea materiilor clasice nu este însă singura schimbare. Reforma vizează şi “desfiinţarea” sălii de clasă tradiţionale în care elevii stau în bănci pasivi, ascultându-şi profesorii şi aşteptând să li se pună întrebări. În anii următori se va pune în practică o abordare care pune mai mult accent pe colaborarea dintre profesori şi copii, care vor lucra în grupuri mici pentru a rezolva diverse probleme prin care îşi vor îmbunătăţii abilităţile de comunicare. Se creează astfel o atmosferă mult mai relaxantă și mai potrivită pentru o învățare eficientă, un context școlar în care toți factorii educaționali participă în mod egal, cu aceeași dorință de a împărtăși informații, experiențe. “Vrem ca elevii să înveţe într-o atmosferă sigură, fericită şi relaxată” este noul deziderat promovat de autoritățile finlandeze care consideră că trebuie reconfigurat sistemul astfel încât să-i pregătească pe copiii pentru viitor, având aptitudinile de care este nevoie astăzi şi mâine. Sistemul educațional finlandez este acceptat ca fiind cel mai bun chiar și de către americani. Ca urmare, în unele școli americane au început să se deruleaze programe de schimb de experiență care vizează preluarea modelului finlandez și americanii nu se sfiesc să le ceară finlandezilor să le dea lecții despre cum pot să construiască un sistem educativ mai performant. Totodată, au inițiat un program sub numele de “Teach for America”, program dezvoltat încă din anii ‘90. Ideea acestui program este cât se poate de simplă: ce-ar fi dacă cei mai buni absolvenți de facultate ar preda câțiva ani în cele mai defavorizate școli? Nu e nevoie de altceva decât de banii care să le asigure un salariu decent, comparabil cu ce ar putea câștiga pe piața de muncă dacă și-ar vedea de cariera lor. Acești bani sunt obținuți din donații, iar programul a câștigat o așa de mare popularitate, încât peste 5% dintre absolvenții din toată țara au candidat anul trecut pentru un post (numai de la Harvard au candidat peste 15% din an). Competiția este așa de mare, încât programul își permite să-i recruteze pe cei mai buni dintre cei mai buni. Ca atare, participarea în program devine o mândrie și o ștampilă de mare valoare în CV-ul unui tânăr. De altfel, trebuie subliniat faptul că toate țările ce se pot lăuda cu sisteme educaționale performante pleacă de la o realitate sine-qua-non: respectul pentru școală și profesor pe de o parte, educație centrată pe nevoile elevului pe de altă parte. Sunt ingredientele esențiale pentru formarea de cetățeni responsabili într-o comunitate sănătoasă. Din păcate, școala românească nu urmează acest traseu evolutiv, firesc până la urmă, ci continuă să pregătească generații nesigure pentru un viitor nesigur. În așteptarea unei reforme reale în învățământul românesc, noi, dascălii, nu putem decât să le oferim copiilor certitudinea strădaniei împlinite.  Parteneriatul școală- familie-societate, deziderat al reușitei școlare Prof. Daniela Pricopciuc Școala Gimnazială Nr.7 Botoșani Motto: După şcoală, părinţii ocupă un loc important în formare. Oricât de zdruncinată sau expusă ar fi unor presiuni conjuncturale, familia rămâne o temelie a formării omului. Este un dat ntellectual pe care trebuie să îl luăm în seamă. (C. Cucoș) Procesul de integrare în societate începe în familie din timpul copilăriei, când intervin primele contacte sociale şi experienţe de viaţă şi continuă de-a lungul vieţii omului, odată cu dobândirea unor statusuri şi roluri succesive. Primele deprinderi de viaţă sănătoasă ale copilului sunt dezvoltate în familie (deprinderi igienice, de alimentaţie sănătoasă), acestea constituind suportul dezvoltării ulterioare ce îşi pun amprenta asupra întregii personalităţi. Tot în familie, copilul îşi însuşeşte limbajul. Volumul, calitatea vocabularului, corectitudinea exprimării depinde de modelele oferite de părinţi, de felul în care aceştia interacţionează şi îi solicită pe copii. În familie se formează cele mai importante deprinderi de comportament: respectul, politeţea, cinstea, sinceritatea, ordinea, răbdarea etc. În realizarea acestor sarcini, modelul parental ajută cel mai mult, părinţii oferind copilului exemple de comportamente în diferite contexte. De la părinţi, cei mici vor învăţa să aprecieze ce e bine şi ce e rău, ce e drept şi ce e nedrept, ce e frumos şi ce e urât, aceștia reprezentând mereu un model pentru copii. Mai târziu, școala, ca instituţie de educaţie, formare și orientare, are rolul de a crea premise favorabile pentru elevi, care să le faciliteze integrarea școlară și socială. Şcoala trebuie să facă tot ce-i stă în putinţă pentru valorizarea maximă a fiecărui individ prin stimularea elevilor în ce privește aptitudinile, atitudinile și a trăsăturile lor de personalitate. Este știut faptul că metodele educative din cadrul familiei, mai mult sau mai puţi planificate, determină în bună măsură dezvoltarea personalităţii, randamentul la școală al tinerilor, precum și manifestările lor socio-morale. Până nu demult, educația elevilor a fost considerată responsabilitatea şcolii. Noile orientări în educație aduc schimbări în sensul că familia trebuie implicată un numai sub aspect financiar, ci și sub aspect educațional și cultural. Factorul hotărâtor pentru succesul şcolar este colaborarea strânsă și activă în cadrul ecuației şcoală -familie. Efectul colaborării cu părinţii asigură reușita scopului educaţional. Pornind de la necesitatea cunoaşterii sociopsihopedagogice a adolescentului, şcoala stabilește colaborarea cu familia sub diverse forme. Urmărind formele comune, distincte şi diferenţiate pe care viaţa de elev o prezintă, părinţii pot completa, susține şi dezvolta personalitatea viitorului adult cu o singură condiţie - colaborarea cu şcoala O bună colaborare între familie și școală se poare realiza prin parteneriate. Acestea trebuie văzute ca o componentă esenţială în organizarea școlii şi a clasei de elevi. Parteneriatul nu mai este considerat doar o simplă activitate cu caracter facultativ sau o problemă de natura relaţiilor publice. Parteneriatul determină și orientarea pentru o abordare flexibilă şi deschisă spre soluţionarea problemelor educative, dar şi o formă de comunicare şi colaborare în sprijinul copilului la nivelul procesului educativ. Pedagogul Sorin Cristea afirma că acest parteneriat este de fapt un segment care „reflectă mutaţiile înregistrate la nivelul relaţiilor existente între instituţiile implicate direct şi/sau indirect în proiectarea şi realizarea obiectivelor sistemului de învăţământ: şcoala, familia, comunitatea locală, agenţii sociali (economici, culturali, politici, religioşi etc.), factori de asistenţă socială, etc.”. Conlucrarea cu părinţii are loc pe mai multe niveluri: -la nivelul colectivelor de elevi: prin comitete de părinţi, care au rolul de a colabora în mod direct cu dirigintele și cu profesorii în luarea unor decizii, de a participa la organizarea şi buna desfăşurare a unor activităţi: serbări, excursii, proiecte extracurriculare; de asemenea, de a face legătura între conducere şi colectivul de părinţi. -la nivel de unitate: consiliul de administraţie al şcolii prevede existenţa unui membru din rândul părinţilor; existența unui Consiliu al părinților. Ca forme de colaborare, informare şi educaţie a părinţilor se pot menţiona: şedinţe cu părinţii pe teme administrative sau educaţionale; lecţii demonstrative pentru părinţi (părinţii sunt invitaţi a participa la lecţii, activităţi, proiecte, cu scopul de a cunoaşte copilul în diferite ipostaze), zile deschise. Se pot adăuga vizite la locul de muncă al părintelui, la domiciliu sau se stabilesc întâlniri de comun acord cu ocazia cărora dirigintele îşi completează informaţiile legate de familia copilului în vederea completării fișei psihopedagogice, se poartă discuţii privind comportamentul copilului în diferite situaţii. Se pot face întâlniri ale părinţilor cu specialişti (medici, psihologi), pentru a elucida unele probleme legate de sănătatea şi educaţia copilului. Obstacolele relaţiei şcoală-familie pot fi de ordin comportamental (atât între părinţi, cât şi între cadrele didactice şi administratorul şcolii) sau de ordin material (relaţia şcoală-familie cere un surplus de efort material şi de timp). Prin crearea unor relații corecte, parteneriatul școală-familie-comunitate câştigă un mediu de dezvoltare mai bogat, între participanţi creându-se relații pozitive ce fac posibilă dezvoltarea sentimentului de coeziune socială. Comportamentele cadrelor didactice au un mare rol în crearea acestor punți între instituții și familia copilului, atitudinea acestora și poziția adoptată reprezentând cheia succesului. Relația dintre toți acești factori externi poate influența pozitiv sau negativ educaţia copilului care trebuie să fie o acţiune ce presupune schimb de experienţe, de competenţe şi de valori între toţi adulţii ce îl susţin în dezvoltare şi cu care acesta intră în contact. Acest lucru presupune ca parteneriatul educaţional dintre familie şi instituția școlară să se extindă şi către comunitatea care le include. Relația armonioasă dintre familie și școală duce la realizarea obiectivului învățământului școlar, acela de a oferi sprijin competent pentru dezvoltarea în plan fizic, intelectual și social a copilului, pregătindu-l pentru o cât mai bună adaptare la activitatea școlară și pregătindu-l pentru viață, în general. BIBLIOGRAFIE: Băran-Pescaru, Adina, Familia azi. O perspectivă sociopedagogică, Editura Aramis, Bucureşti, 2004 Bunescu, Gheorghe, Alecu, Gabriela, Badea, Dan - Educaţia părinţilor, strategii şi programe, E. D. P., Bucureşti, 1997 Coord. Cristea, Sorin, Stanciu, Filip, Fundamentele educației, vol.I, Pro Universitaria, București, 2010.   Grădiniţa şi familia - parteneri în educarea copilului preşcolar Prof. înv. preşcolar DANIELA SABĂU Grădiniţa cu program normal BADON Judeţul SĂLAJ ,,În spatele unui copil care are încredere în el însuşi, se află un părinte care a crezut în acel copil” (Matthew Jacobson) Activitatea educativă ce se realizează în grădiniţă nu poate fi separată, izolată de alte influenţe educative ce se exercită asupra copilului şi, mai ales, nu poate face abstracţie de toate acestea. Educaţia trebuie să se manifeste în permanenţă ca o acţiune unitară, coerentă, iar împlinirea acestui deziderat urmează să stea în mod expres în atenţia educatoarelor. Mediul familial este primul mediu educativ şi socializator pe care îl cunoaşte copilul şi a cărui influenţă îi marchează esenţial dezvoltarea ca individ. Legătura copilului cu familia este, din această cauză, extrem de puternică şi - din multe puncte de vedere - de neînlocuit. Considerată în substanţialitatea efectelor pe care le produce, familia îndeplineşte importante funcţiuni în procesul general al integrării copilului în mediul social, fapt ce se reflectă asupra dezvoltării sale: creează o dependenţă absolută a copilului de membrii micro- grupului familial: din punct de vedere fizic, psihic, material. datorită profunzimii relaţiilor de tip afectiv, impactul emoţional pe care îl exercită este maxim; familia oferă primele modele comportamentale, creează primele obişnuinţe şi deprinderi (nu întotdeauna bine conştientizate şi nici întotdeauna pozitive în conţinut); familia creează o anumită matrice existenţială, un stil compor­tamental care se imprimă asupra întregii evoluţii a individului şi care va genera, de asemenea, rezistenţă la schimbările ulterioare care se impun; influenţa educativă pe care o exercită familia este implicită, face parte integrantă din viaţă. Mediul preşcolar - îi oferă copilului un prim mediu socializator de tip organizaţional, care îşi relevă o parte dintre caracteristicile şi particu­larităţile lui ca mediu instituţionalizat: introduce în relaţiile copilului cu adultul o anumită distanţă socială; oferă copilului un cadru social bazat pe o normativitate elementară constând în anumite reguli de convieţuire cu ceilalţi; creează copilului posibilitatea de a se compara cu covârstnicii pentru a-şi întări în felul acesta sentimentul conştiinţei de sine, percepţia de sine, imaginea de sine; îl familiarizează pe copil cu micro-grupul social în cadrul căruia învaţă să devină partener, să joace unele roluri sociale; îl obişnuieşte pe copil cu: programul orar, cu programul de viaţă, cu schimbarea mediului de existenţă; stimulează dezvoltarea autonomiei personale şi a independenţei. Cunoscând aceste caracteristici, educatoarea poate încerca minimizarea consecinţelor negative ce se produc în momentul integrării copilului în grădiniţă, ori, dimpotrivă, maximizarea efectelor positive pe care le poate produce noul context asupra dezvoltării acestuia. ,,Tratează copiii ca şi cum sunt deja ceea ce ar putea fi şi ajută-i să devină ceea ce sunt capabili să fie!“ (Goethe) Bibliografie: Liliana Ezechil, Mihaela Păişi Lăzărescu-Laborator preşcolar,Ed. V&Integral, Bucureşti, 2006 Vasile Molan (coord.)-Ghidul părinţilor pentru succesul copiilor la grădiniţă-Ed.Diana, Piteşti  Școală, familie, comunitate Daniela STAN, Școala Gimnazială „Andrei Șaguna” Sorin-Gavril STAN, Liceul Teoretic „O.C.Tăslăuanu”, loc. Toplița, jud. Harghita Educaţia copilului este o acţiune care presupune schimb de experienţe, de competenţe şi valori între toţi adulţii care îl susţin în dezvoltare şi cu care acesta intră în contact. Acest lucru presupune ca relaţia educaţională dintre familie şi grădiniţă/şcoală să se extindă şi către comunitatea care le include. Relaţia pedagogică este o variabilă de relaţie umană cu înţelesul de interacţiune pentru atingerea scopurilor educaţiei, ca interacţiune ea funcţionează într-o situaţie pedagogică, aceasta fiindu-i suport, în care se întâlnesc şi se confruntă mai multe „forţe” rezultate din comportamentul adulţilor şi al copiilor, precum şi din condiţiile generale şi specifice ale acţiunii educative. Necesitatea abordării parteneriatului dintre cele trei mari „instituţii”: şcoală, familie şi comunitate atrage după sine o mare responsabilitate din partea fiecăreia; dar ceea ce e important e că toate sunt direcţionate şi canalizate asupra copilului. Faptul că orice copil intră în contact cu mediul în care trăieşte este ceva normal, însă faptul că în dezvoltarea lui sunt antrenaţi alţi factori care au rolul de a-l stimula este un lucru deosebit. Părintele pentru copil constituie primul lui contact cu lumea înconjurătoare, reprezentând modelul de viaţă şi conduită. Familia este cea care influenţează dezvoltarea psihică în mod decisiv în primii ani de viaţă ai copilului. S-a crezut multă vreme că instituţiile de învăţământ poartă întreaga responsabilitate a educării copilului, familia fiind doar beneficiarul acestei acţiuni. Familia nu poate fi parte separată în acest context, rolul părinţilor nu încetează odată cu intrarea copilului în instituţia de învăţământ, se schimbă doar modalitatea de abordare a copilului, în raport cu noul său statut şi în deplină concordanţă cu ceea ce se întâmplă în mediul educaţional. Relaţiile dintre părinţi se răsfrâng asupra copilului şi involuntar el este cel care are de câştigat sau de pierdut în formarea sa. Familia este pentru copil primul grup în care exersează comportamentele sociale şi se descoperă pe sine, este instituţia cea mai stabilă, responsabilă de păstrarea şi dezvoltarea tradiţiilor culturale. Grădiniţa, respectiv şcoala; se conduce după reguli scrise unanim acceptate de societate şi avizate de specialişti în educaţie: programe, curriculum, manuale şcolare, auxiliare didactice, materiale didactice, etc. Prin instituţionalizarea copilului nu se neglijează rolul părinţilor, de aceea în condiţiile actuale, rolul familiei în activitatea instituţiilor de învăţământ este major. Părinţii sunt cei care vor sta alături de cadrul didactic la formarea şi dezvoltarea copiilor lor, rolul lor nu va fi înlocuit de dascăl, ci aceasta va completa ştiinţific ceea ce părintele nu poate sau nu are abilitatea respectivă de a putea asigura copiilor ceea ce au nevoie. Instituţiile de învăţământ, indiferent de nivel, oferă copiilor condiţiile necesare unei dezvoltări normale, permiţând fiecăruia să-şi urmeze drumul său personal de creştere şi dezvoltare. Totodată oferă suport pentru valorificarea potenţialului psihic şi fizic al fiecărui copil, pentru interacţiunea cu mediul, favorizează descoperirea de către fiecare copil a propriei identităţi şi îi formează o imagine de sine pozitivă. Alături de familie şi instituţia şcolară, comunitatea reprezintă o potenţialitate virtuală pentru dezvoltarea personalităţii individului. Mediul social oferă posibilităţi nelimitate în vederea valorificării predispoziţiilor native ale individului; putem spune că unei diversităţi genetice îi corespunde o infinitate de posibilităţi oferite de mediu. Colaborarea grădiniţă/şcoală - familie - comunitate se referă la construirea unor relaţii pozitive între familie, instituţie şcolară şi comunitate, la o unificare a sistemului de valori care vor avea un efect benefic asupra copiilor. Activitatea cu părinţii ca parteneri, pentru a asigura dezvoltarea copiilor în programul educativ din grădiniţă, poate deveni un start bun pentru a crea părinţilor respectul de sine, încredere în competenţele lor, făcându-i mai buni. Copiii caută modele în părinţii lor şi în membrii societăţii (actori, sportivi, etc.), iar aceştia, la rândul lor se vor strădui să ofere exemple demne de urmat. Încrederea este vitală pentru colaborare şi reprezintă un predictor pentru îmbunătăţirea rezultatelor şcolare. De altfel, beneficiile colaborării se extind asupra tuturor. Copiii vor prezenta progrese vizibile privind performanţa academică, atitudini şi comportament, prezenţă, adaptare şi implicare şcolară, rata promovabilităţii. Familia va dezvolta atitudini pozitive faţă de şcoală, iar relaţiile dintre copii şi părinţi se vor îmbunătăţi ca urmare a comunicării mai intense între ei; profesorii vor avea motivaţie crescută pentru îmbunătăţirea metodelor educative; va creşte respectul comunităţii pentru instituţiile şcolare care vor câştiga astfel sprijin crescut din partea societăţii. Este important ca dezvoltarea armonioasă a unui copil să nu fie grija exclusivă a şcolii sau a părinţilor ci a societăţii în ansamblu, prevăzută în sistemele legislativ, financiar şi de protecţie socială. În acest context graniţele între şcoală, familie şi comunitate sunt tot mai fragile, iar şcolile trebuie să îşi redefinească obligaţiile şi să delege mai multe responsabilităţi familiei şi comunităţii pentru a creşte copiii pe care ni-i dorim. Bibliografie: Speranţa, Ţibu, Delia, Goia, Parteneriatul şcoală-familie-comunitate, Editura Universitară, Bucureşti, 2014  PROIECT DE PARTENERIAT EDUCAŢIONAL ŞCOALĂ - FAMILIE ,,ÎMPREUNĂ PENTRU ŞCOALĂ !” Profesor consilier Daniela Șcheau, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Gorj Motto: ,,Eu sunt copilul. Tu ţii în mâinile tale destinul meu. Tu determini în cea mai mare măsură, dacă voi reuşi sau voi eşua în viaţă. Dă-mi, te rog, acele lucruri care mă vor îndrepta spre fericire. Educă-mă, te rog, ca să pot fi o binecuvântare pentru lume.” (The Child’s Appeal, de Mamie Gene Cole) Domeniul şi tipul de educaţie în care se încadrează: educaţia adulţilor Tipul de proiect: educativ. Aplicantul: Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Gorj Argumentarea proiectului propus: Unul dintre cei mai importanţi indicatori ai eficienţei unui sistem de învăţământ este rata abandonului şcolar. Aceasta relevă puterea sistemului şcolar de a cuprinde şi menţine elevii în interiorul său, de a le asigura accesul şi suportul pentru finalizarea cel puţin a nivelului şcolar obligatoriu. Părăsirea sistemului educativ înaintea obţinerii unui certificat de studii este un fenomen cu implicaţii grave asupra dezvoltării personale a elevilor şi a şanselor lor de integrare socială şi profesională. Efectele negative ale abandonului şcolar se reflectă atât în plan psihologic individual conducând la o alterare a imaginii de sine a elevului în cauză, care-şi va pierde tot mai mult încrederea în propriile posibilităţi, cât şi în plan social inducând marginalizarea socială a acestuia prin limitarea dreptului său la o calificare profesională autentică şi la exercitarea unor roluri sociale valorizante pentru personalitatea sa. Implicarea activă a părinţilor în activităţile şcolare şi extraşcolare ale propriilor copii poate avea ca rezultat prevenirea şi diminuarea abandonului şcolar. Educaţia copilului este o provocare pentru orice părinte. Din dorinţa de a ne înţelege copiii şi de a le acorda sprijinul necesar ne întrebăm de nenumărate dacă sunt părinţi suficienţi de buni pentru copiii noştri. Acest program este conceput pentru a oferi un sprijin părinţilor care îşi doresc să fie părinţi mai buni, să ştie mai multe despre ceea ce ar putea să facă pentru a eficientiza relaţia cu propriul copil, pentru a dezvolta atât starea de bine a copilului, precum şi pe cea personală. De asemenea prin acest program ne propunem să-i conştientizăm pe părinţi că abandonul distruge viitorul copiilor şi că dezvoltarea unui parteneriat real şcoală - comunitate - părinţi poate contribui la diminuarea acestui fenomen. Descrierea proiectului: Scop: dezvoltarea parteneriatului şcoală - familie - comunitate pentru stimularea participării şcolare a elevilor Obiective: Informarea şi sensibilizarea faţă de fenomenul abandonului şcolar a elevilor, părinţilor şi cadrelor didactice; Stimularea participării şcolare a copiilor; Dezvoltarea abilităţilor parentale ale participanţilor; Optimizarea relaţiei şcoală - familie - comunitate; Implicarea activă a părinţilor în viaţa şcolii; Identificarea efectelor negative ale abandonului şcolar asupra viitorului copiilor; Îmbunătăţirea relaţiei părinte - copil, părinte - cadru didactic. Grup ţintă: Părinţii elevilor cu risc de abandon şcolar de la unități de învățământ din județul Gorj Durată: octombrie 2015 - martie 2016 Resurse: umane: părinţi, cadre didactice, elevi, partenerii proiectului materiale: calculator, videoproiector, flipchart, banner publicitar, afişe, consumabile Parteneri: Centrul Judeţean de Resurse şi de Asistentă Educaţională Gorj D.G.A.S.P.C. Gorj Asociaţia Sănătate Educaţie Familie Craiova Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Gorj Tematica activităţilor: Prezentarea proiectului şi a beneficiilor directe ale acestuia - octombrie 2015 Ateliere de lucru pentru proiectarea activităţilor cu părinţii - noiembrie 2015 Elevii de ieri, părinţii de azi - decembrie 2015 Ateliere de lucru cu părinţii pentru confecţionarea de podoabe pentru Crăciun şi pentru redactarea celui mai lung mesaj către Moş Crăciun - ianuarie 2016 Cum să comunici eficient cu copilul tău! - februarie 2016 Piramida responsabilităţilor în familie - februarie 2016 Cartea de vizită a copilului meu - martie 2016 Timpul - o resursă preţioasă - martie 2016 Şcoală prin ochii părinţilor - aprilie 2016 Arborele meseriilor în familie - aprilie 2016 Rezultate aşteptate: reducerea numărului de elevi care părăsesc prematur şcoala; îmbunătăţirea relaţiei şcoală - familie; conştientizarea părinţilor asupra importanţei educaţiei şcolare prin implicarea părinţilor în viaţa şcolii, prin dezvoltarea abilităţilor parentale ale acestora şi prin stimularea participării şcolare a propriilor copii; postarea unor fotografii pe site-ul training.ise.ro; expoziţie cu produsele realizate de copii şi părinţi. Bugetul: Autofinanţare Sponsorizări Valorificarea proiectului: diseminarea informaţiilor în rândul cadrelor didactice, elevilor, părinţilor, partenerilor educaţionali Evaluare: Evaluarea internă a proiectului: numărul de părinţi participanţi, colaboratori, gradul de implicare a participanţilor, activităţile desfăşurate, materialele folosite, rapoarte, sondaje de opinie, rapoarte evaluare, analiza SWOT, mese rotunde, exemple de bune practice. Evaluarea externă a proiectului: impactul proiectului asupra participanţilor, invitaţilor, calitatea colaborării partenerilor din proiect.  