Eroare
  • JUser: :_load: Utilizatorul cu ID-ul 42 nu a putut fi încărcat

Cei 7 ani de acasa

Vineri, 21 Decembrie 2012 06:05

Mădălin Belei

Cei şapte ani de acasă Tot mai recent, în viaţa de zi cu zi, observăm absenţa celor şapte ani de acasă, la diferite persoane dar mai ales, în rândul tinerilor. A avea cei şapte ani de acasă înseamnă a ne purta respectuos şi cu bună cuviinţa, în orice situatie, cu toată lumea, părinţi, profesori şi oameni mai in vârsta ca noi, ei reflectându-se în faptele noastre.Când ne gândim la cei şapte ani de acasă, ne…
Vineri, 21 Decembrie 2012 06:04

Bianca Lup

Cei şapte ani de acasă Expresia " cei şapte ani de acasă" se referă la educaţia părinţiilor asupra copiilor , pe timpul copilăriei. Această perioadă este constructivă din toate punctele de vedere , pentru că a avea o educaţie manierată este un lucru foarte vizibil in societatea omenească si totodată foarte important. Pe parcursul copilăriei , copilul îşî formează personalitatea care poate fi influenţată de educaţia parinţiilor, perioadă care reprezintă temelia personalităţii. Acesti ani sunt…
Vineri, 21 Decembrie 2012 06:04

Ioana Fofiu

Cei şapte ani de acasă Deseori când ne gândim la cei şapte ani de acasa ne gândim la educaţia pe care un copil o primeşte de la părinţii săi, precum şi la comportamentul şi personalitatea pe care ascesta şi lea dezvoltat pâna in primul an şcolar, respectiv clasa I. Un copil ce are "cei şapte ani de acasă" este un copil cuminte, cuviincios care ştie să salute şi să-i respecte pe cei din jurul său…
Vineri, 21 Decembrie 2012 06:03

Alexandra Illeş

Cei șapte ani de acasa Nu noi alegem unde ne naştem, anume în ce familie, localitate, mediu şi statut social. Existenţa noastră ne precede esenţa, sau sensul vieţii. Iniţial îndrumarea pentru formarea unui viitor, comportament şi valori, o primim din partea cadrului familial, această educaţie fiind pusă sub expresia "Cei şapte ani de acasă". Invocarea acestei expresii are loc în situaţii diferite, dar toate au ca temei o critică pozitivă sau negativă cu privire la…
Vineri, 21 Decembrie 2012 06:02

George Cotuţ

Cei Sapte Ani de-acasa Când vorbim despre cei 7 ani de acasă ne gândim la educaţia pe care copilul o primeşte de la părinţi, la formarea personalităţii şi comportamentului copilului până merge la şcoală. Când spunem că un copil are cei 7 ani de acasă ne gândim la un copil bine crescut, care ştie să salute, să spună mulţumesc, te rog, care se comportă cuviincios cu cei de vârsta lui şi cu adulţii.Educaţia, bunele maniere,…
Vineri, 21 Decembrie 2012 06:02

Roxana Brenic

Cei şapte ani de acasa O expresie folosită atât de des şi în exces, încât cred că începe să-şi piardă din sensul ei adevărat. Dar care este sensul adevărat? De cele mai multe ori auzim folosindu-se expresia de către cei mai în vârstă decât noi, nemulţumiţi de o anume atitudine si făcând referire în mod strict la respectul pe care ar fi trebuit să-l primească, în funcţie de o situaţie anume. Dar ce înseamnă mai…
Vineri, 21 Decembrie 2012 06:01

Adrian Tudor

În Familie„Cei 7 ani de-acasă", o expresie folosită de obicei, din păcate, pentru a evidenţia lipsa de respect sau proasta purtare o unor persoane, concret educaţia. Aceasta începe din primul moment al vieţii şi continuă să se diversifice pe parcursul întregii existenţe.Primii ani sunt cei mai importanţi, reprezentând mediul pur şi inocent ce înconjoară şi definesc copilul fraged şi neştiutor. Părinţii sunt primele fiinţe care îşi pun amprenta asupra acestui mediu creeând un sălaş al…
Vineri, 21 Decembrie 2012 06:01

