Vineri, 30 Septembrie 2016 10:15

Prof. Ioana - Daiana Breban

RELAȚIA DINTRE FAMILIE-ȘCOALĂ-SOCIETATE SEMINARUL TEOLOGIC LICEAL ”SF. IOSIF MĂRTURISITORUL” În viziunea lui John Amos Comenius ”Omul nu poate deveni OM decât dacă este educat”, educație pe care școala românească, în contextul dezvoltării europene, o proiectează asupra societății, în ansamblul ei. De altfel, suntem contemporani cu schimbările profunde care s-au derulat în tara noastră în ultima vreme și totul confirma că acestea vor continua, probabil, într-un ritm tot mai accelerat.Reacţia scolii, ca instituţie de educaţie, formare și orientare, la mobilitatea socială și economică, trebuie să fie de adaptare a conţinutului, structurii și funcţiilor sale, de creare de premise favorabile pentru elevi care să le permită integrarea socială rapidă, flexibilitatea, iniţiativa și rezolvarea problemelor, diminuarea imprevizibilului. Şcoala trebuie sa facă tot ce-i stă în putinţa pentru valorizarea maximă a fiecărui individ printr-o stimulare raţională intelectuală a elevilor, a aptitudinilor, a atitudinilor și a trăsăturilor de personalitate. Este nevoie de o mai bună apropiere între factorii implicați în procesul instructiv-educativ, pentru a da societății oameni morali, responsabili, sănătoși și puternici. De aceea, școala propune parteneriate care pot ajuta profesorii în munca lor, pot îmbunătăți abilitățile educaţionale ale părinţilor, conectând familiile la problemele reale ale sistemului educațional. Motivul principal pentru crearea unor astfel de parteneriate este dorinţa de a ajuta elevii sa aibă succes la şcoala și, mai târziu, în viață. Atunci când părinţii, elevii și ceilalţi membri ai comunității se consideră unii pe alţii parteneri în educaţie, încercând să trăiască în comuniune, se creează în jurul elevilor o comunitate de suport care începe să funcţioneze. Evoluţiile rapide din viața socială generează o cerere de continuare a proceselor de reînnoire a cunoştinţelor, deprinderilor și valorilor pe durata vieţii. Au existat întotdeauna educatori excelenţi si părinţi iubitori, care nu și-au pus probabil atâtea probleme și totuşi au reuşit foarte bine; dar poate ca acest lucru era mai uşor într-o lume foarte statornică, în care tradiţia avea ultimul cuvânt. În ceea ce priveşte relaţia şcoala-familie se impun deschideri oferite părinţilor privind aspectele şcolare, psihopedagogice, pe lângă aspectele medicale, juridice etc. Un studiu realizat in ceea ce priveşte necesitatea colaborării şcoala –familie-comunitate enumera patru motive pentru care şcoala și familia se străduiesc să stabilească legături între ele: părinţii sunt juridic responsabili de educaţia copiilor lor, învatamântul nu este decât o parte din educaţia copilului; o bună parte a educaţiei se petrece în afara școlii; cercetările pun în evidență influența atitudinii parentale asupra rezultatelor şcolare ale elevilor, în special asupra motivaţiilor învățarii, precum și faptul ca unele comportamente ale părinţilor pot fi favorizate datorită dialogului cu şcoala. Obstacolele relaţiei şcoala-familie pot fi de ordin comportamental (întâlnite, atât între părinţi, cât si la profesori și administratori şcolari) sau de ordin material (relaţia şcoala-familie cere un surplus de efort material și de timp). Dificultăţile pot rezulta din ideile divergente privind: responsabilitatea statului și a familiei privind educaţia copiilor; libertatea de alegere a școlii de către părinţi sau unicitatea învatamântului; impactul mediului familial asupra rezultatelor şcolare ale copilului; randamentul pedagogic și datoria parentală; participarea părinţilor la gestionarea și procesul decizional din instituţia şcolara. Se consideră, în general, că problema este de atitudine; este dificil de pretins, atât la părinţi, cât si la profesori, ca relaţia de colaborare şcoala-familie (nu)este doar un "drept de opţiune". Informarea și formarea părinţilor în ceea ce priveşte şcolaritatea copilului presupune, cel puţin, ca fiecare părinte sa cunoască: obligaţiile legale privind educaţia copilului; drepturile de care dispune pentru educaţia copilului; importanta atitudinii lui pentru reuşita şcolara a copilului; metodele de colaborare cu şcoala. În consecință, legătura permanemtă, statornică și continuă între cei implicați în dezvoltarea morală și socială a tinerilor este soluția spre devenirea tânăului în ființă responsabilă, în adultul de mâine care va avea responsabilitatea faptelor sale.