CELE MAI DE SUCCES SISTEME EDUCAŢIONALE DANILA CORNELIA Motto: „Analfabeţii zilei de mâine nu vor fi persoanele care nu ştiu să scrie şi să citească; vor fi cei care nu au învăţat cum să se dezveţe de ce au fost învăţaţi.” (Alvin Toffler - jurnalist) De ce în unele ţări copiii obţin performanţe şcolare mai bune decât copiii din alte ţări? Cum ar fi să îţi creşti copilul într-o lume nouă, în care educaţia să îi ofere super-puteri? Cele mai bune rezultate şcolare sunt obţinute de copiii din Coreea de Sud, Finlanda şi Polonia, conform Programul Internaţional de Evaluare a Studenţilor (PISA). Acesta a fost introdus în 2000, pentru a evalua abilitatea adolescenţilor de a gândi critic şi de a rezolva probleme de matematică, probleme de citire şi de ştiinţă peste tot în lume. Modelul educaţional coreean Printre ţările asiatice, Coreea de Sud iese în evidenţă ca fiind ţara cu modelul cel mai extrem, şi fără îndoială cel mai de succes în domeniul sistemelor educaţionale. Coreenii au atins un nivel remarcabil: au eradicat analfabetismul şi se află în topul ţărilor care au scoruri foarte înalte la nivelul de realizare educaţională, inclusiv pentru gândirea critică şi analitică. Dar acest succes vine cu un preţ: elevii şi studenţii trăiesc sub o enormă presiune de a face performanţă. Talentul nu este luat în considerare pentru că, în mod cultural, coreenii cred mai, presus de toate, în muncă susţinută şi grea, iar eşecul nu este o variantă pentru care să existe scuze şi nici nu poate fi luată în considerare. Elevii sud coreeni studiază tot timpul anului, atât în şcoli cât şi cu tutori, crezul lor fiind că pentru un efort considerabil şi o muncă asiduă oricine poate deveni foarte bun în orice domeniu. Cursurile încep de cele mai multe ori de la ora 7, cursuri la şcoală, absolut normale, cu materii predate, după care continuă cu pauza de prânz şi cu studiul individual sau în grup la bibliotecă. Acest studiu poate să ajungă să se continue până la ore foarte târzii: 9, 10, poate chiar şi mai mult, în interiorul şcolii, după care cei mai sârguincioşi dintre elevi continuă chiar şi acasă În Coreea, ca şi în alte ţări asiatice, numărul elevilor în clasele de studiu este foarte mare. Dar în Coreea scopul este ca profesorul să conducă întreaga clasă ca pe o comunitate şi să faciliteze dezvoltarea relaţiilor între membrii acesteia, inclusiv socializarea. În Coreea de Sud, educaţia de la şcoală este completată cu cea realizată în centre numite „hagwon”. Hagwon este o instituţie axată pe profit, care oferă programe de pregătire educaţională suplimentară pentru copiii care doresc să îşi îmbunătăţească notele. Aceste hagwon îndeplinesc mai multe funcţii: oferă educaţie suplimentară copiilor care au nevoie să se ţină de curriculumul şcolii, ajutor suplimentar pentru cei care nu reuşesc să ţină pasul, training în domenii care nu sunt oferite de şcoală şi pregătire pentru cei care doresc să intre la facultate. Majoritatea copiilor mici iau lecţii de pian aici, de arte marţiale, înot sau taekwondo. Hagwon-urile sunt importante pentru copii, fiindcă îi ajută pe aceştia să socializeze şi să îşi găsească noi prieteni. Există şi centre pentru adulţi, iar majoritatea, atât cele pentru copii, cât şi pentru adulţi oferă ajutor în domenii precum matematica, limbi străine, ştiinţe sau arte. Copiii pot petrece timpul aici după şcoală, uneori şi până la ora 11 seara. Examenul de final de liceu, de exemplu, durează nouă ore şi este unul dintre cele mai grele teste din lume. În ziua evaluării se suplimentează mijloacele de transport, iar majoritatea firmelor îşi încep programul cu o oră mai târziu, pentru ca angajaţii să nu aglomereze traficul. Şcolile sunt evaluate anual de către comisii externe de monitorizare, pe baza unor planuri de evaluare realizate de Ministerul Educaţiei. Evaluările şcolilor cuprind practicile de predare şi învăţare, curriculum-ul şi nevoile elevilor şi nu au ca scop sancţionarea şcolilor, ci oferirea de recomandări pentru îmbunătăţirea rezultatelor. Rezultatele evaluărilor sunt raportate public. Cadrele didactice sunt evaluate de către directorii şcolilor, iar cei cu performanţe ridicate pot primi bonusuri şi oportunitatea de a studia în străinătate. Peste toate acestea, de departe, rezultatele elevilor şi studenţilor sud-coreeni trezesc invidia tuturor. Ei îi depăşesc în mod constant pe concurenţii din toate celelalte ţări în clasamentele şi concursurile internaţionale. Modelul educaţional finlandez La polul opus, în Finlanda, studenţii învaţă atât beneficiile flexibilităţii, cât şi pe cele ale rigorii. Modelul finlandez, spun educatorii, este utopic. Finlandezii au ziua de şcoală bogată în activităţi extracuriculare propuse chiar de şcoală, deoarece ei cred că învăţarea celor mai importante lucruri are loc în afara sălilor de clasă (excepţie o fac sporturile, care nu sunt sponsorizate de şcoală, ci de primăriile oraşelor). Motivaţia intrinsecă şi urmarea interesului propriu sunt lucruri care fac parte din cultură finlandeză. Educaţia şcolară se bazează pe dezvoltarea gândirii şi a expresiei, nu pe acumularea masivă de informaţie. Pentru a favoriza gândirea creativă şi independentă, multe din temele pentru acasă au formă de proiect; elevul nu rezolvă numai probleme după o reţetă, ci încearcă să descopere utilitatea soluţiilor în diferite aspecte practice.Un exemplu de temă: să meargă în pădure, să fotografieze copacii sau plantele studiate în clasă, să le identifice şi să facă un raport despre vegetaţia din zona respectivă.Raportul final este prezentat în clasă, de multe ori la proiector. Se antrenează în acest fel să înveţe şi pentru mai târziu să ştie cum să îşi prezinte rezultatele personale. Învăţământul obligatoriu are nouă clase, plus un an pregătitor înainte de intrarea la şcoala primară (grădiniţa de la noi). Liceul durează trei ani şi are filieră teoretică şi tehnologică sau vocaţională. Abandonul şcolar este redus, 4% la liceu, 10% la şcolile tehnologice. Aproape 50% dintre absolvenţi urmează studii universitare, Finlanda având cel mai mare procent de licenţiaţi din UE. Şcolile „politehnice" (învăţământ profesional superior orientat explicit spre practică) au mare succes. O treime din materiile pe care le fac în liceu sunt opţionale, iar elevii pot alege chiar şi tipul de examen pentru absolvire. Cu toate acestea nu lipseşte rigoarea academică. Finlanda este o ţară bilinguală şi fiecare student învaţă atât limba finlandeză cât şi pe cea suedeză. Şi fiecare finlandez care vrea să reuşească trebuie să stăpânească cel puţin încă o altă limba de circulaţie internaţională, de obicei engleza, dar se studiază în mod obişnuit şi germana, franceza, etc. Până şi copiii mici din Finlanda înţeleg că nimeni altcineva în lume nu mai vorbeşte finlandeza, şi dacă vor să facă sau să realizeze ceva în viaţă, trebuie să înveţe şi alte limbi. Profesorii în Finlanda predau 600 de ore pe an, iar restul timpului de muncă îl investesc în dezvoltarea profesională. Educaţia în Finlanda a avut cea mai rapidă şi extinsă creştere începând cu anii ‘70. Programele de formare a cadrelor didactice au devenit mult mai riguroase şi selective, profesia de dascăl devenind una dintre cele mai respectate din ţară, iar cariera de învăţător pentru clasele primare - una dintre cele mai vânate. Profesorii se bucură de prestigiu, întrucât doar cei mai buni studenţi sunt selectaţi pentru a deveni cadre didactice (unul din 10 candidaţi sunt admişi) şi după ce au ajuns profesori, au libertate în abordarea curriculum-ului, fiind încurajaţi să găsească metode noi de predare. Finlandezii continuă să aducă îmbunătăţiri sistemului educaţional. Până în anul 2020, Finlanda va renunţa la împărţirea programei şcolare în materii clasice, precum istorie sau matematică, şi va trece la studiul unor teme interdisciplinare. Îmbunătăţirea continuă a nivelului de trai al individului, precum şi dezvoltarea economică a unei comunităţi nu se pot realiza fără un sistem de învăţământ adecvat. Din această cauză strategiile educaţionale ocupă un rol important în politicile guvernamentale ale statelor dezvoltate. Aceste strategii, denumite şi strategii de pregătire, trebuie definite pe cele patru componente ale sale: obiective, modalităţi de realizare, resurse, termene. Într-adevăr, viabilitatea unei naţiuni depinde de sistemul de învăţământ, lucru demonstrat şi de istoria umanităţii, în care naţiunile ce au beneficiat de educaţie au fost şi naţiunile cele mai dezvoltate. BIBLIOGRAFIE: http://ideas.ted.com/what-the-best-education-systems-are-doing-right/ http://admiterea.eu/?p=2302 Fatherly.com, NCEE.org, www.suntparinte.ro http://incomemagazine.ro/articole/de-ce-este-finlanda-un-model-planetar-de-educatie  ACTIVITATE EXTRACURRICULARĂ POVESTEA PĂMÂNTULUI Prof. înv. primar Dăscălaşu Mariana MOTTO “Planeta noastră este un dar veşnic de la Dumnezeu” ARGUMENT: ”Sosește primăvara: aduce renaşterea naturii, bucurându-ne cu totii de flori, de păsări, de soare,de culoare și frumuseţe. ”În această zi din săptămâna ,,Școala altfel - Să știi mai multe, să fii mai bun” a fost dedicate sărbătorii Pascale, dar nu am exclus şi acest important eveniment dedicate planetei noastre, Pământ. Ne -am bucurat să -i avem alături pe preşcolarilor pentru a întregii această frumoasă activitate şi a putea învăţa să ocrotim planeta noastră încă de mici. SCOPUL ACTIVITĂȚII: - Respectarea şi îngrijirea naturii prin ocrotirea sănătăţii noastre GRUP ŢINTĂ: Elevii clasei a III -a A Preșcolarii Grădiniţei,, Lumea Florilor ” LOCUL DESFĂSURĂRII: Sala de clasă DATA DESFASURĂRII: 21. 04. 2016 OBIECTIVELE ACTIVITĂŢII: Să prezinte un material dedicat planetei; Să coloreze planşe; Să interpreteze cântecele; Să realizeze desene pe asfalt DISCIPLINE IMPLICATE ÎN ACTIVITATE: Limbă si comunicare; Muzică și mișcare; Arte vizuale și abilități practice. REZUMATUL ACTIVITĂŢII: ,,Sărbătorită în fiecare an pe 22 aprilie, Ziua Pământului ne readuce aminte cât de mult ar trebui să apreciem minunatele daruri pe care ni le-a făcut mama natură. Măcar în această zi, dacă nu în fiecare, ar trebui să îi aducem un omagiu pământului, să medităm la el şi în cele din urmă, să luptăm în mod concret pentru sănătatea şi curăţenia lui. ”Elevii au realizat frumoase desene, au vizionat un material power point dedicat ,,Zilei Pământului” împreună cu preşcolarii de la Grădiniţa PP ,,Lumea florilor”. Prin această activitate împreună cu preșcolarii dorim să promovăm valori educative și artistice într-o atmosferă de neuitat. Activitatea s-a desfășurat în sala de clasă unde preșcolarii au interpretat împreună cu elevii un cântecel dedicat Pământului, iar elevii au prezentat un materialul despre planeta noastră. În sala de clasă a fost organizată o expoziție cu fişele colorate. În curtea şcolii s-au realizat desene pe asfalt, copiii bucurându-se de căldura soarelui. Atmosfera plăcută a încercat să redea importanța sărbătorii, atât preșcolarii cât și elevii au fost încântați de stimulentele primite. METODE DE EVALUARE: Evaluarea s-a realiza pe parcursul derulării activităţii, prin observaţie şi comunicarea de impresii, prin acordarea de stimulente, fotografii.  Relația școală-familie. Educația parentală prof. Dascălu Daniela Instituția de învățământ: Școala Gimnazială Vultureni, județul Bacău Disciplina: Limba și literatura română Este bine cunoscut faptul că relația de comunicare este favorizată de niște valori care indică încrederea în celălalt. Nu trebuie omisă nici ideea că eficacitatea comunicării depinde foarte mult de modul în care îl privim pe interlocutor și ne comportăm față de el. Luând în considerare avantajele parteneriatului școală-familie - îmbunătățirea abilităților educaționale ale părinților, dezvoltarea abilităților de lideri ale părinților, conectarea familiei cu membrii școlii și ai comunității, oferirea de servicii și suport familiilor, se deduce că atitudinea comprehensivă se află pe aceeași linie cu empatia, care este o aptitudine specific umană de a circumscrie lumea celuilalt. Într-o relație de comunicare, pentru a se realiza comprehensiunea, este foarte importantă adaptarea la interlocutor. De aceea, părinții copiilor sunt îndrumați deseori cum să colaboreze cu aceștia pentru a se realiza o educație eficientă, specifică elevului secolului al XXI-lea. Se poate afirma că în spatele atitudinii comprehensive se află un ansamblu de valori umaniste: certitudinea că celălalt este semenul nostru și că-l putem înțelege, dorința de a respecta ceea ce gândește și spune, certitudinea că prin faptul de a-l înțelege nu abdicăm de la propriile judecăți, care pot, dimpotrivă, să se îmbogățească etc. Așadar, atitudinea parentală are influență asupra rezultatelor școlare ale elevilor, în special asupra motivației învățării. Atât pentru părinți, cât și pentru cadre didactice, societatea oferă șansa de participare la cursuri de dezvoltare profesională, care are rolul de a menține vie relația dintre școală și familie, întrucât se pune accentul atât pe educația formală, cât și nonformală. Spre exemplu, UNICEF a făcut demersuri în susținerea unor cursuri de „Educație parentală”, care se referă la o serie de „noi practici parentale cu ajutorul cărora părinții să poată crește copii adaptați condițiilor sociale actuale, dar și flexibili în a se adapta contextelor viitoare”. Programul de „Educație parentală” propune modalități pozitive de interacțiuni ale părinților, contexte de descoperire și amplificrae a experiențelor pozitive cu copiii, cadru de valorizare și stimulare a unor noi atitudini și comportamente, precum și îmbogățirea nivelului de cunoștințe legate de creșterea, îngrijirea și dezvoltarea copilului. Pentru că a fi părinte „este una dintre experiențele cele mai complexe, provocatoare, dar și generatoare de satisfacții pe care le oferă viața”, trebuie să se mențină o relație fructuoasă cu instituția furnizoare de educație. În calitate de cel mai apropiat context social al copilului, familia influențează, mai mult sau mai puțin, modul în care acesta se dezvoltă și, prin urmare, „disfuncționalitățile existente în sistemul familial generează disfuncționalități în dezvoltarea copilului.” Pentru persoanele interesate, s-au elaborat materiale precum ghiduri pentru părinți - Parenting Apreciativ. Ghidul părintelui (5 volume), manuale pentru Educatori parentali - Abordarea pozitivă a comportamentelor copiilor, Ce este educația parentală, care vin în ajutorul părinților atunci când este vorba de copiii lor și, mai ales, contribuie la educarea acestora într-un mod armonios. „Educația parentală” are la bază o serie de principii: centrarea pe experiență, centrarea pe succes, fructificarea legăturii dintre viziunea pozitivă și atitudinea pozitivă, crearea unei relații de parteneriat între educator și părinți ș.a. Participarea părinților la un astfel de curs va schimba, în mod sigur, comportamentul față de beneficiarii educației. Se va observa că, în ziua de astăzi, „vorba dulce mult aduce” și că tehnicile tradiționale de creștere a copilului nu mai sunt pliabile pe elevul modern. Bibliografie: Agabrian, M., Millea, V. (2005), Parteneriate școală-familie-comunitate, Iași, Editura Institutul European. Mucchielli, A. (2015), Arta de a comunica. Metode, forme și psihologia situațiilor de comunicare, Iași, Editura Polirom. HoltIS (2015), Ce este educația parentală?, Iași, Editura Expert Projects.  Parteneriatul școală - familie în învățământul primar Prof. pt. înv. primar, Dascălu Iuliana - Cătălina Școala Gimnazială Ungureni - Râncaciov, Dragomirești, Dâmbovița Pentru părinţi, școala reprezintă momentul în care ei trec de la statutul de primi educatori (familia fiind prima şcoală a copiilor) la cel de parteneri ai şcolii. Aceasta nu înseamnă că rolul părinţilor în educaţia copiilor s-a încheiat, ci doar că începe o nouă etapă în care părintele împarte acest rol cu învăţătorul, iar mai târziu cu profesorii. Părinţii continuă educaţia copiilor în familie, dar odată cu începerea şcolii apare nevoia de colaborare cu aceasta, chiar de implicare activă în cadrul ei. Atunci când cele două medii educaţionale (şcoala şi familia) se completează şi se susţin, ele pot asigura într-o mare măsură o bună integrare a copilului în activitatea şcolară, dar şi în viaţa socială. Cercetările realizate în domeniul educaţiei arată că, indiferent de mediul economic sau cultural al familiei, când părinţii sunt parteneri cu şcoala în educaţia copiilor lor, se observă o îmbunatăţire a performanţelor elevilor, o mai bună frecventare a şcolii, precum şi reducerea ratei de abandon şcolar sau chiar a scăderii delicvenţei juvenile. Implicarea părinţilor în educaţia şcolară a copiilor are la bază câteva principii esenţiale: Părinţii, indiferent de etnie, statut socio-economic sau pregătire educaţională, sunt un element cheie în educaţia propriilor copii. Părinţii doresc tot ce e mai bun pentru copiii lor. Toţi copiii pot învăţa. Elementul principal este copilul şi realizările sale. Şcoala nu este singura responsabilă pentru rezultatele şcolare ale copilului. Fiecare cadru didactic este un specialist în domeniul său, oferind astfel copiilor informaţii relevante şi accesibile vârstei. Oricare ar fi aşteptările, esenţială este încrederea. Părinţii trebuie să aibă încredere în cadrele didactice, dar şi să aibă grijă să nu proiecteze asupra copiilor propriile amintiri neplăcute pe care le-ar putea avea din perioada şcolii. Ei trebuie să le recunoască cadrelor didactice un profesionalism pe care ei nu îl au, pedagogia fiind o adevărată meserie, nu doar o simplă ocupaţie. Părinții trebuie să participe la toate evenimentele importante ale şcolii (serbări, festivităţi, concursuri, spectacole, etc.), să uşureze misiunea educativă a şcolii prin continuarea educaţiei în cadrul familiei, dar şi să manifeste disponibilitate pentru participarea la cursuri cu caracter educativ realizate pentru părinţi. Activități în parteneriat cu familia și societatea: 1. „Școala, a doua familie!” - întâlnire pentru pavoazarea sălii de clasă Obiective - Crearea unui mediu fizic plăcut și atractiv în care copilul să se simtă confortabil Implicarea părinților în crearea unui mediu fizic propice dezvoltării armonioase a personalității copilului 2. „Să înțelegem copiii!” - familia și atitudinea copilului față de școală Obiective - Schimb de informații privind comportamentul copiilor în familie și la școală 3. „Colinde pentru Moș Crăciun” - confecționarea podoabelor pentru pavoazarea clasei și pentru împodobirea bradului de Crăciun - copiii și părinții cântă împreună colinde Obiective - Cunoașterea și păstrarea tradițiilor și obiceiurilor de iarnă din zona satului Crearea unui climat familial, de sărbătoare, în sala de clasă și între copii și părinți 4. „Reușim, împreună!” - copiii și părinții învață împreună Obiective - Implicarea părinților în activitatea educativă directă de la școală prin participarea și implicarea alături de copil în desfășurarea unei lecții demonstrative 5. „Școala, pe vremea mea” - interviuri luate de copii părinților pentru a afla cum erau părinții lor la școală Obiective - Dezvoltarea capacității de comunicare și relaționare a copiilor cu proprii părinți. Implicarea copiilor în realizarea unei echipe de redacție: reporteri, cameramani, presă scrisă 6. „Inimă verde” - acțiune comună de plantare de pomi și flori în curtea școlii Obiective - Stabilirea unor legături între părinți și alte instituții ale comunității locale: Primăria și RNP (Regia Națională a Pădurilor) În concluzie, pentru a putea asigura educarea copiilor în cele mai bune condiţii şi, implicit, succesul în viaţă, e nevoie ca toţi factorii implicaţi în procesul educaţional să formeze o echipă în care fiecare ştie ce are de făcut şi îi acordă partenerului respectul şi încrederea cuvenită.  Sistemul de educatie din Marea Britanie - cat de mult difera acesta de cel romanesc Prof.Dasoveanu Anca Gradinita P.P.Nr.29, Dr.Tr.Severin Sistemul de invatamant din Regatul Unit al Marii Britanii si al Irlandei de Nord difera de la o zona la alta, fiind reglementat partial de guvernele celor patru tari: Anglia, Scotia, Tara Galilor si Irlanda de Nord. Spre deosebire de Romania, invatamantul este obligatoriu pana la 16 ani si, de asemenea, este incurajat studiul acasa. In fiecare tara exista cinci cicluri de invatamant: prescolar, primar, gimnaziu, liceu si invatamant superior. Invatamantul este obligatoriu intre varsta de 5 (4 in Irlanda de Nord) si 16 ani. Totusi, in Anglia, invatamantul obligatoriu a fost prelungit pana la varsta de 18 ani, pentru copiii care s-au nascut incepand cu data de 1 septembrie 1997. Inainte de scoala, copiii pot fi inscrisi in sistemul de invatamant prescolar, desi locurile oferite de guvern sunt limitate in aceasta etapa. Sistemul de educatie din Marea Britanie: Scotia are performante mai bune. Invatamantul obligatoriu nu trebuie sa implice neaparat frecventarea unei scoli, tot mai multi parinti optand pentru studiu acasa. De asemenea, invatamantul liceal nu este obligatoriu, dar este necesar pentru continuarea studiului in invatamantul superior, in universitati, colegii sau alte institutii de invatamant superior. Programa scolara nationala, elaborata in 1988, cuprinde programul de studiu al elevilor intre 5 si 18 ani, dar nu este obligatorie. Cu toate acestea, este in general respectata de scolile de stat. In schimb, scolile private, academiile sau profesorii care predau acasa isi dezvolta de obicei propria programa scolara. Desi Marea Britanie ofera in mod traditional invatamant de elita, clasat foarte bine in topurile internationale, in ultimii ani s-a constatat o stagnare. Scotia obtine performante mai bune decat Anglia, dar ambele tari se afla peste Tara Galilor si Irlanda de Nord. Totusi, exista clasamente internationale, precum cel publicat de compania Pearson, care contrazic scaderea calitatii invatamantului britanic si il claseaza pe locul al doilea in Europa si pe locul sase in lume. Tipurile de scoli publice: Mai intai de toate, scolile sunt impartite in functie de cine este responsabil pentru angajarea profesorilor, cine controleaza admiterea elevilor la scoala, cine detine terenul pe care este construita scoala si cladirea in sine. Exista patru tipuri principale de scoli: community (foste scoli municipale), foundation (scoli finantate din contributii voluntare (in engl. voluntary-aided) si scoli voluntary-controlled. Cele doua din urma, de obicei, sunt infiintate de biserici. Exista doua asa-numite modele alternative. Acestea sunt Academii si Colegii de Tehnologie.  Guvernul incearca sa schimbe scolile slabe cu academiile. Majoritatea dintre ele sunt finantate de guvern, astfel incat elevii sa nu plateasca pentru scolarizare. Cu toate acestea, academia are o mai mare libertate de a recruta personalul si de a pregati programe de instruire decat un liceu obisnuit. A fost o decizie a guvernului de a infiinta scoli de inalta calitate (academii) in cele mai sarace cartiere. Partidul Muncii intentiona sa deschida inca 200 astfel de academii pana in 2010. Pentru Colegiul de Tehnologie, banii sunt alocati direct de guvern. Cu toate acestea, el difera de scoala normala prin faptul ca aici, pe langa examene de nivel A sau alte examene conventionale, se poate obtine si o calificare profesionala. Colegiile de Tehnologie predau discipline in conformitate cu programul national de invatamant si se concentreaza pe stiintele naturii, matematica si tehnologie. Scoli de specialitate (in engl. specialist schools) Orice scoala secundara poate deveni una de specialitate. Pentru acest lucru este necesara obtinerea finantelor suplimentare din surse private in valoare de 50 de mii de lire sterline si sa se acorde mai multa atentie uneia dintre discipline, cum ar fi sport, arta, tehnologie sau limbi. La astfel de scoli, de asemenea, sunt predate si toate celelalte discipline din cadrul programului national. Guvernul Muncii dorea ca pana in 2008, toate scolile secundare sa devina de specialitate, cu exceptia academiilor. Se credea ca daca se concentreaza pe un singur domeniu, se vor ridica standardele de formare. Scolile clasice (de exemplu, de stil vechi, cum ar fi grammar schools) Unele municipalitati inca sustin programe de selectie pentru inscriere in scolile clasice. Elevii de 11 ani trebuie sa treaca un test special "11 plus", iar rezultatele obtinute vor determina daca acestia vor fi admisi la liceul local. In Anglia sunt aproximativ 150 astfel de scoli. Scoli religioase (in engl. faith schools) In aceste scoli, in plus fata de subiectele obisnuite, sunt predate notiuni de baza a unei sau a altei credinte. Inainte de a fi deschise aceste scoli, trebuie sa fie aprobate de catre Autoritatea locala educationala si de parinti. La cele mai multe dintre scolile religioase sunt acceptati doar copiii de o anumita credinta. Dar acum, multe dintre aceste scoli primesc copii si din alte medii de credinta. In Anglia, scolile catolice au o reputatie destul de buna. Scoala pentru persoanele cu handicap (in engl. special needs schools) Acestea sunt concepute nu doar pentru copiii cu handicap fizic, dar si pentru copiii cu dificultati de invatare. Statistic vorbind, aproximativ o cincime dintre copii au nevoie de un sprijin pentru invatare. Desi legea din anul 2001 a garantat dreptul la educatie al copiilor cu dizabilitati in scolile de invatamant general. In Anglia mai sunt aproximativ 1.150 de scoli speciale. Adesea ele sunt sustinute de organizatii caritabile, unele dintre aceste scoli functionand in spitale.  