Vineri, 21 Decembrie 2012 06:36
DUMITRU CARINA
Eu mi-am petrecut cei şapte ani de acasă în satul numit Doagele. Am fost educată de părinţii mei, oameni care au ţinut mereu la valorile morale.Am copilărit într-un loc foarte frumos şi am fost bine educată. Încă din primii ani, părinţii m-au ajutat să înţeleg lucrurile dificile, să respect, să fiu înţelegătoare. Fiind un copil mai energic, am facut multe boacăne atât la grădiniţă, cât şi acasă. Un rol important în educaţia mea l-a avut doamna educatoare pentru că încă de copil îmi arăta că trebuie să învăţ şi că trebuie să fiu obiectivă. Datorită părinţilor mei, pot spune că cei şapte ani de acasă au fost atât educativi, cât şi distractivi. Când părinţii au plecat la muncă, bunicii şi sora mea m-au educat în lipsa lor.Până la vârsta de şapte ani nu am avut griji şi probleme, ba mai mult, am avut o viaţă liniştită, alături de familia mea. La vârsta de şapte ani, părinţii mi-au sărbătorit ziua, mi-au făcut cadouri, un tort şi mi-au spus ceva ce nu voi uita niciodată: că am crescut, că au mari aşteptări de la mine şi că eu trebuie să le demonstrez că munca lor nu a fost zadarnică.Pot spune că munca părinţilor mei a dat roade, deoarece sunt un copil educat, liniştit, înţelegător, ambiţios, cu calităţi şi defecte. Încerc să lupt pentru o viaţă mai bună, să-mi ajut familia, să le demonstrez tuturor că valorile morale pe care mi le-au insuflat părinţii mei se regăsesc în mine.
Numele şi prenumele elevului: DUMITRU CARINAŞcoala de provenienţă: COLEGIUL „HENRI COANDĂ"Localitatea: BACĂUJudeţul: BACĂUProfesor: IULIANA CARAGHINEmail profesor: Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea.
Publicat în
Cei 7 ani de acasa
|