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Citit 495 ori
louis vuitton outlet cheap louis vuitton cheap louis vuitton bags louis vuitton outlet online louis vuitton outlet store louis vuitton official outlet cheap louis vuitton handbags louis vuitton handbags outlet louis vuitton outlet cheap louis vuitton cheap louis vuitton bags louis vuitton outlet online louis vuitton outlet store louis vuitton official outlet cheap louis vuitton handbags louis vuitton handbags outlet louis vuitton outlet cheap louis vuitton cheap louis vuitton bags louis vuitton outlet online louis vuitton outlet store louis vuitton official outlet cheap louis vuitton handbags louis vuitton handbags outlet louis vuitton outlet cheap louis vuitton cheap louis vuitton bags louis vuitton outlet online louis vuitton outlet store louis vuitton official outlet cheap louis vuitton handbags louis vuitton handbags outlet louis vuitton outlet cheap louis vuitton cheap louis vuitton bags louis vuitton outlet online louis vuitton outlet store louis vuitton official outlet cheap louis vuitton handbags louis vuitton handbags outlet louis vuitton outlet cheap louis vuitton cheap louis vuitton bags louis vuitton outlet online louis vuitton outlet store louis vuitton official outlet cheap louis vuitton handbags louis vuitton handbags outlet louis vuitton outlet cheap louis vuitton cheap louis vuitton bags louis vuitton outlet online louis vuitton outlet store louis vuitton official outlet cheap louis vuitton handbags louis vuitton handbags outlet louis vuitton outlet cheap louis vuitton cheap louis vuitton bags louis vuitton outlet online louis vuitton outlet store louis vuitton official outlet cheap louis vuitton handbags louis vuitton handbags outlet louis vuitton outlet cheap louis vuitton cheap louis vuitton bags louis vuitton outlet online louis vuitton outlet store louis vuitton official outlet cheap louis vuitton handbags louis vuitton handbags outlet louis vuitton outlet cheap louis vuitton cheap louis vuitton bags louis vuitton outlet online louis vuitton outlet store louis vuitton official outlet cheap louis vuitton handbags louis vuitton handbags outlet louis vuitton outlet cheap louis vuitton cheap louis vuitton bags louis vuitton outlet online louis vuitton outlet store louis vuitton official outlet cheap louis vuitton handbags louis vuitton handbags outlet cheap michael kors michael kors outlet cheap michael kors outlet michael kors outlet online cheap michael kors handbags cheap michael kors bags michael kors outlet store michael kors cheap cheap michael kors purses michael kors handbags outlet cheap michael kors michael kors outlet cheap michael kors outlet michael kors outlet online cheap michael kors handbags cheap michael kors bags michael kors outlet store michael kors cheap cheap michael kors purses michael kors handbags outlet cheap michael kors michael kors outlet cheap michael kors outlet michael kors outlet online cheap michael kors handbags cheap michael kors bags michael kors outlet store michael kors cheap cheap michael kors purses michael kors handbags outlet ugg outlet uggs outlet cheap uggs cheap ugg boots ugg outlet sale uggs outlet online uggs outlet store cheap ugg cheap uggs outlet ugg boots cheap ugg outlet uggs outlet cheap uggs cheap ugg boots ugg outlet sale uggs outlet online uggs outlet store cheap ugg cheap uggs outlet ugg boots cheap ugg outlet uggs outlet cheap uggs cheap ugg boots ugg outlet sale uggs outlet online uggs outlet store cheap ugg cheap uggs outlet ugg boots cheap ugg outlet uggs outlet cheap uggs cheap ugg boots ugg outlet sale uggs outlet online uggs outlet store