Strong Family-Educator Partnerships Prof. Narcisa Gabriela DAȘU Liceul Tehnologic „Costin Nenițescu” Buzău Families are the first educators of their children and they continue to influence their children’s learning and development during the school years and long afterwards. Schools have an important responsibility in helping and teach future generations and families trust schools to provide educational foundations for their children’s future. At the same time, schools need to recognise the primary role of the family in education. This is why it is important for families and schools to work together in partnership. Research demonstrates that effective schools have high levels of parental and community involvement. This involvement is strongly related to improved student learning, attendance and behaviour. Family involvement can have a major impact on student learning, regardless of the social or cultural background of the family. Family involvement in schools is therefore central to high quality education and is part of the core business of schools. Children move between two influential environments that build attitudes and readiness for learning: the home and the school. Family involvement research clearly demonstrates that children thrive academically when the family and the school agree that they are stronger together than apart. Schools and homes that share philosophies, resources, goals, information, and the hard work of teaching give children the stability, consistency and encouragement they need for academic success. As in any relationship, family-school partnerships depend on the willingness and readiness of each partner to collaborate. However, in this "equal" partnership, the responsibility lies more heavily with schools to build the tone and the context within which productive home/school interactions can occur. Schools must meet families more than half way with philosophies and policies that acknowledge the power of family involvement, activities that systematically infuse parents' perspectives and skills into school life, and ongoing evaluation to assess and improve the family program. Two primary roles of the school include giving parents access to information and skills to support their children's education, and recognizing the rights of parents -- and their fundamental competence -- to share in decision-making. Parent involvement is linked to children's academic, social, and emotional development. Building parent-school partnerships is one strategy that is used worldwide for improving student success. Family engagement contributes to: increased student achievement; higher graduation rates, reduced absenteeism and drop-out rates; better attitudes by students towards learning; better social skills and fewer conduct problems; better student-teacher relationships; improved cultural competence and trust in schools. Today's concept of family-school partnerships resonates with the ideas of Ira Gordon (1977), that parents and schools share equally valued roles in education. Partnerships between schools and families, between teachers and parents, must be a top priority for both schools and families if they are to result it the best possible educational outcomes for children. Building effective partnerships between schools and families doesn’t just happen - it needs a planned effort, both of school and parents. Effective partnerships require that communication occur between parents and schools before “issues” are present. When teachers use a variety of methods to communicate with parents on an ongoing basis, it helps assure that all parents know that they are an important part of their children’s educational experience. Parents are much more likely to be responsive when schools communicate with them specifically about their child and his or her successes, challenges, and needs. Both parents and teachers need and value practical and specific suggestions about how children can best learn. Parents need to hear from teachers that they make important contributions to their children’ school success. Parents value practical ideas for how they can support children’s learning at home, and resources to help them. Partnerships between schools and families should: view each partner as making equally valuable contributions, while respecting different contributions; respect student needs and preferences; address barriers to involvement in schools by families, in particular Indigenous families, and actively help previously uninvolved families to become involved; create better programs, opportunities and learning for students; give families appropriate opportunities to contribute to school decision-making and governance; and contribute to professional satisfaction for principals and teachers. Developing family-school partnerships may not always be easy. It requires commitment and time. Because of pressures and circumstances, many families will need special arrangements, or extra support, to enable them to become actively involved in their children’s school lives, and to help their children get the most from school. The results of this effort will be significant. Families that understand the education system and the difficulties schools face are a valuable source of support which schools cannot afford to underestimate. Schools that engage families in their children’s learning are tapping in to a rich source of information and expertise and can help build communities. Bibliografie http://www.tkcalifornia.org/tk-roadmap/family-engagement/building-family-school.html; http://www.extension.umn.edu/family/partnering-for-school-success/ http://www2.ed.gov/documents/family-community/partners-education.pdf  ȘCOALA CA O FAMILIE SAU FAMILIA CA O ȘCOALĂ? David Alina Natalia Școala Gimnazială ,,David Prodan” Săliștea, Alba Familia este primul grup din care facem parte atunci când venim pe lume, dar și prima școală a copilului. Un copil este așteptat cu bucurie și familia se pregătește să descopere aventura cunoașterii alături de ei. Se spune că meseria de părinte este cea mai grea, deoarece rezultatele se văd după mai mult timp. În cadrul familiei copilul învață primele cunoștințe despre sine, despre natură, despre igienă și mai ales despre comportamentul corect. Tot familiei îi revine rolul foarte important în dezvoltarea copilului din punct de vedere intelectual, fizic, moral. Spiritul de observație, atenția, gândirea, creativitatea se dezvoltă tot în familie. Acum se formează și cele mai importante deprinderi de comportament: cinstea, sinceritatea, respectul, politețea, decența, ordinea, grija față de sine și de cei din jur, de fapt ,,cei 7 ani de acasă”. Instruirea primită de copil într-o familie și un mediu foarte activ determină coeficientul de inteligență al copilului. După primii ani petrecuți în familie, copilul trece la un alt stadiu de pregătire pentru viață, începe școala. Școala este privită ca o instituție unde se realizează educația organizată a tinerei generații. Educația este fenomenul social de transmitere a experienței de viață și a culturii generațiilor adulte către generațiile de copii și tineri, pentru a se putea integra în societate. Misiunea școlii este aceea de a contribui la realizarea idealului educativ impus de cerințele vieții sociale. Dar la școală nu doar bagajul de cunoștințe este important, ci și formarea ca om. Pentru părinți vine momentul în care trec de la statutul de cei dintâi educatori la cel de parteneri ai școlii. Părintele împarte rolul de educator cu cadrul didactic, se completează și se susțin, asigurând astfel integrarea în activitatea școlară și socială. Timpul petrecut de elevi la școală a devenit în ultima vreme tot mai lung, numărul de ore este tot mai mare. Este firesc să se formeze legături, prietenii sau antipatii între colegi. Mai ales la clasele primare, timpul petrecut cu învățătorul și grupul clasei este perceput de multe ori de către unii copii ca timp cu familia. Discuțiile purtate despre activitățile pe care le desfășoară acasă le dezvăluie sentimentele și idealurile pe care le au. Se destăinuie unii altora cu ușurință, continuă activități și jocuri de acasă la școală sau invers. Sunt și unele cazuri în care copiii se simt la școală mai bine decât acasă, în familie. Au curajul să discute cu învățătoarea, să îi ceară sfaturi, să îi povestească bucuriile și mai ales greutățile prin care trec. Iar rolul cadrului didactic se împletește de multe ori cu rolul mamei care încearcă să îi învețe și să îi îndrume pe copiii ei. O importantă preocupare a familiei și a școlii deopotrivă este îndrumarea pe care o dau copiilor. Toți ne dorim să avem copii buni, cuminți, ascultători dar uneori greșim din prea multă dragoste. Uităm să îi consultăm în luarea unor decizii, personalitatea, aspirațiile, sentimentele și dorințele lor nu sunt luate în seamă. Atunci ei suferă și încearcă să găsească un refugiu în activități sau acțiuni care le pot dăuna lor și familiei din care fac parte. De aceea este important să le acordăm copiilor tot sprijinul de care au nevoie la școală, acasă, în societate.  Importanţa parteneriatului grǎdinițǎ - școalǎ - familie Doina David Şcoala Gimnazialǎ Nr. 28 ,,Dan Barbilian", Constanța Un sistem national de învățământ este eficient dacă este unitar și încurajează continuitatea între treptele de învățământ, inclusiv între cel preșcolar și primar. O trecere eficientă de la grădiniță la școală se poate realiza printr-o serie de măsuri ce implică, în primul rând, stabilirea unui parteneriat permanent grădiniță-școală: discuții, schimburi de opinii, studierea reciprocă a documentelor oficiale, desfășurarea unor activități comune: jocuri distractive, de mișcare, dramatizări, jocuri didactice, vizite, activități practice etc. Denumită şi „vârsta de aur a copilăriei”, vârsta preşcolară se caracterizează prin multiple achiziţii pe plan intelectual, fizic și comportamental. Odată cu intrarea în grădiniţă, copilul vine în contact cu o multitudine de necunoscute, el deschide un cufăr al comorilor, pe care, plin de curiozitate, îl cercetează şi şi-l însușește. Sub îndrumarea atentă a educatoarei, copilul îşi satisface curiozitatea prin joc, prin acţiunea directă cu obiectele. În această perioadă are loc dezvoltarea puternică a limbajului, se pun bazele operaţiilor gândirii (sinteză, analiză, abstractizare, generalizare, comparație) prin acţiune nemijlocită cu obiectele se dezvoltă memoria, atenţia, imaginaţia și, în același timp, copilul, prin faptul că intră într-o colectivitate, își dezvoltă abilități și atitudini care îi vor fi utile mai târziu, la școală: sentimente de prietenie, respect, atitudinea de cooperare, de apartenență la un grup, spiritul de învingător. Unul dintre scopurile educației preșcolare, începând mai ales cu nivelul II de vârstă (grupa mare), este pregătirea copilului pentru cea de-a doua treaptă a sistemului național de învățământ, școala primară. Educatoarea planifică activități (în principal jocuri) prin care urmărește formarea și dezvoltarea unor abilități, capacități, cunostințe utile în clasa clasa pregătitoare: recunoașterea și scrierea cifrelor, recunoașterea unor sunete, dezvoltarea motrică-trasarea corectă a unor semne grafice, dezvoltarea atenției, memoriei, limbajului, etc. Un sistem national de învățământ este eficient dacă este unitar și încurajează continuitatea între treptele de învățământ. H. Wallon spunea: ”Este împotriva naturii să tratăm copilul în mod fragmentar. Cu fiecare perioadă el constituie un ansamblu indisolubil și original. În succesiunea perioadelor, copilul rămâne una și aceeași ființă în curs de metamorfozare.” O trecere eficientă de la grădiniță la școală se poate realiza printr-o serie de măsuri ce implică, în primul rând, stabilirea unui parteneriat permanent grădiniță-școală. Colaborarea poate lua mai multe forme: colaborarea între cadrele didactice: discuții, schimburi de opinii, studierea reciprocă a documentelor oficiale, analiza componentelor educaționale ale acestor două trepte obiective, conținuturi, strategii didactice; desfășurarea unor activități comune grădiniță-școală: jocuri distractive, de mișcare, dramatizări, jocuri didactice, vizite, activități practice etc. Spre exemplu, se pot desfășura în parteneriat activități precum: 1. Joc didactic-concurs: ”Descifrează codul”- preșcolarii vor alcătui propoziții despre obiecte, ființe, fenomene și le vor reprezenta grafic, fără să le pronunțe cu voce tare. Școlarii vor scrie și ei, propria propoziție - prin trasarea de linii, respectând numărul de cuvinte din cea alcătuită de preșcolari. Vor câștiga cei care ”ghicesc” propozițiile colegilor; 2. Joc didactic: ”Sunete, litere, cuvinte”: copiii denumesc cuvinte care încep cu un anumit sunet, iar elevii le scriu pe tablă.. Povestea copiilor - ”Eu povestesc, tu scrii!”: preșcolarii le vor dicta elevilor propoziții, iar aceștia le vor scrie pe tablă (în caiete); 4. Joc didactic: ”Probleme distractive”: copiii formează câte 2 mulțimi de elemente, indicând cifra corespunzătoare. Elevii vor compune o problemă simplă utilizând mulțimile formate de preșcolari; 5. Activitate practică: ”Un dar pentru prieteni” - se poate organiza cu ocazia diferitelor evenimente și sărbători: începutul și sfârșitul anului școlar, ziua prieteniei, ziua copilului, Crăciun, Paște. Elevii și preșcolarii colaborează pentru a confecționa felicitări, mărțișoare, obiecte, pe care și le dăruiesc. 6. Joc didactic interdisciplinar: ”Răspunde și scrie”: elevii le citesc celor mici întrebările, preșcolarii răspund, iar elevii vor scrie pe tablă răspunsurile acestora. Se pot utiliza metode active precum - diagrama Venn, metoda cubului, metoda exploziei stelare, se vor adresa întrebări din sfera de cunoștințe comune: povești cunoscute, anotimpuri, elemente din natură (plante, animale, păsări); 7. Activitate interdisciplinară: ”O poveste în culori”- elevii crează o poveste, iar preșcolarii desenează personajele poveștii, realizând împreună o carte. 8. Vizite la școală - preșcolarii vor observa sala de clasă, cum sunt așezate băncile, conținutul ghiozdanelor, manualele, penarul, tabla, vor intra în contact cu elevii și învățătoarea și se vor familiariza puțin cu orarul și cu regulile clasei. Se pot organiza și vizite ale școlarilor la grădiniță, prilej pentru aceștia de a rememora clipele petrecute aici, de a se recrea împreună cu cei mici, care vor lua contact cu școala fără a ieși din mediul familiar al grădiniței. 9. Alte activități comune grădiniță-școală pot lua forma spectacolelor, a unor dramatizări și scenete. 10. Excursiile și jocurile de mișcare, activități cu un caracter antrenant și distractiv, contribuie și ele la crearea unei punți de legătură între grădiniță și școală. Planificate să se desfășoare în grupuri eterogene, preșcolari și școlari, aceste activități au rol instuctiv - educativ, dezvoltă spiritul de echipă și perseverența, încurajează comunicativitatea și reușesc să construiască o legătură afectivă puternică între copii. Bibliografie: Păuna, Adriana Camelia. - ”Rolul jocului în asigurarea continuității între activitatea din grădiniță și cea din școală”, Editura Sfântul Ierarh Nicolae, 2010. Wallon, Henri - ”Evoluția psihică a copilului”, București, E.D.P. 1975.  FAMILIA, ŞCOALA, COMUNITATEA - PARTENERI ÎN EDUCAŢIE Prof. David Elena LICEUL TORETIC „TRAIAN VUIA” FĂGET; TIMIȘ Motto: ,,Şcoala încearcă să se pună de acord cu noi părinţii; noi familia încercăm să ne punem de acord cu şcoala. Care sunt căile cele mai potrivite?” Informarea și formarea părinţilor în ceea ce priveşte şcolaritatea copilului presupune, cel puţin, ca fiecare părinte să cunoască: obligaţiile legale privind educaţia copilului; drepturile de care dispune pentru educaţia copilului; importanţa atitudinii lui pentru reuşita şcolară a copilului; metodele de colaborare cu şcoala. În acest scop este necesar un dialog între profesori si părinţi; profesorii trebuie să primească o pregătire în materie de relaţie cu părinţii, iar competența lor în această materie trebuie considerată ca o aptitudine profesională; părinţii trebuie să fie pregătiţi pentru a juca rolul lor educativ în cooperare cu profesorii; şcolile trebuie să asigure (asociaţiilor) părinţilor asistenta necesară. Motivul principal pentru crearea unor astfel de parteneriate este dorinţa de a ajuta elevii să aibă succes la şcoală şi, mai târziu, in viaţă. Atunci când părinţii, elevii si ceilalţi membri ai comunităţii se consideră unii pe alţii parteneri în educaţie, se creează în jurul elevilor o comunitate de suport care începe să funcţioneze. Parteneriatele trebuie văzute ca o componentă esenţială în organizarea şcolii şi a clasei de elevi. Ele nu mai sunt de mult considerate doar o simplă activitate cu caracter opţional sau o problemă de natura relaţiilor publice. Evoluţiile rapide din viaţa socială generează o cerere de continuare a proceselor de reînnoire a cunoştinţelor, deprinderilor și valorilor pe durata vieţii. Şcoala este un mediu social organizatoric în care universul copilului se extinde depăşind constrângerea dependenţei materne. Educaţia este cea care desăvârşeşte fiinţa umană, educaţie pe care copilul o primeşte în familie, în şcoală şi de la comunitate. Relaţia şcoală-familie-comunitate este una în care fiecare factor interrelaţionează cu ceilalţi. Colaborarea dintre şcoală şi familie presupune nu numai o informare reciprocă cu privire la tot ceea ce ţine de orientarea copilului, ci şi înarmarea părinţilor cu toate problemele pe care le comportă această acţiune. Pentru consolidarea unui set de valori stabil şi coerent care sprijină şcoala în formarea la copii a conduitei favorabile, a unui stil de viaţă sănătos mintal, emoţional, fizic şi socio-moral am urmărit implicarea familiei şi a comunităţii printr-un parteneriat. Familia reprezintă elementul cheie în socializarea copilului cu ceilalţi copii din clasă fiind consultată cu privire la activităţile educative (extracurriculare) şi cu privire la activităţile opţionale pe care doresc să le desfăşoare copiii (literatură pentru copii). Parteneriatul are un rol deosebit în funcţionarea şcolii, în îndeplinirea obiectivelor acesteia şi se poate realiza astfel: Ajută profesorii în munca lor; Perfecţionează abilităţile şcolare ale elevilor; Îmbunătăţesc programele de studiu și climatul şcolar; Dezvoltă abilităţi de lideri ale părinţilor; Facilitează legătura dintre familii, personalul şcolii şi al comunitaţii; Oferă servicii şi suport familiilor; Creează o atmosferă mai sigură în şcoală; Ajută la managementul şcolii. Scopul creării unor astfel de parteneriate este dorinţa comună de a ajuta elevii să obţină rezultate foarte bune în acumularea cunoştinţelor la şcoală, ca să poată reuşi să paşească pe treptele superioare ale invaţării şi pentru pregătirea lor de viitori adulţi. Atunci când elevii, părinţii, comunitatea devin şi se consideră parteneri în educaţie, în jurul elevilor se formează o comunitate de suport, care poate funcţiona ca un angrenaj bine pus la punct. Parteneriatele reprezintă o componentă esenţială în organizarea și desfăşurarea activităţii în şcoală şi în clasele de elevi. Ele nu mai sunt considerate doar o simplă activitate opţională sau o problemă de natura relaţiilor publice. Trebuie avut în vedere că şcolile de toate gradele sunt organizaţii responsabile pentru educaţia formală a copiilor şi a adolescenţilor şi au obligaţia să se achite de această responsabilitate, ca parte a sistemului social ce include şi familiile și comunitaţile. Fiecare copil se deosebeşte de ceilalţi, în primul rând prin caracterul său. După cum un tâmplar nu lucrează în acelaşi mod şi bradul și stejarul, tot aşa şi noi trebuie să ţinem cont de ,,lemnul” fiului sau fiicei noastre, elevului sau elevei noastre, adică de elasticitatea şi rezistenţa ,,capitalului său biopsihic” pentru a şti ce putem face din el fără prea multe riscuri. În ziua de azi educaţia este un fenomen social de transmitere a experienţei de viaţă a generaţiilor adulte şi a culturii, către generaţiile de copii şi tineri în scopul pregătirii lor pentru integrarea în societate. Factorii instituţionali ai educaţiei sunt şcoala, familia, biserica ș.a.m.d., totul educă: oamenii, lucrurile, fenomenele, dar în primul rând și în cea mai mare măsură - oamenii. Între aceștia primul loc îl ocupă părinţii și educatorii. Şcoala este instituţia socială în care se realizează educaţia organizată a tinerei generaţii. Ea este factorul decisiv care contribuie pentru formarea unui om apt capabil să participe la dezvoltarea societăţii, să ia parte activă la viață, să fie pregătit pentru muncă. Menirea şcolii este nu numai de a înzestra elevii cu un bagaj de cunoştinţe cât mai mare, ci şi de a stimula calitatea de om. Ajungem şi la un alt factor care contribuie la educarea copilului, care este familia. Familia exercită o influenţă deosebit de adâncă asupra copiilor. Primele noţiuni educative pe care copilul le primeşte sunt cele din familie. În familie se conturează caractere. Atât părinţii, cât și educatorii în timpul procesului de învațământ trebuie să intervină în numeroase situaţii pentru a corecta comportamentul copilului. Odată copilul ajuns la vârsta preşcolară familia împarte intr-o bună măsură sarcina educării lui cu dascălii și pedagogii din şcoală; cei din urmă vor fi chemaţi să şlefuiască ceea ce a realizat familia, să completeze golurile din procesul instructiv-educativ care au scăpat pană la această vârstă şi să-l ajute pe copil, în înţelegerea şi lămurirea unor probleme aşa-zis ,,delicate”, cum sunt cele legate de sentimentul de dragoste, de viaţa sexuală, etc. Îmbinarea eforturilor educative din familie şi din şcoala este nu numai recomandabilă, ci şi obligatorie, pentru că de multe ori pe măsură ce copiii evoluează, părinţii au de infruntat alte şi alte probleme care se ivesc la o altă categorie de vârstă şi care se repetă la generaţiile următoare. Dacă cele două medii educaţionale - şcoala şi familia - se completează şi se susţin, ele asigură într-o mare măsură bună integrare a copilului în activitatea şcolară şi pe plan general în viaţa socială. Binefacerile sunt numeroase, începând cu o mai bună cunoaştere reciprocă și depăşirea stereotipurilor şi continuând cu identificarea intereselor comune în beneficiul copiilor. Cercetările confirmă că indiferent de mediul economic sau cultural al familiei, când părinţii sunt parteneri cu şcoala în educaţia copiilor lor, rezultatele determină performanţa elevilor, o mai bună frecventare a şcolii, reducerea ratei de abandon şcolar și scăderea fenomenului delicvenţei. Iată câteva principii ale colaborării familie -şcoală: Copiii să se implice ca participanţi activi în interacţiunile familie- şcoală, centrată pe învăţare; Să ofere tuturor părinţilor oportunităţi de a participa activ la experienţele educaţionale ale copiilor lor, chiar dacă vin sau nu la şcoală; Colaborarea familie -şcoală să fie folosită pentru rezolvarea problemelor dificile şi, drept cadru de sărbătorire a realizarilor, a performanţelor deosebite; Relaţia dintre cele două instituţii atât de importante să constituie fundamentul restructurării educaţionale şi al reinnoirii comunităţii; Eficienţa profesională a cadrelor didactice, a administratorilor şi a întregului personal al şcolii să fie maximizată prin dezvoltarea unor abilitaţi concrete, esenţiale, conexiuni cu părintii şi comunitatea. Atunci când părintii, elevii şi ceilalti membri ai comunităţii devin şi se consideră parteneri în educaţie, în jurul elevilor se formează o comuniune de suport, care poate funcţiona ca un angrenaj bine pus la punct. Parteneriatele reprezintă o componentă esenţială în organizarea şi desfăşurarea activităţii în şcoală şi în clasele de elevi. Ele nu mai sunt considerate doar o simplă activitate opţională sau o problemă de natura relaţiilor publice. În relaţia şcoală-familie pot apărea dificultaţi de ordin comportamental, întalnite atăt la părinţi, cât şi la profesori şi la conducerea şcolii, sau de ordin material; relaţia respectivă cere un surplus de efort din punct de vedere material şi de timp. Aceste dificultaţi pot apărea din părerile divergente privind responsabilitatea statului şi a familiei cu referire la educaţia copiilor, libertatea de alegere a şcolii, de către părinţi, impactul familial asupra rezultatelor şcolare ale copilului, randamentul pedagogic şi datoria parentală, participarea la gestionarea şi procesul decizional din şcoală. În relaţia şcoală-familie, problema profesionalismului cadrului didactic reprezintă un element esenţial in cadrul serviciului făcut altora, fără a se gândi la avantaje personale, cu alte cuvinte competenţa, servirea clienţilor, un cod de etică profesională. Din această perspectivă, se pune întrebarea: ce caştigă profesorul într-o cooperare cu familia? Se apreciază ca acest câştig poate fi un statut revalorizator în ochii societaţii; cooperarea cu familia poate fi un test profesional şi poate fi considerat ca făcând parte din datoria profesională a profesorului deoarece: Părinţii sunt clienţi ai şcolii; eficacitatea învăţamântului evaluată la şcoală şi profesori poate fi ameliorată prin cooperare între şcoală şi familie; Părinţii sunt responsabili legali de educaţia copiilor lor si pot evalua cu exigenţă rezultatele activităţii şcolare. În acest context, se pune întrebarea: de relaţiile cu familiile trebuie să se ocupe profesori specializaţi sau tot profesori? Soluţia cea mai potrivită ar fi ca toţi profesorii să aibă relaţii obişnuite de colaborare cu familiile, ei sunt cei care cunosc suişurile sau căderile elevilor, iar consilierii specializaţi - pentru cazuri dificile. Educaţia răspunde atât cererii sociale, cât şi nevoilor şi aspiraţiilor individuale. Bibliografie: 1. Robu, Maria, Empatia în educaţie, Didactica Publishing House, Bucureşti, 2008 2. Cerghit, Ioan, Neacşu, Ioan,Negreţ Dobridor Ioan, Prelegeri pedagogice, Editura Polirom, Iaşi, 2001 3. Pescaru, Băran, Adina, Parteneriat în educaţie,Editura Aramis Print, Bucureşti, 2004 4. Nicola, Ioan, Tratat de pedagogie şcolară, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2000.  