Andrei Toma

Copilul fără numeAceasta este o poveste despre un mic băieţel care nu avea nici un nume, el s-a făcut prezent în lumea aceasta doar cu trupul, nu avea nici un rost, nici o sarcină, a fost născut şi lăsat acolo, el s-a născut într-un sat mic, uitat de lume, într-o familie săracă, cu mulţi fraţi si multe surori, părinţii erau mereu plecaţi la bar să îşi înece amarul, fraţii mai mari erau plecaţi mereu, să…
Vineri, 21 Decembrie 2012 06:00

Adela Simea

Omul educat Cea mai frumoasă probă a unei fiinţe omeneşti este fără îndoială, un caracter aparte.După cum ştim, omul, prin însăşi natura sa, nu este o oglindă a perfecţiunii, a absolutului, a desăvârşitului. Sosim pe această lume cu o bogată zestre, cu o serie de trăsături înnăscut, într-un avânt, cu un anumit temperament. El nu se supune voinţei individului, este dictat de către natură, însă mult mai important este evident, ceea ce este dobândit, format,…
Vineri, 21 Decembrie 2012 06:00

Gabriel Sabău

Importanţa educaţiei încă din copilărie„Copilăria e o lume aparte; pentru noi, o lume fantastică, ireală, pentru cei care fac parte din ea, dimpotrivă, una reală şi plină de armonie." (Eugen Heroveanu)„Fiecare copil pe care-l instruim este un om pe care-l câştigăm" ! (Victor Hugo)Cei 7 ani de acasă reprezintă educaţia pe care o primeşte un copil în familie înainte de a merge la şcoală.Educaţia este activitatea pe care adulţii o desfăşoară asupra copiilor,din dorinţa de…
Vineri, 21 Decembrie 2012 05:59

Petru Răzvan Pelle

CRISTINA"Lăsaţi-mă să plec în secunda asta proştilor! Voi ştiţi cine este tatăl meu? Vă poate lăsa pe toţi fără slujbă!" Aşa striga Cristina către poliţiştii care au adus-o la secţie pentru a da declaraţie. Cum a ajuns ea aici? Voi începe cu începutul... Cristina este o fetiţă de 12 ani care s-a născut într-o familie de oameni importanţi. Fiind unicul copil al unui manager şi al unei importante creatoare de modă, ea primea mereu tot…
Vineri, 21 Decembrie 2012 05:58

Alexandru Paşca

Cei 7 ani de acasă sunt de nepreţuitEducaţia unui copil nu se limitează doar la a-l învăţa pe copil să scrie, să înveţe sau să calculeze. Când spunem sau ne gândim la "cei 7 ani de acasă", ne ducem cu gândul la educaţia pe care o primeşte copilul de la părinţi. Când spunem că un copil are "cei 7 ani de acasă" spunem defapt că este educat, civilizat, cu bunele maniere, care ştie să spună…
Vineri, 21 Decembrie 2012 05:58

Tudor Mihnea Orjan

,,-Unde ai băgat sarea?" Mulţi dintre noi se întreabă dacă buna creştere nu a ajuns ceva depăşit, dacă dorinţa de a oferi copiilor ,,cei şapte ani de acasă" nu consitutuie o mentalitate retrogradă. Sunt atâţia şi atâţia oameni care consideră că bunul simţ nu îţi aduce niciun câştig, în timp ce tupeul poate deschide nenumărate uşi. Nu vreau să mă pronunţ, ci doar să prezint o întâmplare din care fiecare va reţine ceea ce va…
Vineri, 21 Decembrie 2012 05:57