cheap ugg cheap uggs outlet ugg boots cheap ugg outlet uggs outlet cheap uggs cheap ugg boots ugg outlet sale uggs outlet online uggs outlet store cheap ugg cheap uggs outlet ugg boots cheap ugg outlet uggs outlet cheap uggs cheap ugg boots ugg outlet sale uggs outlet online uggs outlet store cheap ugg cheap uggs outlet ugg boots cheap ugg outlet uggs outlet cheap uggs cheap ugg boots ugg outlet sale uggs outlet online uggs outlet store cheap ugg cheap uggs outlet ugg boots cheap ugg outlet uggs outlet cheap uggs cheap ugg boots ugg outlet sale uggs outlet online uggs outlet store cheap ugg cheap uggs outlet ugg boots cheap ugg outlet uggs outlet cheap uggs cheap ugg boots ugg outlet sale uggs outlet online uggs outlet store cheap ugg cheap uggs outlet ugg boots cheap ugg outlet uggs outlet cheap uggs cheap ugg boots ugg outlet sale uggs outlet online uggs outlet store cheap ugg cheap uggs outlet ugg boots cheap canada goose outlet cheap canada goose canada goose outlet store canada goose jacket canada goose jackets canada goose jacket outlet cheap canada goose jackets discount canada goose jackets canada goose outlet cheap canada goose canada goose outlet store canada goose jacket canada goose jackets canada goose jacket outlet cheap canada goose jackets discount canada goose jackets canada goose outlet cheap canada goose canada goose outlet store canada goose jacket canada goose jackets canada goose jacket outlet cheap canada goose jackets discount canada goose jackets canada goose outlet cheap canada goose canada goose outlet store canada goose jacket canada goose jackets canada goose jacket outlet cheap canada goose jackets discount canada goose jackets canada goose outlet cheap canada goose canada goose outlet store canada goose jacket canada goose jackets canada goose jacket outlet cheap canada goose jackets discount canada goose jackets canada goose outlet cheap canada goose canada goose outlet store canada goose jacket canada goose jackets canada goose jacket outlet cheap canada goose jackets discount canada goose jackets moncler outlet cheap moncler moncler outlet store moncler jacket moncler jackets moncler jacket outlet cheap moncler jackets discount moncler jackets moncler outlet cheap moncler moncler outlet store moncler jacket moncler jackets moncler jacket outlet cheap moncler jackets discount moncler jackets moncler outlet cheap moncler moncler outlet store moncler jacket moncler jackets moncler jacket outlet cheap moncler jackets discount moncler jackets moncler outlet cheap moncler moncler outlet store moncler jacket moncler jackets moncler jacket outlet cheap moncler jackets discount moncler jackets moncler outlet cheap moncler moncler outlet store moncler jacket moncler jackets moncler jacket outlet cheap moncler jackets discount moncler jackets moncler outlet cheap moncler moncler outlet store moncler jacket moncler jackets moncler jacket outlet cheap moncler jackets discount moncler jackets moncler outlet cheap moncler moncler outlet store moncler jacket moncler jackets moncler jacket outlet cheap moncler jackets discount moncler jackets cheap christian louboutin shoes cheap christian louboutin cheap christian louboutin outlet christian louboutin outlet christian louboutin cheap christian louboutin shoes outlet discount christian louboutin Shoes discount christian louboutin nike free run cheap nike free run cheap nike shoes nike shoes canada nike free run 3 nike free run 5.0 nike free run womens Cheap ray bans Sunglasses ray ban australia ray ban sunglasses Cheap ray bans online Cheap Ray Ban Sunglasses Ray Ban outlet Ray Ban Sunglasses outlet discount Ray Ban Sunglasses