Şcoala şi familia Prof. David Fănica Școala Gimnazială ,,Emil Atanasiu,, Garoafa.jud. Vrancea Colaborarea dintre şcoală şi familie presupune nu numai o informare reciprocă cu privire la tot ceea ce ţine de orientarea copilului ci şi înarmarea părinţilor cu toate problemele pe care le comportă această acţiune. În ceea ce priveşte relaţia şcoală-familie se impun deschideri oferite părinţilor privind aspectele şcolare, psihopedagogice. Familia şi şcoala sunt agenţii educativi cu o influenţă deosebită asupra formării şi dezvoltării personalităţii copilului. Un factor important îl constituie relațiile reciproce pe care le dezvoltă, poziţia pe care o adoptă fiecare în relaţia şcoală - familie. Mult timp, concepţia potrivit căreia şcolii îi revine sarcina instrucţiei, iar familiei, cea a educaţiei, a persistat, separând astfel rolurile celor doi agenţi educativi. Şcoala şi familia trebuie să colaboreze real, bazându- se pe încredere şi respect reciproc, pe grija faţă de elev, făcând loc unei relaţii deschise. Astazi rolul cadrelor didactice nu se reduce doar la educaţia la catedră sau în clasă, ci presupune activitate în fiecare relaţie cu elevii şi familiile acestora, desfăşurând o muncă de dezvoltare, de conducere şi de îndrumare. O relaţie eficientă cadru didactic - părinte presupune, printre altele, o ascultare activă, implicarea familiei în acţiunile extraşcolare ale copilului, cultivarea şi practicarea toleranţei faţă de un punct de vedere diferit. Şcoala trebuie să găsească formele optime prin care cei implicaţi în acest proces de educare să poată gestiona resursele umane, să aibă cunoştinţe de psihologie şi pedagogie, să se poată adapta rapid la managementul schimbărilor din societatea actuală. Școala, cadrele didactice, prin activităţile elaborate, pot dezvolta la elevi norme şi conduite sociomorale, pot dezvolta abilităţi şi conduite morale şi civice. Este o sarcină a şcolii, a personalului didactic, să identifice situaţiile problematice, să dirijeze strategiile educative ale familiei în favoarea elevului şi, mai ales, să conştientizeze faptul că parteneriatul şcoală-familie este determinant în obţinerea performanţelor şcolare şi asigurarea unei vieţi de calitate copilului. Familia reprezintă principalul factor al parteneriatului şcoală-comunitate locală.Pe de o parte, familia este un factor de educaţie informală, pe de altă parte, aceasta are obligaţii şi drepturi care decurg din Legea Educatiei. Şcoala şi familia trebuie să găsească făgaşul colaborării autentice bazată pe încredere şi respect reciproc, pe iubirea faţă de copil, să facă loc unei relaţii deschise, permeabile, favorizante schimbului şi comunicării de idei. Implicarea familiei în viaţa şcolii este condiţionată de gradul de interes al familiei faţă de şcoală. Acesta este crescut dacă familiile au copii care frecventează şcoala. Cu cât şcoala reprezintă o valoare a familiei, cu atât gradul de implicare al familiei este mai mare. Se constată că acei copii care sunt sprijiniţi de părinti, care au în familie atitudini pro-şcoală adecvate, obţin performanţe şcolare ridicate şi au un grad de aspiraţie ridicat faţă de nivelul de şcolarizare pe care doresc să-l ajungă. Se afirmă tot mai des că părinţii nu au doar rol biologic şi obligaţia de a-i hrăni sau îmbrăca pe copii, ci şi datoria morală de a contribui activ la educaţia lor, că această sarcină nu aparţine în exclusivitate şcolii. Familia oferă copilului primele informaţii despre lumea ce îl înconjoară, primele norme şi reguli de conduită, dar şi climatul Relaţia şcoală-familie pentru calitate în educaţie social şi afectiv necesar trebuinţelor şi dorinţelor sale. Acest tip de relaţie este hotărîtoare şi prin faptul că familia mediază şi condiţionează comunicarea cu celelalte componente sociale, în special cu şcoala. Cercetătorii în domeniu susţin că şcoala şi familia sînt cei doi poli de rezistenţă ai educaţiei care contribuie prin mijloace specifice la formarea copilului. Familia este prima şcoală a copilului. Ea este cea care răspunde de trebuinţele elementare şi de protecţia copilului, exercitînd o influenţă atît de profundă, încît urmele ei ramîn, uneori, întipărite pentru toată viaţa în profilul moral-spiritual al acestuia. Familia ocupă un loc aparte în sistemul instituţional al educaţiei. Acţiunea ei pe întreaga perioadă a dezvoltării include şi toate laturile formării personalităţii. Ea reprezintă unul dintre mediile de socializare şi educare cele mai complete, datorită posibilităţii de a-l introduce pe copil în cele mai variabile situaţii şi de a acţiona asupra lui prin cele mai complexe şi fireşti mijloace. Lipsa de colaborare duce spre un eşec şi, din nefericire, cel învins este copilul, cel căruia dorim să-i oferim tot ce este mai bun. În contextul social-economic actual, desprindem două condiţii contradictorii: părinţii sînt îngrijoraţi de viitorul copiilor lor, dar, concomitent, nu au timp şi răbdare să acorde problemelor acestora atenţia necesară. Relaţia lor cu şcoala este ignorată sau evitată, acţiunile educative ale celor două instituţii, şcoala şi familia, desfăşurîndu-se oarecum separat. O bună colaborare între familie și școală se poare realiza prin parteneriate. Părinții sunt invitați la sedințe cu părinții, lectorate, consultații individuale, participări la activități extracurriculare. Motivul principal pentru crearea unor astfel de parteneriate este dorinţa de a ajuta elevii să aibă succes la şcoală și, mai târziu, în viață. Atunci când părinţii, elevii și ceilalţi membri ai comunității se consideră unii pe alţii parteneri în educaţie, se creează în jurul elevilor o comunitate de suport care începe să funcţioneze. Parteneriatele trebuie văzute ca o componentă esenţială în organizarea școlii şi a clasei de elevi. Este o sarcină a şcolii, a personalului didactic, să identifice situaţiile problematice, să dirijeze strategiile educative ale familiei în favoarea elevului şi, mai ales, să conştientizeze faptul că parteneriatul şcoală-familie este determinant în obţinerea performanţelor şcolare şi asigurarea unei vieţi de calitate copilului. mai sunt de mult considerate doar o simplă activitate cu caracter opţional. Relațiile dintre școală, elevi, familiile acestora și comunitate trebuie să fie bazate pe contact și colaborare, pe transmitere de informații și prezentare a unor stări de lucruri, de influențe pozitive asupra comunității, Îmbunătăţirea relaţiei şcoală-familie implică informarea şi formarea părinţilor în ceea ce priveşte şcolaritatea copilului şi presupune, cel puţin, ca fiecare părinte să cunoască: - obligaţiile legale privind educaţia copilului; - drepturile de care dispune pentru educaţia copilului; - importanţa atitudinii lui pentru reuşita şcolară a copilului; - metodele de colaborare cu şcoala. Părinţii trebuie să fie pregătiţi pentru a juca rolul lor educativ în cooperare cu învăţătorii şi profesorii iar şcolile trebuie să asigure părinţilor asistenţa necesară. BIBLIOGRAFIE 1. Bezede, R., Parteneriatul şcoală-familie: abordări creative în contextul şcolii prietenoase copilului, În: DIDACTICA PRO..., revistă de teorie şi practică educaţională, nr.1, 2009. 2. Stern, H.H., Educaţia părinţilor în lume, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1972 3. Sclifos, L.; Uzicov, N.; Goraş-Postică, V., Educaţie pentru dezvoltarea comunităţii, C.E. PRO DIDACTICA, 2005.  RELAȚIA GRĂDINIȚĂ-ȘCOALĂ-FAMILIE-SOCIETATE DAVIS IULIA Sistemul de învățământ ca produs al dezvoltării sociale, a reflectat întotdeauna cerințele și posibilitățile oferite de societate, afirmându-se, la rândul său, ca factor al dezvoltării sociale. Sub impulsul cerințelor dezvoltării sociale, sistemele de învățământ se modifică, tinzându-se spre modernizarea metodelor de predare, a conținutului, a formelor de organizare, precum și a formelor de colaborare, de cooperare dintre diferitele instituții educative. Învățământul preșcolar trebuie să realizeze educația preșcolară având ca funcție majoră formarea și dezvoltarea personalității copilului în raport cu nevoile specifice vârstei, cu posibilitățile și dotările sale, în interesul său și al comunității sociale. Relaţia pedagogică este o variabilă de relaţie umană cu înţelesul de interacţiune pentru atingerea scopurilor educaţiei, ca interacţiune ea funcţionează într-o situaţie pedagogică, aceasta fiindu-i suport, în care se întâlnesc şi se confruntă mai multe „forţe” rezultate din comportamentul profesorilor şi al elevilor, precum şi din condiţiile generale şi specifice ale acţiunii educative. Necesitatea abordării parteneriatului dintre cele trei mari „instituţii”: şcoală, familie şi societate atrage după sine o mare colaborare şi responsabilitate din partea fiecăreia dar ceea ce e important e că toate sunt direcţionate şi canalizate asupra copilului. La varsta prescolara un factor important este gradinita care desfasoara un amplu proces instructiv-educativ aplicand metode si procedee stiintifice. Pentru reusita actului educational munca depusa de cadrele didactice in gradinita trebuie continuata, sustinuta si intarita de familie. Parintii trebuie sa cunoasca, sa devina constienti de influenta pe care o exercita prezenta lor in viata copilului, sa fie convinsi ca educatia ce trebuie data copilului, pentru societatea actuala este diferita de cele precedente, ca societatea viitoare va fi diferita de cea actuala, iar copilul trebuie pregatit corespunzator. In procesul educatiei rolul coordinator il are gradinita, iar mai apoi scoala, insa familia este aceea care contribuie prin sustinerea si continuarea a ceea ce unitatile de invatamant se straduiesc sa faca. Din punct de vedere pedagogic coordonarea presupune, pe de o parte, selectarea si valorificarea influientelor pozitive ce se exercita in familie, iar pe de alta, indrumarea familiei in vederea exercitarii unor actiuni educative care sa fie in concordanta cu idealul educative. Școala este o instituţie care oferă servicii educaţionale, transmite cunoştinţe, dezvoltă abilităţi, formează competenţe, norme, valori recunoscute şi acceptate social. Ea funcţionează într-o comunitate alcătuită din mai mulţi factori de educaţie, care au la rândul lor o ofertă educaţională: familia, autorităţile, organizaţiile guvernamentale şi neguvernamentale etc. Este necesar ca părinţii să îşi schimbe optica pe care o au asupra întâlnirilor din mediul şcolar, aceastea putând deveni un sprijin real în îmbunătăţirea relaţiei dintre părinte şi copil, părinte şi cadru didactic. Cercetările arată că „în programele în care părinţii sunt implicaţi elevii au performanţe mai mari la şcoală decât aceleaşi programe, dar în care părinţii nu sunt implicaţi” (Henderson şi Nancy, 1995). Gradul de implicare al părinţilor în viaţa şcolară a copiilor lor influenţează şi rezultatele acestora, în sens pozitiv: cu cât părinţii colaborează mai bine cu şcoala, cu atât notele copiilor sunt mai mari. Educaţia nu este un proces de care este responsabilă în mod exclusiv şcoala, dar nici părinţii; este un proces al cărui succes depinde de colaborarea dintre cele două părţi implicate. Colaborarea dintre şcoală şi familie presupune nu numai o informare reciprocă cu privire la tot ceea ce ţine de orientarea copilului ci şi înarmarea părinţilor cu toate problemele pe care le comportă această acţiune. În ceea ce priveşte relaţia şcoala-familie se impun deschideri oferite părinţilor privind aspectele şcolare, psihopedagogice, pe lângă aspectele medicale, juridice etc. Prin participarea în societate copilul reuşeşte să păşească dincolo de „pragul casei” în condiţii de siguranţă. Este un spaţiu unde copilul poate experimenta o imagine de sine mai realistă (care nu este prea încărcată de afectiv) şi poate stabili relaţii pe care el însuşi să le gestioneze. Tot prin societate, copilul poate adera la un model de grup, poate obţine opusul individualităţii: starea de apartenenţă. Comuniunea cu ceilalţi asemenea, colectivitatea îi oferă omului forţă, stabilitate, siguranţă Activitatea cu părinţii ca parteneri, pentru a asigura dezvoltarea copiilor în programul educativ din grădiniţă, poate deveni un start bun pentru a crea părinţilor respectul de sine, încredere în competenţele lor, făcându-i mai buni. Relația dintre grădiniță - școală - familie - societate Prof. înv. pr. Dădărlad Daniela Școala Gimnazială Nr. 24 ,,Ion Jalea” Constanța Educaţia are ca scop formare şi dezvoltare permanentă a personalităţii individului în vederea integrării sociale optime. Omul este în permanentă interacţiune cu factorii sociali, asimilând norme şi valori, modele de comportament, mijloace de comunicare umană. Astfel el fiind pregătit pentru viaţa socială, pentru asumarea unor roluri şi responsabilităţi. Educația se realizează de-a lungul vieții, prin forme specifice de activitate şi în cadrul unor instituţii sociale precum familia, grădiniţa, şcoala, instituţiile culturale, dar şi împreună cu sistemul mijloacelor moderne de informare și influențare. Familia este grupul social de bază cu funcții definite care are ca responsabilitate fundamentală creșterea și educarea copiilor, este un fenomen social viu cu structură și funcții complexe. Ca prim factor educativ, familia oferă copilului aproximativ 90% din cunoștințele uzuale, familia este cea care ar trebui să dezvolte, în primii ani de viață, spiritul de observație, memoria și gândirea copiilor. În acest sens, Osterrieth vorbește despre o ,,pedagogie familială” preocupată de ameliorarea raporturilor dintre părinți și copii, dintre frați și surori. Astfel se iau în calcul mijloacele de educație folosite în mod obișnuit acasă, se subliniază efectul nociv al unora dintre ele, se recomandă noi atitudini părintești. Grădinița este instituția de învățământ în care se educă preșcolarii în vederea dezvoltării lor psihofizice, sociale și morale în vederea pregătirii lor pentru școală. La intrarea în grădiniţă, părinţii oferă informaţii legate de copil, iar grădiniţa vine cu principii şi metode ştiinţifice, cu mijloace specifice pentru valorificarea potenţialului fiecărui copil, având și o importantă funcţia de socializare. Școala este instituţia specializată în realizarea activității de educație conform obiectivelor pedagogice ale procesului de învățământ. Astfel școala oferă servicii educaţionale, transmite cunoştinţe, dezvoltă abilităţi, formează competenţe, norme, valori recunoscute şi acceptate la nivel social. La nivelul școlii este necesar ca acțiunea educațională să se conjuge armonios cu influența educațională a familiei, astfel încât activitatea de acasă să fie continuarea activităţii pedagogice de la şcoală şi invers - activitatea de la şcoală să continue activitătea de acasă. Atunci când aceste două medii educaţionale se completează şi se susţin, ele pot asigura o bună integrare a copilului în activitatea şcolară, dar şi în viaţa socială. Cercetările realizate în domeniul educaţiei arată că, indiferent de mediul economic sau cultural al familiei, când părinţii sunt parteneri cu şcoala în educaţia copiilor lor, se observă o îmbunatăţire a performanţelor elevilor, o mai bună frecventare a şcolii, precum şi scăderea ratei abandonului şcolar sau chiar a scăderii delicvenţei juvenile. Relaţia dintre grădiniţă - școală - părinţi poate fi consolidată prin: şedinţele cu părinţii, discuţiile între cadrele didactice şi părinţi, consultaţiile cu părinţii, implicarea părinţilor în acţiunile şcolii, acţiuni de voluntariat etc. Termenul de societate, din punct de vedere sociologic se referă la instituții și la comportamente sociale. Omul nu poate trăi izolat ci în relație cu ceilalți, în strânsă corelație, afecțiune și comunicare. Astfel și copilul socializează și se integreaza în societate, aici copilul experimentează o imagine de sine într-un mod mai realist, reuşind să păşească dincolo de „pragul casei” în condiţii de siguranţă, aderă la un model de grup, iar colectivitatea îi oferă forţă, stabilitate și siguranţă. Societatea formează, modelează copilul și personalitatea acestuia conform sistemului de norme și valori acceptate într-un moment istoric dat. O adevărată relația grădiniţă - școală - familie - societate se bazează pe colaborare, cooperare, comunicare eficientă, în scopul optimizării rezultatelor educaţiei, având un efect benefic asupra copiilor, cât și al părinţilor oferindu-le respectul de sine și încredere în competenţele lor. BIBLIOGRAFIE: Adina, Băran-Pescaru (2004), Familia azi, o perspectivă psihopedagogică, Editura Aramis, București Bontaș, I. (2007), Tratat de pedagogie, Editura Big All, București Cristea, S (2002), Dicționar de pedagogie, Editura Litera Educațional Chișinău Osterrieth, P., A. (1973), Copilul și familia, Editura Didactică și Pedagogică, București Vrăşmaş, Ecaterina (2002), Consilierea şi educaţia părinţilor, Bucureşti, Ed. Aramis Văideanu, G (1979), Dicționar de pedagogie, Editura Didactică și Pedagogică, București.  PARTENERIATUL ŞCOALĂ - FAMILIE Prof. înv. primar: DĂNILĂ DORINA MARIANA Șc. Gimnazialǎ ,,A.P. Alexi” Sîngeorz-Bǎi, Bistriţa-Nǎsǎud „Pentru noi, pǎrinţii sau adulţii care trǎim alǎturi de un copil sau îl însoţim de-a lungul vieţii, provocarea constǎ în a-i permite sǎ realizeze actul cel mai dureros pentru fiecare, acela de a crește și de a se diferenţia de noi. Îl autorizǎm astfel sǎ ne pǎrǎseascǎ, sǎ se despartǎ de noi, sǎ se îndepǎrteze, pentru a întâmpina riscurile și minunile vieţii.” (Jacques Salome) Părinţii sunt primii şi cei mai importanţi educatori. De aceea, în relaţie cu şcoala, rolul familiei trebuie să fie bine definit. Dacă nu este aşa, se constată disfuncţii în activitatea de educaţie: elevul nu vine la şcoală, lipsind nemotivat şi părinţii nu ştiu acest lucru; elevul nu este supravegheat în activitatea de învăţare şi apare insuccesul şcolar, corigenţa sau chiar repetenţia; elevul nu îşi organizează bine timpul liber în afara programului şi este atras în viaţa de ,,cartier”, cu repercusiuni imprevizibile. Uneori, relaţia elevului cu familia nu îl ajută să se integreze în colectiv, ori familia este prea tolerantǎ şi normele şcolii par prea exigente, ori familia nu-l poate stăpâni şi ca urmare constată o deteriorare a relaţiei profesor/elev, elev/ profesor. Sunt elevi care provin din familii dezorganizate, monoparentale sau sunt în îngrijirea bunicilor, cu un buget mic, elevi care nu au condiţii bune de lucru, alteori cei care au condiţii bune (cameră proprie, calculator etc.) nu obţin rezultatele aşteptate. Când familia este ,,de bună credinţă” şi ar dori să vină în sprijinul cadrului didactic nu cunoaşte problemele şcolii. Sunt situaţii când părintele ar dori să-şi ajute copilul dar nu ştie cum să facă acest lucru şi când să se apropie de el. Adesea se constată existenţa conflictului dintre generaţii, văzut atât din prisma părintelui cât şi a elevului, părintele nu acceptă comportarea propriului copil, iar elevul, la rândul său, nu se consideră înţeles de adulţi (din şcoală, din familie, din comunitate). Elevul petrece cea mai mare parte a timpului în familie (cca.18 ore pe zi), de aceea părinţii sunt primii şi cei mai importanţi educatori. Activitatea lor de educaţie trebuie continuată și completată într-o strânsă relaţie de comunicare dinspre familie şi şcoală şi invers. Din păcate, în ultimii ani, învăţământul preuniversitar romậnesc se confruntă cu o situaţie deosebită, ce produce disfuncţionalităţi în desfăşurarea activităţii educative - exodul într-un număr tot mai mare al romậnilor (foarte mulţi fiind părinţi), la muncă în străinătate. Urmare a acestei situaţii, în evoluţia elevilor se constată: scăderea randamentului şcolar, creşterea numărului de absenţe, devieri de comportament, manifestări ale violenţei verbale şi chiar fizice, obiective stabilite superficial, libertate de exprimare şi comportament înţelese greşit, emiterea de opinii eronate de către părinţii plecaţi şi transmise copiilor, când fac comparaţii între sistemul de învăţământ romậnesc şi cel din străinătate. Pentru ca parteneriatul şcoală-familie să-şi demonstreze eficienţa trebuie să se respecte anumite condiţii de realizare a acestuia: - părinţii să fie percepuţi de către cadrele didactice ca persoane active şi valoroase pentru educarea copiilor; - părinţii să se implice în mod concret în luarea de decizii referitoare la activităţi extraşcolare, la modificarea orarului, la stabilirea disciplinelor opţionale, etc.; - responsabilitatea pentru evoluţia copilului să fie împărţită între şcoală şi părinţi. Profesorii trebuie să renunţe la poziţia de putere, de superioritate în relaţia cu părinţii şi să îşi asume propria responsabilitate pentru eşecurile copilului. La rândul său, părintele trebuie să aibă disponibilitatea necesară pentru a juca noi roluri în viaţa şcolii. El ajută voluntar activitatea didactică, oferindu-se ca resursă de învăţare: el învaţă, se informează în legătură cu modul de conducere şi organizare a procesului instructiv-educativ în şcoală; susţine motivaţia pozitivă a copilului pentru învăţarea şcolară; devine o sursă complementară de informaţie pentru şcoală, în legătură cu comportamentul copilului în familie; este resursă educaţională prin experienţa sa de viaţă şi de cunoaştere, este un educator important al copiilor săi, oferindu-le valori şi modele de conduită, este iniţiatorul schimbării în şcoală, analizând critic viaţa şcolară şi intervenind cu sugestii de ameliorare acolo unde este cazul. Cadrul didactic trebuie ca mai întâi să se întrebe care sunt valorile şi atitudinile faţă de şcoală, pe care fiecare familie le transmite, care e stilul de influenţare, atmosfera familială. Apoi, pornind de la faptul că părinţii sunt eficienţi în formarea unor deprinderi la proprii copii, dar şi cei mai interesaţi faţă de progresul acestora, educatorul trebuie să găsească modalităţi prin care părinţii pot fi motivaţi pentru a-şi asuma şi a practica efectiv rolul de parteneri ai şcolii în actul educativ. Relaţia de parteneriat constă în coordonarea acţiunilor între părinţi şi cadre didactice, astfel încât obiectivele de realizat, metodele folosite, formele de organizare şi de evaluare a activităţii să fie comune. Părinţii şi învăţătorul/profesorul vor învăţa unii de la alţii pentru a alege împreună varianta cea mai potrivitǎ pentru fiecare copil. Bibliografie: Bezede R., (2010) Parteneriatul școalǎ-familie:abordǎri creative în contextul școlii prietenoase, Ed. All, București.  