Joi, 26 Februarie 2015 01:09

Prof. Canciuc Gabriela

G.P.N. „Albă ca Zăpada” Rădăuţi, Suceava Vârsta preşcolară este, fără îndoială, temelia educativă a întregii vieţi. Datorită vârstei mici, educaţia preşcolară capătă un caracter specific. Această perioadă, ca îngrijire şi educaţie, formează temelia întregii vieţi de mai târziu. La reuşita copilului în viaţă contribuie, în egală măsură, principalii factori educativi: familia, grădiniţa şi şcoala. Asigurarea unui parteneriat real între aceştia, implicarea tuturor în realizarea unei unităţi de cerinţe va duce implicit la o educaţie corectă a copiilor, la evitarea erorilor în educaţie şi la soluţionarea problemelor inerente care apar. Un rol important în debutul şcolar îl va avea întotdeauna instituţia preşcolară, ea fiind o etapă intermediară, indispensabilă. Integrarea copilului în forma de colectivitate preşcolară comportă un prim efort de adaptare la viaţa socială şi totodată extinderea mediului social accesibil copilului. Integrarea copilului în şcoală presupune mai întâi formarea unor prezentări corecte despre şcoală care să le permită preşcolarilor o adaptare afectiv-motivaţională la mediu şcolar. Concurând alături de şcolari se înlătură reticenţa preşcolarilor şi îi face să-şi încerce puterile, să demonstreze că sunt pregătiţi pentru şcoală. Grădiniţei, ca primă verigă a sistemului de învăţământ, trebuie să i se acorde o mare atenţie. Învăţământul preşcolar a dobândit un conţinut instructiv-educativ cu discipline care se desfăşoară după o programă minuţioasă şi care urmăreşte realizarea unor obiective precise privind pregătirea copilului preşcolar pentru integrarea uşoară şi rapidă în activitatea de învăţare. Şi copilul preşcolar învaţă dar pentru el, învăţarea este un joc. Învăţarea şcolară, oricât de liberă ar fi, are totuşi rigorile ei, efort mai susţinut, disciplina de muncă riguroasă etc. Educaţia preşcolară, instituţională este un act psihologic şi deosebit pentru egalizarea şanselor, pentru perfecţionarea activităţii de instrucţie şi educaţie în vederea înlăturării eşecurilor şcolare şi a abandonului şcolar. Cu toate acestea, având în vedere că grădiniţa şi şcoala primară reprezintă două trasee educative succesive, dar părţi ale unui proces care trebuie să rămână în ansamblu unitar, legătura dintre respectivele instituţii se cere întărită pentru ca trecerea de la una la alta să asigure continuitatea proiectelor şi finalizarea lor adecvată. Personalul didactic din cele două instituţii urmează să caute împreună acele prilejuri de colaborare care să faciliteze integrarea copilului în mediul înalt formalizat al şcolii. Cele mai frecvente oportunităţi de întâlnire dintre cele două medii educaţionale, care se cer valorificate de către ambii parteneri, privesc: - vizitarea unei şcoli în vederea cunoaşterii de către copiii preşcolari a acestei instituţii; - vizitarea de către şcolarii din clasa pregătitoare sau clasa I a unei grădiniţe pentru a le împărtăşi copiilor de aici primele lor experienţe şcolare; - organizarea unor şedinţe cu părinţii copiilor în ultimul semestru de activitate din grădiniţă la care sunt invitaţi viitorii învăţători ai copiilor, ce vor informa părinţii asupra modului de pregătire al copiilor pentru şcoală; - simularea în cadrul grădiniţei a unor activităţi de tip şcolar cu grupa mare; - urmărirea de către educatoare a copiilor deveniţi şcolari pentru sesizarea progreselor în dezvoltare sau, dimpotrivă, a dificultăţilor pe care le întâmpină sub efectul noilor solicitări; - organizarea unor serbări comune; - realizarea unor activităţi metodice şi cercuri pedagogice comune pentru educatoare şi învăţătoare ori de cate ori se ivesc probleme şi solicitări care interesează ambele instituţii. Pentru asigurarea continuităţii între cele două medii educaţionale, cadrele didactice din şcoală trebuie să cunoască pregătirea ce se realizează în grădiniţe, iar educatoarele trebuie să se informeze asupra dinamicii cerinţelor ce se formulează în mediul şcolar. Colaborând cu şcoala, educatoarea va putea să-şi analizeze mai profund şi mai obiectiv munca instructiv-educativă sub aspectele ei pozitive şi negative cunoscând rezultatele la învăţătură şi purtare a „foştilor elevi”, iar învăţătorul va căuta să nu piardă pe parcurs cunoştinţele însuşite în grădiniţă. Prin stabilirea primelor contacte cu şcoala şi cu învăţătorii, copiii se vor familiariza din timp cu instituţia dar şi cu cele mai importante persoane ale ei ceea ce va contribui la reducerea neliniştilor şi a stărilor afective negative pe care le generează perspectiva primei zile de şcoală. Vizitele preşcolarilor în şcoală trebuie să fie bine organizate pentru a le produce o impresie plăcută şi puternică pentru a le stimula dorinţa vie de a deveni şcolari.