Ghedeon Molnar

Copilul si invăţătura primita în primi ani de viaţăUn copil manierat se va descurca mai bine în relaţiile sociale şi se va simţi mai confortabil în prezenţa celorlalţi decât unul căruia îi lipsesc cei şapte ani de-acasă. Anii cînd se pun bazele solide pentru formarea noastră ca oameni sunt aceştia. Ceilalţi ani, sunt doar pentru modelarea noastră. A avea cei şapte ani de acasă înseamnă a ne comporta respectuos şi cu bună-cuviinţă tot timpul, în…
Pagina 4 din 10
louis vuitton outlet cheap louis vuitton cheap louis vuitton bags louis vuitton outlet online louis vuitton outlet store louis vuitton official outlet cheap louis vuitton handbags louis vuitton handbags outlet louis vuitton outlet cheap louis vuitton cheap louis vuitton bags louis vuitton outlet online louis vuitton outlet store louis vuitton official outlet cheap louis vuitton handbags louis vuitton handbags outlet louis vuitton outlet cheap louis vuitton cheap louis vuitton bags louis vuitton outlet online louis vuitton outlet store louis vuitton official outlet cheap louis vuitton handbags louis vuitton handbags outlet louis vuitton outlet cheap louis vuitton cheap louis vuitton bags louis vuitton outlet online louis vuitton outlet store louis vuitton official outlet cheap louis vuitton handbags louis vuitton handbags outlet louis vuitton outlet cheap louis vuitton cheap louis vuitton bags louis vuitton outlet online louis vuitton outlet store louis vuitton official outlet cheap louis vuitton handbags louis vuitton handbags outlet louis vuitton outlet cheap louis vuitton cheap louis vuitton bags louis vuitton outlet online louis vuitton outlet store louis vuitton official outlet cheap louis vuitton handbags louis vuitton handbags outlet louis vuitton outlet cheap louis vuitton cheap louis vuitton bags louis vuitton outlet online louis vuitton outlet store louis vuitton official outlet cheap louis vuitton handbags louis vuitton handbags outlet louis vuitton outlet cheap louis vuitton cheap louis vuitton bags louis vuitton outlet online louis vuitton outlet store louis vuitton official outlet cheap louis vuitton handbags louis vuitton handbags outlet louis vuitton outlet cheap louis vuitton cheap louis vuitton bags louis vuitton outlet online louis vuitton outlet store louis vuitton official outlet cheap louis vuitton handbags louis vuitton handbags outlet louis vuitton outlet cheap louis vuitton cheap louis vuitton bags louis vuitton outlet online louis vuitton outlet store louis vuitton official outlet cheap louis vuitton handbags louis vuitton handbags outlet louis vuitton outlet cheap louis vuitton cheap louis vuitton bags louis vuitton outlet online louis vuitton outlet store louis vuitton official outlet cheap louis vuitton handbags louis vuitton handbags outlet cheap michael kors michael kors outlet cheap michael kors outlet michael kors outlet online cheap michael kors handbags cheap michael kors bags michael kors outlet store michael kors cheap cheap michael kors purses michael kors handbags outlet cheap michael kors michael kors outlet cheap michael kors outlet michael kors outlet online cheap michael kors handbags cheap michael kors bags michael kors outlet store michael kors cheap cheap michael kors purses michael kors handbags outlet cheap michael kors michael kors outlet cheap michael kors outlet michael kors outlet online cheap michael kors handbags cheap michael kors bags michael kors outlet store michael kors cheap cheap michael kors purses michael kors handbags outlet ugg outlet uggs outlet cheap uggs cheap ugg boots ugg outlet sale uggs outlet online uggs outlet store cheap ugg cheap uggs outlet ugg boots cheap ugg outlet uggs outlet cheap uggs cheap ugg boots ugg outlet sale uggs outlet online uggs outlet store cheap ugg cheap uggs outlet ugg boots cheap ugg outlet uggs outlet cheap uggs cheap ugg