Importanța relației școală-familie-societate! Prof. Deac Paula - Cristina Colegiul Tehnic “Alesandru Papiu Ilarian” Zalău, județul Sălaj Motto: “Fiecare copil pe care îl instruim este un OM dăruit societăţii.” (N. Iorga) Desi s-au spus şi scris foarte multe despre educaţie şi rolul său, problematica este departe de a fi epuizată. Astfel, nu există domeniu care să nu fie analizat din punct de vedere al impactului asupra omului fără să aibă tangenţă cu educaţia. Educaţia contribuie într-o mare măsură la formarea individului ca persoană. În prezent, mai mult decât în trecut, tineretului i se recunoaşte dreptul de a revendica o indentitate proprie în societatea adulţilor. În procesul educaţional, educatorii au un rol important, principalul scop al educaţiei fiind socializarea şi responsabilizarea. Parteneriatul educaţional presupune o unitate de cerinţe, de opţiuni, de decizii şi de acţiuni educative între factorii educaţionali. În articolul ,,Despre parteneriatul educațional”, Ionela Petrosel clasifică factorii parteneriatului educațional în trei categorii: instituţiile educaţiei: familie, şcoală şi comunitate; agenţii educaţionali: copii, părinţi, profesori, specialişti în rezolvarea unor probleme educaţionale (psihologi, consilieri psiho-pedagogi, terapeuţi etc.); membrii ai comunităţii cu influenţă asupra creşterii, educării şi dezvoltării copilului (medici, factori de decizie, reprezentanţii bisericii, ai poliţiei etc.). Abordarea parteneriatului şcoală, familie şi societate presupune construirea unor relaţii pozitive între cele trei mari „instituţii” și atrage după sine o mare colaborare şi responsabilitate din partea fiecăreia, dar ceea ce e important e că toate sunt direcţionate şi canalizate asupra elevului. Fiind o organizaţie socială ce îndeplineşte o funcţie de socializare, școala transmite elevilor valori şi modele promovate de societate, realizând multiple relaţii cu mediul social, cultural şi economic. Şcoala şi familia sunt cei doi piloni de rezistenţă ai educaţiei, iar între aceştia şi mediul extraşcolar sau extrafamilial pendulează copilul, obiect şi subiect al educaţiei. Colaborarea şcolii cu familia, trebuie să se axeze în mod firesc pe calitatea educaţiei. Şcoala trebuie să încurajeze familiile şi profesorii în stabilirea unor acorduri de învăţare; să ofere teme care să-i atragă pe părinţi; să acorde părinţilor dreptul de a lua decizii; să creeze un centru de resurse pentru părinţi etc. Există anumite acţiuni concrete în care familiile ar trebui să se implice: să elaboreze un program zilnic pentru teme, să citească alaturi de copii, să permită folosirea televizorului și a calculatorului cu înţelepciune, să păstreze legătura cu şcoala, să aprecieze efortul copiilor lăudându-i atunci când este cazul. Activitatea de comunicare a şcolii cu familia va fi axată pe identificarea şi combaterea factorilor de risc care pot influenţa în mod negativ educaţia copilului. Nu de puține ori, părinții își neglijează copiii din cauza problemelor familiale. Apariţia copilului pe lume parcă le-ar acapara tot timpul, cel mic ajungând la un moment dat chiar să se învinovățească pentru acest lucru. Acesta e momentul în care practic părintele se îndepărtează de copil, relaţia lor se răcește, iar copilul, simţind imediat acest lucru, se va comporta în consecință. Parteneriatul dintre școală şi familiile copiilor, desfăşurat în termeni amiabili şi de respect reciproc, oferă un mediu propice influenţării pozitive a educaţiei copilului. Relaţia partenerială, capabilă să le ofere ambelor părţi implicate posibilitatea de a acţiona, va avea efecte benefice asupra dezvoltării copilului. Relatia şcoală - comunitate este remarcată în probleme „delicate" precum abandonul şcolar, devianţă juvenilă şi integrarea copiilor cu cerinţe educative speciale. Din punct de vedere cultural, această relaţie se poate concretiza prin iniţierea unor manifestări în care elevii să poată dovedi ce pot face pentru comunitate: expoziţii, ateliere de creaţie, implicare în acţiuni comunitare (de exemplu, acţiuni de ecologizare a unor parcuri), implicare în campanii umanitare, activităţi de voluntariat etc. Pregătirea şcolară şi profesională deficitară creează premise pentru rata ridicată a şomajului şi a situaţiei financiare precare. Cei care abandonează şcoala nu vor avea formată morala şi cultura civică necesară rolului de părinte şi a celui de cetăţean al comunităţii. Autorităţile locale se pot implica în procesul educaţional şi asistenţial prin acordarea de fonduri pentru reparaţii sau investiţii familiilor nevoiaşe şi şcolilor, asigurarea resurselor materiale pentru desfăşurarea activităţilor didactice, colaborarea în vederea derulării unor proiecte pentru diminuarea riscurilor de eşec şcolar. Facilitarea obţinerii de surse financiare extrabugetare în vederea organizării unor activităţi didactice se poate realiza prin: organizarea unor concursuri, expoziţii, târguri educaţionale şi activităţi extraşcolare cu rolul de a contribui la asimilarea cunoștinţelor şi dezvoltarea unor abilităţi specifice (tabere de pictură, de modelaj, de sculptură, etc.), alocarea unor spaţii în folosinţa şcolii etc. Parteneriatul dintre şcoală şi agenţii economici se înscrie în stabilirea unui echilibru între cererea şi oferta educaţională. Sursele de finanţare externă pot fi: închirierea unor spaţii în vederea desfăşurării unor activităţi educative sau comerciale, vânzarea unor produse realizate de către elevi și/sau profesori în cadrul unor expoziţii sau târguri, sponsorizări pentru diverse proiecte, susţinerea cheltuielilor legate de şcolarizarea elevilor din mediul rural care au capacităţi intelectuale, dar cu posibilităţi materiale foarte reduse. Numai printr-o strânsă colaborare, fluentă și susținută între școală, societate și familie, cele trei medii pot face eficient procesul de educare a ființei umane în devenire. Este esențial ca acești trei piloni să aibă un țel comun pentru acțiunile lor - să urmărească un singur obiectiv: formarea unui tip de personalitate potrivit pentru lumea modernă în care trăim. Bibliografie: Miftode Vasile - Tratat de Asistenţă Socială, Editura Lumen, Iaşi, 2000 Palaghia Carmen (2006) - Şcoala între educaţie și devianţă socială, în Revista de cercetare şi intervenţie socială, Editura Lumen, Iaşi, 2006.  Educație fără frontiere! “Zâmbet de copil!” Colegiul Tehnic „Dr. Ioan Rațiu„ Turda, jud. Cluj Prof. Gr.I. Deaș Carmen- Daniela Disciplina: Biologie/ Estetica și igiena corpului omenesc Mă numesc Carmen- Daniela Deaș, sunt profesor de Biologie/ Estetica și igiena corpului omenesc la Colegiul Tehnic „Dr. Ioan Rațiu„ Turda, În școala noastră, sunt clase din Domeniul Estetica și igiena corpului omenesc, Specializarea: Coafor stilist și Frizer- coafor- manichiurist- pedichiurist. Pentru copiii noștri organizez activități aplicative extracurriculare specifice domeniului lor de activitate în care sunt impicați părinti, profesori, agenți economici, scoli din județ și alte județe, Crucea Roșie Română filiala Cluj, cu acestea am încheiat Acord de parteneriat. Coordonez Proiectul județean CAEJ 74 „Îndemânare și talent în estetică„ Ediția aIV-A, tipul activității principale din cadrul proiectului: Schimb de bune practici, Domeniul tehnic. Activitățile desfășurate în cadrul acestui proiect vizează oferirea de informații elevilor cu privire la realizarea lucrărilor de estetică și igiena corpului omenesc specifice profilului. Astfel de oportunități educaționale pun în evidență calitățile elevilor dar în același timp le permite să se manifeste liber să interacționeze cu colegi de o altă vârstă decât a lor și să-și lărgească orizonturile personale. Proiectul se adresează elevilor din învățământul liceal/ professional și gimnazial. Obiectivul principal al acestui concurs este transpunerea cunostintelor teoretice in abilitati practice in domeniul Estetica și igiena corpului omenesc. Concursul cuprinde trei sectiuni: Secțiunea I. Manichiura fantezie Secțiunea II. Coafura fantezie Secțiunea III Prezentări PPT cu Coafuri pentru evenimente speciale. Scopul proiectului; este formarea de atitudini, aptitudini și comportamente estetice corecte în condiții obișnuite de expunere a produselor proprii realizate în cadrul atelierelor de lucru prin realizarea Schimbului de bune practici- concurs județean „Îndemânare și talent în estetică„. Activităţile desfăşurate în cadrul acestui proiect vizează orientarea profesională și valorificarea abilităților practice în domeniul esteticii, care se referă atît la aspectul fizic cât și la starea de sănătate. În urma acestor activități, elevii se implică într-un număr tot mai mare de acțiuni ce vizează schimbul de experiență profesională la nivel de școală și în afara școlii, manifestând un interes deosebit, lucrează cu plăcere. Pentru cadrele didactice, se realizează dezvoltarea profesională prin utilizarea abilităților de comunicare și colaborare, schimb de experiență. Educația formală din contextul școlar trebuie a fi întregită de acțiuni care să vină în completarea ei. Elevul își însușește cunoștințele dar în același timp va dezvolta abilități și deprinderi menite a-l ajuta în orientarea profesională/ integrarea socială.  „In curând vom fi școlari!” Proiect de parteneriat educaţional Prof. înv. preșc Decean Ioana Delia, Grădinița cu PP Step by Step Nr.12, Alba Iulia ARGUMENT Având în vedere că grădiniţa şi şcoala reprezintă două trasee educative succesive, dar părţi ale unui proces care trebuie să rămână în ansamblu unitar, legătura dintre respectivele instituţii se cere întărită pentru ca trecerea dintr-una într-alta să asigure continuitatea proiectelor şi finalizarea lor adecvată. Adaptarea copilului la procesul instructiv- educativ, la noile condiţii de viaţă, de mediu fizic şi social, este o imperioasă cerinţă psihopedagogică şi medico- socială necesară menţinerii şi perfecţionării integrităţii şi echilibrului morfofuncţional psiho - moral şi social. Din acest motiv, am considerat că un parteneriat grădiniţă- şcoală este important. Astfel, am format o echipă: educatoare - învăţător şi am încercat să căutăm împreună acele prilejuri de colaborare care să faciliteze integrarea copilului în mediul înalt formalizat al şcolii. OBIECTIVE CADRU: Realizarea unor legături nonformale şi deschise între grădiniţă şi şcoală; Formarea unei atitudini corecte a preşcolarilor faţă de şcoală; Pregătirea familiei pentru viitoarea şcolarizare a copilului lor. OBIECTIVE: Prin realizarea acestui proiect, preşcolarii şi elevii vor fi capabili: Să manifeste interes pentru însuşirea unor noţiuni ca: toleranţă, respect, întrajutorare, egalitate de şanse; Să cunoască semnificaţia unor sărbători religioase; Să efectueze diferite activităţi împreună (ecologice, lucrări practice, activităţi cultural- artistice, vizite); Să stabilească relaţii de prietenie preşcolar - şcolar; Să manifeste interes pentru aplicarea cunoştinţelor dobândite în diverse situaţii; Să conştientizeze utilitatea cunoştinţelor dobândite în colaborare; DURATA: Ianuarie, 2016 - Iunie, 2016. BENEFICIARI: Copiii grupei „Voiniceii” (mare) de la Grădiniţa cu PP Step By Step Nr.12, Alba Iulia şi elevii clasei a II -a C - Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu”, Alba Iulia. RESURSE UMANE: copiii preşcolari şi şcolari, părinţii copiilor, cadrele didactice (educatoarele grupei, învăţătoarea), directorul grădiniţei şi al şcolii. RESURSE MATERIALE: fly-ere, planşe, cărţi, reviste, articole de papetărie, materiale reciclabile, rechizitele şcolarului, suport pentru expoziţie, costume pentru dans de societate,, aparate foto, DVD- uri, MEDIATIZARE ŞI DISEMINARE: mediatizare în presa locală(presa scrisă şi on-line), expoziţie în cadrul evenimentului „Zilele porţilor deschise”, organizat la Şc. Gimnazială „Mihai Eminescu„ şi diseminare în cadrul şedinţelor cu părinţii, Consiliului Profesoral, Comisiei metodice şi în cadrul a diverse simpozioane. EVALUAREA s-a realizat prin: Apreciere asupra colaborării în modul de lucru, în prezentare şi produsele realizate; Acordarea unor diplome copiilor care s-au evidenţiat; Amenajarea unei expoziţii cu lucrările copiilor şi imagini foto în cadrul evenimentului „Zilele porţilor deschise”, organizat la Şc. cu cls. I-VIII „Mihai Eminescu”; Realizarea unui portofoliu final cu imagini din activităţile desfăşurate, lucrările copiilor şi DVD cu fotografiile făcute pe parcurs BIBLIOGRAFIE: Vrămaş, E., “Educaţia timpurie”, Editura Arlequin, Bucureşti- 2014; Ezechil, L., Lăzărescu, M., “Laborator preşcolar”, Editura V& I Integral, Bucureşti- 2002; ”Învăţământul preşcolar în mileniul III”, Editura Reprograph, 2005; ”Curriculum pentru învăţământul preşcolar”, Ed. DPH, 2008.  FAMILIA-TRADIȚII ȘI VALORI Înv.Degeratu Roxana,Școala Gimnazială,,Nicolae Bălcescu” ,,Cu fiecare zi din viata noastra facem depuneri in banca de memorie a copiilor nostri.” Charles R. Swindoll. Familia este o instituție socială ce are la bază alegerea reciprocă a partenerilor în vederea asigurării reproducerii speciei,în condițiile socio-culturale determinate﴾ Popescu-Neveanu, P.1978, p.262﴿. C.Bistriceanu consideră că familia este un grup a cărui finalitate constă în preluarea, păstrarea, sporirea și transmiterea unui patrimoniu genetic, economic, moral, religios, cultural și social-identitar. Familia îndeplinește următoarele funcții: economică, ce constă în asigurarea resurselor materiale, financiare, necesare existenței familiei, funcția de socializare/educare-funcția de formare în scopul asimilării de către copii cât și de ceilalți membri a atitudinilor, valorilor, principiilor, modelelor de comportament caracteristice unui grup social, funcția de solidaritate ce constă în asigurarea unității și stabilității familiei și implică manifestarea sentimentelor de afecțiune, de respect, de apartenență la grupul familial, de încredere a membrilor unii în alții, de ajutor și susținere reciprocă și funcția sexual-reproductiva cu scopul aducerii pe lume a copiilor. Un copil se naste in sânul unei familii si devine parte a societății abia mai târziu. Rolul părinților e acela de a-l învăța ce înseamnă respectul, buna-cuviinta, responsabilitatea si moralitatea, încă din primii ani de viață. Familia este cadrul în care copilul învață să iubească, fiind cadrul în care el însuși este maximal iubit. Fiecare familie are regulile și tradițiile sale, acestea fiind gesturi sau evenimente care se repetă cu regularitate, care au o semnificație aparte pentru membrii ei și care sunt împărtășite de fiecare în parte. Aceste obiceiuri, în aparență nesemnificative, contribuie la comuniunea familială, strâng legătura între membrii unei familii și îi ajută să evolueze. De obicei, aceste tradiții se suprapun peste sărbătorile creștine. Dar daca aceste sărbători cuprind obiceiuri general valabile, tradițiile de familie au caracteristici aparte, valabile doar pentru membrii săi. De Crăciun, de exemplu, toată lumea impodobește bradul, face cadouri și prepară mâncărurile tradiționale. Însă în cadrul unei familii aceste gesturi se nuanțeaza și lor li se adaugă unele evenimente specifice. Ziua împodobirii bradului poate fi, să spunem, 21 decembrie, ca să coincidă cu ziua de naștere a copilului sau Crăciunul se poate asocia cu pregătirea unui anumit tip de tort, foarte apreciat de cei mici. Ritualurile de familie, obiceiurile caracteristice unui anumit nucleu familial, se pot departaja în două categorii. Cele asociate gesturilor pregătitoare pentru somn sau cele de la trezire (sărutul de noapte bună, povestea de somn ușor, cafeaua sau - pentru copii - lăpticul de dimineața etc.) servesc la meținerea coeziunii și a echilibrului familiei. Cele care țin de sărbători, ritualurile de vacanță, vizitele la bunici, mesele în familie, atunci când au o frecvență repetativă, se încadrează în același tip. Ele se numesc rituri de uniune. Acestea sunt, de fapt, și cele mai importante pentru o familie. Alte gesturi ritualice marchează trecerea de la o etapă de viață la alta: căsătoria, botezul, celebrarea nunții de argint...Toate aceste gesturi de afecțiune le vor da copiilor siguranță, protecție,vor creea sentimente de iubire,de respect față de adulți ceea ce va contribui la dezvoltarea armonioasă a copilului din punct de vedere fizic,dar mai ales psiho-afectiv. Copiii resimt puternic nevoia de singuranță și sunt poate cei mai tradiționaliști membrii ai familiei. Gesturile repetate la anumite intervaluri de timp sau cele care le marchează și le jalonează ziua sunt extrem de importante pentru cei mici. Ei se simt astfel protejați, au repere clare dupa care să se ghideze și simt că în acest fel se întărește legătura dintre ei și părinți. Familiile care nu au tradiții specifice sunt mai dezorganizate, iar copilașii simt că sunt lăsați de capul lor. Câștigă astfel o independență cu care nu știu ce să facă. Prin studii științifice s-a determinat ca relațiile dintr-o familie sunt mai echilibrate și mai armonioase atunci când toți membrii au repere de viață comune și știu în fiecare moment ce trebuie făcut. Alături de gesturile de sărbătoare, puteți inventa la rândul dumneavoastră unele tradiții proprii. De exemplu, puteți organiza petreceri atunci când copilul pleacă de acasă (la studii, în alt oraș etc.) sau atunci când începe serviciul. De asemenea, un copilaș care se teme de prima zi de școală sau de grădiniță poate fi pregătit psihic printr-o mică petrecere care să marcheze evenimentul. Primul dintisor căzut poate fi, de asemenea, sărbătorit. Ocaziile nu lipsesc, totul este ca părinții să le dea o conotație specială... Tradițiile de sărbători pot fi un liant important în familie și o ocazie de a crea amintiri frumoase pentru mai târziu.Mirosul cozonacilor, al cârnaților afumați, a tobei și a sarmalelor de Crăciun ne vestește sărbătoarea și ne putem bucura de ea mai bine. N-aș putea să îmi imaginez însa Crăciunul fără bradul împodobit, fără cadouri și fără bucuria zăpezii. Tradiția Ignatului, a porcului tăiat în ogradă cu savurarea pomenii porcului se păstrează de demult, iar copiii ce s-au mutat la oraș, revin la părinți la țară pentru a continua acest obicei. Mirosul de pască, drob de miel, ouale înroșite care se ciocnesc de Sfânta sărbătoare a Paștelui rostind Hristos a înviat! și Adevărat a înviat! ne fac să intrăm în spiritul sărbătorii și să ne bucurăm cu adevărat de Învierea Domnului, dupa ce am postit pâna în Vinerea Patimilor. Românul se definește prin tradițiile, obiceiurile și datinile sale. Ia-le pe acestea și nu va mai rămâne un român adevărat! Prin urmare, nu vreau să renunț la nici o tradiție, nici un obicei pe care-l practic și îmi doresc ca nici un alt român să nu renunțe, atâta timp cât îi stă în putere. (Alina Panait) Bibliografie: 1.Bistriceanu, C. ,,Sociologia familiei”, Editura Fundația România de Mâine, București, 2006, pag.15 2.Cojocariu,Venera, ,,Pedagogia învățământului primar și preșcolar”, Editura Alma Mater, Bacău, 2011, pag. 93, 101 3.Niculescu, R.M, ,,Pedagogia preșcolară și a școlarității mici”, Editura Universității, Brașov, 2007, pag.50 4.Popescu-Neveanu, P. ,,Dicționar de psihologie”, Editura Albatros, București, 1978, pag262.  RELATIA FAMILIE - ŞCOALĂ Realizat, profesor, Deleanu Ionela “Eu sunt copilul. Tu ţii în mâinile tale destinul meu. Tu determini, în cea mai mare măsură, dacă voi reuşi sau voi eşua în viaţă! Dă-mi, te rog, acele lucruri care să mă îndrepte spre fericire. Educă-mă, te rog, ca să pot fi o binecuvântare pentru lume!” Din Child’s Appeal Familia exercită o influenţă deosebit de adâncă asupra copiilor. Fără sprijinul activ al părinţilor, şcoala nu poate realiza obiectivele educaţionale stabilite, oricât de competenţi ar fi educatorii. O mare parte despre cunoştinţele despre natură, societate, deprinderile igienice, obişnuinţele de comportament, elevul le datorează educaţiei primite în familie. Rolul familiei este foarte important în dezvoltarea copilului din punct de vedere fizic, intelectual, moral estetic, ş.a.. Ca prim factor educativ, familia oferă copilului aproximativ 90% din cunoştinţele uzuale (despre plante, animale, ocupaţiile oamenilor, obiectelor casnice), familia este cea care ar trebuie să dezvolte spiritul de observaţie, memoria şi gândirea copiilor. Copilul obţine rezultatele şcolare în funcţie de modul în care părinţii se implică în procesul de învăţare. Tot în familie se formează cele mai importante deprinderi de comportament: respectul, politeţea, cinstea, sinceritatea, decenţa în vorbire şi atitudini, ordinea, cumpătarea, grija faţă de unele lucruri încredinţate. Toate acestea reprezintă de fapt ilustrarea cunoscutei expresii „a avea cei şapte ani de-acasă”. Un elev fără „cei şapte ani de acasă” va crea mereu probleme chiar şi ca viitor adult. Una dintre cele mai importante preocupări ale familiei şi un punct comun pe care îl are aceasta cu şcoala este orientarea şcolară şi profesională. Cei mai mulţi părinţi sunt bine intenţionaţi în alegerea unei şcoli sau unei profesii pentru fiul sau fiica lor. Dar, de multe ori, buna intenţie şi buna credinţă sunt tocmai sursele greşelilor lor deoarece acestea nu ţin loc de competenţă şi de pricepere. Greşelile părinţilor decurg uneori şi din prea marea dragoste pe care o poartă copiilor. De aceea între familie şi şcoală trebuie să existe o permanentă colaborare care se poate realiza prin vizite reciproce, şedinţe şi lectorate cu părinţii. Un parteneriat familie-şcoală este relaţia cea mai profitabilă pentru toţi cei ce participă la acest demers. Parteneriatul va fi eficient dacă fiecare parte va reţine că acelaşi subiect este copilul nostru şi şcolarul nostru. Cadrele didactice află cum este fiecare copil, în ce mod ajunge mai repede la succes, ce îl interesează şi-l pasioneză, iar parinţii vor cunoaşte în ce momente să-l susţină pe şcolar, în ce fel să-l motiveze şi să-l ajute. Şcoala este instituţia socială în care se realizează educaţia organizată a tinerei generaţii. Ea este factorul decisiv pentru formarea unui om apt să contribuie la dezvoltarea societăţii, să ia parte activă la viaţă, să fie pregătit pentru muncă. Procesul de învăţământ este cel care conferă şcolii rolul decisiv în formarea omului. Misiunea şcolii este aceea de a contribui la realizarea idealului educativ impus de cerinţele vieţii sociale. Procesul de educaţie din cadrul şcolii este îndrumat şi condus de persoane pregătite în mod special pentru acest lucru. Menirea şcolii nu este numai de a înzestra elevii cu un bagaj de cunoştinţe cât mai mare, ci şi de a stimula calitatea de om. Educaţia, sub toate formele ei, e chemată să găsească soluţii prin care copilul să se adapteze rapid şi eficient la societatea în care trăieşte. Oricât s-ar strădui, şcoala nu poate înlocui restul instituţiilor care au misiunea de formare a cetăţenilor conştienţi, cu o conduită civilizată. Educaţia şcolarilor în şcoală nu are sorţi de izbândă fără o colaborare strânsă cu alţi factori activi implicaţi în procesul instructiv-educativ. Între aceştia, familia, considerată dintotdeauna celula de bază a societăţii şi "un soi de personalitate colectivă" de a cărei armonie generală depinde dezvoltarea personalităţii copilului, are un rol foarte important în ajutorul pe care trebuie să îl dea şcolii. Oricine lucrează în învăţământ observă cum familia nu mai poate realiza astfel de temelie şubredă, şcoala nu poate construi certitudini. Formarea ca cetăţean se află sub influenţa societăţii şi în special a familiei. Colaborarea cu familia trebuie să se concretizeze într-un program comun de activităţi ale şcolii cu aceasta (lectorate cu părinţii, şedinţe, consultaţii, vizite la domiciliul elevului, serbări şcolare). Părinţii trebuie să vadă în noi un prieten, un colaborator, un om adevărat care-i poate ajuta prin atitudinea nepărtinitoare pe care trebuie să o afişăm. Aşadar e o sarcină a şcolii să identifice situaţiile problemă din familiile copiilor, să dirijeze pe cât este posibil strategiile educative în favoarea elevului şi să conştientizeze că relaţia de colaborare şcoala-familie este determinantă în educarea copiilor. Educaţia în familie devine astfel un proces de pregătire pentru viaţă, prin întâmpinarea şi rezolvarea problemelor de viaţă. În concluzie, trebuie spus că cei doi factori educativi, familia şi şcoala, trebuie să aibă acelaşi scop - formarea personalităţii umane integrale şi armonioase. BIBLIOGRAFIE: Cerghit, I.; Radu, I.T.; Popescu, E.; Vlăsceanu, L., „Didactica”, manual pentru clasa a X-a, şcoli normale, E.D.P., R.A., 1997; Kant, Im., Tratat de pedagogie. Iaşi, Editura Agora, 1992. Nica, I, Ţopa, L., Colaborarea şcolii cu familia elevilor de clasa I, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1974; Nicola, I., „Pedagogie”, E.D.P., R.A., Bucureşti, 1992; „Tribuna învăţământului”, 2000. Revista Învăţământului preşcolar, 3-4/ 2005.  