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Citit 1896 ori
louis vuitton outlet cheap louis vuitton cheap louis vuitton bags louis vuitton outlet online louis vuitton outlet store louis vuitton official outlet cheap louis vuitton handbags louis vuitton handbags outlet louis vuitton outlet cheap louis vuitton cheap louis vuitton bags louis vuitton outlet online louis vuitton outlet store louis vuitton official outlet cheap louis vuitton handbags louis vuitton handbags outlet louis vuitton outlet cheap louis vuitton cheap louis vuitton bags louis vuitton outlet online louis vuitton outlet store louis vuitton official outlet cheap louis vuitton handbags louis vuitton handbags outlet louis vuitton outlet cheap louis vuitton cheap louis vuitton bags louis vuitton outlet online louis vuitton outlet store louis vuitton official outlet cheap louis vuitton handbags louis vuitton handbags outlet louis vuitton outlet cheap louis vuitton cheap louis vuitton bags louis vuitton outlet online louis vuitton outlet store louis vuitton official outlet cheap louis vuitton handbags louis vuitton handbags outlet louis vuitton outlet cheap louis vuitton cheap louis vuitton bags louis vuitton outlet online louis vuitton outlet store louis vuitton official outlet cheap louis vuitton handbags louis vuitton handbags outlet louis vuitton outlet cheap louis vuitton cheap louis vuitton bags louis vuitton outlet online louis vuitton outlet store louis vuitton official outlet cheap louis vuitton handbags louis vuitton handbags outlet louis vuitton outlet cheap louis vuitton cheap louis vuitton bags louis vuitton outlet online louis vuitton outlet store louis vuitton official outlet cheap louis vuitton handbags louis vuitton handbags outlet louis vuitton outlet cheap louis vuitton cheap louis vuitton bags louis vuitton outlet online louis vuitton outlet store louis vuitton official outlet cheap louis vuitton handbags louis vuitton handbags outlet louis vuitton outlet cheap louis vuitton cheap louis vuitton bags louis vuitton outlet online louis vuitton outlet store louis vuitton official outlet cheap louis vuitton handbags louis vuitton handbags outlet louis vuitton outlet cheap louis vuitton cheap louis vuitton bags louis vuitton outlet online louis vuitton outlet store louis vuitton official outlet cheap louis vuitton handbags louis vuitton handbags outlet cheap michael kors michael kors outlet cheap michael kors outlet michael kors outlet online cheap michael kors handbags cheap michael kors bags michael kors outlet store michael kors cheap cheap michael kors purses michael kors handbags outlet cheap michael kors michael kors outlet cheap michael kors outlet michael kors outlet online cheap michael kors handbags cheap michael kors bags michael kors outlet store michael kors cheap cheap michael kors purses michael kors handbags outlet cheap michael kors michael kors outlet cheap michael kors outlet michael kors outlet online cheap michael kors handbags cheap michael kors bags michael kors outlet store michael kors cheap cheap michael kors purses michael kors handbags outlet ugg outlet uggs outlet cheap uggs cheap ugg boots ugg outlet sale uggs outlet online uggs outlet store cheap ugg cheap uggs outlet ugg boots cheap ugg outlet uggs outlet cheap uggs cheap ugg boots ugg outlet sale uggs outlet online uggs outlet store cheap ugg cheap uggs outlet ugg boots cheap ugg outlet uggs outlet cheap uggs cheap ugg boots ugg outlet sale uggs outlet online uggs outlet store cheap ugg cheap uggs outlet ugg boots cheap ugg outlet uggs outlet cheap uggs cheap ugg boots ugg outlet sale uggs outlet online uggs outlet store