boots ugg outlet sale uggs outlet online uggs outlet store cheap ugg cheap uggs outlet ugg boots cheap ugg outlet uggs outlet cheap uggs cheap ugg boots ugg outlet sale uggs outlet online uggs outlet store cheap ugg cheap uggs outlet ugg boots cheap ugg outlet uggs outlet cheap uggs cheap ugg boots ugg outlet sale uggs outlet online uggs outlet store cheap ugg cheap uggs outlet ugg boots cheap ugg outlet uggs outlet cheap uggs cheap ugg boots ugg outlet sale uggs outlet online uggs outlet store cheap ugg cheap uggs outlet ugg boots cheap ugg outlet uggs outlet cheap uggs cheap ugg boots ugg outlet sale uggs outlet online uggs outlet store cheap ugg cheap uggs outlet ugg boots cheap ugg outlet uggs outlet cheap uggs cheap ugg boots ugg outlet sale uggs outlet online uggs outlet store cheap ugg cheap uggs outlet ugg boots cheap ugg outlet uggs outlet cheap uggs cheap ugg boots ugg outlet sale uggs outlet online uggs outlet store cheap ugg cheap uggs outlet ugg boots cheap ugg outlet uggs outlet cheap uggs cheap ugg boots ugg outlet sale uggs outlet online uggs outlet store cheap ugg cheap uggs outlet ugg boots cheap canada goose outlet cheap canada goose canada goose outlet store canada goose jacket canada goose jackets canada goose jacket outlet cheap canada goose jackets discount canada goose jackets canada goose outlet cheap canada goose canada goose outlet store canada goose jacket canada goose jackets canada goose jacket outlet cheap canada goose jackets discount canada goose jackets canada goose outlet cheap canada goose canada goose outlet store canada goose jacket canada goose jackets canada goose jacket outlet cheap canada goose jackets discount canada goose jackets canada goose outlet cheap canada goose canada goose outlet store canada goose jacket canada goose jackets canada goose jacket outlet cheap canada goose jackets discount canada goose jackets canada goose outlet cheap canada goose canada goose outlet store canada goose jacket canada goose jackets canada goose jacket outlet cheap canada goose jackets discount canada goose jackets canada goose outlet cheap canada goose canada goose outlet store canada goose jacket canada goose jackets canada goose jacket outlet cheap canada goose jackets discount canada goose jackets moncler outlet cheap moncler moncler outlet store moncler jacket moncler jackets moncler jacket outlet cheap moncler jackets discount moncler jackets moncler outlet cheap moncler moncler outlet store moncler jacket moncler jackets moncler jacket outlet cheap moncler jackets discount moncler jackets moncler outlet cheap moncler moncler outlet store moncler jacket moncler jackets moncler jacket outlet cheap moncler jackets discount moncler jackets moncler outlet cheap moncler moncler outlet store moncler jacket moncler jackets moncler jacket outlet cheap moncler jackets discount moncler jackets moncler outlet cheap moncler moncler outlet store moncler jacket moncler jackets moncler jacket outlet cheap moncler jackets discount moncler jackets moncler outlet cheap moncler moncler outlet store moncler jacket moncler jackets moncler jacket outlet cheap moncler jackets discount moncler jackets moncler outlet cheap moncler moncler outlet store moncler jacket moncler jackets moncler jacket outlet cheap moncler jackets discount moncler jackets cheap christian louboutin shoes cheap christian louboutin cheap christian louboutin outlet christian louboutin outlet christian louboutin cheap christian louboutin shoes outlet discount christian louboutin Shoes discount christian louboutin nike free run cheap nike free run cheap nike shoes nike shoes canada nike free run 3 nike free run 5.0 nike free run womens Cheap ray bans Sunglasses ray ban australia ray ban sunglasses Cheap ray bans online Cheap Ray Ban Sunglasses Ray Ban outlet Ray Ban Sunglasses outlet discount Ray Ban Sunglasses