ACTORI PE SCENA EDUCAȚIEI Prof. înv. primar Delia Pop Școala Gimnazială „Grigore Sialși” Beclean, Bistrița-Năsăud “Să nu-i educăm pe copiii noștri pentru lumea de azi. Această lume nu va mai exista când ei vor fi mari și nimic nu ne permite să știm cum va fi lumea lor. Atunci să-i învățăm să se adapteze.” (Maria Montessori - „Descoperirea copilului”) În şcoala contemporană eficienţa educaţiei depinde de gradul în care se pregăteşte copilul pentru participarea la dezvoltarea de sine şi de măsura în care reuşeşte să pună bazele formării personalităţii copiilor. În acest cadru, învăţământul are misiunea de a-i forma pe copii sub aspect psihointelectual, fizic şi socioafectiv, pentru o cât mai uşoară integrare socială. În procesul educaţional se pune accent pe copil şi pe dezvoltarea integrală a personalităţii sale. Dezvoltarea personalităţii se poate desfăşura doar în comunitate: părinţi, educatori, profesori, care urmăresc acelaşi lucru - o educaţie de bună calitate. Un obiectiv de seamă al muncii școlare îl constituie formarea și dezvoltare la elevi a unei game bogate și variate de sentimente și trăiri afective, care au un mare rol în viața individuală și în comportarea socială. La ciclul primar, elevul se află într-o intensă etapă a dezvoltării intelectuale, afective, fizice și sociale. Actorii principali implicați în educația unui elev mic ar trebui să se completeze și să lucreze în echipă pentru a forma un copil capabil să gândească și să creeze. Copiii au beneficiat mai întâi de școala familiei, locul unde se pun bazele fericirii, care nu este întâmplătoare, ci se construiește în mare măsură. Aici copilul trebuie să se simtă iubit, apreciat, valorizat. În aceste condiții rezultatele obținute mai târziu, la școală, îi vor mulțumi pe părinții cu așteptări realiste. Faptul că cei mai mulți elevi ai clasei pregătitoare au frecventat învățământul preșcolar ușurează mult adaptarea la noile condiții ale activității din ciclul primar, contribuind la egalitatea șanselor în dobândirea instrumentelor necesare activității de formare a deprinderilor prevăzute de Curriculum-ul Național. Școala oferă informație, dar și formează ființa umană. Micul școlar pătrunde în tainele cunoașterii alături de învățător și împreună construiesc vise ce pot fi atinse, iar practicile pozitive ar trebui să primeze în fața celor negative. Aspecte pozitive dezvoltate în familie: - educația bazată pe aspirații nobile: sociabilitate, emoție, siguranță, stimulare emoțională; - stimularea aspirațiilor interioare și a perspicacității, curaj, spirit liber, blândețe; - dezvoltarea relației cu natura, seninătate, bucuria găsită în lucrurile mărunte, critica constructivă, libertatea de exprimare. Aspecte pozitive dezvoltate de învățător la clasă: - vede dincolo de cuvinte și reacții exterioare, apoi intervine pentru rezolvarea problemelor identificate; - înlesnește pătrunderea în trăirile umane și analizează conflictele prin intermediul poveștilor, istorisirilor și pildelor; - educă prin multe exemple vii și mai puține reguli; - făurește un mediu ideal pentru dezvoltarea inteligenței copiilor; - determină elevii să pună întrebări, să-și expună propriile idei; - susține teoria cu exemple practice; - îi laudă pe elevi pentru orice reușită; - îi învață cum să-și gestioneze emoțiile și să construiască relații sociale; - le dezvoltă stima de sine. Părinţii sunt colaboratori oriunde se pot încadra în procesul educaţional: plimbări, serbări, excursii, vizite, vizionare de spectacole etc. Familiile, atât cât pot şi acelea care dispun de posibilităţi deosebite, sunt pur şi simplu totdeauna prezente când este nevoie să facă ceva în clasă sau să ajute la ceva anume ştiind că este în folosul copilului. În comunitate, copilul învaţă să-şi dezvolte spiritul critic de timpuriu, să-i respecte pe cei din jur: Să-şi asume responsabilităţi Învaţă ce este libertatea şi care sunt limitele ei Să se manifeste ca o persoană dinamică cu spirit de iniţiativă. AVANTAJE generale ale activităţilor comune elev - profesor - părinte: comunicare eficientă prin dispariţia inhibiţiilor: profesor-părinte, părinte-copil, elev-profesor; relaxarea relaţiilor: profesor-părinte, părinte-copil, elev-profesor; aplicarea în practică a unor idei, sugestii venite din partea familiei, susţinerea aplicării lor şi controlul aplicării lor de către aceasta; îmbunătăţirea metodelor educative în familie ca urmare a unei informări corecte şi complete de către şcoală; diversificarea metodelor educative în şcoală şi familie; creearea unor condiţii favorabile şi diverse educaţiei, pe care şcoala nu le poate permite din resurse proprii; cunoaţterea amănunţită a evoluţiei propriului copil şi identificarea mijloacelor şi metodelor de ajutare şi stimulare a acestei evoluţii; implicarea părinţilor în activităţi model pentru tânara generaţie: culegere de fonduri, intrajutorarea unor grupuri defavorizate; identificarea rapidă şi eficientă a nevoilor şcolii şi propriului copil, ca benefieciar al actului educativ etc. BIBLIOGRAFIE: Cury, Augusto, (2005), Părinți străluciți, profesori fascinanți, Ed. For you, București,  Învățământul primar, (2-3/2004), Ed. Miniped, București.  RELAȚIA GRĂDINIȚĂ - ȘCOALĂ - FAMILIE - SOCIETATE Prof. Delibașa Carmen Liliana Colegiul Național ,,Ioniță Asan”Caracal Educaţia preșcolară trebuie înțeleasă şi construită ținând seama de dimensiunea timpurie. Ea este o treaptă care are în vedere experiența deja acumulată de copil în mediul familial. De aceea trebuie construită în parteneriat educativ cu familia şi comunitatea şi constituie premiza cea mai importantă a dezvoltării copilului. Un program de educatie preșcolară este un program care se preocupă de dezvoltarea copilului în sensul devenirii şi construcției personalitătii sale armonioase. Obiectivul central nu este pregătirea pentru scoală cum ar putea apărea din denumire, ci formarea nucleului de personalitate în şi prin relațiile sociale pe care le oferă grădinița. Desigur ca treaptă a învătămantului, grădinița se preocupă şi de viitorul școlarului, dar aceasta este secundar la nivel individual. Educaţia timpurie prevede parteneriatul activ cu părintii copilului mic sau preșcolar, în asa fel încât aceștia să continuie acasă ceea ce se realizeaza la cresă sau gradinită şi chiar să-şi îmbunătățească practicile parentale. Educaţia parentala cu care ne-am obisnuit, prin modelul familiei sau "dupa ureche", nu mai e proprie epocii noastre. Colaborarea cu familiile se bazează pe doua principii Pe de o parte e principiul loialitatii, pentru că se lucrează pe tema loialitatilor care există si pe de altă parte este multiplă parțialitate. Părintii au nevoie de un feedback. Relatiile în familie nu sunt întotdeauna ideale si de aceea parintii vor să știe care sunt cauzele. Sunt copiii aceia care fac viața părintilor amară sau sunt părintii de vină pentru că nu pot educa copiii cum trebuie? În majoritatea situațiilor este o combinație între cei doi factori. Când părinții sunt din ce în ce mai implicati în procesul de asistență al copilului lor poate sa apară o relatie părinte-copil mult mai strânsă. Copilul poate sa aibă din nou încredere în capacitatile si obiectivele părintilor. La rândul lor părinții pot deveni constienți de capacitătile de care dispun si pe care le pot dezvolta. Pe lângă acestea și relatia între îndrumător și părinti poate fi optimalizată. Metode de atragere a părintilor în procesul de educație: Vizitele la domiciliu.Unele familii pot să apară în public cu totul diferit decât trăiesc în realitate. Când faci o vizită la domiciliu poti fi confruntat cu tot felul de surprize. Abia atunci poți vedea cum trăieste si locuiește familia si care le sunt posibilitătile. Când se face o vizită la domiciliu părintii pot aprecia efortul care se face în încercarea de a-i ajuta Telefon sau e-mail. Când intervine ceva urgent este simplu să se comunice prin telefon cu părintii; astfel într-un timp foarte scurt se poate obține informatia necesară. Seri pentru părinți. Părinții au nevoie să vorbească despre sițuația lor Zile ale ușilor deschise, vizite… Faptul ca părintii au sau nu posibilitatea de a-si vedea copiii în fiecare zi sau cu regularitate nu are nimic de-a face cu faptul că ei doresc să stie ceea ce copilul lor face în cadrul organizației. De aceea părinții trebuie să vadă care este activitatea îndrumătorilor și cum arată ziua unui copil în centru. Astfel, se pot organiza zile ale porților deschise când este posibil să se facă cunostință cu organizația, dar si cu lucrările copiilor. Părinții pot fi informați de activitățile din interiorul organizației făcându-i să participe direct la activități. Sprijin în procesul de educatie. Acordarea de sprijin în procesul de educare are în acest context ca scop lărgirea contactelor între părinti si copil, îmbunătătirea sau ajutorarea capacităților educaționale ale părinților. Raporturile active ale familiei cu școala sunt stimulate, în ultimele decenii,de apariția unor importante mize familiale ale școlaritații instrumentale, statutare, afective și culturale.Numeroase cercetări pun în evidență preocuparea părinților pentru viitorul economic al copiilor lor, pentru plasarea acestora în câmpul muncii pe opoziție convenabilă din punctul de vedere al stabilității și nivelului veniturilor,ori al condițiilor de muncă [Montandon, 1991]. Dificultățile de inserție profesională a tinerilor și riscul crescând al șomajului fac ca această preocupare să crească. Școala pare a fi instrumentul cel mai la îndemână pentru părinți, în special pentru cei aparținând categoriilor sociale lipsite de resurse economice și culturale, de a asigura securitatea profesională a copiilor. Pe de altă parte, din perspectiva instituției școlare și a reprezentanților săi, cadre didactice sau administratori, legătura cu familiile elevilor apare tot mai mult, la nivelul cunoașterii comune, al cunoașterii științifice și al discursului politico-administrativ, ca o necesitate. O serie de studii atrag atenția asupra importanței contactelor familie-școală pentru reușita școlară a copiilor. BIBLIOGRAFIE De la pedagogia grupului la pedagogia diversităţii, Prof. univ. dr. Traian Vrasmas Universitatea „Ovidius” Constanta Prof. univ. dr. Ecaterina Vrasmas Universitatea Bucuresti Conf. univ. dr. Alois Ghergut Universitatea „Al. I. Cuza” Iasi Psiholog pr. Corina Murariu-Botez Asociatia RENINCO Sociologia educației familiale Volumul I Elisabeta Stănciulescu, Editura Polirom, 1997, pag.172-174.  RELAȚIA GRĂDINIȚĂ - ȘCOALĂ - FAMILIE – SOCIETATE Edu. DELIU MARIANA G.P.N. SARATA MONTEORU Mediul educativ în care trăieşte copilul este susținut și se construieşte din relaţia tuturor in-fluenţelor educative: grădiniță-școală-familie-societate. Necesitatea abordării parteneriatului dintre aceste mari „instituţii” atrage după sine o mare colaborare şi responsabilitate din partea fiecăreia dar ceea ce e important e că toate sunt direc-ţionate şi canalizate asupra copilului. Faptul că micul preşcolar intră în contact cu mediul în care trăieşte este ceva normal, însă faptul că în dezvoltarea lui sunt antrenaţi alţi factori care au rolul de a-l stimula este un lu-cru deosebit. Relaţia dintre factorii principali ai mediului educativ este dinamică, într-o permanentă construcţie. Pentru copilul preşcolar mediul educativ se compune din spaţiul familial (casa personală şi casa rudelor apropiate), spaţiul comunităţii din care face parte şi spaţiul grădiniţei. Familia, pentru copil, este reprezentată de acei oameni cu care locuieşte în acelaşi spaţiu şi care participă la satisfacerea nevoilor lui, dar şi de oamenii importanţi pentru părinţi în al că-ror spaţiu copilul merge des şi unde are tabieturile sale. Casa copilului este mediul în care copilul creşte şi se dezvoltă în siguranţă, este locul de odihnă şi retragere, locul explorării şi al construcţiei de sine. Casa este un „corp matern”, un spaţiu intim pe care copilul nu-l împarte decât cu oameni foarte apropiaţi afectiv, care îşi lasă amprenta asupra devenirii lui: părinţii, fraţii şi bunicii. Toţi ceilalţi vin şi pleacă străduindu-se să deranjeze cât mai puţin. Copilul însă nu ezită să-şi aproprie spaţii şi să-şi creeze obiceiuri în casele oamenilor apro-piaţi cu care el stabileşte legături afective: aşa se întâmplă cu casa bunicilor, mătuşilor şi a altor rude. Prin participarea la comunitate copilul reuşeşte să păşească dincolo de „pragul casei” în condiţii de siguranţă. El se află printre semeni, dar care nu sunt şi intimi. Aici relaţiile sunt mai puţin afectivizate şi au detaşarea unei comunicări sociale. Este un spaţiu unde copilul poate experimenta o imagine de sine mai realistă (care nu este prea încărcată de afectiv) şi poate stabili relaţii pe care el însuşi să le gestioneze. Tot prin co-munitate, copilul poate adera la un model de grup, poate obţine opusul individualităţii: starea de apartenenţă. Comuniunea cu ceilalţi asemenea, colectivitatea îi oferă omului forţă, stabilitate, siguranţă. Grădiniţa îi poate asigura copilului comunitatea de care el are nevoie. Aici este un mediu suficient de securizant pentru a aminti de casa familială, dar şi un spaţiu echidistant în care copilul să poată avea experienţa de a fi ca ceilalţi, de a „intra în rândul lumii”, de a ieşi din spaţiul familiei unde este valorizat pentru unicitatea sa, pentru particularităţile sale. Astfel, familia şi grădiniţa oferă în mod complementar, împreună, un spaţiu complex necesar dezvoltării copilului preşcolar. Ambele instituţii sunt necesare şi nici una nu poate prelua atribuţiile celeilalte, fiecare având un alt rol. Important este însă ca această complementaritate să poată fi înţeleasă corect pentru coeren-ţa mediului educativ în care trăieşte copilul. Părinţii copilului intră şi ei într-o comunitate constituită în jurul grădiniţei unde se pot im-plica mai mult sau mai puţin. Ceea ce îi uneşte pe aceşti părinţi este o preocupare comună pentru felul în care se simt copiii la grădiniţă. Este de asemenea important ca părinţii şi educatoarea să poată colabora şi să se poată sprijini reciproc într-o relaţie în care fiecare conştientizează importanţa pentru copil a rolului celuilalt. Colaborarea cu școala este și ea foarte importantă întrucât această instituție va continua educația copilului. Parteneriatul dintre cele două școală - grădiniță are ca scop primordial identificarea celor mai eficiente căi de adaptare a copiilor la noul mediu educativ. Parteneriatul se poate concretiza prin schimburi de experiență între învățători și edu. (lecții deschise, mese de lucru, ateliere de lucru), activități comune la care să participe părinții și copiii (vizite la școală, proiecte educative de genul ,,Săptămâna lecturii”, ,,Ziua porților deschise”, ,,Școlar pentru o zi”). Se înțelege că pentru. asigurarea continuității între cele două medii educaționale, cadrele didactice din școală trebuie să cunoască pregătirea ce se realizează în grădinițe, iar educatoarea trebuie să se informeze asupra dinamicii cerințelor ce se formulează în mediul școlar. Pe de altă parte, prin stabilirea primelor contacte cu școala și cu învățătorii, copiii se vor familiariza din timp cu instituția, dar și cu cele mai importante personaje ale ei: directorul de școală, personalul didactic al școlii, ceea ce va contribui la reducerea neliniștilor și a stărilor negative pe care le generează, foarte adesea perspectiva primei zile de școală. Copilul trebuie ajutat să pășească (pătrundă) în școală cu optimism, cu încredere în sine și în ceea ce îi poate oferi mediul școlar, și mai ales dornic să întâlnească învățătorul. De succesul acestei întâlniri depind multe alte experiențe ulterioare. Parteneriatele dintre grădiniţă - familie, grădiniță-școală și grădiniță - comunitate (dispensar, biserică, poliție, etc) se referă la construirea unor relaţii pozitive între familie, grădiniţă, comunitate și școală, la o unificare a sistemului de valori care are un efect benefic asupra copiilor.  Pregătirea prescolarului pentru școală prof. inv. primar Della Sultana, Scoala Gimnazială Nr.11 ,,Dr.C-tin Angelescu,, Constanța Gradinița și școala constituie etape de instruire și pregatire pentru viată a copilului, aflate în raporturi de continuitate. Tocmai de accea, colaborarea între grădiniță și școală se dovedește a fi un fapt necesar care trebuie să stea în atenția practicienilor. Vârsta de 7-8 ani,considerată în trecut optimă pentru debutul școlarului, se dovedește a fi prea târzie în raport cu modificările din mediul socio-cultural contemporan. Mulțimea și diversitatea mijloacelor audiovizuale și a jucăriilor aflate astăzi la dispoziția copiilor de la cea mai fragedă vârstă determină o modificare a stadiilor dezvoltării lor ontogenetice. Acest lucru i-a determinat pe multi cercetatori să conchidă asupra posibilitații debutului școlar mult mai devreme decât în trecut. Micșorarea pragului de debut școlar este confirmată și de teoria psihologică și pedagogică potrivit căreia rezultatele educației sunt mult mai temeinice dacă procesul începe mai de timpuriu. Stadiile de psihologie și pedagogie școlară au relevat că adaptarea copilului la viața școlară reprezintă o condiție esențială a progresului școlar. Procesul educațional, ca proces bipolar, se desfasoară antrenând deopotrivă cele două entitați: elev-educator, intr-un câmp de acțiune comună, într-un permanent efort de acomodare reciprocă. La nivelul clasei pregătitoare, adaptarea medodologiei, în ansamblul său, la particularitațile de vârstă și ale activitații școlarului are aceeasi importanță ca și adaptarea școlarului la cerințele invățării. De aceea, pentru învățătorul clasei pregătitoare,anul școlar începe, de fapt cu mult înainte de 1 septembrie. Încă din anul precedent, el va trebui să ia legătura cu grădinița, pentru a cunoaște copiii pe care îi va avea in clasă. Va prelua de la educatoare fișa psihopedagogică a fiecărui elev,de unde poate vedea datele cu privire la dezvoltarea fizică,posibilitățile intelectuale achizițiile cu care copiii pleacă din grădiniță pentru a le putea valorifica si dezvolta mai departe. Va lua legatura cu familia, pentru a cunoaste mediul familial,preocupările și aspectele vieții copilului în familie starea sănătății etc. Cunoașterea din timp a fiecarui copil in parte, a antecedentelor sale,a situației familiale îi va înlesni atât munca de organizare a colectivului clasei, cât și munca pe care va trebui să o desfașoare în mod independent. Cunoașterea aprofundată a programei școlare este o condiție indispensabilă pentru progresul școlar. Orice temă din programă poate fi prezentată în forme care să pună accent fie pe acțiuni obiectuale, fie pe imagini, fie pe mijloace verbale. Opțiunea pentru o versiune sau alta sau pentru o versiune combinată este sugerată de posibilitațile tipice vârstei elevului. În forme adecvate, activitațile creatoare vor ocupa un loc de seamă în activitatea școlarului, asigurându-se respectarea cerinței de bază pentru întregul nostru învățământ și anume coordonarea unitară a copiilor pe drumul pregătirii lor pentru viață. De aceea,învățătorul trebuie să-i cunoască îndeaproape,să continue metodele de învățare intuitivă și prin joc într-un context non paralel cu introducerea formelor de învățare specifice școlii. În acest fel, se poate contribui din plin la reglarea întregului mecanism intelectual, afectiv, de comportament al copiilor si se pot realiza pe deplin sarcinile instructiv-educative specifice clasei pregătitoare.  Relatia gradinita - scoala - familie - societate DESPA IONELA Familia reprezinta celula de baza a societatii, exercitand un sir de importante functii in viata sociala Dezvoltarea familiei pe temeiul normelor morale implica o intarire a functiilor educative ale acesteia, functii ce se exercita deopotriva asupra copiilor, parintilor si ceilalti membrii ai familiei. Familia este un instrument hotarator in educarea noii generatii, in formarea unor convingeri, deprinderi, obisnuinte, caractere sanatoase. Societatea actuala manifesta o inalta responsabilitate pentru educarea tineretului, sprijina activitatea educativa a parintelui, iar functia educativa a familiei nu scade ci, dimpotriva, cunoaste un rol crescand. Una din laturile specifice in exercitarea functiei educative a familiei rezida in aceea ca educatia familiala are o coloratura afectiv-emotionala mult mai bogata decat orice alt mijloc educativ. Ea izvoraste din legaturi care se stabilesc pe baza dragostei copiilor fata de parinti si a parintilor fata de copii, deci atasamentul deosebit al copiilor fata de familie mai ales la varste mici. Factorul principal in formarea personalitatii copiilor il detine acel univers al parintilor - activitatea, comportamentul, gesturile, felul de a se imbraca, de a vorbi etc. al proprilor parinti. Deci familia nu este un factor necesar ci, obligatoriu in dezvoltarea si educarea normala a unui copil si mai tarziu a unei societati cu coloana vertebrala dreapta si bine organizata. Implicarea familiei in demersurile scolii este conditia necesara in realizarea unor activitati educative cat mai eficiente si consta intr-o comunicare optima intre educatori/ invatatori/profesori - prescolari/elevi - familie. Este foarte important ca un cadrul didactic sa reuseasca sa identifice dificultatile pe care parintii le intampina in comunicarea cu propri copii, precum si reprezentarea unor mijloace eficiente de optimizare a comunicarii dintre acestia. Parintii trebuie sa gaseasca timpul necesar pentru a comunica cu copiii lor, deoarece grijile cotidiene ii fac sa uite de necesitatile copiilor si de atentia pe care trebuie sa le-o acorde acestora. Trebuie sa fie buni ascultatori atunci cand vine vorba de copii, sa-si intrerupa orice activitate acordandu-i atentie completa si, bineinteles, renuntand la atitudinea dominatoare. Interesul manifestat trebuie sa fie maxim, aratandu-i ca orice a facut, problemele lui il preocupa sincer si il va ajuta in rezolvarea lor. Un parinte nu poate sa ceara copilului mai mult decat poate da, sa fie realist, flexibil, sa-i acorde copilului o sansa in rezolvarea problemelor, sa fie capabil sa zambeasca la micile nastrusnicii. Din contra, o slaba comunicare poate crea probleme emotionale copilului, facandu-l sa-si piarda increderea in adulti, scazand performantele sale scolare si astfel apar tulburari de comportament, unii exprimandu-si suferinta si supararea intr-un mod violent. De asemenea exista familii organizate, dar care isi exercita influenta asupra copiilor in directii contrare opuse celor dorite de scoala. Se ajunge astfel ca, familia, in loc sa fie formatoare de principii, norme, atitudini morale inaintate, sa devina un factor negativ de initiere morala, dand copiilor exemple nedorite. Un parinte poate fi mai bun decat altul, indiferent de nivelul lui cultural, dar toti au nevoie de sfaturi si de sprijin pentru a preveni astfel de evenimente din viata de familie, si a fi un bun exemplu pentru copii. Informarea familiei despre efectele propriilor comportamente asupra copilului, poate contribui la prevenirea efectelor negative ale actiunilor lor educative. Implicarea parintilor in activitatile scolii trebuie sa fie una dintre prioritatile invatamantului actual. Obiectivul fundamental asupra acestor actiuni vizeaza transferul de experienta, cunoasterea aprofundata a exemplelor de success fiind unul dintre cele mai eficiente mijloace de a motiva parintii pentru a deveni aliati ai scolii. Nevoia de a forma o echipa: cadrele didactice, elevi si familie in vederea corelarii actiunilor influentelor educative este justificata pe de o parte de tendinta de autoinvestire cu responsabilitate a parintilor ocupati de viitorul copiilor, iar pe de alta parte, de cumularea de catre scoala a atributelor socializatoare proprii unor investitii inactive la nivel local (cluburi, ateliere de creatie). Antrenarea parintilor in realizarea actiunilor educative specifice se poate desfasura prin implicarea parintilor in elaborarea unui plan de dezvoltare al scolii, parinti voluntari care sa sprijine derularea eficienta a actiunilor educative, prin antrenarea parintilor in procesul instructiv-educativ, crearea mijloacelor de comunicare a parintilor cu cadrele didactice, initierea unor programe de educare si consiliere pentru parinti, stimularea parintilor in a-si asista si ajuta copii. Este necesar ca la inceputul fiecarui an scolar sa se adreseze parintilor o serie de sfaturi si indemnuri in scopul unei cat mai bune comunicari si colaborari cu propriii copii: sa invete sa-si asculte copiii, sa fie rabdatori si maleabili, sa nu tipe, sa nu se enerveze, sa nu jigneasca copilul, sa se exprime clar si hotarat, sa discute cu copilul cat mai mult posibil, sa-si faca timp pentru a-i oferi ajutor copilului, sa invete sa-si accepte copilul asa cum este. Parintii sunt modele pentru copii lor si trebuie sa adopte forme educative simple, multiple, corespunzatoare pentru a forma copii calmi intr-o viata zbuciumata.  