cheap ugg cheap uggs outlet ugg boots cheap ugg outlet uggs outlet cheap uggs cheap ugg boots ugg outlet sale uggs outlet online uggs outlet store cheap ugg cheap uggs outlet ugg boots cheap ugg outlet uggs outlet cheap uggs cheap ugg boots ugg outlet sale uggs outlet online uggs outlet store cheap ugg cheap uggs outlet ugg boots cheap ugg outlet uggs outlet cheap uggs cheap ugg boots ugg outlet sale uggs outlet online uggs outlet store cheap ugg cheap uggs outlet ugg boots cheap ugg outlet uggs outlet cheap uggs cheap ugg boots ugg outlet sale uggs outlet online uggs outlet store cheap ugg cheap uggs outlet ugg boots cheap ugg outlet uggs outlet cheap uggs cheap ugg boots ugg outlet sale uggs outlet online uggs outlet store cheap ugg cheap uggs outlet ugg boots cheap ugg outlet uggs outlet cheap uggs cheap ugg boots ugg outlet sale uggs outlet online uggs outlet store cheap ugg cheap uggs outlet ugg boots cheap canada goose outlet cheap canada goose canada goose outlet store canada goose jacket canada goose jackets canada goose jacket outlet cheap canada goose jackets discount canada goose jackets canada goose outlet cheap canada goose canada goose outlet store canada goose jacket canada goose jackets canada goose jacket outlet cheap canada goose jackets discount canada goose jackets canada goose outlet cheap canada goose canada goose outlet store canada goose jacket canada goose jackets canada goose jacket outlet cheap canada goose jackets discount canada goose jackets canada goose outlet cheap canada goose canada goose outlet store canada goose jacket canada goose jackets canada goose jacket outlet cheap canada goose jackets discount canada goose jackets canada goose outlet cheap canada goose canada goose outlet store canada goose jacket canada goose jackets canada goose jacket outlet cheap canada goose jackets discount canada goose jackets canada goose outlet cheap canada goose canada goose outlet store canada goose jacket canada goose jackets canada goose jacket outlet cheap canada goose jackets discount canada goose jackets moncler outlet cheap moncler moncler outlet store moncler jacket moncler jackets moncler jacket outlet cheap moncler jackets discount moncler jackets moncler outlet cheap moncler moncler outlet store moncler jacket moncler jackets moncler jacket outlet cheap moncler jackets discount moncler jackets moncler outlet cheap moncler moncler outlet store moncler jacket moncler jackets moncler jacket outlet cheap moncler jackets discount moncler jackets moncler outlet cheap moncler moncler outlet store moncler jacket moncler jackets moncler jacket outlet cheap moncler jackets discount moncler jackets moncler outlet cheap moncler moncler outlet store moncler jacket moncler jackets moncler jacket outlet cheap moncler jackets discount moncler jackets moncler outlet cheap moncler moncler outlet store moncler jacket moncler jackets moncler jacket outlet cheap moncler jackets discount moncler jackets moncler outlet cheap moncler moncler outlet store moncler jacket moncler jackets moncler jacket outlet cheap moncler jackets discount moncler jackets cheap christian louboutin shoes cheap christian louboutin cheap christian louboutin outlet christian louboutin outlet christian louboutin cheap christian louboutin shoes outlet discount christian louboutin Shoes discount christian louboutin nike free run cheap nike free run cheap nike shoes nike shoes canada nike free run 3 nike free run 5.0 nike free run womens Cheap ray bans Sunglasses ray ban australia ray ban sunglasses Cheap ray bans online Cheap Ray Ban Sunglasses Ray Ban outlet Ray Ban Sunglasses outlet discount Ray Ban Sunglasses