GRĂDINIȚA, FAMILIA ŞI COMUNITATEA PARTENERI ÎN EDUCAȚIE PROF. INV. PRESC. DESPA MIRELA GRĂDINIȚA P.N. NR.1 POPEŞTI, VRANCEA Funcţia centrală a educaţiei este aceea de formare şi dezvoltare permanentă a personalităţii individului cu scopul integrării sociale optime. Omul este în permanentă interacţiune cu factorii sociali ai existenţei sale. În această interacţiune, el asimilează normele şi valorile societăţii, modelele sociale de comportament, mijloacele sociale de comunicare umană. Prin aceasta, el este pregătit pentru viaţa socială, pentru asumarea unor roluri şi responsabilităţi. Acest proces se realizează de-a lungul diferitelor etape de viaţă, în cadrul unor forme specifice de activitate socială şi în cadrul specific al unor instituţii sociale: familia, grădiniţa, şcoala, instituţiile culturale, dar şi împreună cu întregul sistem al mijloacelor moderne de informare şi influenţare. Procesul de integrare în societate începe în familie din timpul copilăriei mici, când intervin primele contacte sociale şi experienţe de viaţă şi continuă de-a lungul vieţii omului, odată cu dobândire a unor statusuri şi roluri succesive. Şcoala şi familia urmăresc acelaşi scop educativ: formarea şi educarea copiilor. Pentru realizarea acestui scop unic este necesară unitatea de acţiune, concordanţa dintre mijloacele specifice de influenţare folosite de aceste doua instituţii sociale. Şcoala/grădiniţa este interesată să colaboreze cu familia, să-şi facă din ea un aliat, pentru ca acţiunea sa educativă să fie mai profundă şi de durată. Colaborarea şcolii cu familia este necesară şi ȋn vederea unei informări reciproce cu privire la dezvoltarea copilului, la comportarea lui. În general, toată lumea apreciază efectele benefice ale unei participări foarte active a părinţilor la activităţile şcolare. Numeroase cercetări la nivel de învăţământ primar şi chiar secundar au pus în evidenţă aspectul determinant al calităţii interacţiunii dintre familie şi şcoală asupra educaţiei copiilor. Această recunoaştere a importanţei părinţilor în favorizarea succesului şcolar al tinerilor a determinat autorităţile educative să susţină necesitatea întăririi legăturilor dintre părinţi şi şcoală. Relaţia părinte-şcoală/grădiniţă trebuie să se bazeze pe încredere. Încrederea înseamnă cunoaştere şi preţuire reciprocă, respect şi dorinţa de comunicare. Ascultarea părinţilor care povestesc mici întâmplări din familie în care e implicat copilul poate conduce la evaluarea mediului familial, pe baza căreia se ia decizii. Educatoarea trebuie să fie prietenoasă, să încurajeze, să aprecieze contribuţia familiei la educaţia copilului. La rândul său, educatoarea prezintă întâmplări din grădiniţă, dovedind familiei interesul faţă de evoluţia copilului, faptul că nu-i este indiferent cum se prezintă acesta. Pentru ca oamenii să se bucure de valori comune, să se implice activ pentru a se bucura împreună de bunăstare, este important de a determina şi alţi oameni care să contribuie la schimbarea situaţiei comunităţilor, începând de la şcolarii mici, de a-i implca în viaţa comunitătii atrăgând atenţia asupra lor. Acest lucru este necesar pentru o mai bună cooperare care să ofere sprijin şcolii în dezvoltarea unei educaţii de calitate pentru toţi, pentru dezvoltarea sentimentului de responsabilitate şi apartenenţă la o comunitate, iar şcoala are valenţe de a reuni în jurul ei copiii şi adulţii din acea comunitate. Şcoala de astăzi are mai mult ca oricând nevoie să răspundă, printr-o largă deschidere spre mediul comunitar, nevoii de schimbare, prin crearea şi dezvoltarea legăturilor intercomunitare, prin apelarea la dialogul social bazat pe principiul coresponsabilităţii. Randamentul educaţiei depinde nu numai de parteneriatul şcoală -familie, dar şi de modul în care se realizează colaborarea între acestea şi comunitatea locală. Abordând problema parteneriatului social, relaţia dintre şcoală şi familie are un rol determinant în cadrul comunităţii educative. Pentru a construi un mediu prietenos copilului şi pentru a fi calitativă, interesantă, şcoala are nevoie de sprijinul coştient şi partenerial al părinţilor şi partenerilor comunitari. Pe tot parcursul perioadei şcolare este necesar să existe un acord conform căruia părinţii să colaboreze cu instituţia de învăţământ frecventată de copiii lor şi cu instituţiile educative din întreaga comunitate. Instituţiile de învăţământ conştientizează rolul implicării părinţilor, partenerilor comunitari, iar colaborarea cu ei constituie unul dintre obiectivele majore ale şcolii. Părinţii trebuie sensibilizaţi şi obişnuiţi cu ideea că rolul lor în raport cu şcoala este unul de tip activ-participativ, decisiv, deoarece ei sunt persoanele responsabile de soarta copiilor lor. In consecinţă, se impune adaptarea şcolii la nevoile comunităţii, prin: adoptarea unui management participativ, care să implice şcoala în proiectele comunităţii şi să conştientizeze agenţii comunitari asupra rolului pe care îl au în educaţia viitorilor cetăţeni; adaptarea curriculară la nevoile comunităţii locale; îmbunătăţirea ofertei de activităţi extracurriculare; implicarea reprezentanţilor comunităţii în procesul de dezvoltare instituţională a şcolii; includerea în obiectivele şcolii a dezvoltării spiritului comunitar.  Parteneriatul școală-familie în educarea elevului. Importanța comunicării eficiente între partenerii implicați Profesor Diaconescu Mirela Aurelia Școala Gimnazială ”Spiru Haret”, Dorohoi, jud. Botoșani Trăim cu toții într-o lume aflată în permanentă schimbare, sub presiunea competițiilor de orice fel, în care cadrele didactice, părinții, comunitățile locale, guvernele și alte organizații specifice se străduiesc pentru a încuraja și a realiza programe de îmbunătățire a calității educației și ajuta tânăra generație să se dezvolte. O modalitate fundamentală de realizare a acestui scop este implicarea, alături de școală a familiei, două elemente de bază, existente de generații. Lipsa unui parteneriat școala-familie, care să-si fundamenteze acțiunile pe aceleași principii și să urmarească aceleași obiective, poate avea efecte negative în planul dezvoltării armonioase a elevilor și în valorificarea optimă a potențialului acestora. Școala este unul dintre factorii cu o influență extrem de importantă în desăvârșirea educației copilui, a formării viitorului adult, dar numai ea nu poate realiza cu succes acest lucru. Pentru a sprijini și îndruma adecvat elevii, ea are nevoie în primul rând de sprijinul familiei. Familia este primul mediu educațional al copilului, primul mediu de socializare al acestuia. Perioada petrecută de copil în familie este determinantă pentru evoluția sa viitoare, pentru dezvoltarea personalității sale, pentru integrarea sa școlară și socială. În societatea modernă familiile se confruntă cu numeroase solicitări, cu o competiție crescută pentru obținerea atenției din partea copiilor, cu probleme de natură economică. Acestea din urmă scurtează timpul pe care unii părinți îl petrec cu copii, deoarece fie au un program de lucru foarte încărcat fie sunt nevoiți să lucreze în alte localități sau alte țări. Multe astfel de probleme și situații pun de multe ori familiile în imposibilitatea de a le rezolva singură, prin urmare familia contemporană are tot mai mult nevoie de sprijin și susținere în îndeplinirea rolului sau educativ. Educaţia copiilor este scopul comun al familiei şi al şcolii, care poate fi realizat eficient doar printr-o relaţie de parteneriat, prin înţelegerea rolurilor, divizarea competenţelor, responsabilităţilor şi a funcţiilor între părţile implicate. Parteneriatul școală-familie trebuie văzut ca o componentă esențială a organizării școlii, a colectivelor de elevi, situație în care cadrele didactice, părinții și elevii se consideră parteneri în activitatea educativă formându-se o comunitate care funcționează din ce în ce mai bine. Atât părinții, cât și educatorii au un interes deosebit față de succesul copiilor și au la îndemână sistemul de lucru care să ducă la realizarea acestui lucru. În acest context școlile trebuie să dezvolte un management axat pe aceast concept, să realizeze un mediu școlar adecvat, să-i întâmpine deschis pe părinți, să-i încurajeze să întrebe, să-și exprime îngrijorările, temerile și nesiguranțele legate de aspecte educative, să participe în mod adecvat la luarea deciziilor. Având în vedere natura firească a lucrurilor, nu întotdeauna propunerile și ideile noastre sunt percepute așa cum ne dorim în cazul acestor colaborări. Pot există bariere de comunicare, diferențe de opinii asupra unui mod de abordare a unei situații, resursa timp, resurse financiare, etc. Pentru construirea unui parteneriat școală-familie, adecvat și productiv, este nevoie de timp pentru cunoaștere reciprocă, pentru a planifica modul de lucru care va avea ca rezultat creșterea dorinței de învățare a elevului, pentru a învăța de multe ori și părinții cum să comunice eficient cu propriul copil. Comunicarea are un rol determinant în colaborarea școală-familie, un instrument de bază pentru dezvoltarea acestei relații. Acolo unde nu există informații și abilități de comunicare pot să apară greșeli de percepție și neîncredere. Această barieră poate fi depășită dacă fiecare va învăța cum să aibă încredere în celălalt și cum să lucreze împreună, pentru a-i ajuta pe copii să reușească. O bună comunicare între părțile implicate este esențială succesului, motivării copiilor pentru învățare și al creșterii interesului lor în direcția formării unor adulți responsabili. Comunicarea eficientă cu propriul copil are un rol esențial în implicarea familiei în educație, care la rândul ei presupune foarte multe activități. Această implicare, fie la o activitate fie la mai multe, în timp va produce schimbări în evoluția copilului, părinții vor putea observa diferențe. Aceste activtăți pot fi simple, de exemplu a citi o poveste seara înainte de culcare, limitarea programului TV sau jocul pe calculator în timpul zilelor de școală sau activități mai complexe. Amintim astfel verificarea temelor, discuții cu profesorii asupra progresului copilului, a ajuta școala în diferite activități de voluntariat, susținerea unei educații de calitate în cadrul comunității din care facem parte. Avantaje ale unei comunicări eficiente sunt atât pentru elevi, părinți și profesori în perspectiva imediată și pe termen lung asupra comunităților din care ei vor fac parte. Astfel părinții vor învăța să își pregătească copiii pentru a învăța, vor ști și vor sublinia faptul că școala este importantă iar ei, elevii sunt parteneri importanți în acest ansamblu. Importanța discuțiilor cu copii despre ce se întâmplă la școală, despre activitățile desfășurate la clasă, despre profesori, preferințele copilului referitare la o materie, este un alt aspect pe care părinții nu trebuie să îl neglijeze. Participarea părinților la activitățile și evenimentele din școală oferă șansa de a cunoaște colegii și profesorii copilului precum și alți părinți. Astfel el va avea o vedere de ansamblu asupra a ceea ce se întâmplă în școală și poate să conștientizeze nivelul de pregătire al propriului copil. Datorită pregătirii profesionale a cadrelor didactice și a timpului destul de mare pe care îl petrec cu copii, acestea cunosc multe lucruri legate de dezvoltarea copilului și prin urmare părinții nu trebuie să ezite în a le cere sfatul pentru a stabili obiceiuri bune de învățare, cum să-i ajute pe copii să își planifice activitățile și să-și dezvolte interesul spre diverse domenii. Nu trebuie uitate nici informațiile pe care părinții trebuie să le comunice profesorilor. Astfel schimbarea condițiilor familiare din cauza unor situații neplăcute, cum ar fi probleme de sănătate în familie, divorț, moartea animalului preferat pot tulbura ritmul de învățare al copilui și vor avea urmări neplăcute. Din cele enumerate mai sus este clar că profesorul are rolul important de a menține un flux comunicațional pozitiv, de a-i face pe părinți să înțeleagă că mereu vor fi bine primiți la școală și că pot solicita informații și ajutor atunci când situația o cere. Experiența didactică ne-a învățat că fiecare copil are ceva special și atunci este normal ca atunci când vorbim cu un părinte să-i comunicăm acest lucru astfel încât părintele să înțeleagă motivele pentru care profesorul crede că elevul va avea succes. Tot profesorul este cel care va ajuta părinții să înțeleagă importanța sprijunului lor și le va explica avantajele acțiunilor lor pentru copil și școală. Conducerea școlii împreună cu cadrele didactice și consilerul școlar pot găsi modalități de a implica familiile în adunări specifice la școală sau în apropierea acestora, în alt cadru decât ședințele cu părinții sau orele de consiliere ale părinților. Astfel se pot organiza activități pe nivele de școlarizare, teme legate de dezvoltarea adolescenților, întâlniri și discuții informale cu directorul școlii, ateliere cu părinții sau alte activități propuse de părinți. Când există un parteneriat în adevăratul sens al cuvântului, între școală-familie, toate părțile implicate au de câștigat. Profesorii își însușesc noi metode de lucru spre a călăuzi elevii către standarde școlare ridicate, care să provoace la autodepășire. Părinții vor discuta cu profesorii, raportându-se la aceste standarde, despre comportamentul copiilor și cum îi pot ajuta acasă. Elevii se vor strădui să atingă standardele impuse, specifice fiecărei discipline. Astfel tot mai mulți tineri vor fi bine pregătiți pentru o viitoare carieră și un viitor bun, ca persoane adulte responsabile. Un parteneriat adevărat nu constă la existența doar unor portoflii bine puse la punct cu rapoartele și procesele verbale aferente, el reprezintă relaţia activă, reală de implicare a tuturor factorilor, cu bucurii și tristeți, este succesul şi eşecul, toate având ca centru de interes elevul. Bibliografie Băran-Pescaru, Adina, Parteneriat în educație, Editura Aramis, București, 2004 Agabrian, Mircea și Millea, Vlad, Parteneriate şcoala - familie -comunitate, Institutul European, Iaşi, 2005 Goleman, Daniel, Inteligența emoțională-cheia succesului în viață, Editura Allfa, București, 2008 Nicola, Ioan, Tratat de pedagogie școlară, Editura Aramis, București, 2003 Vrasmas, Ecaterina, Consilierea și educația părinților, Editura Aramis, București, 2004.  Modele de educaţie in UE prof. Diaconu Claudia Liceul Tehnologic ,,Ion Ghica,, Oltenita În societatea germană diferenţierea între copiii cu o pregătire slabă, cei de nivel mediu şi elitele a dus la un sistem educaţional segregat în funcţie de abilităţile copiilor: o şcoală pentru cei mai slabi (Hauptschule), o şcoală pentru elevii de nivel mediu (Realschule) şi una pentru elite (Gymnasium), special creată pentru a facilita accesul la o facultate. Germania este o ţară cunoscută în lume pentru învăţământul său profesional dual, care durează trei ani şi începe după ce elevii termină 10 ani de învăţământ obligatoriu. În Germania sunt mulţi tineri care aleg să meargă întâi la profesională şi apoi dau la facultate, după ce au învăţat o meserie. Spre deosebire de Germania în învăţământul bulgăresc, un sistem mai apropiat de cel român. în urma crizei economice şi a emigrării multor familii către ţările occidentale, numărul de elevi din şcolile a scăzut destul de mult, ceea ce se poate observa în ultimii ani şi în şcolile din România, multe dintre cele din mediul rural fiind desfiinţate. În mare parte, sistemul bulgăresc de educaţie este identic cu sistemul nostru înainte de apariţia clasei pregătitoare: bulgarii au patru ani de şcoală primară, patru ani de gimnaziu şi patru de liceu, cu învăţământ obligatoriu până la 16 ani. De altfel, şi rezultatele la testele internaţionale PISA 2012 prin care trec elevii de 15-16 ani din 65 de state ale lumii, teste care verifică o serie de competenţe de bază precum matematică, citit şi ştiinţe, sunt asemănătoare: Bulgaria ocupă locul 47, noi - locul 45, Cipru fiind între cele două state. Grecia este una dintre cele mai stabile ţări în materie de reforme educaţionale, nu s-a mai făcut reformă din anii ’80, spun profesorii greci Sistemul se aseamănă cu cel spaniol, având o şcoală primară de lungă durată, tot până la 12 ani. Gimnaziul durează trei ani şi liceul - la fel, dar materiile sunt destul de stufoase. Sistemul avantajează elitele, materia fiind tehnică, grea şi stufoasă. În ceea ce priveşte rezultatele lor la testele PISA, grecii ocupă locul 42 din 65, depăşindu-i astfel pe români şi pe bulgari. Elevii spanioli, olimpici la Bac Un alt sistem care are elemente similare cu învăţământul românesc este cel din Peninsula Iberică. În Spania, prima destinaţie populară a emigranţilor români, reformele se schimbă odată cu guvernele. Învăţământul obligatoriu spaniol începe la 6 ani, dar aici se opresc asemănările cu România în ceea ce priveşte structura sistemului. Spaniolii nu au gimnaziu, în schimb au o şcoală primară (Educación Primaria), care ţine până la vârsta de 12 ani, urmează şcoala secundară obligatorie (EducaciónSecundaria Obligatoria), care durează patru ani (de la vârsta de 12 până la 16 ani). La 16 ani se termină învăţământul obligatoriu, iar elevii mai parcurg încă doi ani de şcoală, la sfârşitul cărora dau examenul maturităţii. Bacalaureatul spaniol se aseamănă foarte mult cu examenul nostru de la final de liceu dinainte de introducerea camerelor de supraveghere, în 2011. În ceea ce priveşte rezultatele spaniolilor la testele internaţionale, la PISA, elevii de 15-16 ani au obţinut 484 de puncte la Matematică, 488 la Citit şi 496 la Ştiinţe, ceea ce arată că sistemul lor de educaţie îi pregăteşte mult mai bine pentru acest domeniu al ştiinţelor. Spania ocupă astfel locul 33 din 65 în clasamentul mondial şi este plasată după Italia şi Portugalia, însă a depăşit state precum Federaţia Rusă, Slovacia, SUA sau Lituania. Există state care au arătat că reformele din educaţie pornite din timp, unele de 50 de ani, şi susţinute indiferent de guvernare pot da rezultate. În Finlanda, de exemplu, învăţământul pleacă de la un crez simplu: toţi copiii sunt îndreptăţiţi la o educaţie egală. Astfel au reuşit în câteva zeci de ani să aibă rezultate remarcabile, nu numai la testele de evaluare PISA, unde ocupă locul 12 în lume, după statele asiatice şi cele nordice, ci în toate privinţele sistemului educaţional: de la grădiniţă la universitate. În Polonia, unul dintre sistemele schimbate radical după căderea comunismului a fost educaţia, ceea ce s-a văzut ulterior şi în testele internaţionale. Cheia succesului polonez a fost sistemul de examinare după fiecare ciclu educa­ţional. Diferenţele dintre Polonia şi România: Învăţământul obligatoriu începe de la 5 ani în Polonia (grupa mare de la grădiniţă) şi ţine 14 ani, în România de la 6 ani (clasa pregătitoare) şi ţine 11 ani; Durata învăţământului primar: Polonia - 6 ani, România - 5 ani; Durata învăţământului gimnazial: Polonia - 3 ani, România - 4 ani; Durata învăţământului liceal: Polonia - 3 ani, România - 4 ani (din care doar 2 sunt obligatorii); Sistemul de examinare: Polonia - examene naţio-nale la sfârşitul ciclului primar, gimnazial şi liceal, România - examene naţionale doar la sfârşitul gimnaziului şi al liceului. Polonezii au regândit sistemul de educaţie printr-o serie de reforme menite să ridice nivelul copiilor slabi şi nivelul calităţii educaţiei în general. Au vrut să scadă rata abandonului şcolar şi să se asigure că învăţământul obligatoriu cuprinde şi primul an de liceu de la noi, clasa a IX-a, fiindcă acolo era problema mai mare, şi ca atare au trecut-o la gimnaziu. Au schimbat şi programa şcolară după ce au restructurat schema învăţământului obligatoriu şi au introdus examenele la sfârşitul fiecărui ciclu educaţional. Toate acestea au dus la o creştere spectaculoasă a calităţii educaţiei poloneze, ceea ce s-a văzut în rezultatele testelor PISA. Părinţii trebuie să-şi dea copiii la gupa mare de la grădiniţă la 5 ani, după care urmează şcoala primară (szkołapodstawowa) care durează şase ani, apoi gimnaziul (gimnazjum) de trei ani şi liceul (liceum), care durează trei sau patru ani, în funcţie de profil. Polonia este ţara europeană care a înregistrat, datorită reformelor aplicate la sfârşitul anilor ’90 şi începutul anilor 2000, cea mai spectaculoasă creştere în ultimii 14 ani la testele internaţionale PISA, ce verifică, din 2000, competenţele elevilor de 15 ani la matematică, ştiinţe şi citit. Evaluările PISA pe 2012 plasează Polonia (cu 518 puncte) pe locul 14 în rândul celor 65 de state care iau parte la studiul realizat de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD), în timp de România este pe locul 45. În 1989, Polonia, la fel ca România, a ieşit de sub regimul comunist, iar un sfert de secol mai târziu, a reuşit să dezvolte un sistem de educaţie care a dus ţara în topul testelor PISA, având cea mai rapidă creştere dintre statele dezvoltate ale lumii.  PARTENERIAT DE SUCCES: ȘCOALĂ -FAMILIE Prof. Diaconu Mihaela Liceul de Arte „Margareta Sterian”, Buzău Motto: ,,Şcoala incearcă să se pună de acord cu noi părinţii; noi, familia, incercăm să ne punem de acord cu şcoala. Care sunt căile cele mai potrivite?” (Pescaru, Băran, Adina, „Parteneriat în educaţie”) Motivul principal pentru crearea unor astfel de parteneriate este dorinţa de a ajuta elevii să aibă succes la şcoală şi, mai târziu, in viaţă. Atunci când părinţii, elevii si ceilalţi membri ai comunităţii se consideră unii pe alţii parteneri în educaţie, se creează în jurul elevilor o comunitate de suport care începe sa funcţioneze. Parteneriatele trebuie văzute ca o componentă esenţiala în organizarea şcolii şi a clasei de elevi. Ele nu mai sunt de mult considerate doar o simplă activitate cu caracter opţional sau o problemă de natura relaţiilor publice. Relaţia şcoală-familie-comunitate este una în care fiecare factor interrelaţionează cu ceilalţi. Colaborarea dintre şcoală şi familie presupune nu numai o informare reciprocă cu privire la tot ceea ce ţine de orientarea copilului ci şi înarmarea părinţilor cu toate problemele pe care le comportă această acţiune. Parteneriatul are un rol deosebit în funcţionarea şcolii, în îndeplinirea obiectivelor acesteia şi se poate realiza astfel: Ajută profesorii în munca lor Perfecţionează abilităţile şcolare ale elevilor Îmbunătăţesc programele de studiu si climatul şcolar Îmbunătaţesc abilităţile educaţionale ale parinţilor elevilor Dezvoltă abilităţi de lideri ale părinţilor Facilitează legătura dintre familii, personalul şcolii şi al comunitaţii Oferă servicii şi suport familiilor Creează o atmosfera mai sigura în şcoală Ajută la managementul şcolii Scopul creării unor astfel de parteneriate este dorinţa comună de a ajuta elevii să obţina rezultate foarte bune în acumularea cunoştinţelor la şcoală, ca să poată reuşi să paşească pe treptele superioare ale invaţării şi pentru pregătirea lor de viitori adulţi. Familia exercită o influenţă deosebit de adâncă asupra copiilor. Primele noţiuni educative pe care copilul le primeşte sunt cele din familie. In familie se conturează caractere.Atât părinţii cât si educatorii in timpul procesului de invatământ trebuie să intervină in numeroase situaţii pentru a corecta comportamentul copilului. Odată copilul ajuns la vârsta preşcolară familia imparte intr-o bună măsură sarcina educării lui cu dascălii si pedagogii din şcoală; cei din urmă vor fi chemaţi să şlefuiască ceea ce a realizat familia, să completeze golurile din procesul instructiv-educativ care au scăpat pană la această vârstă şi să-l ajute pe copil, în înţelegerea şi lămurirea unor probleme aşa-zis ,,delicate”, cum sunt cele legate de sentimentul de dragoste, de viaţa sexuală, etc. Îmbinarea eforturilor educative din familie şi din şcoala este nu numai recomandabilă ci şi obligatorie, pentru că de multe ori pe măsură ce copiii evoluează, părinţii au de infruntat alte şi alte probleme care se ivesc la o altă categorie de vârstă şi care se repetă la generaţiile următoare. Dacă cele două medii educaţionale - şcoala şi familia - se completează şi se susţin, ele asigură într-o mare măsură bună integrare a copilului în activitatea şcolară şi pe plan general în viaţa socială. Binefacerile sunt numeroase, începând cu o mai bună cunoaştere reciprocă si depăşirea stereotipurilor şi continuând cu identificarea intereselor comune în beneficiul copiilor. Cercetările confirmă că indiferent de mediul economic sau cultural al familiei, când părinţii sunt parteneri cu şcoala în educaţia copiilor lor, rezultatele determină performanţa elevilor, o mai bună frecventare a şcolii, reducerea ratei de abandon şcolar si scăderea fenomenului delicvenţei. Iată câteva principii ale colaborării familie şcoală: Copiii să se implice ca participanţi activi în interacţiunile familie şcoala, centrată pe învăţare; Să ofere tuturor parinţilor oportunităţi de a participa activ la experienţele educaţionale ale copiilor lor, chiar dacă vin sau nu la şcoală, Colaborarea familie şcoala să fie folosită pentru rezolvarea problemelor dificile şi, drept cadru de sărbatorire a realizarilor, a performanţelor deosebite, Relaţia dintre cele doua instituţii atât de importante să constituie fundamentul restructurării educaţionale şi al reinnoirii comunităţii; Atunci când părintii, elevii şi ceilalti membri ai comunităţii devin şi se consideră parteneri în educaţie, în jurul elevilor se formează o comuniune de suport, care poate funcţiona ca un angrenaj bine pus la punct. Parteneriatele reprezintă o componentă esenţiala în organizarea şi desfăşurarea activităţii în şcoală şi în clasele de elevi. Ele nu mai sunt considerate doar o simplă activitate opţională sau o problemă de natura relaţiilor publice. Se prevede că în ţările europene să se treacă la o nouă etapă a colaborării şcolii cu familia, în care accentul să se pună pe un angajament mutual, clar stabilit intre părinţi si profesori, pe un ,,contract parental” privind copilul individual, contractul între familie şi şcoală să nu se considere doar un ,,drept opţional” ci un sistem de obligaţii reciproce în cooperarea parinţilor cu profesorii. Educaţia răspunde atât cererii sociale cât şi nevoilor şi aspiraţiilor individuale. Presupune eliberare de energiilor lăuntrice, prin implinirea armonioasă şi creatoare, a insecuritaţii, inferioritaţii şi dependenţei pe care le poate simţi fiinţa umană într-o societate aflată într-o schimbare rapidă. Bibliografie: 1. Robu, Maria, „Empatia în educaţie”, Didactica Publishing House, Bucureşti, 2008 2. Pescaru, Băran, Adina, „Parteneriat în educaţie”, Editura Aramis Print, Bucureşti, 2004 3. Cerghit, Ioan, Neacşu, Ioan, Negreţ Dobridor Ioan, „Prelegeri pedagogice”, Editura Polirom, Iaşi, 2001 4.Nicola, Ioan, „Tratat de pedagogie şcolară”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2000.  “Educație fără frontiere!”: Relația grădiniță-școală-familie-societate Prof. Rodica Diaconu, Colegiul Național Radu Greceanu Slatina, Olt Milenii de-a rândul, familia a însemnat un rezervor uman al istorie, stabilitate în timp și speranța pentru un viitor fiind primul nucleu al civilizației. Atât familia, cât și școala și comunitatea reprezintă parteneri în educația fiecărui copil constituind bazele creșterii sale într-un mediu armonios. De aceea cele trei instituții ale societății sunt verigi cheie în dezvoltarea omului și între acestea trebuie păstrat în permanență un dialog. Deoarece omul este o ființă socială, el a fost creat să trăiască în colectivitate, iar școala este primul pas către adaptare și către interacțiunea cu alte personae. În acest mediu copilul își formează o personalitate, un grup de prieteni devenind o ființă socială. Însă, cei mai mulți copii tind să preia o serie de modele comportamentale de la cei din jur, care de multe ori îi pot influența negativ. Din acest motiv, familia trebuie să monitorizeze în permanență activitatea școlară a elevului deoarece baza educației are loc în cadrul familiei. Studiile au arătat că elevii care au relații tensionate în familie tind să se refugieze în grupul de prieteni, de care, fiind vulnerabili, se lasă foarte ușor influențați. Dacă familia pierde treptat legătura cu copilul, acesta se va izola și nu va mai acorda importanță noțiunii de familie. Fiecare copil se deosebește de ceilalți, nu doar prin caracterul său, ci și prin capacitățile sale intelectuale. De aceea, sistemul educational trebuie să fie elastic, să încurajeze și să dezvolte orice formă de inteligență și să contribuie la transmiterea unor experiențe de viață noilor generații. Școala este factorul decisiv care ajută la formarea unui om capabil să participe la dezvoltarea societății consolidând bazele educației primate în familie. Astfel, menirea școlii este nu numai a înzestra elevii cu un bagaj de cunoștiințe cât mai mare și mai solid, ci și de a stimula calitatea de om.Dacă cele două medii educaționale- școala și familia- se completează și se susțin ele asigură buna integrare a copilului în activitatea școlară și pe plan general în viața socială. Un copil care trăiește intr-un mediu tensionat în cadrul familiei va înregistra insuccese și în activitatea școlară, între cele două planuri ale existenței fiind o relație de interdependență. De-a lungul timpului, sistemul educational a cunoscut o serie de modificări din necesitatea adaptării la noile cerințe ale societății. De-a aceea, școala și alte instituții au încercat să țină pasul cu această dezvoltare fulgerătoare a tehnologiei și să ofere modele cât mai actuale. Societatea este caracterizată în zilele noastre de schimbare și de viteză și această lipsă de timp acordat vieții de familie nu a rămas fără consecințe la nivelul educației tinerilor din ziua de azi. Aceștia se adaptează mult mai rapid la modificările societății și caută noi modele la care să se raporteze. Din păcate în ultimii ani se poate observa o lipsă de comunicare elev - școală deoarece sistemul educational se bazează încă pe tehnici de lucru învechite ce nu mai dau roade în procesul instruirii. Și în România educația are, din păcate,rădăcinile tot în trecut și aceasta nu mai vizează interesul tinerilor, profund influențați de era tehnologiei. Utilizarea unor practici educaționale învechite, promovarea unor planuri de lecții stricte și respingerea creativității sau a inovației sunt doar o parte din premisele inadaptării sistemului educational la cerințele tinerilor. Societatea nu trebuie să rămână blocată în trecut ci să încurajeze evoluția pentru a putea supraviețui în această eră a tehnologiei Din perspectiva unei analize sistematice educația părinților apare ca o dimensiune a educației permanente și școala este un mediu social în care universul copiilor trebuie să să extindă, să cunoască noi orizonturi depășind constrângerea dependenței față de familie. Colaborarea dintre școală și familie presupune nu numai o informare reciprocă cu privire la tot ceea ce ține de viața copilului ci și un sprijin în formarea omului de mâine. În viitor se urmarește consolidarea relației școală - familie nu doar facultativ, ci ca un sistem deobligații și îndatoririi atât din partea școlii cât și a familiilor implicate în actul educational.  Necesitatea comunicării eficiente între grădiniță - școală - familie - societate Prof. înv. Preșcolar: Diana Gabriela Tănăsoaie Grădinița cu Program Normal Nr. 7, Iași Omul, ca stăpânitor suprem al pământului, a ajuns să poată controla în foarte mare măsură creșterea plantelor, răspândirea animalelor pe glob, apariția noilor specii, transformarea mediului natural, timpul de parcurgere a unor distanțe mari pe glob, schimbul de informații de orice fel, prin dezvoltarea noilor tehnologii. Tot ce aleg să facă oamenii din jurul nostru ne poate afecta mai mult sau mai puțin sau, cel puțin, ne poate influența pozitiv sau negativ. Ce modele ne alegem să urmăm? Familia este primul grup social (mediul primar de socializare) din care face parte copilul. Este una din cele mai vechi forme de comunitate umană, o instituţie stabilă, cu rosturi fundamentale pentru indivizi şi pentru familie (M. Voinea, 1996). Părinţii sunt primii educatori deoarece: ei sunt primii cu care copilul interacţionează constant încă din prima zi a vieţii. Familia este modelul pe care copilul îl imită, principalul reper în viaţă al copilului. El este internalizat puternic în anii copilăriei. Comunicarea dintre membrii familiei influenţează decisiv dezvoltarea psihofizică a copilului, formarea personalităţii lui. Copiii îşi observă proprii părinţi cum acţionează în rolul de părinţi. Ei sunt primele modele. Grădiniţei îi revine rolul de partener în relaţiile cu familia. Rezultatele unor cercetări au demonstrat că dezvoltarea copilului este influenţată în proporţie de 70,63% de relația cu familia. J.S. Bruner considera că, admiţând că toţi oamenii sunt în esenţa lor umani, această umanitate este dată de tipul de copilărie pe care l-au trăit. A. Berge considera familia un fel de cooperativă de sentimente, care îndulceşte pentru fiecare membru, loviturile vieţii, dispersând efectele asupra tuturor. Alături de ereditate, mediul fizic și social, educația reprezintă un factor al devenirii umane, ce transformă potențialul ereditar și mobilizează factorii de mediu. Educația trasează direcțiile de dezvoltare, asigurând și accelerând construirea cât mai completă a ființei umane. Ne putem gândi la faptul că tot ceea ce vedem în jurul nostru este doar o consecință a ceea ce au ales oamenii să facă, să creeze. Prin educația întregii societăți ne putem aștepta să observăm și mai multe aspecte pozitive în jurul nostru. Procesul de formare a copiilor are rezultate dintre cele mai pozitive dacă există o colaborare bună între grădiniță - familie și o conștientizare a faptului că urmărim același obiectiv: formarea și dezvoltarea armonioasă a copiilor, pat pentru care trebuie să lucrăm împreună. Familia trebuie să fie o sursă principală de informaţii pentru educatoare, privind: relaţiile interpersonale dintre membrii săi, aşteptările privind educaţia copilului, stilul educaţional al părinţilor, autoritatea părinţilor şi metodele educative pe care aceştia le folosesc, valorile promovate, climatul educaţional din familie, responsabilităţile pe care copilul le îndeplineşte în familie, obiceiurile, pasiunile etc. De aceea, educatoarea trebuie să se bucure şi de încrederea copilului, dar şi de a familiei sale. Ca modalităţi de cunoaştere a parinților amintesc: întâlnirile cu părinţii; vizitarea grădiniţei de către părinţi; participarea părinţilor la activităţi ale grupei; vizitele periodice la domiciliu; excursii, serbări, aniversări; activităţi de consiliere a familiei; activităţi de educaţie parentală; întâlnirile tematice cu părinţii; programele de educaţie parentală; existența în grădinițe a unor biblioteci cu secţie de împrumut ș.a. J.J.Rousseau preciza în lucrarea sa Emil, sau despre educaţie: „Căutaţi să vă studiaţi mai bine copiii, deoarece cu siguranţă nu-i cunoaşteţi îndeajuns.” Consider că este necesară atât pentru părinţi cât şi pentru educatori o colaborare continuă, bazată pe încredere. Școala este un alt potențial partener comunitar în scopul „formării bunelor deprinderi sau dezvoltării aptitudinilor native pentru virtute ale acelora care dispun de ele. (Isadora Ioana Dunca, 2009, p.39), după cum este definită educația de către Platon, în lucrarea sa, Republica. Conform definiției oferite de Constantin Cucoș, „educația reprezintă o acțiune socială, complexă, sistematizată și organizată care constă într-un lanț nesfârșit de acțiuni prin care un subiect individual sau colectiv acționează asupra unui obiect individual sau colectiv în scopul transformării acestuia din urmă într-o personalitate activă și creatoare, în concordanță cu cerințele societății prezente și de perspectivă, dar și cu potențialul său biopsihic uman”. Educația nu este realizată doar în grădiniță, școală și universitate, ci și în muzee, prin intermediul organizațiilor non și guvernamentale, în locașuri de cult, familie, pe stradă, la tv, pe internet ș.a. Dacă aceste mijloace de informare converg în obiective, pot realiza împreună o educație eficientă, de calitate care să conducă la o autoeducație de calitate și independență în învățare și în acțiuni. Bibliografie: Cucoş, Constantin, Pedagogie, editura Polirom, Iaşi, 2006 Dunca, Isadora Ioana, Politică și metapolitică la Platon, Editura Lumen, Iași, 2009 Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului - Unitatea de Management al Proiectelor pentru Învăţământul Preuniversitar, „Ghid de bune practici pentru educaţia timpurie a copiilor între 3-6 / 7 ani”, 2008 Legături folosite: http://proiecte.pmu.ro/c/document_library/get_file?p_l_id=16980&folder Id=31565&name=DLFE-2702.pdf http://articole.famouswhy.ro/relatia_gradinita-familie/ http://documents.tips/documents/pedagogie-prescolara-cap-5.html  RELATIA SCOALA- FAMILIE -COMUNITATE PROFESOR: DICU ELENA LIANA SCOALA GIMNAZIALA ,,NICOLAE IORGA’’PITESTI Alături de şcoală care asigură maxima comunicare între generaţii, familia şi comunitatea au o deosebită valoare în formarea personalităţii copilului. Fiecare om vine pe lume cu o anumită zestre nativă, apoi graţie climatului afectiv din familie, copilul cunoaşte lumea din jur printr-un permanent dialog cu cei mari, învaţă şi poate să iubească, comunică, se ghidează după anumite modele, imită diferite acţiuni până îşi formează propriile valori, propriile principii despre lume, despre viaţă. În relaţia şcoală - familie - comunitate trebuie să existe relaţii de respect, de acceptare reciprocă, de simpatie şi admiraţie, nu de suspiciune, nedumerire sau iritare şi provocare. Relaţiile dintre şcoală, elevi, familiile acestora şi comunitate trebuie să fie bazate pe contact şi colaborare, pe transmitere de informaţii şi prezentare a unor stări de lucruri, de influenţe pozitive asupra comportamentelor elevilor, pe trăiri afective şi emoţionale reciproce în diferite forme de manifestare. Pentru atingerea unui nivel de calitate ridicat în eficientizarea relaţiei şcoală - elev - familie -comunitate, este necesar de abordat un stil empatic de comunicare între părţi ce trebuie transpus în psihologia mentală a elevului astfel încât să se producă o apropiere între părţi, păstrând însă o neutralitate necesară şi un echilibru constant şi permisiv. Cooperarea activă a şcolii şi a învăţătorilor cu ceilalţi factori educaţionali - familia, comunitatea locală, mass-media, biserica, organizaţii nonguvernamentale - trebuie să conducă la realizarea unor parteneriate viabile, de natură să permită o abordare pozitivă a problemelor diverse ale tinerilor elevi. Şcoala trebuie să găsească formele optime prin care cei implicaţi în acest proces de educare să poată gestiona resursele umane, să aibă cunoştinţe de psihologie şi pedagogie, să se poată adapta rapid la managementul schimbărilor din societatea actuală. Totuşi, rolul important, cel puţin acum, îl are şcoala, cadrele didactice, învăţătorul care, prin activităţile elaborate, pot dezvolta la elevi norme şi conduite sociomorale, pot dezvolta abilităţi şi conduite morale şi civice, în contextul european actual. În acest sens, şcoala poate participa şi interacţiona dezinteresată cu familiile elevilor, poate iniţia activităţi utile în şcoală sau în afara acesteia, sprijină actorii implicaţi pentru a se cunoaşte pe sine şi pentru a înţelege normele moral - civice, poate îmbunătăţi calitatea vieţii şi performanţele elevilor, poate forma abilităţi de gândire independentă şi critică etc. Familia reprezintă elementul cheie în socializarea copilului cu ceilalţi copii din clasă fiind consultată cu privire la activităţile educative (extracurriculare) şi cu privire la activităţile opţionale pe care doresc să le desfăşoare copiii.Valoarea educaţiei creşte într-o lume în care schimbările s-au accelerat simţitor, într-o societate a opţiunilor individuale şi sociale multiple, marcată de o multitudine de tranziţii, de naturi diferite. Educaţia este somată să răspundă provocărilor unei lumi a societăţilor şi indivizilor în derută, o lume în care s-au pierdut şi se pierd repere, sisteme de referinţă, iar sistemele etice se află în criză. Ea trebuie să construiască drumuri noi pentru speranţă, prin formarea unor cadre cât mai flexibile, a unor capacităţi şi comportamente capabile să facă faţă schimbării permanente şi să adapteze elevul la incertitudine şi complexitate. Şcoala este chemată să contribuie decisiv la reconstrucţia spirituală, la redefinirea unor noi sisteme de valori. În cadrul abordărilor contemporane ale fenomenului educaţional se impune tot mai mult implicarea cadrelor didactice în relaţii de cooperare cu părinţii copiilor şi cu alţi factori sociali interesaţi de educaţie. Rolul cadrelor didactice nu se reduce doar la educaţia la catedră sau în clasă, ci presupune o astfel activitate în fiecare relaţie cu elevii şi familiile acestora, desfăşurând o muncă de dezvoltare, de conducere şi de îndrumare. O relaţie eficientă cadru didactic - părinte presupune, printre altele, o ascultare activă, implicarea familiei în acţiunile extraşcolare ale copilului, cultivarea şi practicarea toleranţei faţă de un punct de vedere diferit. Bibliografie: Agabrian Mircea, „Parteneriate familie - şcoală - comunitate”, Ed. Institutul European, Iaşi, 2005; Baran Pescaru Adina, „Parteneriat în educaţie: şcoală - familie - comunitate ”, Ed. Aramis, Bucureşti, 2004. Chiru Mihaela, „Cu părinţii la şcoală - ghid pentru profesori”, Ed. Humanitas Educaţional, Bucureşti, 2003.  
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Citit 1380 ori
louis vuitton outlet cheap louis vuitton cheap louis vuitton bags louis vuitton outlet online louis vuitton outlet store louis vuitton official outlet cheap louis vuitton handbags louis vuitton handbags outlet louis vuitton outlet cheap louis vuitton cheap louis vuitton bags louis vuitton outlet online louis vuitton outlet store louis vuitton official outlet cheap louis vuitton handbags louis vuitton handbags outlet louis vuitton outlet cheap louis vuitton cheap louis vuitton bags louis vuitton outlet online louis vuitton outlet store louis vuitton official outlet cheap louis vuitton handbags louis vuitton handbags outlet louis vuitton outlet cheap louis vuitton cheap louis vuitton bags louis vuitton outlet online louis vuitton outlet store louis vuitton official outlet cheap louis vuitton handbags louis vuitton handbags outlet louis vuitton outlet cheap louis vuitton cheap louis vuitton bags louis vuitton outlet online louis vuitton outlet store louis vuitton official outlet cheap louis vuitton handbags louis vuitton handbags outlet louis vuitton outlet cheap louis vuitton cheap louis vuitton bags louis vuitton outlet online louis vuitton outlet store louis vuitton official outlet cheap louis vuitton handbags louis vuitton handbags outlet louis vuitton outlet cheap louis vuitton cheap louis vuitton bags louis vuitton outlet online louis vuitton outlet store louis vuitton official outlet cheap louis vuitton handbags louis vuitton handbags outlet louis vuitton outlet cheap louis vuitton cheap louis vuitton bags louis vuitton outlet online louis vuitton outlet store louis vuitton official outlet cheap louis vuitton handbags louis vuitton handbags outlet louis vuitton outlet cheap louis vuitton cheap louis vuitton bags louis vuitton outlet online louis vuitton outlet store louis vuitton official outlet cheap louis vuitton handbags louis vuitton handbags outlet louis vuitton outlet cheap louis vuitton cheap louis vuitton bags louis vuitton outlet online louis vuitton outlet store louis vuitton official outlet cheap louis vuitton handbags louis vuitton handbags outlet louis vuitton outlet cheap louis vuitton cheap louis vuitton bags louis vuitton outlet online louis vuitton outlet store louis vuitton official outlet cheap louis vuitton handbags louis vuitton handbags outlet cheap michael kors michael kors outlet cheap michael kors outlet michael kors outlet online cheap michael kors handbags cheap michael kors bags michael kors outlet store michael kors cheap cheap michael kors purses michael kors handbags outlet cheap michael kors michael kors outlet cheap michael kors outlet michael kors outlet online cheap michael kors handbags cheap michael kors bags michael kors outlet store michael kors cheap cheap michael kors purses michael kors handbags outlet cheap michael kors michael kors outlet cheap michael kors outlet michael kors outlet online cheap michael kors handbags cheap michael kors bags michael kors outlet store michael kors cheap cheap michael kors purses michael kors handbags outlet ugg outlet uggs outlet cheap uggs cheap ugg boots ugg outlet sale uggs outlet online uggs outlet store cheap ugg cheap uggs outlet ugg boots cheap ugg outlet uggs outlet cheap uggs cheap ugg boots ugg outlet sale uggs outlet online uggs outlet store cheap ugg cheap uggs outlet ugg boots cheap ugg outlet uggs outlet cheap uggs cheap ugg boots ugg outlet sale uggs outlet online uggs outlet store cheap ugg cheap uggs outlet ugg boots cheap ugg outlet uggs outlet cheap uggs cheap ugg boots ugg outlet sale uggs outlet online uggs outlet store cheap ugg cheap uggs outlet ugg boots cheap ugg outlet uggs outlet cheap uggs cheap ugg boots ugg outlet sale uggs outlet online uggs outlet store cheap ugg cheap uggs outlet ugg boots cheap ugg outlet uggs outlet cheap uggs cheap ugg boots ugg outlet sale uggs outlet online uggs outlet store cheap ugg cheap uggs outlet ugg boots cheap ugg outlet uggs outlet cheap uggs cheap ugg boots ugg outlet sale uggs outlet online uggs outlet store cheap ugg cheap uggs outlet ugg boots cheap ugg outlet uggs outlet cheap uggs cheap ugg boots ugg outlet sale uggs outlet online uggs outlet store cheap ugg cheap uggs outlet ugg boots cheap ugg outlet uggs outlet cheap uggs cheap ugg boots ugg outlet sale uggs outlet online uggs outlet store cheap ugg cheap uggs outlet ugg boots cheap ugg outlet uggs outlet cheap uggs cheap ugg boots ugg outlet sale uggs outlet online uggs outlet store cheap ugg cheap uggs outlet ugg boots cheap canada goose outlet cheap canada goose canada goose outlet store canada goose jacket canada goose jackets canada goose jacket outlet cheap canada goose jackets discount canada goose jackets canada goose outlet cheap canada goose canada goose outlet store canada goose jacket canada goose jackets canada goose jacket outlet cheap canada goose jackets discount canada goose jackets canada goose outlet cheap canada goose canada goose outlet store canada goose jacket canada goose jackets canada goose jacket outlet cheap canada goose jackets discount canada goose jackets canada goose outlet cheap canada goose canada goose outlet store canada goose jacket canada goose jackets canada goose jacket outlet cheap canada goose jackets discount canada goose jackets canada goose outlet cheap canada goose canada goose outlet store canada goose jacket canada goose jackets canada goose jacket outlet cheap canada goose jackets discount canada goose jackets canada goose outlet cheap canada goose canada goose outlet store canada goose jacket canada goose jackets canada goose jacket outlet cheap canada goose jackets discount canada goose jackets moncler outlet cheap moncler moncler outlet store moncler jacket moncler jackets moncler jacket outlet cheap moncler jackets discount moncler jackets moncler outlet cheap moncler moncler outlet store moncler jacket moncler jackets moncler jacket outlet cheap moncler jackets discount moncler jackets moncler outlet cheap moncler moncler outlet store moncler jacket moncler jackets moncler jacket outlet cheap moncler jackets discount moncler jackets moncler outlet cheap moncler moncler outlet store moncler jacket moncler jackets moncler jacket outlet cheap moncler jackets discount moncler jackets moncler outlet cheap moncler moncler outlet store moncler jacket moncler jackets moncler jacket outlet cheap moncler jackets discount moncler jackets moncler outlet cheap moncler moncler outlet store moncler jacket moncler jackets moncler jacket outlet cheap moncler jackets discount moncler jackets moncler outlet cheap moncler moncler outlet store moncler jacket moncler jackets moncler jacket outlet cheap moncler jackets discount moncler jackets cheap christian louboutin shoes cheap christian louboutin cheap christian louboutin outlet christian louboutin outlet christian louboutin cheap christian louboutin shoes outlet discount christian louboutin Shoes discount christian louboutin nike free run cheap nike free run cheap nike shoes nike shoes canada nike free run 3 nike free run 5.0 nike free run womens Cheap ray bans Sunglasses ray ban australia ray ban sunglasses Cheap ray bans online Cheap Ray Ban Sunglasses Ray Ban outlet Ray Ban Sunglasses outlet discount Ray Ban Sunglasses